« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Cyberlaw
CărţiProfesionişti
SAVESCU & ASOCIATII
 

Contractele inteligente vs. Contractele tradiționale. Contractele inteligente. Pacta sunt servanda vs. Deus ex machina (I)
19.02.2021 | Lorena-Elena STĂNESCU, Raluca ONUFREICIUC

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Lorena-Elena Stănescu

Lorena-Elena Stănescu

Raluca Onufreiciuc

Raluca Onufreiciuc

1. Introducere

Până în 2025, valoarea de afaceri adăugată de blockchain va crește până la puțin peste 176 miliarde de dolari, urmând ca să depășească 3,1 trilioane de dolari până în 2030, potrivit unei prognoze din 2019 a Gartner[1]. Din perspectivă socio-economică, tehnologia blockchainpoate deveni o forță transformatoare pozitivă în numeroase sectoare ale societății, aducând cu sine valori precum încrederea și transparența, democrația și securitatea. În sfârșit, BC (n.n. blockchain) poate contribui la reinventarea modelelor socioeconomice, sprijinind astfel inovarea societală necesară pentru a face față actualelor provocări societale[2].

Conform Rezoluției Parlamentului European din 13 decembrie 2018 referitoare la tehnologia blockchain: o politică comercială orientată spre viitor[3], prin „tehnologia blockchain” se înțelege „cu excepția cazului când se prevede altfel, o tehnologie a registrelor private distribuite cu permisiune (DLT), care cuprinde o bază de date constituită din blocuri secvențiale de date care sunt adăugate prin consensul operatorilor de rețea”.

În Avizul CESE[4]-„Tehnologia blockchain și tehnologia registrelor distribuite ca infrastructură ideală pentru economia socială”, regăsim o definiție extinsă a tehnologiei blockchain prin care se înțelege ca fiind „în același timp, un cod, un protocol de comunicare și un registru public în care sunt «adnotate» cu un grad ridicat de transparență și fără posibilitate de modificare toate tranzacțiile efectuate între participanții la rețea, potrivit unei ordini secvențiale”.

Asocierea dintre tehnologia registrelor distribuite, cunoscută sub abrevierea de „DLT” de la „distributed ledger technology”, și contractele inteligente („smart contracts”) a condus la identificarea tehnologiei blockchain drept „internet of value[5] sau „the World Wide Ledger[6]. Această funcție a tehnologiei blockchain, constând în contractele inteligente, este disruptivă deoarece permite un nou standard de tranzacționare – fără intermediare, sigur, eficient și fără un punct central de control. Totuși, un contract inteligent poate exista și în afara blockchain[7], dar este relevantă această tehnologie datorită caracteristicilor de securitate pe care le prezintă – imutabilitate și distribuire digitală între utilizatori. În considerarea acestor criterii, este deja un standard să fie utilizată tehnologia blockchain, în special Ethereum, ca platformă de execuție descentralizată ce stochează contractele inteligente[8].

Deși, de cele mai multe ori DLT este identificat cu blockchain, totuși, cele două concepte nu sunt identice, blockchain fiind doar un model de tehnologie DLT, mai existând și alte tipuri precum Corda. În esență, acestea prezintă o serie de caracteristici sau trăsături comune, cum ar fi: „distribuirea datelor (în sensul în care mulți participați pot păstra o copie a registrului și pot citi și accesa datele); descentralizarea controlului (mulți participanți pot actualiza registrul, în anumite condiții referitoare la procesele și controalele convenite); utilizarea criptografiei (în vederea identificării și autentificării participanților agreați, confirmării înregistrării datelor și facilitării unui consens, fără însă ca utilizarea acestei tehnologii să fie unică DLT); capacitatea de programare sau automatizare (prin utilizarea unor „contracte inteligente”[9].

Din punct de vedere tehnic, tehnologia blockchain permite unor părți să inițieze tranzacții sigure, fără a fi nevoie de un intermediar. O condiție prealabilă fundamentală a oricărei tranzacții este încrederea. Dacă o persoană încheie o tranzacție cu o persoană pe care nu o cunoaște are nevoie de un mecanism de construire a încrederii. Avem încredere în tranzacții, chiar și cu persoane complet străine, deoarece avem încredere în intermediarii centralizați (cum ar fi băncile) și în sistemul juridic. Prin folosirea tehnologiei blockchain, intermediarii centralizați riscă să devină redundanți prin furnizarea unui registru digital ce verifică fiecare tranzacție[10].

După cum sugerează termenul „blockchain”, acest tip de tehnologie funcționează sub forma unui lanț de blocuri (o categorie a DLT), reprezentând baze de date ce înregistrează tranzacțiile și le stochează sub formă de înregistrări imuabile. Caracterul imuabil se justifică prin aceea că niciuna dintre tranzacții nu poate fi modificată din moment ce toți participanții la o tranzacție au acces la aceeași versiune a adevărului. Registrul este distribuit deoarece în lanț există mai multe copii ale blocurilor, păstrate în sisteme diferite, denumite noduri. Dacă 51% dintre noduri sunt de acord, atunci încrederea în lanț este garantată. În plus, copiile sunt actualizate prin utilizarea unui algoritm consensual, astfel încât să se asigure că toate copiile sunt identice sub aspectul informațiillor conținute. În baza acestui algoritm poate fi adăugat un bloc la lanț. Tranzacțiile de pe blockchain sunt validate (de exemplu, Bitcoin) de către „mineri” („miners”) care sunt răsplătiți pentru construirea următorului bloc securizat. Fiecare tranzacție este distribuită pe întreaga rețea și este înregistrată pe un „bloc” numai atunci când restul rețelei ratifică validitatea tranzacției pe baza tranzacțiilor anterioare, având în vedere blocurile anterioare[11]. Fiecare bloc îl urmează pe celălalt succesiv și astfel se creează „blockchain”.

Prin urmare, folosirea tehnologiei blockchain oferă mai multă transparență și permite părților neîncrezătoare să contracteze în siguranță fără intermediari. Acest lucru se datorează faptului că natura omniprezentă a internetului permite ca nodul unui blockchain să poată fi susținut în afara organizației de către o parte terță neutră. Astfel că, blockchain, în sine, devine terțul de încredere (distribuit). Observăm cum tehnologia blockchain își găsește utilitatea în a înlocui orice operațiune care necesită autentificare sau semnare[12].

Inovațiile de bază ale tehnologiei blockchain constau în principiile descentralizării și încrederii, fiind reținute printre caracteristicile cheie ale acesteia: „mecanisme care permit părților participante să identifice cu certitudine data și originea inserării datelor pentru fiecare bloc al lanțului. În plus, înregistrările datelor în lanțul de blocuri sunt imuabile, ceea ce înseamnă că, odată inserate în lanț, ele nu mai pot fi modificate sau șterse. Utilizatorii au, de asemenea, acces verificat la lanțul de blocuri de date, iar sistemele blockchain conțin funcții automate care permit executarea unor contracte inteligente odată ce anumite criterii au fost îndeplinite”[13].

Tranzacțiile stocate pe blockchain pot fi mai mult decât simple înregistrări ale schimbului de active – sistemele blockchain emergente permit, de asemenea, stocarea și executarea programelor de calculator ca parte a tranzacțiilor din registru. Acestea sunt, adesea, numite „contracte inteligente”, deși programele nu sunt, de obicei, foarte inteligente și nu sunt, adesea, legate de contractele juridice, astfel reglementate de legislația specifică.

Contractele inteligente au fost propuse pentru prima dată în anii 1990 de Nick Szabo și utilizate pentru prima oară la scară industrială în 2008, cu ocazia lansării Bitcoin, în lucrarea academică originală pe această temă[14]. În lucrarea sa fundamentală privind contractele inteligente, cu scopul de a evidenția caracterul autoexecutabil al contractelor inteligente, Nick Szabo[15] le-a comparat cu aparatul automat ce eliberează sticla de băutură răcoritoare după ce a primit o monedă, fără ca această operațiune de livrare să necesite intervenția umană. Prin extinderea acestui raționament ce stă la baza dispozitivelor mecanice, cum ar fi distribuitorul automat, Szabo a sugerat că un cod de calculator ar putea fi utilizat în locul aparatelor automate. Această idee ar putea fi implementată pentru a negocia tranzacții mai complexe, stabilirea unor relații strategice și coordonarea tranzacțiilor ce apar în diferite jurisdicții. În loc să transfere dreptul de proprietate al unei sticle de suc, un contract inteligent ar putea transfera dreptul de proprietate asupra acțiunilor, imobilelor, drepturilor de proprietate intelectuală[16].

Totuși, este important să amintim că, contractele inteligente nu sunt doar contracte automate, acestea din urmă existând deja de mult timp. Definiția lui Szabo este criticabilă deoarece nu surprinde diferența dintre contractele inteligente și contractele automate, cum ar fi distribuitoarele automate, care sunt programate cu anumite reguli ce pot fi incluse într-un contract și pot răspunde acestor reguli (de exemplu, dacă introducem o bancnotă de 5 lei, o sticlă de suc va cădea). Diferența este că aceste contracte inteligente sunt abordate într-o rețea descentralizată care automatizează executarea, explicându-se, probabil, de ce sunt numite „inteligente”.

Cu toate acestea, contractele inteligente nu sunt nici inteligente, nici contracte. Contractele nu sunt inteligente în sensul exprimat de sistemele de inteligență artificială (au nevoie de rezultate externe pentru a determina evenimentele din lumea reală) și nici nu sunt contracte, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

2. Definiții ale contractelor inteligente

„Contracts Embedded in the World”[17]

Conceptul de contract inteligent nu are o definiție clară și universal recunoscută. Ideea inițială a fost ca acesta să fie folosit pentru public ca o componentă centrală a platformelor blockchain de ultimă generație. De exemplu, platforma Ethereum[18] oferă un limbaj de programare ce permite dezvoltarea contractelor inteligente[19] și a aplicațiilor descentralizate.

Nick Szabo descrie contractele inteligente ca protocoale combinate cu interfețele utilizatorilor pentru a formaliza și securiza relațiile prin rețele de computere. Obiectivele și principiile pentru proiectarea acestor sisteme sunt derivate din principiile de drept, teoriile economice și teoriile protocoalelor fiabile și sigure[20].

Contractele inteligente sunt definite în moduri diferite „ca mașini autonome, contracte între părți stocate pe blockchain sau orice calcul ce are loc pe blockchain. Multe dezbateri despre natura contractelor inteligente sunt, de fapt, doar competiții ale terminologiilor concurente”[21].

Nick Szabo identifică două definiții principale ale unui contract inteligent. Pe de o parte, un contract poate desemna „un computer cu reguli pe care le-am fi putut defini într-un contract, dar, în schimb, au fost scrise într-un cod (…). A doua definiție a unui contract inteligent este o aplicație care rulează într-un mod distribuit și minimizat de încredere pe blockchain. Spunem că o aplicație este o aplicație descentralizată sau „Dapp” ​​dacă rulează pe un protocol de consens sigur într-o rețea de computere, mai degrabă decât pe un computer la distanță individual sau un server centralizat. Dapps controlează de obicei activele din lanț, cum ar fi criptomonedele sau tokenurile”[22].

Plecând de la această clasificare, observăm că, uneori, termenul este folosit pentru a identifica o tehnologie specifică – cod care este stocat, verificat și executat pe blockchain, denumit „cod de contract inteligent”. Alteori, termenul este folosit pentru a se referi la o aplicație specifică a acelei tehnologii: ca o completare sau un substitut pentru contractele juridice, regăsită sub denumirea de „contracte legale inteligente”.

Așadar, termenul de contract inteligent diferă în funcție de limbajul folosit, informatic sau juridic. Potrivit primei accepțiuni, contractul nu este în sine un „contract” juridic, dar poate fi un acord din perspectiva programării computerizate. Pentru a fi considerat valabil, trebuie să respecte cerințele legale prevăzute de legislația specifică jurisdicțiilor la care se supun părțile sau utilizatorii. Mai simplu spus, un contract inteligent este un software – ce poate fi identificat sau nu ca un contract juridic – ce permite executarea automată a unui acord cuprins direct în contractul inteligent în sine sau care acționează ca executarea unui contract juridic înregistrat pe blockchain.

Plecând de la această diferență, încă din 2016, avocatul Josh Stark arăta problemele ridicate de plurivalența conceptului de contract inteligent: „folosirea aceluiași termen pentru a face referire la concepte distincte face imposibilă răspunderea chiar și la întrebări simple. De exemplu, o întrebare care mi se adresează adesea este pur și simplu: care sunt capacitățile unui contract inteligent?

Dacă vorbim despre codul de contract inteligent, atunci răspunsul depinde de capacitățile limbajului utilizat pentru exprimarea contractului și de caracteristicile tehnice ale blockchain-ului pe care operează.

Dar dacă ne întrebăm despre utilizarea acestei tehnologii pentru a crea un acord legal obligatoriu sau un substitut eficient pentru un acord legal obligatoriu, răspunsul depinde de mult mai mult decât de tehnologia folosită. Acest răspuns depinde de doctrina juridică existentă și de modul în care instituțiile noastre juridice, politice și comerciale decid să trateze tehnologia. Dacă oamenii de afaceri nu au încredere în el, legiuitorul nu îl recunoaște și instanțele nu îl pot interpreta, atunci nu va fi un „contract” foarte util.[23].

Păstrând aceeași distincție, în funcție de registrul lingvistic: juridic sau informatic, într-un studiu pregătit pentru Comisia Europeană se reține o definiție similară celor de mai sus: contractele inteligente „sunt relații codificate pe computer, ce au fost utilizate de mult timp în multe contexte diferite. Odată cu apariția tehnologiei blockchain, acestea au crescut ca importanță, deoarece contractele inteligente pot fi utilizate și pe registrele distribuite. Adesea, un contract inteligent nu este decât o secvență de cod de computer fără nicio semnificație juridică. Uneori, totuși, un astfel de cod poate fi utilizat pentru a executa un contract legal existent (cum ar fi cazul în care un contract inteligent este utilizat pentru a transfera dreptul de proprietate asupra unui activ de la A la B) și unii au sugerat că contractul inteligent ar putea constitui un contract legal în sine (…)”[24].

Tot la nivel european, mai întâlnim definiții care pun accentul pe caracterul autoexecutabil al acestor tipuri de operațiuni:

– „clauze contractuale autoexecutate stocate în BC (n.n. blockchain), care nu sunt sub controlul nimănui și, prin urmare, în care oricine poate avea încredere. Exemple sunt compensarea și decontarea tranzacțiilor, cupoanele de cadouri/de loialitate, fișele medicale electronice, distribuția redevențelor, proveniența produselor, tranzacțiile inter pares, împrumuturile, asigurările, creditele energetice și votarea[25];

– „dezvoltarea de către tehnologia blockchain a unor veritabile contracte de executare automată, cunoscute sub denumirea de „contracte inteligente”, care permit personalizarea și detalierea unei tranzacții într-un mod rapid și orizontal. Astfel, informațiile de bază certificate sunt transformate într-un drept exercitabil, care ar putea avea un impact asupra multor practici sociale, economice și politice.”[26].

Contractele inteligente au capacitatea de a reproduce elemente ale contractelor juridice tradiționale, exprimând acordul de voință al părților în codul computerului în loc de limbajul juridic și au avantajul unor costuri reduse de contractare, executare și conformitate. Prin urmare, acestea permit participanților, indiferent de forma lor juridică, să creeze acorduri digitale cu certitudinea că acestea sunt respectate în toate bazele de date sau conturile părților implicate. Contractele inteligente sunt scrise în baza unui cod sursă și pot fi standardizate și executate la un cost redus. Cu toate acestea, pe măsură ce legea și codul se îmbină, încălcarea codului înseamnă încălcarea legii[27].

Sunt deja dezvoltate noi aplicații pentru a acoperi decalajul dintre lege și tehnologie prin auditarea conformității codului software și furnizarea de mecanisme de arbitraj încorporate. Aceste evoluții permit aplicații descentralizate (DApps), ce sunt servicii interactive care rulează pe blockchain. Cea mai ambițioasă categorie a unui DApp este o organizație autonomă distribuită (DAO), un nexus al contractelor inteligente. Prin organizații descentralizate (DO) și DAO-uri, software-ul poate reproduce aspecte ale guvernanței corporative și permite părților să se bucure de beneficiile structurilor corporative, menținând în același timp flexibilitatea grupurilor slab organizate. Un DAO funcționează autonom, fără a fi nevoie de implicare umană continuă, de exemplu, pentru a facilita votarea digitală în timp real[28].

Din punct de vedere juridic, contractele inteligente nu au semnificația de contracte, ci reprezintă un set de coduri de computer, cu anumite condiții predefinite, ce se execută în condițiile stabilite. Astfel, contractele inteligente nu reprezintă o versiune modernă a contractelor tradiționale și nici nu sunt destinate să le înlocuiască pe acestea.

Reiterăm recomandarea Comisiei pentru industrie, cercetare și energie ce avertizează că, „în prezent, este posibil ca această tehnologie să nu fie suficient de matură pentru a fi considerată obligatorie din punct de vedere juridic în cadrul unei reglementări sectoriale și că este necesară o evaluare suplimentară a riscurilor” [29].

3. Modele de contracte inteligente

The code is the law.

În literatura de specialitate, au fost propuse o varietate de tipologii care clasifică formele de contracte inteligente în funcție de scopul lor, natura executării lor legale și interacțiunea cu limbajul natural al contractelor.

Una dintre cele mai cunoscute tipologii privește distincția între „codul contractului inteligent”, definit ca o „tehnologie specifică – cod ce este stocat, verificat și executat pe blockchain”  și „contractul juridic inteligent”[30], înțeles ca o aplicație a primului, în esență „utilizarea codului pentru a articula, verifica și aplica acordul dintre părți”.

Codul contractului inteligent se referă la contractul inteligent pe blockchain care reprezintă – sau care ar dori să reprezinte – un contract legal.

Contractul juridic inteligent este o ficțiune juridică bazată pe tehnologie inteligentă și care produce, în mod clar, efecte juridice.

În articolul „The Law and Legality of Smart Contracts[31], Max Raskin distinge între contracte inteligente cu caracter puternic și slab. Contractele inteligente puternice au costuri foarte mari în raport cu încetarea și modificarea lor, în timp ce contractele inteligente slabe nu prezintă astfel de costuri. Aceasta înseamnă că, dacă o instanță este capabilă să modifice un contract după ce acesta a fost executat cu o relativă ușurință, atunci acesta va fi definit ca un contract inteligent slab. Dacă există unele costuri mari pentru modificarea contractului într-un mod care nu ar avea sens ca o instanță să facă acest lucru, atunci contractul va fi definit ca fiind puternic.

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) folosește clasificarea de contracte inteligente „integrate” și „neintegrate”[32]. Modelul integrat este reprezentat de contractul ce ar putea fi scris – integral sau parțial – într-un limbaj de programare. Software-ul utilizat pentru automatizarea clauzelor contractuale poate avea un rol în încheierea, executarea și/sau executarea (integrală sau parțială a) contractului. În acest model, codul computerului ar forma o parte integrantă și obligatorie a contractului – respectiv, unele sau toate drepturile și obligațiile părților ar fi exprimate mai mult într-un limbaj de programare decât într-un limbaj natural. Modelul neintegrat se referă la un contract inteligent ce ar putea fi, de asemenea, redactat exclusiv în limbaj natural, dar include un acord suplimentar între părți pentru a utiliza software-ul specific, pentru a executa și/sau a aplica (integral sau parțial) contractul sau pentru a încheia contractul.

Contractele „mai inteligente”

Plecând de la funcția de autoexecutare a contractelor inteligente, au fost propuse modele de contracte „mai inteligente”:  contractele ricardiene[33], astfel cum au fost introduse publicului în 1996 de Ian Grigg[34] și contractele inteligente hibride[35].

După cum aminteam mai sus, în funcție de criteriul factorului uman în îndeplinirea contractului, au apărut contractele „mai inteligente” („smarter contracts”): contractele hibride și ricardiene, cunoscute ca modelul „separat” („split contracts”).

Modelul „hibrid” permite intervenția umană și are consecințe extinse ale unui punct de date declanșator dincolo de simpla plată – poate fi ca intrarea să declanșeze un mesaj către un Oracle pentru a se implica și a lua și înregistra o decizie [36].

Modelul ricardian de contracte[37] se bazează pe noțiunea că un contract formulat în limbaj juridic își păstrează locul și importanța, dar elementele-cheie ale acestuia sunt „traduse” în puncte de date care declanșează mecanismele contractului inteligent. Contractul original ricardian surprinde contractul juridic din spatele unei emisiuni, care este, în general, un simplu sistem de plăți ce mută banii și chiar ceea ce va fi transferat dintr-un cont în altul. Este un document ce include toate lucrurile esențiale pe care părțile trebuie să le stabilească, precum și câteva lucruri tehnice pe care programul trebuie să le cunoască[38].

În acest sens, spre deosebire de contractele inteligente pure, „contractele mai inteligente” nu presupun eliminarea oamenilor din procesul de încheiere a lor. Cu scopul de a oferi o imagine asupra mecanismului de funcționare a acestor contracte, în doctrină[39], am întâlnit compararea contractelor (mai) inteligente cu mașinile complet autonome – unde nu este nevoie de un șofer uman – și mașinile semi-autonome, cum ar fi cele din generația actuală, unde un șofer uman este solicitat să preia controlul doar în anumite momente-cheie.

Caracteristici principale ale contractelor inteligente[40]

a. Natura electronică. De obicei, un contract poate fi încheiat prin simplul acord al părților, în scris sau oral. Contactele inteligente nu fac parte din categoria contractelor online, cum sunt cele de comerț electronic, spre exemplu. Spre deosebire de acestea, un contract inteligent nu poate exista decât în ​​formă electronică. Mai mult, contractul inteligent este legat de datele sale electronice – pentru a fi executat în mod automat – și se bazează pe semnături digitale realizate în criptografie.

b. Software implementat. Ideea pe care se fundamentează contractele inteligente poate fi redată în formularea potrivit căreia că „codul este lege”. Condițiile contractuale sunt stabilite într-un software prin coduri de computer. Prin urmare, contractele inteligente nu numai că reglementează relațiile dintre părți, dar, pe deasupra, reprezintă un program de computer guvernat de legislația specifică domeniului informatic. Acesta va fi creat de și la cererea părților și a abonaților ulteriori.

c. Siguranță crescută. Dacă un contract convențional – oral sau scris – este interpretat de oameni, un contract inteligent este format din coduri de computer care sunt interpretate chiar de computere. Programarea acestor coduri are avantajul de a fi precisă, astfel încât toate părțile să poată prezice rezultatul contractului. Încă pot exista ambiguități, mai ales în ceea ce privește ceea ce nu s-a convenit, dar, până la urmă, se consideră că, contractele inteligente prezintă mai multă siguranță și certitudine decât contractele tradiționale.

d. Natura condiționată. Codurile computerului urmează logica „dacă x, atunci y” („if this, then that”). Părțile își vor stabili clauzele contractuale folosind o declarație condițională care va pune în aplicare contractul.

e. Odată ce contractul inteligent este convenit și rulat atunci, executarea codurilor sale este automată și nu va necesita o aprobare specifică. Părțile (sau chiar terții), astfel, nu au nicio putere de a opri acest proces, chiar dacă se răzgândesc sau intervin erori de programare.

f. Existența unui contract inteligent funcționează în baza regulilor date de computere și, în principiu, chiar dacă obiectul contractului este imoral sau contrar legii.

g. Descentralizarea și consensul distribuit sunt componentele ce diferențiază tranzacțiile inteligente de cele care utilizează intermediari și monede electronice aparținând unor bănci, cum ar fi Paypal, WorldPay și BACS. Aceste componente explică, de asemenea, de ce contractele inteligente sunt adesea descrise ca „fără încredere”, ceea ce înseamnă că părțile care tranzacționează nu trebuie să aibă încredere reciprocă în lumea reală, atâta timp cât au încredere în protocolul de plată[41]. Descentralizarea se realizează prin intermediul DLT. Aceasta înseamnă că toți cei care doresc să contracteze folosind un anumit software au, ca parte integrantă a acelui software, o copie a unui registru. Ideea comună este că toți participanții au acces la istoricul complet al tranzacțiilor efectuate utilizând acel protocol. Acesta este un mod nou de a rezolva problema veche de cheltuieli duble. Din punct de vedere istoric, provocarea de a preveni cheltuielile duble a fost abordată în două moduri: primul este prin utilizarea de tokenuri[42] fizice, a căror formă corporală împiedică fizic să fie cheltuite mai mult de o singură dată, iar a doua este prin angajarea unui terț independent, cum ar fi o bancă, pentru a ține evidența tranzacțiilor și a efectelor acestora asupra puterii cheltuielilor ulterioare a părților implicate. DLT realizează același lucru prin partajarea informațiilor cu fiecare utilizator și prin asigurarea faptului că informațiile astfel partajate sunt perfect sincronizate. În acest fel, „monedele” nu pot fi cheltuite de două ori, deoarece toată lumea ar ști că asta se încearcă, iar consensul necesar validării și înregistrării nu ar fi atins. Securitatea este astfel obținută printr-o transparență completă, iar registrele distribuite nu au nevoie de nicio evidență centralizată și nici de un intermediar terț care să verifice integritatea tranzacțiilor. Cu alte cuvinte, „validarea totală înlocuiește controlul central”[43].

O astfel de transparență se realizează prin ceea ce este cunoscut sub numele de protocol de consens distribuit (distributed consensus protocol), caracterizat prin două particularități:

– toate computerele din rețea (denumite noduri) trebuie să fie de acord cu privire la datele de tranzacție care sunt înregistrate în cele din urmă în registru;

– datele tranzacției trebuie să fi fost generate de un nod onest[44].

Formarea contractelor inteligente

În lucrările sale, Nick Szabo susține că formalizările relațiilor noastre – în special contractele – oferă planul de securitate ideală[45]. Mai detaliat, acesta explică cum multe tipuri de clauze contractuale (cum ar fi garanțiile, obligațiile, delimitarea drepturilor de proprietate etc.) pot fi încorporate în hardware-ul și software-ul calculatoarelor, astfel încât încălcarea contractului să fie costisitoare (dacă se dorește, uneori în mod prohibitiv) pentru cel ce ar încerca să încalce regulile.

Un contract inteligent nu este un contract scris pe hârtie de tipul tradițional și nici nu este un contract online.

Este descris ca fiind „inteligent”, deoarece poate realiza mai mult decât ambele paradigme, în același mod în care un „telefon inteligent” poate fi utilizat pentru mai multe scopuri, nu numai pentru efectuarea de apeluri[46]. Acesta ia forma unui cod de computer pe tehnologia registrelor distribuite și se execută la primirea datelor de intrare electronice. Efectuează o acțiune pe un DLT într-o manieră comparabilă cu o formulă din celula unei foi de calcul Excel – se ajustează singură sau transferă plăți sau alte active, monitorizează nivelurile de stoc sau efectuează alte acțiuni în mod automat, deoarece este programată[47].

Un contract inteligent se caracterizează prin funcții superioare unui contract online prin aceea că nu doar prevede condițiile utilizării unui serviciu, ci execută acel contract, reordonând manualul de la următorul furnizor și, dacă este necesar, transferând valoarea capturată pe DLT de la vânzător la cumpărător.

Plecând de la exemplul oferit de platforma Etherum, oricine poate scrie un contract inteligent și îl poate implementa în rețea, sub condițiile cunoașterii. Totuși, este necesar ca, creatorul contractului să cunoască limbajul de codificare a contractului și să aibă suficiente monede ETH pentru a implementa contractul. Implementarea unui contract inteligent este, din punct de vedere tehnic, o tranzacție, deci trebuie să fie plătit costului Gas-ul similar operațiunilor de transfer a monedelor ETH[48].

Mergând mai departe[49], din punct de vedere tehnic, anatomia unui contract inteligent dezvoltat pe această platformă[50] constă în: depozitare, memorie, variabile de mediu, funcții, scrierea funcțiilor, evenimente și jurnale.

Aceste exemple sunt elocvente pentru înțelegerea funcționării contractului inteligent și ne arată modul în care poate fi obținut un cod care se execută automat (cu excepția cazului în care mecanismele încorporate împiedică acest lucru). După cum observăm, contractele inteligente sunt alcătuite din date și funcții ce pot fi executate la primirea unei tranzacții.

De asemenea, dacă utilizatorul nu stăpânește bine limbajul de programare, OpenZeppelin Contracts oferă o bază de date de contracte inteligente (predefinite) și alte „utilități” necesare încheierii acestor contracte.

Elementele procesului de încheiere a unui contract inteligent sunt redate în detaliu  în articolul , articolul „Successful Contracts: Integrating Design and Technology” și reținem, pe scurt, următoarea structură[51]: constructori (builders), utilizatori (users), straturi de informații („layers” of information), etape ale ciclului de viață ale procesului de contractare (Stages”in the life-cycle of the contracting process).

Concluzii

În viitor, adoptarea contractelor (mai) inteligente va aduce, pe termen lung, o schimbare considerabilă a ecosistemelor juridice, sociale și de afaceri. Deși considerate a nu avea încă maturitatea necesară pentru a fi obiectul unei reglementări sectoriale, implicațiile juridice ale acestora prezintă interes, fiind în curs de evaluare, precum și de exploatare a situațiilor în care acestea pot fi utilizate. Fără doar și poate, orice contract redactat într-un limbaj de programare, care v-a îndeplini condițiile de fond și de formă ale legislației în vigoare, va fi recunoscut ca atare și implicit va produce efecte juridice specifice.


[1] Articolul „Gartner Predicts 90% of Current Enterprise Blockchain Platform Implementations Will Require Replacement by 2021”, disponibil aici.
[2] Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Tehnologia blockchain și piața unică a UE: încotro ne îndreptăm?”, disponibil aici. În același sens, a se vedea, Marco Iansiti, Karim R. Lakhani, articolul „The Truth About Blockchain. It will take years to transform business, but the journey begins now”, publicat în revista „Harvard Business Review”, ianuarie-februarie 2017, disponibil aici.
A se vedea, secțiunea „Blockchain Technology: What’s Ahead? Be ready for the next phase of the blockchain revolution” în revista „Gartner”, disponibilă aici.
[3] Disponibilă aici.
[4] Avizul Comitetului Economic și Social European privind Tehnologia blockchain și tehnologia registrelor distribuite – infrastructuri ideale pentru economia socială  (aviz din proprie inițiativă) (europa.eu), disponibil aici.
[5]Deloitte, The internet of value-exchange, disponibil aici.
Roberto Moro Visconti, articolul „Blockchain Valuation: Internet of Value and Smart Transactions”, în  Roberto Moro Visconti, The Valuation of Digital Intangibles. Technology, Marketing and Internet, Ed. Palgrave Macmillan, Cham, 2020, pp. 401-422.
[6] Homan Farahmand, Imagining the forest of World Wide Ledger from the Blockchain Trees,  24 septembrie 2018, disponibil aici.
[7] Lance Ng, articolul „World’s Biggest Commodities Pricing Firm Using Smart Contracts Without Blockchain”, publicat aici, la data de 15.12.2019.
[8] Imran Bashir, Mastering blockchain. Ed. Packt Publishing, 2017, p. 103.
[9] Constantin Mihai Banu, Filip Clem, Departamentul de studii parlamentare și politici UE, Direcţia pentru Uniunea Europeană,  Aspecte de actualitate privind reglementarea tehnologiei registrelor distribuite și a monedelor virtuale in legislația statelor membre ale Uniunii Europene, p. 11, disponibil aici.
[10] Micha-Manuel Bues and Emilio Matthaei, articolul „LegalTech on the Rise: Technology Changes Legal Work Behaviours, But Does Not Replace Its Profession” publicat în Kai Jacob, Dierk Schindler, Roger Strathausen, Liquid Legal, Transforming Legal into a Business Savvy, Information Enabled and Performance Driven Industry, Ed. Springer International Publishing AG 2017,  p. 101.
[11] Verificarea blocului precedent se realizează prin raportare la valoarea „hash” sau amprentă criptografică conținută de respectivul bloc.
[12]Crearea și verificarea identităților digitale pentru persoane și organizații. Prin îmbinarea principiului descentralizării al tehnologiei BC (n.n. blockchain)cu verificarea identității și criptografia se poate crea și atribui o semnătură digitală fiecărei tranzacții online a unui activ. Acest lucru prezintă mai multe avantaje potențiale pentru consumatori, întreprinderi și autorități de reglementare deopotrivă. Identitatea digitală în cadrul tehnologiei BC oferă posibilitatea recunoașterii reciproce și a executării operațiunilor folosind codul contractual inteligent, care simplifică, totodată, înființarea de întreprinderi. Aceste identități digitale și semnături electronice trebuie să urmeze calea stabilită de Regulamentul e-IDAS și, de asemenea, să asigure interoperabilitatea și compatibilitatea.” – Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Tehnologia blockchain și piața unică a UE: încotro ne îndreptăm?”, disponibil aici.
[13] Raport referitor la tehnologia blockchain: o politică comercială orientată spre viitor din data de 27.11.2018, Comisia pentru comerț internațional,  disponibil aici.
[14] A se vedea, Nick Szabo, Formalizing and securing relationships on public networks. First Monday 2(9), 1997, disponibil aici.
[15] A se vedea, Nick Szabo, Formalizing and securing relationships on public networks. First Monday 2(9), 1997, disponibil aici.
[16] Marcelo Corrales, Mark Fenwick and Helena Haapio, articolul „Digital Technologies, Legal Design and the Future of the Legal Profession”, publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd., 2019, p. 5.
[17] Nick Szabo, Formalizing and securing relationships on public networks. First Monday 2(9), 1997, disponibil aici.
[18]  Mai multe detalii aici.
[19] Cele mai cunoscute sunt: https://storj.io/, http://lazooz.org/, https://openbazaar.org/.
[20] Nick Szabo, Formalizing and securing relationships on public networks. First Monday 2(9), 1997, disponibil aici.
[21] Josh Stark, articolul Making Sense of Blockchain Smart Contracts – CoinDesk , publicat aici, la data de 4 iunie 2016.
[22] Nick Szabo, “Winning Strategies for Smart Contracts,” foreword by Don Tapscott, Blockchain Research Institute, 4 Dec. 2017, pp. 5-6: „There are two useful definitions of a smart contract. The first is a machine with rules that we could have defined in a contract but instead wrote into a machine. (…) The second definition of a smart contract is an application that runs in a distributed and trust-minimized manner on a blockchain. We say that an application is a decentralized application or “Dapp” if it runs on a secure consensus protocol across a network of computers rather than on an individual remote computer or centralized server. Dapps typically control on-chain assets such as cryptocurrencies or tokens.
[23] Josh Stark , articolul Making Sense of Blockchain Smart Contracts – CoinDesk , publicat aici, la data de 4 iunie 2016.
[24] Study on Blockchains Legal, governance and interoperability aspects, studiu pregătit pentru Comisia Europeană de către DG Communications Networks, Content & Technology, Ed. Publications Office of the European Union, Luxembourg, 2020, p. 57.
[25] Avizul Comitetului Economic și Social European pe tema „Tehnologia blockchain și piața unică a UE: încotro ne îndreptăm?”, disponibil aici.
[26] Avizul Comitetului Economic și Social European privind Tehnologia blockchain și tehnologia registrelor distribuite – infrastructuri ideale pentru economia socială  (aviz din proprie inițiativă), disponibil aici.
[27] Michèle Finck, Blockchains: Regulating the Unknown , German Law Journal , Volumul 19 , nr. 4, 01. 07.2018 , pp. 665 – 692, disponibil aici, p. 671.
[28]Michèle Finck, Blockchains: Regulating the Unknown , German Law Journal , Volumul 19, nr. 4 , 01. 07.2018, pp. 665 – 692, disponibil aici, P. 671.
[29] RAPORT referitor la tehnologia blockchain: o politică comercială orientată spre viitor (europa.eu)
[30] Disponibil aici.
[31] Max Raskin, The Law and Legality of Smart Contracts, 1 Georgetown Law Technology Review 304, 2017, disponibil la SSRN: << https://ssrn.com/abstract=2959166>> or http://dx.doi.org/10.2139/ssrn.2842258.
[32] Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, Cliford Chance, „Smart Contracts: Legal Framework and Proposed Guidelines”,  Septembrie, 2018, pp. 12-13, disponibil la adresa: Smart contracts: Legal framework and proposed guidelines for lawmakers (cliffordchance.com).
[33] Ian Grigg, On the intersection of Ricardian and smart contracts, 2015, disponibil aici.
[34] Ian Grigg, The Ricardian Contract, disponibil aici.
[35] James Rogers, Harriet Jones- Fenleigh, Adam Sanitt, articolul „Arbitrating Smart Contracts Disputes. Negatiation and drafting considerations” publicat în Norton Rose Fulbright, Arbitrating Smart Contract Disputes from International Arbitration Report, pp 21–24, disponibil aici.
[36] Rory Unsworth, articolul „Smart Contract This! An Assessment of the Contractual Landscape and the Herculean Challenges it Currently Presents for “Self-executing” Contracts” publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd. , 2019, p. 22.
[37] Folosit de OpenTransactions, OpenBazaar, Askemos și CommonAccord.
[38] Ian Grigg, On the intersection of Ricardian and smart contracts, 2015, disponibil aici.
[39] Rory Unsworth, articolul „Smart Contract This! An Assessment of the Contractual Landscape and the Herculean Challenges it Currently Presents for “Self-executing” Contracts” publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd. , 2019, p.22.
[40] Alexander Savelyev, Articolul „Contract law 2.0: ‘Smart’ contracts as the beginning of the end of classic contract law”, publicat în revista „Information & Communications Technology Law”, 26:2,  2017, pp. 116-134.
[41]Raportul „Smart Contracts”, noiembrie 2019, disponibil aici.
[42] A se vedea, ESMA, Advice Initial Coin Offerings and Crypto-Assets, 9 ianuarie 2019, aici.
[43] H Diedrich, Ethereuem (Wildfire Publishing, 2016), 113 în Smart Contracts, noiembrie 2019, disponibil aici.
[44] A Narayanan, J Bonneau, E Felten, A Miller and S Goldfeder, Bitcoin and Cryptocurrency Technologies: A Comprehensive Introduction (Princeton University Press, Princeton,2016), pp. 28-50.
[45] Nick Szabo, “Formalizing and Securing Relationships on Public Networks”, aici.
[46] Rory Unsworth, articolul „Smart Contract This! An Assessment of the Contractual Landscape and the Herculean Challenges it Currently Presents for “Self-executing” Contracts” publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd. , 2019, p. 20.
[47] Rory Unsworth, articolul „Smart Contract This! An Assessment of the Contractual Landscape and the Herculean Challenges it Currently Presents for “Self-executing” Contracts” publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd. , 2019, p. 20.
[48]Anyone can write a smart contract and deploy it to the network. You just need to learn how to code in a smart contract language and have enough ETH to deploy your contract. Deploying a smart contract is technically a transaction, so you need to pay your Gas in the same way that you need to pay gas for a simple ETH transfer. Gas costs for contract deployment are far higher however.” << https://e thereum.org/en/developers/docs/smart-contracts/ >>.
[49] Mai multe detalii despre dezvoltarea unui contract inteligent pe platforma Etherum: aici.
[50] Disponibil aici.
[51]In sum, the elements of our system consist of: i. “Builders” a. business people; b. lawyers; c. designers; and d. digitizers. ii. “Users” a. humans—users of both the process (contracting through digital tools) and its output (human-readable contracts); b. business users in non-adversarial settings (e.g., managers, in-house counsel, …) c. court users in adversarial settings (e.g., judges, arbitrators, litigating lawyers, …); and d. computers—users of the machine-readable output. iii. “Layers” of information a. a background repository of available codified contract templates, clauses, visualization libraries, and searchable, big data libraries of past contracts; b. a human-readable output, in the format of modular contract documents and contract analytics, with automated summaries and visuals, where appropriate; and c. Smart Contracts or smart clauses. iv. “Stages” in the life-cycle of the contracting process a. assessment of needs; b. gathering background resources; c. negotiation; d. commitments and conditions; e. implementation; and f. adjustment or dispute resolution as needed.” –  Thomas D. Barton, Helena Haapio, Stefania Passera and James G. Hazard, articolul „Successful Contracts: Integrating Design and Technology”, Rory Unsworth, articolul „Smart Contract This! An Assessment of the Contractual Landscape and the Herculean Challenges it Currently Presents for “Self-executing” Contracts” publicat în Marcelo Corrales, Mark Fenwick, Helena Haapio, Legal Tech, Smart Contracts and Blockchain, Ed. Springer Nature Singapore Pte Ltd., 2019, pp. 77-78.


Av. dr. Lorena-Elena Stănescu
Av. drd. Raluca Onufreiciuc, SĂVESCU & ASOCIAȚII

 
Secţiuni: Articole, Content, Cyberlaw, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD