CJUE. C-583/21 – NC. Transfer al unui birou notarial spaniol. Jud. dr. Octavia Spineanu-Matei, membru al completului de judecată
16 noiembrie 2023 | JURIDICE.roJud. dr. Octavia Spineanu-Matei, judecătorul român la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, a fost membru al completului de judecată.
„Trimitere preliminară – Directiva 2001/23/CE – Menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi – Transfer al unui birou notarial – Constatarea nulității sau a caracterului abuziv al concedierii unor angajați – Stabilirea vechimii în vederea calculării indemnizației”
Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE[1].
NC și alții au fost angajați ai unui birou notarial situat în Madrid, Spania, în serviciul a diferiți notari care s-au succedat în acest birou. La 30 septembrie 2019, DV, notarul titular al biroului menționat, a oferit angajaților, NC și alții, posibilitatea de a lucra cu el în cadrul noului său birou, într-un alt oraș, sau de a-și rezilia contractele de muncă. NC și alții au ales cea de-a doua opțiune și au primit o indemnizație pentru concediere.
BA a fost numit notar titular al aceluiași birou notarial la 29 ianuarie 2020. Acesta a preluat lucrătorii angajați de notarul anterior titular al acestui post, aceeași structură materială și a continuat să desfășoare activitatea notarială în același loc de muncă unde sunt păstrate registrele notariale definite în legislația națională ca reprezentând ansamblul actelor autentice și celelalte documente adăugate în fiecare an la acest ansamblu. La 11 februarie 2020, BA, precum și NC și alții au încheiat contracte de muncă cu o perioadă de probă de 6 de luni.
La 15 martie 2020, din cauza pandemiei Covid-19, Direcția generală pentru securitate juridică și încredere publică din cadrul Ministerului Justiției din Spania a adoptat o decizie prin care s-a prevăzut că vor fi efectuate numai demersurile urgente, că birourile notariale vor trebui să ia măsurile de distanțare recomandate de autorități și că se va stabili o rotație a lucrătorilor. În ziua următoare, NC și alții s-au deplasat la biroul notarial pentru a-i solicita lui BA aplicarea măsurilor menționate. BA a refuzat și, în aceeași zi, le-a transmis scrisori de concediere, indicând că aceștia nu au finalizat cu succes perioada de probă.
NC și alții au sesizat Tribunalul pentru Litigii de Muncă nr. 1 din Madrid, care este instanța de trimitere, cu o cerere având ca obiect constatarea nulității sau, cu titlu subsidiar, a caracterului abuziv al concedierii lor și calcularea vechimii lor de la data la care începuseră să lucreze pentru biroul unui notar care exercitase această funcție în același sediu ca BA, anterior acestuia.
Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că această directivă este aplicabilă unei situații în care un notar, funcționar public și angajator cu titlu privat al lucrătorilor aflați în serviciul său, îi succedă titularului anterior al unui birou notarial, preia registrele sale, personalul care era salariat al acestuia din urmă și continuă să desfășoare aceeași activitate în aceleași spații cu aceleași mijloace materiale.
Curtea a precizat că articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/23 prevede că aceasta se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni. Potrivit articolului 1 alineatul (1) litera (b) din directiva menționată, se consideră că reprezintă „transfer” cel al unei entități economice care își menține identitatea, înțeleasă ca un ansamblu organizat de mijloace, și care are obiectivul de a desfășura o activitate economică, indiferent dacă acea activitate este centrală sau auxiliară.
În această privință, Curtea a precizat că noțiunea de „activitate economică” cuprinde orice activitate care constă în oferirea de bunuri sau de servicii pe o piață determinată. În schimb, sunt, în principiu, excluse de la calificarea drept „activitate economică” activitățile care țin de exercitarea prerogativelor de putere publică.
Din cererea de decizie preliminară rezultă că notarii spanioli își oferă serviciile pe piață clienților în schimbul unei remunerații, aceste servicii constând în special în autentificarea contractelor și a celorlalte acte extrajudiciare. Notarii spanioli sunt funcționari publici numiți prin ordine ministeriale în urma unui concurs. Curtea a stabilit că trebuie să se verifice însă dacă aceștia exercită prerogative de putere publică în raport cu activitățile însele, iar nu în raport cu statutul notarilor în ordinea juridică spaniolă.
În această privință, deși onorariile notarilor sunt stabilite de reglementarea națională, nu este mai puțin adevărat că calitatea serviciilor furnizate poate varia de la un notar la altul în funcție, printre altele, de aptitudinile profesionale, aceștia exercitându-și astfel activitățile în condiții de concurență, ceea ce nu este caracteristic exercitării prerogativelor de putere publică. Astfel, Curtea a reținut că oricât de importante ar fi asemenea activități de interes general, notarii spanioli, având în vedere că exercită aceste activități într-o situație de concurență, nu pot fi considerați ca fiind autorități administrative publice, în sensul articolului 1 alineatul (1) litera (c) din Directiva 2001/23.
Curtea a precizat că domeniul de aplicare al acestei directive se extinde la toate ipotezele de schimbare, în cadrul unor raporturi contractuale, a persoanei fizice sau juridice responsabile de exploatarea întreprinderii, care asumă obligațiile de angajator față de angajații întreprinderii. Astfel, pentru ca directiva menționată să se aplice, nu este necesar să existe raporturi contractuale directe între cedent și cesionar, cesiunea putând fi efectuată prin intermediul unui terț.
Activitatea unui birou notarial se bazează în principal pe forța de muncă a acestui birou, astfel încât acesta își poate menține identitatea după transferul său dacă o parte esențială a personalului, în ceea ce privește numărul și competența, este preluată de noul său titular, permițându‑i acestuia din urmă să continue activitățile biroului notarial.
Prin hotărârea pronunțată la data de 16 noiembrie 2023[2], Curtea a stabilit că articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2001/23/CE trebuie interpretat în sensul că această directivă este aplicabilă unei situații în care un notar, funcționar public și angajator cu titlu privat al lucrătorilor repartizați la biroul său notarial, îi succedă titularului precedent al unui asemenea birou, preia registrele sale, precum și o parte esențială a personalului care era angajat de acesta din urmă și continuă să exercite aceeași activitate în aceleași spații cu aceleași mijloace materiale, cu condiția ca identitatea acestui birou să fie menținută, aspect care trebuie stabilit de instanța de trimitere luând în considerare ansamblul împrejurărilor relevante.
[1] Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 2001, L 82, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20).
[2] Hotărârea integrală, în limba de procedură, care a fost limba spaniolă, dar și traducerea în limba română pot fi accesate aici.
