Secţiuni » Arii de practică » Business » Cyberlaw
Cyberlaw
CărţiProfesionişti

Proiect de lege privind reglementarea tehnologiei blockchain și a contractelor inteligente
23.02.2021 | Lorena-Elena STĂNESCU, Raluca ONUFREICIUC

Secţiuni: Articole, Cyberlaw, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Lorena-Elena Stănescu

Lorena-Elena Stănescu

Raluca Onufreiciuc

Raluca Onufreiciuc

În data de 10 februarie 2021[1], senatorul republican Mark Lofgren a prezentat Proiectul de lege nr. 303[2] prin care se urmărește recunoașterea utilizării tehnologiei registrelor distribuite și a instituției contractelor inteligente. Potrivit acestui proiect, cu excepția cazului în care se prevede în mod explicit altfel, părțile care utilizează tehnologia registrelor distribuite pentru securizarea informațiilor au aceleași drepturi ca cele care folosesc pentru securizarea informațiilor mijloace tradiționale.

Mai detaliat, reținem din textul proiectului de lege că, o persoană care, angajându-se în relații care afectează comerțul interstatal sau străin, folosește tehnologia de registru distribuit pentru a asigura securitatea informațiilor pe care persoana le deține sau are dreptul de le a utiliza, păstrează aceleași drepturi asupra informațiilor ca cele avute dinainte folosirii tehnologiei registrelor distribuite. Această regulă nu se aplică dacă părțile au convenit în mod expres alte consecințe juridice în privința tranzacției realizate prin intermediul tehnologiei de registre distribuite.

O altă propunere importantă privește extinderea definiției „contractului” prin includerea înțelegerilor efectuate prin intermediul tehnologiei registrelor distribuite, respectiv, a contractelor inteligente. Prin urmare, în cazul adopării proiectul legislativ amintit, contractele inteligente dezvoltate pe diferite platforme de blockchain, precum: Etherum, Corda sau Hyperledger Fabric, vor produce consecințe juridice recunoscute de către statul american Iowa.

Observăm că, în accepțiunea inițiatorului acestei legi, contractele inteligente sunt încorporate definiției existente a contractelor, fără a se avea în vedere că existe importante diferențe între contractul tradițional și cel dezvoltat pe platformele de blockchain, dintre care cea mai evidentă privește chiar structura lignvistică (limbajul juridic vs. limbajul informatic).

De asemenea, semnificațiile „registrului electronic” și a „semnăturii electronice” sunt extinse astfel încât să includă și accepțiunile corespunzătoare tehnologiei registrelor distribuite.

Proiectul de lege privind reglementarea contractelor inteligente este un pas important în privința recunoașterii consecințelor juridice ale tranzacțiilor și operațiunilor efectuate pe platformele blockchain. Totuși, forma simplistă în care a fost redactat, respectiv, instituțiile tehnologiei registrelor distribuite sunt asimilate în cadrul normativ existent fără a se ține cont de specificitatea lor, poate pune în pericol efortul legislativ global de crearea a unui cadrul legal favorabil sprijinirii inovării în sectorul finanțelor digitale[3].


[1] Jamie Crawley,  Articolul „Iowa Introduces Bill to Level Playing Field for Blockchain and Smart Contracts”, publicat în data de 11.02.2021, pe platforma Coindesk, disponibil aici.
[2] Disponibil aici.
[3] Spre exemplu, a se vedea, Propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind piețele criptoactivelor și de modificare a Directivei (UE) 2019/1937.


Av. dr. Lorena-Elena Stănescu
Av. drd. Raluca Onufreiciuc, SĂVESCU & ASOCIAȚII

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti