Secţiuni » Arii de practică » Business » Asigurări
Asigurări
CărţiProfesionişti
Banner BA-01
Servicii JURIDICE.ro
Banner BA-02
Articole Asigurări Insolvență Opinii SELECTED

Despre articolul 75 din Legea nr. 85/2014, Altfel

8 decembrie 2023 | Cristian DEBRENI
Cristian Debreni

Cristian Debreni

Suntem la finalul anului 2023, cu experienţa a 2 insolvenţe în piaţa asigurătorilor RCA, şi încă se pare că mai trebuie să căutăm adevăratele sensuri ale legii.

Prin decizia C.C.R. nr. 36 din 30 ianuarie 2018 (publicată în M.O. nr. 431/22.05.2018) a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 262 al. 4 din Legea nr. 85/2014.

În motivarea acesteia se arată următoarele în cadrul considerentelor relevante pentru materialul de faţă:

 „21. Ca atare, faţă de cele prezentate, raportate la speţa dedusă judecăţii, Curtea observă că prevederile art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 nu trebuie interpretate disparat, ci trebuie avut în vedere, pe de o parte, art. 262 în integralitatea sa şi, pe de altă parte, întreg cadrul legislativ în materie, respectiv, în mod concret, art. 242 din Legea nr. 85/2014, potrivit căruia prevederile capitolului I (din care fac parte şi dispoziţiile art. 75, care conţin şi excepţii de la procedura suspendării de drept a tuturor acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau a măsurilor de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului), cu excepţia celor cuprinse în secţiunea a 6-a, se vor aplica în mod corespunzător procedurii falimentului societăţilor de asigurare/reasigurare, cu derogările prevăzute în acest capitol.

22. În acest context, în virtutea rolului activ al judecătorului, revine instanţei de judecată competenţa şi, în acelaşi timp, obligaţia de a analiza în ce măsură acţiunile aflate în curs de soluţionare pe rolul său se circumscriu cerinţelor cuprinse în dispoziţiile criticate coroborate cu cadrul legislativ în materie”.

În continuare, Î.C.C.J., prin decizia de recurs în interesul legii cu nr. 19/03.10.2022 publicată în M.O. nr. 1061/02.11.2022, a statuat  următoarele :

În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 262 alin. (4), prin raportare la prevederile art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, cu modificările şi completările ulterioare, căile de atac promovate de debitorul societate de asigurare/reasigurare faţă de care a fost deschisă procedura falimentului, împotriva hotărârilor judecătoreşti prin care au fost soluţionate acţiunile unui/unor creditor/creditori pentru realizarea creanţelor asupra averii debitorului introduse pe rolul instanţelor înaintea deschiderii acestei proceduri, nu sunt suspendate de drept”.

Cele 2 decizii recunosc astfel dreptul asigurătorului intrat în faliment de a contesta, prin căile de atac promovate după intrarea sa în faliment, hotărârile judecătoreşti prin care acesta este obligat la plata unor despăgubiri în baza poliţelor de asigurare R.C.A. pe care le-a emis anterior, închizând astfel posibilitatea suspendării căilor de atac promovate de asigurătorul falit, posibilitate ce a fost validată iniţial prin minutele întâlnirilor realizate de preşedinţii secţiilor specializate ale Î.C.C.J. şi ale curţilor de apel  din anii 2016 şi 2017.

În legătură cu soluţionarea acţiunilor formulate de creditorii de asigurări aflate în curs de soluţionare în primă instanţă la momentul deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, practica judiciară este constantă în ceea ce priveşte modul de aplicare al disp. art. 75 din Legea nr. 85/2014, în sensul dispunerii măsurii  suspendării judecării cauzei urmată, ulterior rămânerii definitive a hotărârii  de deschidere a procedurii  de insolvenţă, de repunerea pe rol a cauzei din oficiu în vederea încetării acţiunii (ca formă legală sui generis de respingere a acţiunii).

Ceea ce a reprezentat o adevărată provocare pentru sistemul judiciar a fost modul de aplicare al disp. art. 75 din Legea nr. 85/2014 cu privire la încetarea acţiunii în căile de atac.

Prin intermediul minutelor aferente întâlnirilor realizate de preşedinţii secţiilor specializate ale Î.C.C.J. şi ale curţilor de apel s-a încercat oferirea unor răspunsuri la această problematică fără a se ţine cont însă de multiplele situaţii care pot apărea în căile de atac promovate fie de către asigurător, fie de către reclamant, separat sau împreună, vizând acelaşi  obiect sau părţi  diferite din hotărârea de primă instanţă.

Astfel, prin minuta întâlnirii din 24-25.10.2022 s-a recomandat ca:

– în cazul apelului declarat exclusiv de către asigurătorul debitor, acesta să fie judecat pe fond raportat la deciziile menţionate anterior ale C.C.R. şi Î.C.C.J,

– în cazul apelurilor formulate atât de către asigurătorul debitor, cât şi de către creditorul de asigurări, principiul egalităţii  de tratament juridic  ar impune judecarea împreună a căilor de atac, iar

– în cazul apelului formulat exclusiv de către creditorul de asigurări, urmează să se facă aplicarea art. 75 din Legea nr. 85/2014.

Desigur că toate aceste minute de unificare a practicii judiciare relevă caracterul incomplet al  art. 75 din Legea nr. 85/2014 şi necesitatea unei intervenţii a legiuitorului în vederea oferirii unei reglementări care să acopere şi acele situaţii nereglementate expres.

Practica judiciară a dovedit că fiecare dintre cele 3 ipoteze analizate în cuprinsul minutei de unificare comportă particularităţi specifice care pot determina, la rândul lor, numeroase alte situaţii de fapt care, în aprecierea mea, nu îşi pot regăsi rezolvarea printr-o aplicare mecanică  a articolului 75 din Legea nr. 85/2014.

Câteva dintre aceste ipoteze particularizate pot genera argumente de natură a determina o interpretare şi aplicare diferită a articolului 75 din Legea nr. 85/2014.

Textul acestei prevederi legale dispune că acţiunea civilă încetează la momentul rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii insolvenţei în general, respectiv a procedurii de faliment în cazul asigurătorilor .

Noul cod de procedură civilă defineşte normativ câteva concepte care anterior erau definite doar la nivel doctrinar.

Potrivit art. 29 C. pr. civ., acţiunea civilă este ansamblul mijloacelor procesuale prevăzute de lege pentru protecţia dreptului subiectiv pretins de către una dintre părţi sau a unei alte situaţii juridice, precum şi pentru asigurarea apărării părţilor în proces.

Prin urmare, acţiunea civilă nu se confundă cu cererea de chemare în judecată.

Acţiunea civilă se poate manifesta atât sub forma unei cereri de chemare în judecată, dar şi sub forma exercitării unei căi de atac.

Ceea ce consider că s-a omis în demersul realizat prin minuta de unificare a practicii judiciare din data de 24.-25.10.2022 este tocmai această distincţie între diferitele forme în care se manifestă  acţiunea civilă, ca şi ansamblu de mijloace procesuale, respectiv diferenţa de tratament juridic care se impune a fi realizată în raport de stadiile procesuale în care se pot afla diversele acţiuni promovate împotriva unui asigurător la momentul deschiderii  procedurii  de faliment a asigurătorului : primă instanţă sau  apel.

Pentru a fi mai explicit, arăt că în practică au  existat situaţii în care, la momentul deschiderii falimentului asigurătorului, erau în curs de soluţionare fie doar apelul creditorului nemulţumit de întinderea despăgubirilor, fără să se fi  contestat de către asigurător existenţa obligaţiei sale de plată  a despăgubirilor, fie ambele apeluri declarate atât de către creditor cât şi de către asigurător în aceeaşi cauză, cu  precizarea că  obiectul acestora nu mai era comun, ci apelul creditorului de asigurări viza  de exemplu cuantumul indemnizaţiei, în timp ce apelul asigurătorului viza obligarea sa la plata penalităţilor fără să  se conteste  obligaţia de plată.

Pentru astfel de ipoteze, consider că  ceea ce rămâne validat în drept din cuprinsul acelei minute de unificare a practicii judiciare este  doar faptul că  aceste situaţii  nu  sunt reglementate expres, nu  şi faptul că  articolul 75 din Legea nr.  85/014  ar trebui aplicat în aceeaşi  variantă unică  ca şi pentru situaţia actiunii aflate în faţa primei  instanţe, respectiv prin încetarea acţiunii.

Potrivit art. 430 al. 1, 2 şi 3 C. pr. civ.:

„(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

(4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie”.

Potrivit art. 481 C. pr. civ., privind neînrăutăţirea situaţiei în propria cale de atac, apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Legea nr. 85/2014 nu reglementează o normă derogatorie de la art. 481 C. pr. civ.

Prin urmare, nu s-ar putea admite ca, exclusiv în apelul creditorului de asigurări sau şi în situaţia în care alăturat acestuia se formulează apel şi de către asigurător care cu privire la alte aspecte decât obligaţia de răspundere, ori întinderea despăgubirii (de ex. cu privire la penalităţi sau la cheltuielile de judecată), acestuia să-i fie înrăutăţită  situaţia juridică ca urmare a unei aplicări modo grosso a art. 75 din Legea nr. 85/2014 în sensul încetării  acţiunii în apel, cu consecinţa respingerii pretenţiilor sale.

Din păcate practica judiciară a validat astfel de soluţii.

Reluând primul exemplu reţinut din practica judiciară, în care s-a formulat  apel exclusiv de către creditorul de asigurări cu privire la întinderea despăgubirilor fără a se fi  promovat  apel şi de către asigurător, soluţia de încetare (respingere) a acţiunii în apelul reclamantului reprezintă atât o gravă încălcarea a dreptului la un proces echitabil al acestuia prin faptul că deşi a câştigat în primă instanţă, ajunge în final să i se respingă acţiunea cu toate că partea opusă nu a formulat calea de atac, precum şi un tratament juridic discriminatoriu în raport cu  ceilalţi creditori de asigurări care nu mai promovează calea de atac şi dobândesc o hotărâre definitivă ce se bucură de autoritatea de lucru consolidată prin nepromovarea căii de atac.

Consider că, într-o astfel de ipoteză rămâne câştigat reclamantului, creditor de asigurări, atât faptul că are dreptul la plata unei despăgubiri, cât şi întinderea acesteia.

Modalitatea de aplicare a art. 75 din Legea nr. 85/2014 ar trebui să  se concretizeze prin încetarea acţiunii civile în stadiul procesual în care se află aceasta la momentul rămânerii definitive a hotărârii de faliment, respectiv în calea de atac a apelului  şi nu printr-o încetare globală.

Prin urmare, ar înceta apelul şi ar rămâne definitivă soluţia primei instanţe şi astfel nu  s-ar mai  încălca art. 430 şi art. 480 C. pr. civ.

Încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a normelor procesuale menţionate anterior este şi mai evidentă în ipoteza secundă adusă în discuţie, în care creditorul formulează apel cu privire la întinderea despăgubirilor iar asigurătorul formulează apel cu privire la cu totul altceva, de exemplu doar cu  privire la cheltuielile de judecată. Într-o astfel de situaţie, având în vedere poziţia procesuală manifestă a asigurătorului de a nu mai contesta obligaţia de despăgubire sau întinderea acesteia, este câştigat unei autorităţi de lucru judecat provizorii  faptul că  reclamantul are dreptul la despăgubirile în cuantumul stabilit de prima instanţă. Deci nu s-ar mai putea ca, în apelul reclamantului, să se ajungă la respingerea cererii  sale, prin încetarea acţiunii.

S-ar putea aduce contra-argumentul că, printr-o aplicare a art. 75 din Legea nr. 85/2014 în sensul indicat în cuprinsul minutei  de unificare a practicii judiciare invocate, creditorul are oricum calea formulării  declaraţiei de creanţă în procedura de insolvenţă ori pe cea a cererii de plată adresată Fondului de Garantare a Asiguraţilor conform Legii nr. 213/2015.

Un astfel de argument omite însă natura şi conţinutul activităţii realizate de practicianul în insolvenţă atunci când verifică o declaraţie de creanţă bazată pe anumite înscrisuri, spre deosebire de situaţia în care declaraţia de creanţă  supusă verificării se bazează pe o hotărâre judecătorească executorie, caz în care, potrivit art. 105 al. 1 din Legea nr. 85/2014, obiectul verificării realizate de lichidatorul judiciar nu mai poate atinge dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească în substanţa lui.

De asemenea, acest argument nu ar rezista nici pentru ipoteza în care cererea de plată este adresată Fondului de Garantare conform Legii nr. 213/2015, fiind incidente disp. art. 435 al. 2 C. pr. civ. potrivit cărora, hotărârea este opozabilă oricărei terţe persoane atât timp cât aceasta din urmă nu face, în condiţiile legii, dovada contrară. Prin urmare se facilitează probaţiunea într-un eventual litigiu declanşat împotriva refuzului F.G.A. de soluţionare a cererii  de despăgubire, litigii cu  privire la care, contrar deciziei R.I.L. nr. 32/2008 a Î.C.C.J., s-a stabilit prin minuta unei alte întâlniri a aceloraşi preşedinţi de secţii specializate, cea din 16-17.10.2023, că vizează obligaţii de a face neevaluabile în bani  şi că  ar fi  astfel de competenţa materială a judecătoriilor în primă instanţă, omiţându-se esenţa cererii, respectiv ceea ce urmăreşte creditorul de asigurări  şi anume plata unei sume de bani.

În concluzie, până la o nouă modificare sau completare a art. 75 din Legea nr. 85/2014, consider că aplicarea acestei norme juridice prin pronunţarea soluţiilor de încetare a acţiunii civile în cadrul căilor de atac nu poate să nu se raporteze la stadiul/etapa procesuală în care se află acţiunea civilă la momentul aplicării  art. 75 din Legea nr. 85/2014, astfel încât doar forma concretă de exercitare a acţiunii  aflată în curs ar urma să fie încetată, nu şi întreaga acţiune, rămânând astfel neatinse acele forme ale acţiunii civile care au fost parcurse şi, astfel, epuizate anterior.

Ultimul argument adus în justificarea unei  astfel de soluţii  în care să  fie încetată acţiunea aflată în calea de atac, cu consecinţa menţinerii  hotărârii  primei instanţe vine tocmai din cuprinsul art. 75 din Legea nr. 85/2014 care face distincţia între faza procesuală a judecăţii şi faza procesuală a executării, ambele subsumate aceleiaşi acţiuni, atunci când afirmă că încetează acţiunile şi executările silite aflate în curs.

Din moment ce, în cazul executării silite, aceasta încetează, dar titlul executoriu nu este desfiinţat şi poate fi  valorificat fie în procedura de insolvenţă, fie în faţa Fondului de Garantare, nu vedem de ce o astfel de distincţie logică şi de bun simţ nu s-ar putea realiza şi între acţiunea civilă aflată în faza judecăţii în primă instanţă în raport de acţiunea civilă  aflată în faza judecării căilor de atac.

Desigur că, dacă am face câţiva paşi în spate şi am observa întregul tablou, am putea considera că  această  problematică specifică raporturilor juridice cu asigurătorii poate fi rezolvată similar şi în cazul căilor de atac promovate în raporturile cu alţi profesionişti ajunşi în insolvenţă, distincţi de asigurători.

Judecător sindic Cristian Debreni, Tribunalul Arad

Citeşte mai mult despre , , , , ! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.
Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Poezii
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership