Controversa sintagmei „aflată sub influența unor substanțe psihoactive” din cuprinsul art. 336 alin. (2) Cod penal
16 noiembrie 2023 | Abigail-Mihaela DUMEA
Abigail-Mihaela Dumea
cessante ratione legis, cessat lex ipsa
REZUMAT
Potrivit art. 336 alin. (2) Cod penal, cu aceeaşi pedeapsă se sancționează şi persoana, aflată sub influența unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Astfel, ceea ce legiuitorul a ales să incrimineze este „fapta persoanei care aflată sub influența unor substanţe psihoactive, conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”. În caz contrar, legiuitorul ar fi incriminat fapta într-o altă modalitate, respectiv „fapta persoanei care după consumul de substanțe psihoactive, conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”.
Dacă legiuitorul dorea să incrimineze consumul, o expunea expres „consumul urmat de conducere”.
Intenția legiuitorului a fost să incrimineze pericolul dat nu de consum, ci de conducerea vehiculului într-o stare fiziologică schimbată.
În caz contrar, niciun consumator indiferent de momentul când a consumat, nu ar mai putea conduce un vehicul și ar fi o interdicție nelimitată în timp și anticipată.
Rezultă așadar, potrivit rațiunii legiuitorului, că nu este suficient să se dovedească consumul anterior de substanțe psihoactive indiferent cu cât timp înainte de conducerea vehiculului, fiind necesar să se probeze că persoana la momentul opririi în trafic se și afla sub influența acestor substanțe psihoactive, iar dovedirea „influenței” putând fi făcută doar prin intermediul unei expertize toxicologice, prin care medicul specialist să concluzioneze pe baza rezultatelor buletinului de analiză toxicologică, dacă sistemul nervos central al persoanei a suferit modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale.
Expertiza toxicologică este necesară pentru că aflarea sau nu sub influenta substanței psihoactive este o chestiune de fapt care nu poate fi stabilită decât prin mijloace științifice. Astfel, considerăm că, potrivit rațiunii legiuitorului, aflarea sub influența substanței psihoactive nu poate fi prezumată, ci aceasta trebuie probată prin efectuarea unui expertize.
I. Inexistența unei dezlegări de drept
Potrivit art. 336 alin. (2) Cod penal, cu aceeaşi pedeapsă se sancționează şi persoana, aflată sub influența unor substanţe psihoactive, care conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere.
Astfel, ceea ce legiuitorul a ales să incrimineze este „fapta persoanei care aflată sub influența unor substanţe psihoactive, conduce un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere”. Dacă legiuitorul dorea să incrimineze consumul indiferent cu cât timp înainte urmat de conducerea vehiculului, o expunea expres.
I. I. Minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel Craiova din data de 3-4 iunie 2021
În minuta întâlnirii președinților secțiilor penale ale Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curților de Apel Craiova, 3-4 iunie 2021 se arată că „În cursul dezbaterilor, s-a menționat că în unele dintre cauzele aflate pe rolul Curții de Apel București s-a pus problema efectelor diferite ale consumului de alcool și, respectiv, de substanțe stupefiante, în ceea ce privește durata în timp a acestora”.
De asemenea, s-a precizat că în cauza care a generat întrebarea a fost administrată, la cererea apărării, proba cu expertiza medico-legală, concluziile acesteia fiind în sensul că, deși substanțele stupefiante erau prezente în organismul inculpatului, ele nu mai aveau efecte asupra acestuia.
În cursul dezbaterilor s-a făcut referire la caracterul nepredictibil al normei, precum și la eventuala necesitate a unei modificări a acesteia (înlocuirea sintagmei „aflată sub influența unor substanțe psihoactive” cu sintagma „care a consumat substanțe psihoactive”).
Reprezentanții Înaltei Curți de Casație și Justiție au menționat că pe rolul instanței supreme se află o cerere de dezlegare a unei chestiuni de drept, referitoare la înțelesul sintagmei „substanțe psihoactive”, cu termen la 9 iunie 2021.
Prin Decizia nr. 48 din 9 iunie 2021 publicată în Monitorul Oficial nr. 698 din 14 iulie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a oferit o dezlegare privind sfera noțiunii de „substanțe psihoactive” statuând că „Folosirea sintagmei «substanțe psihoactive» din cuprinsul normei de incriminare a art. 336 alin. (2) din Codul penal include, pe lângă categoria de substanțe la care face referire Legea nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, republicată, și substanțele prevăzute în conținutul Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al Legii nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope, cu modificările și completările ulterioare“.
Rezultă așadar, că dezlegarea chestiunii de drept din data de 9 iunie 2021 nu privea caracterul nepredictibil al normei raportat la necesitatea înlocuirii sintagmei „aflată sub influența unor substanțe psihoactive” cu sintagma „care a consumat substanțe psihoactive” ci privea o cu totul altă problemă, și anume sfera de aplicare a sintagmei „substanță psihoactivă”.
I. II. Decizia Curții Constituționale nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 10 iulie 2017
În practica soluțiilor de condamnare dispuse în lipsa unui raport de expertiză toxicologică, se observă că se fac trimiteri la Decizia Curții Constituționale nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 10 iulie 2017.
Astfel, această trimitere considerăm că este una eronată, deoarece raportat la Decizia Curții Constituționale nr. 138/2017[i], Curtea Constituțională nu a fost sesizată să se pronunțe dacă trebuie sau nu să se constate printr-un raport de expertiză că persoana se mai afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul conducerii vehiculului, ci a fost sesizată să se pronunțe cu privire la lipsa indicării în normă a unui nivel minim de concentrație a substanței psihoactive. Din acest punct de vedere, Curtea dezlegând în mod corect problema în sensul că având în vedere sfera largă de substanțe psihoactive, legiuitorul nu poate să prevadă din punct de vedere obiectiv un nivel minim al concentraţiei de substanţe psihoactive.
Astfel, ceea ce Curtea a dorit să semnaleze este că având în vederea varietatea foarte largă de substanțe psihoactive, fiecare având efecte diferite, legiuitorului i-ar fi fost imposibil să expună în Codul penal concentrația la care este incriminată fapta pentru fiecare tip de substanță psihoactivă.
Curtea nu a înlăturat necesitatea probării „influenței” printr-un raport de expertiză, ci doar a stabilit că legiuitorul nu poate să prevadă în textul de lege pentru fiecare substanță psihoactivă o concentrație la care este incriminată fapta având în vedere efectele diferite pe care le produce fiecare substanță psihoactivă.
Mai mult, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 138/2017, face o distincție între termenul „consum” și „influență”, folosind termenul „consum” când se raportează la situația premisă și termenul „influență” când se raportează la elementul material.
La punctul 18 din Decizie, Curtea Constituțională statuează că „obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive”.
Așadar, se subliniază interdicția conducerii vehiculului sub influența substanțelor psihoactive, pericolul fiind dat nu de consumul anterior ci de conducerea într-o stare fiziologică schimbată.
La punctul 19 din Decizie, Curtea Constituțională arată că „Aşadar, situaţia premisă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa substanţelor psihoactive constă în preexistenţa unor stări, situaţii, condiţii în care se află subiectul activ şi în existenţa unor norme juridice care reglementează poziţia psihică şi fizică a unei persoane care conduce un vehicul pe drumurile publice. Elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal îl reprezintă acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care se află sub influenţa unor substanţe psihoactive.
De aici rezultă că, situația premisă constă în consum, iar elementul material constă în conducerea sub influența substanțelor psihoactive. Curtea, utilizează cei doi termeni distinct, când vorbește despre situația premisă se raportează la consum iar când se referă la elementul material se raportează la existența unei influențe.
Iar, la punctul 20 din Decizie, Curtea Constituțională statuează că „pentru constatarea consumului de substanţe psihoactive – ca şi cerinţă esenţială specifică acestei infracţiuni – este necesară analiza de laborator, care trebuie să stabilească existenţa acestor substanţe în corpul conducătorului vehiculului”.
Rezultă că, analiza de laborator (buletinul de analiză toxicologică) constată doar cerința esențială a infracțiunii, respectiv situația premisă constând în „consum”. Doar la acest moment, Curtea, folosește termenul de „consum”, dacă rațiunea ar fi fost alta s-ar fi exprimat în sensul că pentru dovedirea aflării sub influența unor substanțe psihoactive este necesară analiza de laborator, or, rațiunea Curții nu a fost aceasta deoarece ar fi fost o soluție contra legem.
I. III. Decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020 și Decizia nr. 63/RC din 22 februarie 2022 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție
În practica soluțiilor de condamnare dispuse în lipsa unui raport de expertiză toxicologică, și-au făcut ușor simțită prezența două recursuri în casație pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În primul rând, menționăm că recursul în casație nu are aplicabilitate obligatorie, însă prezintă o practică juridică mai solidă în comparație cu hotărârile pronunțate de Judecătorii, Tribunale sau chiar Curți de Apel.
Astfel, prin Decizia nr. 365/RC din 16 octombrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a motivat că „Persoana se află sub influenţa unor substanţe psihoactive, în accepţiunea dispoziţiilor art. 336 alin. (2) C.pen., ori de câte ori în organismul acesteia au fost introduse substanţe care produc efecte psihoactive, indiferent de cantitatea de substanţă consumată sau de concentraţia de substanţă identificată în probele sale biologice şi indiferent dacă modificările fizice, psihice ori comportamentale ale persoanei sunt sau nu sunt perceptibile, întrucât legiuitorul prezumă că orice substanţă psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemul nervos central şi ale funcţiilor cognitive incompatibile cu conducerea în siguranţă a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere”.
Din această perspectivă, suntem de acord că legiuitorul prezumă că orice substanţă psihoactivă introdusă în organism generează modificări ale sistemul nervos central şi ale funcţiilor cognitive, însă raportat la rațiunea legiuitorului, în acest caz prezumția nu mai este una absolută ca în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului unde există un prag de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, ci este una relativă tocmai pentru că legiuitorul din punct de vedere obiectiv nu poate stabili un prag peste care este incriminată fapta. Prezumția relativă putând fi răsturnată cu proba contrară, și anume cu expertiza medico-legală.
Prin aceeași Decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai motivat în sensul că, „Starea de pericol pentru relațiile sociale privind siguranța circulației pe drumurile publice ia naștere ca urmare a simplei acțiuni de conducere a vehiculului de către o persoană care a consumat substanțe cu efect psihoactiv, deoarece funcțiile cognitive, inclusiv atenția și capacitatea de reacție ale conducătorului auto, sunt inevitabil afectate de consumul de substanțe psihoactive, chiar și atunci când înrâurirea respectivelor substanțe nu se obiectivează în modificări comportamentale neechivoce, ușor perceptibile”.
În primul rând, această motivare este în contradicție cu Decizia Curții Constituționale nr. 138/2017, prin care Curtea Constituțională a statuat că, „obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 336 alin. (2) din Codul penal este reprezentat de relaţiile sociale referitoare la protecţia siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, relaţii sociale a căror existenţă normală este condiţionată de interzicerea conducerii vehiculelor sub influenţa substanţelor psihoactive”. În consecință, starea de pericol fiind dată nu de consumul anterior de substanțe psihoactive indiferent cu cât timp înainte ci, de conducerea unui vehicul de către o persoană care prezintă modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale.
În al doilea rând, această motivarea se află în contradicție cu știința medicală, având în vedere că au existat multiple situații când prin rapoartele de expertiză s-a constatat de către medici specialiști că deși persoana a consumat anterior substanțe psihoactive, având în vederea determinările toxicologice din sânge nu se poate concluziona că aceasta se și afla sub influența substanțelor psihoactive la momentul opririi în trafic.
În ceea ce privește cel de-al doilea Recurs în Casație, Înalta curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 63/RC din 22 februarie 2022 s-a rezumat doar la a reitera Decizia Curții Constituționale nr. 138/2017 și Decizia Î.C.C.J. nr. 365/RC din 16 octombrie 2020, fără a oferi o motivare efectivă.
II. Practică neunitară în contextul pronunțării unor soluții de achitare fundamentate pe concluziile rapoartelor de expertiză toxicologică
În continuare, vom expune practica privind soluțiile de achitare raportat la modul în care este incriminată fapta prin raportare la sintagma „aflată sub influența unor substanțe psihoactive” și prin raportare la concluziile medicilor specialiști redate în rapoartele de expertiză toxicologică.
Normele Metodologice din 2013 privind recoltarea, depozitarea şi transportul probelor biologice în vederea probaţiunii judiciare privind stabilirea alcoolemiei sau a prezenţei în organism a substanţelor sau produselor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora în cazul persoanelor implicate în evenimente sau împrejurări în legătură cu traficul rutier, în cuprinsul art. 13 alin. (1) prevăd că, pentru determinarea prezenţei în organism a drogurilor se recoltează: a) o probă de sânge în cantitate de 15 ml; b) o probă de urină în cantitate de cel puţin 20 ml.
În consecință, buletinul de analiză toxicologică trebuie să redea rezultatul determinărilor toxicologice atât din ser cât și din urină.
II. I. Soluții de achitare în contextul existenței doar a probei de urină
Raportat la proba de urină, este cunoscut că aceasta în lipsa probei de sânge nu poate dovedi săvârșirea infracțiunii, existând în practică decizii definitive care au statuat că în situația prezenței substanței psihoactive doar în urină, nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii.
Astfel, Curtea de Apel Brașov prin Hotărârea nr. 340/2022 pronunțată în data de 09.05.2022 a statuat că, „În acelaşi raport de expertiză s-a mai arătat că „prezența tetrahidroxicanabinolului în urină indică faptul că inculpatul s-a expus cândva la substanţa psihoactivă, dar, indiferent de concentrația tetrahidroxicanabinolului în urină, nu se fac interpretări asupra capacităţii de conducere a autovehiculelor numai pe baza prezenţei substanței psihoactive în urină”. Prin urmare, medicul specialist a afirmat că prezența unei substanţe psihoactive în urină nu poate determina aprecieri privind influenţa drogurilor asupra capacităţi de a conduce din acel moment, ci doar atestă că persoana a consumat în trecut droguri. Cum drogurile persistă mult mai mult timp în urină, substanţa fiind eliminată treptat din organism de către rinichi, apare ca fiind insuficientă determinarea unei posibile influenţe a acestor substanţe asupra conducătorului auto numai pe baza probelor de urină, aceasta în condiţiile în care, în speţă, în proba de sânge nu au fost identificate substanţe psihotrope. (…) Având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, la momentul conducerii autovehiculului, se afla sub influenţa substanței psihotrope, dubiul urmând să profite acestuia, se vor admite criticile aduse de acesta sentinţe apelate şi, în rejudecare, se va dispune achitarea inculpatului, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală”[ii].
II. II. Soluții de achitare în situația depistării în probele biologice doar a metabolitului inactiv al canabisului
De asemenea, în practică s-a stabilit că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii în situația depistării în probele biologice doar a metabolitului inactiv al canabisului (THC-COOH). Metabolitul THC-COOH este inactiv, el nereacționând cu receptorii pentru canabis.
Astfel, Judecătoria Lugoj prin Hotărârea nr. 337/2020 pronunțată la data de 17.06.2020 (rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de Ministerul Public prin Hotărârea nr. 872/2020 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la data de 21.09.2020) a arătat că „Din buletinul de analiză toxicologică nr. 52/15.04.2019 emis de I.M.L. Timișoara a rezultat că examenul toxicologic efectuat cu teste imunometrice pe mostra de urină şi sânge este pozitiv pentru marijuana -THC (f.8-9 d.u.p.). S-a stabilit că inculpatul a consumat marijuana, fapt confirmat de prezența compușilor derivați din marihuana (THC), respectiv THC-COOH, descoperiţi atât în mostrele de urină cât şi în cele de sânge prelevate de la inculpat. (…) Din concluziile raportului de expertiză medico-legală toxicologică nr.3193/A12/20.11.2019 întocmit de I.M.L. Timișoara (f.15-16 dosar instanță), instanța reține că, în raport de rezultatele analitice, nu se poate stabili cu certitudine perioada sau momentul în care inculpatul ##### ###### ##### a asimilat substanța psihoactivă recunoscută a fi fost administrată. (…) Prin urmare, este necesar a se stabili dacă persoana care conduce un autovehicul se află sub influenţa unor substanţe psihoactive. Or, în speță, având în vedere concluziile raportului de expertiză medico – legale nr. 3193/A12/20.11.2019, coroborate cu aspectele constate în Buletinul de examinare clinică privind examenul clinic efectuat în data de 17.02.2019 asupra inculpatului, se reţine că inc. ##### ###### ##### nu se afla, la data depistării în trafic, sub influența produsului marijuana. În sprijinul acestei concluzii este si faptul că, potrivit buletinului de analiză toxicologică nr. 52/T/V/2019 din 15.04.2019 întocmit de către I.M.L. Timișoara, nu s-a detectat prezența în sânge şi urină a 11-OH-THC – metabolit activ al THC-, fiind în schimb detectat metabolitul THC – COOH, care nu este psihoactiv, putând persista în corp până la câteva zile, chiar săptămâni ulterior consumului.[iii]
În ambele situații evocate, existența situației premise, a consumului anterior de substanță psihoactivă, era clară, acest lucru neputând echivala, per se, cu concluzia că subiectul activ se (mai) afla la momentul conducerii vehiculului pe drumurile publice sub influența acesteia.
II. III. Soluții de achitare raportat la valoarea scăzută a metabolitului depistat în sânge
Judecătoria Zărnești prin Hotărârea nr. 160/2023 pronunțată la data de 08.05.2023[iv], a arătat că:
„Rezultatul buletinului de analiză toxicologică – expertiză pe persoane, a indicat prezența a 0,002 µg/ml THC; <0,001 µg/ml THC-OH; 0,034 µg/ml THC-COOH în sânge, iar în urină s-a atestat prezența canabinoizilor (f. 19 d.u.p.).
Raportul de expertiză nr. A1##########, a confirmat prezența în probele biologice ale inculpatului a tetrahidrocanabinolului (fila 16 d.u.p.), concluzionând că, având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice, nu se poate susține cu obiectivitate că inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.
(…) Referitor la sintagma sub influența substanțelor psihoactive, interpretarea obligatorie stabilită prin Deciza Curții Constituționale nr. 138/2017, reiterată în Decizia nr. ###/2019, a fost în sensul că, având în vedere sfera largă a produselor susceptibile de a avea efecte psihoactive, așa cum reiese aceasta din legislația specială mai sus menționată, în mod obiectiv, legiuitorul nu poate prevedea un nivel minim al concentrației de substanțe psihoactive ca și cerință esențială cu privire la elementul material al laturii obiective în cazul infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive, infracțiune reglementată de art. 336 alin. (2) din Codul penal. Așa fiind, legiuitorul a înțeles să incrimineze fapta în orice situație de conducere a unui vehicul ulterior consumului unor substanțe psihoactive, prin consum înțelegându-se introducerea în organismul uman a unui produs, indiferent dacă acesta a fost dizolvat, impregnat, dispersat sau diluat, în una dintre următoarele modalități: pe cale orală ori injectabilă, inhalare, fumat sau aplicarea externă pe corpul unei persoane, în orice alt mod, în așa fel încât produsul să ajungă în corpul unei persoane [art. 2 lit. f) din Legea nr. 194/2011, republicată].
În aceleași decizii, s-a menționat că situația premisă a infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive constă în preexistența unor stări, situații, condiții în care se află subiectul activ și în existența unor norme juridice care reglementează poziția psihică și fizică a unei persoane care conduce un vehicul pe drumurile publice. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii prevăzute de art. 336 alin. (2) din Codul penal îl reprezintă acțiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care se află sub influența unor substanțe psihoactive.
Instanța reține că din motivarea de ansamblu a instanței de contencios constituțional se desprinde concluzia că situația premisă a infracțiunii prevăzută de art. 336 alin. 2 din Codul penal este consumul de substanțe psihoactive (înțeles ca introducere în organism a acestor substanțe, indiferent de concentrație și de modalitatea de introducere; prezența lor în corpul persoanei fiind probată prin buletinul de analiză toxicologică); iar elementul material este reprezentat de conducerea unui vehicul de către o persoană care se afla sub influența acestor substanțe.
Este adevărat că este incriminată orice conduită ilicită de conducere a unui vehicul ulterior consumului de substanță psihoactivă, indiferent de cantitatea ingerată, având în vedere că subiectul activ desfășoară o activitate cu risc permis, normată, însă incriminarea nu poate subzista dacă se constată că subiectul activ nu se afla sub influența substanței ingerate (interpretarea contrară fiind contra legem).
În cauza dedusă judecății, raportul de expertiză medico-legală a concluzionat argumentat că având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice, nu se poate susține cu obiectivitate că inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.
S-a arătat că în privința canabisului, primele semne de afectare a capacității de a conduce au fost detectate la concentrații de peste 2 µg/ml, și că aceasta depinde de o serie de factori care variază de la persoană la persoană, nefiind direct legată de concentrația de substanță depistată și fiind necesar a fi corelată cu examenul clinic. Frecvența consumului de substanță psihoactivă poate constitui un alt factor care influențează afectarea capacității de a conduce vehicule.
Instanța reține că expertiza întocmită în cauză a avut tocmai rolul de a stabili dacă substanţa descoperită în corpul inculpatului a fost de natură să influenţeze comportamentul acestuia de o manieră prin care îi diminua inculpatului capacitatea de a conduce autovehicule pe drumurile publice, din moment ce consumul de substanță psihoactivă era confirmat prin buletinul de analiză toxicologică.
Or, această probă a stabilit, bazându-se și pe rezultatul acestui buletin, și pe cele constatate cu ocazia examenului clinic, că nu se poate susține în mod obiectiv că inculpatul se afla sub influența substanțelor psihoactive.
În atare condiții, instanța consideră deci că există un dubiu cu privire la faptul probator al conducerii autovehiculului de către inculpatul aflat sub influenţa substanţei psihoactive şi anume asupra tezei din art. 336 alin. (2) Cod penal, dubiul fiind generat de opinia medico-legală sprijinită de examenul clinic; că inculpatul a fost expus la această substanţă, însă nu este cert că se afla sub influenţa acesteia la momentul conducerii autovehiculului.
Având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, la momentul conducerii autovehiculului, se afla sub influenţa substanţei psihoactive, dubiul urmând să profite acestuia, urmează a se dispune achitarea inculpatului, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală”.
Prin Hotărârea nr. 159/2023 pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 08.05.2023[v], s-a arătat că „Rezultatul buletinului de analiză toxicologică – expertiză pe persoane, a indicat prezența a 0,002 µg/ml THC; <0,001 µg/ml THC-OH; 0,048 µg/ml THC-COOH în sânge, iar în urină s-a atestat prezența canabinoizilor (f. 17 d.u.p.). Raportul de expertiză nr. A1##########, a confirmat prezența în probele biologice ale inculpatului a tetrahidrocanabinolului (fila 14 d.u.p.), concluzionând că, având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice precum și al examinării clinice, inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive”. Mergând pe același raționament prezentat în hotărârea expusă anterioar, instanța a dispus „Având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, la momentul conducerii autovehiculului, se afla sub influenţa substanţei psihoactive, dubiul urmând să profite acestuia, urmează a se dispune achitarea inculpatului, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală”.
52. De asemenea, prin Hotărârea nr. 229/2023 pronunțată de Judecătoria Zărnești la data de 29.06.2023[vi] s-a arătat că, „Consecutiv, inculpatului i-au fost prelevate probe de sânge și urină în aceeași zi, la ora 18.38 (sânge) și 18.35 (urină) (conform procesului-verbal de recoltare de la f. 22 d.u.p.). Rezultatul buletinului de analiză toxicologică – expertiză pe persoane, a indicat prezența în ser a bezoilecgoninei 0,013 µg/ml, în urină : pozitiv pentru cocaina, negativ cu excepția cocainei (metoda de lucru GCMS) (f. 22 d.u.p.). Raportul de expertiză nr. A1###########, a confirmat prezența în probele biologice ale inculpatului a bezoilecgoninei, principalul metabolit al cocainei (f. 18-21 d.u.p.), concluzionând că, având în vedere rezultatul determinărilor toxicologice precum și al examinării clinice, inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive. (…) S-a arătat că această concluzie se sprijină pe valoarea scăzută a metabolitului cocainei depistat în sânge, coroborată cu datele din literatura de specialitate, precum și rezultatul examinării clinice, care nu a constatat niciun element patologic specific consumului recent de cocaină. (…) Or, această probă a stabilit, bazându-se și pe rezultatul acestui buletin, și pe cele constatate cu ocazia examenului clinic, că nu inculpatul nu se afla sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, instanța a dispus „Având în vedere că nu s-a dovedit dincolo de orice îndoială rezonabilă că inculpatul, la momentul conducerii autovehiculului, se afla sub influenţa substanţei psihoactive, dubiul urmând să profite acestuia, urmează a se dispune achitarea inculpatului, fapta săvârșită nefiind prevăzută de legea penală”.
Potrivit datelor existente pe site-ul rejust.ro, niciuna dintre cele trei hotărâri pronunțate de Judecătoria Zărnești nu au fost contestate de către reprezentanții Ministerului Public, de unde rezultă că și aceștia au achiesat la opinia exprimată de judecătorii fondului.
Deși, aceste hotărâri sunt pronunțate de instanțe inferioare Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu au aplicabilitate obligatorie, ceea ce prezintă importanță nu sunt hotărârile în sine ci rapoartele de expertiză toxicologică efectuate în cauze, prin care medicii specialiști pe baza științei medicale au concluzionat în sensul că inculpații deși au consumat anterior substanțe psihoactive, având în vedere determinările toxicologice depistate în sânge aceștia nu se aflau sub influența substanțelor psihoactive, respectiv nu au suferit modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale.
III. Consecințele inexistenței unui raport de expertiză toxicologică la dosarul cauzei
Există situații în care acuzația în materie penală reținută în actul de sesizare a instanței se fundamentează pe două probe, respectiv bonul emis de aparatul DrugTest și buletinul de analiză toxicologică.
În acest caz, efectuarea unui raport de expertiză toxicologică apare ca fiind o probă nu numai utilă ci și necesară, în lipsa unui raport de expertiză toxicologică considerăm că nu există suficiente probe care să dovedească existența faptei.
Considerăm că, legiuitorul nu sancționează conducerea după consum ci conducerea sub influența substanțelor psihoactive, această stare fiind necesar a fi stabilită de un expert/specialist în domeniu care să concluzioneze dacă sistemul nervos central al persoanei a suferit modificări ale funcțiilor şi proceselor psihice şi ale comportamentului, o soluție contrară credem că ar fi o soluție contra legem și o soluție contra științei medicale, care s-a pronunțat în sensul că nu orice consum de substanțe psihoactive anterior indiferent cu cât timp înainte, afectează capacitatea persoanei de a conduce.
IV. Soluții pentru o practică unitară
În concluzie considerăm că soluționarea acestei controverse se poate realiza prin trei modalități.
Prima modalitate constă în modificarea de lege ferenda a articolului 336 alin. (2) Cod penal prin înlocuirea sintagmei „aflată sub influența unor substanțe psihoactive” cu sintagma „care a consumat substanțe psihoactive”.
Însă, considerăm că și aceast ar fi o soluție care nu este în acord cu știința medicală, care a stabilit că nu orice consum anterior de substanțe psihoactive indiferent cu cât timp înainte produce modificări ale funcțiilor și proceselor psihice și comportamentale ale persoanei. Or, pericolul este dat tocmai de conducerea unui vehicul într-o stare fiziologică schimbată care să afecteze capacitatea de reacție a persoanei.
A doua modalitate constă în supunerea acestei practici neunitare unei dezlegări de drept, astfel încât să se ofere o interpretare clară pentru uniformizarea practicii și respectarea principiului egalității în fața legii, potrivit căruia legea penală produce aceleași efecte asupra tuturor persoanelor.
Iar, a treia modalitate, constă în obligativitatea efectuării în toate cauzele a unui raport de expertiză toxicologică, prin care medicul specialist să stabilească dacă persoana se afla sau nu sub influența substanțelor psihoactive la momentul opririi în trafic, având în vedere că această stare nu poate fi constatată decât prin mijloace științifice.
Nu tindem să milităm pentru o dezincriminare indirectă a acestei fapte, care prezintă un nivel ridicat de pericol social, ci milităm pentru aplicarea corectă și egală a legii cu privire la fiecare persoană acuzată de săvârșirea unei astfel de fapte, cu atât mai mult cu cât proba cu expertiza medico-legală este accesibilă organelor judiciare și nu reprezintă o probă care să împovăreze bunul mers al desfășurării procesului penal.
Limitarea accesului inculpatului la proba cu expertiza medico-legală contravine articolului 6 CEDO privind dreptul la un proces echitabil, probele în procesul penal administrându-se atât în defavoarea cât și în favoarea inculpatului, astfel încât hotărârea finală a instanței de judecată să înfățișeze adevărul reconstituit cu ajutorul probelor.
[i] Decizia Curții Constituționale nr. 138 din 14 martie 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 537 din 10 iulie 2017;
[ii] Hotărâre nr. 340/2022 din 09.05.2022, cod RJ 629e8d28g (https://rejust.ro/juris/629e8d28g);
[iii] Hotărâre nr. 337/2020 din 17.06.2020 pronunțată de Judecătoria Lugoj, cod RJ 255383e6g (https://www.rejust.ro/juris/255383e6g);
[iv] Hotărâre nr. 160/2023 din 08.05.2023 pronunțată de Judecătoria Zărnești, cod RJ 39dg45g33 (https://rejust.ro/juris/39dg45g33);
[v] Hotărâre nr. 159/2023 din 08.05.2023 pronunțată de Judecătoria Zărnești, cod RJ 989d34deg (https://rejust.ro/juris/989d34deg);
[vi] Hotarâre nr. 229/2023 din 29.06.2023 pronunțată de Judecătoria Zărnești, cod RJ 989ggd88d (https://rejust.ro/juris/989ggd88d)
Avocat Abigail-Mihaela Dumea
