« Secţiuni « Articole « RNSJOpiniiPovestim cărţi
Opinii

Cine sau ce este o persoană în drept. A Theory of Legal Personhood de Visa Kurki
02.02.2021 | Diana MOCANU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Diana Mocanu

Diana Mocanu

Mi-e greu să găsesc un alt subiect tratat cu la fel de multă siguranță în facultatea de drept și abordat în practică atât de încrezător ca personalitatea juridică. În afara controverselor trecute cu privire la atribuirea de personalitate juridică firmelor și corporațiilor, conceptul este rareori pus la îndoială, și asta deoarece face parte din categoriile juridice de bază care ancorează „spațiul conceptual al dreptului modern”, din așa-numita „structură profundă a dreptului”[1], care este împărtășită de toate sistemele juridice. Un volum recent din seria Oxford Legal Philosophy zguduie însă temeliile acestei instituții juridice. Cartea lui Kurki[2] este o lectură plină de satisfacții, nu în ultimul rând pentru că îndeplinește promisiunea pe care o face titlu. Ea îndrăznește să pună sub semnul întrebării definiția comună a personalității juridice și propune înlocuirea ei cu una mai coerentă, care se bucură, datorită influențelor jurisprudenței analitice asupra modului de abordare al subiectului, de claritatea și rigoarea la care aspiră știința dreptului în general.

Conform cu ceea ce autorul numește „viziunea ortodoxă” asupra personalității juridice, bazată pe umanismul juridic și schema conceptuală binară a acestuia, care distinge în mod fundamental între persoane și bunuri cu prioritatea celor dintâi, personalitatea juridică este o chestiune tip totul-sau-nimic. Ca și cum unicul scop al juristului în anii de studiu este acela de a se echipa cu o pereche de „ochelari cu viziune ortodoxă” prin care vede în jurul său atât: persoane sau bunuri. Personalitatea juridică este definită conform acestei viziuni ca fiind practic sinonimă cu capacitatea consacrată legal de a fi subiectul unor drepturi și obligații. Ceea ce ne arată însă autorul este că există mai multe moduri în care legea ne-ar putea trata pe noi, dar și subiecte nepersonale – cum sunt corporațiile, animalele sau chiar entitățile bazate pe inteligență artificială – „mai mult sau mai puțin ca persoane”[3]. Ba mai mult, legea poate să facă acest lucru într-un anumit scop și nu în altele, adaugă Kurki, subliniind varietatea scopurilor legii și flexibilitatea corolară pe care acestea o cer personalității juridice pentru a li se potrivi mai bine.

Mobilizând clarificările conceptuale ale lui Hohfeld despre noțiune de drept subiectiv, autorul scoate la iveală o contradicție între „viziunea ortodoxă” asupra conceptului de personalitate juridică și cine sau ce este sau nu considerat în tradițiile juridice persoană (sau ce cuprinde extensiunea conceptului de personalitate juridică în practică, ce entități se bucură de personalitate juridică conform credințelor extensionale sau judecăților doctrinare paradigmatice). În abordarea autorului, personalitatea juridică nu poate fi echivalată cu deținerea sau capacitatea de a deține drepturi, așa cum cere definiția clasică, și asta pentru că de exemplu animalele au deja drepturi fără a fi persoane juridice. Cu alte cuvinte, există nepotriviri flagrante între lista titularilor de drepturi și obligații conform teoriilor contemporane despre fundamentele drepturilor subiective și lista persoanelor conform mult mai vechii „viziuni ortodoxe” asupra personalității juridice, deși ele ar trebui să fie identice.

Cum ne arată istoria conceptului de personalitate juridică din primul capitol, datorăm această sinonimie dintre persoană juridică și titular de drepturi și obligații transformării noțiunii de persona din dreptul roman într-una din ce în ce mai tehnică în perioada renascentistă, pentru a se cristaliza astfel în Germania secolului XIX. Chiar și numai singură călătoria aceasta în timp este îndeajuns de fascinantă pentru a merita lectura cărții. Gradul de delăsare teoretică în care se află conceptul de personalitate juridică (și nepotrivirea pe care o cauzează asta între titularii de drepturi subiective conform practicii juridice și conform teoriilor despre drepturi) este conform spuselor autorului justificarea nevoii de revizuire a „viziunii ortodoxe”, având în vedere și că schimbarea pe scară largă a opiniilor juridice despre cine sau ce este titular de drepturi și deci persoană ar fi un scop aproape imposibil de atins și nici nu ar avea prea multe virtuți explicative.

În căutarea consecvenței teoretice, autorul continuă prin a distinge între personalitatea juridică și capacitatea de a ocupa poziții juridice (drepturi și îndatoriri), formulându-și teoria (Bundle Theory) într-o modalitate mai aptă de a reflecta complexitatea vieții sociale, conform căreia personalitatea juridică este un grup de „incidente” interconectate. El clasifică aceste incidente în pasive sau active. Prima categorie cuprinde incidente precum capacitatea noastră de a fi proprietari, faptul că nu suntem susceptibili de a fi la rândul nostru obiectele proprietății altora, protecția vieții și a persoanei noastre prin legea penală sau faptul că putem avea statut de victime în sensul dreptului penal. Incidentele active includ responsabilități și competențe precum răspunderea penală, capacitatea de a încheia contracte sau de a ocupa funcții publice. Se poate miza exclusiv pe reunirea  de incidente pasive pentru a fi persoană juridică, așa cum o arată aplicarea doctrinei nasciturus sau cazul nou-născuților.

Autorul face și o reexaminare a unor evoluții jurisprudențiale mai controversate ale atribuirii de personalitate juridică, cum ar fi personalitatea juridică putativă a râurilor (în cazul râului Whanganui din Noua Zeelandă). El combate și revendicarea formalistă conform căreia orice poate fi persoană juridică, deoarece existența acestora este stipulată. Termenul „persoană juridică” se arată sistematic ambigu, indicând simultan atât un pachet (bundle) de poziții juridice, cât și o entitate care le deține. Kurki îl rezervă pentru entitatea deținătoare și introduce termenul „platformă juridică” pentru a se referi la pachetul de poziții juridice deținute de aceasta. Platformele juridice sunt naturale sau artificiale (create prin definirea lor în lege, ca în cazul unui trust atașat unei persoane fizice). Răspunsul la întrebarea dacă astfel de platforme pot fi atașate entităților neumane este subiect de dezbatere aprinsă în doctrină. În orice caz, controlul asupra platformei nu este necesar pentru atribuirea de personalitate juridică, deoarece există posibilitatea ca un administrator să reprezinte persoanele fără un astfel de control.

Top 3 citate

Modern theories of rights, which are based on the Hohfeldian analysis, either ascribe rights to entities that are not usually classified as legal persons, such as fetuses and nonhuman animals, or deny rights to entities that are ordinarily classified as legal persons, such as human children.[4]

It is somewhat ironic that what Gaius meant by ‘the law of persons’ was what we would call the law of statuses, whereas ‘the law of persons’ that this work seeks to analyze is found in Western societies after they had begun abandoning the idea of personal status.[5]

[…] the simplistic, binary nature of the current theory also obfuscates the fact that an entity can simultaneously be a legal person for some purposes and a legal nonperson for others. Slaves held some rights and bore numerous duties, but is this reason enough to claim that slaves were legal persons tout court, without any qualifications? Similarly, if we wish to understand the gradual improvement of women’s legal status in various jurisdictions using the conceptual scheme of legal personhood, we cannot rely on a binary account of the scheme— the status of women was in general inferior to that of men, but it was also clearly better than that of slaves and nonhuman animals. Understanding legal personhood as a cluster property, consisting of distinct incidents, allows for a more nuanced picture.[6]

CE MI-A PLĂCUT:

Faptul că partea a III-a a cărții se concentrează pe aplicarea teoriei la trei entități nonumane, dedicând un capitol fiecăreia, este un mare plus pentru o lucrare prin eminență teoretică. Aceste trei cazuri de studiu sunt persoanele juridice sau corporațiile, entitățile bazate pe inteligență artificială și, respectiv, animalele. Kurki le evaluează pe rând în lumina susținerii sale conform căreia atașarea platformelor juridice la entități care nu îndeplinesc anumite condiții ar fi inutilă. Aceste condiții esențiale sunt în opinia autorului capacitatea de a fi titular de drepturi (claim-rights, conform schemei lui Hohfeld) pentru personalitatea juridică pasivă și capacitatea de a efectua acte juridice pentru personalitatea juridică activă.

Cartea apără o teorie conform căreia entitățile nonumane pot deține poziții juridice. Mai exact în cazul inteligenței artificiale, Kurki nu ne spune dacă ar trebui să i se acorde personalitate juridică, ci mai degrabă vine să dea conținut acelei dezbateri. El distinge trei contexte care influențează rezultatul acelei dezbateri, și anume contextul valorii intrinseci (dacă inteligența artificială are valoare morală în sine, nu derivată din utilitatea pe care o aduce și deci dacă este demnă de a beneficia de o parte din protecțiile de care se bucură persoanele), contextul responsabilității (dacă inteligența artificială poate fi trasă la răspundere delictual sau penal pentru acțiunile sale) și nu în ultimul rând contextul comercial (dacă inteligența artificială poate funcționa ca actor comercial).

Kurki folosește exemplele unei bănci de investiții care angajează trader bots pentru cumpărarea și vânzarea de acțiuni într-un ritm supraomenesc și a unei fundații administrate de o entitate bazată pe inteligență artificială. Apoi trece aceste exemple prin contextele anterior menționate și evaluează dacă ar putea constitui exemple de subiecți de drept distincți de persoanele juridice care le servesc de platformă legală. Conchide că entitățile bazate pe inteligență artificială pot deține drepturi (claim-rights) ca administratori de platforme juridice cu obiective stabilite de ființe umane. O ultimă întrebare apare și umbrește concluzia sa în ceea ce privește aceste set-up-uri și anume ce se întâmplă dacă o astfel de entitate bazată pe inteligență artificială, care a câștigat controlul deplin asupra unor astfel de platforme legale corporative și a eliminat acționarii și consiliul executiv, începe dintr-odată să funcționeze defectuos, nemaiavând ca limită ultimă îndeplinirea scopului său determinat de om. Un scenariu ce poate părea desprins dintr-o altă distopie SF, dar care e totuși un caveat de luat în seamă dacă aruncăm un ochi pe ultimele știri și vedem de exemplu cum Vaticanul folosește deja tehnologie bazată pe inteligență artificială modelată similar mecanismului imunitar uman pentru a respinge atacurile hackerilor la colecția digitizată a manuscriselor pe care le găzduiește[7].

CE NU MI-A PLĂCUT:

Ca un cititor în căutarea unor răspunsuri tranșante din cauza preocupărilor actuale, faptul că nu ne spune ce ar trebui să facă legea cu privire la statutul entităților bazate pe inteligență artificială face cartea o lectură puțin frustrantă. Ea ne oferă însă un cadru teoretic util pentru analiză în eventualitatea dotării aplicațiilor comerciale ale unor astfel de entități cu incidente de personalitate juridică, servind unor scopuri precum eficiența economică și alocarea riscurilor. Acest lucru este în cele din urmă în mai bună concordanță cu progresele tehnice actuale în domeniu și are avantajul de a lăsa spațiu pentru a aborda aceste întrebări în cazul în care inteligența artificală va deveni vreodată conștientă (sentient).

Pentru că nu am alte neajunsuri de inventariat, voi recurge la a-i cita pe editorii colecției. Ei spun încă din capul locului că subiectul cărții este în cele din urmă „relația corectă a legii cu ființele umane și neumane”, iar eu voi adăuga că dacă are un merit remarcabil, este acela de a nu fi fost tentată să simplifice excesiv natura acestor relații pentru a ne face nouă lectura mai ușoară și în detrimentul coerenței. Claritatea analitică aproape nemiloasă, amplitudinea domeniului abordat și al celui de aplicare, precum și exhaustivitatea în explicarea problemelor identificate și faptul că acestea sunt, fără îndoială, de o importanță capitală pentru practica juridică în toate formele sale, fac din The Theory of Legal Personhood o contribuție neprețuită la teoria juridică, filosofia dreptului și un volum instant classic, așa cum a fost deja numit în doctrină.


[1] Kaarlo Tuori, Critical legal positivism, Ashgate, 2002, pp. 186-8.
[2] Visa A.J. Kurki, A Theory of Legal Personhood, Oxford University Press, 2019.
[3] Idem, Series Editors’ Preface.
[4] Idem, p.15. Trad.n. „Teoriile moderne despre drepturi care se bazează pe analiza Hohfeldiană fie atribuie drepturi unor entități care nu sunt de obicei clasificate ca persoane juridice, cum ar fi fetușii și animalele, fie refuză drepturi unor entități care sunt clasificate în mod obișnuit ca persoane juridice, cum ar fi copiii”.
[5] Idem, p.19, trad. n.: Este într-o măsură ironic faptul că atunci când Gaius explica dreptul roman despre persoane vorbea despre ce noi am numi statut juridic, în vreme ce această carte vorbește despre persoane în dreptul societăților vestice după ce acestea au abandonat ideea statutului persoanelor.
[6] Idem, p.87, trad. n.: natura simplistă, binară a teoriei actuale ascunde și faptul că o entitate poate simultan să și să aibă personalitate juridică pentru în anumite scopuri și să nu aibă în altele. Sclavii aveau niște drepturi și numeroase îndatoriri, dar este ăsta un motiv întemeiat să afirmăm că sclavii aveau personalitate juridică punct, fără să intrăm în detalii? De asemenea, dacă vrem să înțelegem îmbunătățirile graduale în statutul legal al femeilor în diverse jurisdicții folosing schema conceptuală a personalității juridice, nu ne pute baza pe versiunea binară a acestei scheme – statutul femeilor a fost în general inferior celui al bărbaților, dar era totuși mai bun decât al sclavilor sau animalelor. Înțelegerea personalității juridice ca pe o proprietate compusă din mai multe « incidente » distincte permite o imagine mai nuanțată.
[7] Brian Boucher, The 600-Year-Old Vatican Library Is Using Artificial Intelligence to Ward Off Hackers Targeting Its Digital Collections, 9 noiembrie 2020, disponibil aici


Diana Mocanu

 
Secţiuni: Content, Drept civil, Opinii, Povestim cărți, Protecția animalelor, Selected | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD