Citeşte mai mult: Articole, Fiscalitate, Opinii, SELECTED

Plafonarea folosirii numerarului și a casei. Probleme de constituționalitate. Ce a fost și ce a rămas din Legea nr. 70/2015 după modificările și revenirile aduse prin art. LXIV din Legea nr. 296/2023 și prin Ordonanța de urgență nr. 98/2023

15 noiembrie 2023 | Sebastian BODU

Sebastian Bodu

Recenta încercare de a restrânge excesiv folosirea numerarului în operațiunile de încasare, plată și plafon de casă reglementate prin Legea nr. 70/2015, prin art. LXIV din Legea nr. 296/2023 și, apoi, revenirea parțială la textele anterioare, prin OUG nr. 98/2023, au ridicat și ridică în continuare o serie de probleme de constituționalitate.

Textele în cauză ale art. LXIV din Legea nr. 296/2023 sunt următoarele:

„Art. 3

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:

a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei de la o persoană;

b) încasări efectuate de către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 2.000 lei de la o persoană;

c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 2.000 lei/zi;

d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 2.000 lei;

e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

(2) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei şi, respectiv, de 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 1.000 lei, respectiv de 2.000 lei.

(3) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 1.000 lei şi, respectiv, de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 1.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 2.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 1.000 lei/2.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Art. 4

(1) Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 5.000 lei către/de la o persoană, până la data de 31 decembrie 2024, şi 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

(2) Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate de la/către o persoană, pentru operaţiunile de încasări/plăţi în numerar prevăzute la alin. (1), cu o valoare mai mare decât plafonul prevăzut la alin. (1), precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe sau alte drepturi, primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, dividende, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare decât plafonul prevăzut la alin. (1).

(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare-cumpărare cu plata în rate, conform legii.

(4) Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice în calitate de asociaţi/acţionari/administratori/persoane fizice/alţi creditori exclusiv creditorii instituţionali care desfăşoară activităţi de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, pot fi efectuate numai prin instrumente de plată fără numerar.

Art. 4²

(1) Sumele în numerar aflate în casieria persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) nu pot depăşi, la sfârşitul fiecărei zile, plafonul de 50.000 lei. Sumele în numerar care depăşesc plafonul se depun în conturile bancare ale acestor persoane în termen de două zile lucrătoare.

(2) Prin excepţie de la alin. (1), se admite depăşirea acestui plafon numai cu sumele aferente plăţii salariilor şi a altor drepturi de personal, precum şi a altor operaţiuni cu persoane fizice, pentru o perioadă de 3 zile lucrătoare de la data prevăzută pentru plata acestora.

Art. 9

(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 1.000 lei, respectiv 2.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 1.000 lei, respectiv 2.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

(2) În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 5.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 2.500 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025, iar sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

Art. 10

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei/tranzacţie, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei/tranzacţie, începând cu data de 1 ianuarie 2025. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 10.000 lei, până la data de 31 decembrie 2024, şi 5.000 lei, începând cu data de 1 ianuarie 2025.

Art. 12

(1) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (1) şi (2), art. 4² alin. (1), art. 9 şi 10 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 25% din suma încasată/plătită, respectiv deţinută în casierie, care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 500 lei.

(2) Nerespectarea prevederilor art. 6 şi art. 11 alin. (1)-(4) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 20.000 lei.”

Regula de la art. 1 la alin. (1) din Legea nr. 70/2015, de la care articolele mai sus citate fac excepție, prevede că „operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate de persoane juridice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, liber profesionişti, persoane fizice care desfăşoară activităţi în mod independent, asocieri şi alte entităţi cu sau fără personalitate juridică de la/către oricare dintre aceste categorii de persoane se vor realiza numai prin instrumente de plată fără numerar, definite potrivit legii”.

Anterior art. LXIV din Legea nr. 296/2023, textele de la art. 3 alin. (1)-(3), art. 4, art. 9, art. 10 și art. 12 din Legea nr. 70/2015 aveau următorul conținut (art. 4² este nou introdus):

„Art. 3

(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1) se pot efectua operaţiuni de încasări şi plăţi în numerar, în următoarele condiţii:

a) încasări de la persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană;

c) plăţi către persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană, dar nu mai mult de un plafon total de 10.000 lei/zi;

d) plăţi către magazinele de tipul cash and carry, care sunt organizate şi funcţionează în baza legislaţiei în vigoare, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei;

e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare.

(2) Sunt interzise încasările fragmentate în numerar de la beneficiari pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, precum şi fragmentarea facturilor pentru o livrare de bunuri sau o prestare de servicii a căror valoare este mai mare de 5.000 lei, respectiv de 10.000 lei.

(3) Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii pentru facturile a căror valoare este mai mare de 5.000 lei şi, respectiv, de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry. Persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) pot achita facturile cu valori care depăşesc plafonul de 5.000 lei, către furnizorii de bunuri şi servicii, respectiv de 10.000 lei, către magazinele de tipul cash and carry, astfel: 5.000 lei/10.000 lei în numerar, suma care depăşeşte acest plafon putând fi achitată numai prin instrumente de plată fără numerar.

Art. 4

(1) Operaţiunile de încasări în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), de la persoane fizice, reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, precum şi contravaloarea unor livrări de bunuri sau a unor prestări de servicii se efectuează în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o persoană.

(2) Sunt interzise încasările fragmentate de la o persoană, pentru operaţiunile de încasări în numerar prevăzute la alin. (1), cu o valoare mai mare de 10.000 lei, precum şi fragmentarea tranzacţiilor reprezentând cesiuni de creanţe, primiri de împrumuturi sau alte finanţări, respectiv fragmentarea unei livrări de bunuri sau a unei prestări de servicii, cu valoare mai mare de 10 000 lei.

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) nu se aplică în cazul livrărilor de bunuri şi prestărilor de servicii care se efectuează cu plata în rate, în condiţiile în care între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice sunt încheiate contracte de vânzare – cumpărare cu plata în rate, conform legii.

(4) Operaţiunile de plăţi în numerar efectuate de persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1), către persoane fizice, reprezentând contravaloarea unor achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende, cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi restituiri de împrumuturi sau alte finanţări se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către o persoană. Sunt interzise plăţile fragmentate în numerar către o persoană, pentru tranzacţiile mai mari de 10.000 lei.

Art. 9

(1) În cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1), pentru facturile stornate, aferente bunurilor returnate şi/sau serviciilor care nu au fost prestate, cu valori mai mari de 5.000 lei, respectiv 10.000 lei, în cazul magazinelor de tipul cash and carry, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată astfel: 5.000 lei, respectiv 10.000 lei în numerar, sumele care depăşesc aceste plafoane putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar.

(2) În cazul returnării de bunuri de către persoanele fizice şi, respectiv, neprestării de servicii către persoanele fizice, restituirea sumelor aferente poate fi efectuată în numerar în limita a 10.000 lei, sumele care depăşesc acest plafon putând fi restituite numai prin instrumente de plată fără numerar. Prin excepţie, în cazul în care, la data restituirii, persoanele fizice declară pe propria răspundere că nu mai deţin cont bancar, restituirea se poate face integral în numerar, indiferent de nivelul sumei care trebuie restituită.

Art. 10

Operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar între persoanele fizice, altele decât operaţiunile de încasări şi plăţi realizate prin intermediul instituţiilor care prestează servicii de plată autorizate de Banca Naţională a României sau autorizate în alt stat membru al Uniunii Europene şi notificate către Banca Naţională a României, potrivit legii, efectuate ca urmare a transferului dreptului de proprietate asupra unor bunuri sau drepturi, a prestării de servicii, precum şi cele reprezentând acordarea/restituirea de împrumuturi, se pot efectua în limita unui plafon zilnic de 50.000 lei/tranzacţie. Sunt interzise încasările şi plăţile fragmentate în numerar pentru tranzacţiile mai mari de 50.000 lei, precum şi fragmentarea unei tranzacţii mai mari de 50.000 lei.

Art. 12

(1) Nerespectarea prevederilor art. 1 alin. (1), art. 3 alin. (2) şi (3), art. 4 alin. (1), (2) şi (4), art. 9 şi 10 constituie contravenţii, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni, şi se sancţionează, prin derogare de la prevederile art. 8 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de 10% din suma încasată/plătită care depăşeşte plafonul stabilit de prezentul capitol pentru fiecare tip de operaţiune, dar nu mai puţin de 100 lei.

(2) Nerespectarea prevederilor art. 6 şi art. 11 alin. (1)-(4) constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 4.500 lei”.

Înainte de intrarea în vigoare a prevederilor art. LXIV din Legea nr. 296/2023, Guvernul a emis Ordonanța de urgență nr. 98/2023 pentru modificarea articolului LXIV din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, care a păstrat prevederile anterioare ale Legii nr. 70/2015, cu următoarele excepții:

„Art. 3 alin. (1), litera e):

e) plăţi din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană care a primit avansuri spre decontare”.

„Art. 4

(4) Operaţiunile de încasări şi plăţi între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoanele fizice în calitate de asociaţi/acţionari/administratori/persoane fizice/alţi creditori exclusiv creditorii instituţionali care desfăşoară activităţi de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, se efectuează numai prin instrumente de plată fără numerar.”

Pe scurt, în efemerele modificări Legii nr. 70/2015 de art. LXIV din Legea nr. 296/2023 restrânseseră drastic plățile în numerar. Cele de la întreprindere la individ („B2C”) – mai puțin salariile și alte drepturi de personal, exceptate de la plafonare conform art. 5 lit. d) din Legea nr. 70/2015 – și de la întreprindere la întreprindere („B2B”), fuseseră restrânse la 1.000 lei/zi (~200 euro la cursul de schimb actual), față de 5.000 lei/zi anterior (~1.000 euro la cursul de schimb actual), respectiv 2.000 lei/zi (~400 euro la cursul de schimb actual) către magazinele cash-and-carry, față de 10.000 lei/zi (~2.000 euro la cursul de schimb actual) anterior. Între timp s-a revenit la limitele de 5.000 lei/zi, respectiv 10.000 lei/zi. Plățile de la întreprindere la individ angajat/administrator reprezentând avansuri spre decontare fuseseră restrânse la 1.000 lei/zi de persoană, dar nu mai mult de 2.000 lei/zi în total, față de 5.000 lei/zi de persoană anterior (~1.000 euro la cursul de schimb actual). Între timp s-a revenit la limita de 5.000 lei/zi. Cumpărările de bunuri și servicii de către individ (consumator) de la întreprindere („C2B”) fuseseră restrânse la 5.000 lei/zi (~1.000 euro la cursul de schimb actual), respectiv 2500 lei/zi (~500 euro la cursul de schimb actual) din anul 2025, față de 10.000 lei/zi anterior (~2.000 euro la cursul de schimb actual). Între timp s-a revenit la limita de 10.000 lei/zi. De asemenea, s-a pus o limită la plafonul zilnic de casă al întreprinderilor la 50.000 lei (~10.000 euro la cursul de schimb actual), limită în continuare păstrată. Nu în ultimul rând, operațiunile de finanțare/restituiri de finanțare, prin îndatorare sau prin aport social, rămân reglementate contradictoriu și discriminatoriu. În timp ce unele plafoane se reduc sau se introduc, amenzile cresc. Amenzile procentuale cresc de la 10% la 25%, iar cele forfetare de la 3.000-4.500 lei la 15.000-20.000 lei (de aprox. 5 ori).

Toate aceste modificări și completări ce au restrâns sau continuă să restrângă ori chiar să interzică folosirea numerarului obligă indivizii și întreprinderile – implicit sau chiar expres – să renunțe la numerar și să-și deschidă cont bancar, ceea ce încalcă următoarele principii constituționale:

1. Principiul libertății economice, prevăzut la art. 45 din Constituția României („Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate”);

2. Principiul libertății comerțului, prevăzut la art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituția României („Statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie”);

3. Natura de piață a economiei naționale, principiu prevăzut la art. 135 alin. (1) din Constituția României („Economia României este economie de piaţă, bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă”);

4. Principiul nediscriminării, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituția României („Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”);

5. Principiul respectării vieții private, prevăzut la art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene („Orice persoană are dreptul la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului și a secretului comunicațiilor”) și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului („Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului său şi a corespondenţei sale. Nu este admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege şi dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora”);

6. Garanția proprietății, principiu prevăzut la art. 44 din Constituția României („Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege”), precum și la art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale („Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de prevederile generale ale dreptului
internaţional”);

7. Principiul cooperării loiale, recunoscut de Curtea Constituțională a României (prevăzut expres la art. 4 alin. (3) TUE, și anume că „în temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor ce decurg din tratate”);

8. Principiul proporționalității legiferării, prevăzut la 53 alin. (2) din Constituția României („Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii”);

9. Principiul clarității și securității normei juridice, prevăzut la art. 1 alin. (5) din Constituția României („În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie”).

În România există cca. 60.000 de mici comercianți, marea majoritate în mediul rural (https://ecopolitic.ro/dezastru-pentru-micii-antreprenori-din-mediul-rural-dupa-limitarea-platilor-cash-bancile-au-anuntat-ca-vor-creste-comisioanele-de-retragere-si-depunere-de-numerar/), care folosesc doar numerar pentru încasări și plăți datorită specificului activității. De exemplu, pentru a face plăți de natură comercială către agricultori sau alte persoane fizice de la care achiziționează produse agricole ori animale, în târguri și piețe, respectiv pentru a încasa de la clienți preponderent persoane fizice contravaloarea mărfii vândute. Față de acești comercianți reprezintă o amenințare cu dizolvarea limitarea plăților și încasărilor în numerar, precum și limitarea plafonului de casă. Din punct de vedere constituțional, obligarea comercianților la deschiderea unui cont bancar pentru a face plăți către furnizori persoane fizice sau alți mici comercianți mai mari de 1.000 lei/zi, respectiv 2.000/zi către magazinele cash-and-carry, cum prevedea art. LXIV din Legea nr. 296/2023 înainte de abrogarea prin OUG nr. 98/2023, constituita o încălcare a libertății lor economice. Tot o încălcare a libertății economice continuă să reprezinte interdicția asociaților de face operațiuni în numerar cu societatea, interdicție păstrată în OUG nr. 98/2023, care îi obligă să-și deschidă un cont bancar. Îngrădirea libertății economice este interzisă de art. 45 din Constituția României, ca și a libertății comerțului, conform art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituția României.

O forțare a deschiderii unui cont bancar pune micii comercianți în situația de a se deplasa pentru a depune la bancă banii încasați de la clienți, la finalul fiecărei zile, odată ce nu mai pot păstra în casă numerar peste plafonul de 50.000 lei. În mod similar, dacă angajații unei întreprinderi (practic, medii sau mari) iau avansuri spre decontare și nu le consumă, restituirea lor poate exceda plafonului de casă, ceea de obligă angajatorul ca, la fiecare depășire, să meargă să facă depuneri la bancă.

Art. 7 din Legea nr. 70/2015, rămas nemodificat de LXIV din Legea nr. 296/2023 și OUG nr. 98/2023, prevede că „în cazul persoanelor prevăzute la art. 1 alin. (1) care au organizate mai multe casierii, plafoanele prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) şi la art. 4 alin. (1) sunt aplicabile pe fiecare casierie în parte”. Legiuitorul permite astfel ca o persoană juridică ce-și organizează mai multe casierii să aplice independent per fiecare casierie limitele plăților și încasărilor de la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) şi la art. 4 alin. (1), adică: (i) încasări pe o casierie în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei de la o persoană fizică; (ii) încasări efectuate de casieriile magazinelor de tip cash and carry în limita unui plafon zilnic de 10.000 lei de la o întreprindere și (iii) încasări şi plăţi în numerar efectuate pe fiecare casierie a unei întreprinderi în limită zilnică de 10.000 lei către/de la o persoană fizică.

Observăm că excepția de la art. 7 nu se aplică încasărilor și plăților de la art. 3 lit. c) – e), adică: (i) plăţilor către întreprinderi în limita unui plafon zilnic de 5.000 lei/persoană fizică, dar nu mai mult de un plafon zilnic total de 10.000 lei; (ii) plăţilor către magazinele de tipul cash and carry, în limita unui plafon zilnic total de 10.000 lei și (iii) plăţilor din avansuri spre decontare, în limita unui plafon zilnic de 1.000 lei, stabilit pentru fiecare persoană fizică ce a primit avansuri spre decontare. De asemenea, excepția de la art. 7 nu se aplică încasărilor şi plăţilor prevăzute la art. 4 alin. (4), adică celor între o societate comercială şi asociaţi/acţionari/administratori/persoane fizice/alţi creditori, indiferent de natura şi destinaţia acestora. Nu în ultimul rând, excepția de la art. 7 nu se aplică limitelor de art. 4¹ aprobate de organul fiscal pentru operațiuni de numerar realizate la nunți și botezuri și plafonului de casă de 50.000 lei/zi de la art. 4² alin. (1).

Art. 8 din Legea nr. 70/2015, de asemenea rămas nemodificat de LXIV din Legea nr. 296/2023 și de OUG nr. 98/2023, prevede că „sucursalele şi alte sedii secundare ale persoanelor juridice care au casierie proprie şi/sau cont deschis la o instituţie de credit aplică în mod corespunzător prevederile prezentului capitol”. Deși defectuos redactat, sensul art. 8 pare a fi acela că persoanele juridice vor aplica plafoanele de la art. 3 și 4 indiferent de câte sedii secundare fără personalitate juridică cu casierie și/sau cont bancar au. Interpretarea contară ar însemna ca sediile secundare ce au casierie și/sau cont bancar să poată aplica independent unul de celălalt oricare din plafoanele de la art. 3, 4, 4¹ și 4², de exemplu și pentru avansurile spre decontare, adică 1.000 lei/zi/persoană fizică × nr. de sedii secundare sau plafon de casă de 50.000 lei/zi × nr. de sedii secundare. Or, dacă art. 8 ar stabili o nouă excepție, ar face redundantă excepția de la art. 7 ce permite aplicarea independent unul de celălalt doar a anumitor plafoane, respectiv cele de la art. 3 lit. a)-b) și art. 4 alin. (1). Dacă prima noastră interpretare a art. 8 este corectă, opinăm în continuare că ar fi fost mai bine, din punct de vedere al tehnicii legislative, ca acest articol de lege să nu existe, deoarece prevederile art. 1 alin. (1) erau suficiente pentru a nu lăsa loc la o interpretare precum cea de a doua (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus). În concluzie, dacă o întreprindere are sedii secundare fără personalitate juridică cu casierie proprie, prin raportare la art. 7 va putea aplica individual, pentru fiecare astfel de sediu în parte, limitele de la art. 3 alin. (1) lit. a) şi b) şi la art. 4 alin. (1) din lege.

Cum băncile și-au restrâns foarte mult activitatea de ghișeu, închizând multe agenții pentru a reduce costurile și furnizând servicii bancare cu numerar preponderent prin ATM-uri (sau desființând de tot ghișeele bancare, precum ING Bank și Raiffeisen Bank), comercianții ce depășesc plafonul de casă ar trebui să depună și să scoată bani de la un ATM. La sfârșitul anului 2022 numărul de ATM-uri era de 10.140, pe un trend descrescător, așa cum se poate vedea din graficul de mai jos realizat pe baza datelor publice ale BNR. Dintre acestea, doar aproximativ 3.000 sunt multifuncționale (MFM), care permit și depunerea de numerar, aparate localizate exclusiv în marile orașe. Tot la nivelul 2022 existau 1.606.310 întreprinderi (societăți comerciale + PFA-uri), conform datelor CECCAR (https://www.ceccarbusinessmagazine.ro/raport-numarul-entitatilor-active-pfa-si-persoane-juridice-cel-mai-ridicat-nivel-din-istorie-la-31-decembrie-2022-a10811/). Făcând un calcul simplist, ar însemna ca un MFM să deservească zilnic în jur de 535 de clienți-întreprindere, în condițiile în care alimentarea cu numerar și ridicarea numerarului din casete nu se face suficient de des pentru ale păstra funcționale tot timpul, fie că aparatele acceptă depunerea, fie doar retragerea. Mai mult, aparatele au un ritm de operare relativ lent, imposibil pentru 535 de clienți/zi. Desigur, nu toate întreprinderile folosesc în fiecare zi ATM/MFM-urile, însă pe lângă întreprinderi există și un număr foarte mare de utilizatori-persoane fizice.

În cazul operațiunile societare de finanțare/restituire de finanțare, prin îndatorare sau prin aport social, interdicția încasărilor, respectiv plăților în numerar pare a fi totală, conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 70/2015, așa cum a fost modificată prin criticatul art. LXIV din Legea nr. 296/2023, păstrat prin OUG nr. 98/2023 (după cum vom arăta în finalul acestui studiu, art. 4 alin. (4) se află și în contradicție cu art. 4 alin. (1) din același act normativ). Acest lucru obligă respectivele persoane fizice să-și deschidă un cont bancar, ceea ce, din nou, constituie o îngrădire a libertății economice, interzisă la art. 45 din Constituția României, ca și a libertății comerțului, interzisă la art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituția României.

Prin comisioanele practicate de bănci, la depunerile și retragerile persoanelor juridice, de 1% sau chiar în sume fixe, costurile cu serviciile bancare ale micilor comercianți – în general vânzători cu amănuntul (retail) – ajung împovărătoare în condițiile în care marja lor de profit este sub 2% din cauza adaosului mic în raport cu alți agenți economici, inclusiv de pe lanțul producție-procesare-distribuție-vânzare cu amănuntul (a se vedea graficul de mai jos, unde vânzarea cu amănuntul de produse alimentare și băcănie are o marjă netă de 1,96%).

Marjele brute și nete pe diferite domenii de activitate (https://vibetrace.com/ro/medie-profit-marja/).

Toate aceste lucruri reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate, garantat la art. 44 din Constituția României. Despre profit s-a spus că „este ceea ce îl motivează pe un agent economic” (Ioan Condor, Constituția României, comentariu pe articole, coordonatori Ioan Muraru, Elena Simina Tănăsescu, Editura C.H. Beck, București, 2008, p. 1275). Adăugăm aici și faptul că, devenind clienți captivi, vor trebui să suporte orice fel de creștere a comisioanelor bancare, precum de s-a întâmplat de curând cu comisioanele de retragere și depunere (https://www.stiripesurse.ro/bancile-lovitura-grea-pentru-toti-clientii-majoreaza-comisioanele-pentru-tranzactiile-cash_3128475.html).

Foto: Comisioanele bancare ale Băncii Transilvania, banca cu cei mai mulți clienți din România

O neconstituționalitate într-o cauză similară a fost pronunțată de Curtea Constituțională a României pentru obligarea încasării salariilor pe card, impusă de art. 5-8 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 149/2007 privind aprobarea unor măsuri în domeniul finanţelor publice. Prin Decizia nr. 859 din 16 iunie 2009, publicată în M.Of nr. 520 din 29.07.2009, Curtea a reținut că sunt încălcate „prevederile Constituției României de la art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privată şi ale art.135 alin. (2) lit. b), potrivit căruia statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară. De asemenea, art.1 paragraful 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Obligarea personalului din instituţiile publice de a primi drepturile salariale prin intermediul cardului condiţionează folosinţa acestor <bunuri> de existenţa bancomatelor şi automat de voinţa unor persoane juridice private (bănci), care percep pentru eliberarea banilor anumite comisioane. În aceste condiţii, se ajunge la micşorarea drepturilor salariale ale persoanelor din instituţiile publice, fără a se ţine cont de consimţământul acestora. Mai mult, titularii cardurilor nu pot folosi şi dispune de drepturile lor salariale în orice situaţie, fiind ţinuţi de limitarea zilnică a retragerilor sumelor de bani al căror plafon este stabilit de bancă. Or, nici chiar legiuitorul nu poate limita un drept, decât doar pentru un interes de utilitate publică, şi nicidecum pentru un interes privat. Nimeni nu poate împiedica însă ca persoana să poată solicita eliberarea unui card pentru a putea primi drepturile sale salariale sau alte drepturi de creanţă în această modalitate financiară”.

Fiind „mai mult decât un simplu instrument de plată”, Banca Centrală Europeană mai arată pe pagina sa de Internet că „numerarul este un mijloc de tezaurizare deoarece permite cetățenilor să dețină bani în scopul economisirii fără riscul de nerambursare” (https://www.ecb.europa.eu/euro/cash_strategy/cash_role/html/index.ro.html). Astfel, obligarea unor indivizi de a avea un cont curent bancar, pentru că doar astfel pot primi plăți de altă natură decât salarială mai mari de 1.000 lei/zi și constituie o încălcare a dreptului de proprietate asupra banilor, proprietate garantată la art. art. 44 din Constituția României.

Pe pagina sa de Internet, Banca Centrală Europeană arată că „numerarul reprezintă o componentă importantă a libertății tale de a-ți alege modalitatea de plată și una esențială a incluziunii financiare a tuturor categoriilor în societate” (https://www.ecb.europa.eu/euro/cash_strategy/html/index.ro.html). „Numerarul asigură libertate și autonomie”, iar „bancnotele și monedele reprezintă singura formă de bani pe care cetățenii o pot deține fără implicarea unei părți terțe. Nu este necesar accesul la echipamente, internet sau electricitate pentru a plăti cu numerar, ceea ce înseamnă că acesta poate fi utilizat în cazul unei pene de curent sau al pierderii cardului”. Așadar, încercarea de limitare drastică a numerarului în toate operațiunile bănești, precum și interzicerea lui la operațiunile societății comerciale cu asociații și creditorii săi nefinanciari atentează la libertatea și autonomia financiară, precum și incluziunea financiară a cetățeniilor.

Conform aceleiași pagini de Internet a Bănci Centrale Europene, „numerarul asigură protecția vieții private. Operațiunile cu numerar respectă dreptul nostru fundamental la protecția vieții private, a datelor și a identității în chestiuni financiare”, astfel că încercarea de limitare drastică a numerarului în toate operațiunile bănești, plus limitarea plafonului de casă și interzicerea numerarului la operațiunile unei societăți comerciale cu asociații și creditorii săi nefinanciari încalcă principiul respectării vieții private, prevăzut la art. 7 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și art. 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Trebuie observat că chestiunea intruziunii nelegale în viața privată prin obligarea deschiderii unor conturi bancare o afirmă însăși instituția europeană competentă să interpreteze prevederile monetare ale blocului comunitar. Urmărirea extraselor de cont permite funcționarilor bancari să cunoască la nivelul de detaliu intimitatea individului-titular de cont, sănătatea, credința, preferințele lui și ale familiei, prietenilor. Desigur că deschiderea unui cont bancar și, apoi, plata sau încasarea unor sume în condiții suspecte (volume mari, neobișnuite, parteneri aflați în țări sub interdicție sau supraveghere internațională) atrage verificarea anti-spălare de bani din partea funcționarilor bancari. Dar contractarea serviciilor bancare și, apoi, tranzacționarea în mod atipic, de natură să atragă supravegherea bancară anti-spălare de bani (reglementată foarte strict prin Regulamentul BNR nr. 2/2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului) nu poate să vină decât din decizia personală a fiecăruia, individ sau întreprindere, nu forțat de restrângerea sau chiar interdicția folosirii numerarului.

Banca Centrală Europene mai arătă că „economia necesită un anumit volum de numerar disponibil pentru a funcționa. Numerarul reprezintă mijlocul de plată preponderent în cadrul zonei euro, dat fiind că marea majoritate a plăților noastre zilnice sunt efectuate utilizând bancnote și monede. Numerarul este, de asemenea, esențial pentru incluziunea cetățenilor vulnerabili din punct de vedere social, precum categoria vârstnicilor sau cea a persoanelor cu venituri mai scăzute”. În aceste condiții, încercarea de cvasi-eliminare a operațiunilor cu numerar de la consumatori la întreprinderi („C2B”) și de eliminare, în fapt, a celor de la întreprinderi la consumatori („B2C”) apărea – și apare în continuare sub forma limitării plafonului de casă și a operațiunilor societății cu asociații și creditorii nefinanciari – ca o lovitură aplicată economiei, în ansamblu, o încălcare a principiului constituțional al naturii de piață a economiei naționale, înscris la art. 135 alin. (1) din Constituția României. De asemenea, în forma reglementată prin abrogatul art. LXIV al Legii nr. 296/2023, lăsa vulnerabile întregi categorii sociale, precum pensionarii pe și cei cu venituri mici, ceea ce constituia o discriminare după aceste criterii, interzisă de art. 16 alin. (1) din Constituția României, mai ales că, potrivit aceleiași Bănci Centrale Europene, „numerarul este singura formă de bani publici direct accesibilă tuturor cetățenilor și asigură consumatorilor libertatea de a alege modalitatea de plată și înseamnă că cetățenii care nu au acces la plăți electronice nu sunt dezavantajați”.

Recomandarea Comisiei Europene din 22 martie 2010 privind domeniul de aplicare și efectele statutului de mijloc legal de plată al bancnotelor și monedelor euro nr. 2010/191/UE (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:32010H0191) folosește imperativul atunci când arată, la pct. 1 lit. a) că „în cazul în care există o obligație de plată, caracteristica bancnotelor și a monedelor euro de mijloc legal de plată trebuie să implice (s.n., SB): obligația de a accepta, conform căreia creditorul unei obligații de plată nu poate refuza (s.n., SB) bancnotele și monedele în euro decât în cazul în care părțile au convenit asupra utilizării altor mijloace de plată”. La pct. 2, se arată că „acceptarea plăților în bancnote și monede euro în cadrul tranzacțiilor cu amănuntul trebuie să fie regula. Prin urmare, un refuz poate fi acceptat doar în cazul în care se bazează pe motive legate de principiul bunei credințe (de exemplu, dacă un comerciant nu are numerar disponibil pentru a da restul)”. Iar la pct. 3 se arată că „bancnotele de valoare mare trebuie acceptate ca mijloc de plată în cadrul tranzacțiilor cu amănuntul. Prin urmare, un refuz poate fi acceptat doar în cazul în care se bazează pe motive legate de principiul bunei credințe (de exemplu, valoarea nominală a bancnotei este disproporționată comparativ cu suma datorată creditorului)”. Deși se referă la moneda euro, principiul acceptării obligatorii a numerarului ca mijloc de plată apare ca incident tuturor statelor membre ale Uniunii Europene, deoarece pe teritoriul Uniunii Europene nu poate exista discriminare între monedele naționale și moneda unică. De asemenea, toate statele membre ale Uniunii Europene fac parte din Uniunea Economică și Monetară, ceea ce le permite și, în același timp, le obligă să își coordonează politicile economice și monetare pentru a îndeplini obiectivele economice ale Uniunii. Nu în ultimul rând, pe baza criteriilor de convergență România are dreptul și obligația de a intra în Zona Euro.

„Desigur, în temeiul articolului 288 alin. (5) al TFUE, recomandările nu urmăresc să producă efecte obligatorii și nu sunt în măsură să creeze drepturi pe care persoanele fizice le pot invoca în fața unei instanțe naționale. Acestea fac parte însă din actele juridice ale Uniunii, astfel încât CJUE poate să le ia în considerare atunci când ele furnizează elemente utile pentru interpretarea dispozițiilor relevante ale dreptului Uniunii”, după cum CJUE a arătat în Decizia C-422/19 Dietrich Haring c. Heissicher RundFunk din 26 ianuarie 2021, considerentul 48, exact cu privire la Recomandarea Comisiei Europene din 22 martie 2010.

În plus, principiul cooperării loiale face ca inclusiv recomandările Comisiei să fie respectate la momentul legiferării, inclusiv la nivel național. Principiul cooperării loiale a fost ridicat la rang constituțional și de către instanța noastră de contencios constituțional atunci când a soluționat conflicte constituționale, arătând că „aporturile instituţionale dintre autorităţile publice trebuie să funcţioneze într-un cadru constituţional bazat pe loialitate, colaborare şi realizarea atribuţiilor constituţionale distinct reglementate pentru fiecare dintre autorităţi, comportamentul loial fiind o prelungire a principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat” (Ioniţa Cochințu, Constituţionalizarea principiului loialităţii constituţionale, studiu științific publicat în format electronic la adresa https://www.ccr.ro/wp-content/uploads/2021/01/cochintu2013.pdf).

Din păcate, legiuitorul nu a făcut niciun studiu de impact al Legii nr. 296/2023, adoptată prin asumarea răspunderii Guvernului, deși este obligatoriu pentru asemenea măsuri, potrivit art. 6-7 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Iar un studiu ex-post nu s-a făcut nici asupra Legii nr. 70/2015, pe care art. LXIV din Legea nr. 296/2023 și OUG nr. 98/2023 o modifică expres.

Un studiu ulterior anului 2015 ar fi trebuit să verifice dacă Legea nr. 70/2015 și-a atins sau nu scopul menționat în expunerea de motive, și anume de reducere a evaziunii fiscale și a spălării banilor/finanțării terorismului. Cum Ministerul Finanțelor/ANAF nu au o metodologie de cuantificare a evaziunii fiscale, singurul studiu de impact cu privire la evaziune, ulterior anului 2015, este cel realizat de către Comisia Europeană în 2018 sub forma unui raport către Parlamentul European și Consiliu, raport care arată că nu există o legătură directă între limitarea numerarului și reducerea evaziunii fiscale (vom prezenta studiul mai în amănunt spre finalul acestui articol).

Conform preambulului Legii nr. 296/2023 (expunerea de motive nu există pe Internet, ca formă de urmărire a procesului legislativ), scopul ei prezentat la art. I alin. (1) este acela de „a consolida sustenabilitatea financiară a României pe termen lung astfel încât statul român şi unităţile sale administrativ-teritoriale să poată susţine din fonduri publice finanţarea tuturor categoriilor de servicii publice destinate cetăţenilor la un nivel calitativ şi competitiv impus de standardele europene”. Una din măsurile prin care acest scop se urmărește a se atinge este, conform art. I alin. (3) lit. h), „creşterea conformării fiscale prin măsuri specifice de sancţionare a faptelor şi actelor de comerţ care nu îndeplinesc condiţiile legale, precum şi prin extinderea unor măsuri specifice, cum sunt: factura electronică, sigiliul electronic al mărfurilor, utilizarea informaţiilor din casele de marcat electronice, sau prin sancţionarea unor fapte contravenţionale specifice”, adică și combaterea evaziunii fiscale. Conform declarațiilor publice ale oficialilor, măsura restrângerii plăților în numerar urmărește, mai ales, combaterea evaziunii fiscale (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolacu-spune-ca-limitarea-platilor-cash-combate-evaziunea-fiscala-ala-neprins-ce-mai-face-cu-banii-cum-isi-ia-ferrari-cu-sacosa-2562723). Deci, asupra legii inițiale nu se face niciun studiu ex-ante, nu se face niciunul ex-post, dar după 8 ani, din nou fără un studiu ex-ante, se invocă aceeași nevoie de reducere a evaziunii fiscale. Obiectivul combaterii evaziunii fiscale prin restrângerea utilizării numerarului, declarat urmărit de Guvern, a fost reiterat prin declarații de presă a premierului (https://www.stiripesurse.ro/marcel-ciolacu-anunta-revolutie-in-romania-vin-peste-voi-va-voi-scoate-de-peste-tot_3139599.html), dintre care una cu trimitere la ANAF, ca inițiator al măsurii (https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ciolacu-despre-limitarea-platilor-cash-a-fost-o-masura-propusa-de-anaf-pentru-combaterea-evaziunii-nu-a-fost-o-propunere-politica-2569099).

În expunerea de motive a OUG nr. 98/2023 (și, înaintea ei, a Legii nr. 70/2015) se face vorbire despre limitarea numerarului ca formă de lupă împotriva spălării de bani: „măsura de diminuare a plafoanelor până la care numerarul poate fi utilizat a fost adoptată în contextul necesității de combatere a fenomenului, tot mai acut, de evaziune fiscală, ținând seama, inclusiv, de faptul că în ultimul proces de evaluare MONEYVAL a fost evidențiat faptul că economia României este bazată pe numerar, iar dimensiunea economiei subterane este de aproximativ 30% din PIB, utilizarea numerarului fiind principala metodă de spălare a banilor, la nivel național”.

Deși drepturile constituționale încălcate (libertatea economică, libertatea comerțului, natura de piață a economiei naționale, nediscriminarea, respectarea vieții private, proprietatea privată) nu sunt absolute, așa cum Curtea Constituțională, CEDO, sau CJUE au decis în numeroase rânduri, putând fi restrânse prin lege, orice astfel de restrângeri trebuie nu doar să urmărească un obiectiv de interes public superior, ci acesta trebuie să fie în mod proporțional atins în raport de restrângerile impuse, așa cum prevede art. 53 alin. (2) din Constituția României.

Cu privire la jurisprudența națională referitoare la proporționalitate, prezentăm Decizia Curții Constituționale nr. 320 din 12 mai 2021 prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, publicată în M.Of. nr. 678 din 9 iulie 2021. Curtea stabilește în considerentul 26 că „potrivit principiului proporționalității, orice măsură luată trebuie să fie adecvată – capabilă în mod obiectiv să ducă la îndeplinirea scopului, necesară – indispensabilă pentru îndeplinirea scopului și proporțională – menită să asigure justul echilibru între interesele concrete pentru a fi corespunzătoare scopului urmărit. Astfel, în vederea realizării testului de proporționalitate trebuie mai întâi să fie stabilit scopul urmărit de legiuitor prin măsura criticată și dacă acesta este unul legitim, întrucât testul de proporționalitate se va putea raporta doar la un scop legitim”. La considerentul 29, Curtea „reiterează că, de principiu, legiuitorul este ținut de o condiție de rezonabilitate, respectiv să fie preocupat ca exigențele instituite să fie îndeajuns de rezonabile încât să nu pună sub semnul întrebării însăși existența dreptului, în speță fiind vorba de libertatea economică a persoanei (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 462 din 17 septembrie 2014, publicată în M.Of. nr. 775 din 24 octombrie 2014, și Decizia nr. 382 din 28 mai 2019, publicată în M.Of. nr. 566 din 10 iulie 2019). Or, prin măsura prevăzută de legiuitor în art. 8 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 66/2011, și anume aceea de a suspenda, în mod subsecvent, și plata/rambursarea tuturor celorlalte sume solicitate de beneficiarul privat, asupra cărora nu planează nicio suspiciune de fraudă, legiuitorul a încălcat această condiție de rezonabilitate, întrucât, prin efectul prevederilor de lege criticate, se produce un dezechilibru între interesul public general și cel al beneficiarilor privați de fonduri europene și/sau fonduri publice naționale aferente acestora, în defavoarea acestora din urmă. De aceea, fără a înlătura responsabilitatea beneficiarului de a respecta obligația de implementare a proiectului cu maximum de profesionalism, eficiență și vigilență, în conformitate cu cele mai bune practici în domeniul vizat și în concordanță cu prevederile contractului de finanțare, Curtea consideră că măsura dispusă prin art. 8 alin. (2) lit. a) din OUG nr. 66/2011 nu este proporțională și nici adecvată cu scopul legitim urmărit din perspectiva relației existente între interesul general și cel individual, în speță al beneficiarului privat, această măsură având un caracter excesiv, de natură a afecta libertatea economică a beneficiarului privat, cu consecințe asupra însuși nivelului de trai al celui afectat de măsura legislativă criticată”. La considerentul 30, Curtea subliniază că „în activitatea de legiferare legiuitorul trebuie să reglementeze mecanisme de natură a permite realizarea scopului legitim urmărit la standardul calitativ propus, fără a impune însă o sarcină excesivă părților, indiferent de natura acesteia. Or, Curtea constată că măsura legislativă instituită prin reglementarea criticată depășește limitele a ceea ce este necesar pentru atingerea scopului avut în vedere de legiuitor, fiind de natură a deturna scopul pe care acesta și-a propus să îl realizeze, consecința unei astfel de măsuri fiind afectarea și chiar suprimarea activității economice a beneficiarilor privați”. Nu în ultimul rând, la considerentul 31 Curtea arată că, „în acest context, astfel cum s-a reținut în mod constant și în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (a se vedea Hotărârea din 13 decembrie 1979, Haner c. Land Rheinland-Pfalz, C-44/79; Cauza R. c. Intervention Board, ex parte E.D. F.Man Sugar Ltd, c-181/84), ținând cont de tradițiile constituționale comune statelor membre, măsurile și restricțiile impuse de autoritățile publice trebuie să răspundă efectiv unor obiective de interes general urmărite de comunitate și să nu afecteze în mod disproporționat drepturile și interesele legitime ale destinatarului” (a se vedea și Tudorel Toader, Marieta Safta, Constituția României, adnotată, Editura Hamangiu, București, 2023, pp. 405-406).

La rândul ei, CtEDO a statuat că principiul proporționalității impune ca actele instituțiilor să nu depășească limitele a ceea ce este adecvat și necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, prin aceasta înțelegându-se faptul că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puțin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporționate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea din 5 mai 1998, National Farmers’ Union și alții, C-157/96).

În chestiunea interzicerii plăților în numerar de către o autoritate publică națională, jurisprudența CJUE (Decizia Dietrich Haring c. Heissicher RundFunk din 26 ianuarie 2021 C-422/19, considerentele 66-71) a statuat că „limitările privind plățile prin intermediul bancnotelor sau monedelor exprimate în euro pot în practică să se justifice și prin motive de ordin public care privesc securitatea sau lupta împotriva criminalității […]”. Dar „[…] pe de o parte, statutul de mijloc legal de plată al acestor bancnote și monede implică în principiu o obligație de acceptare a bancnotelor și monedelor respective și, pe de altă parte, această obligație poate, în principiu, să fie restrânsă de statele membre pentru motive de interes public. Trebuie precizat că, așa cum a arătat domnul avocat general la punctul 129 din concluzii și după cum au subliniat majoritatea părților interesate care au prezentat observații, asemenea limitări trebuie să fie proporționale cu obiectivul de interes public urmărit. Astfel, ținând seama de faptul că, prin impunerea unor asemenea restricții în exercitarea competențelor lor suverane, statele membre limitează posibilitatea recunoscută de dreptul Uniunii, în general, de a stinge o obligație de plată prin intermediul bancnotelor și monedelor exprimate în euro, aceste state membre trebuie să se asigure că măsurile pe care le adoptă respectă principiul proporționalității, care face parte din principiile generale de drept al Uniunii. Or, principiul proporționalității impune, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, ca măsurile vizate să fie de natură să realizeze obiectivele legitime urmărite de reglementarea în discuție și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iulie 2019, Spiegel Online, C‑516/17, EU:C:2019:625, punctul 34 și jurisprudența citată). În speță, deși îi revine instanței naționale sarcina de a aprecia dacă reglementarea în discuție în litigiul principal respectă condițiile menționate la punctele 68-70 din prezenta hotărâre, Curtea, pronunțându‑se asupra trimiterii preliminare, poate totuși, dacă este cazul, să ofere precizări destinate să orienteze instanța națională în decizia sa (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 mai 2019, Fundación Consejo Regulador de la Denominación de Origen Protegida Queso Manchego, C‑614/17, EU:C:2019:344, punctul 37 și jurisprudența citată)”. Proporționalitatea dintre obiectivul de interes public urmărit și efectele actului normativ revin instanței naționale, conform jurisprudenței CJUE. Față de o lege, instanța este cea de contencios constituțional.

O încercare de restrângere nominală de până la 5 ori față de limitele anterioare a folosirii numerarului, cum prevedea art. LXIV din Legea nr. 296/2023, precum și – în continuare în vigoare după OUG nr. 98/2023 – o restrângere a avansurilor spre decontare la 1.000 lei/zi, respectiv a plafonului de casă la 50.000 lei/zi forțează deschiderea unui cont bancar de către comercianți, dar și de cei care încasează avansuri spre decontare. În cazul operațiunilor societare cu asociații și creditorii nefinanciari, măsura legislativă chiar este în mod expres o eliminare absolută a numerarului, ceea ce, din nou, forțează deschiderea unui cont bancar.

În Uniunea Europeană plafoanele legale pentru plăți în numerar fie nu există, fie sunt de obicei în jur de 10.000 euro/zi (a se vedea, pentru fiecare stat membru în parte, https://www.europe-consommateurs.eu/en/shopping-internet/cash-payment-limitations.html). Limitele anterioare, prevăzute în Legea nr. 70/2015 anterior modificării lor prin (abrogatul) art. LXIV din Legea nr. 296/2023 erau, oricum, cele mai mici în raport cu statele membre care au astfel de limite. În plus, salariul minim net pe economie era, în 2015, de 670 lei (930 lei brut), deci plafonul de 5.000 lei pentru plățile de la indivizi la întreprinderi era de 7,46 ori mai mare decât salariul minim. În prezent, salariul minim net pe economie este de 2.079 lei (3.370 lei brut), iar dorita limită de 1.000 lei pentru plățile de la indivizi la întreprinderi ajungea, în baza (abrogatului) art. LXIV din Legea nr. 296/2023, să fie de 2,07 ori mai mic decât salariul minim net. Deci, reducerea reală a limitelor nu era de doar de 5 ori (reducerea nominală), de la 5.000 la 1.000 lei ci, actualizată cu puterea de cumpărare, de 9,53 ori.

Toate acestea denotă o vădită disproporționalitate între obiectivul de interes public și efectul urmărit, inclusiv prin cuantumul amenzilor ce rămân majorate (tot) de 5 ori. Apărea și, în câteva cazuri, continuă să apară ca o evidentă depășire a ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv, ce afecta și, în câteva cazuri, încă afectează toate drepturile și principiile constituționale mai sus enunțate. Disproporția vădită reiese inclusiv prin prisma faptului că, în materia evaziunii fiscale a cărei combatere reprezintă obiectivul de interes public statuat și declarat al art. LXIV din Legea nr. 296/2023, Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu din 12.06.2018 (https://cashessentials.org//app/uploads/2018/07/2018_june_ec_report_from_ec_to_parliament.pdf) arată că restricțiile asupra plăților în numerar nu influențează nivelul evaziunii fiscale, în schimb afectează funcționarea pieței interne.

Cităm, pentru edificare, din acest Raport al Comisiei Europene către Parlamentul European și Consiliu (pp. 5-6) partea referitoare la evaziune (Findings of the study with regard to tax fraud): „While tax fraud and the use of cash are often associated, the study demonstrates that the relationship between the two is not always clear-cut. Firstly, while there is some correlation between the use of cash in an economy and the level of tax fraud, it seems that other factors also play an important role, which would explain the existence of outliers (such as Austria which has a low level of tax fraud but a high usage of cash). Secondly, while cash is used extensively for terrorism financing and other criminal activities, a significant form of tax fraud is conducted through non-cash transactions, ways of avoiding or reducing tax bills with the fraud relying on complex legal structures and operations which are often of a multinational nature and which do not involve any use of cash. In these cases, a prohibition on payments in cash would be totally ineffective. Finally, in the cases where cash is indeed used for tax fraud purposes, two cases can be distinguished. In both cases, cash restriction would not appear to meet the purpose of limiting fraud. The first case involves transactions where both parties are involved in the tax fraud, such as undeclared labour. Such transactions may be of high value (such as salary payments), but because both parties are already exposed to the penalties associated with the tax fraud, a prohibition of payments in cash would exert little deterrence. The second case involves transactions where only one party relies on the cash-nature of the transaction to carry out tax fraud (generally a seller), while the other party remains uninvolved and unaware of the fraud. It appears to the Commission that cash restrictions could have an impact in such cases. However, given that the amounts involved in these kinds of transactions are often low (e.g. restaurant bills), they would in general not be covered by a prohibition on high value payments in cash. In conclusion, it would appear that a restriction on high value payments in cash would have only a limited impact on tax fraud, unless the threshold is put at a very low level”.

Despre al cincilea Raport Moneyval pentru România întocmit de experții evaluatori anti-spălare de bani și finanțare a terorismului, invocat în expunerea de motive a OUG nr. 98/2023, putem spune că acesta nu face nicio propunere de reducere a folosirii numerarului. Într-adevăr constată la considerentul 4 din rezumat că folosirea numerarului este metoda predilectă pentru spălare de bani la nivel național, că România este o țară ce folosește intensiv numerarul și că nivelul economiei subterane este de 30% din PIB („The use of cash is the main method of ML at national level. Romania’s economy is cash-based and the size of the underground economy is around 30% of GDP.”). Desigur că cei 30% din PIB nu reprezintă doar evaziune fiscală și spălare de bani/ finanțare a terorismului, ci economia nefiscalizată a României, prezentă mai ales în zona agricolă. Unica propunere de acțiune recomandată (Priority Actionas) cu privire la numerar, de la lit. g) a Raportului Moneyval, nu este – așa cum sugerează expunerea de motive a OUG nr. 98/2023 – de a restrânge folosirea numerarului, ci de a dezvolta o strategie național cuprinzătoare în materie de contracarare e finanțării terorismului și un plan de acțiune, precum de a continua pregătirea teoretică a autorităților competente și de a îmbunătăți înțelegerea și eficiența în ceea ce privește: (i) finanțarea terorismului și inculparea infractorilor și (ii) descoperirea mișcărilor transfrontaliere de numerar care finanțează terorismul („Develop an overarching national CFT strategy and action plan and provide further training to all relevant competent authorities to improve their understanding and effectiveness in: (i) TF investigations and prosecutions; and (ii) detection of cross-border movements of cash for TF purposes”).

Operațiunile societare de finanțare/restituire de finanțare, prin îndatorare și aport social sunt reglementate contradictoriu și discriminatoriu. Art. 4 alin. (1) din Legea nr. 70/2015, așa cum a fost modificat prin criticatul art. LXIV din Legea nr. 296/2023 și remodificat prin OUG nr. 98/2023, prevede că „operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice (s.n., SB), reprezentând contravaloarea unor livrări ori achiziţii de bunuri sau a unor prestări de servicii, dividende (s.n., SB), cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, se efectuează cu încadrarea în plafonul zilnic de 10.000 lei către/de la o persoană”. În același timp, alin. (4) a aceluiași articol 4 prevede că „operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice în calitate de asociaţi/acţionari (s.n., SB)/administratori/persoane fizice (s.n., SB)/alţi creditori exclusiv creditorii instituţionali care desfăşoară activităţi de intermediere financiară prevăzute de lege reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, pot fi efectuate numai prin instrumente de plată fără numerar”.

Se observă că norma de la art. 4 alin. (1) se află în contradicție cu norma de la art. 4 alin. (4) din aceeași Lege nr. 70/2015. Art. 4 alin. (1) permite plățile de dividende până în limita a 10.000 lei/zi, în timp ce art. 4 alin. (4) interzice orice fel de operațiuni cu numerar între societate comercială și asociații săi, indiferent de natura şi destinație, adică și plata dividendelor, care este o operațiune ce are ca părți societatea plătitoare a profitului distribuit și asociații ei. Este, așadar, neclar dacă plata dividendelor este permisă în limita unui plafon de 10.000 lei/zi sau este interzisă absolut. Comparând în continuare alin. (1) cu alin. (4) din cadrul art. 4 se observă că norma de la alin. (1) permite și alte plăți/încasări între o societate comercială și o persoană fizică, în limita plafonului zilnic de 10.000 lei, și anume pentru cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări. Dar aceleași operațiuni, ca parte a oricăror operațiuni, indiferent de natură şi destinaţie, sunt interzise la alin. (4) a se face în numerar atunci când contraparte este un asociat/acționar, deși finanțarea prin aport social, ca alternativă la finanțarea prin îndatorare, este o operațiune ce are ca părți societatea emitentă și cei care, astfel, devin asociați sau, fiind deja asociați, își măresc participația. Acest lucru constituie, din nou, o contradicție între alin. (1) și alin. (4) de la art. 4. O atare contradicție reprezintă o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituția României, claritatea normei juridice fiind un corolar al securității ei.

Rămânând la același art. 4 alin. (1) și (4) mai observăm că alin. (1) permite și alte plăți între o întreprindere și o persoană fizică, în limita plafonului de 10.000 lei/zi, și anume pentru cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi primiri ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări. În același timp, alin. (4) interzice orice fel de încasări și plăți în numerar, indiferent de natura şi destinaţia acestora, atunci când contractantul societății comerciale este o persoană fizică, în calitate de… persoană fizică (!): „operaţiunile de încasări şi plăţi în numerar efectuate între persoanele prevăzute la art. 1 alin. (1) şi persoane fizice în calitate de […] persoane fizice […] reprezentând împrumuturi, indiferent de natura şi destinaţia acestora, pot fi efectuate numai prin instrumente de plată fără numerar”. Acest lucru încalcă, din nou, principiul clarității normei juridice de la art. 1 alin. (5) din Constituția României.

În plus, limitarea plăților în numerar (sau interzicerea lor, lucru neclar) este discriminatorie față de persoanele fizice prevăzute la art. 4 alin. (1) ce fac operațiuni societare de finanțare/restituire de finanțare, prin îndatorare sau aport social, în raport de persoanele juridice. Cum acestea din urmă nu sunt menționate la art. 4 alin. (1), rezultă că pot face cesiuni de creanţe sau alte drepturi şi pot primi ori restituiri de împrumuturi sau alte finanţări, fără vreo limită de numerar. Acest lucru încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituția României ce interzic discriminarea. Subliniem că textul art. 4 alin. (1) nu se referă la persoanele juridice constituite ca instituții financiare, care fac obiectul exceptării de la interdicția operațiunilor cu numerar de la art. 4 alin. (4), ci la orice persoane juridice, cărora art. 4 alin. (1) nu li se aplică de plano prin simpla mențiune (doar) a persoanelor fizice, ca destinatare ale normei juridice.

Dr. habil. Sebastian Bodu, MBA
Facultatea de Drept, Universitatea Titu Maiorescu

Citeşte mai mult: cont bancar, Legea nr. 296/2023, Legea nr. 70/2015, OUG nr. 98/2023, plafonarea folosirii numerarului, plată cash, probleme de constituționalitate, Sebastian Bodu

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro

Login | Nu aveti cont? Click aici pentru abonare!

0 Comments

Inline Feedbacks

View all comments

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.