CCR. Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă. Constituționalitate
14 noiembrie 2023 | Irina RIMARU
Irina Rimaru
În Monitorul Oficial, Partea I nr. 1024 din 10 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 211/2023 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) și ale art. 7 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată într-o cauză având ca obiect soluţionarea plângerii împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor prevăzute de art. 8 alin. (1^1) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 prin care autoarea a fost sancţionată în calitate de „utilizator”.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că legiuitorul a avut în vedere aplicarea unei sancţiuni generale tuturor utilizatorilor definiţi prin art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 care nu achită tariful de trecere, fără a ţine cont de specificitatea acestui tarif şi de posibilitatea ca utilizatorul în fapt al autovehiculului să nu fie acelaşi cu utilizatorul definit de legiuitor prin art. 1 alin. (1) lit. b) din acest act normativ.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 8 alin. (1^1) coroborate cu cele ale art. 1 alin. (1) lit. b) şi ale art. 7 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare şi a tarifului de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 82 din 1 februarie 2002, care au următorul cuprins:
– Art. 1 alin. (1) lit. b): „În înţelesul prezentei ordonanţe, termenii şi expresiile de mai jos se definesc după cum urmează: [] utilizatori – persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini.”;
– Art. 7 alin. (2): „Responsabilitatea achitării corespunzătoare a tarifului de trecere revine în exclusivitate utilizatorilor.”;
– Art. 8 alin. (1^1): „Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă.”
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că prin Decizia nr. 735 din 8 octombrie 2020 s-a mai pronunţat asupra unei excepţii motivate în mod similar.
Cu acel prilej Curtea a reţinut, în esenţă, că termenul „utilizatori” este definit în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, respectiv persoanele fizice sau juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în România, denumite în continuare utilizatori români, respectiv persoanele fizice ori juridice înscrise în certificatul de înmatriculare, care au în proprietate sau care, după caz, pot folosi în baza unui drept legal vehicule înmatriculate în alte state, denumite în continuare utilizatori străini. Aşadar, pentru a fi „utilizator”, persoana fizică sau juridică trebuie să îndeplinească două condiţii: (i) să aibă în proprietate vehiculul sau să îl poată folosi ca urmare a unui drept „legal” şi (ii) să fie înscrisă în certificatul de înmatriculare. Din această perspectivă, noţiunea de „utilizator” definită la art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 îndeplineşte condiţiile de claritate, precizie şi previzibilitate, astfel încât nu se poate reţine încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie.
Curtea a reţinut că tariful de trecere reprezintă o sumă care se plăteşte pentru un vehicul în funcţie de (i) distanţa parcursă pe un sector de drum, pod, tunel sau trecătoare de munte care face parte din reţeaua de drumuri naţionale din România şi de (ii) tipul vehiculului. Fapta de a circula fără peaj valabil constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă, iar constatarea contravenţiilor se face cu ajutorul mijloacelor tehnice – camere video ce înregistrează numărul de înmatriculare al automobilului, identificându-se ulterior persoana (utilizator) care este înscrisă în certificatul de înmatriculare al automobilului în baza de date a Ministerul Afacerilor Interne – Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor.
Curtea a reţinut că, potrivit art. 9 alin. (11) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – S.A. asigură accesul utilizatorilor la baza de date pentru verificarea existenţei şi valabilităţii rovinietei şi peajului, în concret prin accesarea paginii de internet www.erovinieta.ro, pe care se pot verifica numărul de treceri efectuate şi plata tarifului de trecere şi se poate plăti acest tarif pentru a evita sancţionarea. Totodată, poziţionarea unui autovehicul şi traseul parcurs pot fi verificate prin folosirea unor dispozitive de poziţionare – Global Positioning System – GPS. Prin urmare, societăţile pot avea cunoştinţă despre tranzitarea de către clienţi a podurilor peste Dunăre. Aşa fiind, situaţia expusă vizează o problemă de organizare a activităţii societăţii, iar nu una de constituţionalitate.
În ceea ce priveşte încălcarea prezumţiei de nevinovăţie a contravenientului, prezumţie ce trebuie respectată şi în materie contravenţională, reprezentând una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil, aşa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa, receptată şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003), Curtea a reţinut că răspunderea instituită prin prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 15/2002 este un tip de răspundere ce nu corespunde în totalitate răspunderii contravenţionale reglementate, de principiu, prin dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Nu este singurul caz în care persoana sancţionată contravenţional poate să difere faţă de persoana care săvârşeşte efectiv contravenţia. Spre exemplu, potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, pentru contravenţiile reglementate de aceasta sunt sancţionaţi contravenţional operatorii economici, iar nu angajaţii care săvârşesc contravenţiile.
Curtea a reţinut că din reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/2002 se naşte o prezumţie potrivit căreia autovehiculul se află în proprietatea sau, după caz, în folosinţa persoanei înscrise în certificatul de înmatriculare. Totodată, nicio normă legală nu interzice încredinţarea spre folosinţă a autovehiculului unei alte persoane, cu singura condiţie să posede permis de conducere valabil pentru categoria respectivă de autovehicul. În acest din urmă caz, persoana înscrisă în certificatul de înmatriculare îşi asumă întreaga responsabilitate, inclusiv riscul ca autovehiculul să fie folosit şi pe podurile unde deţinerea unei roviniete (peajului în cauza de faţă) este obligatorie, aşa încât vina de a nu deţine rovinietă (peaj valabil în speţă) îi aparţine.
Curtea a reţinut că societatea are obligaţia de a manifesta diligenţă în ceea ce priveşte achitarea tarifelor de trecere, deoarece există posibilitatea monitorizării plăţii acestora de către cei care folosesc în fapt autovehiculele.
Cât priveşte art. 25 alin. (4) din Legea nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 45 din 28 ianuarie 2003, Curtea a reţinut că acesta constituie temeiul în baza căruia societatea îşi poate recupera ulterior sumele plătite ca tarif de trecere în situaţia în care clienţii nu îşi îndeplinesc obligaţia legală de plată.
Curtea a mai observat că, fiind vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia. Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei apreciere constituie atributul exclusiv al instanţei de judecată. Prin urmare, instanţele de judecată sunt acelea care urmează să stabilească de la caz la caz dacă societăţile au avut posibilitatea de a înscrie în certificatele de înmatriculare persoanele cărora le-au cedat dreptul de folosinţă ori dacă şi-au îndeplinit obligaţia de a monitoriza trecerile peste poduri şi de a preveni săvârşirea faptelor contravenţionale constând în neplata tarifului de trecere.
Totodată, s-a statuat că nu pot fi reţinute nici criticile de neconstituţionalitate formulate prin raportare la art. 45 din Constituţie, deoarece instituirea unor tarife de trecere pe reţeaua de drumuri naţionale din România şi a sancţiunilor corespunzătoare în cazul neplăţii acestora nu aduce atingere libertăţii economice, care este garantată în condiţiile legii, respectiv cu respectarea exigenţelor legale specifice fiecărui domeniu de activitate (a se vedea şi Decizia nr. 217 din 9 mai 2013).
Astfel, cu unanimitate de voturi, Curtea:
– Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.
Irina Rimaru, JURIDICE.ro
