ÎCCJ. Repunerea părților în situația anterioară dispusă prin dispozitiv, nu și în considerente

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că dacă prin dispozitivul hotărârii s-a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, iar în considerente nu a fost analizat acest capăt de cerere subsecvent, este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. În speță, instanța supremă a constatat că din motivarea sentinţei lipsesc cu desăvârşire considerentele pentru care instanţa a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, dar şi concretizarea la speţa dedusă judecăţii a acestei sintagme. În urma anulării unui act administrativ, potrivit art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ poate să oblige autoritatea administrativă să emită un nou act administrativ sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, însă prima instanţă nu a lămurit ce presupune repunerea părţilor în situaţia anterioară. Lipsa acestei analize necesare a capătului de cerere subsecvent este cu atât mai evidentă cu cât situaţia de fapt o impunea raportat la următoarele împrejurări: suspendarea raportului de serviciu fusese solicitată pentru un an (11.04.2016-10.04.2017); refuzul suspendării raportului de serviciu a fost urmat de înaintarea demisiei din funcţie; prin OMAI nr. II/5711/20.04.2016 s-a dispus încetarea raportului de serviciu, prin demisie. (Decizia nr. 6580 din 19 decembrie 2019, pronunțată de Secția de contencios administrativ și fsical a Înaltei Curți de Casație și Justiție)