Secţiuni » Arii de practică » Protective » Mediu
Mediu
CărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
Servicii JURIDICE.ro

Citeşte mai mult: Dreptul mediului, Dreptul Uniunii Europene

CE solicită României să transpună corect Directiva-cadru privind deșeurile

20 noiembrie 2023 | JURIDICE.ro

Joi, 16 noiembrie 2023, Comisia Europeană a decis să inițieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere Bulgariei, Ciprului, Cehiei, Estoniei României și Austriei, pentru a remedia deficiențele în transpunerea Directivei 2008/98/CE privind deșeurile (Directiva-cadru privind deșeurile), astfel cum a fost modificată prin Directiva (UE) 2018/851, potrivit unui comunicat.

Directiva modificată stabilește ținte obligatorii din punct de vedere juridic privind reciclarea și pregătirea pentru reutilizarea deșeurilor municipale. De asemenea, aceasta impune statelor membre să își îmbunătățească sistemele de gestionare a deșeurilor și eficiența folosirii resurselor. Termenul pentru transpunerea de către statele membre a dispozițiilor Directivei (UE) 2018/851 în legislația lor națională a expirat la 5 iulie 2020. Statele membre în cauză nu au transpus-o corect până în prezent.

Legile din Bulgaria transpun în mod incorect dispoziții privind cerințele minime pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor, monitorizarea și evaluarea măsurilor de prevenire a generării de deșeuri și colectarea separată a textilelor, care urmează să fie instituite până la 1 ianuarie 2025.

Legislația cipriotă prezintă deficiențe legate de documentele justificative conform cărora au fost efectuate operațiunile de gestionare a deșeurilor.

Cehia prezintă deficiențe în ceea ce privește aspectele cerințelor minime generale pentru schemele de răspundere extinsă a producătorilor. De asemenea, aceasta transpune în mod inadecvat normele privind colectarea separată și deșeurile periculoase provenind din gospodării.

În ceea ce privește Estonia, cerințele privind prevenirea generării de deșeuri alimentare și a aruncării de gunoaie nu au fost transpuse integral, precum și cele privind monitorizarea și evaluarea măsurilor de reutilizare și de prevenire a deșeurilor alimentare. În plus, nu au fost transpuse mai multe aspecte ale schemelor de răspundere extinsă a producătorilor.

Deficiențele legislației române sunt legate de încetarea statutului de deșeu, de răspunderea extinsă a producătorilor, de derogarea de la modelul de partajare a responsabilității financiare și de măsurile stabilite pentru prevenirea generării de deșeuri.

Deficiențele din Austria se referă la încetarea statutului de deșeu, la calcularea țintelor de reciclare și de „pregătire pentru reutilizare”, la interzicerea amestecării deșeurilor periculoase și la planul de gestionare a deșeurilor.

Prin urmare, Comisia trimite scrisori de punere în întârziere statelor membre în cauză, care au la dispoziție două luni pentru a răspunde și a remedia deficiențele semnalate de Comisie. Dacă nu primește un răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să emită un aviz motivat.

Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, detalii aici!
JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Newsletter JURIDICE.ro


Social Media JURIDICE.ro



Subscribe
Notify of
0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Arii de practică

Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică
Specialişti
Secţiuni   Noutăţi   Servicii      Articole   Jurisprudenţă   Legislaţie      Arii de practică