« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Cerşetoria la limita dintre contravenţional şi penal
25.01.2021 | Alexandru-Valentin PETREA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Alexandru-Valentin Petrea

Alexandru-Valentin Petrea

1. Introducere

Cerşetoria este, în principiu, acel fenomen social care presupune apelarea la ajutorul material al altor persoane, de regulă în public, în scopul asigurării traiului zilnic de către un subiect de drept persoană fizică. Din cauza faptului că persoana juridică este doar o creaţie totodată a legii şi a voinţei membrilor săi, neavând o existenţă concretă la nivel material, ci doar o fiinţare de ordin abstract, practicarea cerşetoriei de către aceasta este practic imposibilă.

Desigur, o persoană fizică poate solicita în mod repetat ajutor material din partea publicului în numele sau în interesul unei persoane juridice (asociaţie, fundaţie, partid politic, etc.), dar fapta în sine este comisă de către persoana fizică, aceasta suferind eventuala sancţiune contravenţională sau penală pentru practicarea cerşetoriei. Totuşi, considerăm că persoana juridică poate fi sancţionată pentru determinarea practicării faptelor contravenţionale sau, după caz, penale aflate în legătură cu fenomenul social al cerşetoriei.

Însă, de cele mai multe ori, autorii acestor tipuri de fapte sunt persoane fizice ce acţionează izolat ori apelând la o coeziune mai mult sau mai puţin fermă între aceştia, care poate sau nu să presupună o ierarhie sau o repartizare de sarcini între membrii respectivului grup. Desigur că aceste grupări nu pot fi asimilate în niciun caz cu nişte persoane juridice, în condiţiile în care scopul licit este o condiţie sine qua non pentru formarea în conformitate cu legea a unei persoane juridice[1].

Din perspectiva dreptului civil, cerşetoria poate fi definită drept oferta de a încheia în calitate de donatar un contract de donaţie sub forma darului manual, având ca obiect, de regulă, anumite sume de bani sau unele bunuri necesare supravieţuirii, în special hrană sau haine. Deci, cerşetoria apare ab initio ca act juridic unilateral, oferta de a contracta încadrându-se printre exemplele cele mai comune ale acestui tip de act juridic civil[2]. Dacă oferta va fi acceptată prin remiterea către persoana care practică cerşetoria a unui bun necesar supravieţuirii sale, vom putea vorbi de încheierea unui veritabil contract de donaţie în forma darului manual; acesta se poate încheia în mod valabil doar prin remiterea bunului ce face obiectul contractului[3].

Însă, cerşetoria este, în principiu, o problematică socială cu relevanţă contravenţională sau penală, legiuitorul fiind, cel puţin teoretic, destul de ferm în a descuraja prin intermediul unor norme de drept public faptele antisociale legate de acest flagel social, prevăzându-le în norme contravenţionale sau penale, în funcţie de gravitatea intrinsecă a acestora şi de politică penală a statului la un moment dat. De aceea, în prezentul articol vor fi abordate în special aceste norme de drept public prin care legiuitorul român caută să descurajeze cerşetoria, dar şi eventualele chestiuni delicate ce ţin de intersecţia dreptului penal şi a celui contravenţional în reglementarea acestei chestiuni.

2. Cerşetoria drept faptă contravenţională

Înainte de actuala reglementare, Decretul nr. 153/1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică prevedea la art. 1:

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu închisoare contravenţională de la o luna la 6 luni sau cu amendă de la 1.000 la 5.000 lei următoarele fapte, săvîrşite de persoane care se sustrag de la îndatorirea cetățenească de a-şi asigura mijloacele de existență prin muncă, tinzind la practicarea unui mod de viaţă parazitar, dacă aceste fapte nu se săvîrşesc în astfel de condiţii încît, potrivit legii penale, sînt considerate infracţiuni:

a) apelarea la mila publicului, de către o persoană care, deşi are capacitate de muncă sau posibilităţi de întreţinere, recurge la aceasta pentru a-şi asigura mijloace de subzistenta sau a-şi spori veniturile, precum şi determinarea unei persoane la săvîrşirea unor astfel de fapte, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor legale de întreţinere a acesteia sau pentru obţinerea unor foloase materiale;

Actuala reglementare cu privire la tematica noastră rezidă în art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, având următorul conţinut:

Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: (….)

3) apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte;

Norma prezentă are un caracter laconic, căutând concentrarea conţinutului normei contravenţionale în cât mai puţine cuvinte, fapt ce afectează însăşi calitatea reglementării. Astfel, norma veche prevedea că persoana surprinsă cerşind putea fi sancţionată contravenţional nu doar dacă avea capacitate de a munci, precum în norma actuală, ci şi dacă avea alte posibilităţi de întreţinere decât munca. Acestea puteau include bani şi bunuri obţinute ca urmare a dezbaterii unei succesiuni ori a încheierii unui contract de donaţie, întreţinere sau rentă viageră, acestea putând asigura de multe ori satisfăcător traiul zilnic al unei persoane.

De asemenea, actuala lege nu mai prevede mobilul pe care trebuia să îl aibă în vedere autorul contravenţiei, şi anume asigurarea mijloacelor de existenţă sau suplimentarea veniturilor[4] (în cazul celui care recurge la cerşetorie) şi sustragerea de la îndeplinirea obligaţiilor legale de întreţinere sau pentru obţinerea unor foloase materiale[5], în situaţia celui care instigă la comiterea unor acte de cerşetorie. Totuşi, considerăm că nu este nevoie de precizarea unui anumit mobil într-o atare reglementare, în condiţiile în care nu acest element este determinant pentru stabilirea şi sancţionarea faptei, ci doar încălcarea normei de conduită însăşi în împrejurările prescrise anume de lege.

În plus, mobilul unei fapte contravenţionale putea consta şi în alte deziderate ale contravenientului, precum dispreţul efectiv faţă de lege, dorinţa de a atrage atenţia asupra sa, voinţa de a protesta împotriva unei anumite măsuri statale într-un mod original, etc. Dacă s-ar fi demonstrat existenţa unuia dintre aceste mobile neprevăzute în textul legal, instanţa ar fi trebuit să admită plângerea contravenţională pentru simplul motiv că nu este incident mobilul prevăzut expres în lege pentru comiterea faptei, ceea ce nu este conform cu raţiunea care a stat la baza prevederii cerşetoriei drept contravenţie, şi anume aceea de a interzice apelarea la bunăvoinţa publicului pentru a primi ajutor material a celui care deţine resurse suficiente pentru a trăi, indiferent de destinaţia pe care o va acorda banilor sau bunurilor primite din partea trecătorilor. Nu în ultimul rând, legiuitorul caută să descurajeze nu doar fapta contravenţională în sine, ci şi exemplul negativ oferit celorlalţi prin săvârşirea acesteia. De aceea, în spiritul acestei interpretări teleologice expuse, poate fi sancţionat şi cel care cerşeşte doar pentru a sfida normele de drept aplicabile, urmând apoi să arunce ori să dăruiască altora banii obţinuţi în acest fel.

Noua reglementare prevede în plus cerinţa ca actele de cerşetorie să aibă loc în mod repetat[6]. Considerăm că sunt aplicabile în definirea sintagmei în mod repetat consideraţiile doctrinale privind definirea infracţiunii de obicei, definită drept o succesiune obiectivă de acte materiale, repetate cu o anumită regularitate și la intervale relativ apropiate pentru a releva caracterul unui obicei, al unei deprinderi care este incriminată[7]. Deci, spre deosebire de vechea reglementare, nu este suficient un simplu act de cerşetorie sau două ori mai multe acte materiale de acest gen oarecum îndepărtate între ele, ci este nevoie pentru constatarea contravenţiei de surprinderea unui număr suficient de acte materiale comise cu o anumită regularitate, din care să se poată desprinde obişnuinţa practicării cerşetoriei.

În continuare, vom analiza trei exemple din practica judiciară, completând în acest fel observaţiile desprinse în urma paralelei dintre vechea şi noua reglementare. În prima speţă, aflată pe rolul Judecătoriei Oneşti[8], s-a constatat de către organul de poliţie că, în ziua de 31.05.2009, petenta G.S. practica cerșetoria pe una din străzile municipiului Onești, iar când i s-a cerut actul de identitate a conferit date false privind identitatea sa, întocmind faţă de aceasta un proces-verbal de contravenţie şi aplicându-i sancţiunea contravenţională în cuantum de 400 de lei pentru încălcarea faptelor prevăzute de art. 2 pct. 3 și art. 2 pct. 33 din Legea nr. 61/1991. Aceasta mai fusese sancţionată contravenţional pentru practicarea cerşetoriei în data de 31.05.2009, deci nu cu mult anterior constatării celei de-a doua fapte, lucru ce indică o oarecare obişnuinţă în această direcţie. Datorită acestui fapt, dar şi implicit din cauza faptului că nu a reuşit să demonstreze lipsa capacităţii de muncă, instanţa a respins plângerea contravenţională, care nu fusese motivată în fapt şi în drept.

Într-o altă speţă, aflată pe rolul Judecătoriei Giurgiu[9], plângerea contravenţională a fost admisă deoarece, aşa cum a reţinut instanţa de judecată, petentul nu putea fi considerat apt de muncă, în condițiile în care este posesor al unui certificat de încadrare în grad de handicap, încadrându-se la data săvârșirii pretinsei fapte, în gradul de handicap grav. Astfel, nu erau întrunite elementele care alcătuiesc conţinutul constitutiv al faptei contravenţionale prevăzute la art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991. De asemenea, instanţa a statuat faptul că repetabilitatea care trebuie să fiinţeze pentru reţinerea contravenţiei nu se referă la acte materiale repetate cu aceeași ocazie (cu alte cuvinte a cerși de la mai multe persoane cu aceeași ocazie), așa cum au reținut agenții constatatori în procesul-verbal care au făcut obiectul acelei cauze, ci la caracterul de obișnuință, adică surprinderea aceleiași persoane care cerșește o perioadă de timp suficientă, cât să releve obișnuința în această activitate[10].

De asemenea, practica judiciară a tratat de-a lungul timpului inclusiv problematica unei eventuale concordanţe dintre cerşetorie şi practicarea artei cu caracter stradal cu scop pecuniar. Astfel, într-o speţă aflată pe rolul Judecătoriei Reşiţa[11], instanţa a reţinut că o asemenea activitate – artă stradală – deși nu beneficiază de o reglementare propriu-zisă, în opinia instanței nu poate fi asimilată cu cerșetoria, cu atât mai mult cu cât în aceea cauză petentul a probat faptul că a absolvit cursuri de specialitate, comunicând la dosarul cauzei diploma eliberată de Școala Populară de Artă Bacău, sesiunea iunie 2003. De asemenea, petentul suferea şi de anumite afecţiuni care îl încadrau în gradul de handicap, punând serios la îndoială capacitatea acesteia de a munci, instanţa fiind nevoită să aplice, astfel, principiul de drept in dubio pro reo, aplicabil şi în soluţionarea cauzelor cu caracter contravenţional.

3. Cerşetoria ca faptă prevăzută de legea penală

Vechiul Cod penal incrimina cerşetoria, stabilind următoarea normă juridică cu caracter prohibitiv: Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani.[12]

Astfel, caracterul penal al unui act material de cerşetorie era înlăturat: 1) prin dovedirea de către acuzat a lipsei capacităţii de a-şi câştiga prin muncă resursele necesare traiului, de regulă utilizând documente medicale relevante care atestau lipsa aptitudinii de a desfăşura o activitate fizică sau intelectuală productivă, sau 2) prin dovedirea faptului că pretinderea de ajutor material din partea publicului nu constituia o practică constantă, prin care să fie asimilată cu o obişnuinţă, fapt ce înlătura caracterul repetat al faptei.

În prezent, cerşetoria nu mai constituie infracţiune, Codul penal actual procedând la dezincriminarea acesteia, în condiţiile în care valorile sociale care erau apărate prin această incriminare sunt apărate şi prin prevederea cerşetoriei drept faptă contravenţională prin art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991. Totuşi, fenomenul social al cerşetoriei nu rămâne un fenomen social total străin normelor penale în vigoare, Codul penal actual incriminând exploatarea cerşetoriei şi folosirea unui minor în scop de cerşetorie.

Astfel, art. 214 C. pen. actual prevede: (1) Fapta persoanei care determină un minor sau o persoană cu dizabilități fizice ori psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau beneficiază de foloase patrimoniale de pe urma acestei activități se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Dacă fapta este săvârșită în următoarele împrejurări:a) de părinte, tutore, curator ori de către cel care are în îngrijire persoana care cerșește;b) prin constrângere,pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani.

Art. 215 din aceiaşi reglementare stipulează: Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.

Deci, pe lângă practicarea cerşetoriei în mod repetat sau determinarea unei persoane să practice în mod regulat această faptă, norma penală prevede şi necesitatea utilizării persoanelor vulnerabile pentru a practica cerşetoria sau pentru a înlesni prin prezenţa acestora practicarea cerşetoriei de către o anumită persoană. Raţiunea legiuitorului pentru care a incriminat aceste fapte a constat atât în necesitatea protejării minorilor sau a persoanelor cu handicap de umilinţa şi ruşinea asociate practicii sociale a cerşetoriei, cât şi în conformarea faţă de dispoziţiile constituţionale care obligă statul să acorde o securitate socială sporită minorilor şi persoanelor cu handicap[13], protejându-i inclusiv de acţiunea unor factori sociali care ar provoca explatarea sau marginalizarea socială a acestora.

4. Raportul dintre caracterul contravenţional şi cel penal al practicării cerşetoriei

În perioada coexistenţei dintre aplicarea art. 1 lit. a din Decretul nr. 153/1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică şi aplicarea art. 326 C. pen. anterior, limita dintre contravenţional şi penal era destul de limpede: în condiţiile în care pentru reţinerea săvârşirii infracţiunii se cerea practicarea în mod repetat a cerşetoriei, iar pentru pentru reţinerea contravenţiei nu era prevăzută o astfel de condiţie, persoanei care era surprinsă de un organ de poliţie cerşind, dar nu se putea demonstra în md rezonabil caracterul repetat al practicii, îi se aplica sancţiunea închisorii contravenţionale de la o luna la 6 luni sau amenzii de la 1.000 la 5.000 lei, iar dacă reieşea din analiza stării de fapt un caracter regulat al practicării cerşetoriei, persoana în cauză risca să fie condamnată pentru încălcarea art. 326 C. pen.

Totuşi, art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991, care a înlocuit prevederile corespunzătoare din Decretul nr. 153/1970, avea un conţinut similar cu norma de drept penal prin care era incriminată cerşetoria. Astfel, art. 2 pct. 3 din Legea nr. 61/1991 prevede drept faptă contravenţională  apelarea, în mod repetat, la mila publicului, de către o persoană aptă de muncă, precum și determinarea unei persoane la săvârșirea unor astfel de fapte, în timp ce art. 326 C. pen. prevedea: Fapta persoanei care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 3 ani.[14]

Prevederile celor două tipuri de norme, una cu caracter penal, alta cu caracter contravenţională, erau profund asemănătoare, dacă nu chiar identice, fapt ce isca posibilitatea maximală de a provoca unele confuzii în ceea ce priveşte aplicarea acestora. În ceea ce priveşte determinarea practicării cerşetoriei, prevăzută drept contravenţie, aceasta îşi avea echivalentul penal în săvârşirea infracţiunii de cerşetorie sub forma instigării.

Având în vedere că norma penală intrase în vigoare în anul 1969, iar norma contravenţională prin începerea aplicării Legii nr. 61/1991, considerăm că cel din urmă act normativ a dezincriminat în mod tacit fapta prevăzută la art. 326 C. pen. anterior, ţinând cont de faptul că o lege nouă a prevăzut o faptă cu conţinut similar drept contravenţie. Aşadar, avem de-a face cu un veritabil caz de abrogare implicită a legii, acest fapt rezultând şi din practica autorităţilor statale de a sancţiona cerşetoria doar prin aplicarea unei amenzi contravenţionale, nu şi prin aplicarea unei sancţiuni penale.

În prezent, delimitarea dintre contravenţional şi penal în ceea ce priveşte cerşetoria apare destul de clară, fiind incriminată doar exploatarea cerşetoriei practicate de către minori şi persoanele cu handicap, precum şi practicarea cerşetoriei prin utilizarea prezenţei unui minor. Practicarea cerşetoriei în mod regulat de către persoanele apte de a munci, precum şi determinarea unei persoane de a proceda în acest fel, constituie contravenţie. Nu în ultimul rând, practicarea cerşetoriei în mod neregulat, adică fără a face un obicei din aceasta, sau de către persoanele care în mod clar nu-şi pot câştiga resursele necesare traiului din munca proprie nu va constitui nici infracţiune, nici contravenţie.


[1] Legea nr. 287/2009 privind Noul Cod civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, modificată prin Legea nr. 71/2011 şi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 15 iulie 2011, art. 187 prevede: Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în acord cu interesul general.
[2] G. Boroi, C.A. Anghelescu, Curs de drept civil. Partea generală, Ediţia a II-a revizuită şi adăugită, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2012, p. 110.
[3] Ibidem, p. 119.
[4] Decretul nr. 153/1970 pentru stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii privind regulile de convieţuire socială, ordinea şi liniştea publică, publicat în Buletinul Oficial nr. 33 din 13 aprilie 1970, art. 1 lit. a.
[5] Ibidem
[6] Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 125 din 18 februarie 2020, art. 2 pct. 3.
[7] C. Sima, Unitatea de infracţiuni, Revista Pro lege, nr. 4/2014 apud http://revistaprolege.ro/unitatea-de-infractiuni/.
[8] Jud. Oneşti, mixt, sent. civ. nr. 1284/14.04.2010 apud http://www.rolii.ro/hotarari/58a0490fe490095415000334.
[9] Jud. Giurgiu, mixt, sent. civ. nr. 2119/07.05.2014 apud http://www.rolii.ro/hotarari/589ee656e490090c0d002138.
[10] Ibidem
[11] Jud. Reşiţa, mixt, sent. civ. 1401/13.11.2020 apud http://www.rolii.ro/hotarari/5fe55479e49009340800002b.
[12] Codul penal din 1968, republicat pentru ultima dată în Monitorul Oficial al României nr. 65 din 16 aprilie 1997, art. 326.
[13] Este vorba de art. 49 alin. (3) din Constituţia României, care interzice exploatarea minorilor în orice fel, precum şi de art. 50, care impune organelor de stat luarea unor măsuri eficiente pentru protejarea şi integrarea în societate a persoanelor cu handicap.
[14] Codul penal din 1968, republicat pentru ultima dată în Monitorul Oficial al României nr. 65 din 16 aprilie 1997, art. 326.


Avocat Alexandru-Valentin Petrea

 
Secţiuni: Articole, C. contravențional, Content, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD