Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q8
AUDI Q3 SUV
AUDI Q3
AUDI Q3
AUDI Q3
Citeşte mai mult în legătură cu Articole, Drept civil, Opinii, SELECTED

Istoria dreptului românesc (3). Concluziile capitolului „Dreptul în perioada sec. IX i. Hr- 106 d.Hr.”

28 noiembrie 2023 | Petre BUNECI​, Cristian MOȘNEANU
Petre Buneci​

Petre Buneci​

Cristian Moșneagu

Cristian Moșneanu

« Istoria dreptului românesc (2)

Concluziile Capitolului 2 – Dreptul în perioada sec. IX i. Hr- 106 d.Hr.

I. Viziune de ansamblu asupra dreptului în Dacia Antică

Pe teritoriul Daciei au existat trei mai legislatori cunoscuți: Zamolxe, Anacarsis şi Deceneu. Aceştia au fost erudiţi, stăpânind cunoştinţe din mai multe domenii lucru care a făcut să fie cunoscuți în Grecia și Roma antică.

Legile popularizate și reformate de Zamolxe și Anacharsis au influențat sau au stat la originea legilor la greci și romani.

JURIDICE by Night

Evenimente juridice

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Legile reaplicate şi reformate de Deceneu au stat la baza legilor goţilor care le-au transmis mai departe neamurilor nordice.

Grecii au atribuit greşit, la modul general, că marele neam al sciţilor a dat primele legi şi că erau cei mai drepţi dintre oamenii pământului. În realitate aceste virtuţi aparţineau geto-dacilor, de la nord de Dunăre, agatârşilor (neam dacizat sau dac plasaţi pe râul Mureş în Transilvania) și saciilor (trib dacizat sau extensie a agatârşilor în Dobrogea deoparte şi de alta a Dunării) şi nu în ultimul rând Missilor (care erau de fapt geţi de la sud de Dunăre din Moesia). Despre Sciţi cunoaștem de la greci că într-adevăr, au avut primele legi militare cunoscute.

Referindu-ne la societatea sau la societăţile care s-au dezvoltat în spaţiul traco-geto- dacic, se poate observa o relaţie strânsă între religie, morală și lege.

Legea la daci sau respectarea dreptăţii se făcea într-un mod natural, iar instaurarea unei legislaţii politizate era încadrată în contextual societății din perioada respectivă. Acest lucru ni-l destăinuie Ovidiu în poeziile sale[1].

Având un caracter moralo-religios, la daci, ideea de dreptate se găseşte înaintea legii impuse de stat, iar respectarea ei vine dintr-o motivaţie interioară în detrimentul motivării exterioare. O astfel de motivare a respectării legii nu poate fi decât rezultatul unei credinţe religioase colective care se găsea în toată societatea. Ca atare, la daci, ideea originii divine a legii îl va face pe omul credincios să respecte cu strictețe regulile comune impuse de legiuitori. De aceea credem că pentru a analiza sistemul juridic antic din zona actualei noastre ţări trebuie să analizăm şi rolul pe care religia l-a avut în acest caz.

Alt aspect are legătură cu faptul că preoţii au avut un rol esenţial în viaţa politică. A se vedea faptul că fiecare mare conducător dac avea și un preot ca „mâna lui dreaptă”, cum este cazul lui Zamolxe şi Deceneu, care au fost mari preoți și apoi regi, și chiar situaţia lui Anacharis care fiind cel de-a doilea fiu al unui rege agatârş avea atât un rol spiritual şi unul de legiuitor.

Este de netăgăduit că superioritatea dacilor numiți cei mai drepţi dintre toate neamurile tracice și nu numai, lucru recunoscut unanim în lumea grecească avea legătură cu acest sistem de legi ce aveau şi componente morale şi religioase.

II. Dreptul de proprietate asupra pământului și a animalelor

Încercând să reconstituim o pagină de istorie, putem afirma că principala proprietate a geto-dacilor era pământul.

Dacă vorbim de perioada secolelor VI – III î.Hr., conform dovezilor avute se poate observa că pământul era la comun, fie că vorbim de geto-daci, sacii-galactofagi sau de agatârşii care locuiau în centrul Transilvaniei. Practic pământul se muncea la comun şi roadele pământului erau comune. De asemenea, un anumit ogor nu era cultivat mai mult de un an. Despre motivul acestei reguli nu avem ştiinţă, dar putem face câteva supoziţii. De pildă, un motiv ar fi, după cum ne spune Platon, că pământurile erau foarte întinse, populaţia era destul de rarefiată şi „îşi permiteau” să exploateze alte parcele. Nu mai luăm în calcul că în al doilea an, un pământ care în prealabil a fost necultivat, va da mai multe roade. Poate fi de asemenea și o regulă de a trăi în armonie, ca fiecare trib să muncească pământul prin rotaţie. Nu putem să nu observăm că acest obicei este comun unor triburi care sunt vecine (chiar dacă sunt încadrate a avea origini diferite la bază), care au format ulterior nucleul triburilor unite de Burebista și apoi de Decebal.

De asemenea, ştim că o ramură a sciţilor, cei care s-au luptat cu Darius nu aveau ca drept de proprietate pământ sau locuinţe (cetăţi), ci doar animale pe care le considerau foarte importante. Aceste animale erau comune. La fel, sciţii nomazi aveau o formă de proprietate a pământului care seamănă cu ceea ce cunoaştem a fi dijma astăzi. Adică erau în posesia lor, dar le dădeau altor neamuri să le muncească şi împărţeau veniturile. Dacă cei care munceau, refuzau să dea dijma, singura formă de „justiţie” era declararea de război.

În perioada lui Dromichates se poate observa la geţi o societate foarte bine închegată, care avea ca principale îndeletniciri agricultura şi creşterea animalelor. Faptul că făceau negoţ cu cereale şi animale, adică avea și partea de „distribuţie” a produselor ne arată că erau proprietari de pământuri şi animale.

Începând cu Burebista și până la Decebal, proprietatea comună se va transforma într-o formă de proprietate privată. Astfel pământul devine proprietatea unor familii sau comunităţi mai restrânse, iar ce rămâne comun sunt pășunile și pădurile și se poate vedea că o parte dintre locuitori munceau pământul cu boii, alţii îi supravegheau sau erau administratori. Acești administratori nu erau numiţi direct de către rege, ci erau aleşi prin vot, dar făceau parte din casta nobiliară-preoţească a celor care aveau acces la cunoştinţe pe mai multe planuri. Aşa se face că aveau rolul de a pregăti grânele, probabil măcinatul și chiar pregătirea pâinii. Având și un rol de perceptori, probabil un anumit procent din recoltă era trimis regelui.

Tot în timpul lui Burebista până la Decebal, datorită dezvoltării economice și prosperităţii meșteșugarii devin proprietari pe uneltele pe care le făureau cu drept de a le vinde şi din dovezile montare găsite rezultă că se intensifică şi negustoria.

Cei care munceau pământul erau proprietari şi pe uneltele agricole folosite.

III. Dreptul familiei în lumea geto-dacă

Despre lumea daco-geţilor, tracilor, agatârşilor şi a sciţilor cunoaştem că era una patriarhală, iar bărbatul era considerat șef al familiei. Acesta avea un rol predominant în viața comunității, iar relațiile de rudenie se stabileau pe linie paternă. Această formă de orânduire este specifică comunei primitive care se baza pe egalitate în relaţiile sociale, iar proprietatea era comună, așa cum am văzut mai sus în ceea ce priveşte pământul şi creşterea animalelor.

Tot din această formă patriarhală aflăm că la geto-daci şi la traci, copiii şi soţia erau considerați proprietate privată a bărbatului care dispunea soarta lor.

La geto-daci existau şi bărbaţii care aveau mai mult soţii dar şi monogami. Monogamia va deveni un lucru obișnuit în momentul în care vor apărea diferenţe între clasele sociale. Cel mai sigur acest fapt a început să albe loc începând cu Burebista sau cu puţin timp înaintea lui.

În ceea ce priveşte căsătoria la geţi sau traci, aşa-zisul „peţit” se producea într-un fel de târg, de unde bărbatul putea cumpăra soţia de la părinţii ei, având apoi drept total asupra ei. Totuşi existau câteva excepţii, atunci când femeia nu era mulţumită avea dreptul să se întoarcă acasă. Din informaţiile pe care le avem, doar la traci exista obiceiul ca bărbatul care cumpăra o femeie o putea vinde mai departe dacă dorea.

Femeia chiar dacă se supunea total bărbatului avea totuşi un statut special. Acest lucru îl aflăm din relatarea în care ni se spune că la ospeţe bărbaţii ridicau paharul în cinstea lor cum am văzut la traci. La geto-daci acest statut este dat şi de faptul că femeile erau cele care aveau un loc aparte în ceea ce priveşte ritualurile religioase sau tradiţiile. Acest lucru reiese din obiceiul împărţitului darurilor și ofrandelor pe care le făceau pentru cinstirea zeilor sau poate chiar pentru cinstirea morţilor. Ce este foarte interesant este că la români obiceiul împărţitului de sărbători – lucru făcut de femei nu este dogmă bisericească, ci este o tradiţie moştenită din moşi strămoşi.

Tot la geto-daci, pe lângă muncile agricole, femeie era cea care se ocupa în întregime de gospodărie: creşterea copii, pregătirea hrana și ţesea materialului din care făcea apoi haine pentru întreaga familie.

Prin faptul că, la geto-daci, „femeia nu se făcea vinovată de copiii vitregi” înțelegeam că ea avea dreptul de a se căsători/recăsători şi dacă avea un copil. De asemenea, femeile aveau obligativitatea morală, ca într-o comunitate să crească copii orfani.

De asemenea, statutul femeii geților nu se schimba chiar dacă zestrea cu care venea în căsătorie era mai mare decât averea soţului. Starea materială nu îi dădea libertatea să aibă mai mulţi bărbaţi, cum era cazul invers. Adulterul se pedepsea cu moartea – soţul înşelat avea dreptul de a hotărî soarta femeii.

Din afirmaţia „legământul căsătoriei rămâne trainic” rezultă că exista un ceremonial de căsătorie prin care femeia îi jura credinţă bărbatului (tot la geto-daci).

De asemenea, virtutea de fidelitate a femeii era considerată un lucru de mare preţ, iar dacă această virtute era încălcată era o mare dezonoare şi pentru părinţii fetei.

În cazul în care soţul murea, cel care îi moştenea averea îi moştenea şi soţia sau soţiile (de aici rezultă că moştenirea se făcea tot pe linie bărbătească). Totuşi femeile aveau libertatea de a se recăsători după ce defunctul îşi dădea obştescul duh.

La traci numărul de soţii era direct proporţional cu bogăţia bărbatulu Când acesta murea exista o regulă în care cea mai virtuoasă dintre soţii se sinucidea pentru a fi îngropată alături de soţul mort. De aici rezultă că și în rândul soţiilor exista o orânduire.

La galactofagi și la agatârşi cunoaştem că aveau totul în devălmăşie inclusiv femeile și copii.

La traci şi regele avea mai multe soţii, iar aceştia considerau că aceasta este rânduirea normală pentru că ei trebuiau să urmeze exemplul conducătorilor lor. Doar la traci avem informaţii că un motiv în plus în avea mai multe neveste era acela de a avea câţi mai mulţi copii.

La sciţi conducătorii erau poligami (poate și supuşii). În cazul în care regele îşi lua soţie de alt neam, aceasta era obligată să trăiască strict după regulile lor. Nerespectarea legilor lor era pedepsită. De asemenea, regele nu avea voie să trăiască după regulile altor neamuri şi să venereze alţi zei decât ai lor. Dacă se sesiza că această lege era încălcată, era înlăturat şi în anumite situaţii era ucis.

La sciţii care erau nomazi și care călătoreau, exista regula ca femeile și copiii să meargă numai în căruţe, iar bărbaţii călare înaintea căruţei. Înainte de război, prima măsură luată era protejarea copiilor şi a soţiilor care erau duşi şi adăpostiţi departe de câmpul de luptă.

În ceea ce îi privește pe regii geto-dacilor, nu avem certitudinea că erau poligami. Cunoaștem că Dromichates, în urma descoperirii mormântului său, era îngropată alături de o singură soţie, adică alături de regină. Despre Burebista sau Decebal nu avem informaţii că ar fi avut mai multe soţii. Totuşi făcând parte dintr-o castă sacerdotală și urmând îndeaproape legile Belagine sub îndrumarea unui preot care era mâna lui dreaptă, tindem a crede că erau monogami.

După naştere femeia nu era scutită de muncă, uneori bărbaţii aveau grijă de copii în locul lor, iar ele trebuiau să meargă să îşi îndeplinească îndatoririle.

Pe ţărmul Mării Negre, (credem că nu numai) exista obiceiul ca femeile să călărească şi să înveţe să lupte.

În ceea ce priveşte poligamia geto-dacilor, este o chestiune asupra căreia putem medita. Ea s-a practicat cu siguranţă înaintea celor două state centralizate ale lui Burebista și Știm că existau chiar și oameni care nu se căsătoreau, cei care erau preoţi. Cel mai probabil trecerea de la poligamie la monogamie s-a realizat odată ce dreptul de proprietate s-a consolidat şi în egală măsură, odată cu conturarea claselor sociale când au apărut diferenţe de statut social între oameni.

Deoparte şi de alta a Dunării exista obiceiul ca femeile să muncească pământul și să aibă grijă de animale la fel ca bărbaţii.

IV. Dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile: lemnului, fierului și a minelor de sare și aur

Dreptul de proprietate asupra minelor de sare şi aur aparţinea regelui. Produsul obţinut prin exploatarea minelor erau de o mare importanţă în lumea dacică. Lipsa sării la locuitorii din partea de sud a Dunării şi chiar în lumea romană a făcut să se intensifice comerţul ceea ce a dus la o înflorirea a societăţi dacice.

Fierul era considerat un element extrem de important şi din acest motiv sigurul care dispunea de folosirea lui era tot regele. Valoarea lui nu este dată de posibilitatea de a fi comercializat ci din faptul că era folosit pentru arme.

Nu greşim dacă spunem că lemnul avea un rol important în societatea dacică ca pământul şi creşterea animalelor. El era deţinut la comun şi era folosit pentru uz casnic, dar și pentru comerţ sau schimburi de bunuri.

V. Statul get şi dreptul în timpul lui Dromichaetes

Din descoperirile arheologice puse cap la cap cu puţinele izvoare scrise contemporane vedem că, în secolul al VI-lea î.Hr., geţii erau o populaţie unitară care locuia la nord şi la sud de Dunăre, dar care din punct de vedere politic erau organizați în clanuri sau triburi autonome ce aveau lideri care puteau delibera singuri sau care erau dependenţi de vreunul din regii sciţi sau agatârşi.

Dromichaetes avea un stat centralizat foarte bine organizat. Totodată aceasta este și prima formaţiune statală a strămoşilor noştri despre care avea informaţii certe.

De asemenea, după cum am văzut, regele era cel care lua măsurile generale legată de politica internă și externă a statului. Cu alte cuvinte, intern, el a fost cel care a propus decizia ca Lisimah să nu fie ucis şi tot el a avut ultimul cuvânt legat de această situaţie. Pe plan extern a închegat o alianţă cu regele tracilor, cimentată, după cum era obiceiul vremii, prin luarea în căsătorie a fiicei lui Lisimah.

Având în vedere că forma de organizare politică era democraţia militară[2], organele centrale ale statului erau compuse din Conducătorul Militar (Dromichaetes), Căpeteniile poporului înarmat şi sfatul bătrânilor. Probabil soarta lui Lisimah s-a hotărât prin discuţiile lui Dromichaetes cu căpeteniile militare și cu bătrânii înţelepţi.

Fiind vorba de o democraţie militară, legile se hotărau prin discuţii avute între cele trei aşa-zise instituţii, iar cei care se asigurau că ele sunt respectate sau puse în practică erau căpeteniile militare.

Organizarea economică se făcea sub strânsa supraveghere a lui Dromichaetes. Acesta, pe lângă un strălucit diplomat şi comandant militar, era şi un bun administrator. Argumentul este dat de forţa militară a armatei care nu putea fi decât produsul unui stat puternic şi bogat. Lucrul acesta reiese și din faptul că Lisimah a servit masa din vase de aur și argint, iar la despărţirea de regele tracilor a plecat încărcat cu daruri.

VI. Statul get centralizat şi dreptul de la Dromichaetes la Rubobostes

Forma de conducere este la fel ca aceea a statului condus de Dromichaetes.

Se poate vedea că toate formațiunile despre care am vorbit erau bogate (a se vedea baterea de monedă proprie) și foarte puternice din punct de vedere militar. Acest lucru nu ar fi fost posibil dacă instituțiile de conducere ale statului din acea perioadă, nu ar fi fost bine consolidate.

Mai arătăm faptul că regele avea putere sporită și legile erau foarte bine puse în practică (a se vedea relatarea despre Oroles).

Începând cu secolul II î.Hr., centrul de putere din Câmpia Munteană se va muta treptat în Transilvania. De aici rezultă că Burebista a beneficiat de un context favorabil, după ce a preluat conducerea, ducând mai departe și desăvârșind munca înaintașilor săi.

Se pare că tot această perioadă este cea de transformări adânci în structurile sociale, aşa cum le vom cunoaşte în parte dedicată domniei lui Burebista.

VII. Organizarea statului geto-dac şi dreptul în timpul lui Burebista

Organizarea Regatului lui Burebista a avut forma unei asociaţii de state (triburi, cetăţi, colonii greceşti etc.) asemănătoare unei federaţii cu precizarea că asocierea lor nu formau neapărat un stat nou.

Ierarhia statală era formată din triburile sau cetăţile normale care au intrat în constituirea statului la început și din state (cetăţi, triburi, colonii greceşti) protejate şi state vasale. În cele mai multe situaţii cetăţile protejate și vasale au fost integrate în statul lui Burebista cu ajutorul forţei militare, fie că au fost nevoite să accepte suzeranitatea pentru a evita conflictul militar, fie că au opus rezistenţă și au fost cucerite ulterior. Cetăţile care plăteau tribut erau cele de pe malul Mării Negre, după cum am văzut din Decretul lui Acronion despre Dionysopolis, dar şi triburile pe care Burebista le-a luat în stăpânire la sud de Dunăre.

La triburile și cetăţile aşa-zis vasale structura politică era una proprie, adică avea propria formă de organizare, dar situaţia judiciară era una impusă de la centru de către Burebista. Fireşte se putea păstra anumite orânduiri particulare, dar existau şi anumite legi impuse. Un exemplu de lege impusă este dată de decizia generală de interzicere a cultului lui Dionisus la cererea lui Deceneu[3]– legea care s-a aplicat după cum am văzut chiar în Dionysinopolis. De asemenea, cetățile-triburile aveau obligativitatea de a plăti un anumit „tribut” – referire rezumată din relatarea lui Acronion care a mers la Argidava și a cerut ca cetatea sa să fie scutită de tribut.

Cetăţile protejate aveau, în plus față de cele vasale, doar mai puţine restricţii legislative impuse de la centru, dar tot exista o parte din legi impuse. Cel mai bun exemplu în acest sens este tot Dionysopolis care, prin scutirea de taxe (tribut) şi prin faptul că aveau voie să aibă propriul cult religios în afara celui agreat oficial, face să se transforme cetatea vasală în cetate protejată.

Organele de stat centrale din timpul lui Burebista erau formate din rege, marele preot care avea un statut special (un fel de vice-rege) și un consiliu format din cei mai de seamă Este posibil ca sfatul bătrânilor să fie înlocuit de către Consiliul aristocraţilor formaţi din Tarabostes sau cea mai mare parte a Consiliului Tarabosteşilor să fie format din cei mai bătrâni şi înţelepţi.

Pe lângă Centrul din Munţii Orăştie, mai existau şi alte câteva centre în interiorul statului unde exista o persoană delegată de către Rege care avea drepturile depline în a impune legea și a face „excepții”. Un exemplu în acest sens este dat de Argidava, unde șef era tatăl lui Burebista, cel care a dat un decret în a-i scuti de taxe pe Dionysipolieni şi de a le da voie să practice religia proprie. Cred că un asemenea exemplu poate fi dat și de Tomis din timpul lui Burebista și ulterior când Ovidius a fost scutit de taxe.

În cetăţile aservite sau triburile supuse, pe lângă şefii locali exista un fel de consilier personal al regelui (un corespondent al guvernatorilor regionali de la romani) care se asigurau că legea impusă de la centru era respectată. În unele situații (sau poate peste tot) acest consilier era și cel dintâi dintre preoții cetății.

Deciziile pentru măsurile finale în ceea ce privește îndeplinirea politicii interne și externe aparțineau lui Burebista.

Tot Burebista era cel care avea decizia finală pentru măsurile care trebuiau luate în îndeplinirea legii. Un rol cheie în acest sens este dat de armată, care se afla sub conducerea lui directă. Sarcinile erau transmise direct conducătorilor militari care, se pare că făcea parte din rândul Capilatilor – o clasă socială despre care nu avem informații că ar fi existat, sub această formă, înaintea lui Burebista. Probabil comandanții erau aleși din rândul celor mai virtuoși și mai viteji dintre cavaler Pe lângă sarcinile militare ale armatei, aceștia aveau rolul de a se asigura că taxele sunt plătite și probabil de asigurarea transportului în condiții sigure al taxelor la centrul din Orăștie.

Regele era considerat judecătorul suprem al statului. Dacă Burebista a avut un mare preot în persoana lui Deceneu, după au existat regi care aveau rolul și de mari preoți și judecători supremi-funcții care se întrepătrundeau oarecum, deoarece legile în acea perioadă la daci aveau și un caracter divin.

În ceea ce privește politica externă, Burebista avea ambasadori sau consilieri personali care aveau rolul de a îndeplini misiuni foarte importante. Un exemplu în acest sens este dat tot de Acronion care a fost trimis în secret de Burebista la Pompei, rivalul lui Cezar.

După cum am văzut din scrierile lui Ovidius, în anumite condiții unii cetățeni erau scutiţi de taxe şi îndatoriri, aceste beneficii puteau fi valabile în toate cetățile care se aflau sub oblăduirea regelui și nu doar în propria cetate unde locuia beneficiarul.

La geto-dacii din timpul lui Burebista exista o formă de reglementare a legii şi anume duelul judiciar. Nu avem știre care erau toate condițiile de aplicare a acestei forme de reglementare.

În timpul lui Burebista, datorită prosperității și consolidărilor anumitor îndeletniciri (comerțul metalurgia etc.) structura socială a oamenilor se diversifică. Astfel că avem trei mari clase sociale: Tarabostes, Capilati şi Demosul. Tarabostes pe care îi mai întâlnim cu denumirea de Pileati sau Polistai erau clasa cea mai de seamă a societății geto-dacice. Din câte observăm, tronul nu se transmitea din tată în fiu, ci regele era ales din rândul acestei clase sociale. Se pare că cel care avea întâietate în a ajunge pe tron era marele preot care reprezenta mâna dreaptă a regelui și era un fel de vice-rege. Argumentul în acest sens este dat de faptul că lui Burebista i-a urmat la tron Deceneu, iar lui Deceneu i-a urmat la tron marele preot al acestuia și anume Comosicus. Cea de-a doua clasă socială este cea a Capilatilor sau Comatiilor – clasa care a suferit o transformare în timpul lui Burebista, căpătând un caracter strict militar. Pe lângă rolul militar din război, Capileati aveau și rolul de a pune în practică în teritoriu legile impuse de rege sau de a veghea la respectarea lor. Demosul, cea de-a treia clasă socială, a reprezentat o clasă socială „pestriță”. Ea era formată din pătura de jos a societății, din oamenii fără pământ sau dependenți, din lucrătorii în mine, dar și din meșteșugari și negustori. În rândul negustorilor și meșteșugarilor au existat oameni care s-au îmbogățit, însă nu avem certitudinea că au pătruns în rândul clasei numite Tarabostes. Dacă totuși au existat situații în care au reușit acest lucru are legătură probabil cu anumite servicii făcute regelui sau statului.

VIII. Statele geto-dace centralizate şi dreptul după Burebista până în perioada lui Decebal

După dispariţia lui Burebista, statul dac, mai mic ca dimensiuni, cu capitala în Munţii Orăştiei, a rămas în continuare destul de puternic încât putea pune mari probleme Imperiului Roman. Acest lucru ne arată că era în continuare un stat centralizat, bine organizat, unde legile erau respectate cu stricteţe.

Din rândul pileaților erau aleşi cei care conduceau cetăţile, şi tot ei erau cei care aveau responsabilitatea fortificării cetăţilor înainte de o confruntare militară cu vreun duşman din exterior.

Organele de stat centrale vor rămâne aceleaşi. De la Iordanes vom afla că Tarabostes-nobilii din timpul lui Burebista se numeau în timpul lui Decebal pileați.

De asemenea, marele preot avea în continuare rolul de a-l ajuta pe rege în a menţine autoritatea asupra poporului. În timpul lui Decebal mare preot era Zeuta care nu era cu nimic mai prejos faţă de Deceneus şi de Zamolxis.

Modalitatea de alegere a regelui nu este pe deplin cunoscută sau nu, existau în acest sens niște reguli de la care dacii să nu se abată. În cele mai multe situaţii, cel care ajungea la tron după moartea regelui era marele preot. Exista însă şi situaţia în care cel care urma la tron era fiul regelui. Putem vedea aici situaţia lui Burebista când de fapt tatăl său îi cedează tronul înainte ca regatul Daciei să ajungă la dimensiunile la care le-a dus Burebista. Vedem situaţia în care Decebal ajunge pe tronul tatălui său Scorillo, dar nu imediat, intermediar fiind pe tron Duras-Durpaneus, unchiul său. Concluzia pe care o putem trage de aici, este că deşi regii erau aleşi din cadrul pileaților nu exista o regulă bine stabilită în linia dinastică a tronului. Probabil contextul istoric al perioadei respective influenţa într-o anumită măsură și ajungerea pe tron. Ne referim în această situaţie la perioadele de război, când probabil buna capacitate de gestionare militară și vitejia primau probabil în faţa celorlalte virtuţi, care oricum erau apanajul marelui preot, mâna dreaptă a regelui.

După rege existau trei funcţii pe trei arii diferite, dar cu importanţă egală: marele preot, care avea rol religios-legislativ (Zeuta), primul general al armatei (Vezinas) şi cel care se ocupa de relaţiile externe, diplomatul care negocia cu duşmanul în timpul războiului și nu numai (Decis). Toţi trei făceau parte din casta pileaţilor şi erau direct subordonaţi regelui.

Tot din rândul pileaţilor erau aleşi administratori care vegheau asupra diferitelor munci făcute de ţăranii dependenţi și nu numai. Din rândul acestora erau aleşi şi cei care colectau taxele, și cei care asigurau bunul mers la producţiei. Astfel, din această castă nobiliară, se pare că erau singurii care știau să scrie cu alfabet latin.

Din spusele lui Dios Chrysostomes rezultă că exista și cea de-a treia pătură socială și anume demosul (întâlnit începând cu era lui Burebista): ţărani dependenți sau fără pământ, meşteşugari, negustori sau cei care îndeplineau diverse munci legate de pregătirile de război.

De asemenea, un rol important în timpul lui Decebal îl reprezentau comatii/capilatii. Aceşti erau un fel cavaleri-luptători care, la un moment dat, au format o clasă socială de mijloc, dar cu o importanţă foarte mare, chiar și pe timp de pace când se asigurau că legea este respectată. Importanţa lor rezultă și din faptul că, din rândul căpeteniilor lor, sunt trimişi soli să negocieze pacea cu Traian la sfârşitul primului război din anul 101-102 e.n. De altfel, de la Iordanes aflăm că aceştia erau atât de respectaţi încât au ajuns a fi veneraţi în cântecele şi imnurile urmaşilor.


[1] Ibidem. Ovid, Tristia, V, 7, 47 – 48; 10, 43 – 44.
[2] Formă de organizare comunei primitive din epoca bronzului începutul epocii fierului.
[3] Se pare că motivul tăierii viiilor şi interzicerea vinului la daci a fost unul şi cu caracter religios pentu a face să primeze doar religia impusă de marele preot al lui Burebista, care poate fi credinţa în Zamolxis sau credinţa în zeitatea supremă pe care o propovăduia şi Zamolxe. Se cunoaşte că vinul era „licoare” folosită în abundenţă în momentul venerării zeului Dionysos.
[4] Fontes historiae Daco-Romanorum / Izvoarele istoriei Românilor, XIV , Iordanes, Getica, text, traducere şi comentarii de G. Popa-Lisseanu, Bucureşti, 1939, pp. 73-74.“ După ce Deceneu a murit, (dacii) l-au avut în aproape aceeași venerație pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos în iscusință. El era socotit, datorită priceperii sale, și rege peste dânșii și mare preot, și judeca poporul ca judecător suprem. Iar când acesta a murit Coryllus [Scorilo] a urcat pe tron ca rege al goților [geților] și a domnit peste poporul său din Dacia vreme de patruzeci de ani“.


Prof. univ. dr. Petre Buneci
Drd. Cristian Moșneanu

* Textul face parte din lucrarea Istoria dreptului românesc | Petre Buneci, Cristian Moșneanu, Editura Librex, 2021

Citeşte mai mult despre , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill şi My Justice.

Login | Pentru a putea posta comentarii trebuie să fiţi abonat. Dacă încă nu sunteţi, click aici pentru a afla despre avantaje!

Lasă un răspuns

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories