« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii

Eternul conflict dintre formă și fond sau despre antamarea permanentă a unui concept niciodată implementat. Statul bunăstării pe filieră românească: fracturi ale dezvoltării și rupturi ale memoriei, de Victor Rizescu
23.02.2021 | Adrian BANTAȘ

JURIDICE - In Law We Trust Monitor Dosare
Adrian Bantaș

Adrian Bantaș

România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate[1]. Cu toții am auzit, măcar o dată, aceste frumoase cuvinte, însă ce înseamnă ele de fapt? Cum s-a ajuns aici? Și, foarte important cel puțin pentru cititorii interesați de aspectele teoretice ale evoluției dreptului în relație cu societatea pe care o guvernează și din care își află izvoarele materiale (într-o simbioză poate nu întotdeauna perfectă, dar în permanență activă, în orice caz), ce înțelegeau înaintașii noștri din urmă cu una sau două generații prin „stat (sau drept) social”? Reprezentanților căror curente politice le datorăm cel mai mult cadrul conceptual și normativ în care funcționează, astăzi, „statul bunăstării”? Și, nu în ultimul rând, are vreunul dintre curentele politice ale secolului XX monopolul meritelor de a fi cauzat apariția și evoluția statului social, sau mai degrabă fiecare a contribuit cu propriile cărămizi la un edificiu construit din câteva corpuri cu arhitectură vădit disonantă?

La toate aceste întrebări și la încă multe altele putem afla o serie de posibile răspunsuri lecturând lucrarea autorului Victor Rizescu, Statul bunăstării pe filieră românească: fracturi ale dezvoltării și rupturi ale memoriei[2]. Scrisă într-un registru stilistic de profundă orientare academică, pe alocuri livresc și care îl va provoca pe cititor la un veritabil exercițiu al puterii de concentrare, cartea recenzată își propune, în principal, să contribuie la depășirea perspectivei înrădăcinate în perioada comunistă, conform căreia dezvoltarea statului social (ori al bunăstării) în România se datorează însușirii treptate și cu o pronunțată reticență, de către partidele aflate la guvernare în perioada antebelică și interbelică, a presiunii și a criticilor provenite din zona socialistă a politicii și societății românești. Delimitându-se de această perspectivă, autorul argumentează, pe parcursul unei lucrări ce îmbină armonios densitatea apreciabilă a informației cu o admirabilă concizie a expunerii acesteia, faptul că principalele reforme legislative care au condus la instituirea treptată a statului social în România se datorează nu criticii socialiste a cadrului politico-social și legislativ existent, ci receptării, de către partidele „tradiționale”, a factorilor reformatori proveniți din practica și influențele ideatice autohtone și externe (în proporții apropiate) și implementării practice a acestora în ordinea juridică și socială românească.

Cu toate acestea, la o analiză atentă, un cititor înclinat să observe aceste aspecte dintr-un alt unghi își poate forma o opinie ușor diferită, iar faptul de a permite dezvoltarea unor opinii diferite întemeiate tot în cadrul informațional al lucrării în cauză reprezintă încă un argument în favoarea aceasteia.

Astfel, analizând aspectele descrise în lucrarea abordată, referitoare atât la conținutul legislației prezentate, cât și la cadrul ideologic care fie a stat la baza adoptării sale, fie a reprezentat doar curentul dominant în epocă și, fără a se putea identifica o legătură directă între ideile în cauză și conținutul legislației adoptate în același interval temporal, se poate cel puțin prezuma existența unei legături (fie și de o intensitate moderată) între acestea, cititorul contemporan, admițând totuși faptul că măsurile în cauză reprezintă elemente incipiente ale statului social, se poate întreba dacă, din perspectiva din care privim astăzi noțiunea în cauză, elementele identificate drept premise ale acesteia reprezintă, cu adevărat, reforme substanțiale sau doar o perpetuare a unor stări social-politice anterioare sub o formă ușor diferită.

Exemple concrete de reglementări ce demonstrează implicarea statului în organizarea relațiilor comerciale și de muncă sunt oferite prin prezentarea Legii pentru organizarea meseriilor din 1902, inițiată de către ministrul liberal, Basile Missir, precum și de către Legea pentru organizarea, meseriilor, creditului și asigurărilor muncitorești din 1912, inițiată și susținută, de data aceasta, de către conservatorul D.S. Nenițescu.

Deși sunt considerate printre primele exemple de legislatiție în vederea creării bazelor statului bunăstării, ceea ce frapează la aceste acte normative este faptul că, în realitate, par să reprezinte tentative de perpetuare a tradiției organizării precapitaliste a breslelor, pentru care liberalizarea comerțului prin Regulamentele Organice și desființarea din 1973 reprezentaseră tot atâtea lovituri. Astfel, înlocuirea lor de către așa-numitele organizații corporative cu minimum „50 de membri în cazul legii Missir, bresle cu minimum 25 membri congregate în corporații cu minimum 1000 membri în cazul legii Nițescu[3] apare mai degrabă ca o modificare de formă decât una de fond. Acest aspect este recunoscut, de altfel, și de autor, care achiesează la opinia de epocă în conformitate cu care „noile reglementări se întemeiau pe principiul apartenenței (semi)obligatorii a meșteșugarilor, muncitorilor, calfelor și ucenicilor la structurile breslelor și corporațiilor, principiu definit de legea Missir prin aceea că odată ce o parte a meseriașilor din o localitate au hotărât să formeze o corporație, ceilalți meseriași din aceeași categorie de meserie trebuie să facă parte din ea. Dacă cineva nu voia să facă parte, avea toată libertatea, dar nu putea să-și exercite meseria[4].

În acest context, observatorului contemporan îi va fi, cu siguranță, familiară critica socialistă a lui Cristian Racovski, care „indică sindicatele muncitorești – sau, în genere, coalițiile de salariați, constituite prin opoziție față de patronate – ca unica modalitate acceptabilă de organizare a reprezentării profesionale cu scopul de a asigura progresul politicii de protecție socială, pe baza unei legislații adecvate a muncii[5].

Practic, ceea ce observăm în aceste rânduri nu este altceva decât tabloul a „două mari viziuni moderne – situate în conflict – referitoare la reprezentarea profesională: cea corporatistă, cu accente ideologice predilecte de dreapta, a segmentării verticale a corpului social după criteriul diviziunilor cu caracter profesional, și cea sindicală, de stânga, inseparabile de concepția stratificării orizontale a societății[6].

Aceleași controverse de interpretare le ridică și prevederile Constituției din 1923, conform căreia „dreptul de liberă asociațiune nu implică în sine și dreptul de a crea persoane juridice”[7]. În acest context, cum putem să nu ne întrebăm, atât din perspectiva înțelegerii contemporane a conceptelor analizate, cât și din cea a criticilor socialiste contemporane, dacă respectivele norme reprezintă cu adevărat premisele constituirii statului bunăstării în România sau doar forme moderne care adăposteau un fond ancestral.

O lege care să dea efect prevederilor constituționale referitoare la dreptul la asociere avea să apară, însă, un an mai tărziu, promovată inițial de către Grigore Trancu-Iași, primul ministru al muncii în timpul guvernării averescane (din partea Paridului Poporului), urmată, în 1929, de reglementarea contractelor de muncă.

Acel deceniu (al treilea) al secolului XX și următorul aveau să fie marcate, însă, de o noile ideologii de inspirație fascistă, una dintre componentele cărora era reprezentată și de corporatism, văzut ca organizare a economiei și societății nu pe orizontală, ci pe verticală, grupând angajatorii și angajații în cadrul unor structuri de ramură. În acest context, autorul lucrării analizate subliniază anvergura europeană pe care poate cel mai cunoscut teoretician român al corporatismului, Mihail Manoilescu, a avut-o în cadrul dezbaterilor doctrinare legate de acest fenomen, dar și impactul atât asupra legislației adoptate în țara noastră, cât și a fundamentelor teoretice ale acesteia a activității celui care considera organizarea coporatistă drept „mijloc de implementare a politicii de protecție a economiei naționale[8].

Însă un alt (și fascinant!) palier de analiză, de un interes aparte pentru teoreticienii și practicienii Dreptului… Uniunii Europene de astăzi (sic!) este cel legat de activitatea gânditorului francez al dreptului, Leon Duguit și viziunea acestuia asupra viitorului organizațiilor internaționale de profil, cum ar fi Organizația Internațională a Muncii, pe care, demonstrând un set de idei federaliste profund înrudite cu cele susținute, mai târziu, de către Părinții fondatori ai Comunităților Europene, le preconiza ca evoluând spre o organizație înzestrată cu un Parlament supranațional alcătuit dintr-o cameră inferioară, reprezentând indivizii și o camera superioară grupând reprezentanți ai organizațiilor profesionale sau „clasele sociale organizate și coordonate[9]. De asemenea, cel puțin la nivel statal, ideile filosofului francez al dreptului, conform cărora sindicalismul ar urma să evolueze „în mod natural și foarte rapid către reprezentarea parlamentară și constituțională a sindicatelor[10] nu doar că nu apar ieșite din comun, dar se integrează într-o istorie vastă și productivă a concepțiilor despre parlamentarism și reprezentare democratică.

În concluzie, cât de vechi este statul bunăstării în România și care au fost elementele sale incipiente? Răspunsul, aproape imposibil de oferit în câteva cuvinte, depinde aproape în totalitate de ce înțelege fiecare parte prin această noțiune și cât de departe este dispusă să meargă în susținerea revendicărilor categoriilor socio-profesionale destinatare ale normelor cuprinse în izvoarele dreptului social. Dintr-o perspectivă contemporană, însă, vechimea sa autentică poate fi doar… postdecembristă, ceea ce poate fi de natură a explica multe dintre neajunsurile sale din prezent. Căror factori de presiune se datorează dezvoltarea sa? Iarăși, imposibil de oferit un răspuns simplu. Ce rol au jucat, fiecare în parte și concomitent, organizațiile internaționale din perioada începutului secolului XX, cu activitatea lor incipientă, curentele filosofico-politice dominante și imperativele realității sociale din România? A existat o autentică presiune din zona de stânga, suficientă pentru a determina efectuarea unor reforme legislative? Probabil că nu, dar acest aspect de natură practică este, oare, în măsură să submineze concordanța teoretică a criticilor enunțate de stânga românească în perioadele de referință cu ceea ce înțelegem astăzi prin „statul bunăstării”?

CE MI-A PLĂCUT

Unul dintre principalele merite ale lucrării de față este privirea limpede și rece pe care o aruncă precum un ochean meșteșugit asupra unor perioade nicidecum limpezi și marcate de teme dominante despre care am fi tentați să credem că pe oricum le-am trata, nu putem evita implicațiile emoționale. Și totuși, autorul său reușește exact acest lucru, astfel că la finalul lecturii cititorul își va formula, fără îndoială, propriile concluzii, dar mesajul lucrării nu va fi mai puțin limpede.

CE NU MI-A PLĂCUT

Ajunși la partea cea mai dificilă a fiecărei recenzii, am dificultăți, ca de obicei, în a identifica părțile mai puțin plăcute ale unei lecturi. Nici de această dată nu o voi face, însă, dacă ar fi să identific ceva, aș putea atrage atenția cititorului în căutarea unei lecturi deconectante că nu se află pe tărâmul potrivit, trimiterile succesive și frecvente la reperele fundamentale ale doctrinei domeniului din lucrarea profesorului Rizescu urmând să-i pună la încercare întreaga capacitate de concentrare.

TOP 3 CITATE:

La fel de caracteristică pentru viziunea de ansamblu a socialismului românesc al epocii este și pledoaria pentru o politică liberală locală consecventă cu principiile generice ale doctrinei, întemeiată pe convingerea că, altminteri, <<liberalismul român n-are nimic a face cu liberalismul occidental și îndeosebi cu înfăptuirea lui clasică din Anglia>>[11].

Cum s-a dovedit în mod repetat ca prea de dreapta pentru a fi repertoriat în mod concludent de unele reconstituiri istorice și prea de stânga pentru a trezi interesul fecund al altora, e chiar probabil ca liberalismul nostru de stânga să fie statornic ratat ca reper esențial și de diferitele expresii mai recente ale nemulțumirii față de stângismul neconvingător și de antistângismul persistent și difuz al postcomunismului[12].

Este interesant că, după comunism, tendința de perpetuare a vechilor modele interpretative s-a conjugat în mod pervers cu cea de depreciere a subiectelor percepute ca asociate cu predilecțiile retoricii legitimatoare a regimului anterior, cu rezultatul de a întărzia consacrarea unei alte interpretări istorice: aceea a criticii socialiste funcționând – cu rezultate notabile, altminteri – în marginea politicii de aliniere la standardele internaționale emergente ale politicii sociale în cadrul capitalismului, urmată de partidele dominante[13].


[1] Art. 1 alin. (3) din Constituția României.
[2] Lucrarea poate fi achiziționată de aici.
[3] Victor Rizescu, Statul bunăstării pe filieră românească: fracturi ale dezvoltării și rupturi ale memoriei, Editura Pro Universitaria, București, 2019, p. 21.
[4] Constantin C. Numian, Breslele vechi și breselele noi, f.e., Pitești, 1915, p. 85, apud Victor Rizescu, op.cit., p. 21.
[5] Victor Rizescu, op.cit., p.23
[6] Ibidem, p. 29
[7] Ibidem, p. 61
[8] Ibidem, p. 49
[9] Ibidem, p. 95
[10] Idem.
[11] Victor Rizescu, op.cit., p. 21.
[12] Ibidem, p. 91.
[13] Ibidem, p. 25.


Adrian Bantaș

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Monitorizarea inteligentă a dosarelor de instanţă: Monitor Dosare

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.