« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Curtea de Apel Timişoara. Individualizarea pedepsei infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului
25.01.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Curtea de Apel Timişoara a statuat că, la stabilirea pedepsei infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, se va ţine cont de gradul de pericol real al faptei săvârșite, prin raportare la circumstanțele de facto în care a avut loc comiterea acesteia. În speţă, Curtea a constatat că fapta inculpatului reprezintă o conduită izolată a acestuia, că a avut loc pe timp de noapte, când traficul era redus pe acel segment de drum şi că nu au avut loc urmări concrete în cadrul traficului rutier. În aceste cazuri, măsurile de supraveghere specifice instituției amânării aplicării pedepsei ar trebui să fie suficiente pentru a se realiza efectul punitiv şi educativ asupra inculpatului, iar o interdicţie suplimentară de conducere a vehiculului pe perioada supravegherii ar fi excesivă în raport cu datele speţei. (Decizia penală nr. 1130/2020 din 24 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, Secţia Penală)

 
Secţiuni: Drept penal, Jurisprudență, Jurisprudență Curți de Apel, Procedură penală, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD