Claudia Gherman: Trebuie să lăsăm justiția să își facă treaba până la capăt în procesele de malpraxis
10 noiembrie 2023 | Alina MATEI
Alina Matei
Claudia Gherman
Alina Matei: Mulțumesc, stimată doamnă Profesor Claudia Gherman, Managerul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj Napoca, pentru timpul acordat cititorilor JURIDICE.ro. Cum ați ales Medicina?
Claudia Gherman: Bună ziua sau bun găsit în acest total nou mediu pentru mine, dar în același timp atât de aproape și cu atâtea similitudini cu noi, cu medicina! Și desigur, mulțumesc mult pentru invitație, care mă onorează.
Dar ca să revin la întrebarea dumneavoastră, da, răspunsul este ceva mai lung, dar zic că merită să îl așternem pe hârtie, deoarece pentru mine cea mai mare provocare a fost să îmi aleg drumul profesional în viață. Eram atât de aproape de medicină, tatăl cât și bunicul meu fiind medici, iar eu, în timpul acesta, eram ”îndrăgostită nebunește” de chimie. Câștigasem de trei ori succesiv Locul I pe țară la Olimpiada de Chimie și Medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Chimie și totuși încă nu eram decisă. Oscilam între chimie și medicină. Și atunci o carte mi-a schimbat viața! După ce avusese loc primul transplant de cord, a apărut la noi cartea ”Inima fiului meu”, povestea reală a dramei trăită de o mamă româncă și copilului său născut cu o malformație cardiacă, până ajung să i se efectueze un transplant de cord de către același profesor Christian Barnard, la Cape Town, iar lectura ei mă marcase profund. Am mai răsfoit apoi ce cărți de medicină am mai prins, culminând cu Tratatul profesorului Pop D. Popa (pe care îl am și astăzi pe etajeră!) ”Inima-Patologie și tratament chirurgical” și decizia a fost luată! Îmi doream medicină, ca să pot face chirurgie! O medicină pe care am reușit să o termin cu media generală 10 (zece), o chirurgie făcută la ”puterea a 3-a”, adică având la activ 3 specialități: chirurgie generală, chirurgie vasculară și chirurgie plastică, Profesor universitar după 30 de ani de activitate neîntreruptă în UMF, constituie corolarul a ceea ce sunt acum.
Alina Matei: Ori de câte ori mergem la spital, așteptările sunt foarte mari de la medici și de la personalul de specialitate. Cum se asigură la Spitalul al cărui manager sunteți actul medical?
Claudia Gherman: E normal să avem așteptări mari sau din ce în ce mai mari, de la orice domeniu al serviciilor la care ne-am adresa în ziua de azi. Dar când vorbim de serviciile medicale, de omul bolnav, de pacientul aflat în suferință, e normal ca așteptările să fie și mai mari. De aceea, eu, în calitate de medic și de conducător al acestei instituții, poziționez întotdeauna în centrul preocupărilor mele pacientul și acord atenția prioritară derulării în condiții optime a actului medical. Reușind șă transmit mai departe aceste principii întregii echipe, medici, cadre didactice, personal medical, actul medical în spitalul nostru se desfășoară la cele mai înalte standarde. Ne preocupă în permanență calitatea actului medical, ne perfecționăm, angajăm profesioniști și investim cât avem și cât putem, ca să îmbunătățim și infrastructura.
Alina Matei: Care sunt, în opinia dumneavoastră problemele recurente care apar în relația pacient-medic-spital?
Claudia Gherman: Dacă ne referim la problemele recurente ale zilei de azi și le raportăm la problemele unei perioade poziționate cu 30 de ani în urmă, acestea au suferit schimbări pe care le resimțim cu toții. Cred că în anii ’80 -’90 (mai probabil și până atunci) relația medic-pacient-spital era bazată pe extrem de mult respect și încredere. Acesta a fost și argumentul pentru care mi-am dorit atât de mult să devin medic. Să fiu cât mai aproape de pacient, iar el la rândul său să fie cel care să simtă și să fie convins că am făcut tot ceea ce este omenește posibil să îl ajut. Acum societatea s-a schimbat, în sensul unor progrese tehnologice, a unui dinamism și a unui acces extrem de facil la orice fel de informații, uneori l-aș denumi ”bombardament” de informații. Timpul ne este acaparat de o sumedenie de sarcini de servici, obligații familiale, acțiuni mai mult sau mai puțin utile (orele în șir consumate pe telefon sau similare!), astfel încât avem impresia că timpul s-a contractat, nu mai este suficient pentru nimic și tindem să devenim tracasați, în permanență obosiți și nemulțumiți. Iar atunci când toate acestea ajung la o limită și tind ”să dea pe dinafară”, cu siguranță nu putem fi obiectivi în a gestiona situația. Am făcut acest preambul excesiv doar pentru a explica de ce în contextul unor relații pacient-medic-spital pe care în spitalul nostru aș cataloga-o foarte bună, ar mai putea apărea câteodată cazuri izolate de inadvertențe de opinii sau abordări.
Alina Matei: Dar relația medici-personal de specialitate medicală-conducerea spitalului cum este?
Claudia Gherman: Aici răspunsul este mai simplu. Eu, personal, am ajuns Managerul unuia dintre cele mai mari și mai importante spitale din țară, după ce am parcurs toate etapele posibile și, consider eu, necesare. Adică, studentă fiind, am început primele stagii, apoi am lucrat ca voluntar, stagiar, secundar, etc. din anul 1986 până în prezent în spitalul despre care vorbim astăzi. Am relaționat cu toate categoriile profesionale de pe pozițiile de cea mai mică (sau cea mai tânără) verigă, de exemplu studenta la care îi punea asistenta medicală seringa sau portacul în mână, până la medic primar, Șef de secție, Director Medical și apoi Manager. Le cunosc și le-am simțit toate satisfacțiile, dar și problemele cu care ne putem confrunta în viața de spital. De cele mai multe ori am reușit și să găsesc soluții și să le rezolv. Alteori am cerut ajutor și le-am rezolvat împreună. Dar niciodată nu a fost să nu fie, astfel încât ei, cei aproape 3700 de angajați (cu medicii rezidenți trecem de 4000), cunosc și simt acest aspect. Drept consecință în aceste condiții de climat de încredere și stabilitate, relația medic-personal medical-conducere nu ne pune, zic eu, nici un fel de probleme.
Alina Matei: Presiunea pe care o pune mass-media pe medici, managerii de spitale este, uneori, uriașă. Doamne ferește să se întâmple ceva într-un spital și deja sunt arătați vinovații. Cum sunt gestionate astfel de situații/evenimente?
Claudia Gherman: Pentru astfel de evenimente, din păcate din ce în ce mai frecvente în ultima perioadă, pe mine, din fericire, viața m-a pregătit, ca să nu spun chiar călit (că nu sunt mâncare. Iar acest lucru sper că a reieșit din ceea ce v-am prezentat mai sus și sper că nu v-am plictisit! Da, este extrem de important să ai maturitatea și experiența necesară pentru a gestiona aceste situații. Până la urmă fac parte din provocările vieții, deși, mărturisesc sincer, am putea trăi mult mai simplu și mai sănătos, cu provocări venite din alte direcții! Indiferent de situații sau de acuzații, primul lucru este să te oprești puțin, să tragi o gură de aer în piept (întotdeauna un creier oxigenat judecă mai bine!) și să nu iei niciodată concluzii pripite. Nu trebuie să ne grăbim să găsim cât mai repede un vinovat. Trebuie să ne informăm, să analizăm, să tragem concluziile, dar, cel mai important, să luăm măsurile! Nimeni nu este perfect, suntem oameni, putem oricare dintre noi greși uneori, dar important este să recunoaștem, să ne asumăm și să remediem, astfel încât, desigur, să nu se mai repete. Și abia mai apoi putem merge mai departe!
Alina Matei: Legea (art. 653 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii) definește malpraxisul ca fiind eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical sau medico-farmaceutic, generatoare de prejudicii asupra pacientului, implicând răspunderea civilă a personalului medical și a furnizorului de produse și servicii medicale, sanitare și farmaceutice. Din punctul dumneavoastră, cum este această definiție?
Claudia Gherman: În mare, această definiție implică toate verigile sistemului, care ar putea contribui la apariția malpraxisului. Sigur, este doar o enumerare a lor. Dar, cred eu, cel mai important aspect de menționat aici ar fi – malpraxisul ca ”eroarea profesională săvârşită și dovedită”….! Adică, ce doresc să subliniez, este nejust să acuzi în spațiul public, indiferent că este vorba de medic sau spital, folosind absolut orice limbaj și prejudiciind grav imaginea acestora, uneori împingându-i la acte incontrolabile, dar neavând în fapt nimic palpabil și concret, uneori bazându-se doar pe zvonistică sau nici atât. Trebuie să lăsăm justiția să își facă treaba până la capăt și apoi să atribuim acest termen, atât de grav și de pretențios acolo unde el merită să se regăsească.
Alina Matei: Legea, în definirea malpraxisului, face referire și la furnizorul de produse și servicii medicale. Faptul că furnizorul poate fi răspunzător este cel mai bun mod de se a asigura materializarea răspunderii?
Claudia Gherman: Aici ați atins un subiect extrem de important. Desigur, furnizorul de servicii medicale trebuie să asigure condiții optime de desfășurare a actului medical, lucru care se și întâmplă. Dar să nu uităm că ne referim, în cazul de față, la sistemul de sănătate public. Poate mai bolnav decât pacienții noștri! Ne referim la faptul că nu s-au mai construit spitale publice noi, azi mâine, de peste jumătate de secol. Ne referim la o subfinanțare a sănătații de când ne știm, din ce în ce mai alarmantă în ultima vreme. Ca să nu mai pomenim de aceste noi măsuri de austeritate! Ne referim la limitările pe care le are un manager în a își modula în permanență resursa umană în funcție de necesități și performanță. Acest aspect îl resimt atât de tare, încât îl exprim ori de câte ori am ocazia. Trebuie stipulate instrumente extrem de precise în a cuantifica rezultatele și performanța, cu o remunerația adecvată și diferențiată, precum și măsurile care derivă în caz de nerealizare a lor. Cu alte cuvinte, furnizorul de servicii medicale poartă răspunderea organizării și derulării actului medical, dacă și el la rândul lui are dreptul să aparțină unui macrosistem care să îi asigure protecție, sprijin, siguranță. Și nu mă refer aici decât la un singur exemplu: nici o Societate de asigurări nu încheie Poliță de Asigurare de răspundere civilă profesională de Malpraxis medical datorat Infecțiilor nozocomiale. Și atunci vă întreb eu, oare este normal să fim doar noi răspunzători?
Alina Matei: Dacă malpraxisul s-ar putea trata cu un medicament care ar fi acela? Se acceptă și denumiri precum Atenție.
Claudia Gherman: Atunci răspunsul meu este: malpraxisul se poate trata cu un cocktail (fără alcool!). Și chiar dacă la un cocktail sucul de bază este important, în cazul de față – Profesionalismul, ingredientele vor face diferența. Aici mă refer la: Bună comunicare, Încredere, Empatie, Compasiune, Disponibilitate, Responsabilitate. Iar deasupra, presărați cu Respect și Educație, din belșug. Proporția stă la îndemâna fiecăruia, medicamentul nu este încă patentat, dar se aplică cu succes. În cazul administrării corecte nu am constatat reacții adverse.
Alina Matei: În viața unui medic, conceptul de malpraxis unde stă cuibărit?
Claudia Gherman: Stă cuibărit sau stă ca un ghimpe? Și să sperăm că nu devine mai mult de atât! Da, cu certitudine stă. Dar eu cred că trebuie să găsim un echilibru în a formata această percepție. Trebuie să conștientizăm conceptul de malpraxis și să ne simțim responsabili. Nu trebuie însă să ne simțim amenințați din ce în ce mai tare, uneori hărțuiți, pentru că riscăm să cădem în extrema cealaltă, de diminuare alarmantă a atractivității meseriei de medic. Nu ne dorim să ajungem în criză de medici în România, pentru că avem nevoie de medici și nu admit decât o singură categorie de medici – medicii foarte buni. Doar aceștia ne pot trata în condiții de siguranță!
Alina Matei: Inteligențele Artificiale ar trata diferit oamenii?
Claudia Gherman: Sincer, nu cred că vorba bună poate fi suplinită de inteligența artificială, adică de ”vorba artificială”. Dar știu că vorba bună tratează în proporție de 49%,. Restul de 51% este actul medical în sine. Acolo inteligența artificială ne poate da o mână de ajutor.
Alina Matei: Ce faceți înainte de a intra în sala de operații?
Claudia Gherman: Deși sunt chirurg de 33 de ani și am la activ peste 8000 de operații, fiecare act operator are importanța lui, nici o operație nu este identică cu precedenta și fiecare pacient este unic în felul său. Operația care urmează este cea mai importantă, atât pentru mine, cât pentru pacient, ce să mai vorbim. Dacă este o operație mai specială, mă documentez (sau redocumentez!) cu o seară înainte, dar indiferent de amploarea operației, toate problemele (chiar și cele manageriale!), rămân la ușa Blocului operator! Și, de ce nu, un gest sau un gând divin nu poate decât să ajute. Eu nu mă gândesc la operație ca la un simplu act în sine, ci la pacientul care are nevoie de operație și m-a ales pe mine. Iar dacă pacientul m-a ales pe mine, sunt datoare să nu îi înșel încrederea! Și punct… sau semnul exclamării!
Alina Matei: Un mesaj, vă rog, pentru cititorii J și pentru cei care fac J.
Claudia Gherman: Nu ştiu care ar fi răspunsul exact, dar ştiu că pentru mine fiecare caz a însemnat nu un pacient, ci un OM, un suflet şi că eu la rândul meu mi-am dat întreaga silinţă şi am făcut tot ce mi-a stat în putinţă ca acel OM să părăsească cu bine spitalul. Mă gândesc că și domniile voastre, activând într-un domeniu atât de important, de frumos, de necesar și având în permanență în centru același OM, în jurul căruia gravitează problemele, cu profesionalismul, dăruirea și bunele dumneavoastră intenții, nu faceți decât să îi redați dreptatea și încrederea în această lume, pe care cu toții o dorim cât de bună și de frumoasă.
Alina Matei: Mulțumesc pentru că ați stat de vorbă cu mine!
Claudia Gherman: Vă mulțumesc mult și eu, a fost o adevărată plăcere și sper că am reușit să transmit ceea ce eu simt și fac zilnic!
