

Iată câteva acte juridice mici, împreună cu împrejurările care le fac importante, din cauză că ridică probleme:
1. Actul de consimțire cu privire la prelucrarea datelor
– identificarea persoanei vizate; consimțămantul provine de la persoane identificabile, dar nu identificate
– retragerea consimțământului este un act juridic distinct, care trebuie să provină de la persoane identificate, nu doar identificabile
2. Contractul de stocare a datelor personale
– elementele de extraneitate ale contractului; de exemplu: locul stocării
3. Nota de informare
– act juridic unilateral?
– identificarea caracterului obligațional al informațiilor furnizate; din nota de informare se nasc obligații
4. Contractul în care persoana vizată este parte
– datele personale ale altor persoane care sunt părți sau care doar fac figurație în contract
5. Contractul de muncă al responsabilului cu protecția datelor
– relația DPO cu Autoritatea
– incompatibilitatea DPO și probleme etice
– subordonarea DPO față de cel mai înalt nivel al conducerii și concedierea lui
6. Cererea persoanei vizate adresată operatorului
– este un act juridic care naște obligații pentru operator
7. Actul juridic automat prev. de art. 22 GDPR
– comunicarea și efectele retragerii consimțământului prev. de alin. 2 lit. c)
Av. dr. Andrei Săvescu, Managing Partner SĂVESCU & ASOCIAȚII
* Aceste idei au fost susținute în cadrul Conferinței Naționale de Confidențialitate și Protecția Datelor PR!VACY ROMANIA 2021.
Aflaţi mai mult despre act juridic, Andrei Săvescu, concediere, conferinta, contract, contract de munca, date cu caracter personal, DPO, GDPR, notă de informare, obligatii civile, SĂVESCU & ASOCIAȚIIJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare
Lex Discipulo Laus
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.