« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Selected Top Legal
CorporatePlatinum members

Dreptul la un proces echitabil. Probe obținute în mod legal. Înregistrările rezultate din desfășurarea activităților specifice culegerii de informații. Mijloc de probă
25.01.2021 | Dorin CIUNCAN

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare
Dorin Ciuncan

Dorin Ciuncan

Potrivit art. 139 alin. (3) C. pr. pen.: „Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.”

Pe de altă parte,  art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991: „(1) Informații din domeniul securității naționale pot fi comunicate: […] d) organelor de urmărire penală, când informațiile privesc săvârșirea unei infracțiuni.”

Prin Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, M. Of. nr. 348 din 20 aprilie 2018, interceptările și înregistrările realizate în cadrul urmăririi penale în baza art. 138 și următoarele C. pr. pen. constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) coroborat cu art. 143 din același act normativ, mijloace de probă.

Referitor la înregistrările realizate ca urmare a punerii în executare a unui mandat de interceptare și înregistrare a comunicațiilor electronice, dispus potrivit Legii nr. 51/1991, Curtea a reținut că, potrivit art. 13 lit. f) din Legea nr. 51/1991, în situațiile prevăzute la art. 3 din același act normativ, organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot, în condițiile legii privind organizarea și funcționarea acestora, să efectueze activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale. În desfășurarea activităților specifice, organele cu atribuții în domeniul securității naționale pot descoperi informații ce privesc săvârșirea unor infracțiuni, situație în care, potrivit art. 11 lit. d) din Legea nr. 51/1991, informațiile din domeniul securității naționale pot fi comunicate organelor de urmărire penală (§ 14).

Articolul 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 arată că datele și informațiile de interes pentru securitatea națională, rezultate din activitățile autorizate, dacă indică pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sunt reținute în scris și transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 C. pr. pen., însoțite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile și/sau comunicările interceptate, redate în scris, și/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conținutul digital original al acestora. Prevederile Legii nr. 51/1991 se referă la „date și informații”, iar din analiza coroborată a dispozițiilor art. 7 lit. a), ale art. 8 alin. (1), ale art. 12 alin. (2) și ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 51/1991 rezultă că dispozițiile acestui act normativ se referă la date și informații din domeniul securității naționale, instituind posibilitatea transmiterii acestora organului de urmărire penală, dacă sunt indicii referitoare la pregătirea sau săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fără ca în cuprinsul acestuia să fie reglementată vreo dispoziție care să confere calitatea de mijloc de probă acestor date și informații. (§ 15).

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) C. pr. pen., Curtea reține că, prin Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016, M. Of.  nr. 293 din 25 aprilie 2017, a constatat constituționalitatea acestora. Mai mult, prin Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009, M. Of. nr. 42 din 23 ianuarie 2009, Curtea a statuat că eliminarea unei dispoziții asemănătoare celei conținute de art. 139 alin. (3) C. pr. pen. este neconstituțională. Curtea a apreciat că eliminarea posibilității de probațiune limitează dreptul persoanei vătămate prin infracțiune și nu numai al acesteia de a se apăra pe cale judiciară, încălcându-se astfel principiul dreptului la apărare consacrat prin art. 24 alin. (1) din Constituție și principiile accesului la justiție și al dreptului la un proces echitabil, prevăzute de art. 21 din Legea fundamentală (§ 19).

Cu toate acestea, Curtea observă că, pronunțând deciziile amintite, nu a avut în vedere situația înregistrărilor rezultate din activitatea de informații pentru realizarea securității naționale. Astfel, Decizia nr. 756 din 13 decembrie 2016 s-a referit expres la teza întâi a art. 139 alin. (3) C. pr. pen., iar Decizia nr. 54 din 14 ianuarie 2009 enumeră situațiile care pot avea ca rezultat înregistrări ce pot fi folosite ca mijloace de probă, și anume „imaginile înregistrate de camerele de supraveghere video din incinta unei bănci pentru identificarea autorilor unui jaf, înregistrările efectuate de victima unei agresiuni în propriul domiciliu, înregistrările efectuate de persoane particulare cu ocazia unui grav accident de circulație în urma căruia au rezultat victime, iar autorul accidentului a părăsit locul faptei”. Cu alte cuvinte, Curtea a avut în vedere acele înregistrări care nu sunt obținute în urma unei proceduri ce necesită o autorizație prealabilă emisă de un judecător (§ 20).

Potrivit art. 13 din Legea nr. 51/1991, activitatea de informații pentru realizarea securității naționale poate fi împărțită în două categorii, în funcție de necesitatea existenței unei autorizații prealabile, după cum urmează:

• activitatea de informații pentru realizarea securității naționale care nu necesită o autorizație prealabilă – v art. 13 lit. a) – d) din Legea nr. 51/1991coroborat cu art. 14-19 din același act normativ;

• activitatea de informații pentru realizarea securității naționale care necesită o autorizație prealabilă – v art. 13 lit. e) coroborat cu art. 121 din Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private în sectorul comunicațiilor electronice și art. 13 lit. f) coroborat cu art. 14-19 din același act normativ (și anume, activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului).

În ceea ce privește activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, Curtea observă că trebuie realizată o distincție

• între acele activități din care pot rezulta înregistrări și

• cele care nu au ca rezultat obținerea unor înregistrări (v, în acest sens, dispozițiile art. 14 din Legea nr. 51/1991).

În ceea ce privește categoria mijloacelor de probă, Curtea observă că, prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, M. Of.  nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, a statuat că în actuala lege procesual penală mijloacele de probă nu sunt enumerate strict și limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deși nu sunt enumerate expres de dispozițiile art. 97 alin. (2) lit. a) – e) C. pr. pen., nu sunt interzise de lege, conform art. 97 alin. (2) lit. f). Noul Cod de procedură penală are în vedere evoluțiile tehnice continue care impun o abordare flexibilă și suplă în materia probațiunii, aptă să conducă în mod eficient la aflarea adevărului în cauzele penale.

Includerea unui element în categoria mijloacelor de probă trebuie însoțită de garanțiile necesare respectării drepturilor și libertăților fundamentale. În materia analizată, reglementarea garanțiilor specifice se circumscrie, printre altele, legiferării unei proceduri clare și efective care să permită analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările.

Conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora.[1]

În lipsa unui cadru legislativ clar și coerent în materia mijloacelor de probă […], este încălcat dreptul la un proces echitabil, prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție. În materie penală, întregul sistem de obținere a probelor vizează constatarea existenței sau inexistenței acuzației în materie penală, inclusiv garanțiile procesuale intrinseci acestuia, drept care legiuitorul are obligația constituțională de a reglementa în mod coerent și unitar maniera de obținere a acestora pentru a nu leza securitatea juridică a persoanei (Decizia nr. 72 din 29 ianuarie 2019, M. Of.  nr. 332 din 2 mai 2019, § 53).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că este necesar să se determine dacă a fost respectat dreptul la apărare. În special, trebuie verificat dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune folosirii acestora. De asemenea, trebuie să se ia în considerare calitatea probelor, inclusiv să se clarifice dacă circumstanțele în care au fost obținute aruncă îndoiala asupra credibilității sau exactității lor (v Hotărârea din 10 martie 2009, pronunțată în Cauza Bykov c Rusiei, paragrafele 88-90).

În prezent, art. 342 C. pr. pen. dispune că legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală se realizează în procedura camerei preliminare. Curtea, în jurisprudența sa, a constatat că, în cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care persoanele prevăzute de art. 344 alin. (2) C. pr. pen. formulează cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice.

Astfel, având în vedere că dispozițiile art. 342 C. pr. pen., care reglementează obiectul camerei preliminare, se referă, printre altele, la „legalitatea administrării probelor”, Curtea a reținut că fac obiect al verificării în procedura camerei preliminare toate actele de urmărire penală prin care s-au administrat probele pe care se bazează acuzația, pentru a se asigura, în acest fel, garanția de legalitate, independență și imparțialitate. Curtea a reținut, totodată, că verificarea legalității, inclusiv a loialității – componentă intrinsecă a legalității -, administrării probelor de către organele de urmărire penală implică controlul realizat de judecătorul de cameră preliminară cu privire la modul/condițiile de obținere și folosire/administrare a probelor. Judecătorul de cameră preliminară este competent să analizeze, din oficiu sau la cerere, probele și actele, prin prisma respectării dispozițiilor legale, nelegalitățile constatate urmând a fi sancționate în măsura și cu sancțiunea permisă de lege (Decizia nr. 338 din 22 mai 2018, M. Of.  nr. 721 din 21 august 2018).

În privința măsurii supravegherii tehnice, Curtea a observat că, potrivit dispozițiilor procesual penale, aceasta este dispusă de un judecător de drepturi și libertăți, acesta exercitându-și controlul în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 139 C. pr. pen. Cu toate acestea, Curtea a reținut că instanța europeană a respins deja raționamentul care conduce la concluzia potrivit căreia calitatea de magistrat a celui care dispune și supraveghează înregistrările implică, ipso facto, legalitatea și conformitatea acestora cu art. 8 din Convenție, întrucât un astfel de raționament face inoperant orice recurs formulat de părțile interesate. Prin urmare, Curtea a concluzionat că, în materia măsurilor de supraveghere tehnică, ce constituie o ingerință în viața privată a persoanelor supuse acestor măsuri, trebuie să existe un control a posteriori încuviințării și punerii în executare a supravegherii tehnice. Astfel, persoana supusă măsurilor de supraveghere tehnică trebuie să poată exercita acest control în scopul verificării îndeplinirii condițiilor prevăzute de lege pentru luarea măsurii, precum și a modalităților de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, procedură reglementată de dispozițiile art. 142-144 C. pr. pen. Din această perspectivă, controlul a posteriori în materie trebuie să se refere la analiza legalității măsurii supravegherii tehnice, indiferent dacă această verificare se realizează în cadrul procesului penal sau independent de acesta (Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, M. Of. nr. 529 din 6 iulie 2017).

Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată că în cadrul procesului penal se poate contesta atât legalitatea mijlocului de probă, cât și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările. Acest lucru presupune că judecătorul cauzei se pronunță inclusiv asupra legalității încheierii prin care se admite măsura supravegherii tehnice și a mandatului de supraveghere tehnică (v. Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală în Decizia nr. 2 din 8 februarie 2018, M. Of. nr. 307 din 5 aprilie 2018).

Având în vedere obiectul procedurii de cameră preliminară, în jurisprudența sa constantă, de exemplu, Decizia nr. 338 din 22 mai 2018 și Decizia nr. 802 din 5 decembrie 2017, M. Of. nr. 116 din 6 februarie 2018, Curtea a subliniat că judecătorul de cameră preliminară trebuie să realizeze o verificare minuțioasă, exclusiv prin prisma legalității, a fiecărei probe și a mijlocului prin care aceasta a fost administrată.

Verificarea legalității și a loialității demersului judiciar din faza de urmărire penală privind administrarea probelor exclude o cercetare judecătorească formală. Curtea reține că una dintre garanțiile liberului acces la justiție este efectivitatea acestuia, instanța de contencios constituțional statuând că statul are obligația de a garanta caracterul efectiv al accesului liber la justiție și al dreptului la apărare (Decizia nr. 500 din 15 mai 2012, M. Of. nr. 492 din 18 iulie 2012).

În reglementarea exercitării accesului la justiție, legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate (Decizia nr. 737 din 24 iunie 2008, M. Of. nr. 562 din 25 iulie 2008).

În analiza efectivității accesului liber la justiție și al dreptului la apărare, Curtea a constatat că efectivitatea accesului la justiție nu se caracterizează doar prin posibilitatea instanței de judecată de a examina ansamblul mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate și de a pronunța o soluție, ci și prin faptul că soluția pronunțată determină înlăturarea încălcării denunțate și a consecințelor sale pentru titularul dreptului încălcat (Decizia nr. 17 din 17 ianuarie 2017, M. Of. nr. 261 din 13 aprilie 2017).

Efectivitatea verificării legalității și a loialității demersului judiciar din faza de urmărire penală privind administrarea probelor presupune crearea de către legiuitor a unui cadru legal adecvat care să permită un control eficient asupra modalității de administrare a probelor.

În prezent sunt normate două sisteme diferite de autorizare din care pot rezulta înregistrări, și anume

• un sistem reglementat de Codul de procedură penală;

• un sistem reglementat de Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României.

În ceea ce privește înregistrările ce rezultă din aplicarea sistemului reglementat de Codul de procedură penală, Curtea constată că procedura de contestare a legalității acestor mijloace de probă, precum și criteriile ce trebuie avute în vedere de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestui demers judiciar se desprind din dispozițiile procesual penale. În cazul supravegherii tehnice autorizarea acesteia se poate dispune atunci când există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni dintre cele prevăzute la art. 139 alin. (2) C. pr. pen.

În ceea ce privește celelalte condiții care trebuie îndeplinite, Curtea observă că dispozițiile art. 139 alin. (1) lit. b) și c) C. pr. pen. prevăd că această măsură trebuie să fie proporțională cu restrângerea drepturilor și a libertăților fundamentale, date fiind particularitățile cauzei, importanța informațiilor ori a probelor ce urmează a fi obținute sau gravitatea infracțiunii, iar probele nu ar putea fi obținute în alt mod sau obținerea lor ar presupune dificultăți deosebite ce ar prejudicia ancheta ori există un pericol pentru siguranța persoanelor sau a unor bunuri de valoare.

Potrivit art. 140 alin. (1) C. pr. pen., măsura supravegherii tehnice poate fi dispusă în cursul urmăririi penale, de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a formulat cererea, astfel că în cazul acesta legalitatea administrării probelor este realizată, în principiu, de o instanță egală în grad cu cea care a emis mandatul de supraveghere tehnică. În toate situațiile, organul competent să analizeze legalitatea acestor măsuri este judecătorul de cameră preliminară de la instanța sesizată prin rechizitoriu.

Atunci când analizează legalitatea mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările, în cazul sistemului reglementat de Codul de procedură penalăjudecătorul de cameră preliminară are în vedere, pe de-o parte, condițiile impuse de dispozițiile legale pentru autorizarea unor asemenea măsuri, iar, pe de altă parte, organul competent să emită această autorizare.

Analiza legalității mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care au fost obținute înregistrările, în cadrul sistemului prevăzut de Codul de procedură penală, se raportează la condițiile prevăzute de acest act normativ. În cadrul procedurii de cameră preliminară se pot formula în scris cereri și excepții cu privire la legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. În cadrul procedurii de cameră preliminară, în măsura în care se formulează cereri și excepții referitoare la nelegalitatea probelor obținute prin procedeul supravegherii tehnice, judecătorul învestit cu soluționarea cauzei va putea verifica îndeplinirea tuturor condițiilor legale relative la procedura supravegherii tehnice (Decizia nr. 372 din 28 mai 2019, M. Of.  nr. 822 din 9 octombrie 2019, §  44).

În ceea ce privește înregistrările rezultate ca urmare a desfășurării unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului, realizate în baza Legii nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, Curtea observă că desfășurarea unor activități specifice culegerii de informații se poate autoriza în cazul existenței unei situații prevăzute la art. 3 din Legea nr. 51/1991, care constituie amenințări la adresa securității naționale a României. Totodată, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, aceste activități se pot dispune atunci când nu există alte posibilități ori sunt posibilități limitate pentru cunoașterea, prevenirea sau contracararea riscurilor ori amenințărilor la adresa securității naționale, iar acestea sunt necesare și proporționale, date fiind circumstanțele situației concrete. Existența unei situații care constituie amenințare la adresa securității naționale nu presupune în mod automat și necesar pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, mijloacele de preîntâmpinare a amenințărilor la adresa securității naționale neputându-se rezuma la combaterea infracțiunilor (Decizia nr. 91 din 28 februarie 2018, M. Of. nr. 348 din 20 aprilie 2018, § 56). Activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului parcurg o procedură prealabilă, potrivit căreia propunerea se înaintează procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și este examinată sub aspectul legalității și temeiniciei, în termen de 24 de ore de la înregistrare ori de îndată în cazurile urgente, de procurori anume desemnați de acesta. Dacă apreciază că propunerea este nejustificată, procurorul o respinge prin ordonanță motivată, comunicând aceasta de îndată organului care a formulat-o. Dacă apreciază că propunerea este întemeiată și sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau înlocuitorul de drept al acestuia solicită în scris președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție autorizarea activităților propuse. Solicitarea este examinată, de urgență, în camera de consiliu, de unul dintre judecătorii anume desemnați de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Așa fiind, în cazul activității specifice culegerii de informații care presupune restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, dispuse potrivit Legii nr. 51/1991, măsura este dispusă întotdeauna de către un judecător al Înaltei Curți de Casație și Justiție (§ 49 al deciziei).

Activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului (ca și măsurile de supraveghere tehnică reglementate de Codul de procedură penală) sunt supuse, în mod obligatoriu, încuviințării prealabile a unui judecător. Cu toate acestea, Curtea subliniază că a respins deja raționamentul care conduce la concluzia potrivit căreia calitatea de magistrat a celui care dispune și supraveghează înregistrările implică, ipso facto, legalitatea și conformitatea acestora cu art. 8 din Convenție, un astfel de raționament făcând inoperant orice recurs formulat de părțile interesate. Raportat la cauza de față, în condițiile atribuirii calității de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, Curtea constată că încuviințarea acestora de către un judecător nu echivalează cu existența unei prezumții absolute de legalitate ce exclude exercitarea unui control judecătoresc a priori. Legalitatea înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, care sunt folosite în procesul penal, trebuie verificată respectând aceleași garanții procedurale aplicabile în cazul folosirii în cursul procesului penal a înregistrărilor ce rezultă din aplicarea sistemului reglementat de Codul de procedură penală.

Curtea constată că judecătorul de cameră preliminară se va vedea nevoit să analizeze legalitatea acestora din urmă prin raportare fie la dispozițiile relevante din Legea nr. 51/1991, fie la cele din Codul de procedură penală, care diferă. În acest context, Curtea subliniază cele constatate în jurisprudența sa, potrivit cărora ansamblul activităților derulate de organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale se circumscrie acestei sfere și are ca scop obținerea de informații care să asigure cunoașterea, prevenirea și înlăturarea amenințărilor interne sau externe la securitatea națională. Pe de altă parte, Curtea a observat că activitatea procesual penală este destinată constatării existenței sau inexistenței unei infracțiuni, identificării persoanei care a săvârșit-o, cunoașterii împrejurărilor care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal, necesare pentru justa soluționare a cauzei, având ca scop tragerea la răspundere penală a persoanei vinovate.

Scopul în care sunt utilizate activitățile întreprinse în domeniul securității naționale este diferit de cel al activității procesual penale. Legea nr. 51/1991 și Codul de procedură penală au finalități diferite, care se reflectă și în scopul pentru care este dispusă autorizarea unor activități specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului/măsura supravegherii tehnice.

Existența unei situații care constituie amenințare la adresa securității naționale nu presupune în mod automat și necesar pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, mijloacele de preîntâmpinare a amenințărilor la adresa securității naționale neputându-se rezuma la combaterea infracțiunilor (§§ 53-56 ale deciziei nr. 91). Or, dacă judecătorul de cameră preliminară va adopta ca reper prevederile Codului de procedură penală, se ajunge în situația în care, deși activitatea specifică culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului a fost autorizată potrivit Legii nr. 51/1991, legalitatea mijlocului de probă și a procedeului probatoriu prin care acestea au fost obținute se va verifica prin raportare la un act normativ care nu a fost luat în considerare la momentul autorizării măsurii.

Ne oprim din enunțul deciziei pentru că observăm o eroare de raționament. Judecătorul va aplica întotdeauna dispozițiile din Codul de procedură penală, pentru că în instanță nu vorbim de informații clasificate, ci de probe judiciare.

În afara implicațiilor evidente ale finalităților diferite ale activităților întreprinse în domeniul securității naționale și ale activităților procesual penale, dacă judecătorul de cameră preliminară va adopta ca reper prevederile Legii nr. 51/1991 se ajunge în situația în care instanțe ierarhic inferioare celei care a emis mandatul au competența verificării elementelor ce țin de legalitatea mijlocului de probă. Curtea observă că, dacă în cazul supravegherii tehnice, dispusă potrivit Codului de procedură penală, legalitatea administrării probelor este realizată, în principiu, de o instanță egală în grad cu cea care a emis mandatul de supraveghere tehnică, în cazul mandatelor emise în temeiul Legii nr. 51/1991, analiza legalității acestora este realizată, de cele mai multe ori, de instanțe ierarhic inferioare celei care a emis mandatul (emiterea mandatului fiind realizată întotdeauna de Înalta Curte de Casație și Justiție). Or, consacrarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Legea nr. 51/1991, ca instanță specializată în domeniul autorizării activității specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului presupune și o anumită competență specializată a acesteia, strict determinată de lege.

Acceptând raționamentele expuse, putem chiar imagina o soluție. Aceasta ar fi – chiar dacă este excesiv – ca în toate cazurile în care ar fi folosite informații ce provin din aplicarea Legii nr. 51, competența de judecată să aparțină Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reglementarea posibilității conferirii calității de mijloc de probă înregistrărilor ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului nu este însoțită de un ansamblu de norme care să permită contestarea legalității acestora în condiții de efectivitate. Prin simpla reglementare a posibilității conferirii calității de mijloc de probă acestor înregistrări, fără crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora, legiuitorul a legiferat fără a respecta cerințele de claritate și previzibilitate.

Dar noi observăm că un cadru legal există și este situat în art. 21 alin. (1) din Legea nr. 51/1991, care trimite la art. 61 alin. (1) lit. c) C. pr. pen. Potrivit acestui text, datele și informațiile, rezultate din activitățile autorizate, însoțite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului. Convorbirile și/sau comunicările interceptate, redate în scris, și/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conținutul digital original al acestora„.[2]

Lipsa de claritate și previzibilitate a cadrului normativ incident în materia contestării legalității înregistrărilor – mijloc de probă – ce rezultă din activitățile specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale ale omului, folosite în procesul penal, determină, în fapt, realizarea unui control formal și lipsit de efectivitate, cu consecința încălcării drepturilor și a libertăților fundamentale prevăzute de Constituție. Or, conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal anumitor elemente este intrinsec legată de crearea cadrului adecvat care să confere posibilitatea contestării legalității acestora.

Mai repetăm: Organele de urmărire penală, anterior oricăror activități de caz, ar trebui să se adreseze Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu propunerea de declasificare.

Conferirea calității de mijloc de probă în procesul penal înregistrărilor rezultate în urma desfășurării activității specifice în temeiul Legii nr. 51/1991, se poate realiza numai în măsura în care această reglementare este însoțită de o procedură clară și explicită referitoare la verificarea legalității acestui element.

Curtea, prin Decizia nr. 302 din 4 mai 2017, M. Of. nr. 566 din 17 iulie 2017, a constatat că reglementarea competențelor organelor judiciare reprezintă un element esențial ce decurge din principiul legalității, principiu ce constituie o componentă a statului de drept oferind persoanei o protecție adecvată arbitrariului (Decizia nr. 348 din 17 iunie 2014, M. Of. nr. 529 din 16 iulie 2014, §  17).

Respingând, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, Curtea Constituțională admite excepția de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală C. pr. pen. sunt constituționale în măsura în care nu privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991.

Opinia separată (Judecători, dr. Livia Doina Stanciu, prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu) consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală C. pr. pen. se impunea a fi respinsă ca neîntemeiată.

Opinia constată că excepția de neconstituționalitate vizează o problemă deja dezlegată de Curte în jurisprudența sa.

Este de neînțeles de ce teza care reglementează utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor efectuate de autorități care îndeplinesc activități specifice culegerii de informații [adică teza finală a alin. (3) al art. 139 C. pr. pen.] este neconstituțională, pentru lipsa unei proceduri de verificare a legalității acestor înregistrări, în timp ce teza întâi a aceluiași alineat al aceluiași articol de lege, care reglementează utilizarea ca mijloace de probă a înregistrărilor efectuate de părți sau de oricare alte persoane este constituțională.

Capitolul IV – Metode speciale de supraveghere sau cercetare cuprinde un prim capitol, cu denumirea Reguli generale. Având caracter general, aceste reguli ce se aplică tuturor celorlalte capitole ale titlului IV, inclusiv textului criticat în prezenta cauză. Una dintre „reguli” este cuprinsă în art. 97 – Proba și mijloacele de probă, alin. (2) lit. f), potrivit căruia „(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace […] f) orice alt mijloc de probă care nu este interzis de lege”.

Se constată identitatea de soluție legislativă între regula generală [art. 97 alin. (2) lit. f) C. pr. pen.] și aplicarea sa în privința metodelor speciale de supraveghere sau cercetare [art. 139 alin. (3) teza finală C. pr. pen.

Prin Decizia nr. 809 din 7 decembrie 2017, M. Of.  nr. 178 din 26 februarie 2018, prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 97 alin. (2) lit. f) C. pr. pen., s-a statuat că mijloacele de probă nu sunt enumerate strict și limitativ, organele judiciare putând administra orice mijloace de probă care, deși nu sunt enumerate de dispozițiile art. 97 alin. (2) C. pr. pen., nu sunt interzise de lege. „Noul Cod de procedură penală are în vedere evoluțiile tehnice continue care impun o abordare flexibilă și suplă în materia probațiunii, aptă de a conduce în mod eficient la aflarea adevărului în cauzele penale”, „libertatea probelor, astfel cum este reglementată prin art. 97 alin. (2) C. pr. pen., nu este absolută, ci subordonată principiului legalității” (§ 14).

Fără a distinge în niciun fel în privința mijloacelor de probă, Curtea a constatat că „actuala lege procesual penală reglementează o sancțiune specifică materiei probelor, și anume cea a excluderii probelor obținute în mod nelegal, care operează nu doar pentru probele obținute prin încălcarea legii, ci și pentru cele obținute prin încălcarea principiului loialității administrării probelor” (§ 14).

Noi, repetăm, trebuie să discutăm numai de informații declasificate, alte probe,  fiind ilegal prezente, sunt înlăturate de la dosar. Presupunem că ele nu au cum să ajungă la cunoștința părților.

Constatarea neconstituționalității normelor art. 139 alin. (3) teza finală C. pr. pen. determină, în realitate, obligația de reglementare a unei proceduri de verificare a legalității tuturor mijloacelor de probă, iar nu doar a înregistrărilor realizate în baza Legii nr. 51/1991.

Mai mult, față de Decizia nr. 22 din 18 ianuarie 2018, prin care Curtea a constatat că prin sintagma „excluderea probei” din cuprinsul art. 102 alin. (3) – Excluderea probelor obținute în mod nelegal se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei, este exclusă păstrarea unui mijloc de probă nelegal în dosarul cauzei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, așa cum Curtea a reținut în considerentele Deciziei nr. 22 din 18 ianuarie 2018, la § 17, nelegalitatea obținerii probelor „este sancționată de prevederile art. 102 alin. (3) C. pr. pen., prin aplicarea regimului nulității absolute sau relative. (…) Curtea a apreciat că art. 102 alin. (2) C. pr. pen. trebuie coroborat cu alin. (3) al acestui text legal, ceea ce înseamnă că probele obținute prin actele prevăzute la art. 102 alin. (3) C. pr. pen. nu pot fi folosite în procesul penal în condițiile în care aceste acte sunt lovite de nulitate absolută sau relativă (a se vedea și Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, M. Of. nr. 190 din 14 martie 2016, § 31).” Ca urmare, în măsura în care ar fi necesară o explicitare a ce înseamnă „obținute în mod nelegal”, aceasta ar privi art. 102 alin. (2) C. pr. pen.  iar nu art. 139 alin. (3) teza a doua din același cod. Din această perspectivă, argumentarea soluției de admitere a excepției în prezenta cauză vizează un alt capitol și alte texte din Codul de procedură penală, iar nu dispozițiile art. 139 alin. (3) teza a doua.

Decizia luată cu majoritate de voturi excedează competenței Curții Constituționale, echivalând cu o sesizare din oficiu (dacă ne referim – chiar și implicit – la alte texte decât cele criticate, respectiv la alte motive decât cele invocate de autor). Pe de altă parte, soluția pronunțată interferează cu competența instanțelor de judecată (subliniată până acum în mod constant în această materie), precum și a legiuitorului.

Se solicită completarea dispozițiilor din Codul de procedură penală, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului este constantă în a sublinia că nu există o regulă generală care să permită sau să interzică conferirea calității de mijloc de probă informațiilor strânse de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale. Astfel, CEDO a reținut că dacă art. 6 garantează dreptul la un proces echitabil, acesta nu reglementează totuși admisibilitatea probelor ca atare, materie care intră, în primul rând, sub incidența dreptului intern și a instanțelor naționale (Schenk c Elveției, pct. 45-46; Heglas c Republicii Cehe, pct. 84). Supravegherea secretă sau utilizarea înregistrărilor secrete nu va încălca art. 6, chiar dacă aceste acțiuni pot încălca dreptul intern sau art. 8 din Convenție, atât timp cât proba astfel obținută nu este folosită într-o măsură decisivă sau crucială pentru a condamna inculpatul (Khan c Regatului Unit, p. 35-37). Pentru a stabili dacă procedura în ansamblu a fost echitabilă, este necesar totodată să se determine dacă a fost respectat dreptul la apărare. În special, trebuie verificat dacă reclamantul a avut posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor și de a se opune folosirii acestora. Totodată, trebuie să se ia în considerare calitatea probelor, inclusiv să se clarifice aspectul dacă circumstanțele în care au fost obținute aruncă îndoiala asupra credibilității sau exactității lor. Dacă nu se pune neapărat o problemă de echitate atunci când proba obținută nu se coroborează cu alte elemente, trebuie notat că, în cazul în care proba respectivă este foarte solidă și nu conduce la nicio îndoială, nevoia altor elemente de susținere se micșorează [Bykov c Rusiei (MC), pct. 89; Jalloh c Germaniei (MC), pct. 96].

Aprecierea probelor constituie, în general, operația finală a activității de administrare a probelor și determină măsura în care probele formează convingerea certă că faptele și împrejurările la care se referă au avut sau nu loc în realitate.

În cauză nu subzistă niciun element de natură să justifice soluția de admitere a excepției de neconstituționalitate pronunțată, prin care se elimină, de plano, o categorie de mijloace de probă din procesul penal, respectiv înregistrările efectuate de autorități care îndeplinesc activități specifice culegerii de informații;

În încheierea acestor prezentări, dispozițiile art. 139 alin. (3) teza finală C. pr. pen. ar trebui socotite drept constituționale chiar dacă privesc înregistrările rezultate ca urmare a efectuării activităților specifice culegerii de informații care presupun restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale ale omului desfășurate cu respectarea prevederilor legale, autorizate potrivit Legii nr. 51/1991, odată ca au fost desecretizate și valabil acceptate, transformate în probe. Astăzi,  prin forța obligatorie a deciziei pronunțate, se impune completarea dispozițiilor din Codul de procedură penală în sensul cerut de Curte.  Orice neclaritate creează haos!

O Hotărâre a Tribunalului Satu Mare a fost luată chiar în ziua în care judecătorii Curții Constituționale au motivat decizia nr. 55/2020 prin care au interzis procurorilor să folosească drept probe înregistrările obținute de S.R.I. pe mandat de siguranță națională.

Prin decizia Tribunalului din 17 iunie 2020[3], Judecătorul de cameră preliminară a anulat interceptările făcute de S.R.I. în baza unui mandat de siguranță națională în 2011 și folosite de D.N.A. ca probe într-un dosar de corupție al unui fost director de la Apele Române[4], și a cconstatat „nulitatea absolută a punerii în executare a măsurilor de supraveghere tehnică încuviințate, după caz, prelungite în cauză în cursul urmăririi penale, iar pe cale de consecință juridică, în temeiul art. (…), exclude din materialul probator:

– interceptările și înregistrările comunicațiilor efectuate în baza M.S.N. nr. ../2011 emis de către Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 14 martie 2011 (…)

– interceptările și înregistrările comunicațiilor efectuate în baza Autorizațiilor nr. ../27.08.2010, nr. ../24.09.2010 și nr. ../26.10.2010 emise de Tribunalul Bihor în prezentul dosar de urmărire penală nr. 63/P/2010, a Autorizațiilor nr. ../30.04.2010 emise de Tribunalul Bihor în dosarul de urmărire penală nr. 35/P/2011;

– precum și toate procesele-verbale de consemnare a rezultatelor activităților de supraveghere tehnică sus-menționate (…).

În aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 (publicate în Monitorul Oficial al României nr. 177 din 26.02.2018) dispune excluderea materială din dosarul de urmărire penală a mijloacelor de probă excluse și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menționate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 63/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea (excludere fizică)”.

În baza deciziei a Curții Constituționale nr. 22/2018, cea privind excluderea probelor obținute prin metode declarate neconstituționale, judecătorul de cameră preliminară a anulat și exclus fizic probele și orice referire la ele.

În perioada 2009-2011, inculpatul, în calitate de director al Departamentului Dezvoltare, Investiții și Achiziții din cadrul Administrației Naționale „Apele Române”, beneficiind de ajutorul celorlalți inculpați, în mod repetat, a primit de la doi oameni de afaceri mai multe bunuri.

Foloasele respective au fost primite de inculpat pentru ca, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, printre altele, să susțină / să sprijine obținerea de contracte de execuție lucrări, prin încredințare directă[5].

În aplicarea deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018 (publicate în Monitorul Oficial al României nr. 177 din 26.02.2018) dispune excluderea materială din dosarul de urmărire penală a mijloacelor de probă excluse și a suporților care conțin rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică menționate, precum și eliminarea referirilor la aceste mijloace de probă și eliminarea redării conținutului acestor mijloace de probă din rechizitoriul nr. 63/P/2010 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea (excludere fizică)”, este decizia Tribunalului Satu Mare[6].

D.N.A. a comunicat că „Modificarea reglementărilor privind realizarea activităților de supraveghere tehnică este consecința unei decizii a C.C.R., prin care s-a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile articolului ce reglementează punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, din actualul Cod de procedură penală.

În prezent, Direcția Națională Anticorupție cooperează în vederea realizării activităților de supraveghere tehnică cu Serviciul Român de Informații (S.R.I.), care asigură suport logistic și tehnic pentru interceptarea comunicațiilor la distanță, accesul la sisteme informatice, supravegherea audio – video și localizarea prin mijloace tehnice.

În situația în care, după publicarea deciziei menționate în Monitorul Oficial, organele judiciare se vor afla în imposibilitatea de a folosi resursele operaționale ale S.R.I., va fi necesară suplimentarea resurselor proprii ale D.N.A. pentru a putea asigura în continuare eficiența activității de investigare a infracțiunilor de corupție.

În acest scop, s-a realizat o evaluare preliminară a volumului de activitate al D.N.A. din perspectiva activității de supraveghere tehnică, pentru a estima resursele necesare pentru preluarea integrală a tuturor activităților de punere în executare a mandatelor emise de judecătorii de drepturi și libertăți, fiind identificate următoarele necesități:
– achiziționarea de logistică pentru efectuarea înregistrărilor ambientale – cost estimat de aproximativ 1.150.000 euro;

– achiziționarea de logistică în materia interceptării comunicațiilor – cost estimat de aproximativ 415.000 euro. Menționăm că, pentru aceste estimări, s-a avut în vedere ipoteza folosirii de către organele de urmărire penală a infrastructurii existente la nivelul S.R.I, pentru interceptarea comunicațiilor la distanță. În situația în care ar fi necesare achiziții suplimentare pentru substituirea acestor echipamente, costurile ar crește în mod substanțial, fără ca la acest moment să putem face o estimare, având în vedere că un asemenea demers nu a mai fost realizat în cadrul sistemului judiciar.[7]

D.N.A. a achiziționat mai multe echipamente tehnice, printre care sisteme multifuncționale de interceptare, respectiv de comunicații mobile destinate organelor de urmărire penală, se arată într-un anunț SEAP[8].

Cumpărarea acestor echipamente se realizează prin implementarea proiectului de tip grant OLAF/2016/D1/074[9], principalele modalități de finanțare și plată sunt 80% fonduri nerambursabile și 20% bugetul de stat-proiect OLAF/2016/D1/074.

Contractul acord-cadru de furnizare echipamente tehnice – implementare proiect de tip grant OLAF/2016/D1/074, include achiziția unui sistem de telecomunicații, 15 sisteme digitale comunicații mobile destinate organelor de urmărire penală, 15 înregistratoare digitale audio și 3 înregistratoare digitale mono audio video.

Anunțul de achiziție vine după publicarea protocolului D.N.A.–S.R.I. unde este prevăzut că DNA beneficia de suport tehnic din partea S.R.I. Protocolul a fost desecretizat în 2018 și aparține acum domeniului public. „Acesta stabilește o serie de principii și dispoziții tehnice privind cooperarea operațională dintre S.R.I. și organele de urmărire penală, în special în ceea ce privește măsurile de supraveghere tehnică luate în cursul anchetelor penale la inițiativa procurorului, în conformitate cu Codul de procedură penală, precum și schimbul de informații privind notificările din partea S.R.I. care cuprind indicii pentru procurori în legătură cu o posibilă infracțiune ce trebuie urmărită. Alte protocoale semnate cu instanțele au cuprins dispoziții menite să asigure confidențialitatea schimbului de informații cu privire la mandatele judiciare” (subl. ns. –D.C.).

Astfel, “. . . Capitolul IV – Aspecte specifice cooperării cu Direcția Națională Anticorupție în vederea punerii în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art. 911 -915 din Codul de procedura penală.  

Art. 39 – (1) În condițiile legii, Serviciul acordă sprijin tehnic pentru asigurarea îndeplinirii sarcinilor ce revin Direcției Naționale Anticorupție – structura centrală, denumita în continuare Direcția – cu privire la punerea în aplicare a actelor de autorizare eliberate în temeiul art. 911 – 915 din Codul de procedura penală.

(2) Sprijinul tehnic consta in transmiterea semnalului, managementul și întreținerea echipamentelor de transmitere a semnalului, de la centrele de interceptare ale Serviciului spre spatiile destinate Direcției”.

Sintagma „aduc atingere gravă drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor romani” cuprinsă în art. 3 lit. f) din Legea nr. 51/1991 este neconstituțională, a decis ca interceptările respective nu vor fi avute în vedere la soluționarea cauzei, întrucât „au fost realizate de S.R.I. în baza unor mandate de siguranță națională emise în temeiul unor dispoziții legale neconstituționale și privesc infracțiuni care nu reprezintă o amenințare la adresa securității naționale.[10]

Direcția Națională Anticorupție a decis să cumpere aparatură și softuri destinate interceptării comunicațiilor și pentru extragerea datelor din calculatoare și din telefoane mobile.

Conform anunțului publicat pe Internet la data de 13 octombrie, s-a organizat o licitație publică pentru un „Contract de furnizare echipamente IT” a cărui valoare finală va totaliza 2,131,155.81 lei.

Potrivit Mediafax, achiziția D.N.A. include softuri care să extragă date din telefoane precum Apple, Alcatel, BlackBerry, Samsung, Sanyo, Sharp, Sony și alte mărci, precum și din replicile lor chinezești, dar și din dispozitive de stocare de tip card de memorie.

D.N.A. a cerut ca softul să suporte cel puțin 2400 modele de dispozitive mobile pentru deblocare parole / ecran pin și funcțiile de ocolire a măsurilor de siguranță. Potrivit caietului de sarcini, sistemul cumpărat de D.N.A. va putea identifica locația unei persoane chiar dacă sistemul este în mod offline pentru G. P. S. Softul achiziționat de Direcția Națională Anticorupție poate recupera inclusiv datele șterse din mobile sau calculatoare.

Alte echipamente vor putea monitoriza rețelele publice de comunicații. Modulul de procesare și analizare a artefactelor de tip Internet dispune și de motor de căutare și recuperare din spații nealocate (funcții carver) pentru aplicații web, cum ar fi: Facebook, Google Drive, Google Chat, Skype, Dropbox, Torrent etc”, se arată în caietul de sarcini. Softul poate să cloneze cartele, să decodeze agende de telefon, să acceseze notițele sau aplicațiile instalate în telefon.

Licitația a fost câștigată de cinci firme: TREND IMPORT EXPORT, Mida Soft Business S.R.L, WEBSPOT SRL, PRO SYS S.R.L și Q-EAST SOFTWARE S.R.L[11].

Achiziția realizată de D.N.A. prin intermediul acestei licitații intervine după ce colaborarea dintre procurori și S.R.I., pe baza căreia S.R.I. asigura suportul tehnic de interceptare, a încetat.

Dar Problema nu era a colaborării instituțiilor, ci a modului procedural de folosire a informațiilor, atât la parchet, cât și, mai ales, la instanță!


[1] Curtea Constituțională, Decizia nr. 55 din 4 februarie 2020 referitoare la excepția de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 139 alin. (3) teza finală din Codul de procedură penală şi ale art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României
[2] Cu titlu de exemplu, v Înalta Curte de Casație si Justiție, S. pen., Decizia nr. 179 din 11februarie 2016, www.scj.ro. Constatându-se că o parte din actele dosarului de urmărire penală sunt clasificate cu caracter „strict secret”, instanța a dispus în temeiul art. 352 alin. (11) C. pr. pen. ca autoritățile emitente a documentelor clasificate să procedeze la declasificarea totală a acestora sau să permită accesul apărătorului revizuentului la acestea. Urmare a solicitării instanței, o bună parte a documentelor clasificate cu caracter „strict secret” au fost declasificate, putând fi astfel studiate de părţi. CEDO,  Hotărârea din 8 ianuarie 2013 în Cauza Bucur şi Toma c României (Cererea nr. 40238/02)
[3] clujust.ro,  cit. apud Alexandru Leman,  Urmare a unei decizii CCR, o instanță a anulat înregistrările SRI dintr-un dosar DNA privind o mită în valoare de 9 milioane de lei, https://universul.net/urmare-a-unei-decizii-ccr, 21 iunie 2020
[4] Procesul fusese în procedură de cameră preliminară de 2 ani și jumătate, din decembrie 2017, în condițiile în care codul de procedură penală spune la articolul 343 că ”durata procedurii în camera preliminară este de cel mult 60 de zile de la data înregistrării cauzei la instanță”.  clujust.ro,
Adrian Dumitrache, 25 septembrie 2020, https://www.profit.ro/stiri/dna-demareaza-achizitii-pentru-a-putea-intercepta-mai-bine
[5] DNA într-un comunicat de presă. V și https://portalsm.ro, fost-director-apele-romane-trimis-in-judecata, 28 decembrie 2017
[6] Alex Costache , Primele interceptări în baza unui mandat de siguranță națională, anulate într-un dosar DNA, după publicarea deciziei CCR / Beneficiarul, un fost director acuzat de o șpagă de aproape 9 milioane de lei pentru contracte,  https://www.g4media.ro/primele-interceptari-in-baza-unui-mandat-de-siguranta-nationala-anulate, 21 iunie 2020 .
[7] http://www.pna.ro/faces/comunicat, 9 martie 2016
[8] https://e-licitatie.ro/pub/
[9] https://www.agerpres.ro/justitie/2018/06/19/dna-a-cumparat, 19 iunie 2018
[10] Curtea Constituțională, dec. 91 din 20 aprilie 2018  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 10, art. 11 alin. (1) lit. d) și art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, precum și a dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale (M.Of. nr. 348 din 20 aprilie 2018).
[11] V și Mihai Diac, disponibil aici


Dorin Ciuncan

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.