Secţiuni » Arii de practică » Protective » Dreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
CCR Dreptul muncii Monitorul Oficial al României Note de studiu RNSJ SELECTED

CCR. Încetarea de drept a contractului de muncă urmare a dispunerii interdicţiei de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o funcţie. Constituționalitate

5 decembrie 2023 | Anda-Laura DUȚESCU
Anda Laura Duțescu

Anda-Laura Duțescu

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din data de 28 august 2023 a fost publicată Decizia nr. 363/2023 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Al-Jobory Hazm într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Timiş – Secţia I civilă.

În ceea ce privește obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta este reprezentat de dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, având următoarea redactare:

„(1) Contractul individual de muncă existent încetează de drept: (…) h) ca urmare a interzicerii exercitării unei profesii sau a unei funcţii, ca măsură de siguranţă ori pedeapsă complementară, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a dispus interdicţia;”

Se susţine că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 21, ale art. 41 şi ale art. 53.

Examinând prevederile art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, Curtea reţine că acestea normează consecinţa pe care o măsură judiciară dispusă în materie penală o generează în sfera dreptului muncii, şi anume asupra desfăşurării raporturilor de muncă sau de serviciu pe care le are cu angajatorul persoana cercetată sau condamnată pentru săvârşirea unei fapte penale în legătură cu activitatea pe care o desfăşoară la unitatea angajatoare. Astfel, pentru situaţia în care instanţa de judecată dispune interdicţia ocupării unei profesii sau funcţii, fie ca măsură de siguranţă, fie ca pedeapsă complementară, persoanei în cauză îi încetează de drept contractul individual de muncă, de la data rămânerii definitive a acelei hotărâri judecătoreşti.

În prezenta cauză, autorul excepţiei se află în situaţia interdicţiei de a exercita profesia de medic, stabilită ca pedeapsă complementară ca urmare a condamnării pentru infracţiunea de luare de mită, în privinţa căreia art. 289 alin. (1) din Codul penal dispune că se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică ori de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârşit fapta, fiindu-i astfel aplicabil art. 67 alin. (2) din acelaşi Cod penal, potrivit căruia „aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită.” Aşadar, în prezenta cauză, Curtea va analiza doar această ipoteză, a dispunerii interdicţiei mai sus indicate ca pedeapsă complementară.

Autorul excepţiei compară, sub aspectul executării în timp, măsura interdicţiei dispusă de instanţa penală ca pedeapsă complementară, pentru o perioadă limitată de timp, de maximum 5 ani, cu măsura încetării de drept (şi definitive) a contractului de muncă, luată de angajator în baza acestei interdicţii de natură penală şi în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii, pretinzând, în realitate, suspendarea contractului de muncă pentru aceeaşi perioadă în care s-a dispus şi se execută pedeapsa complementară, deci pentru o perioadă de maximum 5 ani, în caz contrar apreciind că este vorba de încălcarea principiului non bis in idem, fiind condamnat la două pedepse pentru aceeaşi faptă.

Or, Curtea reţine că, prin natura sa, această pedeapsă complementară este incompatibilă cu starea de privare de libertate a persoanei condamnate, astfel că aceasta nu se poate executa în concret decât în condiţiile art. 68 alin. (1) din Codul penal, respectiv când persoana în cauză se află în stare de libertate, şi anume: ulterior pronunţării unei pedepse cu amenda prin hotărâre judecătorească, de la momentul suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau după executarea pedepsei cu închisoarea ori la îndeplinirea altor cauze de natură să asigure sau să redea condamnatului starea de libertate (graţierea totală ori a restului de pedeapsă, împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei, expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate).

Prin urmare, este evident că modul de executare a pedepsei complementare a interdicţiei de a ocupa o anumită funcţie sau o profesie de care persoana condamnată s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii are consecinţe directe în sfera raporturilor de muncă sau de serviciu dintre această persoană şi angajator, în sensul că, pentru această situaţie, Codul muncii prevede încetarea de drept a contractului de muncă.

Curtea constată că măsura încetării de drept a contractului de muncă, drept urmare a dispunerii interdicţiei de a ocupa o anumită funcţie sau de a exercita o funcţie, ca pedeapsă complementară, este o măsură cu caracter sancţionator care se justifică prin interesul general al societăţii constând în împiedicarea persoanei condamnate pentru o faptă săvârşită în legătură cu serviciul de a avea în continuare acces sau legătură cu respectiva activitate profesională, având în vedere faptul că, potrivit art. 67 alin. (1) din Codul penal, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi este dispusă atunci când, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, instanţa de judecată o consideră necesară.

Totodată, încetarea de drept a contractului individual de muncă se justifică şi în mod pragmatic, din perspectiva angajatorului, acesta având interesul de a vacanta funcţia ocupată de respectiva persoană şi de a asigura, prin angajarea altei persoane, funcţionarea în condiţii normale a persoanei juridice, suspendarea contractului de muncă pentru o perioadă maximă de 5 ani, aşa cum sugerează autorul excepţiei, producând în mod inevitabil perturbarea activităţii sale.

Contrar susţinerilor autorului excepţiei, Curtea reţine că măsura luată în temeiul art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii nu afectează sine die exercitarea dreptului la muncă şi la alegerea profesiei, garantat de art. 41 din Constituţie, de vreme ce, după epuizarea perioadei de interdicţie, persoana în cauză poate reveni în activitatea profesională anterioară, încheind un nou contract de muncă cu un alt angajator sau chiar cu fostul angajator, libertatea contractuală fiind nelimitată sub acest aspect. Mai mult, pe parcursul interdicţiei, aceasta are libertatea de a desfăşura orice altă activitate profesională. Scopul pedepsei complementare constând în interzicerea ocupării unei anumite funcţii sau exercitării profesiei ori meseriei de care persoana condamnată s-a folosit la săvârşirea infracţiunii nu este doar punitiv, ci şi educativ şi preventiv, fiind firesc ca, în materie penală, legiuitorul să restrângă în mod temporar exerciţiul dreptului de a practica respectiva meserie sau profesie ori de a ocupa acea funcţie care a facilitat persoanei condamnate săvârşirea faptei penale, aceasta recăpătându-şi însă ulterior capacitatea neîngrădită a exerciţiului drepturilor sale.

În ceea ce priveşte invocarea prevederilor art. 21 din Constituţie în motivarea excepţiei, Curtea constată că autorul acesteia nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate prin care să demonstreze modalitatea în care încetarea de drept a contractului de muncă în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii împiedică exercitarea dreptului de acces liber la justiţie, iar în lipsa unei rezonabile legături logice între norma legală criticată şi cea constituţională invocată, excepţia are, din acest punct de vedere, caracter inadmisibil.

În ceea ce priveşte pretinsa contradicţie a textului legal criticat cu normele art. 1 alin. (5) din Constituţie, invocate sub aspectul exigenţelor de calitate a legii ce derivă din principiul calităţii legii, Curtea constată că, prin modalitatea de redactare, dispoziţiile art. 56 alin. (1) lit. h) din Codul muncii sunt suficient de clare, precise şi previzibile, fără a conduce la apariţia unor confuzii sau interpretări arbitrarii în practică. Acestea reglementează în mod expres un caz de încetare de drept a contractului de muncă, care îşi produce efectele ope legis, indiferent de voinţa părţilor contractante, angajatorul nefăcând altceva decât să aplice dispoziţiile art. 56 alin. (2) din acelaşi cod şi să îl constate în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea cazului de încetare de drept, prin emiterea unei decizii în acest sens, pe care o comunică în termen de 5 zile lucrătoare persoanei în cauză.

Întrucât dispoziţiile legale criticate nu afectează exercitarea niciunui drept sau libertăţi fundamentale dintre cele invocate de autorul excepţiei, Curtea nu poate reţine nici pretinsa contradicţie faţă de prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi fundamentale.

Astfel, Curtea decide:

– Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii.

Anda Laura Duțescu

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership