Secţiuni » Sistemul judiciar
Sistemul judiciar
Alegeri CSMActivitate parchete

Procedura de înmatriculare în învăţământ a copiilor și soțului/soției polițistului de penitenciare decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate
11.02.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Monitorul Oficial al României, Sistemul judiciar
JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 143 din 11 februarie 2021 a fost publicată Procedura de aplicare a prevederilor art. 114 alin. (3) și (4) din Legea nr. 145/2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare, cu modificările și completările ulterioare, privind măsurile de sprijin acordate copiilor, precum și soțului/soției polițistului de penitenciare decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul ori în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, din 01.02.2021.

Copiii polițistului de penitenciare pot fi înmatriculați într-o instituție de învățământ a poliției penitenciare, la cererea acestora, adresată directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) și depusă la cea mai apropiată unitate din sistemul administrației penitenciare din raza de domiciliu sau reședință.

Înmatricularea se realizează fără examen ori concurs în situația în care, cumulativ, copilul polițistului de penitenciare:
– îndeplinește condițiile stabilite prin reglementările specifice privind admiterea în instituțiile de învățământ ale poliției penitenciare;
– după caz, este declarat apt în urma contravizitei medicale.

Dosarul de înscriere va conține, pe lângă documentele prevăzute de actele normative în vigoare pentru admiterea în instituțiile de învățământ ale poliției penitenciare, și următoarele documente, depuse în fotocopie:
– procesul-verbal de cercetare a evenimentului și formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM);
– decizia medicală, emisă pe numele polițistului de penitenciare încadrat într-un grad de invaliditate sau al polițistului de penitenciare decedat;
– certificatul de deces al polițistului de penitenciare, dacă este cazul;
– documente din care să reiasă obligația de întreținere, după caz;
– documente din care să reiasă gradul de rudenie cu polițistul de penitenciare decedat sau cu polițistul de penitenciare încadrat într-un grad de invaliditate.

Pentru a fi încadrați în funcții de polițist de penitenciare fără examen sau concurs, copiii sau soțul polițistului de penitenciare trebuie să îndeplinească cumulativ condițiile generale de dobândire a calității de polițist de penitenciare prevăzute la art. 11 din Lege, precum și criteriile specifice postului.

Pentru a fi angajați ca personal contractual, aceştia trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de legislația muncii și criteriile specifice postului.

Cererea privind încadrarea în funcții de polițist de penitenciare sau angajarea ca personal contractual se depune la cea mai apropiată unitate penitenciară din raza de domiciliu sau reședință şi trebuie însoțită de următoarele documente:
– actul de identitate al solicitantului;
– decizia medicală emisă pe numele polițistului de penitenciare încadrat într-un grad de invaliditate sau al polițistului decedat, după caz;
– certificatul de deces al polițistului de penitenciare, dacă este cazul;
– procesul-verbal de cercetare a evenimentului și formularul pentru înregistrarea accidentelor de muncă (FIAM);
– documente din care să reiasă gradul de rudenie cu polițistul de penitenciare decedat sau cu polițistul de penitenciare încadrat într-un grad de invaliditate, precum: certificat de naștere al copilului, certificat de căsătorie etc.;
– documente din care să reiasă obligația de întreținere, după caz;
– curriculum vitae, însoțit de documentele care atestă studiile sau formarea profesională;
– certificat de cazier judiciar;
– alte documente prevăzute de legislația specifică.

Comunicarea către solicitant a posturilor vacante propozabile, realizată de structura de resurse umane din cadrul ANP, trebuie însoțită și de descrierea succintă a posturilor aferente.

În termen de 5 zile lucrătoare de la data prezentării listei posturilor vacante, solicitantul își exprimă, în scris, opțiunea privind ocuparea unui post vacant.

Ulterior exprimării opțiunii pentru ocuparea unui post, are loc programarea pentru verificarea aptitudinii din punct de vedere medical și psihologic.

În cazul în care solicitanții îndeplinesc condiția de a fi apt din punct de vedere psihologic și medical pentru exercitarea funcției, se realizează verificările specifice în vederea aprecierii comportamentului corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist de penitenciare.

Decizia de numire în funcție se va emite în termen de cel mult 30 de zile lucrătoare de la data finalizării verificărilor.

În cazul în care nu s-a identificat niciun post vacant, cererea rămâne în evidența structurii de resurse umane din cadrul ANP până la identificarea unui post vacant compatibil, dar nu mai mult de 6 luni, o nouă cerere putând fi formulată ulterior, cu actualizarea documentației.

Cererea se clasează dacă:
– solicitantul nu îndeplinește condițiile legale pentru dobândirea calității de polițist de penitenciare sau pentru încadrarea ca personal contractual;
– nu a fost identificat niciun post vacant compatibil în termen;
– solicitantul nu își exprimă acordul cu privire la ocuparea unui post vacant din lista posturilor vacante propozabile.

Intrare în vigoare: 11 februarie 2021

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti