Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Contencios administrativ, Jurisprudența ÎCCJ-DCD, Monitorul Oficial al României, Note de studiu, RNSJ, SELECTED

ÎCCJ. Dezlegarea unor chestiuni de drept. Dispozițiile legale aplicabile în cazul soluționării cererii de redobândire a cetățeniei române

23 noiembrie 2023 | Andrei PAP

Andrei Pap

Andrei Pap

În Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1049 din 20 noiembrie 2023 a fost publicată Decizia nr. 66/2023 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 20.776/3/2021.

I. Titularul şi obiectul sesizării

Prin Încheierea din 2 martie 2023, pronunţată în Dosarul nr. 20.776/3/2021, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarea chestiune de drept:

Dacă prevederile art. 13 şi ale art. 40 pct. 2 din Tratatul din 2002 dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile ratificat prin Legea nr. 3/2005 sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ [în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă nr. 82/2021 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 731 din 26 iulie 2021 (Ordonanţa de urgenţă nr. 82/2021)]?

II. Analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

JURIDICE by Night

ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, examinând sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, a subliniat următoarele:
[…]

76. Astfel cum arată instanţa de trimitere, problematica interpretării prevederilor art. 13 şi art. 40 alin. (2) din Tratatul dintre România şi Ucraina apare în cadrul procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 21/1991.

77. Potrivit prevederilor acestui act normativ, persoanele care au dobândit cetăţenia română prin naştere sau prin adopţie şi care au pierdut-o din motive neimputabile lor sau cărora această cetăţenie le-a fost ridicată fără voia lor, precum şi descendenţii acestora până la gradul III, la cerere, pot redobândi sau li se poate acorda cetăţenia română, cu posibilitatea păstrării cetăţeniei străine şi stabilirea domiciliului în ţară sau cu menţinerea acestuia în străinătate, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. b), c) şi e) din Legea nr. 21/1991.

78. Procedura acordării sau redobândirii cetăţeniei române este reglementată prin capitolul III din lege, rezultând, în esenţă, că această procedură începe cu depunerea unei cereri adresate Comisiei pentru cetăţenie, însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege.

79. Comisia pentru cetăţenie – entitate fără personalitate juridică din cadrul A.N.C. – verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române şi, în cazul în care sunt întrunite condiţiile pentru admiterea cererii, stabileşte, într-un termen ce nu va depăşi 6 luni, programarea persoanei la interviul organizat pentru verificarea condiţiilor prevăzute la art. 8 alin. (1) lit. f) şi g).

80. În cazul în care nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru acordarea ori redobândirea cetăţeniei, precum şi în cazul nepromovării interviului prevăzut la art. 15 alin. (5) din Legea nr. 21/1991 ori al neprezentării, în mod nejustificat, la susţinerea acestuia, Comisia pentru cetăţenie, printr-un raport motivat, propune preşedintelui A.N.C. respingerea cererii.

81. Procedura se finalizează prin emiterea de către preşedintele A.N.C. a unui ordin care poate fi de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române (când se constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege) sau de respingere a cererii (în cazul în care se constată neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei române), ordin care poate fi atacat la instanţa de contencios administrativ.

82. Acesta este contextul în care a apărut problema de drept supusă interpretării.

83. Având în vedere modul de formulare a sesizării şi argumentele ce transpar din opiniile jurisprudenţiale, precum şi din opiniile teoretice exprimate în susţinerea acestora, în cauză trebuie lămurit, mai întâi, dacă în baza Convenţiei de la Haga este ori nu obligatorie apostilarea actelor solicitate de A.N.C. şi, apoi, dacă prevederile art. 13 şi 40 din Tratatul dintre România şi Ucraina constituie o excepţie de la obligativitatea prezentării actelor apostilate.

84. Totodată, ţinând cont de distincţia făcută în sesizare după cum este vorba de cereri anterioare sau ulterioare adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, trebuie stabilit şi scopul legiuitorului în adoptarea acestui act normativ.

85. Privind Convenţia de la Haga, trebuie amintit mai întâi că supralegalizarea şi apostilarea actelor oficiale, deşi reprezintă, amândouă, o procedură de atestare a autenticităţii sigiliilor şi semnăturilor aplicate pe un act oficial de către instituţia emitentă, în vederea recunoaşterii formale a actului de către autorităţile altui stat, şi au ca efect juridic atestarea autenticităţii unui act oficial din punct de vedere formal, sunt totuşi proceduri distincte.

86. Ceea ce diferă sunt statele în care sunt utilizate documentele, dar şi instituţiile care aplică apostila şi, respectiv, efectuează supralegalizarea.

87. Astfel, în cazul actelor oficiale străine care urmează a fi utilizate în România, supralegalizarea presupune parcurgerea mai multor operaţiuni, într-o anumită ordine, respectiv: o procedură internă de avizare a actului oficial străin de către autorităţile locale competente, supralegalizarea de către Ministerul Afacerilor Externe al statului emitent, supralegalizarea de către misiunea diplomatică/oficiul consular român acreditat în statul emitent sau, în mod alternativ, de către misiunea diplomatică/oficiul consular străin acreditat în România şi, în fine, supralegalizarea de către Ministerul Afacerilor Externe Român.

88. Convenţia cu privire la suprimarea cerinţei supralegalizării, adoptată la Haga la 5 octombrie 1961, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 26 august 1999, a avut rolul de a înlocui, pentru statele semnatare, procedura mai anevoioasă a supralegalizării cu procedura apostilării.

89. În consecinţă, Convenţia de la Haga nu suprimă cerinţa oricărei forme de legalizare, cum se apreciază în unul dintre punctele de vedere teoretice expuse în susţinerea primei opinii jurisprudenţiale, ci doar înlocuieşte, pentru statele semnatare, cerinţa supralegalizării, care se obţine cu o procedură destul de complicată, cu procedura mult mai facilă a apostilării.

90. Acest aspect rezultă atât din preambulul Convenţiei, cât şi din cuprinsul art. 2 din aceasta, unde, după ce se arată că fiecare stat contractant scuteşte de supralegalizare actele cărora li se aplică această convenţie şi care urmează să fie prezentate pe teritoriul său, precizează, în teza finală, că „Supralegalizarea, în sensul prezentei convenţii, are în vedere numai formalitatea prin care agenţii diplomatici sau consulari ai ţării pe teritoriul căreia actul urmează să fie prezentat atestă veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului şi a ştampilei de pe acest act”.

91. Totodată, art. 3 din Convenţie stipulează că singura formalitate care ar putea fi cerută pentru a atesta veracitatea semnăturii, calitatea în care a acţionat semnatarul actului sau, după caz, identitatea sigiliului sau a ştampilei de pe acest act este aplicarea apostilei, eliberată de către autoritatea competentă a statului din care emană documentul.

92. Din aceste prevederi rezultă că regula este aceea că, deşi suprimă cerinţa supralegalizării, Convenţia de la Haga consacră obligativitatea apostilării actelor străine încheiate într-un stat semnatar al Convenţiei şi prezentate autorităţilor altui stat semnatar.

93. Trebuie precizat că România a aderat la Convenţia de la Haga prin Ordonanţa Guvernului nr. 66/1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 408 din 26 august 1999, iar Ucraina a aderat la aceeaşi convenţie la data de 2 aprilie 2003, astfel încât ambelor le sunt aplicabile prevederile Convenţiei.

94. În consecinţă, actele oficiale întocmite pe teritoriul oricăruia dintre cele două state (România sau Ucraina) trebuie prezentate autorităţilor din celălalt stat având aplicată apostila instituită de art. 3 din Convenţie.

95. Cum actele de stare civilă şi înscrisurile care trebuie prezentate Comisiei pentru cetăţenie în cadrul procedurii de soluţionare a cererilor de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române sunt „documente administrative” în sensul art. 3 lit. b) din Convenţia de la Haga, înseamnă că, de principiu, actele oficiale întocmite în Ucraina şi prezentate A.N.C. în cadrul procedurii soluţionării cererilor de acordare sau de redobândire a cetăţeniei rămâne trebuie apostilate.

96. Singura excepţie de la această regulă, permisă de Convenţie, este prevăzută în alin. (2) al art. 3, având următorul cuprins: „Totuşi formalitatea menţionată în alineatul precedent nu poate fi cerută atunci când fie legile, regulamentele sau uzanţele în vigoare în statul în care actul urmează să fie prezentat, fie o înţelegere între două sau mai multe state contractante o înlătură, o simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare”.

97. Aşa fiind, în continuare trebuie stabilit dacă Tratatul din anul 2002 dintre Ucraina şi România se circumscrie excepţiei instituite de art. 3 alin. (2) din Convenţia de la Haga, adică dacă reprezintă o „lege sau regulament în vigoare în România care înlătură, simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare”.

98. Privind acest aspect, se observă că Tratatul dintre Ucraina şi România, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002 şi ratificat prin Legea nr. 3 din 28 februarie 2005, cuprinde strict reguli cu privire la cooperarea judiciară dintre statele semnatare, respectiv asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile.

99. Această concluzie reiese din chiar titlul Tratatului, precum şi din întregul lui conţinut.

100. Tot astfel, în expunerea de motive la Legea nr. 3/2005, se reiterează că, „prin prevederile sale, Tratatul reglementează aspecte privind obiectul asistenţei juridice, autoritatea competentă prin care instituţiile judiciare comunică între ele, limba folosită, recunoaşterea şi executarea hotărârilor”.

101. Aşadar, Tratatul nu precizează sfera de recunoaştere a tuturor actelor oficiale emise de oricare dintre autorităţile celor două ţări semnatare, cum se arată în prima orientare jurisprudenţială, ci stabileşte strict reguli privind modalitatea prin care comunică între ele autorităţile judiciare ale celor două state.

102. Art. 1 din Tratat, invocat de instanţa de trimitere în argumentarea punctului său de vedere, poartă denumirea marginală „Ocrotirea juridică”, şi prevede că:

„1. Cetăţenii unei părţi contractante se bucură pe teritoriul celeilalte părţi contractante, în ceea ce priveşte drepturile lor personale şi patrimoniale, de aceeaşi ocrotire juridică ca şi cetăţenii acelei părţi contractante. Această prevedere se referă, deopotrivă, la persoanele juridice înfiinţate în conformitate cu legislaţia fiecăreia dintre părţile contractante.

2. Cetăţenii unei părţi contractante au dreptul să se adreseze liber şi nestânjenit instanţelor judecătoreşti, Ministerului Public din România şi Procuraturii din Ucraina, notarilor publici din România şi notariatelor din Ucraina (denumite în cele ce urmează instituţii judiciare), precum şi altor instituţii ale celeilalte părţi contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile, pot să îşi susţină interesele în faţa acestora, să facă reclamaţii şi să introducă orice acţiuni în aceleaşi condiţii ca şi cetăţenii acelei părţi contractante.

3. Cauze civile în înţelesul prezentului tratat sunt considerate, de asemenea, cauzele familiale şi cauzele comerciale”.

103. Din modul de redactare a acestui text legal reiese că stabileşte chestiuni de principiu referitoare la libertatea cetăţenilor unei părţi contractante de a se adresa atât instituţiilor judiciare, cât şi altor instituţii ale celeilalte părţi contractante.

104. Această libertate implică însă doar dreptul de a adresa cereri, reclamaţii, acţiuni, astfel cum se precizează în teza finală a art. 1 pct. 2 din Tratat, nefiind făcută vreo menţiune privind forma pe care trebuie să o îmbrace actele ataşate cererii şi fără a le scuti expres de la apostilare.

105. Faptul că art. 1 pct. 2 din Tratat menţionează, alături de instituţiile judiciare, şi „alte instituţii ale celeilalte părţi contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile”, nu înseamnă că şi acestea ar intra în sfera instituţiilor care acordă asistenţa juridică prevăzută de Tratat, cât timp trimiterea la acestea se face doar în cadrul precizării instituţiilor cărora li se pot adresa cetăţenii celuilalt stat cu cereri sau reclamaţii, după cum s-a arătat.

106. În schimb, noţiunea de „asistenţă juridică” la care se referă Tratatul este explicitată de un alt text de lege, respectiv de art. 2, care la punctul 1 prevede că instituţiile judiciare ale părţilor contractante îşi acordă reciproc asistenţă juridică în cauzele civile, în conformitate cu prevederile prezentului tratat.

107. Instituţiile judiciare avute în vedere de prevederile din Tratat mai sus citate sunt strict cele enumerate de art. 2 pct. 2, respectiv: instanţele judecătoreşti, Ministerul Public din România şi Procuratura din Ucraina, notarii publici din România şi notariatele din Ucraina.

108. Edificator este şi art. 3 din Tratat, care reglementează „Obiectul asistenţei juridice”, arătând că „Asistenţa juridică cuprinde îndeplinirea unor activităţi procesuale prevăzute de legislaţia părţii contractante solicitate, cum ar fi audierea părţilor, martorilor, experţilor, efectuarea expertizelor, cercetărilor locale, recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în cauze civile, precum şi în cauze penale referitor la latura civilă, înmânarea şi expedierea documentelor judiciare şi extrajudiciare”.

109. Or, A.N.C. nu desfăşoară activităţi procesuale, procedura de soluţionare a cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române fiind una pur administrativă.

110. În această procedură administrativă, A.N.C. nu desfăşoară activităţi care să implice „audierea părţilor, martorilor, experţilor, efectuarea expertizelor, cercetărilor locale” şi nici nu are atribuţii privind recunoaşterea şi executarea hotărârilor judecătoreşti în cauze civile.

111. Important pentru dezlegarea chestiunii de drept analizate este art. 6 din Tratat – „Întocmirea documentelor” – care prevede că „Actele transmise de instituţiile judiciare şi de alte instituţii în vederea acordării asistenţei juridice trebuie să fie prevăzute cu semnătura persoanei competente şi să poarte sigiliul instituţiei solicitante”.

112. În continuare, art. 13, a cărui interpretare se solicită, arată:

„Documentele care au fost întocmite sau certificate de instituţiile judiciare ale uneia dintre părţile contractante, prevăzute cu sigiliul şi semnătura persoanei competente, au valabilitate pe teritoriul celeilalte părţi contractante fără nicio altă legalizare. Aceasta se referă, de asemenea, la copiile şi traducerile care sunt legalizate de instituţiile competente”.

113. Din interpretarea sistematică a prevederilor Tratatului, observând succesiunea articolelor şi reluarea în cuprinsul art. 13 a aceleiaşi sintagme folosite şi în art. 6, respectiv „documente prevăzute cu semnătura persoanei competente şi cu sigiliul instituţiei solicitante”, rezultă cu evidenţă că art. 13 se referă la actele menţionate la art. 6, adică exclusiv la actele transmise de instituţiile judiciare ale celuilalt stat şi de alte instituţii în vederea acordării asistenţei juridice.

114. În concluzie, doar aceste acte, transmise de instituţiile judiciare şi de alte instituţii din Ucraina, în vederea acordării asistenţei juridice, sunt valabile pe teritoriul României fără nicio altă legalizare, nicidecum actele oficiale prezentate A.N.C. de titularii cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române.

115. Referitor la pct. 2 al aceluiaşi text legal, acesta reglementează doar forţa probatorie a actelor oficiale, fără a înlătura obligaţia apostilării lor în ipoteza în care sunt prezentate pe teritoriul altui stat contractant, necuprinzând vreo astfel de dispoziţie derogatorie.

116. În acest context trebuie precizat că art. 49 din Tratat, intitulat „Raporturile cu alte tratate internaţionale”, menţionează că „Dispoziţiile prezentului tratat nu aduc atingere dispoziţiilor altor tratate internaţionale multilaterale încheiate de părţile contractante”.

117. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţia României, republicată, invocate în încheierea de sesizare, precum şi cele ale art. 31 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 590/2003, de asemenea invocate de instanţa de trimitere, dispoziţii legale care nu fac decât să confirme faptul că prevederile Convenţiei de la Haga, astfel cum au fost analizate în precedent, sunt pe deplin aplicabile.

118. Articolul 40 pct. 2 din Tratat, supus interpretării, prevede că „pe teritoriul părţilor contractante se recunosc, de asemenea, fără o procedură specială, hotărârile instituţiilor de tutelă şi curatelă, instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă şi altor instituţii competente în cauzele civile, care prin caracterul lor nu trebuie executate”.

119. Pentru interpretarea acestui text legal trebuie observat că el este inclus în partea a doua a Tratatului, intitulată „Recunoaşterea şi executarea hotărârilor” şi că urmează după pct. 1, care stipulează cu titlu de principiu că „Părţile contractante recunosc şi execută reciproc, în condiţiile prevăzute de prezentul tratat, hotărârile definitive ale instituţiilor judiciare pronunţate în cauzele civile, în cauzele penale cu privire la despăgubiri civile, inclusiv dispoziţiile acestora referitoare la cheltuielile de judecată”.

120. Din lecturarea pct. 1 al art. 40 şi din întreg conţinutul secţiunii a II-a din partea a doua a Tratatului reiese că se reglementează o procedură a recunoaşterii şi executării de către instituţiile judiciare din unul din statele contractante a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în celălalt stat contractant.

121. Art. 40 pct. 2, spre deosebire de pct. 1, menţionează că sunt supuse recunoaşterii reciproce şi alte tipuri de hotărâri, respectiv hotărârile instituţiilor de tutelă şi curatelă, instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă şi altor instituţii competente în cauzele civile, care prin caracterul lor nu trebuie executate.

122. Dintre aceste hotărâri, în prima opinie jurisprudenţială, precum şi în punctul de vedere al instanţei de trimitere, se consideră că din moment ce în procedura prevăzută de art. 11 din Legea nr. 21/1991 A.N.C. analizează acte de stare civilă (certificate de naştere, certificate de căsătorie, certificate de deces) în vederea determinării unor legături de descendenţă între solicitanţii cetăţeniei române şi ascendenţii acestora, s-ar putea considera că A.N.C. face parte fie din categoria „instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă”, fie a „altor instituţii ale celeilalte părţi contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile”, prevăzute de art. 40 pct. 2 din Tratat.

123. Această opinie nu ţine însă cont de scopul şi obiectul părţii din Tratat din care face parte art. 40 alin. (2), respectiv strict recunoaşterea reciprocă şi executarea hotărârilor pronunţate pe teritoriul celuilalt stat contractant, în timp ce A.N.C. nu este implicată într-o astfel de procedură.

124. Documentele administrative necesar a fi prezentate în cadrul procedurii prevăzute de art. 11 din Legea nr. 21/1991 nu sunt „înregistrate” de A.N.C., ci sunt doar examinate de aceasta pentru soluţionarea cererilor de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, neintrând aşadar sub incidenţa prevederilor art. 40 alin. (2) din Tratat.

125. Nu se poate considera nici că A.N.C. face parte din categoria „altor instituţii ale celeilalte părţi contractante, în competenţa cărora intră rezolvarea cauzelor civile”.

126. Interpretând gramatical noţiunea de „cauză”, se observă că aceasta este sinonimă cu cea de „proces”, iar soluţionarea unui proces civil este în competenţa instanţelor de judecată prevăzute de lege.

127. În schimb, din cuprinsul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, rezultă că A.N.C. a fost înfiinţată ca o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, care asigură aplicarea procedurii legale de acordare, redobândire, renunţare şi retragere a cetăţeniei române.

128. Procedura desfăşurată în faţa A.N.C., astfel cum este reglementată de Legea nr. 21/1991, este o procedură administrativă de soluţionare a cererilor de dobândire/redobândire a cetăţeniei române, care nu are caracter jurisdicţional, nu se desfăşoară în condiţii de contradictorialitate şi nu se finalizează prin emiterea unei hotărâri, în sensul art. 40 alin. (2) din Tratat, care să fie susceptibilă de a fi recunoscută pe teritoriul celuilalt stat contractant.

129. Această concluzie nu este contrazisă de faptul că, aşa cum se arată în una dintre opiniile jurisprudenţiale, în contextul în care, în faţa instanţelor judecătoreşti, sunt valabile, fără vreo altă certificare/apostilare, conform art. 1 alin. (2), art. 13, art. 40 alin. (2) din Tratatul dintre România şi Ucraina, hotărârile instituţiilor de tutelă şi curatelă, instituţiilor care înregistrează actele de stare civilă şi altor instituţii competente în cauzele civile, atunci s-ar impune interpretarea că şi cu ocazia procedurii ce a ocazionat emiterea actului administrativ contestat în faţa instanţelor judecătoreşti ar fi incidentă aceeaşi regulă.

130. În realitate, deşi ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat în instanţă, potrivit legii, totuşi, cu ocazia soluţionării acţiunii având un astfel de obiect, instanţa de contencios administrativ verifică legalitatea ordinului strict pe baza înscrisurilor depuse în faţa A.N.C. şi avute în vedere de aceasta la emiterea actului atacat.

131. Faţă de acestea, se conchide, răspunzând aspectului analizat, că nici prevederile art. 13 şi nici cele ale art. 40 din Tratatul dintre Ucraina şi România nu se circumscriu excepţiei instituite de art. 3 alin. (2) din Convenţia de la Haga, nereprezentând „o lege sau regulament în vigoare în România care înlătură, simplifică sau scuteşte actul de supralegalizare”.

132. Cât despre Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, trebuie observat că, prin aceasta, s-a modificat şi completat Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, introducându-se un nou articol, respectiv art. 151, cu următorul cuprins:

„Actele întocmite sau legalizate de o autoritate străină sau de un agent public străin care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române pot fi luate în considerare numai dacă sunt apostilate de autorităţile din statul respectiv sau, după caz, supralegalizate de misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din acel stat ori de către Ministerul Afacerilor Externe al României, pentru certificarea autenticităţii semnăturilor şi sigiliului aplicate pe acestea”.

133. Textul de lege nou-introdus prevede astfel expres obligativitatea apostilării sau supralegalizării actelor prezentate A.N.C. pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române.

134. Chiar dacă anterior ordonanţei menţionate, în Legea cetăţeniei române, nu se prevedea expres obligaţia apostilării actelor, aceasta nu înseamnă că această formalitate nu era necesară.

135. Dimpotrivă, aşa cum s-a arătat în precedent, actele prezentate A.N.C. pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sau, după caz, redobândirea cetăţeniei române reprezintă documente administrative în înţelesul art. 1 alin. (2) lit. b) din Convenţia de la Haga şi trebuie apostilate, conform art. 3 din Convenţie.

136. Totodată, nu există vreo „lege sau regulament în vigoare în România care să înlăture, simplifice sau scutească aceste acte de supralegalizare”, prevederile Tratatului dintre România şi Ucraina neavând acest caracter.

137. Aceste aspecte sunt întărite şi de cuprinsul notei de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021, în care, după ce se menţionează că A.N.C. s-a confruntat cu situaţii în care într-un număr semnificativ de dosare de cetăţenie au fost depuse acte de stare civilă care s-au dovedit a nu fi autentice, se arată că „(…) în acest context, trebuie arătat faptul că, deşi Legea nr. 21/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu înlătură formalitatea apostilei şi nici nu prevede scutirea de supralegalizare a actelor de natura celor precizate mai sus, solicitările anterior menţionate ale Comisiei (de apostilare a actelor n.r.) au fost, în unele cazuri, contestate în justiţie de către persoanele în cauză, unele dintre aceste cauze aflându-se pe rolul instanţelor judecătoreşti”.

138. Prin nota de fundamentare se concluzionează că, „întrucât absenţa unor prevederi exprese care să clarifice situaţia expusă mai sus creează premisele introducerii unor acţiuni repetitive în justiţie vizând practica administrativă a Comisiei, având în vedere şi riscul acordării cetăţeniei române unor persoane neîndreptăţite, existenţa unor suspiciuni asupra autenticităţii actelor care fac dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute în mod imperativ de lege la acordarea cetăţeniei române nu poate fi admisă, impunându-se în consecinţă luarea în regim de urgenţă a măsurilor legislative pentru asigurarea garanţiilor necesare sub acest aspect, pentru eliminarea riscurilor reprezentate de situaţiile care ar putea duce la dobândirea în mod fraudulos a cetăţeniei române, în baza unor documente false”.

Pentru considerentele expuse, ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a considerat că se impune admiterea sesizării, pronunţând următoarea soluţie:

Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în Dosarul nr. 20.776/3/2021, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:

Prevederile art. 13 şi art. 40 pct. 2 din Tratatul dintre România şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relaţiile juridice în cauzele civile, semnat la Bucureşti la 30 ianuarie 2002, ratificat prin Legea nr. 3/2005, nu sunt aplicabile cu ocazia soluţionării cererii de redobândire a cetăţeniei române de către Comisia pentru cetăţenie din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, procedură finalizată prin emiterea unui act administrativ supus controlului instanţelor de contencios administrativ (în ipoteza cererilor soluţionate anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2021 pentru completarea Legii cetăţeniei române nr. 21/1991).

Obligatorie, potrivit art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 9 octombrie 2023.

Avocat Andrei Pap
PAP | law office

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories