Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură penală
Procedură penală
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
Citeşte mai mult în legătură cu Jurisprudența ÎCCJ-DCD, Monitorul Oficial al României, Note de studiu, Procedură penală, RNSJ, SELECTED

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică

23 noiembrie 2023 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1047 din 20 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 64/2023 privind Dosarul nr. 1.796/1/2023, având ca obiect sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din data de 8 iunie 2023, Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 475 din Codul de procedură penală, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către C.N.I.C. din cadrul S.R.I., în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?”

„Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii?”

Servicii JURIDICE.ro

Evenimente juridice

JURIDICE by Night

Arbitraj comercial

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

Prima întrebare

148. Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală?

149. Cu titlu prealabil, trebuie menţionat faptul că Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor (în continuare, C.N.I.C.) este un organism din structura Serviciului Român de Informaţii, creat în contextul ce va fi dezvoltat în cele ce urmează, prin modificarea Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii. Rolul acestui organism este de a asigura accesul organelor de urmărire penală la sistemele tehnice, în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute de art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

150. În esenţă, chestiunea de drept sesizată urmăreşte să clarifice sfera de cuprindere a noţiunii de „punere în executare” a mandatului de supraveghere tehnică din conţinutul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv dacă aceasta vizează doar activitatea propriu-zisă de executare a mandatului sau şi pe aceea de asigurare a suportului tehnic necesar.

151. Această clarificare prezintă relevanţă din perspectiva calificării juridice a respectivelor acte: acte procesuale/procedurale în competenţa exclusivă a organului de urmărire penală, cu regimul juridic subsecvent, sau doar suport tehnic, fără a putea fi valorizate/echivalate ca activităţi de cercetare penală.

152. Este de subliniat că dispoziţiile legale care reglementează procedura, organele judiciare/autorităţile implicate în activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică au făcut obiectul mai multor evaluări din perspectiva respectării cadrului constituţional şi convenţional în materie.

153. Astfel, prin Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a stabilit că organele care pot participa la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică sunt exclusiv cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv „procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale”, statuând că sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul dispoziţiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală este neconstituţională.

154. Sunt de reţinut aspectele învederate de Curte în paragrafele 33 şi 34 ale deciziei, respectiv că „activitatea de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică este realizată prin acte procesuale/procedurale”, respectiv că „actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă”.

155. Prin această decizie, precum şi ulterior, Curtea Constituţională a realizat o distincţie clară între activitatea de punere în executare a mandatelor de supraveghere tehnică şi cea de suport/sprijin tehnic.

156. Prin Decizia nr. 26 din 16 ianuarie 2019 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019), în soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională dintre Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parlamentul României, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, prin paragraful 155, Curtea Constituţională a statuat că „. . . sprijinul/suportul/concursul tehnic nu poate fi echivalat cu o activitate de cercetare penală, specifică organelor de urmărire penală. De aceea, indiferent de faptul că sprijinul tehnic, acordat în temeiul Legii nr. 14/1992, a vizat perioada de activitate a Codului de procedură penală din 1968 sau a noului Cod de procedură penală, Curtea reţine că acest sprijin nu putea fi valorizat ca o activitate de cercetare penală”.

157. Ca urmare a pronunţării Deciziei nr. 51 din 16 februarie 2016 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016), a fost adoptată Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, prin care s-a urmărit punerea în acord a dispoziţiilor procesual penale cu decizia Curţii Constituţionale.

158. Prin intermediul ordonanţei de urgenţă a fost reglementată posibilitatea ca organele Serviciului Român de Informaţii să fie desemnate organe de cercetare penală speciale, conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală, pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală Codul de procedură penală. Totodată, a fost completată Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu un text de lege nou în baza căruia preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi este abilitat să verifice modul de punere în aplicare a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (art. II pct. 1).

159. Corelativ, s-a dispus modificarea art. 8 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, în sensul că au fost introduse două alineate:

„Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală.

(…)

Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.” (art. IV pct. 1 fraza întâi, fraza a doua, fraza a treia şi fraza a patra)

160. Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 55 din 16 februarie 2022 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 11 aprilie 2022), în cadrul controlului de constituţionalitate a priori efectuat de instanţa de contencios constituţional, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, precum şi dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua, ale art. II pct. 1, ale art. IV pct. 1 fraza a treia şi ale art. IV pct. 2 fraza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal au fost declarate neconstituţionale.

161. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal au fost declarate ca neconstituţionale următoarele:

– dispoziţiile art. I pct. 1 fraza a doua din ordonanţă („De asemenea, organele de cercetare penală speciale pot efectua, în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute în titlul X din Codul penal şi infracţiunilor de terorism, din dispoziţia procurorului, punerea în aplicare a mandatelor de supraveghere tehnică.”);

– dispoziţiile art. II pct. 1 din ordonanţă [„(1) Semestrial sau ori de câte ori este nevoie, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau unul dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta verifică modul de punere în aplicare în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor prevăzut de art. 8 alin. 2 din Legea nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, cu modificările şi completările ulterioare, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală. (2) Verificarea prevăzută la alin. (1) se face în condiţiile prevăzute prin Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Raportul întocmit cu ocazia verificărilor va fi făcut public, prin afişare pe site-ul oficial al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.”];

– dispoziţiile art. IV pct. 1 fraza a treia din ordonanţă („Verificarea modului de punere în aplicare în cadrul C.N.I.C. a executării acestor supravegheri tehnice se realizează potrivit art. 301 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.”);

– dispoziţiile art. IV pct. 2 fraza a doua din ordonanţă [„Prin excepţie, organele Serviciului Român de Informaţii pot fi desemnate organe de cercetare penală speciale conform art. 55 alin. (5) şi (6) din Codul de procedură penală pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică, conform prevederilor art. 57 alin. (2) teza finală din Codul de procedură penală.”]

162. Pentru aceasta s-a reţinut, în esenţă, că atribuirea calităţii de organ de cercetare penală specială Serviciului Român de Informaţii încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 26 şi ale art. 28 din Constituţie (paragraful 158), iar reglementarea competenţei preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sau a unuia dintre judecătorii anume desemnaţi de către acesta de a verifica modul de punere în aplicare, în cadrul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, a supravegherilor tehnice realizate de organele de urmărire penală încalcă art. 1 alin. (4) şi (5), art. 124, 126, 131 şi 132 din Constituţie (paragraful 192).

163. Deşi prin aceeaşi decizie s-a analizat şi critica referitoare la introducerea, prin actul normativ criticat, pentru prima dată în legislaţia română, a Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în condiţiile în care nu a fost înfiinţat niciodată printr-un act normativ public (paragraful 194) şi s-a apreciat că „în domeniul supravegherii tehnice, reglementat de Codul de procedură penală, simpla indicare a unei structuri/entităţi/instituţii menită să pună în executare mandatele emise, fără consacrarea sa legală, încalcă principiul legalităţii . . .”, nu au fost declarate neconstituţionale dispoziţiile art. IV pct. 1 fraza întâi, fraza a doua şi fraza a patra din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 6/2016 privind unele măsuri pentru punerea în executare a mandatelor de supraveghere tehnică dispuse în procesul penal, dispoziţii care prevăd explicit că: „Pentru relaţia cu furnizorii de comunicaţii electronice destinate publicului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii este desemnat cu rolul de a obţine, prelucra şi stoca informaţii în domeniul securităţii naţionale. La cererea organelor de urmărire penală, Centrul asigură accesul nemijlocit şi independent al acestora la sistemele tehnice în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. (3) Condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice al organelor judiciare se stabilesc prin protocoale de cooperare încheiate de Serviciul Român de Informaţii cu Ministerul Public, Ministerul Afacerilor Interne, precum şi cu alte instituţii în cadrul cărora îşi desfăşoară activitatea, în condiţiile art. 57 alin. (2) din Codul de procedură penală, organe de cercetare penală speciale.”.

164. Or, tocmai aceste dispoziţii legale conturează rolul Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii în relaţia cu organele de urmărire penală, instituind obligaţia ca, la cererea acestora, să le asigure accesul nemijlocit şi independent la sistemele tehnice proprii, în scopul executării supravegherii tehnice prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, condiţiile concrete de acces la sistemele tehnice ale organelor judiciare stabilindu-se prin protocoale de cooperare.

165. În luna decembrie a anului 2016 a fost încheiat Protocolul privind cooperarea între Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Public pentru stabilirea condiţiilor concrete de acces la sistemele tehnice al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, înregistrat cu nr. 9.331 din 7 decembrie 2016, respectiv nr. 2.440/C din 8 decembrie 2016 („Protocolul”).

166. Protocolul stabileşte, în baza Legii nr. 14/1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, modalitatea tehnică de cooperare între instituţiile anterior menţionate şi asigură, potrivit dispoziţiilor art. 12 din respectivul act, şi accesul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism la sistemele tehnice ale Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor în aceleaşi condiţii stabilite convenţional între cele două instituţii semnatare.

167. Potrivit art. 3 din Protocol, accesul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, respectiv al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism din cadrul Ministerului Public („autorităţile judiciare”) la sistemele tehnice se realizează direct, nemijlocit şi independent prin: (i) utilizarea aplicaţiilor informatice de interceptare specifice; (ii) managementul ţintelor, al mandatelor de supraveghere tehnică şi al utilizatorilor conectaţi la sistem din cadrul structurii; (iii) direcţionarea semnalului interceptat şi/sau recepţionarea acestuia către/de către structuri stabilite de Ministerul Public; (iv) exportarea produselor interceptării prin intermediul aplicaţiilor informatice specifice; (v) exploatarea traficului interceptat exclusiv din locaţiile proprii şi prin intermediul personalului specializat desemnat la nivelul fiecărei autorităţi judiciare.

168. În scopul operaţionalizării, autorităţile judiciare au luat măsurile de natură logistică necesare pentru a avea posibilitatea ca, în mod complet autonom, să îşi marcheze în sistemul informatic centralizat ţintele proprii şi să aibă propriul administrator în aplicaţia de exploatare a conţinutului sesiunilor interceptate.

169. Aşa cum este menţionat în cuprinsul Protocolului, Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor are atribuţii limitate, care vizează doar administrarea sistemului tehnic de stocare a conţinutului comunicaţiilor transferate de operatorii de comunicaţii în condiţiile din actul de autorizare, introdus în sistem de autoritatea judiciară beneficiară. Procesele tehnice de interceptare a comunicaţiilor sunt realizate în centrele operatorilor de telecomunicaţii, iar conţinutul comunicaţiilor interceptate este transferat în mod complet automatizat către sistemul de stocare administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor, fără vreo intervenţie umană din partea personalului Serviciului Român de Informaţii.

170. Sistemul administrat de Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor asigură accesul simultan, autonom şi independent al autorităţilor de interceptare administrate şi utilizate de către autorităţile judiciare.

171. Fiecare autoritate judiciară este complet autonomă în gestionarea şi utilizarea propriului flux de acces la sistemul tehnic al Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor. Accesul la conţinutul comunicaţiei interceptate se realizează de fiecare autoritate judiciară, conform principiului necesităţii de a cunoaşte, prin introducerea datelor în aplicaţiile informatice instalate pe terminalele proprii, care asigură securitatea sistemului şi accesul utilizatorilor autorizaţi la fluxul de comunicaţii ce formează obiectul măsurii de supraveghere.

172. Astfel, fiecare autoritate judiciară are acces exclusiv la datele care privesc „ţintele” (terminalele sau numerele de telefon ori conturile electronice cu privire la care s-au dispus măsuri de interceptare) proprii, în timp ce administratorul sistemului – Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor – nu are acces, din punct de vedere tehnic ori prin personalul propriu, la datele interceptate ca urmare a măsurilor de supraveghere tehnică puse în executare de către respectivele entităţi judiciare.

173. Se asigură, astfel, respectarea dispoziţiilor art. 142 alin. (11) din Codul de procedură penală, potrivit cărora: „Pentru realizarea activităţilor prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. a)-d), procurorul, organele de cercetare penală sau lucrătorii specializaţi din cadrul poliţiei folosesc nemijlocit sistemele tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea şi confidenţialitatea datelor şi informaţiilor colectate.”

174. În consecinţă, având în vedere că activitatea Centrului Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor constă în asigurarea accesului nemijlocit şi direct al organelor de urmărire penală la sistemele de interceptare, fără a avea acces din punct de vedere tehnic ori prin personalul propriu, la datele interceptate ca urmare a măsurilor de supraveghere tehnică puse în executare, se constată că punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

A doua întrebare

175. Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii?”

176. În esenţă, problema este de a se clarifica dacă, odată ce a fost încuviinţată de către judecător supravegherea video, audio sau prin fotografiere, mai este necesară o nouă sesizare a judecătorului de drepturi şi libertăţi în situaţiile în care în cauză este introdus un investigator (sau colaborator) ori acesta poate proceda la supraveghere tehnică în baza mandatului anterior emis de către judecător.

177. Supravegherea tehnică este reglementată în dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, iar procedura de emitere a mandatului de supraveghere tehnică este reglementată în dispoziţiile art. 140 din Codul de procedură penală.

178. Dispoziţiile art. 148 din Codul de procedură penală reglementează utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor. Toate aceste dispoziţii legale fac parte din titlul IV (intitulat „Probele, mijloacele de probă şi procedeele probatorii”), capitolul IV (intitulat „Metode speciale de supraveghere sau cercetare”).

179. Conform dispoziţiilor art. 138 alin. (1) din Codul de procedură penală, atât supravegherea video, audio sau prin fotografiere, cât şi utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor constituie metode speciale de supraveghere sau cercetare şi sunt prevăzute la literele c) şi g). Tot această normă legală, prin alin. (13), stabileşte că prin supraveghere tehnică se înţelege utilizarea uneia dintre metodele prevăzute la alin. (1) lit. a)-d), ceea ce înseamnă că supravegherea video, audio sau prin fotografiere este o metodă specială de supraveghere tehnică, iar utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor este o metodă specială de cercetare.

180. Prin utilizarea investigatorilor sub acoperire şi a colaboratorilor se înţelege, potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (10) din Codul de procedură penală, folosirea unei persoane cu o altă identitate decât cea reală în scopul obţinerii de date şi informaţii cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. Rezultă, astfel, că suntem în prezenţa unei metode de cercetare ce are drept finalitate obţinerea de date şi informaţii, fără a putea fi echivalată cu un procedeu probator.

181. Aşadar, supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi utilizarea investigatorilor sub acoperire sau cu identitate reală şi a colaboratorilor sunt metode speciale de supraveghere sau cercetare, secrete, utilizate de către autorităţile publice.

182. Clarificarea conţinutului şi sensului art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală şi art. 150 alin. (5) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 din Codul de procedură penală reclamă interpretarea acestor norme prin utilizarea tuturor metodelor de interpretare pertinente, în scopul justei aplicări a legii.

183. Pornind de la interpretarea literală a textelor de lege, dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul procedură penală stabilesc necondiţionat şi fără excepţie că, în situaţia în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice pentru a obţine fotografii sau înregistrări audio şi video, este obligatorie sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii unui nou mandat de supraveghere tehnică. Or, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să o facă, o condiţionare a demersului procurorului de inexistenţa unui mandat de supraveghere tehnică obţinut anterior autorizării folosirii unui investigator sub acoperire sau a unui colaborator echivalând cu o completare a dispoziţiilor legale, ceea ce nu este permis organului judiciar.

184. Interpretarea sistematică, bazată pe coroborarea textelor legale de aşa manieră încât interpretările acestora să se concilieze, dar şi cu interpretarea teleologică, ţinând cont de scopul legii, în demersul organului judiciar de stabilire a semnificaţiei unui text legal, conduce la aceeaşi concluzie.

185. În cadrul interpretării sistematice, corelând cele două texte de lege, respectiv dispoziţiile art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală şi art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, se observă, în primul rând, din cronologia textelor, faptul că dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală sunt subsecvente celor ale art. 139 din Codul de procedură penală, relevând, astfel, un raport de la general la special, între supravegherea tehnică efectuată prin montarea dispozitivelor de înregistrare tehnică pe orice suport fix sau mobil şi supravegherea tehnică efectuată prin purtarea dispozitivelor de către investigator sau colaborator. În al doilea rând, se observă o suprapunere doar parţială între sfera infracţiunilor în care se poate dispune supravegherea tehnică şi cea a infracţiunilor în care se poate autoriza folosirea unui investigator sub acoperire (respectiv a unui colaborator), care conduce la concluzia unei perspective mai restrictive a legiuitorului în ceea ce priveşte posibilitatea utilizării metodei speciale de cercetare a investigatorului sau colaboratorului (situaţie care reprezintă premisa efectuării de fotografii, înregistrări video sau audio de către aceştia). Astfel, în vreme ce art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală condiţionează dispunerea măsurii de supraveghere tehnică de posibila săvârşire a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, metoda de cercetare constând în autorizarea investigatorilor sub acoperire este condiţionată, conform art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, de posibila comitere a unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare. Această diferenţă este relevantă tocmai pentru a sublinia distincţia dintre situaţiile premisă ale dispunerii măsurii de supraveghere tehnică în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, respectiv în condiţiile art. 148 alin. (3) raportat la art. 139 din Codul de procedură penală, şi diferenţele de nuanţă pe care le presupune analiza pe care trebuie să o întreprindă judecătorul de drepturi şi libertăţi în aprecierea proporţionalităţii ingerinţei, în fiecare dintre cele două situaţii.

Potrivit art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală, supravegherea tehnică se poate dispune în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, de trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism, de spălare a banilor, de falsificare de monede, timbre sau de alte valori, de falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, contra patrimoniului, de şantaj, de viol, de lipsire de libertate în mod ilegal, de evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie şi al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.

Potrivit art. 148 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire se poate dispune de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală, dacă există o suspiciune rezonabilă cu privire la pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni contra securităţii naţionale prevăzute de Codul penal şi de alte legi speciale, precum şi în cazul infracţiunilor de trafic de droguri, infracţiunilor la regimul privind substanţele dopante, de efectuare de operaţiuni ilegale cu precursori sau cu alte produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, infracţiunilor privind nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare, al materiilor explozive şi al precursorilor de explozivi restricţionaţi, trafic şi exploatarea persoanelor vulnerabile, acte de terorism sau asimilate acestora, de finanţare a terorismului, spălare a banilor, falsificare de monede, timbre sau de alte valori, falsificare de instrumente de plată electronică, în cazul infracţiunilor care se săvârşesc prin sisteme informatice sau mijloace de comunicare electronică, şantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, evaziune fiscală, în cazul infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, al infracţiunilor împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene ori în cazul altor infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 7 ani sau mai mare ori există o suspiciune rezonabilă că o persoană este implicată în activităţi infracţionale ce au legătură cu infracţiunile enumerate mai sus.

186. În ceea ce priveşte interpretarea teleologică se constată că scopul reglementării art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală este oferirea unei protecţii ridicate persoanei vizate de ancheta penală, în considerarea caracterului deosebit de invaziv al metodei de cercetare speciale constând în folosirea unei persoane, investigator sau colaborator, pentru obţinerea de date şi informaţii cu privire la comiterea unei infracţiuni, prin efectuarea de fotografii, înregistrări video sau audio de către aceasta.

187. Investigatorul sub acoperire sau colaboratorul poate purta dispozitive de înregistrare, aspect care reiese fără echivoc din dispoziţiile art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, însă doar în condiţiile în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că se respectă o proporţionalitate între gravitatea ilicitului penal suspectat şi ingerinţa puternică în viaţa privată (investigatorul ori colaboratorul, participând la ancheta penală ca interlocutori ai persoanei vizate de aceasta au, ab initio, posibilităţi sporite de a determina, de a surprinde, de a ocaziona, de a culege date şi informaţii, chiar fără a depăşi limitele unei anchete pasive, prin comparaţie cu un obiect sau o altă persoană care poartă tehnică de supraveghere fără cunoştinţa sa).

188. Prin urmare, scopul urmărit de legiuitor, acela de a acorda o protecţie efectivă şi adecvată vieţii private a persoanei suspectate de comiterea unei infracţiuni, în situaţia efectuării de înregistrări video sau audio de către un investigator sau colaborator, nu poate fi atins în măsura în care judecătorul de drepturi şi libertăţi, la momentul emiterii mandatului de supraveghere tehnică, în condiţiile art. 139 din Codul de procedură penală, nu a cunoscut folosirea investigatorului sub acoperire ori a colaboratorului şi, în consecinţă, nu a avut posibilitatea de a analiza legalitatea şi oportunitatea efectuării de fotografii, înregistrări video sau audio de către acesta.

189. Limitările aduse drepturilor fundamentale ale persoanelor trebuie să se supună testului necesităţii, proporţionalităţii şi subsidiarităţii, motiv pentru care orice restrângere trebuie să aibă loc în condiţii stricte şi, în speţă, autorizate de judecătorul de drepturi şi libertăţi.

190. Folosirea unor astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare implică un nivel ridicat de ingerinţă în viaţa privată a unei persoane, aspect care face necesară trimiterea la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii Constituţionale cu privire la importanţa controlului exercitat de un magistrat independent (judecătorul) în cauzele în care se impun astfel de măsuri.

191. Astfel, în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg pot fi citate, exemplificativ, Cauza Valenzuela Contreras contra Spaniei, Hotărârea din 30 iulie 1998, şi Cauza Roman Zakharov c. Rusiei (MC), Hotărârea din 4 decembrie 2015, prin care s-a apreciat că măsurile secrete de supraveghere sau de interceptare a comunicărilor de către autorităţile publice constituie ingerinţe ale unei autorităţi publice în dreptul la respectarea vieţii private şi a corespondenţei, o astfel de ingerinţă încălcând articolul 8 § 2 din CEDO, cu excepţia cazului în care, „în conformitate cu legea”, urmăreşte unul sau mai multe scopuri legitime în temeiul paragrafului 2 şi, în plus, este „necesară într-o societate democratică” pentru a le atinge (Hotărârea Kopp împotriva Elveţiei din 25 martie 1998, Rapoartele 1998-II, p. 539, § 50).

192. În acelaşi context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „. . . este conştientă de dificultăţile implicate de lupta împotriva infracţiunilor grave şi de necesitatea ca autorităţile să recurgă uneori la metode de anchetă mai elaborate. Convenţia nu împiedică, în stadiul de pregătire a materialului de urmărire penală şi când natura infracţiunii o poate justifica, folosirea de surse precum informatori anonimi . . . Recurgerea la astfel de surse este acceptabilă doar dacă este însoţită de garanţii adecvate şi suficiente împotriva abuzurilor, în special în cadrul unei proceduri clare şi previzibile pentru autorizarea, punerea în aplicare şi controlul măsurilor de anchetă în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea din 5 februarie 2008, în Cauza Ramanauskas împotriva Lituaniei (MC), pct. 51]”.

193. Din această jurisprudenţă se poate trage concluzia că principala condiţie pentru a nu fi încălcat art. 8 § 2 din CEDO este aceea ca ingerinţa să fie „prevăzută de lege”, respectiv să aibă un temei în dreptul intern, care să respecte toate condiţiile de calitate ale legii.

194. Astfel, nu este suficient ca ingerinţa să fie prevăzută de o lege previzibilă, cu reguli clare şi detaliate, ci este imperios necesar ca autorităţile statului, când folosesc astfel de metode speciale de supraveghere sau cercetare, să respecte întocmai dispoziţiile legale.

195. Curtea Constituţională a României, fiind sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 148 alin. (3) şi (10) din Codul de procedură penală, a analizat conformitatea acestora cu cadrul constituţional şi convenţional, iar prin considerentele acesteia a statuat că pe lângă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 141 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, atunci când procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul sub acoperire să poată folosi dispozitive tehnice în vederea obţinerii de fotografii sau înregistrări video, legiuitorul a impus obligaţia de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică, „dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător”. Parcurgerea acestei proceduri este considerată de către Curte ca fiind o „garanţie expresă a respectării condiţiilor restrângerii exerciţiului dreptului la respectarea vieţii private şi de familie prevăzute de lege şi a dreptului la un proces echitabil”.

196. Totodată, instanţa de contencios constituţional a subliniat că „. . . procedura care reglementează utilizarea colaboratorilor este clar şi strict reglementată, sub controlul procurorului şi, respectiv, al judecătorului de drepturi şi libertăţi. […]”

197. În consecinţă, caracterul special al procedurii ce nu permite derogări, argumentele ce ţin de rolul conferit judecătorului de drepturi şi libertăţi în arhitectura procesului penal în contextul separării funcţiilor judiciare, aspectele reliefate de jurisprudenţa anterior menţionată cu privire la standardul constituţional şi convenţional de protecţie a libertăţilor individuale impun concluzia că, în cazurile în care procurorul recurge la procedura prevăzută de art. 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, este obligat să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi chiar şi în cazul existenţei unui mandat de supraveghere emis anterior, exigenţă legală care, sub niciun temei, nu poate fi eludată.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bacău – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie în Dosarul nr. 3.556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept:

„Dacă punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală? „, respectiv

„Dacă în procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispoziţiile art. 139 din Codul de procedură penală, în cauză existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urmă dispoziţii”,

şi stabileşte următoarele:

1. Punerea la dispoziţie a infrastructurii necesare, de către Centrul Naţional de Interceptare a Comunicaţiilor din cadrul Serviciului Român de Informaţii, în sensul asigurării condiţiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedură penală.

2. În procedura prevăzută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum şi de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi şi libertăţi în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă există un mandat de supraveghere tehnică de aceeaşi natură emis anterior, aceste dispoziţii legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art. 139 din Codul de procedură penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 octombrie 2023.

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories