« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Ioan Niculae, condamnat la 5 ani de închisoare
18.02.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Joi, 18 februarie 2021, Curtea de Apel București l-a condamnat pe Ioan Niculae la 5 ani de închisoare în dosarul Interagro.

Din pedeapsa principală de 5 ani închisoare se va deduce perioada deja executată în baza deciziei penale nr. 508/A/02.04.2015 a Curții de Apel București – Secția I Penală, de la 2 aprilie 2015 la 15 iulie 2016, inclusiv.

Instanța a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, lit. b şi lit. c Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Totodată, cu titlu de pedeapsă accesorie, interzice drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b şi c Cod penal din 1969, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice, dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de a fi acționar, asociat sau administrator al unei societăţi comerciale, pe durata executării pedepsei închisorii.

Hotărârea este definitivă.

:: Minuta

 
Secţiuni: Content, Drept penal, Procedură penală | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD