Secţiuni » Articole » Opinii
Opinii
Condiţii de publicare
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: Articole, Opinii, SELECTED

Câteva cuvinte privind desființarea completurilor de judecată și bun-simț

16 noiembrie 2023 | Radu VOLOAGĂ
Radu Voloagă

Radu Voloagă

Ieri am avut termen de judecată la un dosar la Tribunalul Galați, Secția Civilă. Când am ajuns la sală am aflat cu surpriză că a fost desființat completul de judecată. Instanța ne-a informat că prezența noastră nu era necesară, că nu se desfășoară niciun act de procedura și ne-a comunicat noul termen la noul complet.

Pe drum de la București la Galați faci 3 ore cu mașina dacă reușești să pleci dimineața din București și să eviți aglomerația. Adversarul meu venise din Craiova, el a făcut 5 ore pe drum și a trebuit să își ia cazare o zi în Galați. Au venit și părțile, din Craiova și din București, fiecare cu aceleași probleme.

Cu alte cuvinte, o zi întreagă pierdută absolut inutil pe drumuri, bani și timp risipiți.

Aceasta nu e prima oară când se întâmplă, în vară am mai avut două sau trei cazuri când s-au desființat completuri la Judecătoria Galați și Constanta și am aflat despre aceasta abia când am ajuns la sală. La fel și atunci, o zi pierdută pe drumuri.

În alte instanțe însă, atunci când s-a desființat completul, am primit o citație în care s-a menționat expres că se desființează completul și că prezența nu este necesară.

Asta mă face sa mă gândesc că exista două moduri în care poți să te raportezi, ca judecător, la cauzele pe care le soluționezi și la părțile din dosar. Poți să acționezi cu bun-simț, să informezi părțile prin citație sau chiar și prin publicarea informațiilor pe portal.just.ro astfel încât să evite o deplasare complet inutilă. Sau poți să nu faci nimic, să nu îți pese, să accepți cu indiferență cinică să pui cine știe câți oameni pe drumuri complet inutil.

Depinde doar de ce fel de om ești.

Av. Radu Voloagă, VOLOAGĂ Law Firm

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică