Secţiuni » Materii / Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
Dreptul penal al afacerilor
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Drept penal Sistemul judiciar

PÎCCJ a coordonat o acțiune de combatere a evaziunii fiscale la nivel național

21 noiembrie 2023 | JURIDICE.ro

În cursul săptămânii 13 – 19 noiembrie 2023, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a coordonat o acțiune de combatere a evaziunii fiscale la nivel național, desfășurată la nivelul unităților de parchet de pe lângă curțile de apel și tribunalele din 38 de județe și municipiul București.

Activitățile de urmărire penală astfel derulate se înscriu în eforturile concertate ale Ministerului Public de a se focaliza pe combaterea criminalității în domenii prioritare, cu un grad ridicat de specializare, în care Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție are un rol de coordonare, prin intermediul birourilor specializate înființate prin noul Regulament de ordine interioară al parchetelor, intrat în vigoare în luna septembrie 2023.

Totodată, la nivelul Ministerului Public sunt în curs de implementare mai multe metodologii standard de investigație, aplicabile în domeniile cu un grad ridicat de specializare – evaziune fiscală, spălarea banilor, infracțiuni de mediu – care au menirea de a genera o creștere a calității actului de urmărire penală și instituirea unor practici unitare de investigare a infracțiunilor din aceste domenii de activitate.

Nu în ultimul rând, o atenție sporită a fost acordată instituirii de măsuri asigurătorii, unul dintre obiectivele principale ale Ministerului Public fiind în perioada următoare creșterea gradului de indisponibilizare și confiscare a produselor infracțiunii, un rol important în acest demers urmând să îl joace noul Compartiment de analiză și investigații financiare înființat la nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Rezultatele acțiunii coordonate la nivel național, centralizate până la acest moment, sunt următoarele:

– Au fost puse în executare 445 mandate de percheziție emise în 56 de dosare penale;
– Investigațiile vizează un număr de 207 persoane fizice și 97 de persoane juridice;
– Prejudiciul provizoriu estimat în această fază a cercetărilor este de 228.601.722 lei;
– Au fost instituite măsuri asiguratorii în vederea recuperării prejudiciilor, inclusiv în vederea confiscării extinse.

Domeniile de activități economice vizate sunt extrem de diverse: comerțul cu fier vechi/deșeuri, reciclarea deșeurilor electrocasnice și textile, comerțul cu material lemnos, comerțul cu materiale de construcții, transport de persoane, comerțul cu cereale, servicii de curierat și car sharing, minerit neautorizat, comerțul cu produse siderurgice și materii prime industriale, comerțul cu produse electronice, comerțul cu piese de schimb, comerțul cu produse cosmetice, școli de șoferi.

Evenimente programate
NOU! Despre bani în profesii juridice: avocați, executori, notari, consilieri juridici și alți profesioniști ai dreptului
13 septembrieUltimele evoluții jurisprudențiale privind prescripția răspunderii penale
14 septembrieJURIDICE.ro Premier Golf Day
16 septembrieAccidentul de muncă în toate formele de răspundere juridică
18 septembrieȘcoala Superioară de Cadre
19 septembrie 2024Impactul legii 243/2024 asupra creditorilor IFN/cesionari de creanțe
23 septembrieFraudarea creditorilor – eficacitatea mijloacelor actuale pentru combaterea ei
25 septembrieNoutățile Legii nr. 214/2024 – ce efecte poate avea semnătura electronică
26 septembrieJURIDICE by Night. Golden Season edition
30 septembrieAvocatura: onorariu orar vs. onorariu global
5 octombrieStart Curs INGENIO de pregătire pentru Barou, INM & Magistratură, Notariat și Licență
7 octombrieDacă UIT, 100.000 de lei amendă! (RO E-TRANSPORT)
14 octombrieImpactul sancțiunilor impuse de Consiliul Concurenței asupra pieței editoriale din România: între protecția concurenței și drepturile de autor
21 octombrieAbilitățile de negociere: un moft sau o necesitate?
31 octombrieJURIDICE by Night. Mystic Night. Halloween edition
11 noiembrieFraudarea fondurilor europene: infracțiune de 1 Euro? (Necesitatea stabilirii unui prag valoric minim pentru infracțiunea de fraudare a fondurilor europene)
18 noiembrieSocial Media. Răspunderea juridică în caz de Share și Repost care deranjează
23 noiembrieStart Curs Admitere INM/ Magistratură & Avocatură 2025
28 noiembrieJURIDICE by Night. Autumn Allure edition
2025The Congress / The biggest legal event

Acțiunile desfășurate au fost realizate împreună cu lucrătorii de poliție din cadrul IGPR și al Inspectoratelor Județene de Poliție.

:: Sursa: mpublic.ro

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Materii / Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul securităţii sociale
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Drepturile omului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu
Studii
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Top Legal
Avocaţi
Consilieri juridici
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Revista revistelor juridice
Wisdom stories

J   Servicii   Membership   Comunicare   Documentare   Legal Talent Search   Partnership   Servicii tehnice