Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Contencios administrativ
Contencios administrativ
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Contencios administrativ, Dreptul muncii, Dreptul sanatatii, Jurisprudență, Jurisprudență ÎCCJ, Jurisprudență ÎCCJ curentă, Note de studiu, RNSJ, SELECTED

ÎCCJ. Recunoașterea calificării profesionale dobândite într-un stat terț

22 noiembrie 2023 | Igor LĂCĂTUŞ
Igor Lăcătuș

Igor Lăcătuș

În fapt, reclamanta a solicitat Ministerului Sănătății din România recunoașterea calificării profesionale dobândite în Republica Moldova în specialitatea neurologie și dobândirea dreptului de liberă practică a acestei specializări pe teritoriul României, însă Ministerul Sănătății a comunicat reclamantei refuzul său de a da curs cererii reclamantei de recunoaștere a calificării profesionale.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății, vizând anularea avizului negativ privind recunoașterea, emis de Colegiul Medicilor din România și obligarea la emiterea unui aviz pozitiv, a refuzului nejustificat al Ministerului Sănătății, precum și a Deciziei emise de Comisia Națională de soluționare a contestațiilor privind recunoașterea diplomelor, necomunicată, cu consecința obligării Ministerului Sănătății la emiterea unui Ordin de recunoaștere profesională în specialitatea neurologie conform H.G. nr. 764/2017.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că recurenta-reclamantă critică în concret soluția instanței de fond care, în considerentele hotărârii, a corelat prevederile legale ce reglementează domeniul recunoașterii titlurilor de calificare în profesia de medic, cu prevederile Directivei 2005/36/CE. În acest sens, se are în vedere că potrivit art. 1 alin (1) din Normele privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic specialist, eliberate de un stat terț, altul decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii aprobate prin H.G. nr. 714/2017:

„(1) Titlurile oficiale de calificare ca medic specialist eliberate de statele terțe, altele decât Australia, Canada, Israel, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii, echivalente specialităților medicale clinice și paraclinice prevăzute de Nomenclatorul de specialități medicale, medico-dentare și farmaceutice pentru rețeaua de asistență medicală, aprobat prin Ordinul ministrului sănătății publice nr. 1.509/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt recunoscute drept certificate de medic specialist eliberate de Ministerul Sănătății pentru specialitatea respectivă, în vederea facilitării dreptului de exercitare a practicii medicale pe perioadă nedeterminată sau a practicii medicale temporare/ocazionale pe teritoriul României a titularilor acestora, cu condiția îndeplinirii în mod cumulativ a următoarelor condiții:

a) titularul se află în una dintre situațiile prevăzute la art. 376 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru exercitarea profesiei de medic pe teritoriul României;

b) formarea de medic specialist pentru care se solicită recunoașterea s-a efectuat în condiții de studiu și practică medicală care asigură competența profesională a acestuia cel puțin similară cu competența profesională a medicilor pe plan național;

Arbitraj comercial

JURIDICE by Night

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

c) titlurile oficiale de calificare ca medic specialist sunt eliberate de autoritatea desemnată în temeiul actelor normative în vigoare în statul pe teritoriul căruia a avut loc formarea.”

Iar art. 376 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 reglementează condiția de cetățenie pentru a exercita profesia de medic:

„Profesia de medic se exercită, pe teritoriul României, în condițiile prezentei legi, de către persoanele fizice posesoare ale unui titlu oficial de calificare în medicină. Acestea pot fi:

a) cetățeni ai statului român;

b) cetățeni ai unui stat membru al UE, ai unui stat aparținând SEE sau ai Confederației Elvețiene;

c) soțul unui cetățean român, precum și descendenții și ascendenții în linie directă, aflați în întreținerea unui cetățean român, indiferent de cetățenia acestora;

d) membrii de familie ai unui cetățean al unuia dintre statele prevăzute la lit. b), așa cum sunt definiți la art. 2 alin. (1) pct. 3 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, republicată, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 260/2005, cu modificările și completările ulterioare;

e) cetățenii statelor terțe beneficiari ai statutului de rezident permanent în România;

f) beneficiari ai statutului de rezident pe termen lung acordat de către unul dintre statele prevăzute la lit. b).

g) cetățeni ai statelor terțe, titulari ai Cărții Albastre a UE eliberată în România sau de un alt stat membru al UE.”

Prin urmare, în situația în care recurenta-reclamantă ar fi deținut doar cetățenia moldovenească, potrivit prevederilor menționate nu avea posibilitatea să exercite profesia de medic pe teritoriul României, iar procedura de recunoaștere a titlurilor de calificare nu și-ar fi atins scopul.

În ceea ce privește raportarea la normele Directivei 2005/36/CE, instanța de control judiciar are în vedere că potrivit art. 387 indice 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, „Recunoașterea profesională a titlurilor de calificare de medic specialist dobândite într-un stat terț se face de către Ministerul Sănătății, în colaborare cu Colegiul Medicilor din România, cu respectarea normelor privind recunoașterea diplomelor, certificatelor și titlurilor de medic, eliberate de un stat terț, și se aprobă prin ordin al ministrului sănătății.”

Or, România este stat membru al Uniunii Europene, iar profesia de medic este reglementată sectorial la nivelul Uniunii Europene. În cadrul procedurii de recunoaștere a titlurilor de calificare eliberate într-un stat terț și evaluarea calificărilor deținute de solicitanți, România are obligația de a respecta standardele impuse de Directiva 2005/36/CE privind calificarea pentru fiecare specialitate medicală, având în vedere că prin recunoașterea titlului de calificare titularul urmează a fi confirmat prin Ordin al ministrului sănătății în specialitatea medicală în care deține titlul de calificare, astfel medicul dobândește dreptul conferit de certificatul de specialitate emis de autoritățile române și recunoscut pe întreg teritoriul Uniunii Europene și implicit dreptul de a profesa în specialitatea respectivă atât în România, cât și în toate statele membre ale Uniunii Europene.

De altfel, instanța de recurs reține că obligația de a respecta standardele impuse de Directiva 36/2005/CE în cadrul procedurii de recunoaștere a titlurilor de calificare eliberate într-un stat terț și evaluarea calificărilor deținute de solicitanți rezultă chiar din conținutul acesteia, în condițiile în care la pct. 10 din preambul se statuează că „Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a recunoaște, în conformitate cu propriile reglementări, calificările profesionale obținute în afara teritoriului Uniunii Europene de către resortisanți ai unei țări terțe. În orice caz, orice recunoaștere trebuie realizată prin respectarea condițiilor minime de formare profesională pentru anumite profesii”.

În aceste condiții, instanța de recurs constată că, într-adevăr aplicabilitatea în speță a acestei Directive nu este atrasă de cetățenia română a reclamantei, iar considerentele primei instanței în acest sens vor fi înlăturate, dar argumentul reținut de judecătorul fondului potrivit căruia recunoașterea calificării profesionale de medic specialist neurologie poate fi făcută doar cu respectarea cerințelor minime de formare profesională prevăzute de Directiva 2005/36/CE, durata minimă de studiu pentru specialitatea neurologie fiind de 4 ani, este valid și de natură să dezlege problema de drept dedusă judecății în cauză.

În acest sens se are în vedere și că, potrivit art. 25 din Directivă: „Formarea specializată în medicină cuprinde instruirea teoretică și practică, efectuată într-o universitate, într-un spital universitar sau, după caz, o instituție de sănătate desemnată în acest scop de către autoritățile sau organismele competente. Statele membre se asigură ca perioadele minime de formare specializată în medicină menționate în anexa V punctul 5.1.3 să nu fie mai scurte decât perioadele prevăzute la același punct. Formarea se realizează sub supravegherea autorităților sau organismelor competente. Ea implică participarea personală a medicului specialist candidat la activitatea sau la responsabilitățile serviciilor în cauză.”

Așadar, în acord cu judecătorul fondului, se reține că tocmai pentru a asigura îndeplinirea scopului Directivei 2005/36/CE, aceste prevederi se aplică Statului Român independent de locul unde solicitantul a obținut calificarea profesională de specialitate de vreme ce, odată primit în organismul profesional CMR, se impune asigurarea unei uniformități între membrii săi.

Totodată, se impune concluzia potrivit căreia perioada minimă de formare specializată din perspectiva prevederilor art. 25 – Anexa nr. V pct. 5.1.2 și 5.1.3 din Directiva nr. 2006/36/CE care reglementează durata minimă de formare în specialitatea neurologie – este de 4 ani, fiind prevăzută și posibilitatea instituirii de măsuri compensatorii pentru completarea pregătirii cu elementele lipsă și abia în finalul acesteia, instituirea probei de aptitudini.

În consecință, instanța de fond a făcut aplicarea corectă a normelor de drept material incidente în cauză, neputându-se reține că ar fi extins dispozițiile de aplicare ale Directivei 2005/36/CE, în condițiile în care România, ca stat membru al Uniunii Europene, nu poate recunoaște un titlu de calificare profesională obținut într-un stat terț decât cu respectarea normelor directivei și nici nu a restrâns domeniul de aplicare al H.G. nr. 764/2017, întrucât interpretarea acestor norme nu poate fi făcută decât în sensul și cu respectarea prevederilor Directivei 2005/36/CE.

În acest context, nu s-ar putea accepta nici ca proba de aptitudini la care a participat recurenta-reclamantă să suplinească neîndeplinirea condiției privind durata minimă de formare în specialitatea neurologie, al cărui minim este reglementat în Directivă ca fiind de 4 ani, iar pentru medicii rezidenți din România de 5 ani. (Decizia nr. 2002 din data de 6 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal)

Avocat Igor Lăcătuș
Moțec Ștefan – Cabinet de Avocat

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories