« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Scurte considerații practice legate de mutabilitatea clauzei penale
03.02.2021 | Radu DAMASCHIN

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare
Radu Damaschin

Radu Damaschin

Mutabilitatea clauzei penale este înțeleasă ca fiind posibilitatea judecătorului de a interveni asupra cuantumului clauzei penale în sensul diminuării acesteia în condițiile prevăzute de art. 1541 Cod civil.

În general, atât literatura juridică, cât mai ales practica, au fost preocupate cu precădere de latura substanțială a problemei, mai exact de ipotezele și limitele în care magistratul ar putea să modifice întinderea răspunderii juridice a debitorului.

Fără a putea ocoli întru totul perspectiva substanțială, intenția noastră este să analizam de această dată în mod prioritar unele probleme de drept procedural. Pe scurt, situația juridică pe care am întâlnit-o a fost următoarea:

În cadrul unei acțiuni având ca obiect principal restituirea unei garanții de bună execuție (încasată/executată integral de creditor) și obiect secundar (subsidiar, după jargonul juridic) reducerea cuantumului penalității în condițiile art. 1541 Cod civil în măsura în care se constată totuși o neexecutare culpabilă din partea debitorului, prin adresa de regularizare instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze valoarea cu care solicită să fie redusă clauza penală.

Suplimentar, prin aceeași adresă de regularizare, instanța a pus în vedere reclamantului să calculeze și să achite taxa de timbru corespunzătoare acestei cereri secundare (subsidiare).

În opinia noastră, solicitarea instanței pune în discuție mai multe probleme cărora vom încerca să le oferim un răspuns în cele ce urmează:

Prima chestiune analizată privește un aspect de principiu și anume în ce măsură reducerea clauzei penale constituie sau nu o măsură supusă principiului disponibilității,[1] altfel spus, în ce măsură instanța poate decide reducerea clauzei penale (se poate pronunța asupra acestui aspect) doar condiționat de o cerere expresă a reclamantului în acest sens. Această chestiune de principiu ar trebui, bineînțeles, analizată în contextul obligațiilor ce-i revin reclamantului în legătură cu formularea cererii de chemare în judecată.

Cel puțin aparent, solicitarea instanței legată de indicarea valorii capătului secundar de cerere poate părea corectă în condițiile în care potrivit art. 194 lit. c) Cod procedură civilă, cererea de chemare în judecată va cuprinde „obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea reclamantului, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare.”

În ceea ce ne privește, măsura instanței nu ține seama de particularitățile acestei instituții.

Problema nu este neapărat nouă. Într-o analiză a instituției imediat după intrarea în vigoare a Noului Cod civil s-a argumentat că din interpretarea sistematică a prevederilor art. 1538 și art. 1541 Cod civil se poate deduce intenția legiuitorului de a scoate mutabilitatea clauzei penale din sfera principiului disponibilității. Același autor a susținut că normele care reglementează reducerea clauzei penale au caracter imperativ, de ordine publică, instanța fiind obligată să intervină din oficiu ori de câte ori constată îndeplinite condițiile prevăzute de textul articolului 1541 Cod civil.[2]

Considerăm că o astfel de concluzie este mult prea radicală. Legiuitorul român, spre deosebire de cel francez, nu a reglementat în mod expres posibilitatea judecătorului de a modifica din oficiu cuantumul clauzei penale.[3] De asemenea, formularea art. 1541 Cod civil nu duce cu gândul la o normă imperativă, cu atât mai mult cu cât reducerea penalității este circumscrisă verbului „a putea”. În fine, în favoarea caracterului imperativ al reglementării nu ni se pare un argument nici textul alin. (3) al aceluiași articol. În schimb, considerăm că teza acestui alineat privește doar acea stipulație prin care părțile ar conveni reducerea penalității sub valoarea obligației principale.

Fără să epuizăm neapărat motivele care contrazic caracterul imperativ al acestor norme, suntem de părere că împotriva unei astfel de concluzii pledează și un alt argument. În principiu, se consideră că reducerea clauzei penale este întemeiată pe principiul îmbogățirii fără just temei, mai exact pe echilibrul între prestații, care ar trebui să guverneze orice raport juridic obligațional.

Or, acesta este un domeniu al interesului privat, unde orice măsură, inclusiv reducerea clauzei penale, ar trebui circumscrisă din punct de vedere procesual principiului disponibilității.[4]  Altfel spus, atunci când legea nu stabilește alte reguli, ceea ce din punct de vedere substanțial are justificare în principiul autonomiei de voință, chestiunea în cauză nu poate fi valorificată, protejată, modificată decât cu respectarea principiului disponibilității.

Revenind la situația premisă, în cauză a existat o cerere expresă a reclamantului în legătura cu reducerea clauzei penale, însă această cerere este formulată în termeni generali, fără să includă o indicare precisă a cuantumului cu care penalitatea contractuală ar trebui redusă. Întrebarea care se naște este în ce măsură, într-o astfel de situație, reclamantul ar trebui în procedura de regularizare să precizeze valoarea noii penalități sau, după caz, valoarea cu care penalitatea ar trebui redusă, astfel încât să satisfacă cerințele art. 194 lit. c) din Codul de procedură civilă.

În ceea ce ne privește, răspunsul la această întrebare implică, de asemenea, analiza mai multor ipoteze.

În mod evident, nu excludem situația în care debitorul reclamant știe de la bun început ce sau cât nu a executat (conform) din obligația asumată, astfel încât prin raportare la criteriile legale instituite de art. 1541 Cod civil și obligațiile procesuale prevăzute de art. 194 lit. c) Cod procedură civilă poate indica valoarea cu care penalitatea ar trebui să fie redusă.

În marea majoritate a cazurilor, însă, din motive relativ ușor de intuit, solicitarea instanței nu poate primi un răspuns. Sau, eventual, nu poate primi un răspuns în această fază preliminară administrativă de soluționare a cauzei.

În primul rând, arătam că atunci când reclamantul debitor contestă (ca în ipoteza descrisă) ab initio chiar îndreptățirea creditorului de a percepe orice fel de penalitate, cu alte cuvinte contestă existența neexecutării sau neconformitatea acesteia, ar fi lipsit de logică să recunoască prin capătul de cerere secundar (subsidiar) nu doar o neexecutare, ci și măsura acesteia. În mod evident, printr-o astfel de abordare capătul principal de cerere ar fi lipsit de plano de orice credibilitate.

Apoi, în cazul contractelor cu mecanisme de executare complexe, în care obligațiile debitorului depind de contraprestații ale creditorului însuși sau ale terților, stabilirea unei eventuale neexecutări, a neconformității executării sau a vinovăției este la rândul ei o problemă extrem de sensibilă care nu se poate lămuri decât după administrarea întregului probatoriu, astfel încât debitorul reclamant nu poate fi în măsură să exprime o pretenție concretă decât cel mult la sfârșitul cercetării judecătorești.

Din acest punct de vedere, la fel ca și în privința indicării datelor de identificare ale pârâtului, și în privința obiectului cererii, cuantumul exact al valorii cu care clauza penală ar trebui redusă ar trebui indicat în mod obligatoriu în momentul cererii de chemare în judecată numai în măsura în care acest lucru ar fi în mod rezonabil posibil la cel moment.

A doua problemă pe care o ridică adresa de regularizare a instanței privește timbrajul capătului de cerere secundar (subsidiar). În privința acestuia, soluția este mult mai simplă, întrucât, față de prevederile legale în materie, ar fi incorect să se susțină că în lipsa indicării unei valori exacte a obiectului cererii de reducere a penalității s-ar încălca obligația de plată a taxei corespunzătoare de timbru.

Dacă cererea de reducere a taxei de timbru are caracter secundar (subsidiar), ca în ipoteza analizată, taxa de timbru aferentă acestei cereri, în opinia noastră, nu este datorată în condițiile în care reclamantul deja a achitat taxa de timbru corespunzătoare valorii întregii penalități pe care o dorește restituită.

Admiterea capătului de cerere secundar (subsidiar) ar echivala cu o admitere/respingere în parte a cererii principale. Într-un asemenea scenariu, ne aflăm exact în situația a două cereri cu aceeași finalitate în sensul (per a contrario) art. 34 alin. (1) din OUG nr. 80/2013.

Față de situația analizată și de argumentele prezentate mai sus, credem că pot fi desprinse două concluzii.

Prima, greu de contestat, este că reducerea clauzei penale nu poate fi supusă obligației de plată a taxei de timbru în condițiile în care reclamantul deja a achitat taxa de timbru aferentă restituirii/contestării întregii penalități.

A doua concluzie este că mutabilitatea clauzei penale astfel cum este aceasta reglementată de art. 1541 Cod civil nu înlătură, în opinia noastră, principiul disponibilității, ci doar circumstanțiază în anumite ipoteze punctuale aplicarea lui.

Pentru a putea beneficia de reducerea penalității contractuale, în lumina legislației actuale, reclamantul trebuie să solicite acest lucru prin cererea de chemare în judecată, chiar dacă la acel moment nu este în măsură să indice valoarea cu care penalitatea ar trebui redusă.


[1] Cu privire la principiul disponibilității, a se vedea, în acest sens, Gabriel Boroi, Mirela Stancu, Drept procesual civil, ediția a 3-a revizuită și adăugită, Editura Hamangiu 2016, p. 12-17.
[2] Sursa: https://www.juridice.ro/198931/reductibilitatea-clauzei-penale.html
[3] Potrivit art. 1231 -5 Cod civil francez, “Néanmoins, le juge peut, même d’office, modérer ou augmenter la pénalité ainsi convenue si elle est manifestement excessive ou dérisoire.”
[4] A se vedea Noul Cod Civil, Studii și comentarii, Editura Universul juridic, Partea I, Cartea a V-a, p. 795-796.


Radu Damaschin, Partener, departament Soluționarea Disputelor NESTOR NESTOR DICULESCU KINGSTON PETERSEN

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.