« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Dreptul muncii
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

CJUE. C-407/19 și C-471/19. O lege care rezervă activitatea portuară unor muncitori recunoscuți poate fi compatibilă cu dreptul Uniunii dacă urmărește să garanteze securitatea în zonele portuare și prevenirea accidentelor de muncă
11.02.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Cu toate acestea, intervenția unei comisii administrative paritare în recunoașterea muncitorilor  portuari nu este nici necesară, nici adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit. 

În dreptul belgian, munca portuară este guvernată printre altele de Legea privind organizarea muncii portuare, potrivit căreia munca portuară poate fi efectuată numai de muncitori portuari recunoscuți. În anul 2014, Comisia Europeană a adresat Regatului Belgiei o scrisoare de punere în întârziere în care îi indica faptul că reglementarea sa privind munca portuară încălca libertatea de stabilire (articolul 49 TFUE). În urma acestei scrisori, în anul 2016, acest stat membru a adoptat un decret regal privind recunoașterea muncitorilor portuari în zonele portuare, stabilind modalitățile de punere în aplicare a Legii privind organizarea muncii portuare, ceea ce a determinat Comisia să închidă procedura de încălcare împotriva sa.

În cauza Katoen Natie Bulk Terminals și General Services Antwerp (C-407/19), cele două societăți  eponime, care efectuau operațiuni portuare în Belgia și în străinătate, solicitau Raad van State  (Consiliul de Stat, Belgia) anularea acestui decret regal din 2016, considerând că acesta împiedica  libertatea lor de a angaja muncitori portuari proveniți din alte state membre decât Belgia pentru a  lucra în zone portuare belgiene.

În cauza Middlegate Europe (C-471/19), societatea în cauză fusese obligată să plătească o amendă ca urmare a constatării de către serviciile de poliție belgiene a încălcării constând în muncă portuară efectuată de un muncitor portuar nerecunoscut. În cadrul unei proceduri cu care a fost sesizată instanța de trimitere în această a doua cauză, și anume Grondwetteljk Hof (Curtea Constituțională, Belgia), această societate contesta constituționalitatea Legii privind organizarea muncii portuare, considerând că aceasta încălca libertatea de comerț și de industrie a întreprinderilor. Această instanță, arătând că respectiva libertate garantată de Constituția belgiană este strâns legată de mai multe libertăți fundamentale garantate de Tratatul FUE, precum libera prestare a serviciilor (articolul 56 TFUE) și libertatea de stabilire (articolul 49 TFUE), a decis să sesizeze Curtea, astfel cum procedase Raad van State (Consiliul de Stat) în cadrul primei cauze, cu privire la compatibilitatea acestor norme naționale, care mențin un regim special de recrutare a muncitorilor portuari, cu aceste două dispoziții. Prin aceste cauze conexate, în plus față de răspunsul pe care trebuia să îl dea la această întrebare, Curtea era invitată să identifice criterii suplimentare care să permită clarificarea conformității regimului muncitorilor portuari cu cerințele dreptului Uniunii.

Aprecierea Curții

Curtea constată mai întâi că reglementarea în cauză, care obligă întreprinderile nerezidente care  doresc să se stabilească în Belgia pentru a exercita acolo activități portuare sau care, fără a se  stabili acolo, doresc să furnizeze acolo servicii portuare să nu recurgă decât la muncitori portuari  recunoscuți ca atare în conformitate cu această reglementare, împiedică astfel de întreprinderi să  recurgă la propriul personal sau să recruteze alți muncitori nerecunoscuți. Prin urmare, respectiva reglementare, care poate face mai puțin atractivă stabilirea acestor întreprinderi în Belgia sau  prestarea de către acestea de servicii în statul membru amintit, constituie o restricție privind aceste două libertăți de stabilire și de prestare a serviciilor, garantate la articolele 49 și, respectiv, 56  TFUE. Curtea amintește în acest caz că o asemenea restricție poate fi justificată de un motiv imperativ de interes general, cu condiția ca aceasta să fie de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia. În speță, Curtea arată că reglementarea în cauză nu poate fi considerată în sine ca fiind inadecvată sau disproporționată pentru atingerea obiectivului pe care îl urmărește, și anume garantarea securității în zonele portuare și prevenirea accidentelor de muncă. Apreciind în mod global regimul în cauză, Curtea statuează că o astfel de reglementare este compatibilă cu articolele 49 și 56 TFUE, în măsura în care condițiile și modalitățile stabilite în temeiul acestei reglementări, pe de o parte, sunt întemeiate pe criterii obiective, nediscriminatorii, cunoscute în prealabil și care permit muncitorilor portuari din alte state membre să demonstreze că îndeplinesc, în statul lor de origine, cerințe echivalente cu cele aplicate muncitorilor portuari naționali și, pe de altă parte, nu stabilesc un contingent limitat de muncitori care pot face obiectul unei asemenea recunoașteri.

În continuare, examinând compatibilitatea cu diferitele libertăți de circulație garantate de Tratatul  FUE a decretului regal atacat, Curtea arată că reglementarea națională în cauză constituie de asemenea o restricție privind libera circulație a lucrătorilor consacrată la articolul 45 TFUE, în măsura în care poate avea un efect disuasiv față de angajatorii și lucrătorii proveniți din alte state membre. Curtea evaluează, așadar, caracterul necesar și proporțional, în raport cu obiectivul care urmărește garantarea securității în zonele portuare și prevenirea accidentelor de muncă, al diferitor măsuri cuprinse în această reglementare.

În această privință, în primul rând, Curtea apreciază că reglementarea în cauză, potrivit căreia, în  special:

– recunoașterea muncitorilor portuari este efectuată de o comisie administrativă constituită în mod  paritar din membri desemnați de organizațiile patronale și de organizațiile lucrătorilor;

– această comisie decide de asemenea, în funcție de nevoia de forță de muncă, dacă muncitorii recunoscuți trebuie sau nu să fie incluși într-un contingent de lucrători portuari, înțelegându-se că, pentru muncitorii portuari neincluși în acest contingent, durata recunoașterii lor este limitată la durata contractului lor de muncă, astfel încât trebuie inițiată o nouă procedură de recunoaștere pentru fiecare nou contract pe care aceștia îl încheie;

– nu se prevede niciun termen maxim în care comisia menționată trebuie să decidă, întrucât nu este nici necesară, nici adecvată pentru atingerea obiectivului urmărit, nu este  compatibilă cu libertățile de circulație prevăzute la articolele 45, 49 și 56 TFUE.

În al doilea rând, Curtea examinează condițiile de recunoaștere a muncitorilor portuari. Potrivit  reglementării în cauză, un lucrător trebuie, cu excepția cazului în care poate demonstra că  îndeplinește în alt stat membru condiții echivalente, să îndeplinească cerințe de aptitudine medicală, de promovare a unui test psihologic și de formare profesională prealabilă. Potrivit Curții, aceste cerințe sunt condiții apte să asigure securitatea în zonele portuare și proporționale în raport cu un astfel de obiectiv. În consecință, asemenea măsuri sunt compatibile cu libertățile de circulație prevăzute la articolele 45, 49 și 56 TFUE. Cu toate acestea, Curtea apreciază că revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă misiunea încredințată organizației patronale și, dacă este cazul, sindicatelor muncitorilor portuari recunoscuți în desemnarea organelor însărcinate cu efectuarea acestor examene, teste sau probe nu este de natură să repună în discuție caracterul lor transparent, obiectiv și imparțial.

În al treilea rând, Curtea apreciază că reglementarea în cauză, care prevede menținerea recunoașterii obținute de un muncitor portuar în temeiul unui regim legal anterior și includerea sa în contingentul muncitorilor portuari, nu pare improprie pentru atingerea obiectivului urmărit și nici disproporționată față de acesta din urmă, astfel încât, cu privire la acest aspect, ea este de asemenea compatibilă cu libertățile consacrate la articolele 45, 49 și 56 TFUE.

În al patrulea rând, Curtea apreciază că reglementarea în cauză, în temeiul căreia transferul unui  muncitor portuar în contingentul de lucrători al unei alte zone portuare decât cea în care a obținut  recunoașterea sa este supus unor condiții și modalități stabilite printr-un contract colectiv de  muncă, este conformă cu libertățile de circulație prevăzute la articolele 45, 49 și 56 TFUE. Revine  însă instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă aceste condiții și modalități stabilite sunt  necesare și proporționale în raport cu obiectivul de asigurare a securității în fiecare zonă portuară.

În ultimul rând, Curtea precizează că o reglementare potrivit căreia lucrătorii logistici trebuie să  dispună de un „certificat de securitate” ale cărui modalități de emitere sunt prevăzute printr-un contract colectiv de muncă nu este incompatibilă cu libertățile înscrise la articolele 45, 49 și 56  TFUE, în măsura în care condițiile de eliberare a unui astfel de certificat sunt necesare și  proporționale în raport cu obiectivul de a garanta securitatea în zonele portuare, iar procedura  prevăzută pentru obținerea sa nu impune obligații administrative nerezonabile și disproporționate.

:: Hotărârea

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni: CJUE, Dreptul muncii, Dreptul Uniunii Europene, INTERNAȚIONAL, JURISPRUDENȚĂ, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD