« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
 1 comentariu

Despre o hotărâre judecătorească, un raționament juridic și problemele sistemului judiciar
15.02.2021 | Tamara MANEA

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare
Tamara Manea

Tamara Manea

Motto: ”A merge la judecător înseamnă tot atât cât a merge la dreptate, deoarece judecătorul trebuie să fie așa zicând dreptul viu”.
Aristotel [1]

După aproape 35 de ani în sistemul judiciar, din care 12 ani ca inspector judiciar, am crezut că nimic din activitatea judecătorilor și procurorilor nu mă mai poate surprinde.

M-am înșelat! Am constatat că suntem inepuizabili atât în sens pozitiv cât și negativ!

Zilele acestea am citit motivarea unei hotărâri care a făcut deliciul presei. Nu-mi propun sub nicio formă să analizez datele speței sau să mă pronunț cu privire la temeinicia acesteia. Nici nu se cade, câtă vreme nu cunosc dosarul!

Ceea ce m-a șocat cu adevărat a fost raționamentul judecătorului și modul în care acesta înțelege realitățile sociale ale momentului.

În concret, chemat să se pronunțe asupra menținerii măsurii arestării preventive a unui inculpat trimis în judecată pentru săvârșirea, asupra unei minore de numai 13 ani, a infracțiunilor de viol, faptă prev. de art. 218 alin. 1 și alin. 3 lit. c din Codul Penal, cu aplicarea prevederilor art. 35 alin. 1 și art. 41 din Codul Penal, și lipsire de libertate în mod ilegal, faptă prev. de art. 205 alin. 1 și alin. 3 lit. b din Codul Penal, cu aplicarea dispozițiilor art. 41 din Codul Penal, ambele cu aplicarea dispozițiilor art. 38 alin. 1 din Codul Penal, judecătorul a dispus înlocuirea măsurii cu aceea a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 60 de zile.

Dispunerea în sine a înlocuirii măsurii arestului preventiv nu ar trebui să facă obiectul unei analize extrajudiciare întrucât pune în discuție doar raționamentul logico-juridic al judecătorului chemat să transpună în drept situația de fapt ce rezultă din actele dosarului.

Ceea ce provoacă însă nedumerire în această speță este motivarea judecătorului, care trebuie analizată din perspectiva unui derapaj de la standardele profesionale impuse magistratului.

În concret, motivarea se prezintă astfel: ”Instanța de fond a considerat că un atentat terorist care să genereze victime multiple, un omor care să stârnească frică generală ar putea justifica măsura arestării preventive c.f. alin. 2 al. Art. 223 Cp.

În prezenta cauză, faptele inculpatului (viol asupra unei minore de 13 ani și lipsire de libertate s.n), deși reprobabile nu sunt de o așa gravitate încât să fi generat o rumoare socială de amploare, o reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele sale ca punându-le în pericol viața, existența în vreun fel. Nu au existat ieșiri în stradă, proteste în presă.

Față de acest aspect, instanța de fond a considerat că în cauză se impune o măsură preventivă, dar în niciun caz cea mai grea, deoarece în cazul infracțiunilor de genocid, atentat terorist, omor calificat, crime împotriva umanității nu ar mai exista temei de luarea a vreunei măsuri preventive, uciderea celor vinovați rămânând singura sancțiune, dar nereglementată de lege. Cum inculpatul nu poate fi ucis, nu poate fi lapidat în piața publică, instanța de fond a considerat că acesta poate fi plasat la domiciliu în arest pentru 60 de zile de la 22.12.2020 până la 20.02.2021 inclusiv”. (extras din încheierea din 23.12.2020[2] a Tribunalului B prin care a fost admisă contestația împotriva încheierii 22.12.2020, pronunțată de Judecătoria B prin care s-a dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv).

Această motivare, pe care o apreciem ca fiind cel puțin indecvată, pe de o parte, pune în discuție incidența dispozițiilor referitoare la misiunea judecătorilor și standardele de conduită profesională impuse acestora, iar pe de altă parte, scoate în evidență fisurile sistemului judiciar atacat atât din interior cât și din exterior.

Potrivit art. 4 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor[3] ”Judecătorii şi procurorii sunt obligaţi ca, prin întreaga lor activitate, să asigure supremaţia legii, să respecte drepturile şi libertăţile persoanelor, precum şi egalitatea lor în faţa legii şi să asigure un tratament juridic nediscriminatoriu tuturor participanţilor la procedurile judiciare, indiferent de calitatea acestora, să respecte Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor şi să participe la formarea profesională continuă”.

Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor[4] reia aceste îndatoririi, transpunându-le în standarde de conduită. ” Judecătorii şi procurorii au îndatorirea să promoveze supremaţia legii, statul de drept şi să apere drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor”[5].

Din dispozițiile citate rezultă că una dintre principalele misiuni ale judecătorilor și procurorilor este aceea ca, întreaga lor activitatea să fie orientată spre consolidarea încrederii cetățenilor în actul de justiție, misiune ce poate fi îndeplinită numai prin respectarea obligațiilor ce le incumbă și a standardelor de conduită.

Orice abatere de la această misiune are în mod evident și o sancțiune, care poate fi de natură disciplinară sau penală.

Apreciind din această perspectivă motivarea dată de judecător în încheierea criticată, apare ca fiind posibilă și utilă o analiză prin raportare la două dintre abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004  și anume, cea de la litera s ” utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat” și cea de la litera t ”exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”.

Argumentele pe care le aduc în susținerea acestei opinii sunt următoarele:

Condiționarea aplicării unor dispoziții legale de existența unei ”rumori sociale de amploare”, de o ”reacție a societății din care să rezulte că oamenii consideră faptele inculpatului ca punându-le în pericol viața”, de ieșirile în stradă și protestele în presă, denotă cel puțin o fractură serioasă a raționamentului juridic și te duce cu gândul la faptul că hotărârile pot fi influențate de presiunile exterioare și nu de convingerea judecătorului formată pe baza probelor administrate în cauză.

De asemenea, stabilirea unei ierarhii personale în luarea măsurilor de prevenție, în funcție de natura infracțiunilor pe care judecătorul le consideră mai grave decât altele și motivarea în acest mod a aplicării sau nu a unei anumite măsuri, în afara dispozițiilor prevăzute de lege, poate pune în discuție exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Și nu în ultimul rând, poate fi apreciată ca o motivare vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, justificarea înlocuirii arestului preventiv pe ideea potrivit căreia dacă, în acest caz, s-ar lua măsura arestării preventive, în situația săvârșirii altor infracțiuni, considerate de judecător mult mai grave, nu ar mai rămâne decât măsurile de ”ucidere a celor vinovați” sau ”lapidarea în piața publică”.

Existența unei astfel de hotărâri, care poate afecta serios prestigiul justiției, dă naștere unei întrebări firești, respectiv: care sunt cauzele ce au determinat apariția unor astfel de derapaje?

Încercând, pe baza experienței acumulate și a observațiilor privind evoluția sistemului judiciar din 1990 până în prezent, apreciez că apariția unui astfel de derapaj se datorează unor cumuli de factori.

Dar se luăm pe rând!

De ani buni ne concentrăm pe elaborarea de strategii privind lupta împotriva infracțiunilor de mare corupție și criminalitate economico-financiară, fapt care, trebuie să recunoaștem, este pozitiv. Analizăm, dezbatem, creionăm direcții prioritare de acțiune pentru combaterea infracțiunilor de corupție și criminalitate economico-financiară, acordând, nemeritat, o atenție cel puțin modestă celorlalte infracțiuni. Consecința acestei concentrări excesive asupra anumitor tipuri de infracțiuni în detrimentul altora a condus la apariția unor ideii năstrușnice de ierarhizare a importanței și gravității unor infracțiuni.

Cred că a venit timpul unei analize serioase a fenomenului infracțional pe baza căreia să fie conturate direcțiile de acțiune, concentrând toate resursele umane și materiale disponibile și evitând stabilirea unor ”super” priorități. Combaterea fenomenului infracțional, în ansamblul său, trebuie să fie singura prioritate. Ierarhizarea permanentă va conduce, într-un final, la o percepție deformată asupra realității și, să nu ne mirăm, dacă va da naștere la interpretări ca cea din încheierea criticată potrivit căreia măsura arestului preventiv se justifică doar în cazul unor infracțiuni de terorism, genocid sau crime împotriva umanității.

Activitatea mea profesională a fost marcată de toate modificările legislative intervenite începând cu anul 1990.

Îmi amintesc faptul că, de mai multe ori, atât eu cât și colegii mei ne întrebam dacă drepturile victimelor sunt bine conturate în legislație sau dacă persoanele vulnerabile sunt protejate suficient de cadrul legislativ. Trăiam cu impresia că legiuitorul parcă acordă o atenție sporită drepturilor și garanțiilor procesuale ale infractorului în detrimentul celor ale persoanelor vătămate.

Cu privire la acest aspect, ar trebui să ne întrebăm dacă, prin activitatea lor, judecătorii și procurorii acordă suficientă atenție persoanelor vulnerabile și dacă înțeleg pe deplin atitudinea psihică a acestora, reținerea determinată de teamă, rușine sau alte motive de a dezvălui faptul că sunt victimele unor abuzuri.

Judecarea cu prea multă ușurință a comportamentului persoanei vulnerabile și abuzate, admiterea, cu și mai mare ușurință, a ideii că a existat un consimțământ a acesteia, lipsind astfel un abuz de caracterul penal, sunt realități ce răzbat din unele soluții ale procurorilor sau hotărâri ale judecătorilor.

Astfel de situații ar putea fi evitate, dacă o analiză profundă și obiectivă a deficiențelor constatate în activitatea judecătorilor și procurorilor ar constitui baza de plecare în elaborarea programelor de formare profesională.

O asemenea analiză ar putea fi realizată de Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară.

Pentru a merge mai departe trebuie să știm cum stăm, care sunt deficiențele din activitatea noastră, să acceptăm că mai și greșim și să identificăm căile potrivite pentru a ajunge la performanță și pentru a obține încrederea cetățenilor în actul de justiție, încredere pusă la grea încercare în ultimul timp.

Un alt aspect pe care doresc să-l aduc în discuție este cel referitor la atenția exagerată pe care judecătorii și procurorii o acordă opiniilor despre activitatea lor vehiculate în spațiul public.

Datoria unui judecător sau procuror este să ia decizii în temeiul legii și a convingerii formate pe baza probelor administrate în cauză.

Presiunea publică, sub orice formă, nu trebuie să-i influențeze în niciun mod aceste decizii.

Asistăm, în ultima perioadă, la o justiție colectivă, televizată, mediatizată, aclamată în stradă și, din păcate, disputată în public, chiar de către unii membrii ai corpului profesional.

Cei mai mulți judecători și procurori au avut neșansa de a se forma profesional într-un astfel de mediu. Iată de ce pot apărea motivări de genul aprecierii gravității unei infracțiuni în funcție de ”ieșirile în stradă ale cetățenilor sau de protestele din presă”.

Prin urmare, este necesar să fie identificate mecanismele eficiente pentru a-i apara pe judecători și procurori de presiunile exterioare și, de ce nu, de propriile lor temeri.

O altă problemă îngrijorătoare a sistemului o reprezintă resursele umane. Judecătorii și procurorii cu experiență care, în mod firesc, ar trebui să transmită experiența lor practică tinerilor magistrați, se grăbesc să părăsească sistemul imediat ce îndeplinesc condițiile de pensionare. De cele mai multe ori această decizie este luată nu pentru că doresc să se retragă din activitatea profesională, ci din cu totul alte motive care ar trebui imputate sistemului, respectiv, faptul că nu se mai regăsesc acolo unde ierarhia valorilor este poate răsturnată, frustrarea, prea multă presiune și prea puține mecanisme de a fi apărați de aceasta sau temerea față de modificările legislative imprevizibile dictate de interese politice de moment.

Consecința acestui fenomen al pensionărilor masive se vede în echilibru care ar trebui să existe între cunoștiințele teoretice acumulate de un tânăr magistrat și posibilitatea de a le aplica în practică.  Din acest motiv, distanța dintre teorie și practică nu poate fi acoperită cu succes decât prin transmiterea experienței de la o generație la alta. Concret, tinerii magistrați, până la formarea deplină, au nevoie de mentori și de modele. Or, în acest ritm al pensionărilor, în curând, va fi dificil de întâlnit în sistemul judiciar mentori sau modele.

În concluzie, existența unor astfel de hotărâri anunță că a venit timpul în care luptele de orgolii, pe mize mici sau nesemnificative, din interiorul sistemului judiciar trebuie să ia sfârșit și toate forțele decidente să se unească, concetrându-se asupra identificării mecanismelor de resetare a sistemului judiciar.


[1] Aristotel – ” Etica nicomahică” – cartea a cincea, cap. VII, pg. 102, editura” Antet Revolution”;
[2] Disponibil aici
[3] Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, modificată prin Legea nr. 242/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 15 octombrie 2018;
[4] Aprobat prin Hotărârea nr. 328/24 august 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 815 din 8 septembrie 2005;
[5] Art. 7 din Codul deontologic al judecătorilor și procurorilor.


Dr. Tamara Manea

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Despre o hotărâre judecătorească, un raționament juridic și problemele sistemului judiciar”

  1. CEDO a zis că ai dreptul la daune morale când o instanță face astfel de motivări.
    Ar merita încercată o atare solicitare în contra acestei instanțe de către părinții copilului.
    Instanța nu ar fi trebuit să facă deloc o atare comparație.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.