« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Exhaeredare humanum est: reprezentarea succesorală a persoanei exheredate
16.02.2021 | Juanita GOICOVICI

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare
Juanita Goicovici

Juanita Goicovici

Considerațiile care urmează sunt alocate problematicii reprezentării persoanelor exheredate, nereglementată în dreptul pozitiv autohton, dar care continuă să suscite interogații pentru practicienii dreptului, legate de perspectivele posibile ale unei viitoare admiteri a posibilității descendenților succesibililor dezmoșteniți de a comuta vocația lor succesorală abstractă la moștenirea legală într-o vocație concretă, prin procedeul reprezentării ascendentului exheredat, aflat încă în viață la momentul deschiderii succesiunii de la care a fost înlăturat prin voința testamentară a lui decujus. Coagulată în jurul posibilei (sau, dimpotrivă, contestatei) asimilări a acestor situații cu cele în care este admisă în dreptul pozitiv reprezentarea nedemnului aflat în viață la deschiderea succesiunii de la care este înlăturat, problema reprezentării de către descendenți a ascendentului exheredat se pune cu acuitate îndeosebi în sfera admiterii la succesiune a colateralilor privilegiați, în cazul cărora exheredarea totală[1] (la nivelul emolumentului, fără afectarea vocației succesorale) a fraților și / sau surorilor defunctului face imposibilă de lege lata, deopotrivă în dreptul român și în dreptul francez, venirea la moștenire prin reprezentare[2] a descendenților colateralilor privilegiați, în timp ce, în nume propriu (grad de rudenie III sau IV cu defunctul / defuncta) nepoții / strănepoții proveniți dinspre frații / surorile defunctului nu vor avea vocație utilă într-un eventual concurs cu un colateral privilegiat de gradul II, fiind înlăturați complet de la succesiune de către acesta din urmă[3].

Într-un „tango” în care conduce voința testatorului, manifestată între bornele cotității disponibile, exheredarea succesibililor legali menține neatinsă vocația succesorală a acestora, înlăturându-i însă de la distribuirea patrimoniului succesoral, distribuire care nu se va mai materializa într-o devoluțiune legală, ci va deveni o devoluțiune testamentară. Ne propunem, în paragrafele care urmează, să parcurgem sinoptic aspectele ținând de accepțiunea patrimonială a exheredării, văzută ca binom conceptual implicând excluderea dezmoștenitului de la distribuirea emolumentului succesoral fără a avea vreun impact asupra vocației legale sau asupra titlului său de moștenitor, pentru a concluziona că, sub aspectul reprezentării succesorale, priviți ca legatari instituiți indirect, descendenții colateralilor privilegiați dezmoșteniți nu ar putea veni în nicio ipoteză la succesiunea legală prin reprezentarea antecesorului (colateral privilegiat) exheredat, întrucât nepoții de frate / soră ai defunctului culeg succesiunea în acest caz în ipostaza de legatari, venind la moștenirea testamentară, în perimetrul căreia reprezentarea succesorală este din start (invariabil) exclusă, indiferent de tipul ipotezelor de concurs succesoral.

1. Ce rămâne din tradiție, în perimetrul reprezentării succesorale[4]? Cât rămâne din viziunea tradițională asupra egalității între tulpini, în perimetrul reprezentării succesorale, prin prisma sferei sale personale de incidență, îndeosebi? În clivajul instalat între reglementarea prohibitivă anterioară și actuala legislativă versiune permisivă, reprezentarea nedemnului la moștenirea la care are vocație legală[5] aduce la rampă problematica incomodă (nu neapărat conceptual, ci practic) a posibilității descendenților persoanei exheredate de a invoca, la rândul lor, beneficiul reprezentării succesorale, în contextul în care, cel mai adesea, nedemnitatea succesorală este apreciată drept o „exheredare legală”[6] cu valențe punitive și simultan disuasivo-preventive. Dacă nedemnitatea (atât în versiunea judiciară, cât și în ipostaza nedemnității ope legis) are natura unei „exheredări legale”, antinomia instalată între aceasta și „exheredarea testamentară” (dezmoștenirea voluntară stricto sensu) în planul reprezentării succesorale ar deveni tot mai dificil de justificat; admisă pentru descendenții nedemnului, reprezentarea succesorală nu poate fi invocată, în actuala reglementare legală, nici de către descendenții renunțătorului[7] (cu excepția cazului în care renunțătorul ar fi nedemn / s-ar afla într-una din situațiile de nedemnitate legală sau judiciară), nici de către descendenții persoanei exheredate, în pofida faptului că exheredarea, la fel ca nedemnitatea, nu ar trebui să poată reverbera în mod negativ (în plan economic) asupra descendenților respectivului succesibil, din unghiul egalității între tulpini.

Considerațiile care urmează ne sunt prilejuite de soluția pronunțată într-o situație de speță, de către Curtea franceză de Casație în 17 aprilie 2019[8], în contextul în care succesibilii persoanei defuncte erau șase nepoți, rude de gradul al III-lea cu defuncta, proveniți dinspre colaterali privilegiați de gradul al doilea, și anume 5 nepoți – descendenți ai unui frate predecedat de-al defunctei și un nepot provenind dinspre sora testatoarei, soră aflată în viață și deschiderea moștenirii, dar care fusese exheredată expres de către testatoare, fără ca testamentul să conțină instituirea expresă a unor legatari. Miza majoră, în speța soluționată în dreptul succesoral francez era de natură fiscală și viza, principial, impozitarea diferențiată a succesiunilor transmise pe linie colaterală, existând diferențe sensibile între nivelul impozitelor percepute pentru colateralii privilegiați de gradul doi (frații și surorile defunctului), respectiv pentru cotele-părți din succesiune dobândite în nume propriu de către colateralii privilegiați de gradul II-IV, de unde și importanța decisivă (nu atât în planul dreptului substanțial, succesoral incident, ci prin prisma fiscalității aplicabile) a venirii nepoților de frate / soră prin reprezentarea antecesorului decedat (situație în care ar fi beneficiat de avantaje fiscale considerabile) sau, dimpotrivă, ar fi avut acces la succesiunea legală a defunctei în nume propriu, în baza propriului grad de rudenie (II sau IV), ceea ce ar fi atras incidența unui procent mai consistent în care impozitul pe transmisiunea succesorală ar fi fost aplicat[9]. În cauza soluționată în dreptul francez, Curtea de Apel Versailles decisese că, în speță, reprezentarea era incidentă în favoarea nepoatei dinspre sora exheredată aflată încă în viață la momentul deschiderii succesiunii și a celor cinci nepoți ai fratelui predecedat, cu consecința divizării celor două jumătăți ale moștenirii pentru cele două tulpini (a fratelui precededat și a surorii exheredate), nepoata care urcă în locul surorii dezmoștenite prin reprezentarea acesteia, culegând 1/2 din succesiune, iar cei cinci nepoți care urcă prin reprezentare în locul fratelui predecedat al defunctei culegând fiecare o cotă de 1/10 din succesiunea legală; argumentul înaintat la rampă de instanța fondului a fost acela că o asemenea interpretare este în consonanță cu „spiritul legii”, chiar dacă nu și cu litera acesteia; astfel, precum și în dreptul succesoral român, dispozițiile legale din dreptul francez permit reprezentarea nedemnului și a predecedaților (respectiv a renunțătorului, dispoziție nepreluată în dreptul român pozitiv), nu și a persoanelor exheredate, însă rațiunile ocrotirii descendenților pe tulpini contra consecințelor nefavorabile economic ale hazardului ar persista și în cazul descendenților provenind pe tulpina în care se află succesibilul exheredat.

Curtea de Casație franceză (camera I civilă) a infirmat această decizie, reținând că, dimpotrivă, nu va opera reprezentarea în acest caz, nefiind vorba despre întrunirea condiției existenței a cel puțin două tulpini active pentru incidența automată a reprezentării succesorale, astfel încât la succesiunea legală sunt chemați cei șase nepoți în nume propriu, în grad egal de rudenie (gradul III de rudenie cu decujus), fiecare culegând 1/6 din succesiunea legală, atât cei cinci nepoți ai fratelui predecedat, cât și nepoata provenind dinspre sora defunctei, exheredată prin testament și aflată în viață la deschiderea succesiunii. Inexistența a minim două tulpini active este cea care, în speță, ar bloca operarea reprezentării succesorale, nefiind suficient ca tulpina fratelui predecedat să fie activă (cei cinci nepoți, descendenți ai respectivului frate fiind succesibili acceptanți), de asemenea fiind necesar ca tulpina surorii (exheredate) să fie activă; or, pentru aceasta din urmă, exheredarea îi obturează caracterul „activ” al vocației succesorale (care persistă, în cazul surorii exheredate, ca vocație succesorală abstractă, non-utilă, latentă), sora exheredată neputând fi reprezentată de către propria sa fiică, atât timp cât persoana reprezentată este încă în viață și nu se numără printre excepțiile legale în cazul cărora ar opera reprezentarea[10].

Decizia Casației franceze din 17 aprilie 2019 nu a făcut obiectul comentariilor unor nume sonore din spațiul doctrinei de specialitate, în pofida faptului că existau suficiente elemente care să o propulseze ca exemplu negativ (și, simultan, pozitiv) de aplicare și de interpretare a dispozițiilor legale incidente. Dincolo de faptul că, în plan economic, soluția Casației franceze este corectă, cotele de 1/6 pentru fiecare dintre cei șase nepoți (cinci provenind dinspre tulpina fratelui predecedat și o nepoată provenind dinspre tulpina surorii exheredate) fiind corect trasate din punct de vedere tehnico-juridic, credem că argumentația înaintată la rampă de către judecătorii completului a fost eronată, prin prisma achizițiilor conceptuale deja operante în dreptul succesoral francez și care văd în conceptul exheredării o variantă a instituirii indirecte de legatari[11]. În opinia noastră, după cum vom argumenta în paragrafele următoare, deși economic rezolvarea rămâne identică, conducând la atribuirea unei cote individuale de 1/6 pentru fiecare dintre cei șase nepoți succesibili, natura juridică a titlului moștenirii ar trebui să fie radical diferită, cei șase succesibili nevenind în nume propriu la succesiunea legală în grad de rudenie egal, ci venind la succesiunea testamentară, ca legatari pentru o cotă egală și concurentă de 1/6 fiecare, în contextul exheredării, prin testament, a surorii defunctei. Pornind de la similitudinile de reglementare existente între dreptul succesoral francez și cel român pe acest palier, considerăm că aserțiunile privitoare la natura juridică duală a exheredării, implicând în esența sa instituirea (directă sau indirectă) de legatari se pot dovedi relevante inclusiv pentru practica autohtonă, în cazuri similare celui comentat.

2. Exheredarea, ca instituire indirectă (invariabilă) de legatari. După cum judicios s-a observat în literatura de specialitate, „Codul civil actual nu tranșează net această problemă”[12] (a titlului – legal sau testamentar – cu care vin la moștenire succesibilii beneficiari în manieră indirectă ai exheredării unui succesibil de rang preferențial). Caracterul insular[13] al textului din care poate fi dedusă intenția legiuitorului de a trata aceste situații (ale exheredării exprese fără instituire expresă de legatar) sub cupola legatelor indirecte (art. 1075, par. 5 C. civ.) nu a fost de natură să spulbere eventualele interogații ridicate în practica de specialitate, legate de aplicarea acestui text. Făcând incidente în această materie (a instituirii indirecte a succesibililor de rang subsecvent, ca urmare a exheredării exprese a succesibililor de rang prioritar) dispozițiile legale cu privire la incapacitățile de a primi prin liberalități, legiuitorul autohton asimilează aceste ipoteze instituirii indirecte de legatari, cu consecința imediată a necesității verificării, în fiecare caz în parte, a măsurii în care beneficiarii patrimoniali ai dispozițiilor testamentare de exheredare a unor succesibili cu vocație utilă se poziționează sau nu într-o situație de incapacitate specială de a primi liberalități (directe sau indirecte) de la testator, prin efectul binar al exheredării succesibililor cu care ar fi concurat la succesiunea legală. Doar că, posterior survenienței exheredării (fără instituire expresă de legatari, prin ipoteză), concursul între succesibilii legali rămași în competiție nu se mai desfășoară pe terenul succesiunii legale[14], ci în perimetrul succesiunii testamentare, beneficiarii venind la moștenire în calitate de legatari instituiți indirect, chiar dacă, pentru distribuirea efectivă a patrimoniului succesoral sunt „împrumutate” criteriile moștenirii legale (însă nu la nivelul vocației, care, prioritar, devine una testamentară, ci la nivelul criteriilor de identificare a legatarilor beneficiari), astfel încât, în ipotezele exheredării fără nominalizarea expresă de legatari, succesibilii care vor culege efectiv cote din masa succesorală sunt selectați prin intermediul aplicării principiilor succesiunii legale (comoștenitorii succesibilului exheredat sau, după caz, succesibilii din clasa subsecventă de moștenitori).

Natura juridică a exheredării fără nominalizare expresă de legatari, de liberalitate mortis causa persistă în toate situațiile în care operează binomul „exheredare expresă a unui succesibil vu vocație prioritară la moștenirea legală – instituirea indirectă (implicită) ca legatari a succesibililor având vocație legală de rang imediat următor”, iar nu doar în anumite ipoteze de exheredare fără nominalizare expresă de legatari, exheredarea neputând prezenta natura unei distribuiri patrimoniale testamentare (legate indirecte) în anumite situații și să-și piardă această natură în altele; evident că, pentru consecvență, orice situație de exheredare fără instituire expresă de legatari implică o instituire indirectă de legatari (cu excepția, deja menționată, a dezherenței totale / exheredarea tuturor succesibililor legali, fără nominalizarea unor terți legatari, caz în care succesiunea vacantă va fi culeasă, conform opiniei majoritare, de către Stat în virtutea calității de putere suverană, iar nu de legatar instituit indirect prin testament). După cum în mod judicios s-a evidențiat în literatura de specialitate, „natura dreptului celui ce beneficiază de consecințele dezmoștenirii nu ar trebui să depinsă de felul în care s-a făcut dezmoștenirea, adică dacă aceasta a fost directă sau nu. Atunci când se instituie legatari, se produce implicit o dezmoștenire a moștenitorilor legali (totală sau parțială); tot astfel, prin dezmoștenirea succesibililor legali se instituie implicit ca legatari moștenitorii legali subsecvenți. Faptul că moștenitorii profitori ai dezmoștenirii vor împărți între ei succesiunea potrivit regulilor succesorale legale nu modifică natura vocației lor succesorale, care își găsește cauza în testament.”[15]

2.1. Neafectarea prin exheredare a titlului de moștenitor și impactul asupra distribuirii emolumentului succesoral. Similar (până la un punct) efectelor nedemnității succesorale, care privează cu efect punitiv (integral, inclusiv în privința rezervei succesorale a nedemnului, la antipodul efectelor exheredării, care rămân cantonate în perimetrul cotității disponibile, fără a putea priva rezervatarii de porțiunea rezervată din moștenire) nedemnul de emolumentul succesoral, fără a afecta vocația legală a acestuia, nici exheredarea nu pulverizează vocația dezmoștenitului la succesiunea legală[16], exheredatul putând în continuare exercita drepturi care decurg din calitatea sa de succesibil, precum dreptul rezervatarului de a solicita atribuirea rezervei sale (a); dreptul dezmoștenitului de a solicita efectuarea unui inventar al activului succesoral, drept care nu s-ar justifica decât prin prisma menținerii vocației succesorale legale a persoanei dezmoștenite (b); dreptul de a cere antamarea unor măsuri conservatorii cu privire la bunurile succesorale (c); dreptul de a fi citat de către notarul public la dezbaterea succesiunii (d); dreptul de a ataca validitatea testamentului sau a clauzelor testamentare prin care a fost dezmoștenit (e)[17].  Exheredarea, ca suprimator al emolumentului, fără afectarea titlului / vocației la moștenire a succesibilului, are natura unei dispoziții testamentare de deviere voluntară (prin voința testatorului, încadrată în limitele cotității disponibile); nu în ultimul rând, merită subliniat faptul că exheredatul este (adesea) persoana căruia i se va putea cere să facă predarea legatelor, un exemplu furnizat în literatura de specialitate[18] în acest sens fiind situația în care testatorul instituie doi terți la legatari cu titlu universal, fiecare pentru cota de ½ , aceștia trebuind să solicite colateralului privilegiat (fratele defunctului) exheredat prin testament să facă predarea legatelor cu titlu universal.

2.2. Natura juridică a exheredării, în accepțiunea de distribuire testamentară a patrimoniului succesoral. Descrisă, uneori, ca „o piramidă” având (pe rând) la bază[19] fie voința testatorului de a grafitica anumite persoane (situație în care intenția liberală primează), iar la vârf exheredarea implicită a succesibililor legali (totală sau parțială, volumetric, după cum existența unor rezervatari cantonează liberalitatea în limitele cotității disponibile), fie, dimpotrivă, având la bază voința de a dezmoșteni anumiți succesibili legali, caz în care intenția liberală se manifestă doar indirect față de succesibilii de grad inferior sau făcând parte din clasele subsecvente, care vor beneficia patrimonial în urma exheredării succesibililor cu vocație utilă (beneficii indirecte pe care testatorul le-ar fi luat în calcul), exheredarea poate avea (sau nu) ca motiv determinant[20] gratificarea indirectă (sau directă, după caz) a altor succesibili legali (ori chiar a unor terți, în versiunea exheredării prin instituirea directă de legatari)[21]. Interogațiile frecvent ridicate în practică, în aceste cazuri, provin dinspre dilema aplicării principiului pieselor de domino, pentru a ști dacă, subsecvent anulării ori constatării ineficacității uneia dintre dispozițiile testamentare (a celei de instituire a legatarului, de pildă), ineficacitatea ar trebui sau nu să reverbereze în planul privării de efecte a dispoziției corelative (privind exheredarea succesibililor legali, în acest caz)[22]. După cum s-a subliniat în literatura de specialitate, dezbaterea se plasează pe terenul administrării probatoriului cu privire la intenția care a animat pe decujus la momentul redactării dispozițiilor testamentare, astfel încât, dacă exheredarea succesibililor legali cu vocație utilă nu a fost decât „accidentală” (în exprimarea autoarei citate), fără a fi dorită cu rang prioritar de către testator, care doar a intenționat gratificarea terței persoane (asumându-și, implicit, dezmoștenirea succesibililor legali), caducitatea legatului va atrage și caducitatea simultană a exheredării succesibililor, în timp ce, în situația contrară, în care dezmoștenirea succesibilului legal a fost urmărită cu titlu principal de către testator, caducitatea instituirii de legatar nu va afecta eficacitatea dispoziției testamentare a exheredării, care rămâne să producă efecte juridice[23].

2.3. Misteriosul destin al art. 1075, par. (5) C. civ. În contextul descrierii efectelor dezmoștenirii în perimetrul mai multor ipoteze distincte de lucru[24], art. 1075, alin. (5) reține că dispozițiile prevăzute la alin. (1) – (4) „nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate”, lăsând să transpară ideea (nereluată în celelalte dispoziții ale Codului civil cu privire la dispozițiile testamentare) că succesibilii care, în urma dezmoștenirii unui succesibil cu vocație utilă, beneficiază de cota ce i s-ar fi cuvenit exheredatului și care se atribuie moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți, vor culege respectivele cote în calitate de moștenitori testamentari[25] (legatari instituiți indirect), iar nu de succesori legali, devenind incidente incapacitățile de a primi în materie de liberalități[26].

În literatura de specialitate s-a subliniat, cu temei, că „dispoziția legală citată nu ar avea niciun sens”[27] dacă nu ar fi interpretată în optica (și în logica) instituirii indirecte de legatari, simultan exheredării exprese a succesibililor legali cu vocație utilă, fără nominalizarea expresă a unor legatari de către testator, din formularea textului art. 1075, alin. (5) rezultând că „titlul cu care acestea moștenesc este moștenirea testamentară, nicidecum cea legală”.[28] Miza imediată a aplicării textului legal citat este aceea că devin incidente în această materie (a instituirii indirecte a succesibililor de rang subsecvent, ca urmare a exheredării exprese a succesibililor de rang prioritar) dispozițiile legale cu privire la incapacitățile de a primi prin liberalități, întrucât din textul legal citat se poate deduce că legiuitorul autohton asimilează aceste ipoteze instituirii indirecte de legatari, cu consecința imediată a necesității verificării, în fiecare caz, a incidenței incapacităților speciale de a primi legate, incapacități care ar afecta beneficiarii patrimoniali ai dispozițiilor testamentare de exheredare a unor succesibili cu vocație utilă.

2.4. „Împrumutarea” dinspre principiile devoluțiunii legale a moștenirii, a criteriilor de identificare a legatarilor instituiți indirect în urma exheredării succesibilului cu vocație utilă. În ipoteza exheredării fără nominalizare expresă de legatari, presupunând că există alți succesibili cu vocație la moștenirea legală a lui decujus, dintre aceștia vor fi selectați cei care vor beneficia (în calitate de legatari instituiți indirect) în plan patrimonial de exheredarea succesibilului a cărui vocație utilă i-ar fi conferit prioritate la distribuirea masei succesorale. Criteriile pe suportul cărora se va proceda la identificarea legatarilor (beneficiari ai exheredării altor succesibili) sunt desprinse (în absența, prin ipoteză a unor criterii de desemnare prin testament) din principiile devoluțiunii legale a moștenirii (principiul priorității clasei de moștenitori, principiul priorității gradului de rudenie, între succesibilii făcând parte din aceeași clasă, principiul distribuirii egale, pe capete a patrimoniului succesoral), ceea ce nu înseamnă, însă, că vocația la succesiune a acestora ar fi alta decât cea testamentară. Dispoziția de exheredare prezentă în testament nu reprezintă doar premisa de la care se pornește, în aceste cazuri, în devoluțiunea legală a moștenirii, ci dispozițiile testamentare de exheredare reprezintă însăși devierea, prin voința testatorului, de la maniera în care patrimoniul succesoral ar fi fost distribuit prin devoluțiunea legală a moștenirii. În opinia noastră, orice exheredare atrage, în esența sa, o distribuire testamentară a patrimoniului succesoral, prin derogare (în baza voinței testatorului) de la maniera în care patrimoniul succesoral ar fi fost distribuit în absența voinței de a dezmoșteni anumiți succesibili. De esența dispozițiilor testamentare de exheredare este chiar conținutul patrimonial (explicit sau implicit) al acestor dispoziții; întrucât exheredarea nu alterează (ci menține intactă) vocația la succesiunea legală a dezmoștenitului, singurul perimetru în care se deplasează efectele voinței testatorului este perimetrul distribuirii patrmoniului succesoral, iar singurele efecte juridice veritabile produse pentru persoana exheredată de dispoziția de exheredare sunt efectele patrimoniale (asupra vocației succesorale neproducându-se efecte juridice), marcând înlăturarea acesteia de la distribuirea emolumentului succesoral. Or, dacă natura juridică primară a exheredării este aceea de dispoziție de distribuire patrimonială, considerăm că vocația la successiune a persoanelor care beneficiază patrimonial de pe urma devierii prin exheredare de la ordinea devoluțiunii legale nu poate fi decât o vocație testamentară, calitatea de legatari (instituiți indirect, în aceste cazuri) fiind cea care primează. Dispoziția de exheredare nu produce efecte caracteriale abstracte (nu adaugă nimic, nici nu știrbește vocația la succesiunea legală a persoanei exheredate, vocație care provine dinspre dispozițiile legale adoptate de legiuitor), altele decât efectele patrimoniale, orice exheredare fiind, în jurul nucleului său dur, o distribuire testamentară a averii, prin derogare (permisă, între limitele respectării rezervei succesorale și între bornele reprezentate de incapacitățile speciale de a primi prin liberalități) de la devoluțiunea legală a succesiunii.

2.5. Impactul asupra opțiunii succesorale și problematica vocațiilor multiple (legală și testamentară) la succesiune. Evident că, în aceste cazuri, de exheredare expresă a unor succesibili legali fără nominalizare expresă de legatari, succesibili care vor beneficia de pe urma aplicării dispozițiilor testamentare de exheredare vor avea o dublă vocație succesorală, vocația legală inițială și vocația testamentară, dedusă implicit din voința testatorului (instituirea indirectă a acestora ca legatari, calitate în care vin efectiv la succesiune). Dacă regula, în materie, o reprezintă posibilitatea exercitării diferențiate a opțiunii succesorale (în principiu, succesibilul având dubla vocație, de erede legal și de legatar, putând opta pentru cumularea acestora sau pentru acceptarea doar a uneia dintre vocațiile suprapuse, cu respingerea celeilalte), credem că în situațiile similare cazului discutat, acceptarea vocației testamentare este cea care primează sau, în alți termeni, atunci când nu se specifică, în actul de acceptare expresă, care dintre vocațiile succesorale a fost acceptată de către autorul actului, vocația testamentară (calitatea de legatar instituit indirect, prin exheredarea succesibilului cu vocație prioritară) este cea acceptată[29].

2.6. Finalitățile practice ale tezei exheredării – liberalitate. Printre consecințele practice angajate de admiterea naturii de liberalitate a exheredării se numără faptul că, venind în calitate de legatari la o succesiune testamentară deschisă în urma exheredării succesibililor cu vocație utilă, succesorii din clasele subsecvente ori din aceeași clasă, având un grad propriu de rudenie inferior (sau comoștenitorii a căror cotă este implicit augmentată) este necesar să solicite trimiterea în posesie sau însezinarea, spre deosebire de situația în care, în postura de succesori legali, ar fi beneficiat de sezina bunurilor succesorale în măsura în care ar fi făcut parte din categoriile succesibililor sezinari, aspect semnalat în literatura de specialitate[30].

3.Excluderea reprezentării persoanei exheredate, prin prisma naturii duale a exheredării (ca instituire indirectă de legatari). Admiterea tezei calității de legatari sau de succesori testamentari a persoanelor care vin la succesiunea testatorului posterior reținerii ca eficace a dispozițiilor testamentare privind exheredarea anumitor succesibili legali conduce la concluzia inutilității dezbaterii problemei reprezentării persoanelor exheredate, întrucât întotdeauna succesibilii care vor beneficia de distribuirea părții din patrimoniul succesoral rămasă disponibilă în urma exheredării celorlalți succesibili vor veni în calitate de legatar, în nume propriu, în perimetrul devoluțiunii testamentare neputându-se ridica problema reprezentării succesorale. Desigur, în ipoteze precum cea discutată în dreptul succesoral francez, cei șase nepoți (cinci dintre aceștia provenind dinspre fratele predecedat al defunctei și cel de-al șaselea nepot provenind dinspre sora exheredată a testatoarei) vin la moștenire în calitate de legatari, iar nu prin reprezentarea antecesorilor colaterali privilegiați, devoluțiunea succesiunii fiind, în acest caz, testamentară. Dacă, în speță, ar fi existat un al treilea frate al testatoarei, în viață la deschiderea succesiunii și care să concureze pe cei șase nepoți pe linie colaterală, situația s-ar modifica dramatic: dacă se admite teza exheredării – liberalitate indirectă (fără nominalizare expresă de legatari, prin ipoteză), succesibilii beneficiari vin în calitate de legatari, însă vor fi selectați în baza criteriilor devoluțiunii legale a moștenirii (testatorul neinstituind criterii proprii de determinare / identificare a legatarilor instituiți indirect). Astfel, în acest caz, principiile devoluțiunii legale (utilizate pentru identificarea legatarilor instituiți indirect) declanșează o piruetă spectaculoasă, în sens negativ sau dramatic (în termeni patrimoniali), însă numai pentru cel de-al șaselea nepot, provenind dinspre colateralul privilegiat exheredat: atât fratele defunctei, rudă de gradul al II-lea, cât și cei cinci nepoți care urcă prin reprezentarea fratelui predecedat (în baza principiilor „împrumutate” dinspre devoluțiunea legală a moștenirii) vin în calitate de legatari, partajând emolumentul succesoral pe cele două tulpini active, fratele culegând ½ din succesiunea testamentară, în calitate de legatar (partajarea pe tulpini, ca efect principal al reprezentării, este împrumutată dinspre ordinea legală a devoluțiunii, însă numai pentru selectarea legatarilor instituiți indirect și pentru determinarea cotelor în privința cărora au fost instituiți indirect), iar cei cinci nepoți dispore fratele predecedat partajând cealaltă jumătate a masei succesorale, cu o cotă individuală de 1/10 fiecare, în timp ce nepotul descendent al surorii exheredate va fi înlăturat în baza gradului de rudenie III, neputând urca în gradul II prin reprezentarea persoanei exheredate, aflată în viață la momentul deschiderii succesiunii.

4. Concluzii în privința problematicii reprezentării persoanelor exheredate. Priviți ca legatari instituiți indirect, descendenții colateralilor privilegiați dezmoșteniți nu ar putea veni în nicio ipostază la succesiunea legală prin reprezentarea antecesorului (colateral privilegiat) exheredat, întrucât nepoții de frate / soră ai defunctului culeg succesiunea în acest caz în ipostaza de legatari, venind la moștenirea testamentară, în perimetrul căreia reprezentarea succesorală este din start (invariabil) exclusă, indiferent de tipul ipotezelor de concurs succesoral (două tulpini – precum în speța comentată din jurisprudența franceză de drept succesoral, dintre care una marcată de existența unui colateral privilegiat exheredat și cealaltă de predecesul unui colateral privilegiat de gradul II sau, dimpotrivă, trei sau mai multe tulpini, unele dintre acestea fiind marcate de acceptarea vocației succesorale a unor colaterali privilegiați de gradul II). În pofida „aerului melancolic” pe care deciziile judecătorești de acest gen le împrumută și dincolo de tangajul echitate – echilibru patrimonial între tulpinile succesorale și de argumentul conform căruia exheredarea, la fel ca și nedemnitatea, nu ar trebui să poată reverbera în mod negativ (în plan economic) asupra descendenților respectivului succesibil, din unghiul egalității între tulpini, credem că problema reprezentării persoanelor exheredate nu ar trebui formulată în termeni comparativi, luând ca reper reprezentarea persoanei nedemne. Plecând de la natura intrinsecă a exheredării, al cărei nucleu îl reprezintă, invariabil, deturnarea (voluntară, prin efectul clauzelor testamentare, între limitele cotității disponibile a) distribuirii patrimoniului succesoral dinspre ordinea legală de distribuire, fără a angaja implicații asupra vocației / titlului de moștenitor legal al exheredatului, credem că problematica reprezentării persoanei exheredate poate fi escamotată tocmai în virtutea naturii sale de instituire a unei vocații testamentare care exclude reprezentarea (instituire directă sau indirectă de legatari, cu excepția, notabilă, a dezherenței totale, caz în care succesiunea vacantă va fi culeasă, conform opiniei majoritare, de către Stat în virtutea calității de putere suverană, iar nu în calitate de legatar universal).


[1] Exheredarea parțială, în limitele cotității disponibile, a descendenților din clasa I de succesori legali nu ridică problema reprezentării acestora (la culegerea rezervei succesorale), cu excepția cazului în care ar fi descendenții de grad prioritar exheredați ar fi renunțători (renunțând la drepturile asupra rezervei legale), ceea ce transpune discuția în planul reprezentării renunțătorului (de către descendenții acestuia), iar nu a reprezentării exheredatului.
[2] Pentru discutarea condiției ca persoana care urcă prin reprezentare (reprezentantul) să nu fi fost dezmoștenită de către decujus, a se vedea J. Kocsis, P. Vasilescu, Drept civil. Succesiuni, Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 46-47.
[3] Pentru dezvoltări în materia efectelor reprezentării succesorale, a se vedea D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ediția a 2-a revizuită, Ed. Hamangiu, București, 2017, p. 37-45 și p. 268-276 (pentru analiza dezmoștenirii ferme și a exheredării condiționate); J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 36-50; M. Grimaldi, Droit des successions, 8e édition, LexisNexis, Paris, 2020, p. 118-126; S. Piedelièvre, Successions et libéralités, 3e édition, Bruylant, 2020, p. 89-113; Ph. Malaurie, C. Brenner, Droit des successions et des libéralités, 9e édition, L.G.D.J, Paris, 2020, p. 71-86; G. Goubeaux, P. Voirin, Droit civil: régimes matrimoniaux, successions, libéralités, Tome 2, 31e édition, L.G.D.J, Paris, 2020, p. 166-170; pentru o abordare monografică a exheredării în dreptul succesoral francez, a se consulta S. Le Chuiton, L’exhérédation, Theses Droit, Université du Droit et de la Santé – Lille II, 2012, disponibilă aici
[4] Tradiția, văzută nu ca un creuzet de convingeri și cutume, ci ca un catalizator de ordine socială, poate lesne deveni sora lui Cronos și să-și devoreze fiii sau, dimpotrivă, să fie, în realitate, cea care îi menține în viață și care asigură perpetuitatea grupului social în care s-a înșurubat. Trei dintre peliculele regizate de Zhang Yimou – Pământ galben (1984, în calitate de operator de imagine), Sorgul roșu (The red sorghum, 1987), după romanul omonim al lui Mo Yan și Raise the Red Lantern (1991, după un roman al lui Su Tong) – debutează cu o scenă recurentă: o procesiune nupțială, în soarele orbitor al amiezii, în care tânăra este transportată spre noua sa reședință, într-un scaun sedan roșu. În Pământul galben, scena tradițională pentru societatea asiatică se continuă cu petrecerea: într-un efort de a prezerva tradiția într-o penurie absolută instalată în urma ocupației japoneze, mesenilor le sunt servite bucăți de lemn sculptate în forma peștilor, în mărime naturală, peste care tronează sosul de soia; figurinele erau, desigur, necomestibile, însă serveau la menținerea tradiției.
[5] Permisă conform art. 967, alin, (1) C. civ., conform căruia „Poate fi reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a moșteni, precum și nedemnul, chiar aflat în viață la data deschiderii moștenirii și chiar dacă renunță la moștenire.”; un text permisiv este prezent și în actualul Cod civil francez, cu diferența că, în dreptul francez pozitiv, sfera personală a reprezentării succesorale este așezată pe tripticul: persoane predecedate, nedemnii și renunțătorii; în timp ce în dreptul civil român reprezentarea renunțătorilor care au capacitate succesorală, fiind încă în viață, nu este posibilă pentru descendenții acestora, care vor putea veni doar în nume propriu (și, cel mai adesea, prezentând o vocație succesorală non-utilă, abstractă, în baza gradului lor de rudenie mai îndepărtat) la respectiva succesiune legală.
[6] A se vedea M. D. Bob, „Propter veteris iuris imitationem: nou și vechi în materie succesorală în noul Cod civil (I)”, Studia Universitatis Babeș-Bolyai. Jurisprudentia nr. 4/2010, disponibil aici; autorul citat subliniază că „Vechiul drept francez preia în esență concepția romană. Se ajunge la concluzia că, dacă defunctul nu reușise să își dezmoștenească urmașii nevrednici, va interveni nedemnitatea ca exheredare tacită pronunțată de lege. Fiind o prezumare a voinței lui decuius, iertarea din partea sa este posibilă. Codul civil francez adoptă la 1804 un alt punct de vedere. Se renunță formal la dezmoștenire iar nedemnitatea este o sancțiune civilă justificată pe o idee de ordine publică: nu poate fi acceptat să moștenească cel care s-a manifestat în mod dușmănos față de decuius. (…) Observând posibilitatea de iertare oferită de art. 960 alin. 1 NCC, concluzionăm în sensul revenirii la concepția conform căreia nedemnitatea este o dezmoștenire prezumată.”
[7] Ibidem; autorul citat evidențiază că: „Reprezentarea renunțătorului a fost permisă în Franța prin o a doua reformă succesorală, operată în anul 2006. Cerută de doctrină pentru a duce până la capăt schimbările inițiate în 2001, modificarea a fost considerată necesară și datorită consacrării legislative a posibilității de a face liberalități transgeneraționale (…). În forma inițială a cărții din proiectul de cod civil dedicate succesiunilor și liberalităților, pe care o finalizasem în iulie 2003, propusesem următorul text: ‹ Partea succesibilului care nu vine la moștenire datorită predecesului, comorienței, renunțării sau nedemnității va fi culeasă, prin efectul reprezentării, de către descendenții săi ›. Intenția ne-a fost de a asigura și în dreptul civil român reprezentarea renunțătorului, nedemnului și a comorienților. (…) Decizia am justificat-o pe considerentul asigurării unei cât mai complete validări a fundamentului tehnicii: menținerea egalității între tulpini”. În proiectul inițial al noului Cod civil, precum și în versiunile ulterioare ale proiectului, reprezentarea persoanelor exheredate nu a fost abordată.
[8] J. Boisson, Représentation successorale : l’exhérédé n’est pas l’indigne, Cass. Civ. 1re, 17 avr. 2019, postat în 13 mai 2019, disponibil aici
[9] Diferențele existente, în speță, între nivelurile de impozitare au fost semnalate de către comentatorii deciziei din dreptul succesoral francez; a se vedea, de pildă, P.-L. Niel, „Pas de représentation successorale de l’héritier exhérédé par testament”, postat în 26.08.2019, disponibil aici; autorul citat subliniază că: „il est relevé par la cour d’appel que l’indignité successorale s’assimile à une exhérédation légale et que l’exhérédation par voie testamentaire ne peut produire pour les enfants de l’exhérédé des conséquences juridiques et fiscales plus sévères que pour les enfants de l’indigne en les privant du mécanisme de la représentation. Raisonnement a fortiori. Si audacieuse soit-elle, la décision rendue par la cour d’appel de Versailles dénote une sorte de scrupule des magistrats à s’écarter de la notion de représentation successorale. Ainsi les juges du fond ne manquent-ils pas de constater dès qu’ils le peuvent, même si c’est à l’abri d’un motif invoqué a fortiori, que la solution d’un litige qui concerne les conséquences d’une exhérédation testamentaire ne recouvrant pas nécessairement une situation aussi grave que celle de l’indignité.”; a se vedea, de asemenea, C. Cros, C. Dancoisne, „La représentation de l’héritier exhérédé par testament est exclue”, postat în 04.06.2019, disponibil aici; autoarele citate evidențiază că: „Dérogation aux règles de droit commun de la dévolution légale, la représentation est une fiction juridique d’application stricte. Son domaine est limité aux représentants de l’héritier prédécédé, indigne ou renonçant (C. civ. art. 754 et 755). Dans cette affaire, la représentation de l’héritier exhérédé par voie testamentaire étant prohibée, la condition tenant à la pluralité de souches n’était plus remplie (…). Tant au plan civil que fiscal, les neveux et nièces de la défunte venaient de leur propre chef à la succession. Cet arrêt est l’occasion de rappeler que fiscalement, les héritiers en ligne directe sont traités plus favorablement que ceux en ligne collatérale (…).”
[10] Nedemnii și renunțătorii, în dreptul succesoral francez, pot fi reprezentați prin excepție de la regula reprezentării persoanelor predecedate.
[11] A se vedea, pentru detalii, S. Le Chuiton, L’exhérédation, cit. supra, p. 125-126; autoarea citată subliniază că: „A défaut d’institution expresse, l’émolument successoral doit revenir aux héritiers de même rang non déshérités, ou aux héritiers de rang subséquent, sans qu’il soit besoin de les désigner expressément. Une partie de la doctrine et de la jurisprudence s’accordèrent et s’accordent encore aujourd’hui à dire que les héritiers légaux bénéficiant de la privation imposée à leurs cohéritiers reçoivent le surplus de droits, non pas en vertu de leurs droits ab intestat, mais en vertu d’une libéralité déduite de la volonté d’exhéréder émise par leur auteur. Mais en présence d’une exhérédation de tous les héritiers légaux – sans possibilité d’y voir l’institution implicite des héritiers de rang égal ou subséquent – à laquelle en outre n’aurait pas été adjointe une institution d’héritiers testamentaires, la doctrine majoritaire suivie en cela par la jurisprudence, choisit de refuser toute validité à une telle disposition à cause de mort.” Excepție ar face situațiile de exheredare totală și completă a tuturor succesibililor legali (prin ipoteză, nerezervatari), ceea ce ar conduce la un caz de dezherență totală; în asemenea situații, doctrina rămâne divizată î legătură cu posibilitatea de a considera Statul ca succesor testamentar (legatar universal instituit indirect) sau, dimpotrivă, ca succesor sui generis, în virtutea calității sale de putere suverană. Tema opoziției (în planul efectelor) teoriei statului-suveran și a statului-moștenitor nu este deloc nouă; a se vedea, pentru detalii, J. Mas, „Les diverses conceptions juridiques des droits de l’État en matière successorale depuis le Code civil”, thèse Bordeaux, 1928, apud S. Le Chuiton, L’exhérédation, cit. supra, p. 126.
[12] J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 163.
[13] În realitate, textul art. 1075, alin. (5) C. civ., care postulează incidența incapacităților de a primi legate în cazul beneficiarilor patrimoniali ai unei exheredări fără instituire expresă de legatari, nu este complet insular, existând o altă prevedere legală – cea a art. 1090, alin. (3) C. civ. care reia (într-un alt context, cel al concursului, la moștenirea legală, dintre soțul supraviețuitor și descendenții dintr-o căsătorie anterioară a defunctului sau din afara căsătoriei) aceeași idee, a caracterului de liberalitate (legat indirect) pe care dezmoștenirea îl împrumută, legiuitorul reținând că „Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător atunci când descendentul menționat la alin. (1) a fost dezmoștenit direct, iar de această dezmoștenire ar beneficia soțul supraviețuitor.”; astfel, în ipoteza dezmoștenirii unui descendent de care ar profita patrimonial soțul supraviețuitor, cota astfel obținută va fi supusă reducțiunii pentru porțiunea care excede cotitatea disponibilă specială, dispoziție legală din care se poate deduce caracterul de liberalitate (legat indirect, supus reducțiunii) al dispozițiilor testamentare privind exheredarea descendentului, de care ar profita patrimonial soțul supraviețuitor (în calitate de legatar instituit implicit).
[14] Literatura de specialitate cunoaște și teza contrară; a se consulta F. Deak, R. Popescu, Tratat de drept succesoral. Vol. II. Moștenirea testamentară, ediția a 4-a actualizată și completată, Ed. Universul Juridic, București, 2019, p. 196.
[15] J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 164; autorii citați subliniază, în continuarea pasajului citat, că: „În fond, chemarea concretă la moștenire a acestora este rodul manifestării de voință a testatorului, care a înțeles să îi gratifice indirect cu o parte de moștenire de care ei nu ar fi beneficiat în lipsa exheredării altora.”
[16] Idem, p. 162.
[17] În literatura de specialitate, rămâne controversată problema de a stabili dacă persoana exheredată are avea sau nu dreptul de a cere, pe calea acțiunii în justiție, revocarea judecătorească a legatelor sau constatarea caducității acestora, susținându-se că, în principiu, dezmoștenitul nu ar putea invoca un interes în acest sens (neputând profita patrimonial de reîntoarcerea în patrimoniul succesoral a bunurilor care au făcut obiectul legatelor ineficace), ceea ce ar conduce la respingerea acțiunii pentru nejustificarea unui interes de către reclamant (în acest sens, a se vedea J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 162), în timp ce alți autori pledează pentru recunoașterea unui drept la acțiune al persoanei exheredate în revocarea sau în constatarea caducității legatelor (F. Deak, R. Popescu, op. cit., p. 198); strict tehnic, opinăm că în anumite situații persoana exheredată ar putea justifica un interes patrimonial în recuperarea obiectului legatelor ineficace, în ipotezele în care, de pildă, este pendinte o acțiune introdusă de către dezmoștenit în anularea / constatarea nulității testamentului, a cărei potențială admitere ar angaja efecte patrimoniale restaurative pentru exheredat, permițându-i accesul la distribuirea patrimoniului succesoral în baza vocației sale legale, posterior desființării dispozițiilor testamentare de exheredare.
[18] D. Chirică, op. cit., p. 338; reputatul autor evidențiază raționamentul având în centru neafectarea titlului de moștenitor al exheredatului inclusiv prin prisma unui alt exemplu, și anume cazul în care testatorul a instituit un terț în postura de legatar universal, dezmoștenindu-și indirect fratele (colateral privilegiat), ulterior legatul universal devenind caduc ca urmare a refuzului sau a incapacității de a primi a legatarului (de exemplu, predeces al legatarului, atrăgând caducitatea legatului), vocația succesorală intactă a fratelui exheredat îi va permite acestuia să culeagă succesiunea (cu excepția, evidentă, a cazului dezmoștenirii exprese cu rang principal, înlăturarea de la moștenire a colateralului reprezentând pentru testator motivul determinant al redactării dispoziției testamentare, caz în care ineficacitatea legatului nu ar restaura drepturile patrimoniale ale colateralului exheredat).
[19] S. Le Chuiton, L’exhérédation, cit. supra, p. p. 215; autoarea citată subliniază că: „Plus qu’une addition, exhérédation et libéralité forment une pyramide: la cause subjective de la libéralité peut être l’exhérédation des héritiers et la cause de l’exhérédation est l’ensemble des motifs ayant déterminé la volonté du disposant.”
[20] Ibidem; autoarea monografiei citate evidențiază că: „D’une part, l’intention de gratifier un tiers peut avoir l’exhérédation comme motif déterminant. Une libéralité peut être principalement guidée par la volonté de priver un successible de ses droits légaux dès lors que l’intention libérale peut être prouvée, même si elle n’est que subsidiaire. La libéralité ne devient alors qu’un instrument au service de l’exhérédation. Mais est-ce pour autant condamnable ? Dès lors que l’exhérédation est en elle-même licite, la libéralité doit être validée. D’autre part, l’exhérédation, bien que distincte de la libéralité, suppose une cause constituée des mêmes éléments que la cause en matière de libéralités : il convient de clairement distinguer les deux manifestations de volonté, la nullité pouvant affecter l’une n’entraînant pas nécessairement l’invalidation de l’autre.”
[21] Consecințele se regăsesc, adesea, în planul interdependenței celor două dispoziții testamentare (în ipotezele exheredării exprese cu instituire expresă de legatari), caz în care, în practică, se poate ridica problema antamării ineficacității subsecvente a uneia dintre dispozițiile testamentare, ca urmare a constatării sau pronunțării ineficacității celeilalte; idem, p. 216, pentru un comentariu al unei decizii de referință a Curții franceze de casație, pronunțată în 30 sept. 2009 (Cass. civ. 2e, 30 Septembre 2009, pourvoi 08-17.919), cu privire la care autoarea citată reține că: „Cette décision particulièrement intéressante résout parfaitement le conflit entre exhérédation et libéralité. La cause de l’un n’est pas la cause de l’autre, il s’agit de deux manifestations de volonté séparées, bien qu’interdépendantes. Plus précisément, si la libéralité n’existe que parce que la défunte entendait priver son fils d’une partie de ses droits successoraux, cette dernière n’en a pas moins une autonomie propre, et son invalidation n’entraînera pas nécessairement celle de l’exhérédation.”
[22] Ibidem; autoarea monografiei citate evidențiază că: „En présence d’une simple libéralité, dont un des effets est la privation totale ou partielle des droits légaux des successibles, la réponse doit être moins affirmée. L’exhérédation peut en effet avoir été souhaitée – bien que non exprimée – ou peut n’être que la conséquence fortuite de la libéralité, presque un « accident ». La question de l’interdépendance de l’exhérédation et de la libéralité se pose avec davantage d’acuité. Plus précisément, en cas de caducité du legs consenti, il est légitime de s’interroger sur le sort de l’exhérédation : en cas de disparition du legs, les héritiers légaux peuvent-ils à nouveaux revendiquer des droits dans la succession ?”
[23] Idem, p. 217; autoarea citată reține că: „Tout est ici question de preuve de l’intention du de cujus : l’exhérédation n’étaitelle qu’accidentelle ou avait-elle été souhaitée par le disposant bien que non exprimée? Dans le premier cas, la privation des droits légaux doit suivre le sort de la libéralité et disparaître avec elle, alors que dans la seconde hypothèse l’exhérédation survivra à la caducité du legs.”
[24] Potrivit art. 1075 C. civ., „(1) În cazul dezmoștenirii soțului supraviețuitor, moștenitorii din clasa cu care acesta vine în concurs culeg partea din moștenire rămasă după atribuirea cotei cuvenite soțului supraviețuitor ca urmare a dezmoștenirii.
(2) Dacă, în urma dezmoștenirii, pe lângă soțul supraviețuitor, vin la moștenire atât cel dezmoștenit, cât și acela care beneficiază de dezmoștenire, acesta din urmă culege partea rămasă după atribuirea cotei soțului supraviețuitor și a cotei celui dezmoștenit.
(3) Atunci când, în urma dezmoștenirii, un moștenitor primește o cotă inferioară cotei sale legale, moștenitorul cu care vine în concurs culege partea care ar fi revenit celui dezmoștenit.
(4) Dacă, în urma dezmoștenirii, o persoană este înlăturată total de la moștenire, cota ce i s-ar fi cuvenit se atribuie moștenitorilor cu care ar fi venit în concurs sau, în lipsa acestora, moștenitorilor subsecvenți
(5) Dispozițiile prevăzute la alin. (1) – (4) nu pot profita persoanelor incapabile de a primi legate.” (s.n., – J.G.)
[25] Analiza rămâne aceeași inclusiv în perimetrul exheredării condiționale, însoțită de o așa-numită „clauză penală succesorală”, condiția sub care va interveni exheredarea neafectând natura exheredării (instituirea indirectă de legatari), ci eficacitatea acesteia; dezmoștenirea condițională inserată în testament cu titlu de clauză penală cunoaște o validitate de principiu, fiind incidente anumite limite în materia dezmoștenirii operate cu titlu de sancțiune la adresa conduitei succesibililor; pentru analiza în detaliu a exheredării condiționale și a paralelismelor care pot fi trasate în raport cu exheredarea fermă, a se consulta D. Chirică, „Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile”, Ediția a 2-a revizuită, cit. supra, p. 275-277.
[26] Este vorba despre incapacitățile de a primi (prin liberalități mortis causa, în acest caz) fondate pe dolul prezumat (în versiunea captației și sugestiei, prezumate absolut, fără a se permite roba contrară) prin care a fost captată voința testatorului, menționate în textul art. 990, alin. (1) C. civ., care stabilește incapacitatea de a primi liberalități pentru medici, farmaciști sau alte persoane în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului, respectiv pentru preoți sau a alte persoane care acordau asistență religioasă dispunătorului în timpul bolii care este cauză a decesului, conform art. 990, alin. (3) C. civ. În literatura de specialitate s-a subliniat că enumerarea din textul legal nu este limitativă, având în vedere uzul de către legiuitor al sintagmei „sau alte persoane”, esențial fiind ajutorul specializat, de natură medicală sau spirituală, acordat în mod repetitiv, cu a anumită continuitate bolnavului, inclusiv de către persoana care practică în mod ilegal medicina sau de infirmiera care și-a depășit atribuțiile și a acordat îngrijiri de specialitate testatorului (sau donatorului, în cazul liberalităților inter vivos), rațiunea prohibiției legale rezidând, în aceste cazuri, în posibilitatea beneficiarului liberalității de a abuza de influența accentuată pe care o dobândesc asupra voinței vulnerabile a dispunătorului, aflat în proximitatea decesului iminent. Conform art. 990 C. civ., „(1) Sunt anulabile liberalitățile făcute medicilor, farmaciștilor sau altor persoane, în perioada în care, în mod direct sau indirect, îi acordau îngrijiri de specialitate dispunătorului pentru boala care este cauză a decesului.
(2) Sunt exceptate de la prevederile alin. (1):
a) liberalitățile făcute soțului, rudelor în linie dreaptă sau colateralilor privilegiați;
b) liberalitățile făcute altor rude până la al patrulea grad inclusiv, dacă, la data liberalității, dispunătorul nu are soț și nici rude în linie dreaptă sau colaterali privilegiați.
(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) sunt aplicabile și în privința preoților sau a altor persoane care acordau asistență religioasă în timpul bolii care este cauză a decesului.
(4) Dacă dispunătorul a decedat din cauza bolii, termenul de prescripție a dreptului la acțiunea în anulare curge de la data la care moștenitorii au luat cunoștință de existența liberalității.
(5) În cazul în care dispunătorul s-a restabilit, legatul devine valabil, iar acțiunea în anularea donației poate fi introdusă în termen de 3 ani de la data la care dispunătorul s-a restabilit.”
[27] A se vedea, pentru observații importante în acest sens, D. Chirică, Tratat de drept civil. Succesiunile și liberalitățile, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 39, nr. 108.
[28] Ibidem; dispozițiile art. 1075 (5) NCC sunt comentate de către reputatul autor în contextul discuției despre posibilitatea (imposibilitatea) venirii simultane la succesiunea legală a două clase de moștenitori, printr-o excepție (aparentă) de la principiul priorității clasei de succesori legali.
[29] Desigur, discuția poate fi reluată pentru actele de omisiune frauduloasă care valorează acceptare forțată a vocației succesorale.
[30] A se vedea, pentru sublinieri în acest sens, J. Kocsis, P. Vasilescu, op. cit., p. 163.


Lect. univ. dr. Juanita Goicovici, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.