Secţiuni » JURIDICE NEXT » Universitaria
Universitaria
GrileDezbateriCărţiStudenţi
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Sistemul judiciar Universitaria

Studenții Facultății de Drept a Universității din București în vizită la ÎCCJ

14 noiembrie 2023 | JURIDICE.ro

Luni, 13 noiembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a întâmpinat, în cadrul programului ”Insights” organizat de Asociația Studenților în Drept, un grup de 20 de tineri studenți la Facultatea de Drept a Universității din București, potrivit unui comunicat.

În cadrul turului ghidat, studenții au aflat istoria instanței supreme, structura și modul actual de organizare ale sistemului judiciar din România, precum și particularitățile care disting Înalta Curte de Casație și Justiție de celelalte instanțe naționale.

Studenții au manifestat un interes particular pentru a înțelege mecanismele de unificare a practicii judiciare, modul de compunere al completurilor pentru soluționarea recursului în interesul legii și al celor pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, precum și procedura de abordare a acestor proceduri, sursele de documentare, activitatea și rolul judecătorilor raportori, precum și impactul deciziilor pronunțate de aceste completuri ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

De asemenea, în cadrul întâlnirii, studenții au fost dornici să afle specificul profesiilor angrenate în serviciul public de înfăptuire a actului de justiție, cu predilecție fiind interesați să afle mai multe despre provocările profesiei de judecător, dar și despre profesia de magistrat-asistent și rolul său în economia procesului desfășurat la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Această întâlnire a prilejuit, însă, înainte de toate, o bucurie imensă magistraților voluntari care s-au întâlnit cu studenții participanți, pentru entuziasmul și totodată seriozitatea cu care aceștia din urmă se implică în pregătirea lor profesională, pentru receptivitatea lor și pentru asumarea unui parcurs profesional serios.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership