« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Valorificarea bunurilor sechestrare. Ridicarea măsurilor asigurătorii instituite asupra bunurilor debitoarei
15.02.2021 | Valentin-Tiberiu DRĂGOI

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Valentin-Tiberiu Drăgoi

Valentin-Tiberiu Drăgoi

Tema abordată are în vedere un subiect de actualitate și controversat, prin prisma întrebărilor ce pot lua naștere în ceea ce privește excepțiile menționate atât de art. 53 din Legea nr. 85/2006, precum și de art. 91 din Legea nr. 85/2014, dar și în ceea ce privește noțiunea de ridicare a măsurilor asiguratorii instituite asupra bunurilor debitorului și ce presupune aceasta, de fapt.

Odată cu modificarea Legii nr. 85, în anul 2014, prin art. 91 (corespondentul art. 53 din Legea 85/2006), s-a menținut ideea de bază a articolului anterior (respectiv posibilitatea înstrăinării bunurilor ca regulă) „Bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse”, însă diferențele majore constau în înlocuirea noțiunii de „măsuri asigurătorii” cu cea de „sechestre” în ceea ce privește regula cu privire la înstrăinarea bunurilor, respectiv eliminarea măsurilor preventive din categoria excepției și limitarea la măsurile dispuse în vederea confiscării speciale și/sau extinse în ceea ce privește excepția.

Astfel, dispozițiile art. 91 nu sunt la fel de clare cu privire la efectele valorificării bunurilor în procedura insolvenței în situația în care acestea erau afectate de măsuri asigurătorii penale: regula este că acestea se dobândesc libere de orice sarcini (deci, inclusiv, libere de măsuri asigurătorii, dar referire se face doar la măsura sechestrului, de orice fel), întocmai ca în cazul executării silite. Totuși, problema se pune în cazul excepției instituite de acest articol, după cum am menționat anterior, dintr-o dublă perspectivă:

A. În cazul valorificării bunurilor debitoarei: care va fi soarta măsurilor asiguratorii după valorificarea bunurilor și/ sau, în cazul în care se obține un excedent, dacă asupra acestuia se poate constitui provizion, precum și în situația radierii respectivelor măsuri asigurătorii în ipoteza bunurilor imobile, având în vedere că, independent de dispozițiile alin. (2) al art. 91 care preved, în mod explicit, că derogă de la dispozițiile art. 885 alin. (2) C. civ., problema nu are o rezolvare simplă, dacă se are în vedere mecanismul cărții funciare;

B. În cazul măsurii asigurătorii a sechestrului, excepția se diferențiază prin natura temeiului pentru care a fost instituit sechestrul, respectiv doar în ceea ce privește sechestrul instituit ca urmare a luării măsurii de siguranță a confiscării speciale/ extinse, iar sechestrul instituit pentru garantarea executării pedepsei sau a cheltuielilor de judecată, etc. se va încadra pe teza I a articolului sus-menționat.

1. Materia măsurilor asiguratorii

Măsurile asiguratorii reprezintă, în principiu, măsuri de indisponibilizare şi conservare, având scopul de a evita diminuarea patrimoniului celui asupra căruia sunt instituite, natura lor suportând anumite diferențe în funcție de tipul litigiului în cadrul căruia sunt instituite.

a) Măsurile asiguratorii în procedura insolvenței

Textul art. 91 din Legea nr. 85/2014 are drept situație premisă înstrăinare de către administratorul sau lichidatorul judiciar a bunurilor sechestrate, deci măsurile luate în procesul penal sunt compatibile cu procedura insolvenţei, iar bunurile sechestrate nu sunt insesizabile.

În legătură cu măsurile asigurătorii luate asupra bunurilor unei persoane juridice aflate în insolvență, practica judiciară cunoaște o serie de probleme recurente, cu referire la: indisponibilizarea contului de insolvență; posibilitatea valorificării, în procedura insolvenței, a bunurilor cu privire la care există măsuri asigurătorii dispuse de organele penale; efectele valorificării anticipate a bunurilor sechestrate în procesul penal, când acestea aparțin unei persoane juridice aflate în insolvență.

Cu privire la imposibilitatea indisponibilizării contului de insolvență, subliniez că, în conformitate cu dispozițiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, după deschiderea procedurii insolvenței, toate plăţile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei bănci, pe bază de dispoziţii emise de debitor cu avizarea/sub supravegherea administratorului judiciar (dacă își păstrează dreptul de administrare) sau, după caz, de administratorul judiciar (dacă s-a ridicat dreptul de administrare și nu s-a trecut la faliment) ori de lichidatorul judiciar (în cursul falimentului).

Așa cum prevede în mod expres art. 163 alin. (3), contul de insolvenţă deschis în condiţiile art. 39 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 „nu va putea fi în niciun mod indisponibilizat prin nicio măsură de natură penală, civilă sau administrativă dispusă de organele de cercetare penală, de organele administrative sau de instanţele judecătoreşti”. Prin urmare, nu se poate institui măsura popririi (și, evident, nici cea a sechestrului) cu privire la un astfel de cont, nici măcar în vederea confiscării speciale sau extinse.

În practică, atunci când practicianul în insolvență deschide contul unic prevăzut la art. 39 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, acesta din urmă trebuie trebuie tratat lato sensu ca o veritabilă instituție denumită ca atare, și nu doar ca un cont unic – singular, deschis pe rolul unei singure unități fincanciar – bancare.

Din interpretarea dispozițiilor legale incidente rezultă că aceste conturi nu pot fi supuse măsurilor asigurătorii, întrucât ele sunt destinate plăților ce urmează a fi efectuate prin contul unic de insolvență, care, așa cum am arătat, nu poate fi supus niciunei măsuri asigurătorii. Or, dacă s-ar accepta posibilitatea popririi acestor conturi, ar însemna să se eludeze, pe această cale, dispozițiile art. 163 alin. (3) din Legea nr. 85/2014.

Tot în acest context, se cuvin a fi menționate dispozițiile art. 75 alin. (7) din Legea insolvenței, potrivit cu care sumele de bani existente în contul debitorului la data deschiderii procedurii şi asupra cărora este constituită o ipotecă mobiliară, precum şi garanţiile în numerar vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului de către administratorul judiciar/lichidatorul judiciar creditorului titular al ipotecii mobiliare, pentru acoperirea creanţelor exigibile ale acestuia.

Aceste dispoziții legale sunt incidente indiferent dacă există măsuri asigurătorii cu privire la sumele aflate în conturile respective, potrivit acelorași principii care guvernează și executarea silită: o asemenea executare demarată de un creditor garantat, al cărui drept a devenit opozabil anterior luării măsurii asigurătorii, nu este temporizată sau împiedicată de existența unei măsuri asigurătorii.

Cu privire la bunurile imobile ce pot face obiectul măsurii asigurătorii, regula prevăzută de art. 812 alin. (1) NCPC este că imobilele pot fi urmărite. Totuși, dispoziţiile art. 812 alin. (3) NCPC care prevăd că „nu sunt supuse urmăririi silite imobilele declarate neurmăribile în cazurile şi în condiţiile prevăzute de lege”. Astfel, o clauză de inalienabilitate / insesizabilitate stipulată cu respectarea tuturor condiţiilor prevăzute de lege şi cu privire la care s-au făcut formalităţile cerute de lege este opozabilă chiar şi organelor penale care o înfiinţează. Cu toate acestea, o rezervă se menține în privinţa bunurilor ce pot face obiectul confiscării speciale (art. 112 NCP).

Clauza de inalienabilitate / insesizabilitate, chiar legală fiind şi opozabilă terţilor, nu îl poate apăra pe cel care a săvârşit fapta sau pe cel care a cunoscut scopul folosirii bunurilor de aplicarea măsurii, atunci când vorbim chiar de bunurile ce au legătură directă cu fapta penală.

În practica instanţelor judecătoreşti s-a ridicat problema dacă se poate sechestra, de către creditorii personali ai asociatului, averea societăţii. Potrivit art. 66 din Legea nr. 31/1990, pe durata societăţii, creditorii asociatului pot să-şi exercite drepturile lor numai asupra părţii din beneficiile cuvenite asociatului după bilanţul contabil, iar după dizolvarea societăţii, asupra părţii ce i s-ar cuveni prin lichidare.

Răspunsul la această problemă este clar. Nu se pot sechestra sau popri bunurile proprietatea societăţii de către creditorii personali asociaţilor. Aceeaşi este soluţia chiar şi în cazul în care este vorba de o societate cu un singur asociat sau când ambii asociaţi sunt deopotrivă şi debitori. Aşa cum s-a reţinut în doctrină, bunurile aduse ca aport de asociaţi ies din patrimoniul lor şi intră în patrimoniul societăţii. De vreme ce bunurile aportate au ieşit din patrimoniul asociaţilor, înseamnă că nici creditorii personali ai asociaţilor nu mai pot urmări aceste bunuri. Părţile din beneficii sau cele cuvenite în urma dizolvării şi lichidării societăţii pot fi urmărite şi, prin urmare, sechestrate asigurător, ele aparţinând asociatului debitor, iar nu societăţii.

b) Ridicarea măsurilor asigurătorii

Legea procesual penală prevede posibilitatea contestării măsurilor asigurătorii sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia. Procedura este prevăzută la art. 250 NCPP şi este deschisă suspectului, inculpatului sau oricărei alte persoane interesate, termenul de introducere fiind de 3 zile de la data comunicării ordonanţei de luare a măsurii sau de la data aducerii la îndeplinire a acesteia, la judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond. Contestaţia nu este suspensivă de executare, iar soluţia instanţei este definitivă.

Așadar, calea de atac specifică în domeniul măsurilor asigurătorii este contestația, care urmează regulile statornicite prin art. 250 și art. 2501 Cod procedură penală (acest din urmă articol fiind introdus prin O.U.G. nr. 18/2016), completate, în mod corespunzător, cu dreptul comun în materia contestației penale – adică dispozițiile art. 4251 Cod procedură penală.

Astfel, în urma unui scurt examen jurisprudențial, regăsim decizia Curții de Apel Craiova, susținerile acesteia fiind relevante și în prezent.

În decizia pronunțată, Curtea a admis recursul și a criticat interpretarea dată de instanța de fond dispozițiilor art. 53 din Legea nr. 85/2006 (actualul art. 91 din Legea nr. 85/2014) în sensul că ar permite judecătorului-sindic să ridice măsura sechestrului instituit în procesul penal înainte de soluționarea procesului penal. În motivare, s-a susținut că „Măsura sechestrului are caracter temporar, până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se pronunță în procesul principal și constă în indisponibilizarea bunurilor, pentru a se asigura creditorului posibilitatea de a executa hotărârea ce urmează să se pronunțe cu privire la fondul drepturilor. După rămânerea definitivă a hotărârii de fond, sechestrul asigurător se transformă în sechestru definitiv, executoriu. Sechestrul instituit de organele de urmărire penală nu poate fi ridicat decât prin contestarea măsurii asigurătorii în procesul penal, în conformitate cu dispozițiile art. 168 (actualul art. 250). În ipoteza în care proprietarul bunurilor sechestrate este supus procedurii insolvenței, legea civilă potrivit căreia se va putea urmări silit încasarea creanței bugetare este legea specială, deoarece conform dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 (n.n. actualul art. 75 din Legea nr. 85/2014), orice altă acțiune judiciară sau extrajudiciară pentru realizarea creanțelor asupra debitorului supus procedurii insolvenței sau bunurilor sale se suspendă de drept. Prin urmare, valorificarea bunurilor sechestrate în procesul penal se va realiza de către lichidator, iar distribuirea fondurilor obținute se va face, de asemenea, potrivit dispozițiilor Legii nr. 85/2006, ce se completează, în masura compatibilității, cu cele ale Codului de procedură civilă, conform art. 149 din Legea nr. 85/2006 (actualul art. 342 din Legea nr. 85/2014)/

Dispozițiile art. 53 din Legea nr. 85/2006 (n.n actualul art. 91 din Legea nr. 85/2014), cu modificările aduse prin Legea nr. 169/2010, nu reprezintă decât o aplicare a dispozițiilor generale ale art. 518 alin. 3 și 4 din Codul de procedură civilă (actualul art. 857), conform cărora, de la data intabulării, imobilul adjudecat ca urmare a vânzării silite ramâne liber de orice ipoteci sau alte sarcini privind garantarea drepturilor de creanță, creditorii putându-și realiza aceste drepturi numai din prețul obținut. Ipotecile și celelalte sarcini reale, precum și drepturile reale intabulate după notarea somației în cartea funciară se vor radia din oficiu, afară de acelea pentru care adjudecatarul ar conveni sa fie menținute.

Prin urmare, Codul de procedură penală permite, cu privire la ridicarea măsurii asigurătorii, după cum am menționat mai sus, atât contestarea luării acesteia, cât și a modului de aducere la îndeplinire.

Totuși, o problemă recurentă cu care practicianul în insolvență se întâlnește în practică derivă din modul deficitar în care actul normativ tace în privința măsurii asigurătorii, astfel că, în principiu, ne raliem opiniei majoritare conform căreia aceasta dăinuie până la soluționarea definitivă a cauzei penale.

Spre deosebire de măsurile preventive, în cazul măsurilor asigurătorii legea nu prevede obligația verificării periodice, din oficiu, a legalității și temeiniciei lor, această lipsă a unei „obligaţii compensatoare” instituite de lege în sarcina organelor judiciare fiind criticată în literatura de specialitate.

Opinez că, chiar și în lipsa unei dispoziții care să oblige la verificarea ciclică a măsurilor asigurătorii este permisă reevaluarea problematicii acestora nu doar la finalizarea unei etape procesuale, ci și pe parcursul acestora, dacă au intervenit elemente noi, adică “împrejurări intrinseci sau extrinseci acesteia, care pot determina modificări”, cu atat mai mult când se constată prejudicii suplimentare sau dimpotrivă se stabilește un prejudiciu inferior celui iniţial.

Aplicând, în mod corespunzător, normele procesual civile care reglementează desfiinţarea măsurilor asigurătorii, în ipotezele în care debitorul dă o garanţie – reală sau personală îndestulătoare, face depunerea cu afectaţiune specială ori plăteşte creanţa, inclusiv accesoriile, rezultă că „(…) suspectul/inculpatul, faţă de care s-a dispus instituirea unei măsuri asigurătorii, poate solicita, pe parcursul procesului penal, desfiinţarea (ridicarea/încetarea) respectivei măsuri, dreptul de acces la justiţie şi dreptul la apărare fiind astfel garantate”.

Totuși, practica judiciară este oscilantă în privința posibilității atacării actelor organelor judiciare prin care se soluționează cererile de ridicare/revocare a măsurii asigurătorii.

Socotesc că singura soluție viabilă în vederea soluționării într-un mod cât mai clar din punct de vedere juridic pentru ridicarea / revocarea măsurii asigurătorii se reflectă în promovarea unei acțiuni la instanța civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 956 alin. 1 C.pr.civ., norme care preved că instanţa poate dispune ridicarea sechestrului asigurător în situaţia în care debitorul dă creditorului garanţii îndestulătoare, raportat la prevederile art. 252 ind. 4 alin. 4 din Noul Codul de procedură penală, potrivit cărora, după soluţionarea definitivă a procesului penal, cererile privitoare la măsurile asigurătorii se soluţionează potrivit legii civile.

Această concluzie vine în întampinarea problemelor dese întalnite în practică de către practicianul în insolvență, precum și de dobânditorul bunului adjudecat în raport de Regulamentului Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară și a prevederilor art. 907 C.civ, care prevăd în esență că radierea notării și ridicarea sechestrului pot fi efectuate doar printr-o hotărâre judecătorească definitivă, care să constate faptul că nu mai sunt întrunite condițiile de existență inițiale, avute în vedere la momentul notării sechestrului în cartea funciară, nefiind sufficient, așadar, ca inculpatul să achite prejudiciul.

Cu privire la ridicare sechestrului asupra bunurilor imobile, de un real folos practic și deosebit de relavantă este decizia nr. 515/2019, pronunțată de Tribunalul de Timiș, prin care a fost respins, ca nefondat, apelul având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară.

Prin apelul formulat în cauză, se arată că „refuzul de radiere a sechestrului înscris în cartea funciară este netemeinic şi nelegal, nefiind aplicabile prevederi le art. 195 al. 5 din Ordinul nr. 700/2014 care vizează situaţiile anterioare existenței unui titlu executoriu. Odată cu adjudecarea imobilului de către societatea apelantă se impune radierea tuturor menţiunilor din cartea funciară având în vedere că ipoteca înscrisă în cartea funciară are un rang prioritar, în acest sens, fiind şi Decizia nr. 8/2015 a Î.C.C.J. de dezlegare a unor chestiuni de drept. Aplicabile în cauză devin prevederile Codului Civil , iar acest sechestru este o creanţă chirografară.”

Prin urmare, constată instanța că „cererea de radiere a fost respinsă în mod just de registratorul de carte funciară, întrucât petenta apelantă nu a depus niciunul dintre actele menţionate. Este adevărat că în cauza penală a fost menţinută măsura sechestrului, astfel că nu i se mai poate pretinde să depună o ordonanţă emisă de procuror, dar pentru radierea solicitată trebuie depusă la cartea funciară o hotărâre judecătorească care să conţină sau să suplinească acordul instituţiei care a dispus măsura asigurătorie. Mai exact, o hotărâre judecătorească prin care se dispune radierea sechestrului. Aceasta pentru că prin admiterea cererii de către biroul de carte funciară fără a se depune actele menţionate s-ar ajunge la situaţia în care prin încheiere se contrazice hotărârea judecătorească pronunţată în penal, fără administrarea de probe care să conducă la concluzia schimbării situaţiei avute în vedere de Curtea de Apel Timişoara, şi aceasta într-o procedură sumară cum este aceea a plângerii de carte funciară.”

2. Aspecte de procedură din materia insolvenței în drept procesual penal

În primul rând, trebuie precizat că textul art. 494 C. pr. pen. nu aduce nicio derogare de la regimul de drept comun aplicabil măsurilor asigurătorii. Faţă de persoana juridică pot fi, aşadar, luate toate măsurile asigurătorii prevăzute de lege (sechestrul, notarea ipotecară şi poprirea), în toate cele patru scopuri menţionate la art. 249 C. pr. pen. în limitele  menţionate.

Totuși, în acest context, se impun câteva precizări cu privire la situația în care există măsuri asigurătorii luate asupra bunurilor unei persoane juridice care se află sau care se va afla în procedura insolvenței și se dorește valorificarea acestor bunuri în cadrul respectivei proceduri.

Situația valorificării bunurilor. În vederea analizei acestei situații, trebuie făcută o distincție după cum măsurile asigurătorii au fost luate anterior deschiderii procedurii insolvenței ori ulterior acestui moment.

În ceea ce privește măsurile luate anterior deschiderii procedurii, potrivit art. 91 din Legea nr. 85/2014, menționat și în introducerea prezentei lucrări, „bunurile înstrăinate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, în exerciţiul atribuţiilor sale prevăzute de prezenta lege, sunt dobândite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retenţie, sechestre, de orice fel. Fac excepţie de la acest regim măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale şi/sau confiscării extinse.”

Astfel, rezultă din acest text de lege că existența unei măsuri asigurătorii dispuse în procesul penal, anterior deschiderii procedurii de insolvență, nu împiedică valorificarea bunurilor afectate de o astfel de măsură, din moment ce textul vorbește de dobândirea lor liberă de orice sarcini, cu excepția cazului în care măsura asigurătorie e luată în vederea confiscării speciale sau extinse. Toate bunurile supuse măsurilor asigurătorii pot fi așadar valorificate în cadrul procedurii insolvenței, indiferent de scopul pentru care a fost luată măsura.

Câtă vreme dispozițiile legale sunt clare, nu este necesară obținerea niciunei hotărâri judecătorești în vederea vânzării, art. 91 din Legea nr. 85/2014 putând fi văzut ca o lege specială, derogatorie, față de dispozițiile art. 249 și urm. C. pr. pen.

Existenţa procedurii insolvenței nu afectează legalitatea instituirii şi a menţinerii măsurii asigurătorii, întrucât este vorba de două aspecte diferite, cu funcţie diferită.

Criteriul obiectiv pentru care valorificarea bunurilor afectate de aceasta măsură este permisă, în contra înterdicțiilor prevăzute de Codul de procedură penală, derivă din înprejurarea în care o asemenea valorificare se realizează, evident nefiind vorba despre o înstrăinare voluntară efectuată de către debitoare, ci de o valorificare efectuată într-un cadru procesual, în condițiile stabilite expres de dispozițiile Legii 85.

Cu privire la efectele valorificării bunurilor în situația în care acestea erau afectate de măsuri asigurătorii penale (anterior deschiderii procedurii), trebuie avut în vedere scopul instituirii măsurii asigurătorii, după cum acesta e evidenția și în cuprinsul art. 91 din Legea nr. 85/2014. Întocmai ca în cazul executării silite, măsura asigurătorie strămutându-se asupra prețului obținuț, care, în procedura insolvenței, va fi distribuit potrivit regulilor prevăzute de art. 159 din Legea nr. 85/2014.

În acest context, nu există nicio preferință acordată creditorilor pentru care s-au instituit măsurile asigurătorii (nici măcar atunci când creditorul este Statul – acesta având poziția de creditor chirografar), dispozițiile art. 102 alin. (8) din Legea nr. 85/2014 arătând care este soarta acțiunii civile în cazul în care față de persoana juridică fusese deschisă procedura insolvenței.

Cu privire la măsurile asigurătorii luate față de persoanele juridice ulterior deschiderii procedurii insolvenței, potrivit art. 88 din Legea nr. 85/2014: „Dacă la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil terţilor, înscrierile, transcrierile, intabulările şi orice alte formalităţi specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse în cursul unui proces penal în vederea confiscării speciale şi/sau extinse, efectuate după data deschiderii procedurii, sunt fără efect faţă de creditori, cu excepţia cazului în care cererea sau sesizarea, legal formulată, a fost primită de instanţă, autoritatea ori instituţia competentă cel mai târziu în ziua premergătoare hotărârii de deschidere a procedurii. Înscrierile efectuate cu încălcarea acestui articol se radiază de drept”.

Astfel, conform prevederilor arătate supra se deschide un front nou de interpretare, pragmatic de această dată, a mecanismului ridicării măsurilor asigurătorii printr-un sistem conex. Bunul sechestrat (în vederea confiscării), înainte de deschiderea procedurii (măsura fiind înscrisă ca atare) poate fi valorificat, dar se dobândește împreună cu sechestrul (cu rezervele exprimate anterior.

În practică, dezlegând ca atare un nou mod de interpretare a dispozițiilor art. 88 din Legea 85/2014, se poate susține teza potrivit căreia – un creditor adjudecatar în contul limitei creanței sale poate adjudeca un bun al debitoarei fără a ii putea fi opusă o eventuală inscripție ipotecară de natura măsurii asigurătorii. Cu privire la acest la acest element, practica și timpul scurs peste procedurile țintă ne poate răspunde în egală măsură.

În situația în care procedura de valorificare are loc în cadrul procedurii insolvenței, aceasta va urma regulile prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Trebuie observat că art. 78 alin. (1) din acest act normativ stabilește condiții pentru aplicarea unei astfel de proceduri mult mai restrictivă decât cele din procedura penală, cea mai importantă fiind aceea a existenței unei creanțe ce beneficiază de o cauză de preferință.

Când vânzarea bunurilor se face potrivit acestei proceduri, suma de bani se transferă în contul unic de insolvență prevăzut la art. 39 alin. (2) din Legea insolvenței, care nu poate fi indisponibilizat, iar ordinea de plată a creanțelor rămâne cea de drept comun – chiar dacă unele dintre bunurile înstrăinate formau și obiectul unui sechestru penal. Așa cum am arătat, în cazul în care sechestrul este aplicat pentru a garanta executarea măsurii confiscării, devin aplicabile dispozițiile art. 91 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel încât (în această situație particulară, ca urmare a prevederilor legale exprese), măsura asiguratorie va urma bunul, iar nu suma obținută din vânzare.

3. Scurt examen jurisprudențial cu referire strictă la problema dedusă analizei.

Cu privire la decizia nr. 2 din 19 februarie 2018 referitoare la recursul în interesul legii cu privire la existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane fizice sau juridice, prin aceasta Curtea a admis recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și Colegiul de conducere al Curții de Apel București și, în consecință, a stabilit că raportat la dispozițiile art. 249 din Codul de procedură penală (art. 163 din Codul de procedură penală de la 1968) și art. 2.345 din Codul civil, existența unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau juridice nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra acelorași bunuri a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asigurătorii din procesul penal și nu determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asigurătorii din procesul penal asupra acelorași bunuri.

În esență, cu privire la bunurile imobile sechestrate, se reține că „notarea ipotecară conferă măsurii asigurătorii opozabilitate față de terți, iar nu și prioritate în executare, neexistând vreun text de lege care să confere un drept de preferință celui în beneficiul căruia a fost instituită măsura, fie acesta chiar statul” și că această măsura „nu afectează în vreun fel valabilitatea ori ordinea de prioritate a garanțiilor și sarcinilor anterior instituite și înscrise în cartea funciară asupra aceluiași bun, neexistând nicio dispoziție normativă care să ofere suport pentru o asemenea susținere.”

Apreciem că dispozițiile cu privire la executarea silită se aplică și în cazul procedurii insolvenței, având în vedere prevederile art. 5 pct. 44 din Legea nr. 85/2014, conform căruia aceasta din urmă este o procedură de executare silită concursuală și colectivă la care participă toți creditorii împreună la urmărirea și recuperarea creanțelor lor, în modalitățile prevăzute de lege,  precum și reținerea recentă a Înaltei Curți prin decizia nr. 1/2020„în ciuda acestor distincții, care conferă procedurii insolvenței un caracter pronunțat de specificitate, majoritatea argumentelor reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 2/2018 se aplică prin analogie și în cauza de față (ubi eadem legis ratio ibi eadem legis dispositio)”,

Cu privire la decizia nr. 1/2020, Curtea a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiune de drept: în interpretarea dispozițiilor art. 91 alin. (1), art. 102 alin. (8) și art. 154-158 din Legea nr. 85/2014, raportate la dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală (respectiv art. 163 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală de la 1968), existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune: suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat; este de natură a indisponibiliza bunul asupra căruia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014; împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014

În vederea pronunțării asupra acestei sesizări, Curtea a evidențiat că valorificarea bunurilor debitoarei în procedura insolvenței nu reprezintă un act de dispoziție la îndemâna debitoarei, pentru a se considera că pe această cale bunurile asupra cărora poartă măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal sunt sustrase, în mod nelegal, de sub sechestru, ci această procedură se desfășoară sub controlul de legalitate al judecătorului-sindic și sub coordonarea administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului judiciar, menționând, cu titlu prealabil, că o măsură asigurătorie dispusă în procesul penal are scopul de a împiedica sustragerea de către proprietar a bunurilor sale.

Mai mult, Curtea precizează că indisponibilizarea nu conferă acestor bunuri caracter de inalienabilitate și insesizabilitate, concluzionând că nu există nicio incompatibilitate între existența acestei măsuri și valorificarea drepturilor creditorilor din procedură asupra debitoarei.

Așadar, coroborând dispozițiile art. 249 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, precum și cele ale art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014, Curtea reține că noțiunea de „indisponibilizare” la care face referire legea procesual penală nu se extinde și asupra unui efect suspensiv în procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat sau de a împiedica lichidarea bunului.

4. Repere practice. Soluții diferite ale instanțelor naționale în materie. Practică neunitară.

Ne raliem opiniei majoritare, opinie în cadrul căreia s-a susținut că existența unor măsuri asigurătorii înființate în cadrul unui proces penal asupra bunurilor unei persoane juridice, anterior deschiderii procedurii insolvenței, în vederea confiscării speciale, a reparării pagubei produse prin infracțiune sau garantării executării cheltuielilor judiciare, nu suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014, în ceea ce privește bunul sechestrat.

Într-o altă opinie s-a apreciat că existența unor asemenea măsuri asigurătorii suspendă procedura de lichidare prevăzută de Legea nr. 85/2014 în ceea ce privește bunul sechestrat, este de natură a indisponibiliza bunul asupra căreia a fost începută procedura de valorificare conform dispozițiilor Legii nr. 85/2014 și împiedică lichidarea bunurilor efectuată de lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor conferite de Legea nr. 85/2014, mai ales în condițiile în care măsura asigurătorie a fost înscrisă anterior deschiderii procedurii, conform legii, pentru asigurarea opozabilității față de terți. Lichidarea bunurilor poate fi făcută doar dacă lichidatorul solicită instanței penale ridicarea sechestrului, iar cererea este admisă. Prin prevederile art. 91 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 85/2014 se exceptează măsurile asigurătorii dispuse în procesul penal în vederea confiscării speciale și/sau confiscării extinse de la regula prevăzută de teza întâi a textului, astfel că vor fi aplicabile prevederile Codului de procedură penală, iar înstrăinarea bunurilor din averea debitorului, de către administratorul/lichidatorul judiciar, în cadrul procedurii insolvenței, bunuri asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii în procesul penal, se poate realiza numai în condițiile prevăzute de art. 249 alin. (4) și art. 250 alin. (1) din acest cod. Sechestrul instituit de organele de urmărire penală sau de instanța penală nu poate fi ridicat decât prin contestarea măsurii asigurătorii în procesul penal, în conformitate cu dispozițiile Codului de procedură penală. În cursul procedurii insolvenței, practicianul în insolvență poate cere instanței penale ridicarea sechestrului instituit și poate valorifica bunurile numai după eventuala ridicare a măsurii de indisponibilizare, după soluționarea definitivă a procesului penal sau dacă este încuviințată valorificarea lor în procesul penal.

5. Concluzii

Având în vedere toate cele prezentate în cuprinsul prezentului articol, am încercat să evidențiem faptul că există o serie de probleme controversate privind concursul normelor de drept procesual penal și cele din procedura insolvenței și să prezentăm soluțiile regăsite, până la acest moment, atât în practică, cât și în doctrină, precum și un caz aparte (finalizat cu succes) de scoatere de sub anatema aruncată în raport de valorificarea unui bun sechestrat.

Astfel cum se poate observa, în mare parte și din cauza unor reglementări incomplete, necorelate, uneori chiar contradictorii, soluționarea spețelor tot mai des întalnite de practicienii în insolvență nu este una simplă, dezlegarea dată fiecărei chestiuni în parte depinzând de o multitudine de aspecte concrete.

În acest context, concluziile cu caracter general sunt dificil de formulat. Singura care se impune este aceea potrivit căreia, pentru uniformizarea interpretării în ceea ce privește acest topic, se impune o analiză coroborată a reglementărilor în materie, precum și asimilarea celor reținute în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, îndemnând totodată ca practicianul în insolvență, în virtutea atribuțiilor sale, să procedeze la găsirea unor soluții ingenioase în vederea trasării principiului ce guvernează prezenta lege – acela al maximizării averii debitoarei.

Valentin-Tiberiu Drăgoi, Managing partner DT Lawyers

Nota JURIDICE.ro: A se vedea și Insuportabila ușurătate a legăturii dintre articolele de drept penal | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE)

 
Secţiuni: Articole, Drept comercial, Insolvență, Procedură civilă, Procedură penală, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD