Secţiuni » Mesaje de condoleanţe
Mesaje de condoleanţe
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
Masterclass US Litigators
Afaceri transfrontaliere Mesaje de condoleanțe

Dr. Henry Kissinger s-a stins la vârsta de 100 de ani. UPDATE: Mesaje de condoleanțe

4 decembrie 2023 | JURIDICE.ro

Miercuri, 29 noiembrie 2023, Henry Kissinger a decedat. Acesta avea 100 de ani, potrivit theguardian.com și BBC News (VIDEO).

Henry Kissinger  (imagine CNN) a fost secretar de stat al Statelor Unite și consilier pe probleme de securitate națională în timpul președinției lui Richard Nixon și în cea a lui Gerald Ford.

Eminent diplomat, om politic influent și de anvergură globală – adept al Realpolotik –, savant, profesor, cercetător, politolog, expert și consultant geopolitic internațional, Licențiat (1950) și Master (1951) în Științe Politice și Doctor în Filosofie (1954) al Universității Harvard, autor al unor volume și articole de referință, Henry (Heinz) Alfred Kissinger (27 mai 1923, Fürth, Bavaria, Germania – 29 noiembrie 2023, Kent, Connecticut, SUA), a emigrat în Statele Unite (1938) ca refugiat evreu, victimă a persecuțiilor naziste, devenind cetățean american prin naturalizare (1943) și servind în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial în Armata SUA, care pentru meritele sale l-a decorat cu Steaua de Bronz (1945).
După război, Henry Kissinger a studiat la Harvard și a devenit profesor de Relații Internaționale în cadrul Departamentului de Studii Guvernamentale, Politice și de Istorie al acestei prestigioase Universități, fiind directorul Seminarului Internațional Harvard (1952-1969).
În 1955, acesta a devenit membru al Consiliului pentru Relații Externe.

În calitate de consilier pe probleme de securitate națională (1969-1975) și, ulterior, secretar de stat (1973-1977), în două administrații ale Partidului Republican, Dr. Kissinger a jucat un rol dominant în politica externă a Statelor Unite, activitatea sa diplomatică determinând o relaxare semnificativă a tensiunilor americano-sovietice, fiind negociate o serie de tratate cu privire la armamente (SALT I), dar și destinderea relațiilor dintre SUA și RP Chineză (1972), Kissinger fiind artizanul apropierii istorice a celor două țări – merit ce i-a fost elogiat și de Președintele Xi Jinping, la primirea de către acesta la Beijing a fostului secretar de stat american, pe 20 iulie 2023 (VIDEO NBC News) –, viitorul pașnic al relațiilor lor și echilibrul geopolitic dintre marile puteri mondiale fiind o preocupare susținută a sa până la sfârșitul vieții.
Totodată, Henry Kissinger a primit în comun Premiul Nobel pentru Pace (1973) împreună cu liderul vietnamez Le Duc Tho pentru contribuția sa la stabilirea încetării focului și încheierea războiului din Vietnam.
După războiul arabo-israelian (Yom Kippur) din anul 1973, Dr. Kissinger a efectuat o așa-numită „diplomație navetă” pentru a media și a promova un armistițiu între beligeranți, fiind de asemenea responsabil pentru reluarea relațiilor diplomatice dintre Egipt și Statele Unite, întrerupte din 1967.
Ca recunoaștere și apreciere a activității sale a fost distins cu Medalia Prezidențială a Libertății de către Președintele Gerald Ford (1977), Medalia Libertății, conferită de Președintele Ronald Reagan (1986), Medalia Președintelui Israelului, decernată de Președintele Shimon Peres (2012) și cu numeroase alte premii și distincții americane și străine.

Henry Kissinger a vizitat România în mai multe rânduri, prima dată oficial împreună cu Preşedintele Nixon (2-3 august 1969), ulterior alături de Preşedintele Ford (2-5 august 1975) şi de câteva ori pe cont propriu, ultima sa vizită privată la București având loc în 2007.
În interviurile acordate mass-media de la noi, acesta a împărtășit faptul că avea amintiri foarte plăcute și calde din vizitele sale în țara noastră și a recunoscut și apreciat rolul jucat de România în dezghețul relațiilor americano-chineze (lucru pe care, de altfel, l-a făcut și în cartea sa „Despre China” – amintită mai jos) și, de asemenea, în procesul de pace din Orientul Mijlociu.

Dintre lucrările notabile, de specialitate și memorialistice ale Dr. Kissinger, unele dintre acestea publicate și în România, amintim: „Sensul istoriei. Reflecții despre Spengler, Toynbee și Kant” (1950, Teză de licență), „O lume restaurată. Metternich, Castlereagh și problemele păcii – 1812-1822” (1957, Teză de doctorat), „Anii Casei Albe” (1979), „Armele nucleare și politica externă” (1957), „Anii de tulburări” (1982), „Diplomația” (1994 / Editura All, București, 2018 – Ediția a V-a), „Anii de reînnoire” (1999), „Are America nevoie de o politică externă? Către o diplomație pentru secolul 21” (2001), „Vietnam. O istorie a implicării Americii și a ieșirii din războiul din Vietnam” (2002), „Despre China” (2011 / Editura Comunicare.RO, București, 2018 – Ediția a II-a), „Ordinea mondială. Reflecții asupra specificului națiunilor și a cursului istoriei” (2014 / Editura RAO, București, 2015), „Era IA și viitorul nostru uman” (2021, în coautorat), „Leadership. Șase studii de strategie mondială” (2022 / Editura Litera, București, 2022).

Firma de consultanță Kissinger Associates, care a și anunțat decesul marelui diplomat și om de stat, a informat că înmormântarea acestuia va fi privată, fiind urmată de o slujbă comemorativă publică ce va fi oficiată în New York City.

Evenimente juridice

Arbitraj comercial

Servicii JURIDICE.ro

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

* Un documentar Deutsche Welle In Memoriam poate fi vizionat aici.

** Ultimul său mare interviu acordat unei televiziuni (Politico, 9 octombrie 2023) poate fi accesat aici.

* * *

Numeroase personalități politice au transmis în cursul zilelor de miercuri și joi mesaje de condoleanțe:

Joe Biden, Președintele Statelor Unite ale Americii, a postat următoarea declarație pe site-ul Casei Albe la trecerea la cele veșnice a lui Henry Kissinger:

„Nu voi uita niciodată prima dată când l-am întâlnit pe Dr. Kissinger. Eram un tânăr senator, iar el era secretar de stat – dând un briefing despre starea lumii. De-a lungul carierei noastre, am fost adesea în dezacord. Și de multe ori puternic. Dar de la acea primă informare, intelectul său aprig și concentrarea să strategică profundă au fost evidente.
La mult timp după ce s-a retras din Guvern, el a continuat să-și ofere opiniile și ideile la cele mai importante discuții politice din mai multe generații.
Jill și cu mine trimitem condoleanțe soției sale Nancy, copiilor săi Elizabeth și David, nepoților săi și tuturor celor care l-au iubit.”

Antony Blinken, Secretarul de Stat al SUA, a dat publicității pe site-ul Departamentului de Stat următoarea declarație de presă intitulată „La Trecerea lui Henry A. Kissinger”:

„Henry Kissinger a scris odată că ‘oricât de diferiți erau marii oameni de stat ai istoriei, ei aveau un simț comun al trecutului și o viziune pentru viitor’. Henry nu a fost doar un student al istoriei și strategiei. Pe parcursul a 100 de ani extraordinari, le-a făcut pe amândouă.
Familia sa a fugit în Statele Unite din Germania nazistă în 1938, când el avea 15 ani. Găsind refugiu în America, el a scris mai târziu: ‘Am experimentat personal ce a însemnat națiunea noastră pentru restul lumii, în special pentru cei persecutați și dezavantajați’.
Iubea națiunea care-i salvase familia și, pentru tot restul vieții, a simțit o datorie și o dorință de a servi America, oamenii ei, ideile ei.
Recrutat în armata americană la vârsta de 19 ani, el s-a alăturat forțelor aliate care au eliberat Europa în Al Doilea Război Mondial, câștigând o Stea de Bronz pentru descoperirea unei celule naziste aflate în adormire.
Provocarea atemporală cu care se confruntă toți diplomații, a observat Kissinger, este nevoia de a lua decizii esențiale atunci când timpul este scurt, informațiile sunt incomplete și consecințele sunt de necunoscut. Spre deosebire de istoric, academician sau analist, Henry a scris: ‘Omului de stat îi este permisă o singură presupunere; greșelile lui sunt iremediabile.’
În calitate de secretar de stat și de consilier pentru securitate națională, Henry a luat nenumărate decizii care au schimbat istoria. A sluji astăzi ca diplomat șef al Americii înseamnă a trece printr-o lume care poartă amprenta de durată a lui Henry – de la relațiile pe care le-a creat, la instrumentele pe care a fost pionier, la arhitectura pe care a construit-o.
Henry a scris că ‘Pentru orice student, schimbarea este legea vieții’. Un student de-a lungul vieții, Henry a anticipat și a înțeles forțele care ne schimbă lumea și ne-a ajutat să ne confruntăm cu implicațiile lor. Chiar și în al zecelea deceniu al său, era la fel de hotărât să privească spre viitor ca și spre trecut.
Capacitatea de durată a lui Henry de a-și aplica perspicacitatea strategică și intelectul pentru a răspunde provocărilor emergente ale fiecărui deceniu i-a determinat pe președinți, secretari de stat, consilieri pentru securitate națională și alți lideri din ambele partide să-i caute sfatul. Inclusiv pe mine, fie că am călătorit în China la mai bine de 50 de ani după călătoria lui transformatoare, fie că-i căutam sfatul în timp ce ne-am modelat abordarea asupra inteligenței artificiale, la care el s-a gândit, despre care a scris și a sfătuit prolific, până în ultimele săptămâni ale sale de viaţă.
Puțini oameni erau studenți mai buni ai istoriei – și chiar mai puțini oameni au făcut mai mult pentru a modela istoria – decât Henry Kissinger.”

Lloyd Austin, Secretarul Apărării al SUA, a postat o declarație pe site-ul Departamentului Apărării cu privire la decesul fostului secretar de stat:

„Sunt profund întristat de moartea fostului secretar de stat Henry Kissinger la vârsta de 100 de ani. El a fost un savant rar devenit strateg și a fost larg salutat drept unul dintre cei mai puternici și mai influenți secretari de stat ai noștri.
Dr. Kissinger a dus o viață americană extraordinară. În 1938, părinții săi au fugit de antisemitismul virulent din Germania lui Hitler și au avut un nou început în New York City. Acest tânăr refugiat din Germania nazistă a devenit primul și singurul american care a servit simultan atât ca secretar de stat, cât și ca asistent al președintelui pentru afaceri de securitate națională.
Implicarea Dr. Kissinger în Departamentul Apărării a cuprins de la serviciul său în Armata SUA în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, când i s-a acordat o Stea de Bronz, până la a fi fost membru al Consiliului pentru Politica de Apărare la sfârșitul lungii sale vieți. În 2016, secretarul apărării Ash Carter i-a acordat Dr. Kissinger Premiul ‘Distinguished Public Service Award’ / ‘Medalia pentru Servicii Publice Deosebite’, cea mai înaltă onoare a noastră pentru civili. La acea ceremonie, secretarul Carter a remarcat că ‘Henry Kissinger ne-a demonstrat fiecăruia dintre noi modul serios în care gândirea strategică și perspectiva pot oferi soluții pragmatice la probleme aparent irezolvabile’.
Dr. Kissinger a servit doi președinți și a oferit consiliere altor 10. Am căutat în mod repetat perspectiva lui geopolitică de-a lungul carierei mele și mi s-a părut întotdeauna că schimburile noastre de vederi sunt provocatoare.
În numele Departamentului Apărării, le transmit profunde condoleanțe soției sale Nancy, copiilor săi Elizabeth și David și întregii familii Kissinger.”

George W. Bush, fostul Președinte al SUA, a postat următoarea declarație despre fostul secretar de stat pe site-ul Centrului Prezidențial care îi poartă numele:

„America a pierdut una dintre cele mai de încredere și distinctive voci din domeniul afacerilor externe odată cu decesul lui Henry Kissinger.
L-am admirat de multă vreme pe bărbatul care a fugit de naziști, când era un tânăr dintr-o familie de evrei, apoi a luptat cu ei în armata Statelor Unite.
Când a devenit mai târziu secretar de stat, fiind numit ca fost refugiat, acest lucru a vorbit atât despre măreția sa, cât și despre măreția Americii.
A lucrat în administrațiile a doi președinți și i-a consiliat pe mult mai mulți.
Sunt recunoscător pentru acest serviciu și sfat, dar sunt foarte recunoscător pentru prietenia lui. Mie și Laurei ne va fi dor de înțelepciunea, farmecul și umorul lui. Și vom fi mereu recunoscători pentru contribuțiile lui Henry Kissinger.”

Mircea Geoană, Secretarul General Adjunct al NATO, a postat pe contul său de Facebook următorul mesaj:

„Am aflat cu mare tristețe că astăzi a plecat dintre noi Henry Kissinger.
A fost probabil una din cele mai sclipitoare minți ale diplomației internaționale.
L-am revăzut acum câteva luni, la Washington, la aniversarea centenarului. M-a uimit cu mintea lucidă și memoria fabuloasă, inclusiv despre România.
Strateg, diplomat excelent, gânditor și om de stat. Indiferent de anumite controverse, Henry Kissinger a contribuit la modelarea lumii moderne și își va păstra rolul în istorie drept una dintre cele mai importante figuri ale secolului XX.
Laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a rămas tot timpul un diplomat excelent. Vă îndemn să citiți cartea lui despre diferite modele de lideri – “Leadership”.
Diplomația, politica și mediul academic sunt astăzi mai sărace.
Drum lin!”

Charles Michel, Președintele Consiliului European, a postat pe pagina sa de X (ex-Twitter) următorul mesaj:

„Cele mai profunde condoleanțe poporului american și familiei sale pentru moartea lui Henry Kissinger.
Am avut privilegiul să mă întâlnesc cu Henry de mai multe ori.
Un om bun și o minte strălucitoare care, peste o sută de ani, a modelat destinele unora dintre cele mai importante evenimente ale secolului. Un strateg atent la cel mai mic detaliu.”

Ursula von der Leyen, Președinta Comisiei Europene, a postat pe pagina sa de X următoarele:

„Strategia lui Henry Kissinger și excelența în diplomație au modelat politica globală de-a lungul secolului al XX-lea.
Influența și moștenirea sa vor continua să se răspândească până în secolul XXI.”

Olaf Scholz, Cancelarul Germaniei, a postat pe pagina proprie de X mesajul:

„Henry Kissinger a modelat politica externă americană ca puțini alții.
Angajamentul său față de prietenia transatlantică dintre SUA și Germania a fost semnificativ și a rămas mereu aproape de patria sa germană.
Lumea a pierdut un mare diplomat.”

Emmanuel Macron, Președintele Franței, a postat un mesaj tot pe X:

„Henry Kissinger a fost un gigant al istoriei.
Secolul său de idei și diplomație a avut o influență de lungă durată asupra timpului său și asupra lumii noastre.
Franța adresează condoleanțe poporului american.”

Marcel Ciolacu, Prim-Ministrul Guvernului României, a postat pe pagina sa de X următorul mesaj:

„Regret trecerea în nefiinţă a unui mare om de stat, Dr. Henry Kissinger.
Contribuţia sa va continua prin moștenirea sa în politica externă şi ideile politice şi va rămâne inspiratoare pentru viitoarele generaţii de diplomaţi şi lideri.”

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

Arii de practică
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Business
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul sportului
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Litigation
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protective
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi

Parteneri arii de practică  Specialişti


JURIDICE.ro
Main page
Cariere
Evenimente ⁞ 
Dezbateri
Profesionişti
Lawyers Week
WinLaw.ro
VIDEO
Servicii
Flux noutăţi
Selected ⁞ 
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi / JURIDICE NEXT
RSS  Publicare comunicate profesionale
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note, studii şi opinii juridice
ISSN 2066-0944
       Studii şi note de studiu
Revista revistelor
Autori  Condiţii de publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
       Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
       Dezlegarea unor chestiuni de drept
       Recurs în interesul legii
Curţi de apel ⁞ 
Tribunale ⁞ 
Judecătorii

Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Proiecte speciale
Cărţi
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Mesaje de condoleanţe
Povestim cărţi
Războiul din Ucraina
Wisdom stories

Servicii J   Cont profesional [membership]   Catalog   Documentare   Comunicare   Revealing   Vizual   Website   Logo   Foto   Video   Talent Search   Recrutare   Evenimente   Directoare internaţionale