« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 

CCR pendinte: art. I din Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
04.02.2021 | Mihaela MAZILU-BABEL, Andrei Alexandru MARCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

Andrei Alexandru Marcu

Andrei Alexandru Marcu

În data de 02.02.2021 s-a constituit un nou dosar (269D/2021) pe rolul Curţii Constituţionale, urmând a fi analizate dispoziţiile art. I din Legea nr. 219/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România (cauza Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor).

Conform motorului de căutare de pe pagina Curții Constituționale, acesta este primul dosar în care această dispoziție formează obiectul unui control de constituționalitate.

Instanţa de trimitere este Curtea de Apel Brașov, care a hotărât să suspende judecata cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Dispoziţiile criticate au următorul conţinut normativ:

Art. I
Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. La articolul 21, alineatul (6) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea caracteristicilor tehnice ale imobilului şi a categoriei de folosinţă la data preluării acestuia. Prin excepţie, în dosarele în care se acordă măsuri compensatorii titularului dreptului de proprietate, fost proprietar sau moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia, iar dreptul de proprietate nu a fost tranzacţionat după preluarea abuzivă de stat a imobilului, evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin utilizarea grilei notariale valabile pentru anul precedent emiterii deciziei de către Comisia Naţională. Evaluarea se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu.”
2. La articolul 31, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (31), cu următorul cuprins:
„(3) ind. (1) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în situaţia în care deţinătorul de puncte este persoană certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitor al Holocaustului, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite un singur titlu de plată.”
3. La articolul 33, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Cererile se analizează în ordinea înregistrării lor la entităţile prevăzute la alin. (1). Prin excepţie, se analizează cu prioritate cererile formulate de persoana certificată de entităţi desemnate de statul român sau de alte state membre ale Uniunii Europene sau de statul de reşedinţă, ca supravieţuitoare ale Holocaustului, aflate în viaţă la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a prezentei legi.”

Dispozițiile normative în raport de care se va efectua controlul de constituționalitate au următorul conținut normativ:

Art. 1 – Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului
Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.
Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor.

Art. 1 (extras) – Statul român (Constituția României)
(3) România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.

Art. 4 (extras) – Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni (Constituția României)
(2) România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi, fără deosebire de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică, de avere sau de origine socială.

Art. 16 (extras) – Egalitatea în drepturi (Constituția României)
(1) Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări.

Art. 21 (extras) – Accesul liber la justiție (Constituția României)
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

Art. 44 (extras) – Dreptul de proprietate privată (Constituția României)
(2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală.

Art. 53 (extras) – Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi (Constituția României)
(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporţională cu situaţia care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu şi fără a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertăţii.

Mulțumim pe această cale Curții de Apel Brașov pentru faptul că precizează pe pagina on-line a dosarului și dispozițiile din Constituție în raport de care se va realiza controlul de constituționalitate. Nu înțelegem de ce nu se poate impune, la nivel normativ, obligația ca această mențiune să fie realizată pe pagina dosarelor tuturor instanțelor din România care admit trimiterea unei excepții de neconstituționalitate.

Andrei Alexandru Marcu (text și selecție)
Avocat – Baroul Constanța

dr. Mihaela Mazilu-Babel (coordonator)

 
Secţiuni: CCR, Covid 19 Legal React, Drept constitutional, Jurisprudență | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD