« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Dreptul Uniunii Europene
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Codul de conduită aplicabil membrilor Curții de Conturi Europene
29.01.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Dreptul Uniunii Europene, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene | Toate secţiunile
JURIDICE - In Law We Trust

În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 30 din 28 ianuarie 2021 a fost publicat Codul de conduită aplicabil membrilor și foștilor membri ai Curții.

Codul de conduită se aplică membrilor Curții de Conturi Europene, precum și foștilor membri, acolo unde acest lucru se specifică în mod expres.

Codul de conduită oferă o frumoasă descriere a dogmelor ce guvernează activitatea membrilor Curţii şi promovează valori şi principii, precum:
– principiul integrităţii;
– principiul independenței;
– principiul obiectivităţii;
– competența;
– conduita profesională;
– confidențialitatea și transparența;
– principiul demnitatea;
– angajamentul și loialitatea;
– discreția și colegialitatea.

În rolul lor activ pentru respectarea acestor valori, membrii Curţii vor ţine cont, printre altele, de următoarele reguli de conduită:

– membrii nu pot exercita nicio activitate profesională în afara Curții și niciun alt tip de activitate externă, remunerată sau nu, care este incompatibilă cu atribuțiile lor;

– foștii membri respectă obligațiile care decurg din atribuțiile lor și care continuă să aibă un efect după încetarea mandatului lor, în special obligația de a da dovadă de integritate și discernământ în ceea ce privește acceptarea anumitor funcții sau beneficii, în conformitate cu articolul 286 alineatul (4) TFUE și cu obligațiile prevăzute în prezentul cod de conduită;

– membrii au obligația de a prezenta o declarație de interese:
(a) în termen de cel mult o lună calendaristică de la intrarea în funcție;
(b) în fiecare an, la 31 ianuarie;
(c) punctual, în cazul unor modificări semnificative în ceea ce privește informațiile care trebuie declarate [inclusiv activități externe noi acoperite la alineatul (10)]; și
(d) la încetarea mandatului;

– în cazul în care, ca urmare a unor uzanțe diplomatice sau a unor reguli de curtoazie, membrii primesc cadouri sau beneficii similare cu o valoare care depășește suma de 150 de euro, aceștia au obligația de a le înmâna secretarului general. În cazul unor îndoieli, membrii declară secretarului general orice cadou primit în exercitarea atribuțiilor lor, solicitând o estimare a valorii acestuia;

– membrii declară fără întârziere președintelui Curții toate activitățile externe sau modificările intervenite cu privire la o activitate declarată. Membrii trebuie să descrie activitățile externe cât mai exact cu putință;

– orice membru sau fost membru al Curții care dorește să înceapă să exercite o ocupație în termen de doi ani de la data încheierii mandatului declară acest lucru președintelui Curții, utilizând formularul din anexa III, de îndată ce ia cunoștință de această chestiune și, în măsura posibilului, cu un preaviz de cel puțin două luni;

– președintele, membrii și foștii membri ai Curții pot solicita opinia comitetului cu privire la orice chestiune de natură etică, în special referitor la interpretarea prezentului cod de conduită.

Intrare în vigoare: 28 ianuarie 2021

 
Cuvinte cheie: ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD