Secţiuni » Arii de practică » Business » Energie
Energie
CărţiProfesionişti

ANRE. Condițiile de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță


21.01.2021 | JURIDICE.ro
Secţiuni: Energie, Monitorul Oficial al României
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 65 din 20.01.2021 a fost publicat Ordinul nr. 5/2021 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2020 pentru aprobarea Condițiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanță și pentru modificarea și completarea Contractului-cadru de furnizare a energiei electrice la clienții casnici ai furnizorilor de ultimă instanță, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 88/2015.

Începând cu data de 1 ianuarie 2021, ca urmare a eliminării tarifelor reglementate, clienții casnici care nu au ales o ofertă concurențială și nu au încheiat un contract pe piața concurențială au dreptul la asigurarea de către furnizorii de ultimă instanță a continuității furnizării energiei electrice în regim de serviciul universal. În cazul acestor clienți furnizorul de ultimă instanță aplică prețul din oferta pentru serviciul universal, stabilit în conformitate cu prevederile din anexa la prezentul ordin.

Furnizorii de ultimă instanță au obligația să transmită clienților din serviciul universal oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, care include prețul energiei electrice active (inclusiv tariful de transport – componenta de introducere a energiei electrice în rețea TG), costurile furnizorului și profitul, precum și tarifele reglementate pentru servicii, fiind interzisă includerea unor componente fixe exprimate în lei/zi sau lei/lună sau a altor produse sau servicii în afară de furnizarea de energie electrică.

Tarifele reglementate pentru servicii includ tariful de transport – componenta de extragere a energiei electrice din rețea (TL), tariful pentru serviciul de sistem și tariful pentru serviciul de distribuție a energiei electrice aferent nivelului de tensiune la care este alimentat locul de consum.

Furnizorii de ultimă instanță pot să aplice clienților casnici din serviciul universal, fără discriminare și condiționalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021 și până la cel puțin 30 iunie 2021, egală cu diferența dintre prețul din oferta de serviciu universal aplicabilă în perioada 1 ianuarie-30 iunie 2021 și prețul din oferta concurențială. Reducerea se aplică în cazul în care clientul alege oferta de serviciu universal, în cazul în care alege o ofertă concurențială a oricărui furnizor, până la data aplicării ofertei concurențiale alese, precum și în lipsa comunicării de către client a unei opțiuni.

Începând cu data de 1 iulie 2021, în cazul clienților casnici care nu au încheiat cu un furnizor un contract concurențial cu intrare în vigoare până la data de 1 iulie 2021, consumul de energie electrică realizat de la respectiva dată se facturează de către furnizorii de ultimă instanță cu un preț egal cu prețul din oferta de serviciu universal în vigoare începând cu data de 1 iulie 2021.

Furnizorii de ultimă instanță au obligația de a-și informa, pe tot parcursul anului 2021, clienții casnici beneficiari de serviciu universal cu privire la ofertele concurențiale proprii aplicabile și la dreptul de a încheia un contract pe piața concurențială cu orice furnizor licențiat.

În vederea realizării activității de informare, furnizorii de ultimă instanță au obligația de a transmite clienților casnici din portofoliul propriu:
a) odată cu fiecare factură emisă până la data 30 iunie 2021:
– o informare referitoare la eliminarea tarifelor reglementate, conform modelului din anexa nr. 3;
– formularul de selecție a ofertei prevăzut în anexa nr. 4, care conține oferta concurențială cu valoarea cea mai mică, o ofertă concurențială alternativă și oferta de serviciu universal, oferte aplicabile în semestrul I 2021, precum și valoarea reducerii comerciale acordate și perioada de aplicare;
b) în fiecare lună din perioada 1 mai-30 iunie 2021, o ofertă concurențială și oferta de serviciu universal, aplicabile începând cu data de 1 iulie 2021;
c) odată cu fiecare factură emisă în semestrul II 2021, o informare conform modelului prevăzut în anexa nr. 3.

În cazul în care clientul final selectează, în formularul de selecție, una din ofertele concurențiale, furnizorul are obligația ca, odată cu prima factură transmisă clientului după cel puțin 5 zile de la data primirii formularului de selecție completat, să transmită acestuia o copie a contractului de furnizare a energiei electrice semnat de către furnizor.

Pentru perioada 1 octombrie 2020-30 iunie 2021 furnizorii de ultimă instanță au obligația de a transmite lunar Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, în maximum 10 zile calendaristice de la sfârșitul lunii pentru care se întocmește raportarea, o situație centralizatoare privind modalitatea de transmitere, respectiv electronic/poștă, a informărilor prevăzute mai sus, precum și documente justificative din care să rezulte îndeplinirea obligațiilor de informare, cum ar fi spre exemplu, dar fără a se limita la acestea, borderouri de trimitere a documentelor transmise în format material, centralizatoare ale documentelor transmise în format electronic etc.

Furnizorii de ultimă instanță au obligația să informeze clienții casnici din portofoliu cu privire la modificările introduse prin prezentul ordin.

Intrare în vigoare: 20 ianuarie 2021

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti