« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Inducerea în eroare a organelor judiciare (art. 268 Cod penal). Practică judiciară
27.01.2021 | Andreea COMAN

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Andreea Coman

Andreea Coman

1. Infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare prevăzută de art. 268 Cod penal[1], reglementează în primul alineat atât sesizarea neadevărată cu privire la o faptă prevăzută de legea penală (faptă nereală)[2], cât și atribuirea pe nedrept a comiterii unei fapte (reale) de către o persoană nevinovată.

2. Conform doctrinei[3] în materie, „(…) este nerelevantă împrejurarea că fapta respectivă nu ar îndeplini toate condițiile de tipicitate ale infracțiunii ori nu s-ar putea angaja răspunderea penală ca urmare a existenței unor cauze de neimputabilitate.” Astfel, pentru calificarea unei sesizări ca fiind neadevărate, apreciez că analiza trebuie să vizeze elementele de fictivitate, false, fără corespondent în realitate ȘI NU eventualul caracter infracțional al faptei ce a făcut obiectul sesizării, întrucât acest din urmă caz, s-ar încadra alături de multe altele, pe o interpretare excesivă a dispozițiilor legale de către organul de urmărire penală. De exemplu, o faptă sesizată poate fi considerată a fi una delictuală, dar neprevăzută de legea penală, ipoteză ce excede eventualei incidențe a dispozițiilor art. 268 alin. 1 Cod penal.

3. Elementul esențial de stabilit pentru a reține incidența dispozițiilor art. 268 Cod penal este caracterul real sau nereal al sesizării penale[4], care s-ar putea stabili începând cu aprecierea bunei sau relei credințe a persoanei care face plângerea sau denunțul. Reaua-credință trebuie probată de acuzare în mod distinct de probațiunea eventualei legături dintre faptul imputat și persoana în sarcina căreia el este pus.

4. În practica judiciară, soluțiile cu privire la aprecierea condiției esențiale a „relei-credințe” sunt diverse și contradictorii, decurgând din interpretări doctrinare proprii și subiective a dispozițiilor legale. Astfel, fie s-a apreciat că nu există rea-credință dacă la momentul formulării denunțurilor, petentul era convins că cele relatate corespund adevărului[5] sau atunci când făptuitorul a revenit asupra declarațiilor date când a descoperit că, de fapt, banii n-au fost sustrași, ci căzuseră în căptușeala hainii[6] sau atunci când plângerea a fost formulată din cauza necunoașterii procedurii de executare silită, crezând că procedurile urmate de executor au fost abuzive[7]. Într-o altă situație, deși inculpatul era convins că semnătura aplicată pe un înscris nu îi aparținea, o astfel de împrejurare nu a fost avută în vedere de instanța de judecată[8], care a apreciat apărările inculpatului ca fiind „nedovedite, puerile, de conjunctură, total lipsite de credibilitate.” În Decizia penală nr. 19/P din 12 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Constanța[9] s-a reținut ca fiind lipsită de importanță lipsa de certitudine a inculpatului cu privire la realitatea unora dintre faptele sesizate, acesta acceptând posibilitatea inducerii în eroare a organelor judiciare. Într-o altă cauză[10], s-a reținut reaua-credință pe baza contradicțiilor dintre declarațiile date de denunțător sau pe baza declarației date în cursul cercetării judecătorești[11].

5. În ceea ce privește ipoteza a doua din cuprinsul art. 268 alin. 1 Cod penal, sesizarea mincinoasă în legătură cu săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală de către o anumită persoană de cele mai multe ori, în măsura în care nu se confirmă fapta sesizată, soluțiile dispuse de instanțele de judecată sunt în sensul reținerii lipsei laturii subiective a infracțiunii. De exemplu, prin Decizia nr. 1067 din 28.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel Suceava[12] instanța de judecată a apreciat că faptei inculpatului îi lipsește elementul intențional al laturii subiective sau Decizia nr. 1131 din 20 decembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia[13] în cuprinsul căreia s-a reținut că inculpatul nu a avut niciun moment intenția de învinui atitudinea persoanei vătămate de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, ci a urmărit a sesiza atitudinea persoanei vătămate, atitudine pe care inculpatul a apreciat-o ca fiind infracțională. În același sens este și Decizia nr. 318 din 23 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Oradea[14] apreciindu-se că sesizările penale formulate de inculpat reprezentau o modalitate de valorificare a nemulțumirilor sale, lipsind elementul intelectiv din structura vinovăției. În sens contrar indicăm exemplificativ Încheierea nr. 59 din 10.02.2017, Tribunalul Suceava[15] și Sentința penală nr. 617 din 28.04.2017, pronunțată de Tribunalul Iași[16].

6. Dispozițiile art. 268 alin. 2 Cod penal[17] reglementează varianta infracțiunii realizată prin producerea sau ticluirea de probe nereale[18] în scopul de a dovedi existența unei fapte prevăzute de legea penală și acuzării pe nedrept de săvârșirea unei asemenea fapte a unei persoane nevinovate. În doctrină[19], s-a afirmat că: „Deosebirea dintre cele două acțiuni este dată de modul în care respectivele probe sunt concepute: producerea de probe nereale este echivalentă creării unor probe care nu au existat anterior (înscrisuri falsificate, mijloace materiale de probă, fotografii trucate etc.), în timp ce ticluirea înseamnă dispunerea, configurarea unor astfel de probe, mincinoase ori chiar reale, într-un mod care să conducă la aparența unei situații, împrejurări care constituie o faptă prevăzută de legea penală sau că o anumită persoană a comis acea faptă, reală sau ticluită (de exemplu, plasarea unor mijloace materiale de probă reale alături de altele ticluite pentru a induce ideea că o altă persoană ar fi autorul faptei)”. În același sens a se vedea Decizia nr. 337/14 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Craiova[20]. Apreciez că nu intră în aceste categorii, probele care nu au fost folosite la soluționarea cauzei, deoarece nu au fost utile, concludente sau pertinente. La fel cum nici relatarea în fața organelor judiciare a unor fapte ce nu corespund realității[21], care poate întruni elementele constitutive ale altei infracțiuni, respectiv infracțiunea de mărturie mincinoasă, ce are un caracter special.

7. În practica judiciară s-au reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 268 alin. 2 Cod penal în situația în care, de exemplu, „inculpatul BA a dat dovadă de rea-credință falsificând cu bună știință două dintre documentele oficiale emise de autoritatea contractantă, cu scopul vădit de a induce în eroare organele de anchetă, pentru a-și susține plângerea[22]”, situația în care inculpata sesizează, în mod nereal, că a fost victima unei tâlhării[23], formularea unei plângeri penale pentru săvârșirea infracțiunii de furt, urmată de falsificarea unui contract de amanet[24], alterarea conținutului unor înregistrări, atașate la un denunț[25], solicitarea unui certificat medico-legal cu scopul de a-l folosi împotriva persoanei vătămate și în susținerea plângerii efectuate în mod mincinos[26] sau „fapta inculpatului care a sesizat organele de poliție cu privire la comiterea unui furt de către autori necunoscuți, în condițiile în care cunoștea că fapta nu este reală și ticluirea de probe în susținerea sesizării, respectiv simularea efracției și dezactivarea sistemului de avertizare sonoră, iar pentru demonstrarea prejudiciului uzarea de documentație nereală.”[27]

8. Cred că este discutabilă reținerea dispozițiilor art. 268 alin. 2 Cod penal în situația în care se depun în fața organului de urmărire penală probe reale, dar pentru susținerea unor afirmații nereale exprimate în cuprinsul declarației de martor[28] sau situația în care se prezintă probe reale pentru susținerea unei situații de fapt prezentate lacunar[29] sau situația ce ar viza conduita unor funcționari publici constând în formularea unor sesizări penale nereale cu privire la fapte de evaziune fiscală[30]. În mod just, a apreciat Curtea de Apel Alba Iulia[31] că nu se poate reține că declarația martorului a fost ticluită de inculpat, chiar dacă martorul nu își recunoaște declarația olografă sau că „depunerea unui USB de către numitul BF, în care apare o discuție între două persoane, nu se poate susține că s-a produs o probă nereală, atâta timp cât această conversație a existat[32].

9. Cu privire la delimitarea între cele două variante de comitere a infracțiunii opiniile sunt diferite. Într-o primă opinie se apreciază că „infracțiunea este una cu conținuturi alternative, adică o infracțiune în cadrul căreia legiuitorul regrupează sub aceeași denumire două sau mai multe infracțiuni de sine stătătoare[33]. Într-o altă opinie se apreciază că „varianta de la alin. 2 este o variantă specială. (…) care nu poate intra în concurs cu varianta tip, pentru că ar fi încălcat caracterul unitar al infracțiunii (…).”[34] Cred că această din urmă opinie, precum și cea conform căreia infracțiunea prevăzută la art. 268 alin. 2 reprezintă o variantă asimilată sui generis a celei prevăzute la alin. 1, arătându-se că „această formă a infracțiunii prevăzute de art. 268 alin. 2 C.pen. este, în esență, în legătură tot cu conceptul de învinuire nedreaptă, fiind asimilată formei de bază, ceea ce îi conferă caracterul atipic.”[35] sunt mai apropiate de voința expresă a legiuitorului.

10. Cauza de impunitate de la alin. 3 art. 268 Cod penal[36] poate interveni dacă persoana care a săvârșit inducerea în eroare a organelor judiciare, declară, înainte de reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale. În practica judiciară soluțiile sunt diferite. Apreciez că în lipsa intervenției a unuia dintre momentele procesuale indicate de text, soluția eventuală de clasare în cauza formată ca urmare a sesizării mincinoase nu ar trebui să influențeze incidența cauzei de nepedepsire și asta întrucât consecințele prevăzute de textul de lege se produc față de cel împotriva căruia s-a făcut denunțul sau plângerea. Mai mult, în unele situații dispozițiile alin. 3 sunt limitate doar la ipotezele incriminate în teza a II-a alin. 1 și alin. 2 art. 268 Cod penal, deși textul de lege nu distinge.

11. Astfel, pe bună dreptate, s-a apreciat[37] că: „în cazul în care cauza de nepedepsire s-ar aplica doar pentru unele dintre modalitățile alternative prin care poate fi săvârșită infracțiunea, ar trebui să existe o prevedere expresă în lege, iar în al doilea rând este împotriva logicii juridice ca o cauză de nepedepsire să fie valabilă doar pentru una dintre modalitățile simple în care poate fi săvârșită infracțiunea și pentru modalitatea agravată a respectivei infracțiuni (in cazul infracțiunii prevăzute de art. 268 alin. 2 limitele de pedeapsă sunt mult mai mari) și să nu privească cealaltă modalitate simplă de săvârșire a acesteia.” Relevantă în acest sens este și soluția de practică judiciară[38] conform căreia: „Prin urmare, din moment ce retragerea plângerii de către inculpatul BND a intervenit înainte de reținerea, arestarea sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul ȘB, simplul fapt că în cursul urmăririi penale s-a dispus o soluție de clasare în privința infracțiunii de distrugere nu poate împiedica instanța să dea efect cauzei de impunitate, art. 268 alin. 3 CP neprevăzând nicio limitare sub acest aspect. O soluție jurisprudențială efectuată în baza unei interpretări spirituale a legii[39] regăsim în cuprinsul Sentinței penale nr. 194 din 27.09.2017, pronunțată de Judecătoria Zalău: „Se constată că inculpata a recunoscut fapta de inducere în eroare a organelor judiciare după ce s-a pus capăt procesului penal demarat ca urmare a sesizări mincinoase cu privire la săvârșirea infracțiunii de viol, prin dispunerea unei soluții de clasare întemeiată pe cazul prev. de art. 16 alin. 1 lit. a) C.p.p.. Ca urmare inculpata nu beneficiază de cauza de nepedepsire prev. de art. 268 alin. 3 C.p.

Concluzii

Incriminarea, în cuprinsul dispozițiilor art. 268 din Codul penal, a faptei de „inducere în eroare a organelor judiciare” este inserată în titlul referitor la „infracțiunile contra înfăptuirii justiției”, iar înfăptuirea este apanajul unei autorități (cea judecătorească).[40]

Organele de urmărire penală acționează în baza unor planuri de anchetă solid conturate și avizate de organul ierarhic superior. Vigilența, percepția și simțul de reacție, calități ale organului de urmărire penală în mod constant sunt puse la încercare, prin natura activității pe care o desfășoară. Cred că în ipotezele în care ar fi posibilă stoparea continuării presupusei activități infracționale de inducere în eroare a organelor judiciare, pasivitatea, sau mai grav, adoptarea unei conduite provocatoare din partea organului de urmărire penală ar trebui să fie în aceeași măsură culpabilă.

Practica judiciară evidențiază existența unor criterii aleatorii atunci când se analizează întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii analizate, dar și imprecizia delimitării între infracțiunea prevăzută de art. 268 Cod penal și alte infracțiuni contra înfăptuirii justiției, tendința fiind cea de reținere a unui concurs de infracțiuni, deși valoarea protejată de lege este aceeași.


[1] Art. 268 alin. 1 Cod penal
Inducerea în eroare a organelor judiciare
(1) Sesizarea penală, făcută prin denunţ sau plângere, cu privire la existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori în legătură cu săvârşirea unei asemenea fapte de către o anumită persoană, cunoscând că aceasta este nereală, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
[2] Codul penal. Comentariu pe articole, G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T.Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile, G Zlati, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2020, pag. 1022: „În cazul în care cele arătate (prin plângere sau denunț) au corespondent în realitate, chiar dacă au fost interpretate greșit de cel care a sesizat organul de urmărire penală, nu sunt întrunite condițiile de tipicitate ale infracțiunii.”
[3] Înalta Curte de Casație și Justiție, s.pen., Decizia nr. 5670/2004, disponibilă aici: www.scj.ro
[4] În același sens, a se vedea și: Judecătoria Miercurea Ciuc, Încheierea penală nr. 1116 din 25 noiembrie 2015, disponibilă aici; Judecătoria Constanța, Sentința penală nr. 954 din 23 iulie 2018, disponibilă aici.
[5] Judecătoria Miercurea Ciuc, Încheierea penală nr. 758 din 15 iulie 2015, disponibilă aici.
[6] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1027 (Tribunalul București, Secția II-a penală, decizia nr. 77/1994, în C.P.J.P. 1994-1997, p. 51)
[7] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1027 [C.A. Târgu-Mureș, Secția penală, decizia nr. 443/2012 (www.rolii.ro)]
[8] Judecătoria Oradea, Sentința penală nr. 1263 din 14 octombrie 2020, disponibilă aici
[9] Disponibilă aici.
[10] Judecătoria Arad, Sentința penală nr. 2661 din 12 decembrie 2016, disponibilă aici. În același sens, indic și Curtea de Apel Iași, Decizia nr. 341 din 29 aprilie 2015, disponibilă aici
[11] Judecătoria Brașov, Sentința penală nr. 1896 din 29 octombrie 2018, disponibilă aici
[12] Curtea de Apel Suceava, Decizia nr. 1067 din 28 decembrie 2015, disponibilă aici. În cauză s-a reținut că: „tehnoredactarea plângerii prealabile formulată de mama sa AA sau denunțul făcut de inculpat cu ocazia audienței la I.P.J., nu pot fi considerate acțiuni de producere sau de ticluire de probe mincinoase întrucât plângerea prealabilă poartă semnătura numitei AA, neavând importanță dacă a fost scrisă personal sau prin intermediul unui intermediar iar, relatarea făcută în audiența de la I.P .J. nu reprezintă o probă care să conducă la tragerea la răspundere a unei persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni, făcută cu știința că acuzația este mincinoasă. (…) faptul că inculpatul ar fi încercat să-i propună martorului SM ca, în schimbul unei sume de bani acesta să declare mincinos faptul că șeful de Post ar fi agresat-o pe mama sa, instanța de fond a reținut că încercarea de a determina o persoană să declare un lucru neadevărat nu constituie producere sau ticluire de probe mincinoase ci ar fi putut reprezenta infracțiunea de instigare la mărturie mincinoasă, față de care însă nu s-au întreprins cercetări.”
[13] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1029.
[14] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1029-1030.
[15] Disponibilă aici.
[16] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1022-1023.
[17] Art. 268 alin. 2 Cod penal
(2) Producerea sau ticluirea de probe nereale, în scopul de a dovedi existenţa unei fapte prevăzute de legea penală ori săvârşirea acesteia de către o anumită persoană, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
[18] Conform DEX, „nereal” înseamnă „1. v. mincinos. 2. v. imaginar. 3. v. nerealizabil”.
[19] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1023.
[20] Disponibilă aici
[21] Judecătoria Vălenii de Munte, Sentința penală nr. 133 din 11 aprilie 2017, disponibilă aici
[22] Curtea de Apel Brașov, Decizia penală nr. 494/ap din 16 iunie 2016, disponibilă aici
[23] Judecătoria Sectorului 4 București, Sentința penală nr. 1005 din 29 martie 2018, disponibilă aici
[24] Curtea de Apel Pitești, Decizia penală nr. 353/3 aprilie 2018, disponibilă aici. În același sens este și Sentința penală nr. 44 din 17.01.2019, pronunțată de Judecătoria Constanța, disponibilă aici
[25] Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 770/P din 30 iunie 2016, disponibilă aici; Curtea de Apel Constanța, Decizia penală nr. 844/P din 16 octombrie 2019, disponibilă aici; Curtea de Apel Brașov, Decizia penală nr. 894/Ap din 23 noiembrie 2017, disponibilă aici; Curtea de Apel Cluj, Decizia nr. 894/A/4 august 2020, disponibilă aici (cu referire la infracțiunea de instigare la inducerea în eroare a organelor judiciare).
[26] Ibidem nota de subsol nr. 2, pag. 1024 (Curtea de Apel Brașov, Decizia nr. 502 din 17.06.2016).
[27] Judecătoria Mediaș, Sentința penală nr. 283 din 29 noiembrie 2019, disponibilă aici
[28] Judecătoria Urziceni, Sentința penală nr. 223 din 6 noiembrie 2017, disponibilă aici
[29] Judecătoria Panciu, Sentința penală nr. 230 din 03 septembrie 2015, disponibilă aici
[30] Curtea de Apel Cluj, Încheierea penală nr. 54 din 04 aprilie 2018, disponibilă aici
[31] Curtea de Apel Alba Iulia, Decizia penală nr. 80 din 30 ianuarie 2019, disponibilă aici
[32] Judecătoria Miercurea Ciuc, Încheierea penală nr. 758 din 15 iulie 2015, disponibilă aici
[33] Codul penal. Comentariu pe articole, G. Bodoroncea, V. Cioclei, I. Kuglay, L.V. Lefterache, T.Manea, I. Nedelcu, F.-M. Vasile, G Zlati, Ediția 3, Ed. C.H. Beck, București, 2020, pag. 1024-1025. În același sens a se vedea și: M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, ed. 6, pag. 443.
[34] V. Cioclei, A.-R. Trandafir, în C. Rotaru, A.-R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II, Ed. C.H. Beck, ed. 4, București, 2020, p. 68.
[35] M. Udroiu, Drept penal. Partea specială, ed. 3, Ed. C.H. Beck, București, 2016, p. 343.
[36] Art. 268 alin. 3 Cod penal
(3) Nu se pedepseşte persoana care a săvârşit inducerea în eroare a organelor judiciare, dacă declară, înainte de reţinerea, arestarea sau de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva celui faţă de care s-a făcut denunţul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunţul, plângerea sau probele sunt nereale.
[37] Judecătoria Brașov, Sentința penală nr. 1152 din 14 iunie 2018, disponibilă aici
[38] Judecătoria Cluj Napoca, Sentința penală nr. 3185 din 10 iunie 2019, disponibilă aici. În același sens, a se vedea și: Curtea de Apel Pitești, Decizia penală nr. 478/A din 4 mai 2018, disponibilă aici
[39] Judecătoria Zalău, Sentința penală nr. 194 din 27 septembrie 2017, disponibilă aici
[40] Art. 124 – „Înfăptuirea justiției”, art. 126 – „Instanțele judecătorești” din Constituția României.


Av. Andreea Coman

 
Secţiuni: Articole, Content, Drept penal, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD