Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
UNBR Caut avocat
AUDI Q3
AUDI Q3
Articole Drept penal RNSJ SELECTED Studii

Vademecum privind investigarea manifestărilor ilicite la adresa și contra securității naționale (IV)

20 decembrie 2023 | Doru Ioan CRISTESCU
Doru Ioan Cristescu

Doru Ioan Cristescu

« Vademecum (III)

CAPITOLUL XI. PARTICULARITĂȚILE TACTICE ALE SESIZĂRII ORGANELOR DE URMĂRIRE PENALĂ PRIN ORGANIZAREA SURPRINDERII ÎN FLAGRANT ÎN CAZUL INFRACȚIUNILOR CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE ȘI ACTELOR DE TERORISM[1]

[74] Prezentare generală

Unele din infracţiunile contra securităţii naţionale ori actele de terorism au o derulare în timp, de la momentul iniţial al exteriorizării hotărârii infracţionale, când se produc sau procură mijloace ori instrumente ori se iau măsuri în vederea comiterii infracţiunii, la faza de tentativă şi până la momentul consumării ori epuizării activităţii infracţionale, interval în care activităţile ilicite pot să fie surprinse în timpul derulării lor, indiferent de împrejurarea că agentul constatator dimensionează sau nu întregul ansamblu al manifestărilor ilicite., dar situaţia concretă percepută poate să confere însă agentului constatator imaginea unei stări de pericol iminent, ce se crează prin acţiunea făptuitorului, ceea ce determină aprecierea necesităţii intervenţiei prompte, a înlăturării stării de pericol, a stăvilirii acţiunii ilicite, a prinderii făptuitorului şi aducerea acestuia în faţa autorităţilor competente.

Din punctul de vedere al desfășurării externe al manifestărilor ilicite ce vizează securitatea națională, organizarea constatării infracțiunii flagrante vizează momentele de joncțiune dintre formele de realizare ale amenințărilor la adresa securității naționale cu cele ale infracțiunilor contra securității naționale și acte de terorism.

[75] Definiție. Subiecții oficiali. Temei legal. Importanță. Posibilități

Servicii JURIDICE.ro

Arbitraj comercial

Evenimente juridice

75.1. Organizarea constatării infracțiunii flagrante înseamnă pregătirea temeinică a unei acțiuni, potrivit unui plan bine chibzuit, pentru descoperirea în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire a unei infracțiuni contra securității naționale sau acte de terorism, sau acea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de organele răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securității naționale, de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public ori prezintă urme care justifică suspiciunea rezonabilă că ar fi săvârşit infracţiunea sau este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune din aceste categorii.

75.2. Organizarea surprinderii în flagrant, în situaţia infracţiunilor contra securității naționale sau acte de terorism, se poate realiza, potrivit legii, după cum urmează:

75.2.1. în exclusivitate de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale (în cazul S.R.I., posibilitatea este prevăzută de art. 12 din Legea nr. 14/1992, iar în cazul S.P.P. această posibilitate este prevăzută de art. 29 din Legea nr. 191/1998), situație în care posibilitățile legal procedurale ale acestora, pentru activitatea ce premerge organizării surprinderii în flagrant, se reduc la mijloacele și metodele specifice și procedeele investigative prevăzute de art. 20 și 22[2] din Legea nr. 535/2004, la care se adaugă prevederile procedural penale specifice constatării infracțiunii flagrante (art. 293 alin. 3 din c.p.p.),

75.2.2. de către organele de urmărire penală, singure sau cu sprijinul organelor de cercetare penală, situație în care la pregătirea activității sunt utilizabile doar tehnicile speciale de supraveghere și cercetare și procedeele probatorii enunțate de c.p.p.,

75.2.3. de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, în strânsă colaborare și conlucrare, cu organele de urmărire penală, împrejurare în care, pentru pregătirea organizării surprinderii în flagrant, există posibilitatea legală de a fi utilizate atât mijloacele și metodele specifice și procedeele investigative prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, cât și întreaga paletă de tehnici speciale de supraveghere și cercetare și celelalte procedee probatorii enunțate de c. p. p., astfel că se manifestă o întrepătrundere, interferență și continuitate între datele, informațiile și indiciile obținute din folosirea unor categorii de mijloace, metode și procedee investigative specifice organelor de stat răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale, cu elementele de fapt rezultate din utilizarea procedeelor probatorii prevăzute de c.p.p., realizându-se transformarea în probe și mijloace de probă a elementelor indiciale obținute din activitatea specifică, ceea ce conduce la concluzia că această situație este ideală pentru organizarea surprinderii în flagrant și realizarea obiectului urmăririi penale (art. 285 c.p.p.).

75.2.4. Temeiul legal al activității de surprindere în flagrant este reprezentat, în cazul S.R.I., de art. 12 din Legea nr. 14/1992, iar în cazul S.P.P. de art. 29 din Legea nr. 191/1998, care se coroborează cu prevederile art.293 din c. p. p.

75.3. Posibilitatea organizării surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism este configurată de următoarele aspecte concrete:

75.3.1. situaţia în care un/ii făptuitor/i se prezintă în faţa autorităţilor (organe de stat din domeniul securităţii naţionale sau organe judiciare) şi denunţă[3] pe ceilalţi făptuitori şi faptele comise până în acel moment;

75.3.2. informaţiile obţinute urmare “activităţii specifice”, până la momentul ales pentru organizarea surprinderii în flagrant, se constituie într-o bancă de date care, asociate cu orice alte informaţii despre cazul concret, indică drept necesară şi oportună organizarea surprinderii în flagrant (date obţinute de la reţeaua informativă[4], prin mijloace tehnice,[5] surse deschise, etc.).

75.4. Importanţa surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism

75.4.1. Aspecte generale

Infracţiunile contra securității naționale și de acte de terorism sunt susceptibile de a fi constatate în flagrant (pentru definiția sintagmei de infracțiune flagrantă a se vedea prevederile art. 293 din c.p.p., iar pentru procedura de urmărire penală și luarea unor măsuri față de făptuitor în cazul infracțiunii flagrante a se vedea prevederile art. 298 și art. 310 din c.p.p.), împrejurare prin care se realizează sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală (sau sesizare internă ori autosesizare) (art. 292 și urm. din c.p.p.), în condițiile respectării principiului loialității administrării probelor (art. 101 din c.p.p.) și a regulilor procedurale de obținere a probelor, prevăzute de lege (art. 102 din c.p.p.) și instaurate de tactica criminalistică.

Constatarea infracțiunii flagrante se poate realiza fie spontan, fie urmare a organizării surprinderii în flagrant (potrivit art. 61 alin. 1 – 5 din c.p.p.), în anumite condiții și cu respectarea strictă a unor prevederi legale și reguli tactice criminalistice.

În funcție de modalitatea faptică de comitere, în unele situații, infracţiunile contra securităţii naţionale și acte de terorism pot fi surprinse în flagrant, prin organizarea de către organele de stat din domeniul securităţii naţionale şi cele de urmărire penală a acestei activităţi, fie în faza actelor pregătitoare (cele care sunt incriminate), fie în faza de tentativă (art. 412 alin. 3 din c. p, art. 32 alin. 5, art. 34 alin. 4 din Legea nr. 535/2004) sau a consumării infracţiunii[6].

75.4.2. Importanţa organizării surprinderii în flagrant, în situaţia infracţiunilor în discuţie, rezidă în următoarele aspecte:

75.4.2.1. conduce, după caz, la împiedicarea consumării activităţii infracţionale sau la limitarea consecinţelor faptei comise. Demersurile infracţionale la adresa securităţii naţionale sunt stăvilite, zăgăzuite prin intervenţia organelor de urmărire penală;

75.4.2.2. are menirea de a demasca făptuitorul şi acţiunile sale ilicite, asigurându-se în acest fel tragerea la răspundere penală a făptuitorilor la un moment mult apropiat de conceperea şi punerea în executare a manifestării ilicite constând în ameninţarea la adresa securităţii naţionale;

75.4.2.3. se realizează un important moment de natură preventivă, cu efect direct în sporirea rolului preventiv – educativ al tratamentului judiciar aplicat;

75.4.2.4. încununează “activităţile specifice” derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale întreprinse în cauză, putându-se afirma că, realizarea surprinderii în flagrant, reprezintă coroana investigației informativ-operative (activitate care anticipează, dar se poate și întrepătrunde cu investigația criminalistică și/sau penală ) desfăşurate faţă de persoanele vizate (ţintă) (în momente anterioare situației procesuale de a deveni suspecți, în înțelesul prevederilor art. 77 din c.p.p ) şi faptele acestora;

75.4.2.5. organizarea surprinderii în flagrant este de natură a constitui punctul de plecare al investigaţiei penale (în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism investigația penală este, de regulă, anticipată de investigația informativ – operativă (activitatea specifică a organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale), pentru identificarea tuturor celor care au conlucrat la pregătirea şi punerea în executare a rezoluţiei infracţionale vizând ameninţări la adresa securităţii naţionale;

75.4.2.6. se îmbină, întrepătrund și complinesc mijloacele, metodele specifice și procedeele investigative cu procedeele probatorii prevăzute de codul de procedură penală, asigurându-se transformarea datelor, indiciilor și informațiilor obținute prin derularea activității informativ – operative, în probe și mijloace de probă, ce profită activității de urmărire penală și judecată.

75.4.2.7. creează posibilitatea utilizării tehnicilor speciale de supraveghere sau cercetare, în condițiile autorizării, pe o durată de maximum 48 de ore, de către procuror, precum și a folosirii acestora (condițiile legale – substanțiale și procedurale -, precum și procedura legală de îndeplinit este statuată prin prevederile art. 141 alin. 1 – 8 din c.p.p.), utilizarea, de îndată, a altor procedee tehnice speciale ((obținerea listei convorbirilor telefonice, reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale, utilizarea investigatorilor sub acoperire, livrarea supravegheată, identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau a unui punct de acces la un computer), precum și a unor procedee probatorii, constând în: ridicarea de obiecte și înscrisuri (art. 169 din c.p.p.), ridicarea silită de obiecte și înscrisuri (art. 171 din c.p.p. ), a efectuării imediate a percheziţiei corporale (potrivit art. 165 alin. 2 din c.p.p.), față de toate persoanele implicate, chiar dacă acestea sunt beneficiarele unor imunităţi (art. 165 și 166 din c.p.p.), a cercetării, acolo unde se impune, a locului comiterii faptei (art.. 192 din c.p.p.) și reconstituirii (art. 193 din c.p.p.); toate aceste posibilități fiind determinate de situația de urgență, pe care o reprezintă surprinderea în flagrant.

75.4.2.8. în anumite împrejurări, organizarea surprinderii în flagrant a făptuitorilor în momentul săvârşirii uneia din acţiunile ce constituie latura obiectivă a infracţiunii, este unica modalitate de dovedire a existenţei infracţiunii şi a vinovăţiei acestora;

75.4.2.9. datorită împrejurării că la unele dintre infracţiunile contra securităţii naţionale sunt încriminate şi actele pregătitoare, organizarea surprinderii în flagrant, mai precis alegerea momentului acestei organizări, este de natură a avea o contribuţie decisivă în ce priveşte încadrarea juridică ce urmează a se stabili faptei săvârşite, dar şi tratamentului judiciar acordat, mai ales atunci când fapta este săvârşită de o persoană ce se bucură de imunitate de jurisdicţie.

[76] Testul standardului de necesitate pentru organizarea surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism se realizează prin îndeplinirea următoarelor aspecte:

76.1. Necesitatea organizării surprinderii în flagrant în cazul infracţiunilor în discuţie este determinată de obligativitatea eliminării unor riscuri care pot surveni în situaţia adoptării, de către organele de stat abilitate în domeniul securităţii naţionale sau a organelor de urmărire penală, a unei atitudini pasive şi de neintervenţie în momentul care, din punct de vedere operativ, se decelează a fi cel mai optim. Aceste riscuri pot consta în:

a) trecerea – legală ori ilegală – peste frontieră a făptuitorului (ilor) sau transportarea peste frontieră a obiectului, documentului, înscrisului care constituie obiectul material al infracţiunii;

b) distrugerea, degradarea, alterarea, pentru a nu fi examinat, expertizat, ridicat şi folosit în cursul procesului penal ca mijloc material de probă sau corp delict, a obiectului, documentului, înscrisului care constituie obiectul material al infracţiunii;

c) ascunderea sau transmiterea unei alte persoane, necunoscute de organele de investigaţie, a unor bunuri, valori, sume de bani primite ca urmare a săvârşirii infracţiunii;

d) pierderea momentului operativ eclatant pentru diagnosticarea juridică corectă a acţiunilor ilicite;

e) dispariţia şi sustragerea de la urmărirea penală a făptuitorilor;

f) oferirea posibilităţii făptuitorului de a-şi constitui un alibi, dar şi orice alte argumente care să le invoce în cazul inculpării;

g) lipsa posibilităţii efectuării percheziţiei corporale ori la domiciliu la momentul optim pentru descoperirea mijloacelor materiale de probă;

h) crearea posibilităţii infractorului de a acţiona prin mijloace violente, utilizarea unor arme, mijloace de distrugere în masă etc. (cum ar fi, de exemplu, în cazul unor acte teroriste vizând securitatea naţională, a infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, acte de diversiune, subminarea puterii de stat);

i) consumarea cu efecte reale, periculoase pentru securitatea naţională, a acţiunilor ilicite de pericol;

76.2. acumularea cantitativă de informaţii obţinute în legătură cu fapte, situaţii, împrejurări şi persoane, ce converg indubitabil către aprecierea că se prefigurează o infracțiune contra securităţii naţionale, cu risc de pericol major (letal, vătămător, distructiv) determină necesar, obiectiv şi oportun trecerea la saltul calitativ al finalizării activităţii, prin organizarea surprinderii în flagrant a manifestării ilicite care vizează siguranţa naţională;

76.3. existenţa iminentă a realizării infracțiunii contra securităţii naţionale, prin posibilitatea certă a producerii unor urmări socialmente periculoase consecutive acţiunilor ilicite ale făptuitorului (ilor).

[77] Reguli tactice criminalistice generale aplicabile organizării surprinderii în flagrant

Situaţiile de fapt concrete, în care organizarea surprinderii în flagrant este posibilă și necesară, depind de o serie de împrejurări care sunt particulare fiecărui caz concret investigat, avându-se în vedere, în acest sens, multiplele şi variatele modalităţi normative de comitere a infracţiunilor contra securității naționale și actelor de terorism, dar mai ales modalităţile faptice de săvârşire a acestora, şi, în acest context, a multitudinii de acţiuni care intră în conţinutul laturii obiective a fiecărei infracțiuni în parte.

77.1. Se va recurge la această activitate numai în situaţia când nu există o altă modalitate pentru întreruperea manifestării ilicite aflată în plină derulare, fiind interzis ca organele de stat implicate să determine o persoană să săvârşească sau să continue comiterea unei fapte penale, în scopul obţinerii unor probe de vinovăţie (art.101 alin.3 din c.p.p.).

77.2. Momentul intervenţiei organelor care organizează surprinderea în flagrant să se situeze în timp după ce făptuitorul a executat cel puţin una din acţiunile ce formează elementul material al infracţiunii, încriminată ca modalitate normativă de săvârşire a ameninţării la adresa securităţii naţionale[7] (în concret, atunci când derularea manifestărilor ilicite permite şi nu există alte riscuri, iar întreaga desfăşurare a acţiunilor făptuitorilor se află sub control, organele de investigaţie pot lăsa, şi este chiar indicat a proceda aşa, ca lucrurile să curgă potrivit dorinţei şi actelor exterioare de conduită ale făptuitorului).

77.3. Ori de câte ori există posibilitatea prevenirii producerii unor consecinţe nefaste (cum ar fi, de exemplu, în cazul infracțiunilor de rezultat din categoria celor în discuție: atentatul care pune în pericol securitatea națională, actele de diversiune, infracțiunile contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, actele teroriste) organele de informaţii şi cele de urmărire penală au obligaţia de a lua toate măsurile pentru a împiedica săvârşirea faptelor cauzatoare de astfel de consecinţe, munca de prevenire fiind o latură fundamentală a activităţii lor.

[78] Tempestivitatea organizării surprinderii în flagrant

Pregătirea organizării surprinderii în flagrant se situează, din perspectiva procesului penal[8], între momentul în care, la cunoștința organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale și/sau organelor de urmărire penală, există date, indicii și informații[9] în legătură cu derularea unei activități ilicite ce vizează securitatea națională și cu privire la persoana/ele care o desfășoară (deci înainte de momentul în care organele de urmărire penală au fost sesizate într-unul din modurile de sesizare prevăzute de art. 288 – 292 din c.p.p.), dar înainte ca persoana/ele respectivă/e să fi dobândit calitatea de subiect procesual (de suspect) și înainte de a se fi dispus începerea urmăririi penale (art. 305 din c.p.p.) sau să se fi pus în mișcare acțiunea penală (art. 309 din c.p.p.), în cauza respectivă și față de persoanele respective, care în momentul premergător realizării flagrantului are calitatea de făptuitor/i.

Momentul organizării constatării infracțiunii flagrante este concomitent cu momentul sesizării (reprezintă sesizarea din oficiu) organelor de urmărire penală (art. 292 și 293 c.p.p.) și cu momentul dispunerii începerii urmăririi penale (art.305 c.p.p.), moment din care organele de urmărire penală strâng și administrează probele, atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului (art. 100 alin. 1 și 306 alin. 3 din c.p.p.).

[79] Elemente informative necesare alegerii momentului declanșării surprinderii în flagrant

79.1. cunoaşterea unor date şi informaţii despre momentul în care va avea loc activitatea ilicită a făptuitorilor (când), modalitatea în care se va consuma această activitate (cum) şi locul comiterii (unde) pentru ca funcţie de aceasta să-şi adapteze activităţile.

79.2. informaţii despre proximitatea locului şi timpului în care se va produce activitatea ilicită

Elementele informative transpar din corespondenţa, convorbirile telefonice ori ambientale ale făptuitorului, din manifestările exterioare ale acestuia sau din informaţiile de „ultim moment”, parvenite din produsul procesului investigative informativ operativ.

[80] Situaţiile de fapt în care este preferabilă organizarea surprinderii în flagrant (cu titlu exemplificativ și nu exhaustiv), în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale și actelor de terorism, pot fi:

transmiterea secretelor de stat unui agent al unei puteri străine prin întâlnirea directă, într-un local, la locul de muncă, la domiciliul unei persoane care deţine acel secret urmare sustragerii din locul unde se afla, acţiune cunoscută şi aflată sub supravegherea operativă a organelor de informaţii[10]; întâlnirea poate avea loc şi într-un spaţiu deschis cum ar fi un parc, o grădină, o terasă, la frontieră etc.; întâlnirea poate avea loc şi într-un spaţiu deschis cum ar fi un parc, o grădină, o terasă, la frontieră etc.[11]

Organizarea surprinderii în flagrant a momentului tradiţiunii (predării-primirii) secretului de stat creează avantajul că sunt depistaţi ambii făptuitori, cu corpul delict asupra lor, astfel că reuşita demascării lor este evidentă;

surprinderea făptuitorului în momentul în care îşi instalează arma performantă, cu lunetă, la fereastra de la etajul unei clădiri amplasată la o oarecare distanţă de locul unde se află estrada pe care o persoană care îndeplineşte o activitate importantă de stat (exemplu: preşedintele ţării, primul ministru, parlamentar european sau indigen etc.), ori altă activitate publică (exemplu: preşedintele partidului politic de opoziţie, preşedintele unei mari corporaţii sindicale etc.), urmează să susţină o alocuţiune în faţa unei adunări populare, în condiţiile în care întreaga manifestare ilicită (procurarea armei, pregătiri pentru alegerea locului optim de executare a tragerii, etc.) a făptuitorului a fost urmărită şi supravegheată, iar acţiunile sale se află sub controlul organelor de informaţii[12].

în momentul în care un grup de mai multe persoane s-au adunat într-un loc izolat, pentru a le fi distribuite, potrivit unei înţelegeri anterioare: arme, muniţii, mijloace de transport, hărţi cu planuri de acţiune; şi ca să li se traseze ultimele sarcini, în vederea atacării sediilor centrale ale principalelor instituţii ale statului, toate cu scopul înlăturării puterii de stat aflată la conducerea statului, atunci când acţiunile ilicite ale unora dintre persoane erau cunoscute, urmărite şi supravegheate de organul de informaţii[13].

  • când pregătirile pentru un atac terorist împotriva reprezentanţilor unui stat străin la sediul misiunii diplomatice a acelui stat au fost terminate, urmând a se declanşa acţiunea teroristă, împrejurări pe care organele de stat din domeniul securităţii naţionale le cunoşteau din “activităţile specifice [14].

[81] Testul de procedură al standardului de oportunitate pentru organizarea surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism rezidă în îndeplinirea următoarelor condiții:

81.1. Condiții legale negative

81.1.1. la momentul organizării surprinderii în flagrant să nu existe formulată deja vreo sesizare a organelor de urmărire penală prin plângere, denunț sau sesizare făcută de persoane cu funcții de conducere și de alte persoane (așa cum sunt prevăzute de art. 289 – 291 din c.p.p.),

81.1.2. să nu fie deja dispusă începerea urmăririi penale sau punerea în mișcare a acțiunii penale față de făptuitorul/ii vizat/ți și fapta/ele vizate de acțiunea de pregătire a organizării surprinderii în flagrant.

81.2. Condiții legale pozitive

81.2.1. Să se respecte prevederile art. 101 din c.p.p. „principiul loialității administrării probelor”,

81.2.2. Să se respecte prevederile art. 102 din c.p.p. „excluderea probelor obținute ilegal”.

81.3. Condiții tactice criminalistice

81.3.1. să existe o acumulare cantitativă de informaţii, obţinute de organele de informaţii, în legătură cu fapte, situaţii, împrejurări şi persoane, ce converg indubitabil către aprecierea că se prefigurează o ameninţare la adresa securităţii naţionale[15] și determină necesar, obiectiv şi oportun trecerea la saltul calitativ al finalizării activităţii investigativ operative, prin organizarea surprinderii în flagrant a manifestării ilicite care vizează securitatea naţională, ceea ce înseamnă sfârșitul investigației informativ – operative și debutul investigației penale;

81.3.2. existenţa iminentă a realizării ameninţării la adresa securităţii naţionale, adică obiectivarea posibilității certe a producerii unor urmări socialmente periculoase, consecutive acţiunilor ilicite ale făptuitorului (ilor).

[82] Testul substanțial al standardului de oportunitate pentru organizarea surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism constă în clarificarea următoarelor probleme:

a) natura activităţilor ilicite care se desfăşoară sau sunt pe cale de a se desfăşura,

b) locul şi timpul comiterii faptei,

c) mobilul şi scopul acţiunii ilicite,

d) calitatea făptuitorilor,

e) care au fost pregătirile în vederea săvârşirii faptei,

f) măsurile luate pentru momentul comiterii faptei,

g) care au fost și sunt preocupările făptuitorului pentru momentele ulterioare săvârşirii acțiunii sale periculoase,

h) cunoaşterea suficientă şi corespunzătoare a făptuitorului care urmează a fi surprins precum şi a activităţilor concrete pe care le desfăşoară.

82.1. Atunci când organele de informaţii exercită monitorizarea operativă a manifestărilor ilicite concrete, prin “activitatea specifică”, se acumulează date, indicii şi informaţii în legătură cu activităţile ilicite în derulare, care, fiind supuse permanent procesului de analizare şi evaluare, ating la un moment dat un prag al cunoaşterii sau o intensitate accentuată a momentelor operative, ce converg către concluzia că devine imperios necesară (stringentă şi oportună) luarea deciziei de curmare activităţilor ameninţătoare la adresa securităţii naţionale[16].

Răspunsul la toate problemele arătate mai sus se obţin din analiza şi evaluarea datelor, indiciilor şi informaţiilor obţinute prin metodele, mijloacele şi procedeele investigative pe care organele de investigaţie le au la îndemână, la care se adaugă şi intuiţia (flerul) lucrătorilor organelor de stat din domeniul securităţii naţionale. Anticiparea intuitivă în planul mental, de către organele investigative, a unor acţiuni pe care făptuitorul le poate întreprinde îşi are temeiul în analizarea extrem de atentă a datelor informative rezultate din executarea “activităţilor specifice”, practic din întreaga investigaţie desfăşurată.

82.2. Cunoaşterea unor date suficiente şi corespunzătoare despre făptuitor şi activitatea pe care o desfăşoară[17]

Datele, indiciile şi informaţiile acumulate prin demersul investigativ întreprins trebuie să prezinte o suficienţă cantitativă şi valorică, precum şi consistenţă, pentru că numai astfel de date pot conduce organele de stat răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale la luarea unei decizii eficiente, obiective şi corecte în ce priveşte alegerea momentului surprinderii în flagrant. În absenţa unor date de acest fel este preferabil să nu se procedeze la acţiuni pentru surprinderea în flagrant, întrucât pot fi sortite eşecului, deconspirării şi prevenirii făptuitorilor în ce priveşte “activităţile specifice” şi, în general, efectuarea investigației. Unul dintre scopurile principale ale acţiunii de surprindere în flagrant îl constituie, printre altele, şi acela ca stăvilirea activităţii infracţionale şi demascarea făptuitorului să fie cât mai cuprinzătoare şi să ofere organelor judiciare probe irefutabile.

Cunoaşterea indicilor şi informaţiilor despre făptuitor şi acţiunile acestora sunt necesare şi utile pentru a se stabili: profilul moral şi social; caracterul şi temperamentul; reacţiile în stările emoţionale; activităţile la locul de muncă şi extraprofesionale; comportamentul familial şi social; pasiunile, viciile, bolile de care suferă; cercul de relaţii, anturajul cotidian şi cel general; locurile şi mediile pe care le frecventează; perioada când lipseşte de la domiciliu; relaţiile extraconjugale; legăturile infracţionale; modul de deplasare – pe jos sau cu autovehiculul, ori în mijloace de transport în comun –; sistemul de comunicare – telefon fix, mobil, pager, e-mail etc. –; programul cotidian şi cel din week-end; în ce constau activităţile propriu-zise ilicite până la un anumit moment (acte de pregătire, producere, procurare de instrumente, luarea de măsuri în vederea comiterii infracţiunilor, sustragere, deţinere de obiecte, documente şi înscrisuri, comunicarea cu alţi făptuitori, care este sistemul de comunicare, modul de stabilire a legăturii între coparticipaţi) ale făptuitorului ţintă.

Toate aceste elemente oferă posibilitatea ca, în urma unei analize şi evaluări temeinice, să se stabilească modalităţile concrete în care să se organizeze surprinderea în flagrant: când, cum, unde, cu ajutorul căror mijloace şi cu ce efective.

82.3. Modalitățile concrete prin care se asigură cunoaşterea datelor despre făptuitor şi activitatea pe care o desfăşoară constau în realizarea următoarelor activități, cu particularizările aferente fiecărui caz concret în parte:

82.3.1. Utilizarea sau, după caz, intensificarea folosirii metodelor și mijloacelor specifice activității informativ – operative, cu predilecție a fixării unor momente operative prin fotografiere, filmare ori prin alte mijloace tehnice, supravegherii statice și dinamice, solicitarea și obținerea de obiecte, înscrisuri sau relații oficiale de la instituții publice, consultarea de specialiști ori experți ( art. 9 din Legea nr. 14/1992 și art. 14 lit. d din Legea nr. 191/1998).

82.3.2. Folosirea accentuată a procedeelor investigative și valorificarea la potențialul maxim a rezultatelor obținute din utilizarea acestor procedee investigative, iar dacă folosirea acestora nu a fost deja autorizată, punerea lor în executare, prin darea de eficiență a prevederilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 51/1991. (Atunci când întârzierea obținerii autorizării ar prejudicia grav finalitatea activităților specifice necesare, acestea se pot efectua cu autorizarea procurorului, pe o durată de maximum 48 de ore, urmând ca autorizarea judecătorului să fie solicitată de îndată ce există posibilitatea, dar nu mai târziu de expirarea acestui termen. Judecătorul se pronunță asupra cererii de îndată).

82.3.3. Autorizarea de către procuror și punerea în executare a activităților subsumate procedeelor probatorii constând în supravegherea tehnică, adică: interceptarea convorbirilor și comunicărilor (art. 138 alin. 2 din c.p.p.), accesul la un sistem informatic (art. 138 alin. 3, 4 și 5 din c.p.p.), supravegherea video, audio sau prin fotografiere (art. 138 alin. 6 din c.p.p ), localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice (art. 138 alin. 7 din c.p.p.), solicitarea și obținerea, potrivit legii, a datelor referitoare la tranzacțiile financiare, precum și a datelor financiare ale unei persoane (art. 138 alin. 9 din c.p.p.), în condițiile prevăzute de art. 141 din c.p.p. combinat cu art. 139 din c.p.p..

82.3.4. Solicitarea de către procuror de la judecătorul de drepturi și libertăți a dispunerii și punerea în executare a activităților subsumate procedeelor probatorii constând în utilizarea celorlalte tehnici speciale de supraveghere și cercetare adică: obținerea listei convorbirilor telefonice (art. 153 din c.p.p.), reținerea, predarea sau percheziționarea trimiterilor poștale (art.147 din c.p.p.), utilizarea investigatorilor sub acoperire (art.148 și 149 din c.p.p.), livrarea supravegheată, identificarea abonatului, proprietarului sau utilizatorului unui sistem de telecomunicații sau a unui punct de acces la un computer, în condițiile prevederilor legale.

82.3.5. Solicitarea de către procuror de la judecătorul de drepturi și libertăți a dispunerii și punerea în executare a activităților subsumate procedeului probator constând în percheziția domiciliară și obținerea aprobării pentru predarea obiectelor, înscrisurilor sau a datelor informatice

82.3.6. Pregătirea cadrelor care fac parte din echipa de organizare a surprinderii în flagrant pentru eventuala efectuare a ridicării de obiecte și înscrisuri, a ridicării silite de obiecte și înscrisuri, a cercetării locului faptei, reconstituirii, pentru fotografierea și luarea amprentelor suspectului, inculpatului sau a altor persoane, a dispunerii efectuării unor expertize criminalistice, medico-legale, tehnice judiciare.

[83] Alegerea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant

Intervenţia organelor de investigaţie, prin surprinderea în flagrant, presupune cunoaşterea unor date şi informaţii de maximă certitudine despre momentul în care va avea loc activitatea ilicită a făptuitorilor (când), modalitatea în care se va consuma această activitate (cum), persoanele implicate (cine și împreună cu cine), dotarea făptuitorilor (cu ce) şi locul comiterii (unde) pentru ca funcţie de aceasta să-şi adapteze activităţile.

Informaţiile despre proximitatea locului şi timpului în care se va produce activitatea ilicită transpar din valorificarea și exploatarea datelor, indiciilor, informațiilor și probelor și mijloacele de probă obținute prin metodele, mijloacele şi procedeele investigative specifice și probatorii utilizate, până în momentul imediat anterior declanșării acțiunii de surprindere în flagrant, la care se adaugă și informațiile provenite din partea surselor umane de informare (informatori, surse) ori a unor denunţători.

Alegerea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant diferă, funcţie de condiţiile concrete care particularizează manifestările ilicite:

83.1. în momentul predării unui obiect, document, înscris cu caracter de secret de stat şi primirii avantajelor materiale corelative actului ilicit, dovedindu-se astfel, acţiunea ilicită a ambilor făptuitori,

83.2.momentul în care făptuitorul multiplică, fotografiază, ori filmează, în spaţiu închis sau deschis: obiecte, documente, sau înscrisuri cu caracter de secret de stat, în felul acesta dovedindu-se activitatea ilicită a făptuitorului, cât şi mijloacele utilizate de acesta[18],

83.3. în timp ce făptuitorul având asupra sa: obiecte, documente, înscrisuri secrete de stat şi, aflându-se la punctul de control al trecerii frontierei, a prezentat documentele vamale, a făcut declaraţia vamală şi a primit din partea organelor vamale “liberul de vamă”, împrejurare care oferă posibilitatea dovedirii intenţiei de a trece peste frontieră obiectul, documentul, înscrisul precum şi a locului anume amenajat pentru ascunderea în vederea trecerii frontierei de stat,

83.4. dacă obiectul, documentul, înscrisul este trimis prin poştă – fie prin mandat, fie prin colet -, momentul surprinderii în flagrant trebuie organizat, în timp, după ce făptuitorul s-a prezentat la ghişeu, a completat formularele, a înmânat oficiantului poştal coletul sau plicul, a achitat taxele aferente şi i s-a eliberat documentul poştal de predare în vederea expedierii.

Avantajul creat organelor de investigaţie este că, odată cu surprinderea celui în cauză şi descoperirea şi ridicarea corpului delict, se obţin şi înscrisurile emanate de făptuitor, în care figurează numele prenumele şi adresa destinatarului. Dacă este o „căsuţă poştală” se poate recurge la surprinderea în flagrant, în momentul în care destinatarul se prezintă să-şi ridice corespondenţa. În cazul în care căsuţa poştală este pe teritoriul unui stat străin, destinatarul poate fi pus sub urmărire şi supraveghere prin lucrătorii S.I.E. pentru a i se stabili identitatea, preocupările şi legăturile;

83.5. momentul în care făptuitorul are asupra sa arma, muniţia, materiile explozibile; după confecţionarea armei, muniţiei, producerea amestecului exploziv; atunci când s-a realizat asamblarea armei din piesele componente principale sau s-a realizat bombă artizanală (DEI);

83.6. în timpul transportului armelor şi muniţiei spre locul de întâlnire cu coparticipanţii la activitatea ilicită sau în momentul distribuirii acestora unui grup constituit în scopul unei acţiuni ilicite; ori a preparării, transportării şi încercării de utilizare a unor dispozitive explozive improvizate (D.E.I.), materiale explozive, substanţe chimice ori agenţi biologici folosiţi în acţiunile bioteroriste;

83.7. în momentul introducerii în ţară de arme, muniţii, materii explozive sau în timpul transportului acestora pe teritoriul ţării ori al ascunderii lor;

83.8. în timpul desfăşurării întrunirii în care se iniţiază, constituie, o asociaţie ori o grupare în scopul săvârşirii unei ameninţări la adresa securităţii naţionale ori se exprimă aderarea sau sprijinirea la acestea, se stabilesc planuri, se iau hotărâri şi se trasează sarcini în scopul sus arătat;

83.9. în momentul montării unui material explozibil, sau în care se iau măsuri pentru comiterea unui act de diversiune;

83.10. în timpul utilizării ilegale a mijloacelor specifice de interceptare a comunicaţiilor.

Diversitatea modalităţilor faptice de săvârşire a manifestărilor ilicite prin care se ameninţă securitatea naţională şi ingeniozitatea făptuitorilor, face ca situaţiile prezentate să fie doar orientative.

De aceea stabilirea momentului în care să aibă loc surprinderea în flagrant este la latitudinea celor care organizează, conduc şi finalizează, această activitate extrem de importantă. Numai aceştia sunt în măsură să aprecieze – în fiecare caz concret – valoarea datelor, indicilor şi informaţiilor pe care le deţin, justeţea măsurilor preconizate, toate având drept finalitate realizare scopului propus[19].

Alegerea mijloacelor tehnice ce vor fi utilizate şi stabilirea efectivelor care vor acţiona

Pentru realizarea surprinderii în flagrant, dar mai ales din perspectiva fixării şi materializării rezultatelor activităţii întreprinse, organizatorii vor avea în vedere dotarea echipei de intervenţie cu mijloace tehnice adecvate. Este vorba de mijloace de transport: autovehicule, autodube; aparate de fotografiat şi filmat, camere de luat vederi, binocluri, aparate de ascultare ambientală, dar şi dotarea cu armament corespunzător, detectoare de metale, mijloace de comunicare între investigatori.

Se va avea în vedere “pregătirea” locului unde urmează a se realiza surprinderea în flagrant, prin instalarea – acolo unde este cazul – a dispozitivelor de supraveghere electronică, iar acolo unde acestea există se va asigura controlul şi vizionarea pe monitoare de către lucrătorii operativi ai serviciului de informaţii.

În ce priveşte efectivele care participă la acţiunea de realizare a surprinderii în flagrant, acestea vor fi compuse din: procuror, atunci când este prezent; cadrele desemnate din organele de informaţii; dacă se impune, lucrători de la poliţie, precum şi specialiştii, pe care organizatorii – atunci când se apreciază necesar – îi desemnează. Fiecare dintre membrii echipei va primi din partea conducătorului operaţiunii sarcini şi atribuţii specifice: unii, care desfăşoară activităţile strict tehnice: fotografiere, filmare, supraveghere electronică; alţii, care identifică martorii oculari şi asigură prezenţa martorilor asistenţi; alţii, care derulează activităţile strict procedurale (prezentarea calităţii lor, ascultă şi înregistrează sau consemnează declaraţiile făptuitorilor, execută percheziţia corporală, efectuează cercetarea locului faptei); şi, în sfârşit, unii care asigură protecţia. Sarcinile şi atribuţiile vor fi trasate cu respectarea prevederilor legale şi ale competenţelor funcţionale ale membrilor echipei, care vor conlucra sub coordonarea procurorului, atunci când este prezent.

Întreaga activitate este determinată de ansamblul datelor, indiciilor şi informaţiilor deţinute până la momentul respectiv, la care se adaugă şi cele de ultimă oră, ce se percep odată cu declanşarea operaţiunii, funcţie de modul de manifestare a făptuitorilor aflaţi permanent sub observarea şi supraveghere.

[84] Stabilirea modului de acţiune

În cadrul activităţilor preliminare realizării momentului surprinderii în flagrant, în raport cu natura faptei şi contextul în care se desfăşoară manifestarea ilicită organizatorii vor stabili modul de acţiune, momentul declanşării, activităţile ce vor fi desfăşurate pe timpul realizării surprinderii în flagrant, primele măsuri ce se vor lua, restabilirea situaţiei anterioare[20].

Particularităţile infracţiunilor contra securităţii naţionale și actelor de terorism determină ca, anterior realizării flagrantului, organele de informaţii să recurgă la unele operaţiuni care să prevină şi să preîntâmpine producerea stării de pericol sau riscul imediat al unor acţiuni ilicite din partea făptuitorului şi anume:

84.1. înlocuirea obiectului, documentului, înscrisului purtător de informaţii clasificate, cu altele, care, prezintă formal acest caracter, dar informaţiile sunt lipsite de caracterul secret de stat, fiind nereale, operaţiune care poate avea loc atunci când sunt cunoscute intenţiile făptuitorului cu privire la un anumit obiect, document sau înscris. Operaţiunea se realizează prin utilizarea unuia dintre procedeele investigative prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, respectiv ridicarea şi repunerea la loc a unui obiect sau document[21];

84.2. substituirea persoanei cu care făptuitorul urmează să se întâlnească pentru a-i transmite un obiect, document sau înscris care constituie sau care conţine informaţii clasificate, în condiţia în care, făptuitorul nu cunoaşte respectiva persoană.

84.3. O altă situaţie poate fi reprezentată de împrejurarea că organele de informaţii reuşesc, prin mijloace specifice să “întoarcă” persoana care urmează a primi obiectul, documentul sau înscrisul purtător de informaţii secrete de stat ori de serviciu, prin lămurirea sa ori ca urmare a manifestării proprii de voinţă a acestuia (autodenunţarea, dorinţa de împiedicare a producerii rezultatului infracţiunii, defectarea din solda puterii străine în slujba căreia se afla etc.), care, în acest fel, se situează de partea investigatorilor şi acţionează potrivit îndrumărilor acestora. Acelaşi lucru este valabil şi pentru persoana care predă obiectul sau înscrisul şi se urmăreşte surprinderea celui care primeşte.

84.4. recrutarea unuia dintre participanţi la manifestările ilicite contra securităţii naţionale, în interesul organelor de informaţii şi coordonarea acestuia[22], pentru sprijinirea operaţiunii de surprindere în flagrant. Recrutarea unui participant la manifestări ilicite contra securităţii naţionale sau acte de terorism este posibilă fie că acesta se dezice (desistă) de activităţile ilicite comise până la un moment dat şi denunţă acţiunile consumate şi pe cele ce urmează a se realiza, fie este o persoană apropiată de unul din membrii reţelei infracţionale şi acceptă voluntar şi din proprie iniţiativă colaborarea cu organele de investigaţie[23], fie este racolat de organele răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, fie prin învederarea clauzelor legale de impunitate ori reducerea pedepsei[24]. Utilizarea la realizarea flagrantului a unui astfel de participant va avea loc după prealabila instruire a acestuia, montarea pe corpul său a unor emiţătoare sau folosirea unui reportofon, pentru a se putea înregistra discuţia dintre el şi celălalt făptuitor şi, uneori, recurgerea la procedeul capcanării criminalistice a obiectului, documentului, sumelor de bani pe care urmează să le înmâneze.[25]

84.5. folosirea eficientă şi fără riscuri a agenţilor acoperiţi [investigatorilor acoperiți (art. 148, 149 din c.p.p)] introduşi anterior în reţeaua infracţională, pentru realizarea surprinderii în flagrant. Există posibilitatea ca în grupul infracţional sau pe lângă persoanele monitorizate ce desfăşoară activităţi contra securităţii naţionale ori acte de terorism să fi fost infiltraţi investigatori acoperiţi[26], care să aibă cunoştinţă despre acţiunea ilicită ce urmează să se consume ori să fie dirijaţi spre a se informa şi participa la aceasta, situaţie care face utilă fie participarea efectivă la realizarea flagrantului (desigur, chiar sub acoperirea pe care o are), fie încunoştinţarea serviciilor de care aparţin, în legătură cu detaliile privind locul, timpul, participanţii, dotările acestora unde se va realiza activitatea ilicită, în vederea unei organizări corespunzătoare a surprinderii în flagrant.[27]

84.6. utilizarea legendată a lucrătorilor vamali şi a poliţiştilor de frontieră. În împrejurarea în care ţinta investigaţiei, aflată sub supraveghere, deţinând asupra sa obiecte, documente, înscrisuri ce constituie obiect material sau mijloc material de probă ori corp delict al ameninţării la adresa securităţii naţionale, tentează părăsirea teritoriului ţării (tren, autoturism, navă, aeronavă ş.a.), se recurge, în contextul cooperării şi conlucrării cu celelalte organe de stat, care au obligaţia de a sprijini orice operaţiune pentru înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, fie la plantarea în locurile ce interesează, cu îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei respective, a unor cadre proprii ale serviciilor de informaţii, în ţinuta vestimentară (uniformă, semne exterioare caracteristice), ce aparţin funcţionarilor respectivi (vameşi, poliţişti de frontieră), fie la dublarea funcţionarilor fireşti din acele locuri, cu lucrători de informaţii, în ţinută civilă;

84.7. instalarea de mijloace şi dispozitive de supraveghere electronică a locului unde va avea loc surprinderea în flagrant (art. 138 alin. 2 și art. 140 alin. 2 din c.p.p.). Dacă locul flagrantului se află într-un spaţiu deschis (pe stradă, pieţe, locuri aglomerate, parcuri, terase, grădini) public, mijloacele tehnice de supraveghere electronice (camerele de luat vederi, dispozitivele de interceptare ambientală: microfoane parabolice) se plantează pe stâlpii de iluminat public, în copaci, arbuşti, iar lucrători ai organelor răspunzătoare cu aplicarea legii, deghizaţi sub diferite identități și aspecte fizionomice și vestimentare, având asupra lor dispozitivele necesare, disimulate în diferite obiecte, se poziţionează în jurul ţintelor vizate. Video filmarea poate să se execute şi din autovehicule sau dintr-un imobil care se amplasează/se află situat în apropierea locului respectiv. În cazul în care locul ştiut al flagrantului se află într-un spaţiu închis (deschis publicului: localuri, biblioteci, muzee, cluburi, săli de spectacole ş.a.; total sau parţial privat: camere de hotel, sediul unor instituţii, agenţi ori societăţi comerciale, imobile, încăperi ş.a.) se va recurge la utilizarea procedeelor investigative prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr.51/1991, respectiv instalarea de dispozitive electronice de supraveghere electronică şi a mijloacelor tehnice de interceptare ambientală, desigur, acolo unde este posibil.

În locurile unde există montate dispozitive de supraveghere electronică de către instituţia, firma sau propriile organisme de supraveghere, pază şi control (aeroporturi, magazine, bănci, ş.a.), acţiunea va fi urmărită prin respectivele mijloace, cu acordul posesorilor, urmând ca videocasetele respective să fie ridicate pentru a profita cercetărilor. Ridicarea unor astfel de videocasete este necesară chiar şi în situaţia în care au fost utilizate mijloacele tehnice ale organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, întrucât este posibil să surprindă imagini în plus sau, cel puţin, filmate dintr-un alt unghi, ce pot fi relevante şi utile investigaţiei.

Persoanele, sau unele dintre acestea, care sunt cunoscute de organele de informaţii şi/sau organele de urmărire penală vor fi puse, încă anterior momentului declanşării surprinderii în flagrant, sub supraveghere operativă (observaţie, pândă, filaj), iar comunicările le vor fi interceptate, prin mijloacele tehnice specifice, pentru a se cunoaşte permanent mişcările, planurile, convorbirile şi, eventual, modificările de ultim moment survenite în acţiunea lor.

Despre oricare dintre aceste operaţiuni se va întocmi un proces verbal în care se consemnează în concret, ce anume activitate sau manoperă s-a realizat, care va fi ataşat procesului verbal de constatare a infracţiunii flagrante.

Exceptând situaţiile în care evenimentul se derulează potrivit aspectelor intuite şi organizate de organele de investigaţie, în cazul intervenirii unor împrejurări noi, care nu au putut fi avute în vedere de organizatorii şi executanţii operaţiunii de surprindere în flagrant, aceștia vor trebui să acţioneze spontan, dar raţional şi legal, potrivit experienţei şi maturităţii profesionale, într-o manieră care să asigure succesul activităţii ce se desfăşoară.

Decizia declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant aparţine coordonatorului activităţii care cunoaşte tabloul de ansamblu atât din perspectiva acţiunilor făptuitorului, cât şi a forţelor (efectivelor) angrenate în operaţiune, aflându-se într-o comunicare permanentă cu membrii echipei operative cărora le dispune sarcini funcţie de aspectele care se ivesc şi reacţiile pe care trebuie să le adopte. Nu se exclude posibilitatea de întrerupere – pentru un timp mai scurt sau mai îndelungat – ori chiar sistarea totală a operaţiunii de surprindere în flagrant, funcţie de momentele operative care intervin spontan şi nu au putut fi intuite sau întrevăzute.

84.8. Când se stabileşte modul de acţiune cu prilejul surprinderii în flagrant este necesară o instruire a efectivelor, care vor executa operaţiunea, ocazie cu care li se va învedera:

a) datele principale, esenţiale şi necesare pentru reuşita acţiunii, despre persoana ţintă care urmează a fi prinsă în flagrant, anticiparea eventualelor reacţii ale acesteia;

b) natura manifestării ilicite care vizează ameninţarea la adresa securităţii naţionale;

c) posibilele acţiuni ale făptuitorului în momentul surprinderii în flagrant, anterior şi posterior acestui moment, dacă este înarmat sau nu;

d) locul şi timpul derulării acţiunilor ilicite supuse realizării flagrantului; topografia locului respectiv, posibilităţile de intrare-ieşire, cele de ascundere a obiectului, documentului, înscrisului, armelor, muniţiei, materialelor explozive. În acest sens, se vor prezenta fotografiile ori filmele obţinute prin “mijloacele şi metodele specifice”, hărţile realizate special pentru acţiunea respectivă, se vor analiza şi lua în calcul variantele posibile şi cele de rezervă, neexcluzându-se nici un moment posibilitatea intervenirii unor evenimente întâmplătoare ori reacţii spontane imprevizibile ale ţintei investigaţiei;

e) modul de operare a făptuitorului, maniera în care îşi acoperă activitatea infracţională, mijloacele de deplasare şi transport pe care le utilizează;

f) care sunt mijloacele de legătură și comunicare între investigatori, organele de urmărire penală, coordonatorul operaţiei şi ceilalţi participanţi. Sistemul de comunicare între membrii echipei de realizare a surprinderii în flagrant pe de o parte, iar pe de altă parte între aceştia şi cadrele de la sediul organelor implicate, are o deosebită importanţă pentru preîntâmpinarea sau posibilitatea unei reacţii prompte în faţa oricărui eveniment imprevizibil ce poate surveni. Este necesar ca toţi lucrătorii antrenaţi în acţiune să deţină asupra lor şi să cunoască sistemul de legături (microfoane, staţii de emisie-recepţie etc.);

g) modul concret de realizare a surprinderii în flagrant, în principal şi cu variante posibile şi intuibile, funcţie de atitudinea adoptată de făptuitori; sarcinile şi atribuţiile fiecărui cadru (lucrător) angajat în operaţiune; când şi cum se impune utilizarea armamentului din dotare, dispozitivele realizate, intrarea şi ieşirea din dispozitiv, modul de efectuare a percheziţiei corporale sau al spaţiului concret, unde cum şi cu ce se caută, percheziţionarea mijloacelor de transport, unde se efectuează cercetarea locului faptei, care este aria locului faptei;

h) modul în care se efectuează deplasarea la locul unde va avea loc operaţiunea, condiţiile de respectat pentru asigurarea conspirativităţii momentelor iniţiale derulării activităţii.

Cu prilejul instruirii se va asigura conlucrarea între toate organele de informaţii, prin schimbul de informaţii existente până la acel moment, dar şi conlucrarea dintre aceste organe şi cele de poliţie şi de urmărire penală. În tot timpul organizării surprinderii în flagrant, dar chiar şi în momente imediat anterioare, concomitente şi posterioare operaţiunii este obligatorie supravegherea permanentă şi prin toate mijloacele a persoanelor ţintă, pentru a se cunoaşte mişcarea şi atitudinea acestora în vederea posibilităţii de adaptare a acţiunii funcţie de modificările survenite – premeditat sau întâmplător – în manifestările făptuitorilor care urmează a fi surprinşi în flagrant.

[85] Activităţile care se întreprind în cadrul surprinderii în flagrant în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism

Modalitatea în care se desfăşoară efectiv surprinderea în flagrant activităţile concrete derulate sunt diferite de la caz la caz, esenţial este de a realiza scopul propus prin organizarea şi declanşarea operaţiunii. Indiferent de natura cauzei, persoana şi calităţile făptuitorilor, modul de acţiune al organelor investigatoare este supus respectării următoarelor reguli generale:[28]

85.1. Stabilirea martorilor asistenţi

Pentru a fi respectate prevederile procedural penale în materie pe de o parte, iar pe de altă parte pentru eliminarea oricăror suspiciuni în legătură cu derularea operaţiunii se impune asigurarea prezenţei unor martori asistenţi, care au rolul neutru de a observa atât activităţile desfăşurate de către făptuitori, cât şi modul de acţiune şi constatările organelor de stat care execută surprinderea în flagrant. Alegerea martorilor asistenţi are loc înainte de momentul declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant şi incumbă unuia dintre membri echipei ce efectuează activitatea, care îşi va declina calitatea, va stabili identitatea acestora şi le va explica în ce constă sarcina lor. Martorii asistenţi vor fi aleşi dintre alte persoane decât cele care au calitatea de martori oculari şi dintre persoanele care nu au o implicare – minoră sau majoră –, nici în activităţile de natură organizatorică în realizarea surprinderii în flagrant şi nici cei care sunt într-o legătură oarecare cu făptuitorii. Dacă operaţiunea are loc în incinta uneia dintre unităţile de interes public, cel puţin unul din martorii asistenţi va fi reprezentantul acelei unităţi desemnat de conducătorul ei sau chiar una dintre persoanele din conducerea unităţii.

85.2. Identificarea martorilor oculari

Este posibil, cu toată discreţia şi conspirativitatea în care se derulează manifestările ilicite în cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale, ca acţiunile făptuitorilor să fie observate de martori oculari (exemplu: persoane din sistemul de pază, orice altă persoană aflată la locul şi în momentele anterioare, concomitente şi posterioare comiterii ameninţării la adresa securităţii naţionale). Una din sarcinile principale ale organelor care constată infracţiunea flagrantă este de a stabili existenţa acestora şi apoi identificarea şi ascultarea lor, ceea ce oferă posibilitatea de a se obţine şi alte probe decât cele ce se constată nemijlocit, cu referire la activităţile desfăşurate de către făptuitor înaintea sosirii organelor de constatare, persoanele care l-au ajutat, locurile unde au fost ascunse sau aruncate obiectele, valorile ce au servit la săvârşirea infracţiunii care sunt produsul ei[29].

85.3. Prevenirea şi contracararea unor incidente care pot surveni în momentul surprinderii în flagrant

Între momentul declanşării operaţiunii de surprindere în flagrant şi finalizarea activităţii pot să survină diferite categorii de incidente determinate de atitudinile şi comportamentul făptuitorilor descoperiţi, de la cele privind starea de sănătate (leşinuri, puseuri, afecţiuni cardio-vasculare preexistente, tentative suicidale) până la manifestări violente, extrem de agresive (utilizarea armamentului, luări de ostatici, ameninţări cu folosirea unor materii explozive, bombe, utilizarea autovehiculelor în mod agresiv), dar şi încercări de ascundere, aruncare, distrugere, alterare, incendiere a corpurilor delicte ori fuga şi dispariţia făptuitorilor de la locul faptei. Toate aceste incidente pot fi prevenite prin organizarea corespunzătoare a surprinderii în flagrant, prin asigurarea concursului persoanelor de bună credinţă prezente la locul operaţiunii, între care se înscriu şi martorii asistenţi sau oculari. Când reacţia făptuitorilor capătă accente violente este firesc ca acestea să fie contracarate prin măsuri ferme cu respectarea prevederilor legale atât în ceea ce priveşte imobilizarea făptuitorului, cât şi eventuala utilizare a armamentului, evitându-se, însă, pe cât posibil, un schimb de focuri, care poate duce la urmări letale sau vătămătoare integrităţii fizice fie a unora dintre urmăriţi, fie dintre urmăritori. Nu se exclude – în situaţii care impun – realizarea de negocieri (exemplu: luarea de ostatici de către făptuitori, ameninţări cu utilizarea focului de armă etc.), sens în care se va recurge la specialiştii unor astfel de activităţi, dintre cadrele organelor de stat.[30]

Contribuţia persoanelor de bună credinţă aflate la locul operaţiunii constă în acordarea concursului lor la reuşita acţiunii (exemplu: imobilizarea făptuitorilor, urmărirea şi prinderea acestora în cazul în care fug sau apelează la sprijinul populaţiei etc.).

O atenţie deosebită trebuie acordată mijloacelor de transport de care beneficiază făptuitorii (autovehicule, uneori elicoptere, avioane etc.) sens în care cu prilejul organizării operaţiunii se va asigura logistica necesară urmăririi acestora.

Nu se exclud reacţii de fugă de la locul realizării flagrantului, de către făptuitorii surprinşi, ceea ce conduce la executarea unei acţiuni de urmărire a acestora (pe jos, cu autovehicule, cu elicoptere ş.a.); în acest caz, unii membri ai echipei de realizare a flagrantului ori alţii, solicitaţi în sprijinirea acţiunii, de la “bază[31], să procedeze efectiv la urmărirea făptuitorilor, fără a recurge la o modalitate conspirată (ca în cazul efectuării filajului, de pildă), ci în mod făţiş. În astfel de acţiuni pot fi implicate şi organele Poliţiei rutiere etc.

85.4. Stabilirea activităţii ilicite desfăşurate în momentul surprinderii în flagrant

Problema în discuţie reprezintă chintesenţa ansamblului de activităţi desfăşurate anterior precum şi a raţiunii organizării şi pregătirii preliminare a surprinderii în flagrant. Supravegherea făptuitorului pentru a percepe activităţile sale infracţionale desfăşurate în momentele imediat anterioare, concomitente şi imediat posterioare surprinderii în flagrant (în “focul acţiunii”) sunt de natură să asigure dovedirea existenţei infracţiunii, a vinovăţiei şi a stării de flagranţă sau, dimpotrivă, a inexistenţei ameninţării la adresa securităţii naţionale ori a unei alte infracţiuni. În sensul celor de mai sus, organele constatatoare vor observa şi nota, fotografia şi filma, înregistra ce anume activităţi se desfăşurau în momentul intervenţiei, persoanele care le desfăşurau, împotriva cui erau îndreptate, persoanele care le-au perceput şi care urmează a fi ascultate în legătură, referitor la faptele consumate.

Odată consumată acţiunea ilicită, sub supravegherea şi perceperea nemijlocită a organelor de stat care au organizat surprinderea în flagrant, aceştia îşi vor face simţită prezenţa urmând să deruleze o suită de alte activităţi.

85.5. Prezentarea calităţii şi luarea măsurilor pentru întreruperea activităţilor ilicite

Organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi/sau organele de urmărire penală, care efectuează operaţiunea de surprindere în flagrant, îşi vor arăta calitatea în faţa făptuitorilor surprinşi şi a martorilor oculari şi asistenţi, prin prezentarea legitimaţiilor de serviciu şi precizarea instituţiei şi a organului din care fac parte, în mod clar, precis, ferm, încât să fie percepută împrejurarea fără putinţă de tăgadă. Această măsură este necesară, întrucât, de obicei, acţiunea de surprindere în flagrant se realizează în ţinută civilă şi trebuie făcută atenţionarea celor prezenţi că se află în prezenţa reprezentanţilor unor autorităţi de stat a căror dispoziţii – din acel moment – se impun a fi respectate. În acest mod se previn manifestări violente la adresa şi împotriva organelor de stat, iar dacă totuşi acestea se produc, devin incidente prevederilor codului penal în ceea ce priveşte infracţiunea de ultraj sau una dintre infracţiunile privind viaţa, integritatea corporală şi sănătatea.

Atitudinea membrilor echipei operative se va caracteriza printr-un ton ferm, clar, corectă dar intransigentă, fiind total contraindicate manifestările abuzive dure, comportamentul lipsit de respect[32]. Prin astfel de atitudini organele care realizează flagrantul detensionează situaţia care prezintă un grad înalt de intensitate emoţională, contribuie la instalarea unei cât de câtă liniştire a celor ce se văd demascaţi, se evită reacţiile imprevizibile, unele de mare agresivitate, iar pe de altă parte câştigă încrederea şi respectul celorlalte persoane prezente, a martorilor prezenţi, de bună – credinţă, aflaţi la locul faptei.

85.6. Acordarea primului ajutor persoanelor care necesită această atitudine

În situaţia în care se impune, ca o prioritate ce incumbă organelor care realizează operaţiunea, se vor lua măsuri de acordarea primului ajutor, prin transportarea la cea mai apropiată unitate sanitară a persoanelor în nevoie (infarct, leşin, crize de epilepsie etc.), după ce persoana în cauză a fost identificată şi sumar percheziţionată corporal (dacă este cazul). Unul dintre membrii echipei de intervenţie va însoţi persoana la unitatea spitalicească, în unele împrejurări putând fi întrebată, iar răspunsurile înregistrate pe caseta reportofonului sau banda magnetică a magnetofonului, în legătură cu împrejurările pe care le cunoaşte despre faptă sau acţiunile le-a comis, desigur numai cu acceptul medicului.[33]

85.7. Identificarea făptuitorului

Indiferent dacă sunt cunoscute sau nu – din activităţile anterioare derulate – persoanele surprinse în flagrant vor fi legitimate, respectiv identificate cu toate datele de stare civilă, domiciliu, reşedinţă, calitatea profesională, din orice act de identitate pe care îl are asupra sa (carte de identitate, permis de conducere, paşaport etc.) şi prin întrebările care i se adresează în acest sens.

Un aspect important de stabilit în momentul identificării făptuitorilor îl reprezintă clarificarea calităţii pe care o au aceştia. Există posibilitatea ca unul dinte făptuitori – de pildă, cel care s-a întâlnit cu subiectul ţintă monitorizat de organele de investigaţii şi a primit obiectul, documentul sau înscrisul care conţine informaţii clasificate pentru care a remis o sumă de bani – să deţină calitate de diplomat sau membru al misiunii diplomatice ori consulare a unui stat străin, sau să fie funcţionar al unui organism guvernamental sau suprastatal ori organizaţii internaţionale şi să se bucure, potrivit convenţiilor, tratatelor internaţionale la care România este parte ori legilor interne, de imunitate de jurisdicţie. Reamintim că potrivit Convenţiei cu privire la relaţiile diplomatice de la Viena, din 18 aprilie 1961 (Art. 29, 37), persoana agentului diplomatic (şeful misiunii sau un membru al personalului diplomatic al misiunii) şi membrii familiei agentului diplomatic sunt inviolabile, iar statul acreditar are obligaţia de a-l trata cu respectul care i se cuvine şi să ia toate măsurile corespunzătoare pentru a împiedica orice atingere adusă persoanei, libertăţii şi demnităţii sale.[34] În faţa unei asemenea împrejurări, organelor constatatoare a infracţiunii flagrante le revine sarcina de a trata cu tactul cuvenit, potrivit uzanţelor internaţionale, soluţia fiind declanşarea demersurilor pentru declararea de persona non grata (art. 9 şi 23 din convenţiile sus menţionate).

Nu de acelaşi regim (imunitate de jurisdicţie) se bucură membrii personalului administrativ şi tehnic al misiunii diplomatice, care sunt cetăţeni ai statului acreditar sau dacă îşi au rezidenţa permanentă în acest stat (România) sau, chiar dacă nu sunt cetăţeni ai statului acreditar sau nu-şi au reşedinţa în România, dacă faptele comise sunt îndeplinirile în afara executării funcţiilor. Situaţie identică şi pentru membrii personalului de serviciu, al misiunii, cu distincţiile mai sus arătate, şi pentru oamenii de serviciu particulari ai membrilor misiunii.

În cazul în care, persoana identificată cu ocazia realizării surprinderii în flagrant este cetăţean român şi are o calitate specială care îi conferă o imunitate de jurisdicţie (parlamentar, ministru, magistrat etc.)[35], în situaţia dată, nu beneficiază de respectiva imunitate.

85.8. Efectuarea percheziţiei corporale, a mijloacelor de transport şi a bagajelor[36]

Cu prilejul realizării surprinderii în flagrant percheziţia corporală (definiția, condițiile procedurale obligatoriu de îndeplinit pentru a fi efectuată, regulile strict procedurale privind modul de efectuare și modalitatea de fixare a rezultatelor activității se află stipulate în prevederile art. 165 -166 din c.p.p.) a făptuitorilor este obligatorie în toate cazurile şi se efectuează cu prioritate.

Funcţie de natura infracţiunii săvârşite şi de acţiunile ilicite realizate de făptuitori, asupra acestora pot fi găsite obiecte, înscrisuri sau valori care reprezintă mijloacele materiale de probă sau corpurile delicte care probează activitatea lor ilicită[37]. Particularitatea acestor obiecte, înscrisuri sau valori este că sunt de dimensiuni relativ mici sau foarte mici (să ne gândim la microfilme şi tehnica micropunctului) uşor de ascuns pe corp sau în obiectele de îmbrăcăminte, depuse în locuri meşteşugite drept ascunzători în genţi, bagaje (cu fund dublu, de exemplu sau depuse în ambalaje disimulate: cutii, pachete, pungi; obiecte mici şi uşor de purtat: stilouri, pixuri, portchei, jucării, podoabe, cărţi etc.). Unele obiecte, înscrisuri, valori se pot depune în ascunzători anume amenajate în mijloacele de transport (autoturisme, tir-uri, nave, aeronave, vagoane CFR, bărci etc.). În sfârşit unele obiecte sunt miniaturizate (microemiţătoare, dispozitive electronice de supraveghere) şi disimulate (flori, ghivece de flori, rujuri, cutii de bere, umbrele etc.) gama fiind extrem de variată şi amplă, care sunt destinate ascultării şi supravegherii clandestine, ori, prin natura lor, sunt de dimensiuni mari şi cantitativ multe (de exemplu: o armă de înaltă performanţă dotată cu lunetă sau amortizor de sunet descompusă în părţile componente şi ambalată într-o geantă tip diplomat sau într-o sacoşă; o cantitate mai mare de arme şi muniţii depuse în ambalaje pe care este menţionat cu totul şi cu totul altceva; materii explozive depuse în sticle de băutură, fiole în sticluţe de medicamente, cutii de medicamente etc.).

Înainte de a proceda la efectuarea propriu-zisă a percheziţiei, persoanelor surprinse în flagrant, li se solicită predarea obiectelor, înscrisurilor sau valorilor deţinute în mod ilicit în momentele respective,[38] ţinând seama de împrejurarea că lucrătorii care efectuează activităţile cunosc în principiu care sunt respectivele obiecte, înscrisuri ori valori, situaţii care nu trebuie să transpară în nici un mod din comportamentul lor. Atitudinea fermă, dar respectuoasă, exploatarea momentului de surpriză creat, dar şi a psihologiei persoanelor surprinse, care este cunoscută din activităţile anterioare, precum şi a sensibilităţilor acestora, însoţite de un ton calm, sigur sunt elemente psihologice pe care trebuie să le adopte lucrătorii organelor ce efectuează operaţiunea şi pot fi de natură să conducă la inducerea către făptuitori a unei atitudini prin care aceştia să predea de bună voie obiectele, înscrisurile, valorile care se caută. Psihologic,[39] unele din persoanele surprinse în flagrant, renunţă la adoptarea unei atitudini de negare sau violenţă, realizând că surprinderea în flagrant nu este întâmplătoare ci organizată, deci că organele de informaţii şi/sau de urmărire penală au cunoştinţă de mai mult timp de acţiunile lor ilicite, elementul surpriză al surprinderii în flagrant i-a doborât, întrucât îşi văd devoalate intenţiile şi manifestările ameninţătoare la adresa securităţii naţionale. Acest mod atitudinal caracterizează în mare parte pe făptuitorii infracţiunilor contra securităţii naţionale, dotaţi cu o inteligenţă superioară, o percepţie profundă a situaţiei de fapt în care se află. În astfel de împrejurări făptuitorii surprinşi predau obiectele, înscrisurile, valorile pe care le deţin ilicit şi care fac obiectul investigaţiei, ceea ce nu opreşte ca să se procedeze la efectuarea percheziţiei, însă desfăşurarea activităţii se derulează în parametrii unei atmosfere calme, liniştite.

Refuzul de a preda obiectele, înscrisurile, valorile cerute, însoţit sau nu de manifestări violente, agresive va fi urmat de atitudini pe măsură din partea autorităţilor, în cadrul legal oferit de prevederile în materie, putându-se ajunge până la imobilizarea sau încătuşarea persoanelor surprinse în flagrant sau la replici armate, în cazul acţiunilor violente în care se utilizează arme de foc, luări de ostatici sau alte acţiuni de acest gen (atitudinile de mai sus sunt caracteristice acţiunilor teroriste, atentate, infracţiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, dar sunt posibile şi în alte situaţii: spionaj, trădare; când făptuitorii îşi văd zădărnicite acţiunile ilicite, nu mai au nimic de pierdut, realizează inutilitatea eforturilor făcute, şi prefigurează viitorul nefast constând în condamnare, compromiterea în plan social, se şochează psihic etc.).

În primul rând se va efectua o percheziţie preliminară, destinată preîntâmpinării unor incidente cum ar fi o acţiune agresivă din partea percheziţionatului ori recurgerea la manifestări suicidale. Se va proceda la verificarea împrejurării dacă percheziţionatul nu are asupra vreo armă – albă sau de foc – sau spray-uri paralizante ori substanţe otrăvitoare[40] Din punct de vedere tactic persoana percheziţionată trebuie adusă în situaţia de imposibilitate de a reacţiona, ce se realizează prin aşezarea acesteia cu faţa la perete, i se cere să ridice mâinile deasupra capului şi să ţină picioarele depărtate unul de altul,[41] după care se palpează corpul începând de la cap spre picioare, în condiţiile ca acel care efectuează operaţiunea se află în poziţie laterală şi cu un picior în faţa piciorului din partea corpului cercetată. Se permite astfel posibilitatea de dezechilibrare rapidă a celui percheziţionat în cazul tentativei acestuia de a ataca sau fugi. Se elimină posibilitatea, nu rar încercată, ca percheziţionatul să introducă corpul delict, atunci când este realizabil, în cavitatea bucală, pentru a-l distruge prin masticaţie sau înghiţi, după cum şi orice alte tentative încercate – atacul celui care percheziţionează, distrugerea corpului delict, fuga şi orice altă diversiune posibilă –.

În continuare se execută în mod amănunţit o percheziţie preliminară a obiectelor de îmbrăcăminte, în ordinea de sus în jos, începând cu obiectele de pe corp, sacoul, pantalonii, obiectele de încălţăminte, conţinutul buzunarelor exterioare şi interioare, manşetele pantalonilor, prin palpare fermă şi strângere a porţiunilor mai groase, atât în partea din faţă cât şi în partea din spate a acestora.

După ce s-a eliminat posibilitatea şi riscul unei acţiuni agresive ori de distrugere, de aruncare a corpurilor delicte aflate asupra sa, a creării unor incidente ori manifestări suicidale din partea celui percheziţionat, operaţiune care este indicat de a fi realizată de doi lucrători la un percheziţionat, se procedează la percheziţionarea temeinică şi amănunţită a obiectelor de îmbrăcăminte şi a corpului persoanei percheziţionate, care se poate face la locul surprinderii, dar ferit de ochii curioşilor sau al unor grupuri de persoane care apar întâmplător, şi de regulă într-o încăpere sau la sediul organelor investigative,[42] ceea ce presupune atenţie sporită din partea acestora pe timpul transportului şi asigurarea prezenţei aceloraşi martori asistenţi care s-au aflat şi la locul şi momentul surprinderii în flagrant, pentru a se elimina orice comentarii şi în acelaşi timp continuitatea percepţiilor acestora.

Percheziţia obiectelor de îmbrăcăminte se va executa cu meticulozitate, bucată cu bucată, în ordinea aleasă de lucrătorii care o execută, prin palpare, pipăire şi dacă este cazul cu utilizarea de detectoare, sau alte aparate necesare. Vor fi vizate căptuşeala, cusăturile buzunarele, gulerele, ţesăturile, branţurile, tocurile, talpa de la pantofi; obiectele accesorii aflate curent asupra unei persoane: portmonee, ceasuri, brichete, tabachere, agende, mini calculatoare, etui, obiecte de podoabă, articole de papetărie (pix, stilou), portvizit, curea, ace de cravată, pipă, telefon mobil, portchei, bastoane, umbrele etc. Dacă e necesar se poate recurge le descoasere, demontare. O atenţie deosebită se va acorda şi lenjeriei de corp (desu-uri, batiste ş.a.m.d.), întrucât în cazuri celebre de spionaj au fost întâlnite situaţii de scriere cu cerneală simpatică, alte scrieri secrete, pe obiecte de lenjerie (furouri, sutiene, maiouri, cămăşi, căptuşelile hainelor) care se vor verifica cu minuţiozitate deosebită.

Percheziţia corpului unei persoane se supune regulii de bază de a se desfăşura de către persoane de acelaşi sex cu cea percheziţionată, în ordinea de sus în jos, începând cu părul, orificiile de la nivelul feţei, spatele, sub axilă, pieptul, mâinile – de la umăr la degete – picioarele prin interior şi în exterior, gambele. Se vor verifica orificiile naturale cu ajutorul instrumentelor utilizate în oftalmologie şi otorinolaringologie ori prin tuşeu, dar şi prin supunerea la raze Roentgen, prin solicitarea concursului unui medic care poate depista obiectele sau înscrisurile ascunse ori înghiţite. Atenţie deosebită se va acorda examinării părului, pielii de pe cap[43], cocul şi buclele podoabei capilare, tălpile picioarelor precum şi al protezelor – de la mâini, picioare ori dentare, alte dispozitive medicale (aparate auditive, ochi de sticlă) sau elemente medicale (corsete, centuri pentru hernie, burtiere etc.). se vor observa eventuale intervenţii chirurgicale realizate special pentru ascunderea unor obiecte miniaturizate sau mesaje cifrate pe un suport oarecare (ex.: introducerea subcutanată a acestora).

În situaţia în care au fost surprinse în flagrant mai multe persoane, percheziţia acestora se va face concomitent, pentru a nu se crea posibilitatea transmiterii unor obiecte sau înscrisuri de la unul la altul.

Percheziţia servietelor, bagajelor aflate asupra persoanei surprinse în flagrant presupune examinarea fiecărui obiect în parte aflat în acestea precum şi a lor, cu atenţie şi meticulozitate fiind posibil a fi utilizate ca ascunzători (funduri duble în ornamente, în mânere sau căptuşeală) ori în tuburi de pastă de dinţi, sprayuri, pudriere, trusă de machiaj, de bărbierit, cutii de bijuterii etc., posibilităţile fiind nenumărate. În afară de examinarea prin vizualizare şi palpare vor fi utilizate surse puternice de lumină sau chiar radiaţii, instrumente de mărit (lupă, microscop portabil, stereo microscop), orice alte dispozitive şi aparatură necesară şi utilă, putându-se recurge şi la metode de dezmembrare, de descoasere.

Valizele, servietele şi bagajele personalului diplomatic sau consular sunt inviolabile dar în condiţiile surprinderii în flagrant, în legătură cu acestea se va proceda asemenea atitudinii care se adoptă faţă de posesorii sau purtătorii acestora, adică cu menajamentele corespunzătoare rangului diplomatic sau consular.

Controlul animalelor însoţitoare, apare ca necesar uneori dat fiind multiplele posibilităţi de ascundere[44] pe care acestea le oferă, inclusiv prin practicarea unor intervenţii chirurgicale (lobotomii, introducere subcutanată a unor obiecte plate).

Percheziţia mijloacelor de transport (definiția, condițiile procedurale obligatoriu de îndeplinit pentru a fi efectuată, regulile strict procedurale privind modul de efectuare și modalitatea de fixare a rezultatelor activității se află stipulate în prevederile art. 167 din c.p.p.), pe care le-a utilizat făptuitorul surprins în flagrant este o activitate obligatorie, indiferent de faptul că persoanele în cauză au reuşit sau nu să intre în aceste mijloace – şi dacă da, cât timp au avut la dispoziţie pentru a rămâne acolo –, întrucât organele care efectuează activitatea de surprindere în flagrant au interesul de a constata orice situaţie, împrejurare, obiecte, înscrisuri, valori care sunt în legătură cu cauza investigată, sau cu alte fapte existând posibilitatea de se descoperi obiecte sau înscrisuri care relevă alte preocupări ilicite (deţinere de bancnote false,[45] droguri,[46] arme, obiecte de patrimoniu etc.). Particularităţile constructive ale mijloacelor de transport, în general autoturisme, dar nu sunt excluse nici alte categorii de autovehicule (tip dubiţă etc.), oferă multe ascunzători, în special pentru obiectele de mici dimensiuni ceea ce necesită efectuarea percheziţiei de specialişti cunoscători ale acestor ascunzători, precum şi utilizarea de mijloace tehnice specifice. În autovehiculele mari – tir-uri, dubiţe, autofurgonete –, ascunzătorile sunt mai numeroase şi mai imprevizibile, motiv pentru care prezenţa unui mecanic sau unui tinichigiu auto se impune de la sine pentru depistarea lor. Regulile tacticii şi tehnicii percheziţiei mijloacelor de transport în cazul investigării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale sunt aceleaşi ca şi în cazul altor infracţiuni[47], cu particularitatea, în anumite cazuri, că obiectele, înscrisurile ori valorile căutate pot avea dimensiuni extrem de mici până la miniaturizare, ceea ce presupune atenţie sporită, meticulozitate şi minuţiozitate în căutarea lor, ceea ce presupune calm, răbdare şi tenacitate, din partea organelor care efectuează activitatea.

De multe ori, alături de percheziţie corporală – în formele prezentate – şi a mijloacelor de transport cele mai des utilizate de făptuitorii surprinşi în flagrant (nu se exclude folosirea aeronavelor, elicopterelor, navelor fluviale şi maritime, trenurilor), cu ocazia realizării flagrantului se impune şi percheziţia spaţiilor închise ori deschise, care se face după regulile comune, aplicabile şi în situaţia în care activitatea nu este concomitentă sau incorporată în operaţiunea de surprindere în flagrant.

85.9. Luarea măsurilor cu privire la făptuitor şi la obiectele, înscrisurile, valorile descoperite

Odată efectuată percheziţia corporală, aşa cum s-a procedat şi în timpul acesteia, persoana percheziţionată va fi observată permanent, fiind supravegheată pentru a nu-i oferi posibilitatea dispariţiei de la locul surprinderii în flagrant. Această atitudine se adoptă faţă de toţi făptuitorii surprinşi, care vor fi izolaţi unii de ceilalţi. Comportamentul lucrătorilor care execută operaţiunea de surprindere în flagrant trebuie să fie demn şi să se subordoneze prevederilor legale (art.51 din codul de procedură penală), în sensul de a trata făptuitorii cu respectarea demnităţii umane, fiind interzisă supunerea acestora la tortură, tratamente cu cruzime, inumane ori degradante.

Făptuitorul va fi condus la sediul organului de urmărire penală.

Înainte de efectuarea percheziţiei corporale, a bagajelor şi a mijloacelor de transport, la cererea formulată de făptuitori, în timpul derulării acesteia sau oricând solicită, acestora li se va asigura prezenţa apărătorului ales sau din oficiu, oricum organele care au realizat operaţiunea au obligaţia de a-i încunoştinţa pe făptuitori că au dreptul de a fi asistaţi de un apărător.

În cazul unor atitudini violente din partea făptuitorilor, se poate recurge la imobilizarea acestora, iar în situaţia intervenirii unor incidente legate de starea de sănătate, se va asigura prezenţa unui medic sau chiar transportarea la unitate spitalicească, sub supraveghere.

Obiectele, înscrisurile, valorile găsite cu ocazia surprinderii în flagrant şi cu ocazia percheziţiilor efectuate, se ridică potrivit regulilor clasice privind manipularea, ambalarea, transportarea, individualizarea prin descrierea caracteristicilor acestora, după ce s-a procedat la fotografierea ori filmarea locurilor unde au fost găsite, a ascunzătorilor, şi apoi în detaliu, pentru relevarea caracteristicilor individuale conform regulilor tactice criminalistice. Se va avea în vedere că unele obiecte, înscrisuri sau valori sunt purtătoare de urme (exemplu: urme papilare). Acestea vor fi supuse examenelor criminalistice specifice pentru exploatarea şi valorificarea urmelor respective.

85.10. Cercetarea la faţa locului

În anumite situaţii, funcţie de natura faptei comise, de modalitatea faptică concretă a săvârşirii, se impune ca activitatea de surprindere în flagrant să fie completată cu cercetarea la faţa locului respectiv, care în astfel de împrejurări poate fi: locul în care s-a realizat nemijlocit activitatea ilicită: în spaţiu închis ori deschis, în mijloace de transport, în locuri private sau publice[48]; pe itinerarul parcurs de către făptuitori; perimetrul în jurul locului unde s-a realizat surprinderea în flagrant etc.

Necesitatea efectuării acestei activităţi decurge din împrejurarea că în locurile enumerate exemplificativ mai sus, făptuitorii au putut să lase urme, care dacă nu sunt descoperite şi exploatate, pot influenţa negativ cursul cercetărilor ulterioare, în sensul că nu s-au clarificat toate împrejurările cauzei ce poate impieta asupra aflării adevărului, iar regulile tactice care trebuie respectate cu ocazia efectuării acestei activităţi sunt cele cunoscute, cu particularităţile corespunzătoare fiecărui caz concret.

85.11. Ascultarea făptuitorului şi a martorilor oculari

Cu ocazia realizării surprinderii în flagrant, se va proceda şi la ascultarea făptuitorului şi a martorilor oculari în legătură cu cele întâmplate şi percepute. Activitatea va consta în ascultarea şi consemnarea relatării libere a acestor categorii de persoane, fără intervenţia, prin punerea de întrebări de către lucrătorii organelor care au realizat operaţiunea.

[92] Fixarea rezultatelor constatării infracţiunii flagrante în cazul infracțiunilor contra securității naționale și actelor de terorism

Realizarea surprinderii în flagrant se materializează într-un proces-verbal, care trebuie să cuprindă, potrivit legii, următoarele: ● titlul actului, data şi locul întocmirii, calitatea, numele, prenumele şi unitatea din care fac parte cei care au făcut constatarea, specialiştii asimilaţi;modul de sesizare (se vor invoca actele premergătoare) şi motivarea declanşării operaţiunii; ● datele de identificare a martorilor asistenţi; ● activitatea ilicită constatată; ● datele de identificare a făptuitorului; ● datele de identificare a martorilor oculari; ● rezultatele percheziţiei corporale şi ale mijloacelor de transport şi măsurile luate în legătură cu obiectele, înscrisurile, valorile ridicate şi cele care au fost găsite, dar nu au fost ridicate; ● rezultatele cercetării la faţa locului, dacă s-a efectuat; ● în legătură cu aducerea la cunoştinţă făptuitorilor despre posibilitatea de a fi asistaţi de un apărător ales sau din oficiu, şi, despre prezenţa acestuia, la care anume activităţi, din ce moment al derulării activităţilor; ● explicaţiile, “relatările libere” ale făptuitorilor şi martorilor oculari; ● obiecţiunile formulate de persoanele consemnate în procesul-verbal; ● despre utilizarea mijloacelor tehnice folosite: ce anume aparate, dispozitive, detectoare, etc., în ce momente, ce s-a realizat prin utilizarea acestora şi faptul că înregistrările făcute, materializate în filme, fotografii, benzi magnetice, casete video sau audio, se ataşează în original şi sigilate; ● durata desfăşurării activităţii, eventuale incidente apărute şi modul de rezolvare a acestora.

Este recomandabil, şi practica investigării infracţiunilor contra securității naționale și acte de terorism o demonstrează, că realizarea surprinderii în flagrant să fie fixată prin: fotografii, filme, înregistrări audio-video, schiţe din care rezultă fără putinţă de tăgadă, întreaga derulare a activităţilor desfăşurate şi surprinse, avantajul folosirii unor asemenea mijloace tehnice fiind evidentă. Vizionarea şi examinarea ulterioară oferă posibilitatea de a se remarca momente, atitudini, reacţii în amănunţime, care în timpul derulării operaţiunilor pot scăpa, în mod obiectiv, atenţiei celor care le-au executat.

[86] Concluzii comparative între constatarea infracțiunii flagrante și Constatarea comună a infracțiunii

Ilustrarea 5

CAPITOLUL XII. TACTICA CRIMINALISTICĂ PRIVIND ORGANIZAREA, PLANIFICAREA ȘI ELABORAREA VERSIUNILOR PROCESULUI INVESTIGATIV PENAL (URMĂRIRE PENALĂ) ÎN CAUZELE PENALE AVÂND CA OBIECT INFRACȚIUNI CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE ȘI DE TERORISM[49]

Secțiunea 1

[87] Direcţiile investigative în cauzele penale concrete privind infracțiunile contra securității naționale și infracțiunile de terorism. Prezentare generală.

A. Verificarea actului de sesizare în cauzele penale având ca obiect infracțiuni contra securității naționale și de terorism

B. Elaborarea versiunilor cu prilejul verificării actului de sesizare

C. Stabilirea problemelor de lămurit și a activităților de întreprins pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei investigate

D. Organizarea urmăririi penale în cauza concretă investigată

E. Planificarea urmăririi penale în cauza concretă investigată

F. Folosirea unor modalităţi de acţiune investigativă concertate, realizate de unităţi interforţe investigative specializate

G. Alegerea şi utilizarea la momentul tactic oportun a procedeelor probatorii și metodelor speciale de cercetare prevăzute de codul de procedură penală, adecvate şi eficiente, pentru descoperirea, constatarea, administrarea probatoriului şi dovedirea vinovăţiei, funcţie de particularităţile cazului concret investigat

Secțiunea a 2-a

[88] Verificarea actului de sesizare de către organele de urmărire penală până la momentul continuării urmăririi penale față de persoană. Problematici.

88.1. Verificarea conținutului actului de sesizare (plângere, denunț) în legătură cu infracţiunile contra securității naționale și acte de terorism presupune următoarele problematici:

– verificări în ce privește realitatea şi autenticitatea ori al nerealităţii şi tendenţiozităţii acestuia, bunei sau relei credinţe,

– constatarea necesității completării şi clarificării actului de sesizare ceea ce este posibil în primul rând prin obţinerea răspunsului la o suită de întrebări referitoare la faptele, situaţiile, împrejurările descrise în actul de sesizare.

Aceste întrebări au ca destinaţie lămurirea următoarelor aspecte: ce faptă s-a comis şi care este natura ei?; unde s-a comis fapta, situaţia, împrejurarea investigată?; când a fost săvârşită?; cine este autorul ei?; cum, în ce mod a săvârşit-o?; cu ajutorul cui?; în ce scop a fost săvârşită?, la care se adaugă apoi altele, referitoare la persoana petiţionarului sau denunţătorului şi latura atitudinală a acesteia: cine este petiţionarul sau denunţătorul; acesta este de bună sau de rea credinţă; ce anume l-a determinat pe denunţător la sesizarea activităţilor ilicite organelor de urmărire penală sau celor de informaţii: sentiment civic, se autodenunţă, uzitează de prevederile de impunitate sau reducere a pedepsei prevăzute de lege, dorinţa de a se înscrie în solda serviciilor unui alt stat şi dacă da, de ce: pentru înavuţire, pentru motive politice, ideologice, nedreptate socială, impact cu criteriile de propensiune profesională de la serviciul de informaţii din care face parte; situaţia sanitară a sa sau a familiei îi impune procurarea de sume de bani peste cele care le obţine ilicit, oare nu cumva se doreşte infiltrarea sa în serviciile de informaţii de către organisme externe, denunţul formulat având menirea de a-l introduce în acestea.

88.2. O altă suită de problematici sunt cele existente în cazul sesizării din oficiu (sesizare conform prevederilor art. 61 alin. 1 lit. c din c. p. p.):

– documentaţia informativă sau cea care semnalează fapte, situaţii, împrejurări reflectă realitatea sau este rodul doar al unui lanţ de coincidenţe şi întâmplări;

– sursele de informare exprimă bună sau rea credinţă, nu fac cumva parte dintr-un joc operativ al unui serviciu de informaţii advers sau reprezintă înscenări rod al unor răzbunări;

– sesizarea este sinteza corectă a materialului informativ de “primă mână” sau prezintă erori de apreciere şi evaluare.

88.3. În sfârşit, un alt set de problematici se referă la gradualitatea şi succesiunea actelor de verificare ce se impun a fi întreprinse:

– se operează doar cu activităţi cunoscute sub denumirea generică de verificare pasivă (de exemplu, obţinerea de relaţii oficiale de la instituţii publice) sau se impune adoptarea directă a procedeelor de supraveghere tehnică și metodelor speciale de cercetare ori a altor procedee probatorii prevăzute de codul de procedură penală (conservarea datelor informatice, percheziție, ridicarea de obiecte şi înscrisuri sau este cazul organizării surprinderii în flagrant, audierea persoanelor – denunțători, martori, persoana vătămată, cercetare la fața locului ș.a.);

– care este succesiunea în care se vor efectua activităţile secvenţiale din cadrul actelor de verificare, prealabile continuării urmăririi penale față de persoane.

Activităţile din cadrul verificării actului de sesizare într-o investigaţie concretă pot fi planificate să fie executate într-o anumită succesiune sau concomitent, eventualele priorităţi stabilindu-se în funcţie de momentele operative care se crează, întâietate având întotdeauna acelea care sunt destinate înlăturării pericolelor iminente la adresa securității naţionale și acte de terorism, precum şi cele care vizează viaţa şi integritatea fizică a persoanelor ori dezastre, distrugeri, ca să nu mai vorbim de conflicte sau acţiuni armate.

Acesta este cadrul general al problematicii pe care îl au verificările cu privire la actul de sesizare și până la continuarea urmăririi penale față de persoană, întreprinse în cadrul unei investigaţii privind o infracțiune contra securității naționale sau act de terorism, fiecare caz în parte având particularităţile şi specificităţile sale, care determină stabilirea şi a altor probleme de clarificat şi, funcţie de acestea, activităţile concrete de întreprins pentru lămurirea lor.

Scopul şi finalitatea acestor verificări este de a verifica, completa, preciza conţinutul informativ – cantitativ şi valoric – al actului de sesizare, de a identifica şi stabili indiciile temeinice care să conducă organul de urmărire penală la luarea unei decizii în legătură cu actul de sesizare, fie prin dispunerea începerii urmăririi penale – in personam, fie prin dispunerea clasării urmăririi penale în cauza respectivă.

Secțiunea a 3-a

[89] Versiunile în cadrul activității de verificării actului de sesizare.

89.1. Poziţia centrală în cadrul planificării activității de verificare a actului de sesizare o reprezintă versiunile[50] pe care le abordează organul de urmărire penală în legătură cu două aspecte principale:

a) referitor la necesitatea verificării, completării şi precizării actului de sesizare;

b) privind faptele, situaţiile, împrejurările decelate în actul de sesizare, în sensul dacă:

– acestea se circumscriu elementelor constitutive ale infracţiunilor contra securității naţionale sau acte de terorism;

– conțin elemente ale unor alte infracţiuni prevăzute în codul penal sau legi speciale;

– reprezintă simple fapte de viaţă, care nu îmbracă elemente de natură infracţională, reprezentând eventual contravenţii, abateri disciplinare, administrative sau fapte care se circumscriu răspunderii civile delictuale.

89.2. Elaborarea versiunilor este necesară pentru ca organul de urmărire penală să ştie dacă se impune sau nu declanşarea urmăririi penale față de fapta sesizată și începerea efectuării verificărilor în legătură cu aspectele învederate în actul de sesizare, dacă aceste verificări îşi pot atinge scopul şi finalitatea pentru care sunt instituite şi, în caz afirmativ, care sunt limitele până la care se pot întinde sub aspectul conţinutului lor.

89.3. Următoarele presupuneri logice ale organului de urmărire penală pot să constituie versiuni:

a) în actul de sesizare sunt decelate fapte, situaţii, împrejurări reale şi autentice;

b) faptele, situaţiile şi împrejurările relevate oferă date, indicii şi informaţii din care se desprinde doar virtuala sau presupusa existenţă a unei infracțiuni contra securității naţionale sau act de terorism, şi ele nu sunt suficiente – cantitativ şi valoric – pentru a se putea trage o concluzie preliminară în legătură cu reala şi autentica existenţă a elementelor constitutive ale infracțiunii, considerent pentru care este necesară completarea, precizarea actului de sesizare;

c) prin actul de sesizare se încunoştinţează organul de urmărire penală cu fapte, situaţii, împrejurări nereale, care nu-şi au corespondent în realitatea faptică, prezentate tendenţios şi răuvoitor, cu scop de răzbunare sau pentru a crea panică, dezordine, bulversarea derulării normale a vieţii sociale, economice într-o anumită zonă, mediu, sau pur şi simplu sunt fabulaţii.

89.4. Versiunile îşi au problemele lor specifice de clarificat care se lămuresc prin întreprinderea anumitor activităţi, iar menţinerea sau eliminarea lor se realizează în principal prin verificarea concretă a veridicităţii faptelor, situaţiilor, împrejurărilor concrete, despre care se face referire în actul de sesizare.

Activitatea de elaborare a versiunilor dă sens şi perspectivă investigaţiilor întreprinse, unele dintre ele având drept scop evidenţierea stărilor de fapt, direcţionarea investigării spre găsirea datelor, indicilor şi informaţiilor temeinice care demonstrează existenţa situaţiilor, împrejurărilor şi faptelor care reprezintă infracțiuni contra securității naţionale sau acte de terorism, altele vizând însuşiri pe care trebuie să le aibă organele de urmărire penală şi cele care au atribuţii în domeniul securității naţionale, ceea ce presupune respectarea anumitor criterii ce stau la baza elaborării lor:

– astfel, organul de urmărire penală trebuie să aprecieze dacă datele ce privesc natura faptei, împrejurările săvârşirii constituie infracțiuni contra securității naţionale sau acte de teorism, modul de comitere şi altele, sunt suficiente din punct de vedere cantitativ şi corespunzătoare sub aspect calitativ. Atunci când se constată lipsa sau insuficienţa unor astfel de date se impune suplimentarea informațiilor;

– activitățile întreprinse pentru lămurirea unei versiuni trebuie să ofere, sub aspect calitativ, date, indicii şi informaţii obiective care să provină din fapte sigur determinate. Nu orice presupunere, – supoziţie –, sau orice explicaţie abstract posibilă poate să constituie versiune şi este necesar de a exista un suport obiectiv demonstrat prin activităţi derulate corect şi în temeiul legii. Menţiunile vagi, imprecise, incoerente din cuprinsul actului de sesizare trebuie completate, precizate, clarificate prin invitarea petiţionarului sau a denunţătorului – persoană fizică sau juridică – în faţa organului de urmărire penală, iar pentru confirmarea sau infirmarea aspectelor sesizate se impune declanşarea actelor premergătoare care au menirea de a le verifica.

– la baza elaborării versiunilor în cadrul verificărilor prealabile trebuie să stea întotdeauna elemente de fapt, temeiuri care să facă explicaţia dată, obiectiv posibilă, plauzibilă, verosimilă. Numai în acest fel se evită formularea de versiuni fanteziste, lipsite de temei, rupte de realitate.

Pentru elaborarea unei versiuni este suficient un singur element de fapt, nefiind necesar un material documentar complex[51].

De pildă confecţionarea şi deţinerea unui dispozitiv de ascultare a convorbirilor ambientale, împrejurare sesizată într-un denunţ, constituie un temei suficient pentru organele de urmărire penală de a verifica actul de sesizare, prin declanşarea verificărilor prealabile în vederea executării cărora se vor elabora versiuni.

Sau, constatarea S.R.I. conform art.61 alin.1 lit.c din c. p. p., în legătură cu suspiciunea de comitere a comunicării de informații false, urmată de sesizarea din oficiu a organului de urmărire penală, reprezintă îndrituirea certă de a se declanşa urmărirea penală față de faptă, urmând a se verifica, completa, preciza actul de sesizare, în acest sens fiind necesară elaborarea de versiuni.

– datele, indiciile, informaţiile, situaţiile de fapt care stau la baza elaborării versiunilor trebuie să se afle într-un anumit raport cu faptele a căror explicaţie se urmăreşte.

Astfel de date îşi au provenienţa în actul de sesizare. Informaţiile obţinute prin “activităţile specifice” executate de organele de stat cu atribuții domeniul securității naţionale sintetizate în constatarea înaintată organelor de urmărire penală sau invocate în solicitarea autorizaţiei efectuării actelor prevăzute de art. 14 alin.2 din Legea nr. 51/1991 reprezintă o sursă corespunzătoare pentru ca organele de urmărire penală să fie în măsură să elaboreze versiunile de cercetare, ele fiind raportate evident la o situaţie faptică.

În procesul de elaborare a versiunilor, regula generală o reprezintă întemeierea acestora pe “activităţile specifice” derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naţionale pentru culegerea de informaţii generale, şi nu în ultimul rând, în banca de date a acestor organe.

– elaborarea judicioasă a versiunilor este supusă şi cerinţei referitoare la calităţile pe care trebuie să le îndeplinească organul judiciar. Este vorba în primul rând de cunoştinţele de specialitate ale celui care efectuează urmărirea penalăşi de experienţa şi capacitatea acestuia de a opera cu principalele forme de raţionament. Deci formularea versiunilor presupune o solidă formaţie juridică, concretizată prin ample cunoştinţe din domeniul dreptului procesual penal, medicinei legale, logicii, psihologiei judiciare ş.a. şi bineînţeles din domeniul tehnicii, tacticii şi metodologiei investigării criminalistice a infracţiunilor. Este şi firesc să fie aşa, atâta timp cât, cel puţin în faza iniţială a cercetărilor, majoritatea informaţiilor privitoare la faptă şi făptuitori provin din surse neprocesuale. Privite din această perspectivă, cunoştinţele generale din diferite ramuri ale ştiinţei îl vor ajuta cu siguranţă să elaboreze versiuni plauzibile. Nu trebuie omisă nici contribuţia pe care o poate avea experienţa profesională – considerată de teoreticienii şi practicienii investigaţiilor un veritabil optimizator al întregii activităţi de efectuare a actelor premergătoare – şi nici cunoaşterea temeinică a metodologiei de cercetare a fiecărui gen de infracţiuni.

– elaborarea corectă a versiunilor pentru verificarea actului de sesizare este facilitată de intuiţia – flerul – celui care efectuează investigaţia, facilitată şi de capacitatea sa de a găsi rapid cele mai adecvate soluţii problemelor diverse ce apar pe parcursul acesteia. Intuiţia nu este o însuşire înnăscută, o calitate ieşită din comun ci ea constituie o aptitudine a organului de investigare şi urmărire penală de a descoperi – nemijlocit şi imediat – pe cale raţională, adevărul, prin valorificarea experienţei şi cunoştinţelor dobândite anterior. Pe bună dreptate, literatura de specialitate apreciază că spontaneitatea soluţiei găsite este, în realitate, pregătită de o activitate intelectuală prealabilă, de experienţa acumulată anterior şi – într-o oarecare măsură – de prelucrarea inconştientă a acestora[52].

– elaborarea versiunilor presupune şi cerinţa ca organul de investigare şi urmărire penală să aibă aptitudinea de a opera cu formele de raţionament.[53]

89.5. Printre problemele specifice de clarificat în cadrul fiecărei versiuni, cu titlu orientativ, enumerăm:

1. Pentru versiunea că aspectele relevate în actul de sesizare sunt reale şi autentice:

– în ce constă infracțiunea contra securității naţionale sau acte de terorism, respectiv modalitatea faptică concretă în care se manifestă, în ce fază de derulare se află, cărei modalități normative alternative se circumscrie;

– cine sunt participanţii, calitatea acestora;

– unde, când şi cum s-au produs manifestările ilicite;

– sunt implicaţi şi factori externi, iar dacă da, care sunt aceşti factori: organisme guvernamentale, politice, grupări ideologice, extremiste, fundamentaliste, organizaţii neguvernamentale, grupări de interese financiare, există interese politice, etnice, sociale, militare, ecologice;

– care este starea de pericol ce se profilează: iminent, pe termen mediu sau mai îndelungat, există şi alte riscuri ori vulnerabilităţi proxime;

– ce măsuri preventive se impun cu celeritate;

– care sunt căile, metodele, mijloacele, tehnicile şi procedeele investigative cele mai adecvate pentru demersul investigativ care se va întreprinde.

2. Pentru versiunea că aspectele relevate sunt insuficiente cantitativ şi valoric, pentru a se putea formula o concluzie preliminară în legătură cu existenţa, în realitate, a unei ameninţări la adresa siguranţei naţionale:

– sunt necesare doar precizări ori completări ale actului de sesizare sau explicaţii mai ample şi consistente;

– care sunt elementele sau aspectele nelămurite, în ce constau acestea, nelămuririle vizează fapte, stări, situaţii, împrejurări sau se referă la persoane şi comportamentul acestora;

– în ce constau şi care sunt elementele de fapt ce pot să contureze o imagine cu potenţial evaluativ, concret, care să edifice clar asupra stării de lucruri semnalate în actul de sesizare;

– aspectele semnalate nu vizează domeniul siguranţei naţionale, ci alte fascicole de relaţii sociale ocrotite de lege;

– împrejurările aduse la cunoştinţa organelor de urmărire penală nu au nici un fel de semnificaţie ilicită penală.

3. În cazul versiunii că sunt sesizate fapte, situaţii, împrejurări, stări de lucruri, nereale:

– care a fost mobilul şi scopul depunerii sesizării;

– care este persoana sau persoanele care au luat decizia formulării sesizării;

– gestul acesteia constituie sau nu o manifestare ilicită;

– care a fost modalitatea de concepere a acţiunii şi gradul de participare al persoanelor implicate;

– este o manifestare singulară sau concertată;

– sunt implicaţi factori extranei (manopere ale unor servicii străine, etc.);

– autorul gestului este bolnav psihic.

Pentru fiecare dintre problemele de clarificat se stabilesc activităţi de întreprins în cadrul fiecărei probleme de lămurit urmându-se a se preciza în ce anume modalitate concretă se va rezolva.

Organele de urmărire penală vor stabili una sau mai multe activităţi concrete, vor alege metodele, mijloacele şi procedeele investigative penale idonee corespunzătoare şi adecvate fiecărei probleme de clarificat, stabilind pentru fiecare în parte, cine anume le execută (o singură persoană, un colectiv, compartimente diferite din cadrul aceleaşi instituţii), responsabilităţi (coordonatori, şefi nemijlociţi, persoane de legătură, executanţi) şi termene în care să fie executate sarcinile.

Secțiunea a 4-a

[90] Stabilirea problemelor de lămurit și a activităților de întreprins pentru clarificarea tuturor aspectelor cauzei investigate

90.1. Aspecte generale

Problemele de clarificat în cadrul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism reprezintă aspectele pe care trebuie să le lămurească investigarea respectivă în legătură cu fapta comisă şi împrejurările acesteia, autorul faptei şi participanţii la săvârşirea ei precum şi consecinţele produse.

Clarificarea problemelor de lămurit în cursul investigării infracțiunilor contra securității naționale ori de terorism nu reprezintă un scop în sine, ci reflectă maniera ordonată, logică şi coerentă prin care organul judiciar îşi propune şi organizează activităţile în vederea elucidării cauzei concrete sub toate aspectele.

Conţinutul problemelor de lămurit îşi are izvorul în actul de sesizare, astfel că în stadiul incipient al cercetării acestea vizează un cadru amplu cuprinzând, cel puţin, acele probleme exprimate în “formula celor 7 întrebări[54], urmând ca, pe măsură ce prin activităţile întreprinse se obţin răspunsurile necesare, problematica să se diminueze ori, dimpotrivă, să se amplifice sau diversifice. Chiar în faza de debut a investigaţiei, “ formula celor 7 întrebări ” nu trebuie aplicată rigid, ci se raportează permanent atât la datele rezultate in actul de sesizare şi primele activităţi de cercetare derulate, cât şi la elementele de conţinut ale infracţiunii deduse investigaţiei[55]. Aşa de pildă, în cazul în care una din infracţiunile contra securităţii naţionale a fost surprinsă în flagrant fie spontan, fie urmare a organizării surprinderii flagrantului, răspunsurile la unele dintre problemele de clarificat sunt obţinute din activităţile derulate.

Esenţial este ca problematicile de lămurit, pe care şi le prefigurează organul judiciar, să nu se extindă nejustificat şi astfel să se realizeze strângerea mai multor date decât cele necesare pentru clarificarea cauzei sub toate aspectele, ceea ce ar conduce la îndepărtarea de problemele esenţiale şi disiparea eforturilor în activităţi ineficiente, iar pe de altă parte o supraîncărcare cu acte de urmărire penală care nu profită investigaţiei.

În acelaşi timp, trebuie ţinut seama că, în anumite investigaţii, răspunsurile oferite la întrebările din “formula celor 7 întrebări” sunt neîndestulătoare şi insuficiente pentru clarificarea pe deplin a obiectului investigaţiei, situaţii în care se impune o detaliere a problematicilor.

Aşa de pildă, în cazul atentatului care pune în pericol securitatea naţională, obţinerea răspunsului la întrebarea cine este autorul faptei şi care a fost instrumentul (arma) utilizată devine neîndestulător pentru economia investigaţiei, fiind necesar să se lămurească provenienţa armei, scopul acţiunii sale şi altele.

Orice răspuns obţinut la problemele de lămurit stabilite iniţial determină clarificarea unor noi aspecte referitoare la fapte, activităţi, persoane, existând o înlănţuire permanentă de întrebări şi răspunsuri în investigaţia întreprinsă, a căror finalitate conduce la realizarea obiectului urmăririi penale, ceea ce obligă organul judiciar la exercitarea unui rol activ.

În situaţiile în care faptele care vizează infracțiuni contra securităţii naţionale ori acte de terorism sunt descoperite ca urmare a “activităţilor specifice“ derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale sesizarea organului judiciar are loc în modalitatea sesizării din oficiu, astfel că unele din problemele de lămurit sunt, în parte, clarificate din faza de investigație informative – operative.

Aşa de pildă, în cazul autosesizării în legătură cu comiterea unei infracţiuni de trădare prin transmitere de informaţii secrete de stat sau divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, în raport de care au fost desfăşurate “activităţi specifice” sunt clarificate problemele referitoare la persoana făptuitorului care a procurat, deţinut sau transmis documente, date ori informaţii clasificate drept secret de stat. În asemenea investigaţii se relevă, şi în materia stabilirii problemelor de lămurit, continuitatea, întrepătrunderea şi intercondiţionarea dintre faza investigative informative – operative şi cea de urmărire penală, ceea ce este specific investigaţiilor având ca obiect infracţiuni contra securităţii naţionale și terorism.

Categoriile de probleme de lămurit caracteristice fazei investigative informativ – operative, clarificate, în parte sau deplin în această fază, sunt preluate şi diversificate în timpul derulării urmăririi penale, în vederea edificării complete a organului judiciar în legătură cu cauza dedusă investigaţiei.

Problemele stabilite pentru a fi clarificate se particularizează funcţie de specificul fiecărei cauze concrete investigate, determinat de natura faptei, circumstanţele de loc şi timp în care s-a comis, mijloacele, metodele şi procedeele utilizate de făptuitor, mobilul şi scopul activităţii ilicite, făptuitori, calitatea şi contribuţia fiecăruia în realizarea acţiunii-inacţiunii si altele.

Odată stabilite problemele de lămurit, pentru fiecare dintre acestea, organul judiciar va desfăşura activităţile de urmărire penală necesare clarificării lor.

Fiecare problemă de lămurit se clarifică prin folosirea metodelor, mijloacelor ori procedeelor probatorii prevăzute de lege, în mod singular sau concertat şi într-o ordine de prioritate apreciată drept oportună şi necesară de către organul judiciar.

Astfel, la identificarea autorului unei infracţiuni la adresa securităţii naţionale şi dovedirea vinovăţiei pot concura rezultatele utilizării interceptării comunicaţiilor, reţinerii şi verificării corespondenţei, constatărilor ori expertizelor criminalistice, dar şi cercetarea la faţa locului, percheziţia ori organizarea surprinderii în flagrant ş.a.

Indiferent de particularităţile fiecărui caz concret de infracţiune contra securităţii naţionale sau acte de terorism, investigaţia întreprinsă presupune stabilirea unor categorii de probleme de lămurit, al căror răspuns este absolut necesar clarificării cauzei respective şi fără de care nu există posibilitatea realizării, de către organul judiciar, a împrejurării dacă sunt conturate sau nu elementele constitutive ale unei astfel de infracţiuni.

Aceste probleme de lămurit au un caracter principal, ele diversificându-se în fiecare caz concret, şi sunt următoarele: 1) activitatea ilicită desfăşurată; 2) căile, metodele şi mijloacele folosite; 3) locul şi timpul săvârşirii infracţiunii; 4) identitatea şi calitatea victimei ameninţării la adresa securităţii naţionale; 5) consecinţele infracţiunii comise; 6) formele de vinovăţie, mobilul şi scopul activităţii ilicite; 7) identificarea infractorilor, calitatea acestora şi contribuţia pe care a avut-o fiecare la comiterea infracţiunii.

Funcţie de natura infracţiunii comise şi particularităţile acesteia, şi obţinerea răspunsurilor la aceste probleme principale, prin activităţile întreprinse, ele îşi capătă ordinea de prioritate necesară clarificării.

De exemplu, în cazul iminenţei producerii unor urmări letale ori dezastruoase, întâi se impune identificarea infractorului în vederea curmării acţiunilor sale, urmând ca doar ulterior să se pună problema stabilirii formei sale de vinovăţie, a mobilului şi scopului manifestării sale.

Problemele principale de lămurit sunt subsumate unei probleme centrale, care reprezintă sarcina generală a organului judiciar şi constă în stabilirea împrejurării dacă fapta comisă a creat o stare de pericol pentru securitatea naţională sau nu, cunoscut fiind că infracţiunile contra securităţii naţionale sunt infracţiuni de pericol, iar unele dintre ele au drept urmare şi producerea unui rezultat material (cum ar fi, de pildă, vătămarea integrităţii corporale sau moartea victimei ori a mai multor persoane, în cazul atentatelor; distrugeri, degradări în cazul actelor de diversiune).

Înainte de toate urmează a se stabili dacă faptele ilicite deduse investigației penale vizează sau nu securitatea națională. {a se vedea supra paragr. [7]}

Conceptual „securitatea naţională”, este definită în prevederile art. 1 din Legea nr. 51/1991 ca reprezentând „starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor cetăţenilor, potrivit normelor democratice statornicite prin Constituţie”.

În conceptul larg de securitate naţională sunt încorporate componentele de securitatea economică, securitate energetică şi a comunicaţiilor, securitatea urbană, securitatea umană, securitatea politică, securitatea socială, securitatea culturală, securitatea ecologică, securitatea informațională, securitate cibernetică ș.a., acceptându – se dimensiunea politică, militară, economică, ecologică și cibernetică a acestui concept[56], “ce include apărarea națională, siguranța și ordinea publică[57], fiind un “concept complex cu trei componente strategice fundamentale:siguranța națională, apărarea națională și ordine publică”[58], subliniindu – se că: “ securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o component social și economică.Astfel, nu numai existența unei situații manu militari atrage aplicabilitatea noțiunii de Securitate națională, din textul art. 53 din Constituție, ci și alte aspect din viața statului – precum cele economice, financiare, sociale – care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului. Situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică ațării și, implicit, securitatea națională”[59]

În documente programatice și directivele naționale în domeniul securității naționale sunt detaliate explicațiile referitoare la componentele conceptului de securitate națională și evidențiate elementele ce se iau în analiză pentru a aprecia asupra existenței sau nu a lezării securității naționale: {a se vedea paragr. [3] și [7]}

Descifrarea de către organul judiciar al factorului volitiv și intelectiv ce însoțește actele materiale ce sunt supuse investigației penale, deci a intenției și voinței făptuitorului de a acționa împotriva securității naționale și nu a altei/altor valori ocrotite și apărate de codul penal, pornește, înainte de orice altă activitate intelectivă și investigativă a organului judiciar, de la stabilirea dacă vreuna din valorile enunțate sunt vizate sau nu de actele materiale investigate, urmând ca în continuare, pe parcursul avansării în urmărirea penală, să observe, să constate și să evalueze elementele ce țin de latura obiectivă.

Cu alte cuvinte, investigația se va orienta în primul rând spre constatarea și compararea concordanței dintre conținutul obiectiv al actele materiale comise de către făptuitori cu acela al normei de încriminare, ocazie cu care va observa dacă și în ce măsură fapta/ele concretă/e au aptitudinea de a leza ceea ce legiuitorul a înțeles prin noțiunea de “securitate națională”, valorile naţionale, interesele naţionale, precum și interesele și obiectivele naţionale de Securitate.

Pericolul pentru starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român, ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit normelor democratice statornicite prin Constituţie, ce reprezintă valorile subsumate conceptului legal de securitate naţională, presupune posibilitatea obiectivă ca acestea să fie atinse, lezate sau înfrânte prin activitatea ilicită săvârşită, ceea ce se realizează implicit prin comiterea faptei.

Prin raportarea faptei concrete şi a împrejurărilor acesteia la setul de valori, care se încorporează în valorile fundamentale susmenţionate, organul judiciar ajunge la concluzia dacă infracţiunea comisă se circumscrie sau nu genului de fapte ilicite care sunt incriminate ca infracţiuni contra securităţii naţionale.

În cazul activităților ilicite susceptibile de a se circumscrie tipicității infracțiunilor de terorism, problema centrală a cărei clarificare incumbă organului de urmărire penală constă într – un complex de probleme subsecvente, după cum urmează:

– stabilirea împrejurării dacă fapta comisă se circumscrie terorismului, adică acelor categorii acţiuni şi/sau ameninţări care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională și prezintă următoarele caracteristici {a se vedea supra paragr. [26]}:

a) sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente şi/sau distructive;

b) au ca scop realizarea unor obiective specifice, de natură politică;

c) vizează factori umani şi/sau factori materiali din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, populaţiei civile sau al oricărui alt segment aparţinând acestora;

d) produc stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopurilor urmărite ( 1 din Legea nr. 535/2004).

– dacă îndeplinesc una dintre următoarele condiţii (alternative și nu cumulative):

1. au fost săvârşite cu violenţă şi au produs stări de nelinişte, nesiguranţă, teamă, panică sau teroare în rândul populaţiei;

2. au atentat grav asupra factorilor umani specifici (persoanele incluse direct în mecanismele funcţionale politogene ale entităţii-ţintă, respectiv demnitari, militari, funcţionari, precum şi reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale;) şi nespecifici (persoanele incluse indirect în mecanismele politogene ale entităţii-ţintă, în general populaţia civilă;), precum şi asupra factorilor materiali (factorii de mediu, culturile agricole şi şeptelul, alimentele şi alte produse de consum curent, obiectivele de importanţă strategică, militare sau cu utilitate militară, facilităţile de infrastructură ale vieţii sociale, facilităţile de stat şi guvernamentale, sistemele de transport, telecomunicaţii şi informaţionale, simbolurile şi valorile naţionale, precum şi bunurile mobile sau imobile ale organizaţiilor internaţionale;);

3. au urmărit realizarea unor obiective specifice, de natură politică, prin determinarea autorităţilor statului sau a unei organizaţii internaţionale să dispună, să renunţe sau să influenţeze luarea unor decizii în favoarea entităţii teroriste ( 2 din Legea nr. 535/2004).

– prezintă sau și elemente de extraneitate, adică dacă sunt de natură transnaţională, respectiv dacă s – au comis ori sunt în curs de comitere într – una din următoarele circumstanțe: i) sunt săvârşite pe teritoriul a cel puţin două state; ii) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar o parte a planificării, pregătirii, conducerii sau a controlului acestora are loc pe teritoriul altui stat; iii) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar implică o entitate teroristă care desfăşoară activităţi pe teritoriul altui stat; iv) sunt săvârşite pe teritoriul unui stat, dar au efecte substanţiale pe teritoriul altui stat ( 2 din Legea nr. 535/2004).

Neclarificarea problemei centrale este de natură să conducă la aprecierea greșită a naturii penale a faptei comise și, pe cale de consecință, la diagnosticarea total eronată a acesteia, așa cum s – a întâmplat într – o cauză a D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 535/2004 (înainte de modificarea prin art. 159 pct. 9 din Legea nr. 187/2012), fapta cercetată neîntrunind elementele constitutive ale acestei infracţiuni, ci constituind contravenţia prevăzută de art. 2 pct. 13 din Legea 61/1991:

Sarcina generală a organului judiciar îşi păstrează actualitatea pe întreg parcursul derulării investigaţiei, din momentul primirii actului de sesizare şi până la finalizarea urmăririi penale, uneori chiar până la epuizarea procesului penal, şi poate fi îndeplinită prin obţinerea răspunsurilor neechivoce la problemele de lămurit specifice investigaţiei întreprinse.

Atunci când, cel puţin, problemele principale susenumerate îşi găsesc rezolvarea prin activităţile întreprinse în cadrul investigaţiei, şi organul judiciar s-a edificat pe deplin asupra tuturor aspectelor şi împrejurărilor cauzei, sarcina generală a fost realizată şi poate aprecia corect în legătură cu problema dacă fapta şi persoanele deduse investigaţiei au comis o infracţiune contra securităţii naţionale.

Revine în sarcina magistraţilor însărcinaţi cu soluţionarea cauzelor penale incidente, ca pentru aprecierea corectă a obiectului cauzelor deduse înstrumentării sau judecării acestora, în principal pentru a stabili dacă faptele deduse cercetării sau judecăţii se circumscriu infracţiunilor contra securităţii naţionale ori altor categorii de infracţiuni, să recurgă la verificarea împrejurării dacă obiectul juridic generic şi specific se circumscriu elementelor descrise supra, iar pe de altă parte, dacă faptele materiale, respectiv actele exterioare de conduită ale făptuitorilor îmbracă conţinutul actelor, acţiunilor şi manifestărilor de conduită descrise de lege ca reprezentând ameninţări la adresa securităţii naţionale.

90.2. Activitatea ilicită desfăşurată pentru săvârşirea infracţiunii

Răspunsul obţinut prin clarificarea problemei în discuţie relevă activitatea exterioară de conduită umană materializată prin acţiunea – inacţiunea înfăptuită, radiografierea tuturor aspectelor care conturează mecanismul de realizare al faptei ilicite, itinerarul infracţional – de la momentul imediat consecutiv luării hotărârii infracţionale şi până la consumarea acţiunii-inacţiunii executate –, elementele anterioare, concomitente sau posterioare actului infracţional, dacă acţiunea-inacţiunea a fost posibilă prin realizarea unui act singular şi izolat de conduită sau, dimpotrivă, reprezintă suma finală a unor acte intermediare care, la rândul lor, sunt acţiuni-inacţiuni componente şi complementare celei finale.

Se decelează raportul intern, firesc, necesar, obiectiv dintre acţiunile-inacţiunile secvenţiale şi acţiunea-inacţiunea care consacră fapta ilicită constituită în infracţiune la adresa securităţii naţionale. În acelaşi timp, se desluşesc toate actele făptuitorilor de la prima manifestare exterioară de conduită susceptibilă de a fi incriminată până la curmarea activităţii infracţionale.

Modalităţile faptice de comitere a infracţiunilor[60] sunt determinate şi particularizate de modul concret în care are loc manifestarea ilicită penală şi de împrejurările care însoţesc fapta săvârşită[61].

Aceste modalităţi se relevă în mod concret în fiecare cauză penală în parte şi se decelează de multitudinea de aspecte pe care orice faptă concretă le prezintă în raport de toţi factorii săi (subiecţi, timp, loc, mijloace şi metode de săvârşire etc.).

Activităţile ilicite concrete pot consta în următoarele:

I. Activități care se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor din

grupa infracțiunilor denumite generic „trădare”, termen substantivizat de la verbul a trăda, adică de a înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva, săvârșind acte care îi sunt potrivnice, pactizând cu dușmanul etc.; a fi neloial față de cineva sau de ceva[62], reprezentând acțiunea de a (se) trăda și rezultatul ei; infracțiune, faptă reprobabilă comisă de cel care trădează[63] și constituie actul de necredință, de neloialitate a cetățeanului român față de propriul stat, prin care se afectează grav caracterul sacru al îndatoririi constituționale de fidelitate față de țară[64].

1. Acţiuni de a stabili legături cu o putere sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora (art. 394 din c. p. și art. 398 din c. p.), ce presupune intrarea efectivă în contact cu factorii susmenţionaţi, indiferent de cine a avut iniţiativa sau a utilizat realizarea contactului: direct, indirect, prin persoane interpuse; în scris, oral, prin mijloace de telecomunicaţii ori electronice; nici unde s-a realizat contactul (pe teritoriul ţării sau în străinătate) şi nici durata legăturii instaurate, caracterul izolat sau repetat.

Este vorba de un act bilateral, nefiind relevantă acțiunea de a lua legătura dacă ea nu s-a obiectivat prin întâlniri concrete, transmiterea de mesaje, stabilirea de contacte sau întâlniri fără finalitate[65].

Intrarea în legătură se poate obiectiva prin stabilirea de contacte directe – în scris sau oral – sau indirecte, prin mijloace tehnice, operative sau prin persoane interpuse[66].

Făptuitorul care a stabilit legături cu puterea străină sau cu o organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora trebuie să facă acest lucru în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea, indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului, ceea ce constituie scopul bine determinat al acțiunilor sale, deci acționează cu intenție calificată prin scop[67] .

Făptuitorul nemijlocit al infracţiunii îşi poate realiza scopul urmărit, prin acţiuni limitativ prevăzute de dispoziţiile legale şi anume:

– acţiuni de provocare de război contra ţării[68];

– acţiuni de înlesnire a ocupaţiei militare străine[69];

– acţiuni de subminare economică sau politică a statului[70];

– acţiunile de aservire faţă de o putere străină[71];

– acţiuni de ajutare a unei puteri străine pentru desfăşurarea unei activităţi duşmănoase împotriva securităţii naţionale[72];

– acţiuni de subminare economică (lovire indirectă, pe ascuns pentru a slăbi, a compromite, a zădărnici sau a nimici o acţiune, o realizare[73], prin folosirea[74], ori împiedicarea activităţii normale[75] a unei unităţi publice).

2. Acţiuni care au drept obiect documente, înscrisuri, obiecte ce constituie prin ele însele sau poartă informaţii clasificate ca fiind secrete de stat

Încadrarea informaţiilor în clase şi nivel de secretizare; categoriile de informaţii care au acest caracter; modalitatea de prezentare; obiectivele, sectoarele sau locurile de importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor secrete de stat, modul de gestionare, zonele de securitate, Autorităţile Desemnate de Securitate (ADS); diseminarea şi declasificarea informaţiilor clasificate; protecţia surselor generatoare de informaţii şi sistemul de protecţie a informaţiilor clasificate[76]; regulile generale privind evidenţa, întocmirea, păstrarea, procesarea, multiplicarea, manipularea, transportul, transmiterea şi distrugerea informaţiilor clasificate; accesul cetăţenilor străini, români care au şi cetăţenia altui stat precum şi al persoanelor apatride la informaţiile secrete de stat şi în locurile în care se desfăşoară activităţi, se expun obiecte sau se execută lucrări din această categorie; condiţiile de fotografiere, filmare, cartografiere şi executarea unor lucrări de arte plastice în obiective sau locuri care prezintă importanţă deosebită pentru protecţia informaţiilor secrete de stat; sunt reglementate prin prevederile Legii nr. 182/2002 şi Hotărârea Guvernului României nr. 585/05 iulie 2002.

Potrivit art. 17 din Legea nr. 182/2002 în categoria informaţiilor secrete de stat sunt cuprinse informaţiile care reprezintă sau care se referă la:

a) sistemul de apărare a țării şi elementele de baza ale acestuia, operaţiile militare, tehnologiile de fabricaţie, caracteristicile armamentului şi tehnicii de lupta utilizate exclusiv în cadrul elementelor sistemului naţional de apărare;

b) planurile, precum şi dispozitivele militare, efectivele şi misiunile forţelor angajate;

c) cifrul de stat şi alte elemente criptologice stabilite de autorităţile publice competente, precum şi activităţile în legătura cu realizarea şi folosirea acestora;

d) organizarea sistemelor de protecţie şi apărare a obiectivelor, sectoarelor şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

e) datele, schemele şi programele referitoare la sistemele de comunicaţii şi la reţelele de calculatoare speciale şi militare, inclusiv la mecanismele de securitate a acestora;

f) activitatea de informaţii desfăşurată de autorităţile publice stabilite prin lege pentru apărarea tarii şi siguranţa naţională;

g) mijloacele, metodele, tehnica şi echipamentul de lucru, precum şi sursele de informaţii specifice, folosite de autorităţile publice care desfăşoară activitate de informaţii;

h) produsele geospaţiale, cu excepţia înregistrărilor aerofotogrammetrice, pe care sunt reprezentate elemente de conţinut cu relevanţă în domeniul securităţii naţionale;

h1) înregistrările aerofotogrammetrice obţinute cu senzori aeropurtaţi de orice tip care operează în spectrul electromagnetic, cu rezoluţia spaţială mai mică de 15 cm, şi înregistrările aerofotogrammetrice obţinute cu senzori aeropurtaţi activi de tip digital care conţin mai mult de 9 puncte/m², pe care sunt reprezentate elemente de conţinut cu relevanţă în domeniul securităţii naţionale;

i) studiile, prospecţiunile geologice şi determinările gravimetrice cu densitate mai mare de un punct pe kilometru pătrat, prin care se evaluează rezervele naţionale de metale şi minereuri rare, preţioase, disperse şi radioactive, precum şi datele şi informaţiile referitoare la rezervele materiale, care sunt în competenta Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat;

j) sistemele şi planurile de alimentare cu energie electrica, energie termica, apa şi alţi agenţi necesari funcţionarii obiectivelor clasificate secrete de stat;

k) activităţile ştiinţifice, tehnologice sau economice şi investiţiile care au legătura cu siguranţa naţională ori cu apărarea naţională sau prezintă importanta deosebita pentru interesele economice şi tehnico-ştiinţifice ale României;

l) cercetările ştiinţifice în domeniul tehnologiilor nucleare, în afară celor fundamentale, precum şi programele pentru protecţia şi securitatea materialelor şi a instalaţiilor nucleare;

m) emiterea, imprimarea bancnotelor şi baterea monedelor metalice, machetele emisiunilor monetare ale Băncii Naţionale a României şi elementele de siguranţa ale însemnelor monetare pentru depistarea falsurilor, nedestinate publicităţii, precum şi imprimarea şi tipărirea hârtiilor de valoare de natura titlurilor de stat, a bonurilor de tezaur şi a obligaţiunilor de stat;

n) relaţiile şi activităţile externe ale statului român, care, potrivit legii, nu sunt destinate publicităţii, precum şi informaţiile altor state sau organizaţii internaţionale, faţă de care, prin tratate ori înţelegeri internaţionale, statul român şi-a asumat obligaţia de protecţie.

Acţiunile ilicite ce vizează securitatea naţională în legătură cu informaţiile clasificate pot consta în:

– transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora (adică, comunicarea prin remiterea efectivă, în original sau copie, direct sau prin intermediar, prin orice mijloc de comunicare, indiferent de cine a avut iniţiativa manifestării);

– procurarea de secrete de stat (achiziţionarea în orice mod, sustragerea, obţinerea pe orice căi, indiferent dacă făptuitorul şi le procură din sfera sa de activitate sau din alte sectoare sau de cui aparţine iniţiativa infracţională);

– deţinerea (posedarea, aflarea în stăpânire sau păstrare, indiferent cu ce titlu) de către persoanele care nu au calitatea de a le cunoaşte;

ultimele două categorii de acţiuni realizate în scopul (în vederea[77]) transmiterii lor unei puteri străine sau organizaţii străine ori agenţilor acestora, şi constituie latura obiectivă a infracţiunilor de trădare prin transmiterea de secrete şi spionaj (art. 395, art. 400 și art. 398 din c. p.). (pentru înțelesul termenilor a se vedea supra paragr.[18]

Așa a fost cazul ing. P.S., fost cercetător la Petrostar Ploiești, cercetat în stare de arestat preventiv, pentru comiterea infracțiunii de trădare prin transmitere de secrete și divulgarea secretului economic, ceea ce ar fi avut ca urmare încheierea unui contract extern foarte dezavantojos, în condițiile riscului punerii sub control străin a unei activități economice importante. Acesta și – a prezentat demisia de la locul de muncă și a înființat propria sa firmă de profil, al cărei patrimoniu se baza pe rezultatele de cercetare a institutului, ale căror documentații tehnice le – a însușit pe căi frauduloase. Fiind în posesia temelor de cercetare respective, P.S. a intrat în relații cu potențiali parteneri interesați, reprezentanții unei firme specializate în exploatarea și valorificarea zăcămimtelor respective. Concomitent, cunoscând că societățile naționale Petrom și Romgaz purtau tratative cu unele firme străine, a reușit să cunoască poziția părții române, date pe care, ulterior, le furniza unei firme străine, ajutând – o să le folosească în cadrul negocierilor, în detrimentul părții române[78].

Activitatea ilicită de procurare şi deţinere a secretelor de stat are destinaţia obiectivă de a anticipa transmiterea respectivelor secrete[79], realizându-se, la rândul ei, prin acţiuni subsecvente de investigare pentru găsirea documentului sau secretului, de apropierea acestora (prin accesarea ilicită şi discretă ori prin mijloace interzise, şantaj, corupţie etc., ori chiar sustragere), de copiere ori extragere a informaţiilor secrete ce le conţin (prin fotografiere, filmare, multiplicare etc.), iar transmiterea efectivă se poate realiza printr-o multitudine de variate şi diversificate modalităţi: furnizarea informaţiilor prin contact direct cu comandanţii trupelor inamice[80], transmiterea prin sisteme cifrate[81]; prin comunicare verbală, consecutivă abandonării misiunii încredinţate în străinătate şi predarea autorităţilor respectivelor state[82]; prin remiterea unor note şi însemnări cu prilejul unor contacte directe cu agenţii unei puteri străine[83].

Acţiunea de transmitere este posibilă şi prin telefon, fax, radio ori alte sisteme informaţionale[84].

3. Ajutarea, în timp de război, a inamicului (art. 396, 398 din c. p.), printr-o comportare activă sau într-o atitudine pasivă constând în acțiuni enumerate exemplificativ și nu exhaustiv[85]:

– predarea[86] de teritorii, oraşe, poziţii de apărare, depozite ori instalaţii ale forţelor armate române sau care servesc apărării;

– predarea de nave, aeronave, maşini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot servi războiului;

– procurare de oameni[87], valori şi materiale de orice fel duşmanului;

– trecerea de partea inamicului;

– efectuarea de acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească puterea de luptă a forţelor armate române sau a armatelor aliate.[88]

– luptă sau face parte din formații de luptă împotriva statului român sau aliaților săi.

Acţiunile enumerate constituie elementul material al infracţiunii de trădare prin ajutarea inamicului, fiind incriminate numai “în timp de război”.

În practica judiciară au fost încadrate juridic în această infracţiune fapta colonelului A. Sturza, comandant de brigadă în armata română şi agent al serviciului de spionaj german, care în timpul primului război mondial, a cedat poziţiile de luptă, de pe raza localităţii Varniţa, jud. Vrancea, unor forţe inamice inferioare celor pe care le comanda după ce, printr-o cuvântare rostită în faţa ostaşilor din subordine, i-a instigat la colaborare cu trupele germane şi austro-ungare;[89] fapta ofiţerului D.A., comandant al unui pluton de mitraliere din armata română, care, aflându-se pe malul Odenului, unde a luat parte la luptele contra armatei sovietice până la 2 mai 1945, când s-a predat trupelor americane;[90] şi acţiunea militarului român, C.C., care în timpul celui de-al doilea război mondial, după ce armata română a întors armele contra Germaniei, a luptat contra armatei române, predând armatei hitleriste prizonierii luaţi [91].

Prin activitatea ilicită desfăşurată infractorul conduce la sporirea capacităţii de luptă a forţei inamice şi, pe cale de consecinţă, la diminuarea capacităţii de apărarea a forţei armate române ori aliaţilor ei, ceea ce, în cazul unui război neconvenţional, caracteristic contemporaneităţii, se poate realiza prin “intoxicarea psihologică în masă şi de la distanţă” cu ajutorul mijloacelor mediatice, acţiuni de tipul “războiului psihologic” (dezinformări induse maselor largi de oameni, discreditări ale autorităţilor, subminarea încrederii populaţiei în reprezentanţii unui anumit regim instaurat[92], simularea unor activităţi teroriste[93]), ori „război electronic”.

3. Activități care se circumscriu elementelor constitutive ale infracțiunilor din

grupa infracțiunilor denumite generic „atentat”, adică un atac material și violent, realizat în exclusivitate prin acțiuni comisive, indiferent dacă au rămas în faza de tentativă ori are formă consumată[94]

4. Acțiunea de ucidere, îndreptată împotriva unei persoane care deține o funcție de demnitate publică (art. 401 din c. p).

5. Acțiunea de ucidere, îndreptată asupra reprezentantului unui stat străin sau a altei persoane care se bucură de protecție în conformitate cu normele internaționale, aflată în misiune oficială în România (art. 408 din c. p.).

Atacuri materiale şi violente realizate printr-o acţiune de ucidere sau de vătămare a integrităţii corporale şi a sănătăţii, cum este situaţia în cazul infracţiunilor de atentat care pune în pericol securitatea națională (art. 401 din c. p. ) şi a infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională (art. 408 din c. p.).

Aşa a fost cazul când, la 19 august 1991, ambasadorul indian la Bucureşti, Julio Francis Ribeiro, a fost împuşcat de către membri ai grupării Babbar Khalsa a Fontului de Eliberare a Khalistanului – o organizaţie extremistă care luptă pentru crearea unui stat Sikh independent în Punjab[95], şi în dimineaţa zilei de 04.12.1984, când Azmi Said Al – Mufti, consilier la Ambasada Regatului Haşemit al Iordaniei la Bucureşti, a ieşit din Hotelul “Bucureşti” împreună cu fiul său, minor, îndreptându-se spre parcarea din faţa hotelului. La apropierea de autoturismul personal, acesta a fost ucis, cu trei proiectile trase cu pistoletul cu amortizor de către cetăţeanul palestinian Ahmad Mohammed Ali Al-Hersh.[96]

La 18 mai 1993 un grup de aproximativ 15 studenți de origine sudaneză a sechestrat personalul diplomatic în incinta sediului misiunii diplomatice a Sudanului la București, bulev. Dacia. În fața ambasadei, pe trotuarul de vis a vis de sediul ambasadei, protestatarii interziceau accesul forțelor de ordine în incinta imobilului, aruncând cu cocktail – uri Molotov, în timp ce personalul diplomatic și ambasadorul au reușit să se baricadeze în diferite camere ale locației[97].

6. Acțiuni materiale și violente îndreptate împotriva unei colectivități, adică împotriva unei grupări sociale, organizate după anumite criterii de ordin politic sau economic, ce – și duce existența într – un spațiu bine determinat, indiferent de mărimea acesteia și de recunoașterea ei de către structurile statale sau alte comunități similare[98], în prezența unui factor integrator, cum ar fi liantul etnic, național, religios, care dă consistență grupului[99].

Acțiunile subsumate atentatului constau în:

– otrăviri în masă, care înseamnă infectarea surselor de apă sau a alimentelor pe care le consumă membrii colectivității[100];

– provocare de epidemii, ce presupune răspândirea unor boli molipsitoare prin apă, aer sau hrană[101], inducerea în masa a îmbolnăvirilor ca urmare a contaminării indivizilor, prin răspândirea în orice modalitate, a microbilor, virusurilor ș.a., agenți declanșatori ai maladiilor[102];

– prin orice alt mijloc ce se poate realiza prin incendierea sau aruncarea în aer a unor zone rezidențiale, infometarea, iradierea, gazarea membrilor colectivității, producerea unor inundații[103].

Mijloacele enumerate exemplificativ de legiuitor trebuie să îndeplinească condiția obligatorie de a fi apte de a provoca uciderea sau vătămarea fizică a unui număr mare, nedeterminat de persoane, chiar dacă efectul s – a produs asupra unui singur individ[104].

După cum se observă aceste categorii de acțiuni constituie elementul material și al unor infracțiuni de acte de terorism (art. 32 alin. 3 din Legea nr. 535/2004).

7. Distrugerea (nimicirea, aducerea în ipostaza de a nu mai fi utilizabil, încetarea de a mai exista în materialitatea sa), alterarea (modificarea conţinutului), ascunderea (luare ori sustragere, schimbarea locului unde este ţinut de obicei şi plasarea în altă parte, în alte locuri neştiute pentru cei care aveau obligaţia să le păstreze, în aşa fel încât să nu poată fi descoperit), a unui document sau înscris în care sunt stabilite drepturi ale statului român, reprezintă acţiunea ilicită în cazul infracţiunii de compromiterea unor interese de stat (art. 406 din c. p.).

Activitatea infracţională se exercită asupra unor tratate internaţionale, convenţii, acord pact, declaraţie, protocol ori alte instrumente de drept internaţional, în care sunt recunoscute drepturi ale statului român ori sunt proteguite interese ale acestuia (de natură pecuniară, teritorială, de exploatare a unor zăcăminte, de survol, de recunoaştere a frontierelor de stat, anumite garanţii) şi care sunt păstrate, arhivate, gestionate fie de puterea legislativă (Parlamentul României), fie de puterea executivă (de regulă, Ministerul Afacerilor Externe, ori Arhivele Naţionale), având un regim strict de gestionare.

Pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii nu are relevanţă modalitatea efectivă prin care s-a realizat distrugerea, în total sau în parte, de exemplu, prin ardere, tratare cu substanţe chimice, supunere la radiaţii, rupere, tocare, topire etc., alterarea [falsificarea, înlocuirea unei file (ori anexe) originale cu alta contrafăcută, ştergerea unei porţiuni din text şi adăugarea unei alte menţiuni nereale etc.] ori ascunderea (dosirea, temporară sau definitivă) a documentului sau înscrisului în care sunt stabilite drepturi ale statului român.

Executarea acţiunii de distrugere, alterare ori ascundere presupune ca făptuitorul să ajungă în posesia documentului sau înscrisului, ceea ce înseamnă desfăşurarea prealabilă a unei activităţi de sustragere a acestuia din locul unde se află în păstrare. Cum, de regulă, astfel de documente se întocmesc în cel puţin două exemplare originale, chiar şi în absenţa documentului asupra căruia s-a exercitat acţiunea ilicită, interesele şi drepturile statului român sunt oricum intangibile sau garantate într-o altă formulă juridică internaţională ori diplomatică, aptitudinea activităţii ilicite de a compromite interesele statului român nu este îndeplinită. Nefiind realizată această cerinţă obligatorie a textului incriminator, pentru a constitui infracţiune contra securităţii naţionale, acţiunea comisă poate reprezenta fie infracţiunea de sustragere sau distrugere de înscrisuri, fie cea de neglijenţă în păstrarea secretului de stat.

Sarcina stabilirii împrejurării că activitatea ilicită a fost aptă de a compromite interesele de stat incumbă organelor judiciare, ce o pot aduce la îndeplinire numai prin obţinerea răspunsurilor complete şi detaliate cu privire la consecinţele concrete produse.

8. Acţiuni de comunicare (prezentare, informare, înştiinţare a uneia sau mai multor persoane în legătură cu date şi informaţii) sau răspândire (împrăştiere, difuzare, propagare de ştiri, date ori informaţii), prin orice mijloace posibile, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, dacă fapta este de natură să aducă atingere securităţii naţionale sau relaţiilor internaţionale a României ori ale unui stat aliat constituie latura obiectivă a infracţiunii de comunicare de informaţii false (art. 404 din c. p.).

Acţiunea de propagare se poate realiza printr-o varietate de modalităţi – mijloace media (publicaţii, radio, televiziune), cărţi, afişe, bandă magnetică, Internet, Intranet, rețele de calculatoare, suporturi de memorie -, iar acţiunea de răspândire, la fel, pe cale scrisă sau orală şi trebuie să aibă drept obiect ştiri, informaţii false sau documente falsificate al căror conţinut să aibă aptitudinea de a crea o stare de pericol pentru siguranţa naţională a statului român ori relaţiilor internaţionale[105] ale acestuia, precum şi ale unui stat aliat.

Organelor judiciare care instrumentează cauza le incumbă sarcina de a stabili dacă acţiunea întreprinsă de făptuitor este aptă de a produce starea de pericol cerută de textul incriminator, ceea ce se realizează prin raportarea actelor materiale, şi al conţinutului ştirilor, datelor, informaţiilor sau documentelor falsificate la setul de valori exprimat prin sintagma “securitate naţională” şi concluzionarea dacă au fost lezate, înfrânte sau s-a adus atingere acestora.

În practica organelor de urmărire penală s-a apreciat că acţiunea de comunicare, pe adresa de e-mail a unor cotidiane, a unei ştiri intitulată “Armaghedon – 2” (în care, printre altele, se făcea referire la aspecte din viaţa publică şi privată a primului ministru al României), stabilite a avea un conţinut nereal, nu este de natură a crea o stare de pericol pentru siguranţa naţională a României sau pentru relaţiile internaţionale ale acesteia.[106]

9. Iniţierea (efectuarea de demersuri ori propuneri), organizarea (punerea în operă a propunerii sau demersului după programe şi planuri bine stabilite), săvârşirea (îndeplinirea acţiunii iniţiate şi organizate), sprijinirea (susţinerea materială ori morală a acţiunii iniţiate, organizate şi săvârşite) a unor manifestări prin care se periclitează ordinea constituţională instaurată, îndemnarea (incitarea, aţâţarea, provocarea, impulsionarea, stimularea publicului, urmată sau neurmată de executare) la astfel de manifestări, adresată unui număr nedeterminat de persoane, sau acţiunile anarhice purtate cu violenţă împotriva instituţiilor fundamentale ale statului în vederea înlocuirii prin forţă, violenţă, în mod ilicit a persoanelor alese ori numite democratic în funcţii politice sau etatice, cum este cazul infracţiunii de acţiuni împotriva ordinii constituţionale (art. 397 din c. p.).

Acţiunile sunt îndreptate împotriva ordinii constituţionale (adică acea ordine formată pe principiile constituţionale fundamentale, instaurată şi garantată de Constituţie[107], respectiv ordinea determinată de legalitatea şi legitimitatea[108] la un anumit moment dat în istoria statului) sau, prin natura lor, periclitează caracterul naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului român[109].

Activitatea ilicită se poate realiza prin acţiuni nonviolente, ca, de pildă, prin publicarea unor manifeste[110] ori editarea de cărţi[111] sau prin acţiuni violente (agresive), care pot fi întreprinse în orice mod, pentru îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat, în scopul schimbării ordinii constituționale, ce se pot executa asupra bunurilor sau persoanelor[112] (pătrunderea prin forţă în sediile autorităţilor legitime ale statului, ameninţarea şi/sau obstrucţionarea fizică a demnitarilor şi personalului acestor autorităţi, în vederea înlocuirii silite a persoanelor alese ori numite în mod democratic în funcţii politice sau de stat) [113]. Asemenea acţiuni violente pot fi denumite generic “lovituri de stat”.[114]

Acţiunile armate (realizate de mai multe persoane care au asupra lor arme precum şi orice instrument, piesă, dispozitiv de natură a fi folosit ca armă) şi orice alte violenţe fizice sau psihice exercitate (loviri, vătămări corporale, ameninţări) constau în atacuri, deci manifestări vădit ofensive.

O astfel de activitate ilicită a comis M.C. care, în luna septembrie 1991, împreună cu o grupare de mineri, a venit la Bucureşti şi a pătruns în clădirea Parlamentului, de la microfonul căruia a cerut demisia preşedintelui şi a primului ministru. Apoi a desfăşurat acţiuni violente la reşedinţa administraţiei prezidenţiale (Palatul Cotroceni), devastându-se magazine, clădirea televiziunii publice naţionale, garnituri de tren, sustrăgându-se diferite bunuri şi agresându-se fizic diferite persoane.[115]

10. Distrugeri, degradări, aduceri în stare de neîntrebuinţare întreprinse cu şiretenie pentru a le disimula caracterul, pentru a crea false aparenţe în aşa fel încât să existe convingerea că efectele dăunătoare au fost provocate dintr-o altă cauză decât cea reală, ce constituie activitatea materială ilicită în cazul actelor de diversiune (art. 403 din c. p.).

11. Iniţierea (exhibarea ideii şi manifestări destinate recrutării, racolării, atragerii unor alte persoane în vederea constituirii, pregătirea condiţiilor necesare constituirii), organizarea (i.e. a stabili ierarhiile și a repartiza sarcinile pentru fiecare dintre membrii grupării, astfel încât structura informativă să funcționeze eficient după un plan adecvat), constituirea (crearea efectivă, înfiinţarea) unor structuri informative ilegale (art. 409 din c. p.) [116] ce pot aduce atingere securităţii naţionale.

Acţiunile de iniţierea, organizarea[117], constituirea[118], de structuri informative ilegale[119], pentru a constitui infracţiunea contra securităţii naţionale, presupun condiţiile obligatorii conţinute de textul incriminator şi anume:

– să se afle pe teritoriul României[120] şi

– să poată aduce atingere securităţii naţionale,

ceea ce le înscrie în categoria infracţiunilor de rezultat.

Starea de pericol pentru securitatea naţională trebuie stabilită şi dovedită de către organele judiciare nefiind prezumată de lege.[121]

Scopul structurii informative ilegale constă în acţiunea de culegere (adică activitatea de a aduna, de a strânge, de a căuta, de a se informa în legătură cu ceva, cu cineva)[122] ori de prelucrare [adică, operațiunile prin intermediul cărora informațiile sunt conexate între ele, integrate sau clasificate pe domenii de interes, pentru elaborarea produsului finit, care este sinteza cu privire la o anumită activitate, persoană, situație)][123] de informaţii secrete de stat, din cele menționate de prevederile art. 17 din Legea nr. 182/2002.

12. Acţiunea de a desfăşura, fără mandat, activităţile supuse autorizării în condiţiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1991[124] sau cu depăşirea mandatului acordat; divulgarea (ceea ce înseamnă a comunica, a da în vileag, unei sau unor persoane neîndreptăţite să le cunoască, date ori informaţii despre existenţa sau conţinutul mandatului prevăzut de art. 17 din Legea nr. 51/1991), refuzarea (ceea ce presupune a respinge, a nu accepta, a nu consimţi la ceea ce este consemnat în mandatul respectiv, şi anume dispoziţiile acolo cuprinse, care sunt date în conformitate cu prevederile legale) sau împiedicarea (adică a obstacula, a pune piedici celor abilitaţi printr-un mandat legal eliberat să-şi aducă la îndeplinire sarcinile ce le-au fost încredinţate), în orice mod, a aducerii la îndeplinire a mandatului emis în condiţiile prevăzute de art.13 din Legea nr. 51/1991; divulgarea sau folosirea[125] (ceea ce înseamnă a utiliza date privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia unei persoane), în afara cadrului legal, de către salariaţii serviciilor de informaţii, a informaţiilor privind viaţa particulară, onoarea sau reputaţia unor persoane, cunoscute accidental în cadrul obţinerii datelor necesare securităţii naţionale, care nu pot fi făcute publice, reprezintă modalităţi alternative ale laturii obiective ale infracţiunilor de nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative legale.

13. Acţiuni de divulgarea (adică deconspirare, dare în vileag) prin acte comisive (transmiterea orală sau în scris) sau omisive (cum ar fi, de exemplu, lăsarea documentului “la vedere”, într-un loc în care persoana pe care făptuitorul a intenţionat să o informeze are acces) a unor documente sau date care constituie secrete de stat ori a altor documente sau date, de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu; sau deţinerea în afara îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat (adică, posedarea ori păstrarea în alte condiţii decât cele stabilite în mod obligatoriu de Legea privind protecţia informaţiilor clasificate şi Hotărârea Guvernului României privind aprobarea standardelor naţionale de protecţia informaţiilor clasificate în România precum şi regulamentele de ordine interioară a unităţilor, instituţiilor şi agenţilor economici care gestionează informaţii clasificate), dacă sunt de natură să pună în pericol securitatea statului[126], divulgarea fără drept a documentelor și datelor care constituie informații secrete de stat, de către cel care ia la cunoștință de acestea în afara îndatoririlor de serviciu, reprezintă latura obiectivă a infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea națională.[127]

Comparând, acţiunile de transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizaţii străine ori agenţilor acestora şi deţinerea lor în scopul transmiterii beneficiarilor susmenţionaţi, ce constituie latura obiectivă a infracţiunii de trădare, cu acţiunile de divulgare şi deţinere ce intră în conţinutul constitutiv al infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează s naţională, în primul caz actele exterioare de conduită ale făptuitorului sunt destinate furnizării secretelor de stat dintr-un sentiment de neloialitate faţă de ţară, pe care, în mod evident o trădează. În cel de-al doilea caz, făptuitorul nu doreşte trădarea ţării, dar activitatea sa facilitează ajungerea secretelor de stat la îndemâna unor puteri, organizaţii străine ori agenţilor acestora, într-o manieră indirectă, ce creează posibilitatea dezvelirii, unor entităţi sau persoane neîndreptăţite, a ceea ce statul român apreciază ca fiind informaţii cu caracter secret de stat.

În practica judiciară s-a statuat că deţinerea la domiciliu a unei hărţi pe care se aflau menţiuni privind dispunerea în teritoriu a unor unităţi militare şi a unor depozite de muniţii[128], divulgarea unor informaţii cu caracter secret militar (mobilizarea trupelor în situaţie de război, atribuţiile şi modul de acţionare a patrulei de cercetare, organizarea pe timp de pace şi război a unei divizii de mecanizate etc.) reconstituite din memorie, de un fost ofiţer activ M.Ap.N., unei persoane, în Germania[129] constituie acţiuni ce reprezintă elementul material al infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.

Divulgarea ori deţinerea poate fi totală sau parţială, după cum documentele sau datele au fost remise ori posedate sau păstrate în integritatea lor ori numai a unor secvenţe ale acestora [130].

14. Omisiunea de a încunoştinţa săvârşirea infracţiunilor de trădare, trădare prin ajutorarea inamicului, trădare prin transmiterea de secrete, acţiunile împotriva ordinii constituționale, acțiunile ostile contra statului, spionajul, atentatul care pune în pericol securitatea națională, atentatul contra unei colectivități, actele de diversiune, compromiterea unor interese de stat, divulgarea secretului care periclitează securitatea națională, infracțiunile contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, constituirea de structuri informative ilegale constituie elementul material al infracţiunii de nedenunţarea unor infracțiuni contra securității naționale[131].

Prin incriminarea acestei omisiuni, implicit, este instaurată obligaţia legală a oricărei persoane (mai puţin făptuitorul[132], soţul sau ruda apropiată a acesteia) de a încunoştinţa, de îndată, săvârşirea infracţiunilor contra securităţii naţionale mai susenumerate, ceea ce corespunde obligaţiei morale, instituită constituţional, de fidelitate faţă de ţară şi, nu în ultimul rând, unei obligaţii civice.

Denunţarea tardivă, adică posterior momentului în care organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale au intervenit prin măsuri specifice de prindere a făptuitorilor[133], ori după expirarea perioadei, apreciate de organele judiciare, ca încadrându-se într-un termen util pentru a face eficientă intervenţia organelor abilitate de lege[134], nu face ca omisiunea să nu aibă caracter penal.

Nu interesează conţinutul şi întinderea reprezentărilor persoanei asupra acţiunii ilicite sau a tuturor participanţilor, ci să denunţe atât şi cât cunoaşte[135].

90.3. Identitatea şi calitatea victimei infracţiunii contra securităţii naţionale

Unele dintre infracţiunile contra securităţii naţionale sunt susceptibile să aibă drept urmări suprimarea vieţii ori vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii unor persoane.

Este cazul acţiunilor ilicite prin care se vizează în mod direct viaţa, integritatea corporală ori sănătatea unei persoane care deține o funcție de demnitate publică, este reprezentantul unui stat străin sau se bucură de protecţie internaţională ori asemenea consecinţe se produc urmare a modalităţii de comitere a faptei (incendiere, explozie, catastrofe aviatice, navale, feroviare, distrugerea unor clădiri etc).

În primul caz stabilirea identităţii şi calităţii deţinute de victimă nu necesită activităţi investigative deosebite, dat fiind faptul că victimele sunt persoane publice, prin natura funcţiei ori profesiei, fiind cunoscute, iar pe de altă parte, organele şi instituţiile însărcinate cu paza şi protecţia lor (S.R.I., S.P.P., M.A.I.) deţin în banca de date elementele suficiente identificării.

Funcţiile de demnitate publică sunt de două categorii[136]:

A. Funcţii de demnitate publică alese: Preşedintele Senatului şi Preşedintele Camerei Deputaţilor Vicepreşedinţii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor Secretarii şi chestorii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor, Preşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Liderii grupurilor parlamentare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Vicepreşedinţii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Secretarii comisiilor permanente ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, Senatori, deputaţi, primarul general și viceprimarul Capitalei, președintele și vicepreședintele Consiliului Județean, primarul și viceprimarul de municipiu, oraș și comună

B. Funcţii de demnitate publică numite: Prim-ministru,Viceprim-ministru, Ministru de stat Ministru, Ministru delegat, Secretar de stat membru al Guvernului, Secretar de stat, Subsecretar de stat, Preşedinte și Judecător la Curtea Constituțională, Preşedinte consiliu și Preşedinte de secţie la Consiliu Legislativ, Avocatul Poporului, Adjunct al Avocatului Poporului, Preşedinte, Vicepreşedinte la Curtea de Conturi, Preşedinte și Vicepreşedinte la Autoritatea de Audit, Consilier conturi la Curtea de Conturi, Secretar general și Secretar general adjunct al Guvernului, Consilier de stat la Secretariatul General al Guvernului, Consilier prezidenţial, Consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, Secretar general la Camera Deputaţilor şi la Senat,Secretar general adjunct la Camera Deputaţilor şi la Senat, Preşedinte,Vicepreşedinte și Consilier de concurenţă Consiliul Concurenţei, Preşedinte și Membri Consiliul Naţional al Audiovizualului, Preşedinte, Vicepreşedinte, Secretar al Consiliului Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii și Membri Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Se circumscriu noțiunii de reprezentant al unui stat străin persoanele care îndeplinesc funcții de reprezentare în cadrul misiunii diplomatice, respectiv șefii misiunilor (ambasadorii, nunții, alți reprezentanți cu grad echivalent acreditați pe lângă șeful statului), trimișii, miniștrii sau internunții, însărcinații cu afaceri, acreditați pe lângă Ministerul Afacerilor Externe și alt personal diplomatic stabilit pe baza consimțământului mutul al statelor.[137]

În categoria de persoane care se bucură de protecție în conformitate cu convențiile internaționale intră: a) orice șef de stat, inclusiv orice membru al unui organ colegial, care în virtutea constituției statului respectiv îndeplinește funcțiile șefului de stat; orice șef de guvern sau ministru al afacerilor externe, atunci când o astfel de persoană se găsește într – un stat străin, precum și membrii de familie care îi însoțesc; orice reprezentant, funcționar sau personalitate oficială a unui stat și orice funcționar, personalitate oficială sau alt reprezentant al unei organizații interguvernamentale, care la data când și în locul în care o infracțiune s – a comis împotriva sa, a reședinței oficiale, a locuinței personale sau mijloacelor sale de transport, este îndreptățit conform dreptului internațional la o protecție specială împotriva oricărei atingeri a persoanei, a libertății sau demnității sale, precum și a membrilor familiei care fac parte din gospodărie[138].

În cazul în care victimele nu sunt persoane publice, dar sunt membri unei colectivităţi ori s-au aflat întâmplător la locul unui eveniment cu consecinţe letale sau vătămătoare şi prin care a fost vizată securitatea naţională (actele de diversiune, actele teroriste), identificarea lor presupune activităţi investigative şi criminalistice (identificarea criminalistică a persoanelor) mai ample, însă absolut necesare investigaţiei intreprinse, pentru lămurirea completă a întinderii şi urmărilor manifestării ilicite.

În cazul acţiunilor violente prin care se realizează infracţiuni contra securităţii naţionale, victimele efective ale acţiunii ilicite pot fi orice persoane fizice, care fac parte dintr-un ansamblu de persoane, grup de indivizi – mai mare sau mai mic numeric – faţă de care se execută o acţiune vătămătoare fizic sau exterminatorie, cum ar fi de exemplu un atac bioterorist.

Consecinţele manifestării ilicite, realizate prin mijloace ce au aptitudinea de a provoca uciderea, vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii (otrăviri în masă, provocarea de epidemii, incendieri, explozii, înfometare etc.) a unui număr mare de persoane, nedeterminat cantitativ, se pot produce efectiv chiar numai asupra unei persoane sau fără să fi rezultat vreo victimă. Investigaţia are menirea de a lămuri doar dacă mijloacele ori instrumentele utilizate de făptuitori au fost idonee de producerea potenţială a consecinţelor posibile, care sunt de natură să slăbească puterea de stat.

Atunci când activitatea ilicită are drept consecinţă producerea unei catastrofe feroviare, navale, aeriene sau orice alt sinistru din care a rezultat o pluralitate de victime, stabilirea identităţii victimelor desfigurate, dezmembrate, sfârtecate, spulberate sau împrăştiate se constituie într-o activitate amplă de identificare criminalistică.

Identificarea victimei şi stabilirea calităţii acestuia are o importanţă particulară pentru investigarea criminalistică, întrucât odată stabilită identitatea acesteia este posibilă determinarea cercului de suspecţi şi încadrarea juridică a faptei în funcţie de calitatea subiectului pasiv al infracţiunii.

Pornind de la constatarea că victima unui atentat îndeplineşte o activitate importantă, organele judiciare sunt în măsură să fixeze cercul de bănuiţi din persoanele cunoscute cu manifestări ostile, din diferite considerente, la adresa victimelor.

Aşa de exemplu, sunt luate în calcul ameninţările exprimate deschis la adresa victimei sau a instituţiei pe care o reprezintă anterior consumării actului ilicit, izvorâte din sentimente sau idei determinate de frustrare, ură, deznădejde, furie, nemulţumire etc. şi realizate de persoane marcate de probleme (politice, sociale, economice, ideologice, religioase), conflicte, dispute, nerealizări; autorii unor afişe, manifeste, diferite tipărituri subversive la adresa victimei; liderii unor grupări radicale, naţionaliste, extremiste care s-au exprimat prin comunicate, cuvântări, diferite alte atitudini publice recomandând violenţă, la adresa victimei sau activităţii pe care o îndeplineşte ori politicii sau ideologiei promovate.

În “cercul de bănuiţi”, constituit pornind de la premisa criteriului victimologic,[139] sunt incluşi, pe de altă parte, şi bolnavii psihici cunoscuţi cu sindrom prezidenţial,[140] fanaticii religioşi recunoscuţi cu manifestări tolerante sau încurajante faţă de violenţă, precum şi potenţialii furnizori de arme, dispozitive explozive artizanale, droguri etc. În situaţia victimelor – reprezentanţi ai unui stat străin – la constituirea cercului de bănuiţi se adaugă ucigaşii profesionişti (killer-ii) ce execută acţiunea de suprimarea vieţii la comandă, membri unor grupări extremist – teroriste,[141] teroriştii kamikadze sprijiniţi şi asiguraţi logistic din străinătate de grupări teroriste ori opoziţie internaţională faţă de misiunea sau opiniile personalităţii ţintă.

De la existenţa unor elemente de fapt certe ţinând de victimă (are o valoare simbolică pentru terorişti sau extremişti, prezintă atracţie tactică pentru aceştia, are o particularitate deosebită sau o conotaţie simbolică, sistemul de protecţie şi pază prezintă vulnerabilităţi),[142] organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi/sau organele judiciare extind cercul persoanelor suspecte în vederea identificării făptuitorului şi, în special, a celorlalţi participanţi la săvârşirea atentatului.

Cunoscând victima şi, cu deosebire, activităţile publice şi private ale acesteia, modul de ocupare a timpului, măsurile întreprinse, pentru protecţia sa, modalitatea concretă în care s-a atentat la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa (suprimarea vieţii sau numai vătămarea, doar tentativa unor astfel de consecinţe etc.), organele judiciare formulează versiuni în ceea ce priveşte căile, metodele şi mijloacele folosite de făptuitori pentru realizarea acţiunii ilicite, împrejurări ce prefigurează stabilirea pregătirilor intreprinse pentru punerea în executarea infracţiunii, precum şi a persoanelor care au instigat ajutat în orice mod, tăinuit sau favorizat comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale.

Atunci când au clarificată problema identităţii victimei şi cunoaşterii activităţii pe care o îndeplinea aceasta, organele judiciare au posibilitatea prefigurării scopului şi mobilului infracţiunii, putând formula ipoteze de genul: reprezintă o acţiune izvorâtă dintr-un puseu emoţional (şi, ca atare, este spontană), este premeditată (rod al unei manifestări concertate), planificată şi elaborată în timp sau este rodul unei determinări de natură psihiomaniacală.

În cazul în care există pluralitatea de victime (îndeosebi în cazul actelor teroriste), pe lângă problemele ce trebuie lămurite pentru fiecare dintre victime (identificarea criminalistică a persoanei), investigarea criminalistică trebuie să clarifice şi dacă decesul ori vătămarea integrităţi corporale ori sănătăţii s-a datorat acţiunii ilicite a făptuitorului, respectiv dacă există legătură de cauzalitate între actul exterior de conduită al acestuia şi urmările produse. De pildă, dacă acţiunea de otrăvire a sursei de apă potabilă de la o mare unitate militară operativă a reprezentat, în exclusivitate, cauza decesului tuturor militarilor cantonaţi în acea unitate sau au existat şi alte cauze.

O importanţă deosebită o reprezintă clarificarea activităţii desfăşurate de victima infracțiunii contra securităţii naţionale, din punctul de vedere al calificării juridice a activităţii ilicite, întrucât atât natura acestei activităţi ce vizează siguranţa naţională, cât şi calitatea persoanei care se bucură de protecţie internaţională constituie criteriul de delimitare dintre o infracţiune contra securităţii naţionale şi altele, care privesc persoana, viaţa, integritatea fizică şi sănătatea persoanei.

90.4. Consecinţele infracţiunii comise

Consecinţele infracțiunilor securităţii naţionale constau în general în starea de pericol creată la adresa valorilor sociale care condiţionează, în ansamblul lor, securitatea statului (suveranitatea, independenţa, indivizibilitatea şi unitatea statului şi alte valori sociale, care formează climatul general de securitate şi linişte necesar statului, cum ar fi, de exemplu, inviolabilitatea puterii de stat, a secretului de stat etc.) fiind, de regulă, infracţiuni de pericol.

Unele dintre infracţiunile contra securităţii naţionale și de terorism au pe lângă acest caracter de infracţiuni formale sau de pericol şi cel material, de rezultat, cum ar fi atentatul care pune în pericol securitatea naţională, cele contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, când obiectul material constă în corpul persoanei victimă a infracţiunii respective; unele fapte de trădare prin ajutarea inamicului şi acte ostile contra unui stat străin, al căror obiect material îl constituie aeronave, armament, diverse valori etc. predate sau procurate adversarului; infracţiunile care au ca obiect material obiecte, înscrisuri, documente cu caracter secret de stat, cum sunt trădarea prin transmiterea de secrete, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, compromiterea unor interese de stat ori documentele falsificate ce au fost comunicate sau răspândite prin săvârşirea infracţiunii de comunicare de informaţii false; infracţiunea de acte de diversiune care are ca obiect material uzinele, instalaţiile industriale, maşinile, căile de comunicaţii, mijloacele de transport, mijloacele de telecomunicaţii, construcţii, produsele industriale ori agricole, alte bunuri care au fost distruse, degradate, aduse în stare de neîntrebuinţare, prin explozii, incendii sau în orice alt mod; bunurile, valorile materiale ori băneşti prin care s-au adus pagube instituţiilor publice, depozitelor de arme, sedii ale partidelor politice; în cazul infracţiunilor de constituirea de structuri informative ilegale, obiectul material îl poate constitui, mijlocul specific de interceptare a comunicaţiei – deţinut, confecţionat sau folosit ilegal – după caz, documentul (înscris, fotografie, schiţă, hartă) sau obiectul care conţine informaţii cu caracter secret ori confidenţial sau corespondenţa din care s-au extras date şi informaţiile – ori tronsonul de comunicaţie unde a fost interpus şi branşat instrumentul de interceptare ilegală a comunicării sau spaţiul – locuinţă, anexe – asupra căreia este realizată manifestarea ilicită.

În cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale și de terorism care sunt de pericol, consecinţele săvârşirii faptei rezidă în starea de pericol creată fascicolului de relaţii sociale ocrotite de lege, prin incriminarea acţiunii respective, ceea ce rezultă implicit din administrarea probatoriului în cauză. În celelalte situaţii, respectiv ale infracţiunilor care au produs un rezultat material, ce constă în schimbările produse în realitatea înconjurătoare (asupra valorilor ocrotite de legea penală) ori în pericolul producerii unei asemenea schimbări[143], investigaţia întreprinsă în cauza concretă trebuie să stabilească, în concret, care au fost consecinţele manifestării ilicite.

Atunci când obiectul material îl constituie corpul persoanei, consecinţele săvârşirii infracţiunii rezidă în efectul pe care acţiunea ilicită l-a produs asupra persoanei respective: letal ori vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii victimei vizate de manifestarea ilicită. Pentru a stabili pe deplin care sunt consecinţele în astfel de cazuri trebuie lămurit gradul de lezare a integrităţii corporale ori sănătăţii suferită de subiectul pasiv, deci victima acţiunii agresive, ceea ce este posibil prin examene medico-legale materializate în rapoarte de constatare medico-legală, rapoarte de expertiză ş.a.m.d.

La infracţiunile al căror obiect îl reprezintă valorile materiale enumerate exemplificativ de textul normei incriminatoare, investigaţia întreprinsă trebuie să lămurească în ce constau acestea, valoarea lor, cantitatea etc., ceea ce este posibil prin dispunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice ori expertize (de pildă, în tehnică şi artă militară) şi obţinerea de relaţii de la M.Ap.N.

Astfel, la infracţiunea de trădare prin ajutarea inamicului consecinţele manifestării ilicite constau în slăbirea puterii de luptă a forţelor armate române prin pierderea obiectivelor, obiectelor şi mijloacelor care s-au predat inamicului şi care nu se mai găsesc la dispoziţia statului român, pe cale de consecinţă nu mai pot servi apărării sale. Acestea pot fi: oraşe, poziţii de apărare depozite ori instalaţii ale armatei române, „nave, aeronave, maşini, aparate, armament” sau orice „alte materiale” care pot sluji purtării războiului [se înţeleg atât cele ce aparţin armatei, cât şi cele ce nu aparţin armatei (nave comerciale şi de transport, autocamioane, materie primă etc.), cu condiţia însă ca acestea din urmă să poată servi, în mod obiectiv, purtării războiului]. Într-o altă modalitate normativă a aceleaşi infracţiuni starea de pericol pentru siguranţa statului român, constă în amplificarea forţei de luptă a inamicului prin favorizarea activităţii sale şi implicit prin slăbirea puterii de luptă a forţelor armatei române sau aliaţilor săi, care se poate realiza prin: procurarea de oameni, valori şi materiale de orice fel duşmanului, trecerea de partea inamicului, sau efectuarea de alte acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea duşmanului, ori să slăbească puterea de luptă a armatei române sau a armatelor aliate[144].

În cazul infracţiunilor care se săvârşesc în legătură cu obiecte, înscrisuri documente ce sunt prin ele însele secrete de stat ori sunt purtătoare de informaţii de acest gen (trădare prin transmiterea de secrete, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, compromiterea unor interese de stat, organizarea de structuri informative ilegale), consecinţele constau în penetrarea sau probabilitatea penetrării unor secrete de stat, deci în devoalarea mecanismului tainic, intern, de funcţionare în parametrii apreciaţi inviolabili, ai statului român.

Odată descifrate aceste secrete, riscurile şi vulnerabilităţile ipotetice la adresa securităţii naţionale s-au transformat într-o stare, situaţie, împrejurare reală, concretă, ceea ce reprezintă prin simpla ei existenţă un pericol.

Posibilitatea aprecierii de către organul judiciar a consecinţelor unor astfel de fapte rezultă din examinarea şi evaluarea materialităţii faptelor constatate (ex re), şi prin dispunerea unor constatări tehnico-ştiinţifice, expertize şi obţinerea de relaţii de la persoana vătămată.

Caracterul informaţiei clasificate se desprinde din categoria de clasificare stabilită prin prevederile Legii nr. 182/2002 şi poate fi: strict secret de importanţă deosebită, strict secret şi secret.

Consecinţele faptei ilicite în legătură cu aceste categorii de informaţii se mai apreciază şi funcţie de cine anume sunt beneficiarii sau potenţialii lor beneficiari: o putere străină[145], o organizaţie străină[146], sau un agent al unei puteri sau organizaţii străine[147].

Categoria de infracțiuni contra securităţii naţionale și acte de terorism care se produc prin mijloace violente (acte de diversiune, acte teroriste) vizează diferite ansambluri de clădiri, imobile, uzine, instalaţii, utilaje, hale de producţie, mijloace de comunicaţie, mijloace de transport şi telecomunicaţie, produse industriale sau agricole, nave, aeronave, platforme fixe, instalații ori servicii de navigație, etc., ce constituie obiectul material al infracţiunii comise şi sunt supuse evaluării băneşti.

În acest sens persoanele juridice, proprietarii acestor obiecte vor prezenta situaţii explicative privind întinderea pagubei, prejudiciul creat urmând a fi stabilit pe baza unor expertize şi evaluări financiar-contabile.

Aprecierea dacă, prin acţiunile de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare, a fost creată starea de pericol pentru securitatea naţională este conferită de locul ocupat şi rolul jucat de obiectul material respectiv în sistemul afectat sau de semnificaţia pe care o reprezintă pentru instituţiile, autorităţile şi organismele statului.

O astfel de apreciere se realizează în raport de contextul social-economic şi politic din momentul săvârşirii faptei[148]. La această apreciere se adaugă şi evaluarea concret economică a pagubelor create patrimoniului obiectivului important lezat şi a celui cu semnificaţie simbolică pentru statul de drept[149], ce se realizează prin expertize financiar-contabile.

Unele dintre infracţiunile contra securității naţionale aduc prejudicii persoanelor fizice, întrucât le încalcă drepturile şi libertăţile fundamentale consfinţite constituţional: inviolabilitatea domiciliului, a vieţii private şi intime, a comunicaţiilor.

Stabilirea consecinţelor pe care le-au produs astfel de manifestări infracţionale este facilitată de plângerea sau denunţul penal pe care îl formulează persoana vătămată în drepturile sale, ce deţine calitatea de subiect pasiv al infracţiunii[150].

Din plângerea ori denunţul formulat, din declaraţiile părţii vătămate şi din activităţile derulate în vederea administrării probatoriului în cauză, organele judiciare au posibilitatea de a descoperi mijloacele, instrumentele ori dispozitivele cu ajutorul cărora făptuitorii au comis infracţiunea, modalitatea concretă de săvârşire şi urmările produse prin violarea unora dintre drepturile fundamentale ale cetăţeanului, la care se adaugă rezultatele obţinute din celelalte activităţi de urmărire penală întreprinse.

90.5. Identificarea infractorilor, calitatea acestora şi contribuţia pe care a avut-o fiecare la comiterea infracţiunii

Una dintre cele mai importante probleme de clarificat o reprezintă stabilirea autorilor şi a celorlalţi participanţi care au comis infracțiunea contra securităţii naţionale sau de terorism, aceasta reprezentând locul central în complexul problematicilor care se impun a fi lămurite cu prilejul investigării infracţiunilor în discuţie.

Imediat consecutiv constatării săvârşirii unei infracţiuni contra securităţii naţionale prima întrebare care se pune este: cine a săvârşit-o şi cine a participat la comiterea faptei, ceea ce determină ca organele în drept să ia măsuri pentru identificarea autorilor şi participanţilor precum şi stabilirea contribuţiei fiecăruia dintre ei la comiterea ei.

Subiect activ al infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism poate fi, de regulă, orice persoană fizică ce a împlinit vârsta de 14 ani şi a săvârşit sau participat cu vinovăţie la comiterea unei astfel de fapte prevăzute de legea penală[151].

În cazul unor infracţiuni, din cele în discuţie, legea penală cere ca subiectul activ nemijlocit să aibă o calitatea specială, ceea ce face ca respectivele infracţiuni să fie proprii, cu subiect calificat (circumstanţiat).

Astfel, în cazul infracţiunilor de acţiuni ostile contra statului şi spionaj, subiectul activ nemijlocit (autorul) trebuie să fie cetăţean străin ori apatrid[152] sau, în situaţia infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională, autorul faptei trebuie să deţină calitatea specială de funcţionar public; iar autorul infracţiunilor de nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative trebuie să aibe calitatea de angajat al unuia dintre organele de stat răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale.

În toate cazurile susenumerate, calitatea specială cerută de lege subiectului activ nemijlocit trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei.

Din punct de vedere al participaţiei penale, infracțiunile contra securităţii naţionale și acte de teorism sunt susceptibile de a fi săvârşite în oricare din formele participaţiei penale (coautorat, instigare, complicitate).

Identificarea făptuitorului infracțiunii contra securităţii naţionale sau de terorism, ce reprezintă chintesenţa întregului demers investigativ întreprins într-o cauză dată, constituie rezultatul însumat al unor diferite categorii de activităţi care se conjugă pentru a asigura scopul şi finalitatea urmăririi penale.

Astfel, activităţile de natură criminalistică (cercetarea locului faptei, examinarea şi interpretarea urmelor de natură criminalistică relevate cu această ocazie, descoperirea mijloacelor materiale de probă şi a corpurilor delicte cu prilejul constatării infracţiunii flagrante, percheziţiei ori ridicării de obiecte şi înscrisuri, urmate de constatări tehnico-ştiinţifice şi expertizări dispuse de organul judiciar); utilizarea metodelor şi procedeelor criminalistice pentru identificarea unor persoane necunoscute după semnalmente exterioare; cele pentru surprinderea în flagrant (capcanele criminalistice); cele ce sunt cuprinse în sintagma generică de „activităţi specifice” (mijloacele, metodele şi procedeele din panoplia exclusivă a organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale); procedeele investigative şi probatorii prevăzute de lege, în mod exclusiv, pentru investigarea infracţiunilor în discuţie, mijloacele de probă stipulate în procedura penală au ca finalitate centrală descoperirea făptuitorilor şi a celorlalţi participanţi şi stabilirea contribuţiei fiecăruia în parte la săvârşirea infracţiunii contra securităţii naţionale, pe întreg parcursul desfăşurării ei şi în fiecare etapă ori fază a iter-criminis-ului.

Rezultatele obţinute din activităţile enumerate, evaluate şi introduse în ecuaţia stării de fapt deduse investigaţiei concrete întreprinse conduc la restrângerea „cercului de bănuiţi” format, până la identificarea acelor persoane a căror participare are semnificaţii penale, ceea ce se valorifică în procesul penal declanşat, prin continuarea urmăririi penale in personam sau prin inculpare.

Unele dintre persoanele identificate au contribuit, în mod mijlocit, alături de un alt sau de alţi autori, la înfăptuirea acţiunii care constituie elementul material al infracţiunii ori la înlăturarea sau paralizarea rezistenţei ce o întâmpină săvârşirea infracţiunii, prin acte simultane sau succesive, care se înlănţuie în complexul activităţii prin care se realizează ameninţarea la adresa securităţii naţionale[153], fiind coautori.

Pentru punerea în evidenţă şi reţinerea coautoratului, organul judiciar trebuie să probeze faptul că:

– actele de executare comise au fost directe şi imediate, în sensul că între activitatea coautorului şi rezultatul produs nu s-a interpus activitatea altei persoane;

– că actele de execuţie realizate de coautor, deşi aparent exterioare[154] activităţii de ucidere, de exemplu, sub raportul contribuţiei lor la producerea rezultatului au valoare de acte de executare[155];

– că actele de executare realizate de coautor, în pofida faptului că nu constituie integral actele de executare a ameninţării la adresa securităţii naţionale, se integrează în ansamblul activităţii comise de autorul nemijlocit[156];

– că a existat o anumită legătură subiectivă între coautori, o coeziune psihică, identică sub raport volitiv (o astfel de legătură se poate concretiza printr-o înţelegere expresă sau tacită, realizată anterior sau concomitent, bilaterală, reciprocă sau unilaterală).

În cazul trădării, acţiunilor ostile contra statului român şi spionajul, care sunt infracţiuni proprii, în cazul coautoratului, făptuitorii trebuie să deţină calitatea specială cerută de lege autorului.

Dacă această calitate lipseşte participanţilor care au comis acte de executare alături de autori, aceştia vor răspunde pentru complicitate la respectiva infracţiune.

Dacă activitatea altor persoane identificate a constat doar într-o ajutorare ori înlesnire a săvârşirii infracţiunii contra securităţii naţionale și acte de terorism, fiind legată în mod nemijlocit şi direct de aceasta, cu intenţia de a sprijini material (procurarea, producerea mijloacelor care au servit la comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale, punerea la dispoziţie a resurselor materiale şi logistice, crearea de condiţii favorabile pentru ca autorul să-şi ducă la bun sfârşit acţiunea etc.) ori moral (întărirea sau întreţinerea hotărârii autorului pentru a-l direcţiona spre desfăşurarea acţiunii infracţionale sau pentru a-şi lua anumite măsuri de precauţie, încurajarea acestuia în timpul acţiunii, promisiunea de a-l favoriza după comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale ş.a.), aceasta îi califică drept complici.

Organul judiciar va trebui să probeze că activitatea complicelui a servit efectiv la săvârşirea ameninţării la adresa securităţii naţionale, ceea ce nu înseamnă că este necesar ca să fi avut un caracter indispensabil în raport cu infracţiunea comisă, fiind suficient de demonstrat că făptuitorul a acţionat cu voinţa de a comite acte materiale constitutive ale complicităţii, că a ajutat sau a înlesnit săvârşirea, de către altă persoană, a unei infracţiuni contra securităţii naţionale, pe care o cunoştea, prevedea rezultatul ei socialmente periculos, conştientizând aportul său şi dorind să deruleze respectivele acţiuni.

La stabilirea formei de participare, organul judiciar va avea în vedere că poate fi reţinută complicitatea numai dacă

– altă persoană – autorul, coautorul – a săvârşit în mod nemijlocit o infracţiune contra securităţii naţionale fie în formă consumată, fie în forma tentativei, chiar dacă autorul nu este cunoscut ori nu poate fi trimis în judecată din diverse motive (imunitate de jurisdicţie, extrădare, deces, iresponsabilitate, cauză de nepedepsire, lipsa avizelor, autorizărilor sau altor condiţii prevăzute de lege, raţiuni de stat);

– că actele care sunt inutile ori improprii pentru realizarea activităţii materiale ce se circumscrie laturii obiective a infracţiunii contra securităţii naţionale și de terorism, precum şi actele care nu au fost utilizate de către autor şi acelea care, în mod obiectiv, nu au reprezentat o contribuţie efectivă nu constituie complicitate[157];

– că înţelegerea dintre autor şi complice poate fi spontană, împrejurare care se deduce din modul de comportare al complicelui şi din împrejurările săvârşirii faptei[158].

Alte persoane au o contribuţie ocultă, insidioasă la comiterea infracțiunii contra securităţii naţionale și acte de terorism şi investigaţia întreprinsă le identifică ca având o activitate de determinare (instigare) concretă, bine precizată, concretizată în acte de stăruinţă, îndemnuri, rugăminţi, insinuări, aducerea de argumente, toate cu ţinta finală de a insufla, sugera ideea săvârşirii infracţiunii contra securităţii naţionale.

În multe cazuri, la determinarea unei alte persoane la realizarea unei manifestări ilicite din cele în discuţie se utilizează mijloace materiale, ca de pildă: oferirea unor foloase materiale, motivaţii de natură politică, religioasă, sociale, economice etc., ori metode de constrângere fizică ori morală, presiuni psihice, care obiectivează participaţiunea de ordin moral într-o contribuţie fizică, materializată în contactarea celui instigat, recrutarea sa, oferirea de informaţii despre victimă sau ţintele vizate, ce se înscriu în acte pregătitoare pentru săvârşirea ameninţării la adresa securităţii naţionale.

Aceste categorii de participanţi comit activitate de instigare.

Din practica organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale rezultă că instigatori la infracțiuni contra securităţii naţionale și acte de terorism pot fi agenţi ai unor puteri străine, organisme statale ori suprastatale, guverne dar şi organizaţii de spionaj din domeniul industrial, tehnico-ştiinţific ş.a.m.d. În marea majoritate a situaţiilor, asemenea instigatori sunt persoane a căror poziţie politică, socială, economică este dincolo de orice bănuială şi relativ imposibil de pus sub inculpare.

Deşi sunt autori nemijlociţi sau participanţi la săvârşirea unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, unele categorii de persoane se bucură de imunitate de jurisdicţie.

Imunitatea de jurisdicţie este generală deoarece apără de răspundere faţă de statul român în toate cazurile, însă ea nu este absolută, fiindcă, dacă autorul infracţiunii este beneficiarul acesteia în raport de legislaţia română, statului, al cărui cetăţean este, îi incumbă obligaţia tragerii la răspundere penală, întrucât imunitatea de jurisdicţie nu este una din cauzele care fac ca fapta să nu constituie infracţiune[159] (art. 31 pct. 4 din Convenţia de la Viena, 1961). Persoanele care beneficiază de imunitate de jurisdicţie sunt: şefii statelor sau guvernelor străine, şefii unor delegaţii civile sau militare străine, agenţii diplomatici[160], funcţionarii consulari[161]; membrii Curţii Internaţionale de Justiţie[162]; reprezentanţii O.N.U.; persoanele nominalizate prin convenţii şi tratate la care România a aderat sau este parte; personalul navelor militare străine şi a altor nave de stat străine folosite pentru servicii guvernamentale, când se află în mod legal în porturi, în apele maritime interioare şi în marea teritorială a României, precum şi personalul aeronavelor militare ş.a. O altă categorie de imunitate de jurisdicţie condiţionată o reprezintă imunitatea parlamentară, prezidenţială, ministerială şi cea privind magistraţii[163].

Pentru participanţii la săvârşirea infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism, legea penală oferă un regim de clemenţă, totală sau parţială, în următoarele ipostaze şi limite:

– impunitate, atunci când participantul (coautor, complice, instigator), înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului şi a participanţilor[164]; precum și în cazul infracțiunii de nedenunțare săvârșită de un membru de familie al unuia dintre participanții la comiterea infracțiunii nedenunțate[165].

– reducerea limitelor pedepsei prevăzute de lege la jumătate în situaţia în care, după începerea urmăririi penale ori după ce infractorii au fost descoperiţi, înlesneşte arestarea acestora[166]; persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă în competenţa D.I.I.C.O.T., între care și infracțiunile contra securității naționale și de terorism[167], iar în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor participanţi la săvârşirea infracţiunii beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege[168].

Practica investigării ameninţărilor la adresa securităţii naţionale a decelat că următoarele categorii de persoane pot fi autori sau participanţi la comiterea acestor infracţiuni:

a) în cazul infracţiunii de trădare prin ajutarea inamicului: ofiţeri ai armatei române, cu diferite grade şi funcţii ocupate în timp de război[169], dar şi persoane civile înrolate în forţele armate[170];

b) autori sau alţi participanţi la comiterea infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete au diferite calităţi: ofiţeri de armată[171]; cadre active ale fostei securităţi – cu diferite grade, funcţii – care, primind misiuni în străinătate, sub diferite acoperiri diplomatice sau deplasându-se în străinătate, au transmis secrete de stat pe care le deţineau, serviciilor de informaţii din ţările respective[172]; înalţi funcţionari ai M.A.E.[173]; persoane cu funcţii de conducere din unităţi de interes republican, unde se gestionează informaţii clasificate sau care au acces la astfel de informaţii (directori, contabili, economişti, cercetători ştiinţifici etc.); funcţionari care manipulează informaţii clasificate ş.a.m.d.

Dintre făptuitorii (complici[174] ori tăinuitori, favorizatori[175]) la această infracţiune nu sunt excluşi soţul (soţia) şi rudele apropiate.

Posibili făptuitori ai infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete sunt oricare (legea nu cere o calitate specială) dintre persoanele care îşi desfăşoară activitatea în locurile unde se vehiculează informaţii clasificate secrete de stat.

c) făptuitorii infracţiunii de acte ostile contra statului român pot fi numai cetăţenii străini sau apatrizi şi care pot fi cercetaţi fie în lipsă, fie în prezenţa acestora, dacă s-a obţinut extrădarea (Titlul II din Legea nr. 302/2004), cu respectarea prevederilor legale susmenţionate.

d) în cazul infracţiunii de spionaj, autorii pot să fie numai cetăţeni străini sau apatrizii.

De regulă, spionii acţionează sub acoperire diplomatică, ceea ce în limbajul de specialitate poartă denumirea de “legali” şi se regăsesc între funcţionarii ambasadelor sau consulatelor, ai organismelor suprastatale cu acreditare în ţara noastră, potrivit convenţiilor şi tratatelor internaţionale, ceea ce nu exclude însă şi prezenţa lor în calitate de turişti, patroni ai unor societăţi comerciale, reprezentanţi economici, culturali, sportivi, comis voiajori, oameni de ştiinţă, existând o paletă largă a formelor sub care se prezintă[176].

În practica în materie se recurge mai rar la trimiterea în judecată a unor astfel de făptuitori, având loc negocieri şi efectuarea de “schimburi” între state, a agenţilor capturaţi de fiecare stat[177].

În ceea ce îi priveşte pe spionii cu acoperire diplomatică, potrivit convenţiilor internaţionale în materie, sunt declaraţi persona non grata conform uzanţelor şi protocoalelor diplomatice şi consulare. Faţă de celelalte categorii de cetăţeni străini ori persoane fără cetăţenie care nu au domiciliul în România se poate lua, în condiţiile prevăzute de lege, măsura expulzării.

În cazul infracţiunilor discutate mai sus, lit. c şi d, pentru existenţa coautoratului este necesar ca făptuitorii care efectuează actele de executare să aibă calitatea specială cerută de lege autorului.

Investigaţia acestor infracţiuni are în vedere în mod deosebit pe complici, instigatori, tăinuitori şi favorizatori ce pot avea cetăţenia română sau să fie apatrizi cu domiciliul în România şi care pot proveni din orice categorie socială.

De regulă, astfel de făptuitori gravitează – la vedere sau abscons – în anturajul autorilor infracţiunii, cu care intră în legătură, sunt racolaţi în diferite maniere şi cooperează sau contribuie, prin variate activităţi materiale, la acţiunea ilicită[178].

d) făptuitorul atentatului care pune în pericol securitatea naţională şi infracţiunilor contra unor persoane care se bucură de protecţie internaţională poate să fie, în principiu, orice persoană.

Din practica judiciară a rezultat că, de regulă, cetăţenii străini sau apatrizi, cu domiciliul sau rezidenţi în România, studenţi sau fără profesie, cu statut de azilanţi sau refugiaţi politic sunt cei care săvârşesc infracţiuni îndreptate contra reprezentanţilor unor state străine, aflaţi în misiune diplomatică în România.

Persoanele suspectate sau bănuite temeinic de activităţi pregătitoare în vederea realizării unor astfel de manifestări la adresa securităţii naţionale, atunci când activitatea lor este documentată de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, sunt expulzate[179], potrivit O.U.G. nr. 194/2002, li se întrerupe dreptul de şedere, fiind incluse pe lista de persoane indezirabile pentru România sau li se limitează deplasarea şi li se stabileşte temporar domiciliul sau reşedinţa în anume zone sau localităţi (art. O.U.G. nr. 102/2005).

e) infracţiunea de acte de diversiune, apreciată ca atentat contra unor obiective de mare importanţă pentru economia naţională[180], poate fi comisă de orice persoană, în oricare formă de participaţie – coautorat, instigare, complicitate -, iar în ceea ce priveşte categoriile de persoane pretabile unor astfel de manifestări ilicite, provenienţa poate să fie din orice mediu ostil – politic, social, economic, militar – sistemului existent la un anumit moment dat.

f) infracţiunea de compromitere a unor interese de stat poate să fie săvârşită de orice persoană, dar, dat fiind particularităţile faptei, aria subiecţilor activi se restrânge la funcţionarii puterii legislative ori executive, care au acces la documente din care decurg drepturi ale statului român faţă de o altă putere, cei mai plauzibili fiind cei din categoria funcţionarilor din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, unde se gestionează astfel de documente.

g) în cazul infracţiunii de comunicare de informaţii false sunt incriminate doar acţiunile de propagare a unor astfel de ştiri sau documente, nu şi cele de redactare a lor, dar o astfel de redactare de ştiri false ori măsluire a unor documente se incriminează ca şi act de complicitate. Făptuitorii acestei infracţiuni nu sunt circumstanţiaţi de textul incriminator, putând fi oricare persoană.

Practica relativ recentă a organelor judiciare a arătat că făptuitorii provin din medii intelectuale, angajaţi sau foşti angajaţi politic şi aflaţi la momentul acţiunilor în opoziţie.[181]

h) făptuitorii infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională pot fi numai persoanele care au calitatea de funcţionari şi, pe cale de consecinţă, provin din rândul persoanelor care gestionează, manipulează ori au acces la informaţii clasificate[182], comit actul ilicit, de regulă, fără intenţia de a-şi trăda ţara, dar, prin manifestările lor, fac posibilă ajungerea informaţiilor clasificate la cunoştinţa unor agenţii de spionaj.

Făptuitorii pot proveni dintre cadre militare – active sau în rezervă –[183], dintre persoanele, care, prin natura obligaţiilor de serviciu, iau cunoştinţă de aceste date, cum ar fi, dactilografe, secretare[184]. Instigatorii şi complicii la această infracţiune sunt cei care sunt anturaţi în jurul autorilor faptei.

i) infracţiunea de constituirea de structuri ilegale care periclitează securitatea naţională poate fi realizată de orice persoană, deoarece legea nu cere existenţa unei calităţi speciale a subiectului activ.

Participaţia poate fi realizată de o persoană sau mai multe, toţi având calitatea de autori, pe care o vor deţine şi cei care aderă sau sprijină la structura informativă iniţiată, organizată sau constituită pe teritoriul României.

Această formă de pluralitate constituită de infractori nu exclude pluralitatea ocazională, care se poate realiza, de pildă, ca instigare la aderarea sau sprijinirea structurii informative.

Practica “activităţilor specifice” derulate de organele răspunzătoare de aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale a relevat că faze incipiente, aflate “în conservare”, a unor astfel de structuri informative ilegale se realizează de cetăţeni străini sau persoane fără cetăţenie ce domiciliază pe teritoriul ţării, sub diferite forme: rezident, azilant ori refugiat politic şi diferite preocupări: studenţi, elevi, tehnicieni, muncitori, angajaţi la diferite firme, patroni ai unor societăţi comerciale etc. Societăţi comerciale româneşti, de pază şi investigaţii sunt virtuale şi posibile paravane de acoperire a unor activităţi ilicite contra securităţii naţionale, fiind încadrate, în multe cazuri, cu foste cadre active ofiţeri, subofiţeri din fosta miliţie, securitate şi armată.

j) infracţiunile de nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative şi divulgarea de informaţii confidenţiale care periclitează securitatea naţională[185] pot să fie săvârşite nemijlocit numai de un subiect activ calificat, respectiv un funcţionar – militar ori civil – care îndeplineşte atribuţii operative în cadrul S.R.I., S.I.E., S.P.P. sau face parte din structurile de informaţii ale M.Ap.N, M.I. ori M. Justiţiei. Coautoratul presupune ca făptuitorul să deţină aceeaşi calitate cerută de lege autorului, iar complice şi instigator poate fi orice persoană.

Celelalte infracţiuni contra securităţii naţionale și de terorism sunt susceptibile de a fi comise de orice persoană, calitatea de subiect activ nefiind circumstanţiată de textele incriminatoare.

Identificarea făptuitorilor unei infracțiuni contra securităţii naţionale sau de terorism prezintă importanţă din punct de vedere al tacticii şi metodologiei criminalistice, întrucât este creată posibilitatea intervenţiei operative a organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale pentru a descoperi, contracara, curma, stăvili, zăgăzui sau limita orice alte manifestări ilicite aflate în curs de derulare ori consecinţele acestora şi a declanşării investigaţiei de cunoaştere a persoanei respective sub aspectul datelor de stare civilă, profesiei şi ocupaţiei, preocupărilor extraprofesionale, starea sănătăţii, situaţia familiară, anturaje etc., ceea ce profită la adoptarea tacticii adecvate cu prilejul ascultării.

În aceeaşi măsură devine posibilă utilizarea procedeelor investigative specifice (prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1991) atât faţă de făptuitorul identificat, cât şi faţă de ceilalţi participanţi, pentru care se derulează activităţi de identificare, pentru restrângerea ariei de persoane cuprinse în cercul de bănuiţi.

Odată identificaţi autorii infracțiunii contra securităţii naţionale și de terorism:

– se pot stabili activităţile de întreprins pentru administrarea probatoriului în cauză (percheziţii, ridicări de obiecte şi înscrisuri, organizarea surprinderii în flagrant, cercetarea la faţa locului şi altele);

– se oferă posibilitatea luării măsurilor necesare pentru prinderea, reţinerea şi arestarea lor (darea în consemn la punctele de frontieră, darea în urmărire generală şi internaţională, organizarea de razii şi filtre poliţieneşti, descinderi, etc.)

– şi se va proceda la ascultarea făptuitorului în legătură cu învinuirea, apărările şi propunerea probelor pe care acesta le consideră necesare.

Cu această ocazie se lămuresc problemele de clarificat ale investigaţiei concrete întreprinse în ce priveşte:

– fapta şi împrejurările în care s-a produs;

– cine sunt ceilalţi participanţi la comiterea infracţiuni şi în ce a constat contribuţia lor efectivă;

– modul cum s-au produs sau procurat mijloacele utilizate şi ce măsuri s-au luat în vederea săvârşirii faptei;

– data, locul, perioada în care s-au derulat manifestările infracţionale;

– mobilul şi scopul pe care l-au avut făptuitorii;

– cine sunt persoanele care au luat cunoştinţă despre infracțiunea contra securităţii naţionale sau de terorism;

– dacă au existat elemente de constrângere ori imposibilitate ca unii dintre participanţi să-şi exprime voinţa;

– cine a iniţiat, organizat, constituit asociaţia sau gruparea infracţională şi cine a aderat ori sprijinit asociaţia ori gruparea constituită;

– care au fost metodele de racolare ori recrutare a participanţilor la comiterea faptei;

– dacă s-au săvârşit şi alte genuri de infracţiuni decât cele privind siguranţa naţională şi se află în concurs cu acestea;

– care au fost cauzele, condiţiile şi împrejurările care au generat, înlesnit sau favorizat consumarea infracţiunii.

– nu în ultimul rând sunt create posibilităţile pentru desfăşurarea activităţilor preventive.

Sub aspect strict juridic, importanţa identificării făptuitorilor are relevanţă sub dublu aspect:

– din perspectiva dreptului substanţial sub aspectul încadrării juridice corecte a faptei săvârşite; stabilirea prevederilor legale referitoare la aplicarea legii penale în timp şi spaţiu; stabilirii formei de vinovăţie, al formei infracţiunii (forma internă şi desfăşurarea externă: acte pregătitoare, tentativa şi forma consumată), al participaţiei penale, al concursului de infracţiuni şi stabilirii răspunderii penale şi individualizării acesteia;

– din perspectiva procedurii penale se stabileşte dacă se impune sau nu obţinerea unor avize, autorizări sau alte condiţii legale pentru începerea urmăririi penale, punerea în mişcare a acţiunii penale sau efectuarea unor activităţi: reţinere, arestare, percheziţionare; care este competenţa de efectuare actelor premergătoare şi a urmăririi penale; dacă este legală, şi în caz afirmativ, când, cum şi de către care anume organe, utilizarea procedeelor investigative prevăzute de art.13 8 din c. p. p.

Din perspectiva unor raţiuni de stat şi al relaţiilor şi contextului politic, juridic şi diplomatic internaţional, identificarea făptuitorilor unei infracțiuni contra securității naţionale și de terorism oferă posibilitatea unor tratative, negocieri, schimburi între România şi alte state, mai ales prin prisma tratatelor, convenţiilor şi înţelegerilor diplomatice, la care statul român este parte.

90.6. Formele de vinovăţie, mobilul şi scopul activităţii infracţionale

Forma de vinovăţie cu care se comit infracţiunile contra securităţii naţionale a României și acte de terorism este intenţia directă sau indirectă, singura excepţie făcând-o infracţiunea de nedenunţare care poate fi săvârşită atât cu intenţie – în ambele ei modalităţi, directă şi indirectă –, cât şi din culpă ori praeterintenţie.

Din categoria infracţiunilor contra securităţii naţionale, unele pot fi săvârşite numai cu intenţie directă şi anume trădarea, acțiuni împotriva ordinii constituționale, atentatul contra unei colectivități, propaganda pentru război, deoarece, potrivit textului incriminator, în cazul acestor fapte autorul urmăreşte şi doreşte realizarea scopului prevăzut de textul încriminator[186].

Hotărârea infracţională privind comiterea unei infracțiuni contra securității naţionale sau de terorism este, de cele mai multe ori, rezultatul unui proces psihic lent, pe fondul unei stări sufleteşti calme, liniştite, în care subiectul chibzuieşte îndelungat, în contextul factorilor intelectivi (cognitivi), între care gândirea şi imaginaţia au un rol important[187] şi pe fondul unor trăiri afective intense în care se regăsesc, în proporţii diferite, sentimentele şi pasiunile alături de stările emoţionale, ceea ce constituie elementele caracteristice intenţiei premeditate[188].

Cazuistica în domeniu a relevat că hotărârea de a comite un atentat, un act de diversiune, un act de trădare sau alte acte exterioare de conduită ce intră în latura obiectivă a infracţiunilor contra securităţii naţionale este anticipată şi însoţită fie de sentimente proprii, acumulate în timp, fie induse de alte persoane, referitoare la o anumită stare constituţională, politică, economică, socială, militară, religioasă etc. (cum ar fi ura, răzbunarea, mânia, nevoile, dorinţele, interesele, teama ş.a.), ce fiinţează într-un moment, spaţiu şi societate date, şi au o derulare în timp, de la momentul luării hotărârii şi până la realizarea actului final necesar pentru pregătirea infracţiunii.

În alte situaţii, intervin şi pasiunile pe care le poate avea subiectul într-un domeniu sau altul (de exemplu, plăcerea ori preocuparea marcantă pentru activităţi oculte, conspirative ori aceea de îmbogăţire şi dobândire a unor obiecte sau valori care, cunoscute fiind, pot fi exploatate).

Mai rar, în situaţia infracţiunilor contra securităţii naţionale, dar neexcluse de plano, pot surveni şi afectele[189] (groază, furie, disperare, exuberanţă etc.), ce reprezintă “forţele ce impulsionează, într-un timp foarte scurt, la comiterea manifestării ilicite”[190], ceea ce constituie elementele caracteristice intenţiei repentine.

La această categorie de factori afectivi se adaugă mobilurile[191] şi scopurile[192], care există obiectiv în psihicul subiectului, când acesta săvârşeşte cu voinţă o infracţiune, şi se formează înainte de conceperea infracţiunii, continuând să-şi exercite influenţa în tot parcursul materializării ei, prin actele exterioare de conduită[193].

Motivația teroristă constituie un “proces psihologic inițiat de o anumită nevoie religioasă, politică, teritorială, intelectuală, etnică și culturală care conduce la realizarea unei activități cu rol de satisfacere a acelei nevoi, constituind o forță psihologică care energizează și direcționează comportamentul deviant”[194]

Psihologic, actul voluntar parcurge fazele apariţiei motivului (sub un anumit impuls ia naştere o nevoie, o trebuinţă în legătură cu care se declanşează dorinţa care este expresia conştientizată a motivului[195]; motivul constituie cauza internă a actului voluntar[196]); luptei motivelor (dintre multiplele şi contradictoriile motive care se confruntă izbândesc cele cu valenţe negative la care se conectează reprezentarea de către subiect a rezultatului final precum şi a consecinţelor pe care le atrage atât rezultatul cât şi decizia sa; de asemenea subiectul îşi reprezintă şi condiţiile în care va avea loc realizarea scopului precum şi modalităţile concrete ale manifestării sale[197]); adoptării hotărârii (din lupta motivelor, care a încetat, a învins motivul dominant, pe baza căruia se configurează scopul acţiunii care este imaginea anticipativă a rezultatului acţiunii[198]) şi, în final, executarea acţiunii (îşi mobilizează eforturile şi trece efectiv la actul ilicit, manifestă o voinţă activă (impulsivă) şi purcede la executarea acţiunii ilicite[199]).

Ţinând seama de aspectele teoretice de natură psihologică expuse mai sus, şi pornind de la cunoaşterea în profunzime şi detaliată a actelor exterioare de conduită prin care s-a obiectivat concepţia infracţională, organul judiciar parcurge un proces reconstitutiv care are rolul, pe de o parte de a introspecta factorii cognitivi, volitivi şi afectivi, deci mecanismul psihologic, conceptual al luării hotărârii infracţionale (forma internă), iar pe de altă parte să cantoneze în timp prima manifestare exterioară infracţională (desfăşurarea externă a infracţiunii intenţionate) şi, pe cale de consecinţă, să localizeze în spaţiu debutul acţiunii ilicite. Procedeul probator care poate contribui decisiv la clarificarea problematicii susmenţionate îl constituie ascultarea suspectului(inculpatului), asociat sau nu cu procedeul tehnic al detecţiei psihojudiciare.

Treapta următoare în lămurirea problemei de clarificat în discuţie o reprezintă stabilirea gradualităţii intenţiei directe infracţionale, respectiv dacă infracţiunea a fost săvârşită cu intenţie premeditată sau repentină ori simplă sau dacă infracţiunea a fost comisă cu intenţie indirectă, ce se realizează de organul judiciar printr-un proces de analiză şi sinteză, deductiv şi inductiv al ansamblului probator administrat în cauza investigată, în care un rol însemnat îl prezintă desluşirea mobilului şi scopului activităţii infracţionale, ca subelemente ale laturii subiective, ce preced şi însoţesc atât conceperea infracţiunii, cât şi acţiunea (inacţiunea) comisă.[200]

Pentru stabilirea formei de vinovăţie, organul judiciar sesizat cu fapta concretă trebuie să cunoască bine faptele, pe baza unui probatoriu complet şi pertinent, precum şi prevederile legale în legătură cu descrierea legală a tiparului pe care îl cuprinde norma de incriminare[201].

Desluşirea formei de vinovăţie a făptuitorului decurge în principal din materialitatea faptelor săvârşite de către acesta (ex re), astfel că organul judiciar va purcede la o analiză şi interpretare meticuloasă a actelor exterioare de conduită decelate din mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei şi prin investigarea proceselor intelective care au însoţit actele exterioare suspectului(inculpatului).

Atunci când, din examinarea susarătată, rezultă că făptuitorul a prevăzut că manifestările sale exterioare de conduită sunt apte să lezeze securitatea naţională a României şi a dorit (urmărit) producerea unei astfel de urmări, intenţia sa a fost directă, iar atunci când, deşi prevede rezultatul acţiunilor (inacţiunilor) sale, dar nu-l urmăreşte, ci doar acceptă posibilitatea producerii lui (atitudine de indiferenţă, de nepăsare faţă de producerea urmării eventuale[202]), intenţia sa a fost indirectă. Deşi forma intenţiei cu care s-a săvârşit infracţiunea, nu prezintă interes pentru existenţa acesteia, este avută în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei. Pedeapsa urmează să fie gradată în ordine descendentă, funcţie de intenţia directă sau cea indirectă, cea din urmă decelând un grad mai uşor de vinovăţie.

Cu prilejul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale și de terorism, organele judiciare au căutat, şi, în majoritatea situaţiilor, au reuşit să stabilească atât procesele intelective, volitive şi afective, cât mai ales mobilurile şi scopurile care au determinat pe autorii manifestărilor ilicite să acţioneze.

Astfel, în cazul atentatelor teroriste – consumate sau aflate în fază de pregătire – a rezultat că mobilul a constat în sentimente de răzbunare[203], de natură politică, religioasă, ori de natură revendicativă mixtă socio-economică şi politică[204], preexistente, induse şi/sau exploatate de liderii unor mişcări extremist-teroriste şi puse în executare de aderenţi cu diferite structuri psiho-comportamentale antisociale, din ale căror afecte nu lipsesc fanatismul, dar şi interesele strict pecuniare, răzbunarea pe societatea în care nu s-au putut integra, dorinţa de ieşire din anonimat, plasarea în centrul atenţiei opiniei publice ş.a.

O astfel de abordare ştiinţifică a investigaţiei – indiferent că dosarul cauzei a urmat traseul sesizării instanţelor de judecată sau a fost utilizat în vederea expulzării ori declarării ca indezirabili a infractorilor – a permis organelor judiciare să contureze profilul psihologic al acestora şi să stabilească etapele organizării acţiunilor teroriste (structura organizatorică şi funcţională a organizaţiei sau facţiunii extremist-teroriste, modalitatea în care se culeg informaţii despre obiectivul-ţintă, cum se înfăţişează planul acţiunii propriu-zise, modul şi locaţiile de pregătire şi antrenament precum şi modalitatea de deplasare a atentatorilor în ţară, unde şi cum au fost şi sunt depozitate mijloacele şi logistica necesară acţiunii, complicităţile pe care le-au obţinut şi de care au beneficiat, cum au realizat acţiunea de recrutare şi racolare de sprijinitori etc.).

Deşi mobilul şi scopul, adică ce anume l-a determinat pe făptuitor la săvârşirea infracţiunii[205], nu interesează pentru existenţa vinovăţiei, investigaţia întreprinsă în cauză are menirea de a lămuri cele două elemente ale laturii subiective, pentru evaluarea periculozităţii pe care o prezintă făptuitorul şi deci la individualizarea pedepsei, iar pe de altă parte, pentru cunoaşterea resorturilor intime ce l-au animat la săvârşirea faptei şi a personalităţii sale.

Sarcina dovedirii scopului special cerut de lege incumbă organele judiciare, prin administrarea probelor necesare.

Infracţiunea de nedenunţare se poate săvârşi şi din culpă, atunci când făptuitorul, deşi putea şi trebuia să-şi dea seama de consecinţele grave ale inacţiunii sale pentru siguranţa naţională, omite, din nebăgare de seamă, din lipsă de diligenţă etc., să denunţe faptele, obligaţie ce-i incumbă legal[206]. Pentru acurateţea investigaţiei penale, organul judiciar trebuie să stabilească dacă omisiunea făptuitorului este cu intenţie (s – a abţinut de a efectua o acţiune pe care legea îl obligă să o facă, deci a încălcat norma onerativă, cu intenţie) sau din culpă şi, în acest din urmă caz, dacă a prevăzut posibilitatea producerii lezării securităţii naţionale, dar nu a acceptat, socotind fără temei că nu se va produce (culpă cu prevedere) ori nu a prevăzut această posibilitate, deşi trebuia şi putea să o prevadă (culpa fără prevedere)[207].

În cadrul problemei de clarificat în discuţie, investigaţia trebuie să stabilească şi alte probleme referitoare la existenţa unor cauze care fac ca fapta să nu fie infracţiune[208], respectiv anumite stări sau împrejurări reale în care s-a aflat făptuitorul când a săvârşit infracțiunea contra securităţii naţionale sau de terorism.

Este vorba de cauzele cu caracter personal şi care constau în stări, situaţii sau împrejurări prevăzute de lege: legitimă apărare, starea de necesitate, constrângere fizică şi morală, cazul fortuit, iresponsabilitatea, beţia completă fortuită, minoritatea făptuitorului şi eroarea de fapt esenţială.

Astfel de stări, situaţii sau împrejurări pot fi posibile în timpul săvârşirii de către făptuitor a unei infracțiuni contra securităţii naţionale sau de terorism, cum ar fi, de pildă iresponsabilitatea autorului unui atentat la viaţa, integritatea corporală ori sănătatea unei persoane care deține o funcție de demnitate publică; constrângerea fizică ori morală care a fost exercitată asupra unui funcţionar pentru a procura documente sau date ce constituie secrete de stat; comiterea unui act de diversiune de către un minor care nu răspunde penal ş.a.m.d.

În ce priveşte eroarea asupra subiectului pasiv al infracţiunii (error in personam) nu are, în general, caracter esenţial, şi ca atare nu operează prevederile legale aplicabile unei cauze care face ca fapta să nu fie infracţiune[209].

În cazul unor infracțiuni contra securităţii naţionale și de terorism există anumite nuanţări determinate de calitatea specifică pe care o au unii subiecţi pasivi (victime).

Astfel, dacă făptuitorul, crezând că ucide pe ambasadorul unui stat străin, ucide în realitate un om politic cu care l-a confundat, nu va răspunde pentru infracţiunea contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, deoarece omul politic ucis nu deţinea calitatea cerută de lege, ci pentru infracţiunea de tentativă la omor în raport cu victima aflată în reprezentarea sa şi omor consumat, din culpă, în raport cu victima suprimată, în concurs ideal de infracţiuni[210].

Atunci când făptuitorul deşi are o reprezentare corectă asupra victimei pe care doreşte să o lezeze, dar executarea este greşită şi, din această cauză, este lezată o altă persoană (aberratio ictus), de asemenea nu există caracterul esenţial necesar pentru a exista cauza ce face ca fapta comisă să nu fie infracţiune[211].

De pildă, un ucigaş profesionist (killer) primeşte comanda din partea unei grupări să suprime o persoană ce îndeplineşte o funcţie importantă în stat, îndreaptă arma spre ţinta vizată, apasă pe trăgaci, însă datorită unor împrejurări ce ţin de mişcarea bruscă a armei, mânuirea ei defectuoasă, mişcarea neprevăzută a victimei sau interpunerea unei alte persoane pe traiectoria glonţului, este ucis agentul de protecţie al respectivei ţinte (ipoteza monoagresivă), ori şi o altă persoană aflată în stricta apropiere a ţintei vizate (ipoteza biagresivă) sau mai multe persoane (ipoteza pluriagresivă).

Eroarea asupra mijloacelor folosite la săvârşirea faptei penale nu este esenţială atunci când, de pildă, făptuitorul trimite un plic în care depune un praf despre care are reprezentarea certă că este antrax şi îl expediază unei persoane ce îndeplineşte o funcţie importantă în stat, cu intenţia de a suprima viaţa acesteia, dar, în realitate era un alt agent biologic fără nocivitatea şi puterea letală a antraxului, astfel că va răspunde penal.

Descifrarea formei de vinovăţie, a scopului şi mobilului activităţii ilicite constituie un element important pentru investigaţia întreprinsă întrucât configurează modalităţile concrete de realizare a legăturilor infracţionale între făptuitori, al resorturilor intime ce au însoţit actele exterioare de conduită ale făptuitorilor, ceea ce contribuie şi la o încadrare juridică corectă a infracţiunii săvârşite, precum şi la individualizarea judiciară corespunzătoare a sancţiunii aplicate.

Din punct de vedere al tacticii şi metodologiei criminalistice, desluşirea mobilului şi scopului activităţii infracţionale oferă elemente importante atât în ce priveşte personalitatea infractorului cercetat cât şi a drumului infracţional pe care l-a parcurs de la conceperea infracţiunii şi până la momentul depistării sale, ceea ce este de natură a dezvălui participaţiunea ilicită a altor persoane (instigatori, coautori, complici, tăinuitori, favorizatori), în ce au constat faptele acestora, precum şi descoperirea unor alte infracţiuni, comise în concurs cu cea investigată. Analizarea probatoriului, investigaţia de cunoaştere şi ascultarea făptuitorilor sunt activităţi de natură să elucideze şi existenţa sau inexistenţa unor cauze ce fac ca fapta comisă să nu fie infracţiune.

Secțiunea a 5-a

[91] Planificarea urmăririi penale cu ocazia investigării penale a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism

91.1. Planificarea urmăririi penale înseamnă prefigurarea unor ipoteze verosimile referitoare la cauza penală investigată, din punct de vedere al elementelor constitutive şi al condiţiilor şi împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea, cu privire la posibilii autori, precum şi a activităţilor pe care şi le propune şi le efectuează organul judiciar pentru administrarea probatoriului până la realizarea scopului procesului penal.

Planificarea urmăririi penale include verificarea, analiza şi evaluarea informaţiilor referitoare la manifestarea ilicită produsă, elaborarea versiunilor, stabilirea modalităţilor prin care se verifică acestea, ordonarea activităţilor ce trebuie întreprinse pentru administrarea probelor şi termenul de realizare.

Aceste activităţi se realizează pe baza principiilor tacticii criminalistice[212] care constau în legalitatea, individualitatea activităţii de urmărire penală, dinamismul sau mobilitatea acesteia, precum şi continuitatea planificării urmăririi penale în raport de actele premergătoare întreprinse în cauza respectivă.

Principiul legalităţii este un principiu general care stă la baza întregii activităţi derulate de organele de urmărire penală şi presupune că nici o activitate din cele prevăzute a fi întreprinse în cauză să nu contravină prevederilor legale[213].

Individualitatea planificării activităţii de urmărire penală derivă din particularităţile pe care le prezintă fiecare dintre infracţiunile contra securităţii naţionale și acte de terorism, chiar dacă se realizează în acelaşi domeniu şi anume cel al securităţii naţionale.

În cazul acestor infracţiuni, diversitatea manifestărilor ilicite cuprinde o paletă mai largă decât în situaţia altor categorii de infracţiuni fiind posibile interferenţe cu alte genuri de infracţiuni, precum şi forme specifice de comitere, unele fiind extrem de abil disimulate.

Astfel săvârşirea unor fapte de distrugere, degradare sau aducere în stare de neîntrebuinţare a unor produse, instalaţii, utilaje, maşini, poate să prezinte evenimentul sub aspectul unei infracţiuni contra patrimoniului, pe când, în realitate, manifestările infracţionale să constituie infracțiuni contra securităţii naţionale.

De pildă, incendierea unei mari cantităţi de produse agricole însilozate, care aveau destinaţia pentru rezervele de stat, s-a cercetat iniţial sub aspectul infracţiunii de distrugere din culpă cu consecinţe dezastruoase, dar investigaţiile ulterioare au stabilit că, în realitate, incendierea a fost realizată intenţionat pentru a crea bulversarea sistemului de aprovizionare a rezervelor statului, ceea ce înscrie acţiunea făptuitorilor în fapte care se circumscriu infracţiunii de acte de diversiune[214].

Este posibilă şi situaţia inversă când cercetările să debuteze sub aspectul unei infracţiuni contra securităţii naţionale, şi de fapt să rezulte, urmare a investigaţiilor întreprinse, că s-a consumat o infracţiune din culpă, de alt gen.

Dinamismul sau mobilitatea este un principiu ce derivă din împrejurarea că planul de urmărire penală nu poate avea un caracter imuabil, fixist, rigid, întrucât o dată cu derulare activităţilor investigative succesive, apar informaţii şi împrejurări noi, care determină elaborarea de noi versiuni, renunţarea la cele stabilite iniţial, verificarea celor ivite pentru conturarea direcţiilor de acţiune optime şi oportune, la care se adaugă şi aspectele invocate de persoanele cercetate, indiferent de gradul de relativitate pe care le prezintă[215].

Supleţea necesară planificării urmăririi penale izvorăşte din dinamicitatea (promptitudinea) cercetărilor întreprinse[216], unele investigaţii reclamând maximă operativitate, dar şi al maleabilităţii planificării, impuse de imperativul adaptării permanente a planului de urmărire penală la situaţiile, la datele noi apărute în timpul anchetei[217].

În luna februarie 1980, numitul I.N.H. – ofiţer de securitate din UM 0544 Bucureşti – a fost trimis în misiune în S.U.A., pentru a preda Ambasadei României mai multe documente cu caracter strict secret de importanţă deosebită, dar ajuns în statul respectiv, a părăsit misiunea încredinţată, plecând de la sediul Ambasadei României împreună cu soţia C.H. şi copilul, care îl însoţeau. Evenimentul a fost raportat în ţară, ceea ce a declanşat cercetări sub aspectul infracţiunii de dezertare, planificarea urmăririi penale vizând iniţial versiunea săvârşirii infracţiunii susmenţionate şi a celei de refuz de înapoiere în ţară. Investigaţiile ulterioare, între care un rol deosebit de important l-a avut ascultarea soţiei făptuitorului, C.H., care a refuzat rămânerea pe teritoriul S.U.A., plecând din baza militară unde fusese dusă de autorităţile americane şi reîntorcându-se în România, au relevat că I.N.H. a intrat în legătură cu agenţi ai serviciilor americane de informaţii, cărora le-a predat documentele cu caracter strict secret de importanţă deosebită, pe care le deţinea şi totodată le-a transmis verbal date şi informaţii, cu acelaşi caracter, pe care le cunoştea prin natura atribuţiilor de serviciu, de secretar III al Ambasadei României din Washington. Aceste informaţii rezultate din declaraţiile soţiei făptuitorului au direcţionat cercetările spre alte versiuni de urmărire penală, care vizau infracţiunea de trădare prin transmitere de secrete. Pentru verificarea acestei versiuni s-au desfăşurat activităţi de obţinere de relaţii de la Direcţia de Informaţii Externe, din cadrul fostului Departament al Securităţii Statului, în legătură cu calitatea deţinută de făptuitor (militar); de la Ministerul de Externe, privind caracterul documentelor deţinute de făptuitor (cu caracter strict secret de importanţă deosebită); de la Ambasada României din Washington (din care rezulta neîndeplinirea misiunii care i-a fost încredinţată) precum şi activitatea de ascultare a soţiei făptuitorului (care a oferit date despre modul în care I.N.H. a intrat în legătură cu agentul unui serviciu de informaţie american, care i-a transportat la o bază militară, cum a fost transmutată în trei locuri succesiv şi supusă unor presiuni pentru a o determina să accepte să rămână în S.U.A. şi să ceară azil politic etc.). Inculpatul a fost trimis în judecată în lipsă şi condamnat la moarte pentru infracţiunile de trădare prin transmitere de secrete, refuzul înapoierii în ţară şi dezertare[218].

Dinamicitatea planificării urmăririi penale reflectă într-un mod evident mobilitatea şi elasticitatea organelor judiciare, în sensul de adaptare promptă la orice situaţie nou intervenită, de receptare a acesteia fără surprindere.

Dacă materialul probator administrat conferă o altă perspectivă, o altă configuraţie, planul elaborat iniţial va trebui modificat sau înlocuit cu altul care reflectă noile direcţii de investigaţie[219].

În pofida schimbărilor posibile, planul de urmărire penală din orice fază a investigaţiilor trebuie să aibă un caracter complet, cu toate activităţile propuse pentru verificare.

De pildă, utilizarea unui dispozitiv exploziv în apropierea locului de acces într-un liceu, amplasat într-o zonă rezidenţială, apreciată iniţial ca o reglare de conturi într-o dispută a etniei rrome, vizând şi alte versiuni precum: manifestarea unei persoane bolnave psihic, atitudinea nonconformistă şi de bravadă a unei persoane tinere, nu poate să nu fie cotată şi ca o posibilă acţiune teroristă, în condiţiile în care în incinta liceului se aflau soţia şi fiul primului ministru, iar pe o rază de cca 300 m este situată reşedinţa preşedintelui României, şi sediile unor ambasade, ceea ce presupune elaborarea unui plan complet al activităţilor de urmărire penală, pentru fiecare versiune în parte[220].

Principiul continuităţii planificării urmăririi penale, contestat de către unii autori[221], se particularizează cu precădere în situaţia investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism[222], din perspectiva continuităţii care există între faza investigativă informativ – operativă a acestor categorii de infracţiuni şi faza de urmărire penală.

Această continuitate, obiectiv necesară şi firească, se transferă şi în elaborarea planului de urmărire penală, conferind statutul de principiu activităţii de planificare a urmăririi penale, care caracterizează cercetarea infracţiunilor tratate.

91.2. Utilitatea planificării urmăririi penale în investigarea infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism este condiţionată de:

– orientarea justă în ce priveşte obiectul investigării (natura faptei comise) şi a împrejurărilor comiterii ei[223].

De pildă, simpla intrare în legătură, prin purtarea unei corespondenţe frecvente, în care se invedera situaţia economică, politică, militară din ţară, dar în coordonate generale şi fără a se decela date cu caracter secret de stat, cu postul de radio “Europa liberă”, cu sediul în fosta R.F. a Germaniei, finanţat de organisme guvernamentale americane, în perioada anterioară anilor 1990, a orientat în nenumărate situaţii concrete, investigarea sub aspectul unor infracţiuni contra securităţii naţionale[224].

În realitate, natura manifestărilor respective nu vizau securitatea naţională, ci doar nemulţumiri individuale sau chiar colective. Demersurile investigative direcţionate greşit au condus la realizarea unor activităţi inutile, planificate în zadar, ceea ce a făcut necesară irosirea de timp şi resurse umane, utilizarea unor procedee investigative şi probatorii (ascultarea de persoane, uneori chiar şi expertize a scrisului) în mod nejustificat;

– cunoaşterea metodelor şi mijloacelor folosite de făptuitori pentru săvârşirea infracţiunilor şi ascunderea urmelor acesteia, în raport de acestea urmând să fie aplicate metodele, mijloacele şi procedeele investigative precum şi metodologia adecvată, necesare descoperirii, relevării, fixării urmelor infracţiunii, probării faptei comise şi dovedirii vinovăţiei[225].

Astfel, cunoscând mijloacele tehnice care pot fi utilizate, pentru ascultarea convorbirilor telefonice şi de interceptare ambientală, de către persoane care desfăşoară aceste activităţi în scopul culegerii de informaţii cu caracter secret de stat – militar, economic, politic –, organele judiciare sunt în măsură să stabilească măsurile necesare pentru depistarea acestora, prin percheziţionarea locului unde au fost amplasate, sau, dimpotrivă, supravegherea tehnică a persoanei în cauză, pentru a remarca legăturile infracţionale ale acesteia, cui îi sunt destinate informaţiile obţinute, modalitatea de transmitere etc.

Tot aşa, ştiindu-se metodele uzitate de agenţi ai unor puteri străine, pentru recrutarea unor persoane care au acces la date şi informaţii cu caracter secret (prin şantaj, mituire, exploatare „în orb” etc.) în vederea obţinerii prin intermediul acestora a datelor care interesează, organele de urmărire penală îşi pot planifica activităţi de aşa manieră încât fie să surprindă în flagrant momentul predării-primirii informaţiilor respective şi a sumelor de bani ce reprezintă preţul actului de trădare, fie să prevină transmiterea datelor secrete, prin întreruperea activităţii infracţionale, să utilizeze informaţiile deţinute cu prilejul ascultării făptuitorilor.

– să se bazeze pe un minim de date şi materiale faptice care să facă posibilă elaborarea versiunilor şi stabilirea problemelor care urmează a fi lămurite pe parcursul cercetării. Pentru elaborarea unei versiuni în cadrul planificării activităţii de urmărire penală într-o cauză concretă este suficient un singur element de fapt, nefiind necesar un material documentar concret[226].

91.3. Concluziile desprinse din analiza informaţiilor existente la un moment dat în legătură cu infracțiunea contra securităţii naţionale sau act de terorism vor fi materializate în planul de urmărire penală.

Întocmirea planului de urmărire penală se impune în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra securităţii naţionale și acte de terorism, în vederea analizării şi verificării complexelor şi multitudinii de probleme şi aspecte specifice, constituind singura modalitate de organizare ştiinţifică a urmăririi penale şi de desfăşurare acesteia potrivit unei planificări judicioase şi cu respectarea principiilor activităţii în discuţie[227].

Sub raport tactic, principalele componente ale planului de urmărire penală îl reprezintă versiunile, problemele care se cer clarificate în vederea verificării fiecărei versiuni, activităţile care se întreprind în scopul administrării probatoriilor pentru dovedirea infracţiunii şi a vinovăţiei, precum şi termenele de rezolvare (ca termene de recomandare, întrucât aproape întotdeauna pot surveni evenimente intempestive şi de neprevăzut) şi, persoanele, ce fac parte din colectivul de anchetă, care au responsabilitatea îndeplinirii sarcinilor[228].

Momentul întocmirii planului trebuie să se situeze, în timp, atunci când există informaţii suficiente pentru elaborarea versiunilor, nici prematur şi nici tardiv faţă de derularea anchetei[229].

Sub aspectul formei, planul de urmărire penală se întocmeşte în scris.

În fiecare etapă a investigaţiilor se vor stabili sarcinile generale ale urmăririi penale şi problemele principale care vor trebui clarificate.

Problema cea mai importantă dintre acestea se referă la analizarea împrejurării dacă manifestarea ilicită investigată vizează sau nu securitatea naţională a României, ceea ce corespunde stabilirii obiectului juridic al faptei ilicite cercetate. Deşi o atare problemă se clarifică, în principiu, încă din faza investigativă informativ – operativă și a verificărilor conținutului actului de sesizare, organele de urmărire penală vor trebui să analizeze încă o dată, faţă de datele, indiciile şi informaţiile obţinute în respectiva fază, dacă acţiunile ilicite vizează fascicolul de relaţii sociale ocrotite prin incriminarea infracţiunilor contra securităţii naţionale și acte de terorism, din prisma urmărilor acţiunilor ilicite, care pot fi efectiv produse (în cazul infracţiunilor de rezultat) sau au fost apte de a crea starea de pericol pentru securitatea naţională (infracţiunile de pericol).

Securitatea naţională a României poate fi ameninţată prin multiple manifestări ilicite, astfel că pentru a clarifica dacă s-a realizat o infracţiune contra securităţii naţionale sau acte de terorism, organele de urmărire penală trebuie să analizeze diferenţiat, funcţie de particularităţile acţiunilor ilicite şi a obiectului material, atingerea adusă valorilor ocrotite prin incriminarea acestor fapte.

În cazul infracţiunilor care se săvârşesc în legătură cu o putere sau organizaţie străină ori cu agenţi ai acestora (trădare, trădare prin ajutarea inamicului, acţiunile ostile contra statului), sarcina principală a urmăririi penale este de a stabili dacă actele materiale executate de făptuitori au fost destinate pentru realizarea scopului prevăzut de textul incriminator, prin care se lezează securitatea naţională (suprimarea sau ştirbirea unităţii şi indivizibilităţii, suveranităţii sau independenţei statului, trădării în favoarea inamicului în situaţia timpului de război).

Sarcina principală a urmăririi penale în situaţia infracţiunilor care se săvârşesc în legătură cu date, documente, informaţii cu caracter secret de stat (trădare prin transmiterea de secrete, spionajul) şi a celor prin care se comunică sau răspândesc ştiri, date ori informaţii false, sau se divulgă şi deţin date, documente care constituie secrete de stat, este de a stabili dacă datele, documentele, constituie sau conţin informaţii clasificate drept secrete de stat[230], ori ştirile comunicate sau răspândite sunt false.

În caz afirmativ, fapta va fi investigată ca infracțiune contra securităţii naţionale, în situaţia contrară, nefiind îndeplinite elementele constitutive ale infracţiunilor din această categorie, indiferent de acţiunile materiale realizate de făptuitori şi, pe cale de consecinţă, planificarea unor activităţi specifice investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale devine inoperantă şi inoportună.

Pentru a se realiza sarcina respectivă, organele judiciare vor solicita relaţii oficiale de la organismele guvernamentale abilitate pentru protecţia informaţiilor clasificate şi de la instituţiile care gestionează informaţii ori documente secrete de stat[231].

De pildă, dacă o persoană care are acces la documente clasificate ca secrete de stat intră în legătură cu agentul unei puteri străine şi îi transmite acestuia informaţii, ce sunt însă clasificate ca secret de serviciu, şi ca atare nu sunt de natură să pună în pericol securitatea naţională, deşi investigațiile informativ – operative specifice relevă legătura susarătată, fapta sa nu se circumscrie unei infracțiuni contra securităţii naţionale (trădare prin transmitere de secrete sau divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională) astfel că, nu se impune planificarea unei investigaţii specifice unor astfel de infracţiuni.

În schimb, intrarea în legătură cu agenţii unei puteri străine şi transmiterea unor date şi informaţii secrete militare[232] ori divulgarea acestora[233] sau deţinerea acestora[234], ori informaţii secrete de ordin juridic, economic, politic şi social[235], stabilite ca atare, prin relaţiile oficiale obţinute de la instituţiile sau organele care le gestionează, conduc la concluzia că s-a adus atingere securităţii naţionale, ceea ce îndrituie organele judiciare al planificarea adecvată şi corespunzătoare unei investigaţii privind infracţiuni contra securităţii naţionale.

În situaţia infracțiunilor contra securităţii naţionale sau acte de terorism care au ca trăsătură comună violenţa (atentatul care pune în pericol securitatea naţională, actele de diversiune, infracţiunile contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, actele teroriste) stabilirea împrejurării dacă fapta comisă se înscrie într-o infracțiune contra securităţii naţionale sau act de terorism rezidă în împrejurarea dacă subiectul pasiv secundar al infracţiunii (persoană fizică ori instituţie sau unitate publică) îndeplineşte calitatea cerută de lege acestuia sau distrugerea, degradarea, ori aducerea în stare de neîntrebuinţare a unor maşini, utilaje, instalaţii, căi de comunicaţie, instalaţii de telecomunicaţii, produse industriale ori agricole, ori a fost îndreptată către acele obiecte materiale care reprezintă semnificaţie majoră în contextul şi pentru economia naţională[236].

În cazul infracțiunilor de terorism este necesar să se stabilească dacă acțiunile întreprinse vizează, au legătură cu sau sunt îndreptate ori au produs consecințe asupra (pentru înțelesul termenilor a se vedea supra, paragr. [26]:

– unor factori umani specifici;

– unor factori umani nespecifici;

– unora dintre factorii materiali;

– în ce privește facilităţile de stat şi guvernamentale; sau obiective de importanţă strategică; sau loc de utilitate publică;

– privitor la facilităţi de infrastructură;

– unui sistem de transport;

precum și dacă a) sunt întrerupte sau afectate grav o serie de activităţi economice, sociale, politice sau de altă natură; b) sunt puşi în pericol factori umani, specifici şi nespecifici, sau factori materiali importanţi; c) siguranţa populaţiei sau a unei colectivităţi este expusă la riscuri majore d) este necesar a se acţiona prin măsuri defensive ori ofensive pentru înlăturarea ameninţărilor generate de situaţia de fapt creată; ori dacă constituie un profit al entităţii teroriste.

În absenţa îndeplinirii acestor condiţii manifestarea ilicită produsă se poate circumscrie unei alte infracţiuni (îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale ori sănătăţii; contra patrimoniului etc.) astfel că pentru investigarea lor se vor planifica alte activităţi de întreprins decât cele specifice ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Potrivit celor susmenţionate, planul activităţii de urmărire penală se prezintă astfel:

Nr. crt. Versiunea Probleme de lămurit Activităţi de întreprins Cine execută Termen de executare Observaţii
0 1 2 3 4 5 6

În anumite cauze privind infracțiuni contra securităţii naţionale sau acte de terorism, de pildă în acelea în care a fost realizată organizarea surprinderii în flagrant, ori acelea în care descoperirea faptei a avut loc urmare a unor “activităţi specifice”, activitatea de urmărire penală este mult simplificată întrucât versiunile cu privire la faptă şi făptuitori au fost elaborate şi verificate cu prilejul investigațiilor informativ – operative specifice întreprinse, astfel că nu se mai impune ca planul activităţii de urmărire penală să mai conţină şi elaborarea versiunilor, ci numai problemele de clarificat şi acţiunile de întreprins, în legătură cu suspectul (inculpatul) din cauză.

Un asemenea plan se va prezenta în următoarea formă:

Nr. crt. Numele şi prenumele suspectului (inc.) şi infracţiunea săvârşită Probleme de lămurit Activităţi de întreprins Cine execută Termen de executare Observaţii
0 1 2 3 4 5 6

Alteori, planul devine şi mai simplificat, datorită împrejurării că versiunile şi problematicile de lămurit au fost clarificate încă din faza investigațiilor informativ – operative specifice, situaţie în care planul activităţii de urmărire penală se reduce la următoarea formă:

Nr. crt. Numele şi prenumele susp.(inc.) şi infracţiunea săvârşită Activităţi de întreprins Cine execută Termen de executare Observaţii
0 1 2 3 4 5

Secțiunea a 6-a

[92] Versiunile în cazul investigării infracțiunilor contra securității naționale și de terorism

92.1. În esenţă, necesitatea elaborării versiunilor de urmărire penală se impune pentru ca, unei manifestări ilicite îndreptate împotriva securităţii naţionale sau acte de terorism ce nu este cert stabilită, să i se atribuie mai multe explicaţii, prin care se prefigurează ipotetic mai multe ipoteze posibile.

Din aceste multe ipoteze, ce trebuie să surprindă toate variantele posibile, urmare a verificării complete a fiecăreia dintre ele şi concomitent a uneia în raport de celelalte, se desprinde una singură, ce devine versiunea (ipoteza) de lucru.

Versiunile sunt generale (principale), prin care se surprinde ansamblul aspectelor referitoare la manifestarea ilicită produsă (subiectul, obiectul, latura obiectivă şi latura subiectivă) sau la unul sau mai multe elemente componente ale infracţiunii[237] (de pildă, latura obiectivă şi latura subiectivă[238]) şi secundare (particulare), ce privesc anumite situaţii care nu au legătură directă cu fapta[239], cum ar fi, de pildă, aspecte anterioare săvârşirii infracţiunii[240] sau posterioare comiterii acesteia[241], care, confirmate prin probe, devin utile la verificarea versiunilor ce interesează fapta în mod nemijlocit, ca de exemplu, mobilul şi scopul[242] ori contribuie la extinderea investigaţiei faţă de alte persoane.

Formularea versiunilor presupune existenţa unor date şi informaţii suficiente din punct de vedere cantitativ şi calitativ întrucât în alte condiţii ca de exemplu, împrejurări incerte sau presupuneri vagi, direcţiile investigative ar fi diversificate inutil, ceea ce conduce implicit la derularea unui volum sporit de activităţi şi, pe cale de consecinţă, la tergiversarea investigaţiei[243].

Suficienţa cantitativă şi calitativă necesară elaborării unei versiuni este dată de materialitatea faptelor care ajung la cunoştinţa organelor judiciare fie prin constatarea organelor de stat cu atribuții în domeniul securității naționale[244], fie din celelalte moduri de sesizare, respectiv plângerea sau denunţul, care supuse examinării, verificării şi evaluării de către organul judiciar sunt apreciate ca atare.

O altă sursă de apreciere a calităţii datelor şi informaţiilor necesare elaborării unor versiuni o reprezintă constatările realizate de organele judiciare cu prilejul derulării unor activităţi de urmărire penală, cum ar fi, cercetarea la faţa locului, surprinderea în flagrant (este vorba de constatarea spontană a săvârşirii unei infracţiuni şi nu de organizarea surprinderii în flagrant), percheziţie, ridicarea de obiecte şi înscrisuri şi altele. Urmele materiale, mijloacele materiale de probă, declaraţiile unor persoane constituie elemente suficiente – cantitativ şi valoric – ce pot conduce la elaborarea unor versiuni în legătură cu aspectele rezultate din acestea.

Conchidem că temeiul obiectiv al elaborării versiunilor trebuie să îl constituie fapte, situaţii, împrejurări cert determinate, ce pot conduce la presupuneri posibile, plauzibile şi verosimile şi că nu pot fi, în nici un caz, rodul unor ipoteze fanteziste rezultate din imaginaţie sau chiar din deducţii logice pornite însă de la o premisă incertă sau cu grad de certitudine redus[245].

Elaborarea versiunilor implică, pe de altă parte, şi calităţile profesionale ale organului judiciar (cunoaşterea modurilor de operare posibile pentru săvârşirea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, cunoştinţe din domeniul dreptului penal şi procesual penal, medicină legală, psihologie judiciară, criminalistică etc.) precum şi experienţa şi capacitatea acestuia de a opera cu principalele forme de raţionament (inductiv, deductiv, transductiv)[246].

Versiunile generale sau principale sunt compatibile cu faza incipientă a investigaţiilor, când datele privind cauza nu conferă elemente suficiente caracterizării faptei comise, atât în ce priveşte latura obiectivă a infracţiunii, cât şi participanţii.

Scopul elaborării versiunilor în această fază de început este de a se da explicaţii în legătură cu natura faptei, cu metodele, mijloacele şi procedeele care au făcut posibilă comiterea faptei, pentru ca pornind de la aceste informaţii să se stabilească cu certitudine ţinta vizată de făptuitor şi cine este acest făptuitor sau, în situaţia în care făptuitorul a fost descoperit, cine sunt coparticipanţii la săvârşirea infracțiunii contra securităţii naţionale sau acte de terorism şi ce anume au urmărit aceştia.

Versiunile generale vizează caracterizarea juridică a infracţiunii şi prin obţinerea răspunsului la ipotezele formulate să poată fi realizată diagnosticarea juridică corectă a faptei.

Astfel, culegerea de informaţii în legătură cu o persoană ce îndeplineşte o activitate importantă de stat (orele de plecare şi venire la locul de muncă şi la domiciliu, locurile pe care le frecventează, anturajul în care este angrenat, pasiunile, mijloacele de deplasare pe care le foloseşte), de către personalul unei societăţi de detectivi ori investigatori privaţi, cu metode, mijloace şi procedee sofisticate (dispozitive electronice de supraveghere, interceptare ambientală etc.), despre care organele judiciare au fost sesizate, conduce la elaborarea a cel puţin trei versiuni generale: activitatea este destinată comiterii unui atentat în legătură cu persoana ţintă; se urmăreşte obţinerea unor date în vederea realizării unei acţiuni de şantajare sau compromitere a ţintei; sau reprezintă o prestaţie de servicii a firmei respective la solicitarea soţiei personajului respectiv ori a unor persoane interesate şi, în caz afirmativ, cine sunt aceste persoane şi care este interesul lor.

Tot aşa, producerea de către un cercetător ştiinţific, într-un laborator clandestin de agenţi chimici sau biologici, cu potenţial letal dacă sunt combinaţi, face necesară elaborarea unor versiuni, ca de pildă: producerea este destinată în exclusivitate cercetărilor ştiinţifice; persoana execută o comandă primită din partea cuiva, şi dacă da, cine a solicitat; urmăreşte răspândirea unor astfel de agenţi şi care este mediul, zona ori ţinta vizată.

Sau, operaţiunile de estorcare de sume de bani ori de operaţiunile de spălarea banilor realizate de asociaţii sau fundaţii culturale ale unor cetăţeni străini rezidenţi în România sunt destinate: finanţării unor grupări extremist-teroriste, susţinerii materiale a unor pregătiri paramilitare pentru antrenarea şi procurarea de arme, în vederea unor acţiuni teroriste; ori numai pentru îmbogăţirea ilicită a unor membri din respectiva asociaţie sau fundaţie.

Cu privire la subiectul activ al infracţiunii pot coexista, în paralel, atât versiuni potrivit cărora infracțiunea contra securităţii naţionale sau actul de terorism a fost săvârşită de un autor unic, şi atunci când acesta nu este cunoscut, ipoteza referitoare la persoanele cuprinse în cercul de bănuiţi, cât şi versiuni privitoare la comiterea faptei în participaţie, de către făptuitori aflaţi pe teritoriul ţării, asociaţi ori instigaţi de către persoane din exteriorul ţării, care pot fi reprezentanţii unor puteri străine sau grupuri de interese, ori versiuni privind existenţa unui complot.

În ce priveşte latura subiectivă versiunile generale se referă la forma de vinovăţie, mobilul şi scopul ameninţării la adresa securităţii naţionale cum ar fi, de pildă, în cazul uciderii unei persoane care se bucură de protecție internațională cu prilejul unei partide de vânătoare: rezultatul letal s-a datorat acţionării intenţionate a armei înspre diplomatul victimă; ori a fost rezultatul culpei trăgătorului.

La fel şi în cazul unor evenimente datorate circulaţiei pe drumurile publice: accidentul constând în coliziunea a două autovehicule, din care unul era ocupat de un diplomat, s-a datorat culpei conducătorului celuilalt autovehicul ori acţiunii intenţionate a acestuia.[247]

Versiunile particulare sau secundare au un conţinut mult mai restrâns şi privesc împrejurări sau fapte accesorii ori derivate, cum ar fi: modalitatea de accedere a făptuitorului la informaţii clasificate drept strict secret de importanţă deosebită: prin sustragere, prin şantajul ori mituirea funcţionarului care lucrează cu astfel de informaţii; în cazul utilizării unor arme sau materiale explozibile: prin confecţionarea lor artizanală, prin achiziţionarea lor de la posesorii legali ori prin sustragerea de la aceştia, urmarea unei operaţiuni de contrabandă, prin remiterea din partea unor funcţionari diplomatici ce le-au introdus în ţară ilegal sau cu valiza diplomatică ş.a.m.d.

Aceste categorii de versiuni se mai pot referi la aspectele privind locul unde au fost depozitate sau ascunse, anterior comiterii faptei mijloacele ori instrumentele necesare săvârşirii infracţiunii; modul în care a fost recrutat de agentul unei puteri străine ori de gruparea teroristă făptuitorul nemijlocit al acţiunii ilicite; care au fost acţiunile subsecvente acţiunii ilicite principale; locul sau locurile unde s-au întâlnit şi au pus la cale comiterea ameninţării la adresa securităţii naţionale participanţii la acţiunea complotistă; care a fost durata în timp necesară actelor pregătitoare infracţiunii şi altele.

Menţionăm că unele din versiunile particulare sau secundare, cotate astfel în raport de versiunile generale sau principale ale unei sau altei infracţiuni contra securităţii naţionale sau act de terorism, pot deveni, în cazul extinderii investigaţiilor potrivit datelor, informaţiilor şi probelor rezultate prin verificarea lor, versiuni principale ale unor infracţiuni conexe cu cea investigată iniţial – fie vizând securitatea naţională, fie constând într-o manifestare ilicită care are drept obiect juridic un alt fascicol de relaţii sociale apărate prin legea penală.[248]

Anumite versiuni pot fi elaborate şi urmare a presupunerilor referitoare la infracţiune şi infractor emise, cu prilejul ascultării, de către unii dintre participanţii la procesul penal (suspect, inculpat, parte vătămată, parte civilă şi chiar martori), dar acestea dobândesc calitatea de versiune numai atunci când, trecute prin procesul de filtrare (analiză, evaluare) al organului judiciar, sunt apreciate în acest sens.

De pildă, presupunerea emisă de partea vătămată că i-au fost interceptate convorbirile telefonice de către un organ abilitat în acest sens, exprimată cu prilejul depunerii plângerii penale, poate fi luată în calcul de organul judiciar ca versiune a investigaţiei întreprinse, doar în măsura în care este însoţită de cel puţin un element faptic concret şi nu drept urmare a unei simple supoziţii parvenite de la persoana în cauză[249].

În cadrul unor astfel de presupuneri oferite de participanţii la procesul penal, o poziţie aparte o au explicaţiile oferite de învinuitul (inculpatul) cauzei cu privire la modalitatea de comitere a faptei, mijloacele şi metodele folosite, mobilul şi scopul acţiunilor sale, referirile la ceilalţi participanţi la săvârşirea infracțiunii contra securităţii naţionale, împrejurările anterioare, concomitente şi posterioare faptei pentru care este cercetat.

Atunci când depoziţiile suspectului(inculpatului) prezintă gradul corespunzător de verosimilitate şi organul judiciar le apreciază drept plauzibile, informaţiile obţinute reprezintă temeiuri pentru elaborarea unor versiuni principale sau secundare.

Cu prilejul ascultării inculpatului D. C., acesta a declarat că a divulgat datele cu caracter secret de natură militară, pe care le deţinea de pe vremea când fusese cadru activ al forţelor armate, aflându-se pe teritoriul Germaniei, unui cetăţean care i s-a prezentat drept ziarist şi că respectivele informaţii le-a reprodus din memorie. Dacă până la momentul ascultării inculpatului, în legătură cu modul de obţinere de către inculpat a datelor cu caracter secret, fuseseră formulate versiunile că a intrat în posesia acelor date prin sustragere din biroul de documente secrete al unităţii militare sau prin obţinerea de la un fost coleg, cadru activ în diferite modalităţi (mituire, şantaj etc.), ori că le deţinea într-o formă oarecare (planşe, schiţe) încă de pe timpul cât fusese în activitate – toate versiuni logice posibile –, după ascultarea sa s-a conturat versiunea de lucru izvorâtă din propria depoziţie.

Activităţile specifice derulate de organele de contraspionaj militar au stabilit şi s-a pus la dispoziţia organului judiciar copia xerografiată a documentelor predate de inculpat ziaristului german, rezultând că sunt însemnări olografe ale lui D.C., în mod evident, reproduse din memorie (schiţe cu amplasamentul unor puncte strategice dintr-o unitate militară din T.; reproducerea memorială a unor regulamente şi ordine militare pentru desfăşurarea unor acţiuni militare punctuale, în caz de alarmare a unităţii şi altele), astfel că versiunea elaborată urmare a ascultării inculpatului s-a confirmat, celelalte versiuni emise fiind eliminate[250].

Depoziţiile făptuitorului pot să ofere însă explicaţii care nu au decât menirea de a-l exonera de răspundere penală sau, eventual, să înlăture încadrarea juridică ce a fost acordată faptei comise.

Aşa de pildă, făptuitorul V. Gh. zis Gigi Kent, a explicat că instalaţiile electronice de supraveghere de interior, montate în incinta unor încăperi din hotelul “Cota 1400”, de pe raza localităţii Sinaia, au fost destinate stabilirii gradului de mulţumire, în ce priveşte condiţiile sejurului, al turiştilor cazaţi, şi nicidecum interceptării convorbirilor ambientale a unora dintre aceştia. Examinarea videocasetelor ridicate cu ocazia percheziţiei efectuate, constatarea tehnico-ştiinţifică întreprinsă în legătură cu instalaţiile în cauză au relevat, fără putinţă de tăgadă, scopul precis al acţiunii făptuitorului, respectiv culegerea de informaţii despre proiecte contractuale ori contracte economice aflate în derulare, în legătură cu unele activităţi de natură politică rezultate din convorbirile purtate în încăperile supravegheate. Pe cale de consecinţă, explicaţiile oferite de V. Gh. nu au putut fi primite şi evaluate într-o versiune privind mobilul şi scopul acţiunii sale.[251]

Numărul şi felul versiunilor ce pot fi elaborate într-o cauză investigată nu este limitat, ceea ce nu înseamnă că orice informaţie primită de organul judiciar poate să conducă implicit la formularea unei noi versiuni.

Pe de altă parte, elaborarea versiunilor nu reprezintă un scop în sine, ci reprezintă izvoare pentru orientarea urmăririi penale[252] şi cu privire la efectuarea fiecărei activităţi investigative în parte, fiind apreciate funcţie de eficienţa lor.[253]

În faza iniţială a investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale sau acte de terorism, descoperite sau constatate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi/sau organele judiciare, de regulă, sunt elaborate mai multe versiuni logice, posibile, concomitent ori succesiv cu datele obţinute în dinamica investigaţiei, urmărind ca pe parcurs să fie, unele restrânse sau eliminate, altele să se multiplice sau amplifice, funcţie de verificarea lor, pentru ca, în final, din multiplele versiuni, să se contureze cea care capătă caracter de lucru.

Versiunea de lucru reprezintă modelul de lucru care corespunde, sub toate aspectele, stării de fapt concrete rezultate, atât din elementele oferite de urmele, mijloacele materiale de probă descoperite, interpretate criminalistic şi examinate ştiinţific, cât şi de informaţiile obţinute urmare a administrării şi valorificării tuturor categoriilor de probe, în cauza investigată.

92.2. Infracţiunile comise prin acte de violenţă, cu mijloace şi metode din cele mai diverse (incendii, explozii, agenţi chimici ori biologici, arme ș.a.) sunt susceptibile, la debutul investigaţiei, de mai multe versiuni cu privire la natura evenimentului produs: există o acţiune intenţionată şi, în caz afirmativ, viza securitatea naţională sau alte valori ocrotite de legea penală; evenimentul produs se datorează exploatării defectuoase a unor maşini, utilaje, instalaţii şi, în caz afirmativ, este vorba de intenţie sau praeterintenţie ori doar culpă; evenimentul se datorează în exclusivitate unei cauzalităţi tehnice, independente de orice responsabilitate umană; sau, în sfârşit, cauza se datorează unor fenomene naturale.

Într – o cauză penală[254], organele de urmărire penală au fost sesizate de către organele S.P.P. despre împrejurarea că, într – unul din hidrantele amplasate la etajul I al Prefecturii din Focșani, a fost descoperită amplasarea unui D.E.I. (dispozitiv exploziv improvizat) artizanal, în dimineața zilei în care în locația respectivă urma să aibă loc vizita Președintelui României. Prima versiune emisă a fost aceea privind existența unui atentat la viața președintelui, considerent pentru care s – a verificat de către specialiștii S.R.I., din punct de vedere tehnic, funcționalitatea D.E.I. și dacă acesta este sau nu idoneu de a produce efecte, rezultatul fiind că, deși „dispozitivul prezintă caracteristicile unui sistem exploziv deoarece este format dintr-un mijloc de iniţiere (capsă detonantă electrică), un calup de exploziv şi o sursă de alimentare cu energie pentru capsa detonantă electrică”, acesta ”nu este funcţional deoarece nici capsa detonantă electrică şi nici calupul de exploziv nu sunt apte pentru a detona” , astfel că ipoteza avansată a fost abandonată. .

Asemenea versiuni iniţiale se formulează, cu predilecţie, în cauze având ca obiect evenimente consumate în industria petrochimică[255], în domeniul mineritului[256], accidente aviatice a căror victime au fost persoane cu funcţii importante în organele statului[257], catastrofe de cale ferată, şi posibil de a se consuma în centrele atomo-electrice[258] ori nucleare[259], ori în laboratoare de preparare a agenţilor chimici sau biologici, ori diferite locaţii cu valoare de simbol naţional, statal, politic, unităţi militare semnificative, localurile oficiale ale misiunilor diplomatice, a locuinţei sau reşedinţei persoanelor care se bucură de protecţie internaţională, sisteme de telecomunicaţii ş.a.m.d.

Manifestările ilicite cu prilejul cărora se sustrag cantităţi mari de arme şi muniţii[260] induc organelor judiciare versiuni numeroase, ce au ca numitor comun, în principal, natura faptei şi scopul urmărit de infractori.

Astfel, sustragerea unei cantităţi de armament şi muniţie din sediul postului de poliţie Pui – jud. Hunedoara, unde făptuitorii au pătruns prin efracţie în dimineaţa zilei de 23.08.1981, după care au luat ostatici pe călătorii aflaţi într-un autobuz care circula pe ruta Deva-Timişoara, a determinat emiterea, în primele momente ale investigaţiei, a următoarelor versiuni: a) făptuitorii vor utiliza armamentul la manifestările publice oficiale destinate sărbătorii zilei de 23 august (ce implica prezenţa oficialităţilor de stat şi partid) care avea loc în municipiul Timişoara; b) prin folosirea armelor, făptuitorii vor recurge la un schimb de ostatici cu persoane ce desfăşoară activităţi ce implică exerciţiul autorităţii de stat sau funcţii politice importante; c) armamentul şi muniţia vor fi utilizate în scopul săvârşirii unor sustrageri cu violenţă din obiective economice; d) făptuitorii intenţionează acţiuni de răzbunare faţă de diferite persoane cu care s-au aflat în situaţii conflictuale; e) sau, vor încerca forţarea frontierei terestre în scopul trecerii ilegale. Se remarcă împrejurarea că elaborarea versiunilor, în această fază a investigaţiilor, când singurele date certe erau cantitatea mare de armament şi muniţie sustrase, rezultate din cercetarea la faţa locului de la sediul postului de poliţie, şi informaţiile, destul de vagi, în legătură cu sechestrarea autobuzului, fără a se cunoaşte numărul agresorilor şi cel al ostaticilor, vizau acţiunile, viitoare şi potenţiale, ale infractorilor, cantonându-se, din acest punct de vedere, la nivelul intervenţiei operative necesare pentru limitarea unor consecinţe letale ori de natură gravă. Derularea extrem de rapidă a evenimentelor atât prin acţiunile ulterioare ale infractorilor, cât şi obţinerea operativă de informaţii de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii, cu referire la agresori, au conturat ca cea mai plauzibilă versiune cea referitoare la încercarea de trecere frauduloasă a frontierei, care, de altfel, s-a şi confirmat ulterior, excluzându-se ipoteza comiterii unei infracţiuni contra securităţii naţionale[261].

Atunci când infracţiunea contra securităţii naţionale sau act de terorism comisă prin acte de violenţă a fost constatată de organele judiciare (cu prilejul constatării spontane a infracţiunii flagrante sau al cercetării la faţa locului), însă infractorii nu au fost prinşi, elaborarea versiunilor vizează, în principal, presupuneri cu privire la posibilii făptuitori: infracţiunea a fost comisă de unul sau mai mulţi infractori; au acţionat din proprie iniţiativă sau, dimpotrivă, în contextul unei acţiuni orchestrate de un grup interesat, ceea ce presupune existenţa unor coautori, instigatori, complici ori alte legături infracţionale (tăinuire, favorizare) sau există chiar un complot; precum şi în ce priveşte modalitatea concretă de comitere a faptei: terorişti kamikaze, ucigaşi profesionişti (killeri); maşini capcană; folosirea bombelor cu telecomandă; plicuri ori diferite alte obiecte capcană, existenţa unui plan concertat de acţiune; acţiunea este comandată din exteriorul ţării ş.a.m.d.

Fundamentul versiunilor care se elaborează este oferit de urmele şi mijloacele materiale de probă descoperite la locul faptei, ce reprezintă premisa strict criminalistică şi care se întrepătrunde şi îmbină cu datele, indiciile şi informaţiile obţinute din „activităţile specifice” desfăşurate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale, ce constituie premise de sorginte informativ-operativă, precum şi cu informaţiile rezultate din primele activităţi de urmărire penală derulate concomitent şi imediat posterior cercetării locului faptei (ascultarea martorilor oculari, ridicarea de obiecte şi înscrisuri, constatări tehnico-ştiinţifice, medico-legale, expertize judiciare, prezentarea din grup pentru recunoaştere, audierea unor persoane suspecte).

Versiunile posibile în astfel de situații sunt verificate de urgență, de regulă prin dispunerea unor constatări tehnico științifice și/sau expertize care se dispun de către organele de urmărire penală.

Fiecare dintre întrebările (obiectivele) puse specialistului sau expertului reprezintă una din versiunile de lucru posibile.

Criteriile de elaborare a versiunilor referitoare la posibilii făptuitori sunt diverse: cetăţenia, mediul din care provin (grupări extremiste, teroriste, mediu studenţesc, lumea interlopă), profesiunea sau preocupările cunoscute (armurieri, tehnicieni, persoane care produc ori manipulează materiale explozibile, agenţi biochimici ş.a.), iar cele privind modul de operare, la fel: armament sofisticat sau artizanal; acţiune spontană sau premeditată, executată la comanda unui grup de interese intern sau din exteriorul ţării, reprezintă interesele unei entităţi statale ori guvernamentale etc.

Fiecare ipoteză în parte se sprijină pe analizarea continuă a fluxului informaţional care alimentează investigaţia întreprinsă.

După cum se observă categoriile de versiuni susamintite tind să ofere explicaţii cu privire la autorii infracţiunilor şi gravitează în jurul “cercului de bănuiţi” constituit, adică al persoanelor suspectate ori bănuite temeinic de săvârşirea infracţiunii, reprezentând temeiul formării acestuia.

Se au în vedere presupunerile în legătură cu persoanele cunoscute cu atitudini ostile sau potrivnice sistemului politic, economic, social existent şi care îşi au locul de muncă sau tangenţe profesionale cu locaţia unde s-a consumat fapta ori cu persoana ţintă vizată; cu acelea care îşi desfăşoară activitatea la locul comiterii faptei ori în proximitatea victimei acţiunii şi sunt susceptibile de a fi şantajate sau racolate, prin mituire ori crearea de avantaje, de propensiune în ierarhiile profesionale sau, pur şi simplu, “ exploatate în orb”; în legătură cu executanţii materiali ai unor acţiuni agresive – mercenari (ucigaşii profesionişti, de exemplu) cunoscuţi ca atare; printre persoanele care fac parte din grupări teroriste, cei care propagă idei subversive, au manifestări extremiste, xenofobe, fundamentaliste, religioase ori acoliţi ai acestora; persoane diagnosticate cu boli psihice şi cunoscute cu manifestări antistatale, antiprezidenţiale (“sindromul prezidenţial”, piromani ş.a.). Criteriul esenţial care stă la baza formulării acestor categorii de versiuni îl reprezintă conexiunea dintre fapta socialmente periculoasă produsă, ţinta aleasă şi persoanele interesate – direct ori indirect – în realizarea acţiunii respective.

Odată cu identificarea infractorilor fie prin surprinderea lor imediat posterior comiterii infracţiunii, fie urmare a activităţilor întreprinse, o altă categorie de versiuni vizează latura subiectivă a infracţiunii, respectiv intenţia – directă ori indirectă –, culpa, praeterintenţia şi, indisolubil legate de acestea, mobilul şi scopul acţiunii ilicite, funcţie de care se face încadrarea juridică a infracţiunii comise.

Astfel, uciderea cu o armă de foc, prin tragerea de la o oarecare distanţă, a unui agent care execută serviciul de pază al unei personalităţi a vieţii politice, aflat într-un loc deschis unde urma să se desfăşoare susţinerea unei alocuţiuni, în faţa unei adunări de oameni, conduce la formularea versiunii de comitere a unui atentat a cărui ţintă vizată era politicianul în cauză.

Versiunea este plauzibilă, în contextul în care, infractorul fie datorită erorii asupra ţintei (error in personam), fie executării greşite a tragerii (aberratio ictus), nu a realizat scopul acţiunii propuse, nici una din situaţii neîndeplinind caracterul esenţial necesar pentru a fi operantă vreo cauză care face ca fapta să nu fie infracţiune. În acelaşi timp, este plauzibilă şi versiunea că acţiunea ilicită avea drept scop uciderea, din diverse motive, doar a agentului de pază.

Versiuni cu privire la elementele ce ţin de latura subiectivă a infracţiunii se elaborează, în general, în cazul accidentelor de trafic, de vânătoare, cu prilejul desfăşurării unor acţiuni de agrement (jocuri sportive: tir, alpinism, sporturi nautice, aviatice etc.), accidente casnice, cu ocazia folosirii unor instalaţii ori utilaje (de exemplu, lift, telescaun, cabina telefericului ş.a.m.d.) la care participă, printre alte persoane, şi unele care au diferite calităţi ce atrag ocrotirea penală în domeniul securităţii naţionale.

În legătură cu mobilul ori scopul săvârşirii infracţiunii, se elaborează versiuni care vizează dorinţa de răzbunare, de obţinere a unor beneficii materiale substanţiale, de înlăturare a regimului politic, social, de destabilizare a ordinii instaurate la un moment dat, de răsturnare a ordinii constituţionale, fanatism religios, fundamentalism islamic, stârnirea de panică, tulburare a bunului mers al societăţii în ansamblul ei, anumite ideologii, executarea unor comandamente ale unor grupări teroriste, ori chiar entităţi statale ori guvernamentale, explicaţii ale existenţei unor boli psihice ş.a.m.d.

Cu prilejul investigării atentatului comis la 19 august 1991 asupra ambasadorului Indiei la Bucureşti, Julio Francis Ribeiro, organele judiciare au avut ca punct de pornire în elaborarea versiunilor, elementele oferite de intervenţia operativă a agenţilor din unitatea antiteroristă a S.R.I.-ului, care asigurau protecţia demnitarului (urmare a căreia unul dintre terorişti a fost ucis, iar un altul rănit); datele rezultate din activitatea desfăşurată pentru protecţia ambasadorului, în momentele anterioare şi concomitente atentatului, prin mijloacele şi metodele specifice (observare, patrulare etc.); precum şi urmele materiale descoperite cu ocazia efectuării cercetării locului faptei (armele de foc utilizate şi abandonate, proiectilele şi tuburile cartuşelor folosite, interpretarea criminalistică a celorlalte categorii de urme).

Stabilirea identităţii agresorului împuşcat mortal şi a celui rănit în timpul intervenţiei forţelor antiteroriste, armele cu care aceştia erau dotaţi, declaraţiile demnitarului rănit au conturat, între altele, versiunea că acţiunea violentă a fost săvârşită de un grup de cetăţeni străini, cu motivaţie politică ce era ostilă regimului aflat la putere în ţara de origine, înlăturându-se ipotezele referitoare la comiterea faptei de către autori cetăţeni români.

Derularea ulterioară a investigaţiei, constând printre altele şi în prinderea şi reţinerea unuia dintre membrii grupului terorist, a confirmat că un număr de cinci terorişti, membrii ai grupării Babbar Khalsa a Frontului de Eliberare a Khalistan-ului, o organizaţie extremistă care luptă pentru crearea unui stat sikh independent în Punjab, ajunşi în România prin Elveţia, au organizat şi efectuat pregătire de comando pe teritoriul României şi au ales drept ţintă pe ambasadorul indian, deoarece acesta fusese şef al poliţiei din Punjab. În timpul investigaţiei întreprinse s-a elucidat faptul că teroriştii aparţineau grupării teroriste susarătate, de religie sikhs din India[262].

O confirmare în plus, a versiunii de lucru şi a activităţilor de urmărire penală şi, apoi, a judecăţii ce a avut loc (unul dintre autorii atentatului – Pargat Singh a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat împotriva reprezentantului unui stat străin) a survenit în luna octombrie – noiembrie 1991, când R.L., însărcinat român cu afaceri în India, a fost răpit şi lipsit ilegal de libertate peste 45 zile (între 09.10.1991 – 25.11.1991), autorii, membrii aceleiaşi organizaţii sickh, pretinzând guvernului indian să negocieze cu guvernul român punerea în libertate a condamnatului Pargot Singh, în schimbul eliberării diplomatului român[263].

92.3. În cazul infracţiunilor contra securităţii naţionale care au ca obiect informaţii secrete de stat, în faza incipientă a investigaţiei, versiunile se referă, în principal, la aspecte cum ar fi: modalitatea de obţinere de informaţii cu caracter secret de stat (prin accesul direct la locul unde se afla informaţia respectivă; prin utilizarea unor mijloace tehnice şi, în caz afirmativ, care au fost acele mijloace: accesare în baza de date, copiere ori multiplicare, fotografiere; prin penetrarea ori racolarea în solda serviciului, organismului sau puterii străine ori prin “explorarea în orb” a sa; divulgarea cu bună ştiinţă de către deţinătorul legal al informaţiei ş.a.m.d.); maniera de transmitere a informaţiei (prin contact direct cu dobânditorul ei, prin poşta clasică ori electronică, folosindu-se de intermediari, telefonic, utilizând computerul, într-un sistem simplu sau parolat, utilizând criptografierea, cerneala simpatică ori alte asemenea mijloace); momentele când s-a realizat obţinerea, respectiv transmiterea informaţiei.

În general asemenea infracţiuni sunt descoperite fie urmare a “activităţilor specifice” desfăşurate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi atunci versiunile elaborate sunt o continuare a acelora formulate în faza investigativă informativ – operativă, iar pe de altă parte cel puţin unul dintre infractori – cel care transmite ori cel care primeşte informaţia secret de stat – este cunoscut, context care restrânge plaja de presupuneri ale organului judiciar în legătură cu infracţiunea şi infractorul, fie sunt surprinse spontan, în flagrant. Categoriile de versiuni care se elaborează tind să lămurească aspectele anterioare şi posterioare momentului consumării infracţiunii, care ţin de stabilirea participanţilor la săvârşirea infracţiunii (coautori, instigatori, complici) precum şi a tăinuitorilor, favorizatorilor, celor care nu au denunţat, a condiţiilor care au favorizat comiterea acesteia şi, în mod deosebit, a laturii subiective, mobilului şi scopului.

În cazul generalului S.I.[264], organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale cunoşteau, din activităţile specifice întreprinse, despre întâlnirile repetate pe care acesta le-a avut cu generalul R., ataşat militar la Ambasada sovietică din Bucureşti, însă nu erau cunoscute detalii în ce priveşte modalitatea în care fusese racolat, conţinutul tuturor informaţiilor cu caracter secret de stat pe care le-a furnizat contactului, când şi cum a divulgat secretele de stat şi altele, toate aceste aspecte constituindu-se în versiuni de urmărire penală, fiecare cu problematicile ce se impuneau a fi clarificate. Activităţile derulate în continuarea activităţilor specifice şi materializate în acte de urmărire penală, între care percheziţia domiciliară[265] şi, în special, ascultarea inculpatului[266] a oferit posibilitatea conturării versiunii de lucru, respectiv aceea că faptele comise de S.I. îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului şi nu o altă versiune, care prefigura elementele infracţiunii de trădare prin transmitere de secrete[267].

Verificarea versiunilor de lucru se poate realiza și prin utilizarea investigatorilor acoperiți ori a martorilor cu identitate protejată infiltrați pe lângă și în anturajul persoanelor suspectate de infracțiuni contra securității naționale sau acte de terorism.

Așa de exemplu, într – un dosar având ca obiect infracțiunea de acte de terorism[268], cu prilejul investigării informativ operative și investigării penale desfășurată în înainte de momentul dispunerii începerii urmăririi penale și de surprinderea în flagrant: „a fost autorizată folosirea investigatorului acoperit sub nume de cod Dragomir Marius, care să culeagă date cu privire la preocupările inculpatului L. F. – I., au fost interceptate datele informatice transmise şi primite de către L.I.F. pe identitatea informatică „aynan_abger 2000”, aflat în comunicare cu investigatorul acoperit Dragomir Marius, utilizator al identităţii informatice „ameer_hakim”. Cu aceste ocazii au fost identificate preocupări concrete ale inculpatului L. F. – I. în legătură cu religia musulmană, acesta fiind potenţial apt să recurgă la acţiuni violente de natură să pună în pericol vieţi omeneşti şi bunuri.

În cauză a fost autorizată și folosirea colaboratorului acoperit sub nume de cod Al Fahad, pentru a identifica şi stabili dacă inculpatul L. F. – I. are, într-adevăr înclinaţii şi preocupări radical extremiste legate de terorism, în virtutea ideologiei musulmane pe care o îmbrăţişa, şi pentru a detensiona potenţialul pericol pe care îl prezenta persoana acestuia.

La data de 14.06.2006, inculpatul i-a prezentat colaboratorului acoperit Al Fahad un mesaj video, pe care l-a creat personal la locuinţa sa din L., str. O. nr. 13, într-o seară în care colaboratorul se afla în vizită la el. Mesajul îl reprezenta pe L.F.I., îmbrăcat într-un pulover de culoare închisă, având o cagulă de culoare neagră pe faţă, aşezat în faţa unui cearşaf de culoare albă şi are următorul conţinut: ,,În numele lui Allah…, avertisment din partea la fraţii musulmani, activi din România pentru poporul român şi guvern român …, ştim că aveţi prizonieri muslem ce torturaţi aici … ştim că aveţi fraţi ai voştri ce luptă împotriva islam în Afganistan, Irak … America, Israel ce duşman de moarte este la noi. Mesaj din partea lui El Sheik Osama Muhamad Bin Laden, conducător al nostru. Pacea şi mila lui Allah … dacă nu retrageţi soldat români şi continuaţi acest lucru împotriva la Islam, pe cuvânt vă pedepsim în numele lui Allah. Allah Akbar, Allah Akbar, Allah Akbar!”.

Din simpla vizionare a filmului, ce are durata de 1, 03 min., a rezultat în mod evident că personajul filmat este chiar L. F. – I. (recunoaștere după semnalmentele exterioare și după obiectele de îmbrăcăminte).

Discuţiile purtate între inculpatul L. F. – I. şi colaboratorul acoperit Al Fahad au ajuns la stadiul la care primul a afirmat că este hotărât să achiziţioneze un autoturism ieftin, uzat, cu suma de 100-150 Euro, în interiorul căruia să pună explozibil. Autoturismul ar fi urmat să fie plasat de către inculpat într-un loc aglomerat din municipiul T., iar explozibilul să fie detonat de la distanţă cu ajutorul unui telefon mobil.

Elementele de fapt descrise mai sus au fost consemnate în procesele-verbale de redare integrală în formă scrisă a înregistrărilor audio-video, în mediu ambiental, realizate la data de 03.05.2006, 04.05.2006, 19.05.2006 şi 20.05.2006, cu ocazia întâlnirilor dintre numitul L. F. – I. şi colaboratorul acoperit Al Fahad, ce au avut loc într-o cameră de hotel din localitatea B., jud. Timiş.

Au fost extrase imagini înregistrate de camerele de luat vederi situate în incinta Aeroportului Internaţional ,,Traian Vuia” din T., care l-au surprins în noaptea de 22/23.05.2006 pe numitul L. F. – I., având asupra sa un aparat de fotografiat digital cu care încerca să fotografieze, în timp ce era însoţit de o altă persoană, identificată ca fiind martorul L. O. –O.

Imaginile surprinse de camerele de luat vederi au fost stocate pe un CD-ul au fost certificate pentru autenticitate în temeiul art. 913 alin. 2 şi 3 C.p.p., prin procesul-verbal din data de 30.11.2006, urmând a fi folosite ca mijloc de probă dosarul cauzei.

Martorul L. O. – O., fiind audiat a confirmat faptul că cei doi se aflau la aeroport pentru a-l aştepta pe unul din patronii italieni ai firmei unde erau angajaţi amândoi, S. C. „ P.” S. R. L. din L., iar L.F.I. avea asupra sa un aparat de fotografiat cu care încerca să efectueze fotografii în zona aeroportului, dar nu a reuşit acest lucru întrucât aparatul nu funcţiona corespunzător.

În cursul lunii iunie 2006 L.I.F. i-a adus la cunoştinţă colaboratorului acoperit faptul că intenţionează să fabrice, cu ajutorul unui prieten chimist explozibil constând din azot combinat cu motorină şi apă cu ajutorul căreia să declanşeze o explozie într-un loc aglomerat din Timişoara, afirmându-i totodată că acel chimist este un individ prudent şi totul urma să se facă prin intermediul său. Pentru ca individul respectiv să ,,se apuce de treabă” inculpatul a solicitat sprijinul colaboratorului, în sensul acordării sub formă de împrumut (până la obţinerea de către acesta a banilor în urma revendicării imobilului proprietatea sa) a sumei de 1000 Euro.

L. F. – I. i – a destăinuit colaboratorului acoperit planul său de acțiune, arătându-i că:

– intenţionează să achiziţioneze la un preţ derizoriu un autoturism în care să plaseze două butelii de aragaz,

– că autoturismul ar fi urmat să fie condus şi lăsat de el într-un loc aglomerat din T., cel mai probabil Complexul Studenţesc, unde urma ca să elibereze gazul din cele două butelii şi, cu ajutorul unui telefon mobil alăturat buteliilor să efectueze un apel pe acesta de la distanţă, ceea ce ar fi declanşat o explozie care să ucidă multe persoane şi să provoace importante pagube materiale.

În ziua de 24.06.2006 L.I.F. a transportat buteliile pe care le cumpărase pe str. O. nr. 13.

În ziua de duminică 25.06.2006 inculpatul L. F. – I. s-a preocupat şi a reuşit achiziţionarea unui autoturism Renault 18, de culoare albastru, cu numărul de înmatriculare TM – 08 – POU, an de fabricaţie 1979.

În ziua de luni 26.06.2006, în jurul prânzului L. F. – I. s-a deplasat la adresa din L., str. H., unde îşi are reşedinţa martorul C. F. – S., un prieten de-al său. În această locuinţă s-a aflat şi martorul B. C., un alt prieten de-al său, absolvent al facultăţii de Cibernetică şi Informatică – Economică pe care l-a rugat, având în vedere că se pricepe la electronică, să-i realizeze sau să-i adapteze un dispozitiv de aprindere, fără a-i explica însă la ce îi va folosi.

Conform declaraţiei martorului B. C., anterior, cu puţin timp înainte, L.I.F. l-a contactat telefonic de pe un telefon mobil cu numărul 0728.411.xxx (cartelă telefonică Connex pe care inculpatul o achiziţionase cu o zi înainte) pe telefonul său cu numărul 0744.663.xxx, spunându-i că trece pe la el pentru a-i realiza dispozitivul de aprindere despre care îi pomenise deja.

Afirmaţia martorului este susţinută de desfăşurătorul apelurilor telefonice efectuate de la postul mobil 0728.411.xxx pus la dispoziţie de Vodafone România SA şi transmis acestui serviciu cu nr. 9504/08.07.2006. Conform acestuia la data de 26.06.2006 la ora 13:33:08 între numerele 0728.411.xxx şi 0744.663.xxx s-a purtat o convorbire având o durată de 28 de secunde.

L.I.F. i-a adus martorului B. C. un telefon mobil marca ,,Motorola” şi un telefon mobil marca ,,Alcatel” precum şi un aprinzător electric de aragaz de culoare roşie marca ,,Igniter”, solicitându-i ca pe unul din aceste telefoane să îi realizeze, cu ajutorul aprinzătorului de aragaz, un dispozitiv de aprindere. Martorul B. C. a reuşit să realizeze legătura dintre telefonul mobil marca ,,Motorola” şi aprinzător și i l-a înmânat lui L.I.F., care a părăsit apartamentul.

În ziua de luni 26.06.2006, L. F. – I. l-a contactat în zona gării din L. pe martorul E. I.-M., taximetrist, căruia i-a solicitat să îl transporte din localitatea L. până în orașul B., unde se afla autoturismul Renault 18 cu numărul de înmatriculare TM – 08 – POU, achiziționat cu o zi în urmă. Martorul a fost de acord, însă înainte de a se deplasa spre orașul B., L. F. – I. i-a cerut martorului E. I.-M. să se deplaseze cu taximetrul până la locuinţa sa din L., str. O. nr. 13. De acolo inculpatul a revenit cu cele două butelii de aragaz pe care le-a aşezat în maşină, pe o pătură, pentru a evita murdărirea acesteia. De pe str. O. nr. 13 martorul l-a transportat pe L.I.F. până la atelierul auto ACR din localitatea B., inculpatul coborând şi ducând buteliile în incinta atelierului. Întrebat fiind de martor ce face cu cele două butelii, L.I.F a răspuns că şi-a cumpărat o maşină şi că le foloseşte la efectuarea unor operaţii de sudură la autoturismul respectiv” [269].

Menţionăm că întreaga activitate desfăşurată de inculpatul L. F. – I. şi care a fost descrisă în paginile de mai sus a fost monitorizată şi ţinută sub strictă observaţie de către procurori, lucrătorii anume desemnați din cadrul S.R.I. şi lucrătorii de poliţie din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate T..

Analizarea datelor, informațiilor și indiciilor temeinice în ce privește elementele de fapt, care conturau, fără putință de tăgadă, pregătirea comiterii unui act terorist, pentru data de 26.06.2006, au condus la luarea deciziei de organizarea surprinderii în flagrant a numitului L.I.F., după ce acțiunile sale ilicite s-au decelat în mod suficient – cantitativ și calitativ -, dar înainte de a se produce rezultatul socialmente periculos, asigurându-se în acest fel și scopul preventiv al acțiunii organelor judiciare în colaborare cu organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale.

În baza unei proceduri prestabilite, pusă la punct de către procurori şi poliţişti, la ora 18,45, în timp ce L.I.F., însoțit de colaboratorul acoperit Al Fahad se îndreptau cu autovehiculul, în care se afla instalat D.E.I., pe un drum național, dinspre orașul B. spre localitatea T., fiind în apropiere la cca 10 km., de platforma industrială din zona periurbană, s-a intervenit, procedându-se la reţinerea celor doi.

Într-o altă cauză penală având ca obiect infracțiunea de acte de terorism[270] situația s – a prezentat după cum urmează:

Activitățile investigative informativ operative și penale prezintă caracteristicile clasice ale unei investigații pro active, parcurgând mai multe etape:

– „cu prilejul derulării activității de culegere de informații generale desfășurate de către organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securității naționale (S.R.I.), din surse deschise, respectiv rețelele de socializare, au rezultat preocupările inc. V.R.C. pentru confecționarea dispozitivelor explozive artizanale, pentru obținerea ingredientelor necesare confecționării substanțelor explozive, devoalarea interesului pentru „bombe” ș.a. (descrise pe larg în considerentele sentinței penale), obținute din mediul internet, urmare a valorificării istoricului informațiilor utilizatorului „burn day”, activ pe forumul Sofpedia, identificat, mai târziu, în persoana inculpatului V.R.C., din perioada 14.03.2012 – 31.07.2013;

– întrucât la data de 31.07.2013, intervalul orar 00, 27 – 13,42, a fost exteriorizată, în mediul internet, intenția inculpatului de a achiziționa substanța „Petrolether” [(substanța „Petrolether”, cunoscută sub denumirea de eter de petrol, este foarte inflamabilă și ar putea fi utilizată la confecționarea unor mijloace vătămătoare), fiind interesat de prețul și denumirea substanței în limba română. (…de unde pot face rost de niște Petrolether?, cam cât ar costa?, cum se numește în limba română?…)], organele de informații au apreciat că, intenția obiectivată a inculpatului este susceptibilă de a se circumscrie actelor pregătitoare, asimilate tentativei, infracțiunii de acte de teorism, context în care, au trecut de la faza investigativă informativ – operativă, la faza investigativă penală, sens în care au inițiat, consecutiv instaurării colaborării cu organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Timișoara — Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, sesizarea organelor judiciare;

– la data de 08.08.2013, organele de cercetare penală din cadrul B.C.C.O. Timișoara — Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea de către O.C.M., a infracțiunii de „fapte asimilate actelor de terorism”, prev. și ped. de art. 33 alin. 1 lit. a din Legea 535/2004, reținându-se în fapt că susnumitul este interesat de achiziționarea de substanțe explozive, ulterior procedându-se la extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de V.C.C., pentru aceeași faptă, iar prin ordonanța din data 07.10.2003 s-a dispus extinderea cercetărilor și începerea urmăririi penale fată de V.R.C., fratele lui V.C.C., pentru infracțiunea de „fapte asimilate actelor de terorism”, prev. și ped. de art. 33 alin. 1 lit. a din Legea 535/2004.

– începând din data de 09.2013 organele judiciare au inițiat utilizarea procedeelor investigative constând în:

– utilizarea investigatorului sub acoperireN.I. utilizatoare a userului „alinutzgo” care la data de 19.09.2013, ora 21.12, a propus o discuție despre substanța Petrolether. Inculpatul, de pe contul „burn_day”, a întrebat la data de 20.09.2013, ora 14.26, care este denumirea în limba română, menționând „nu vreau să explodeze, vreau doar să ardă. Bum them!”. Investigatorul i-a răspuns că produsul se numește Eter de petrol, atrăgându-i atenția că este foarte periculos;

– interceptarea și înregistrarea convorbirilor și comunicațiilor telefonice efectuate de către inculpat de la postul telefonic 0742242…, în urma punerii în aplicare a autorizațiilor, rezultând că inculpatul a purtat mai multe discuții cu numitul P.R.G, în care s-a referit la dispozitive explozive, decelându – se elemente de fapt care convergeau către actele materiale circumscrise infracțiunilor de acte de terorism și nerespectarea regimului materialelor explozibile;

– introducerea în cauză a investigatorului P.M. și informatorului acestuia R.R., care au fost autorizați să strângă probe, indicii, date și informații privind presupusa activitate infracțională desfășurată de către inculpatul V.R.C. Contactul inițial cu inculpatul a fost legendat, prin ocazia apărută ca urmare a anunțului postat pe site-ul Mercador.ro, în care acesta oferea spre vânzare căței din rasa Amstaff, pentru suma de 200 euro negociabil, despre care organele judiciare au luat la cunoștință de la utilizatorul id-ului „mutu_1979_adi”;

– întrucât din valorificarea informațiilor obținute de informatorul R.R. a rezultat intenția inculpatului de a achiziționa un un pistol calibru 9 mm, în cauză, au fost introduși investigatorii Z.C. și M.V., care, la data de 25.11.2013, s-au deplasat la domiciliul acestuia pentru a discuta detaliile achiziționării de arme. Cu prilejul întâlnirii, investigatorul i-a comunicat lui V.R.C. că se ocupă cu diferite afaceri și investiții, menționând că are nevoie de un om de încredere în zona Aradului care să îl

– Înregistrarea discuțiilor ambientale dintre inculpatul V.R.C. și informatorul R..

Momentul oportun pentru realizarea organizării surprinderii în flagrant, a fost ales la data de 20.12.2013, când investigatorul și informatorul s-au deplasat în loc. Ghioroc, la locuința inculpatului, care le-a arătat celor doi, două dispozitive explozive artizanale, de tip țeavă, cu striații în corpul de metal, explicându-le totodată modul de detonare și efectele asupra „țintei”, stabilită dinainte afirmându-le că, la dispozitivele explozive, pentru „efect maxim„, trebuie montate „cuie sau holșuruburi. puse pe bandă izolatoare și tot de-a roata pe lângă petardă„, menționând că nu le-a cumpărat din zonă, posibil pentru a nu crea bănuieli. Inculpatul a mai susținut că a făcut tăieturi în corpul dispozitivelor explozive, menționând „pentru asta a fost făcut. Ca grenada… să se fragmenteze. Și dacă zboară o bucată și lovește pe cineva, picioru ăla-i rupt!”.

În final, investigatorul și informatorul R.R., însoțiti de către inculpatul V.R.C. au ieșit în stradă unde cel din urmă a pus dispozitivele explozive în portbagajul unui autoturism, moment în care s-a intervenit și s-a procedat la prinderea în flagrant și reținerea acestuia”[271].

Într-o altă cauză penală, avînd ca obiect infracțiunea de trădare – spionaj militar[272], desfășurarea proceselor investigative informativ operative și penal (urmărirea penală) se înfățișează, după cum urmează:

Activități derulate în exclusivitate de către organele de stat cu atribuții în domeniul securității naționale

„1) Ofițerii S.R.I., care au devenit în cursul procesului penal martorii cu identitate protejată “Viorel” și “George”, au relaționat, sub identitate personală și profesională acoperită, cu inculpatul Z.P.M., primul începând din data de 29.03. 2005, iar cel de-al doilea din data de 03.04.2007[273], dată fiind împrejurarea că S.R.I., fără a cunoaşte activitatea infracţională a inculpatului, deţinea unele indicii privind posibilitatea existenţei unor conexiuni stabilite de Z.P.M. cu exponenţi ai unor servicii de informaţii străine.

Lucrătorii de informații aflați în activitate sub acoperire au stabilit, cu prilejul discuțiilor purtate cu viitorul inculpat Z.P.M., următoarele elemente:

a) modalitățile de recrutare concrete prin care l-a capacitat, prin cointeresare materială, pe inculpatul – militar activ – A.F., în scopul sustragerii de informaţii cu caracter militar,

b) informații despre modalităţile de menţinere de către inculpatul Z.P.M., a legăturilor clandestine cu reprezentanţii puterii străine U., prin aplicarea unor proceduri contrainformative severe destinate conspirării/disimulării interesului acesteia de a obţine astfel de

În cadrul contactelor dintre ofițerii S.R.I. și viitorul inculpat Z.P.M. cei dintâi au primit materiale olografe conţinând sinteze geopolitice pentru ţări din spaţiul ex- sovietic bazate în general pe date publice şi în unele cazuri pe opinii personale, care, ulterior dispunerii începerii urmăririi penale în cauză, au fost supuse unui examen criminalistic grafoscopic, din raportul de constatare tehnico științifică nr. 32/27.04.2009, rezultând că toate materialele olografe descrise supra şi anexate la dosarul cauzei au fost scrise de inculpatul Z.P.M.

La un moment ulterior, respectiv la data de 19.06.2008, apreciat ca oportun din punct de vedere al desfășurării activităților informative operative, ofițerii S.R.I., care au devenit în cursul procesului penal martorii cu identitate protejată Viorel” și George”, și-au declinat calitatea de ofițeri activi, prezentând legitimaţia şi insigna de serviciu, după care au urmat întâlniri succesive cu Z.P.M., în datele de 19.06., 03.07., respectiv 05.07. 2008, când acesta a relatat treptat o multitudine de aspecte referitoare la activitatea sa de natură infracţională, prilej cu care au rezultat următoarele aspecte:

– că are în legătură 4 (patru) surse umane care îi oferă informaţii pe care le transmite agenţilor puterii străine U., descriind sistemul său de legătură informatică criptată cu reprezentanţii acestui stat. Ulterior, susţine că în fapt o singură sursă este activă, aceasta oferindu-i informaţii cu caracter militar, clasificate „secrete” şi „secrete de stat”,

– o serie de aspecte privind modus operandi folosit pentru sustragerea informaţiilor militare de către sursa „K1”, precum şi despre identitatea cetăţenilor din U., ce preluau documentele în cauză,

– identitatea și locul de muncă al sursei „K1”, ca fiind A.F., devoalată la data de 04.2009, când Z.P.M. a oferit ofiţerului S.R.I., martorul cu identitate protejată „George” o carte de vizită pe spatele căreia menţionase olograf numele şi locul de muncă anterior al viitorul inculpat A.F. (Raportul de constatare tehnico științifică efectruat după dispunerea începerii urmăririi penale în cauză a stabilit că mențiunea aflată pe cartea de vizită a fost scrisă de inculpatul Z.P.M.

2) Monitorizarea întâlnirii dintre Z.P.M. și A.F., din data de 16.02.2009, când A.F. i-a remis cetățeanului bulgar un memory-stick marca „Apacer” conţinând documente militare între care şi „Dispoziţia pentru Comunicaţii şi Informatică a Diviziei I Infanterie” aflată în vigoare, precum și anexele acesteia, înscrisuri clasificate secret de stat nivel „secret” și „secret de serviciu”, care, imediat după preluare a fost predate de Z.P.M. ofiţerilor S. R. I.

3) Sesizarea organelor de urmărire penală și declanșarea cercetărilor

S.R.I. a transmis organelor de urmărire penală, la 24.02.2009, sesizarea (comunicarea) realizată în regim de document clasificat secret de stat, obiectivată în Procesul-verbal de sesizare din oficiu din 26.02.2009, ceea ce a reprezentat sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală, conform prevederilor art. 224 din c. p. p., care au declanşat cercetări faţă de inculpatul A.F., sub aspectul comiterii infracţiunii de trădare prin transmiterea de secrete şi față de inculpatul, cetățean bulgar, Z.P.M., sub aspectul săvârșirii infracţiunii de spionaj.

4) Activități de administrarea probatoriului și transformarea informațiilor obținute anterior începerii urmăririi penale în probe

4.1. Depistarea inculpatului A.F. în data de 27.02.2009, și efectuarea percheziţiei corporale asupra acestuia, ocazie cu care a fost găsit un memory stick de culoare neagră, marca KINGSTON de capacitate 2 GB, cu seria DTYLB/2GB, CH3516600 CHINA, 04226398DOOLF5V. Mediul de stocare în cauză conţine informaţii cu caracter militar, atât în fişierele existente cât şi în cele recuperate.

4.2. În cursul zilei de 27.02.2009, a fost efectuată o percheziţie domicilară la locuinţa inculpatului A.F. în cadrul căreia au fost identificate mai multe medii de stocare, verificate conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 16.03.2009.

4.3. În data de 27.02.2009 a fost efectuată o percheziţie domiciliară şi la locuinţa inculpatului Z.P.M., în cadrul căreia au fost identificate mai multe medii de stocare, verificate conform aceluiaşi Raport de constatare tehnico-ştiinţifică din 16.03.2009”[274].

O categorie de versiuni, specifică investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale, o reprezintă acelea elaborate de organele judiciare în cazul autodenunţurilor formulate de agenţii unor puteri sau organisme străine, care defectează în favoarea statului român.

Presupunerile organelor judiciare au în vedere, în principal, următoarele aspecte: autodenunţul este formulat cu bună-credinţă şi autorul vrea să “se rupă” de serviciul în favoarea căruia a desfăşurat activităţi de spionaj, dezvăluind acţiunile întreprinse în mod real la adresa securităţii naţionale; în caz afirmativ, care pot fi resorturile intime ale manifestării sale de voinţă (obţinerea clemenţei statului român; întrucât a intuit sau a avut semnale în legătură cu iminenta sa deconspirare; interese de ordin ideologic, politic, financiar etc.); defectorul realizează un joc dublu, creând aparenţa autodenunţării, dar în realitate urmăreşte, potrivit unui plan concertat, de conivenţă cu serviciul de informaţii în solda căruia se află şi executând o misiune în acest sens, de a câştiga încrederea statului român, pentru ca ulterior să recurgă la acţiuni de intoxicare, dezinformare; combinaţia jocului dublu sau chiar triplu se datorează în exclusivitate scopurilor materiale (în general, pecuniare) urmărite de defector; în sfârşit, pur şi simplu, intenţionează să se desiste de activităţile ilicite comise şi să deconspire acţiunile, pe care le cunoaşte, derulate de serviciul căruia i-a aparţinut.

Atunci când agenţi ai serviciilor româneşti defectează în favoarea unui alt stat, funcţie de datele şi indiciile rezultate din actul prin care au fost sesizate, organele judiciare pot emite, ca versiuni de urmărire penală, următoarele: acţiunea defectorului se datorează racolării acestuia în timp ce se afla la misiune în afara teritoriului României sau recrutării de către serviciul în favoarea căruia a defectat de o perioadă mai îndelungată de timp (în anii, studenţiei, la începutul activităţii profesionale, după ce a dobândit o anumită calitate în ierarhia socio-profesională ş.a.); care au fost motivele defectării (politice, ideologice, financiare, nemulţumiri de ordin personal, influenţa unui mediu pernicios – familial, anturaj); şi legat de aceste motive, modalităţile concrete ale racolării sau recrutării; cantitatea şi calitatea informaţiilor la care a avut acces defectorul pe care le poate transmite puterii străine; consecinţele asupra securităţii naţionale pe care le produce acţiunea defectorului şi măsurile necesare pentru limitarea şi înlăturarea acestora; condiţiile favorizante ale săvârşirii infracţiunii; participanţii care au înlesnit, favorizat sau ajutat – direct, indirect, cu ştiinţă ori din neglijenţă – la comiterea actului ilicit, şi altele.

Suportul informativ pentru elaborarea versiunilor de urmărire penală, în cazul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale săvârşite de un defector aflat în serviciul statului român, este în momentul descoperirii infracţiunii, de multe ori, relativ sărac, cunoscându-se practic doar manifestarea de dezertare sau de refuz de înapoiere în ţară şi conţinutul datelor şi informaţiilor în posesia cărora sau despre care avea cunoştinţă defectorul.

Mai puţin cunoscute, uneori aproape de loc, sunt elemente extrem de importante pentru investigaţia întreprinsă, cum ar fi: puterea, statul sau agentul acestora în favoarea căruia a defectat autorul infracţiunii; care anume informaţii, din cele cunoscute sau în posesia căruia se află, se transmit de către defector; motivaţia alegerii unui anumit moment şi nu al altuia pentru comiterea infracţiunii; care au fost legăturile anterioare şi concomitente ale defectorului cu agenţii puterii străine şi altele. Din aceste considerente versiunile care se pot formula iniţial tind să lămurească împrejurarea dacă acţiunea comisă se înscrie într-un act de trădare, constituie doar o manifestare subordonată dorinţei de a părăsi definitiv teritoriul României şi de a se stabili în străinătate fără a divulga informaţiile deţinute, ori persoana în cauză a fost răpită sau supusă unei constrângeri fizice sau morale.

Versiunile logic posibile de a fi elaborate în situaţia infracţiunilor contra securităţii naţionale având ca obiect acţiuni de natură propagandistică ori de răspândire sau comunicare de informaţii false vizează, în principal, următoarele aspecte: stabilirea mijloacelor şi metodelor folosite de infractori pentru răspândirea şi transmiterea datelor, informaţiilor, ştirilor ori documentelor false, a ideilor, concepţiilor şi doctrinelor (prin mijloace de comunicare în masă; cu prilejul unor adunări populare; cu ocazia unor manifestări cultural-sportive, ştiinţifice, religioase; cu prilejul unor întâlniri, şedinţe, consfătuiri, simpozioane cu caracter mai restrâns; prin împrăştierea în diferite zone geografice şi medii de “fluturaşi”, panouri publicitare, afişe, desene, crochiuri, caricaturi ş.a.m.d.); care a fost componenţa socio-umană a auditoriului sau celor care au vizionat (în mediul rural sau urban; în zone defavorizate, medii intelectuale, muncitoreşti, studenţeşti, în unităţi militare, pensionari etc.) şi gradul şi intensitatea de transmitere, răspândire şi penetrare în conştiinţa publică a datelor, informaţiilor, ştirilor, documentelor false ori ideilor, concepţiilor şi doctrinelor, iar pe de altă parte, puterea de receptivitate a acestora de către audienţă; în ce măsură au fost colportate şi de către ce persoane, cine sunt adepţii ori aderenţii la respectivele ştiri, informaţii, idei, doctrine; evaluarea măsurii în care datele, ştirile, informaţiile, documentele au fost false, prin raportarea la elementele reale ale celor autentice, şi a perniciozităţii ideilor, concepţiilor şi doctrinelor răspândite; un alt set de probleme pe care trebuie să şi le prefigureze organele judiciare pentru realizarea clarificării investigaţiei întreprinse se referă la latura subiectivă a infracţiunii şi, în mod deosebit, a scopului urmărit prin acţiunile autorilor faptei ilicite, ţinând seama de cerinţele esenţiale ale textului incriminator, respectiv provocarea unui război de agresiune, ca fapta să fie de natură să pună în pericol securitatea naţională, în sensul că s-a urmărit şi realizat acest scop ori au fost doar manifestări benigne care nu s-au dorit şi nu au fost apte de a realiza scopul respectiv.

Versiunile elaborate au ca fundament actele exterioare de conduită ale infractorului identificat, cunoscut fiind că, în majoritatea situaţiilor, astfel de infracţiuni se săvârşesc “la vedere”, autorii devoalându-şi manifestările ilicite în mod public, considerent pentru care ipotezele pe care şi le formulează organul judiciar gravitează în jurul persoanei infractorului, anturajului şi sistemului relaţional al acestuia. Atunci când acţiunile ilicite se săvârşesc în anonimat ori ocult, versiunile au ca scop formarea cercului de bănuiţi şi identificarea, dintre persoanele suspecte sau bănuite temeinic, autorului infracţiunii şi a celorlalţi participanţi.

În situaţia infracţiunilor contra securităţii naţionale care au ca obiect constituirea de structuri informative ilegale, versiunile ce se formulează cu prilejul investigării pot să se refere, în principal, la următoarele împrejurări: asocierile sau grupările ori structurile informative sau organizaţiile s-au constituit în exclusivitate pentru realizarea acţiunilor prohibite de lege sau reprezintă doar o latură a activităţii acestora, pe fondul şi la adăpostul unui paravan legal, ce-l reprezintă activitatea declarată oficial (societăţi comerciale, culturale, sportive, ştiinţifice, religioase, fundaţii, agenţii de investigaţii, pază şi protecţie, de detectivi particulari ş.a.); există sau nu, şi, în caz afirmativ, în ce a constat, participarea (prin instigare morală ori materială, prin susţinere logistică şi financiară) unor factori externi României ori aliaţilor acesteia, care este interesul ce animă respectiva participare (de natură politică, economică, militară etc.); care este componenţa socio-umană şi din ce medii provin infractorii, rolurile pe care le are fiecare dintre participanţi în structurile organizatorice create; modalităţile de racolare şi recrutare şi substratul acestora în cazul fiecăruia dintre infractori (proprie iniţiativă, şantaj, corupţie, constrângere morală ori fizică, exploatarea bunei credinţe, a tarelor morale sau psihice etc.); activităţile prin care s-au materializat concepţiile infracţionale; resursele ideologice, ori doctrinare, logistice şi financiare ale structurilor constituite; modalităţile concrete de acţiune, căile, mijloacele şi metodele folosite.

Versiunile elaborate tind să clarifice aspecte legate de stabilirea numărului de participanţi, identificarea tuturor participanţilor şi stabilirea contribuţiei infracţionale a fiecăruia, elementele ce ţin de forma de vinovăţie, scopul şi mobilul activităţii infracţionale. Versiunile secundare ce se formulează vizează cauzele şi condiţiile favorizante, împrejurările anterioare consumării infracţiunii.

Nedenunţarea unora dintre infracţiunile contra securităţii naţionale, ca infracţiune săvârşită din culpă, presupune elaborarea unor versiuni prin care să se delimiteze corect între ceea ce infractorul a cunoscut sau a putut ori trebuia să cunoască şi ceea ce era în imposibilitate de a se cunoaşte, fie datorită modalităţii în care s-a săvârşit actul ilicit (abscons, ocult, disimulat, diversionist), fie datorită incapacităţii fizice ori intelective a făptuitorului de a percepe, recepta, prelucra şi reproduce semnificaţia actului ilicit respectiv; dacă nedenunţătorul a avut timpul fizic necesar de a încunoştiinţa despre împrejurările de care a luat la cunoştinţă, raportat la momentul perceperii şi momentul descoperirii infracţiunii de către organele abilitate, precum şi posibilitatea materială de a realiza încunoştinţarea autorităţilor; care au fost activităţile desfăşurate de nedenunţător între momentele arătate mai sus; omisiunea de a denunţa s-a datorat sau nu dorinţei nedenunţătorului de a asigura scăparea, nedepistarea ori nereţinerea infractorilor ş.a.m.d.

Versiunile logic posibile de a fi elaborate în legătură cu infracţiunea de nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative legale se referă, în principal, la aspectele referitoare la sarcinile, atribuţiile de serviciu, prerogativele şi gradul de acces al infractorului – circumstanţiat de textul incriminator – la activităţile informative supuse autorizării şi cu privire la executarea efectivă a mandatului emis de magistratul competent, în sensul că acţiunile sale se circumscriu sferei ilicitului penal sau reprezintă abatere disciplinară ori administrativă, ori acţiunile au fost comise în situaţii care au impus înlăturarea unor pericole iminente pentru siguranţa naţională sau a fost în eroare în legătură cu limitele mandatului emis; elementele care configurează latura subiectivă, mobilul şi scopul acţiunilor – inacţiunilor realizate; existenţa unor cauze care fac ca faptele să nu aibă caracter penal (executarea din eroare a unor ordine ilegale din partea superiorilor, constrângere, stare de necesitate ş.a.).

Conţinutul versiunilor de urmărire penală în investigarea infracţiunilor contra securităţii naţionale se elaborează ţinându-se seama atât de raportul existent între infracţiunile-mijloc şi infracţiunile-scop, de formele de realizare a infracţiunilor (acte pregătitoare, tentativă, consumată), cât şi de delimitarea, determinată de incriminarea din codul penal, dintre infracţiunile contra securităţii naţionale şi infracţiunile conexe cu acestea (terorism, contra vieţii şi integrităţii corporale, contra proprietăţii, conta păcii şi omenirii etc.).

Fiecare versiune logic posibilă, elaborată într-un caz concret investigat, se verifică prin mijloacele, metodele, procedeele – investigative, criminalistice – şi celelalte mijloace de probă prevăzute de codul de procedură penală adecvate, în vederea clarificării problemelor pe care le ridică investigaţia întreprinsă, împrejurare necesară realizării scopului procesului penal declanşat. În procesul verificării versiunilor se are în vedere că, pentru a se stabili versiunea de lucru, este necesară verificarea tuturor versiunilor elaborate şi numai pe baza datelor rezultate din activităţile de urmărire penală desfăşurate.

Omisiunea verificării uneia dintre ipotezele formulate poate afecta ansamblul investigaţiei şi, lăsate neclarificate unele probleme de lămurit ale cauzei, se crează breşe în urmărirea penală întreprinsă.

Pentru verificarea fiecărei versiuni în parte se desfăşoară acele activităţi de urmărire penală care oferă perspectiva clarificării ipotezei emise de organul judiciar şi prezintă eficienţă în ce priveşte investigaţia declanşată, alături de operativitatea, uneori maximă urgenţă, necesară.

Pe de altă parte, este recomandabilă concomitenţa verificării versiunilor[275], deoarece o verificare succesivă, mai ales în situaţia existenţei unor multiple versiuni elaborate este de natură să impieteze atât asupra tergiversării urmăririi penale, cât şi risipirii inutile a resurselor umane angajate în investigarea cazului concret, ceea ce reprezintă aspecte nedorite din perspectiva principiului celerităţii urmăririi penale, dar şi a posibilităţii deconspirării tacticii şi strategiei investigaţiei în derulare faţă de persoanele interesate de mersul acesteia.

În sfârşit, ordinea în care se derulează activităţile de verificarea versiunilor se va stabili în raport de priorităţile conferite de particularităţile cauzei investigate.

CAPITOLUL XII. [93] VALORIFICAREA CONCLUZIILOR CONSTATĂRILOR ORI EXPERTIZELOR MEDICO – LEGALE, CRIMINALISTICE ȘI TEHNICE ÎN INVESTIGAREA PENALĂ A INFRACȚIUNILOR CONTRA SECURITĂȚII NAȚIONALE ȘI ACTE DE TEORISM

93.1. Procedeele probatorii tehnice dispuse de organele judiciare se materializează în rapoarte de constatare[276] ori expertiză[277] care, prin concluziile lor, oferă răspunsuri la problemele ştiinţifice care au constituit obiectivele de cercetare.

În afara condiţiilor de formă care trebuie îndeplinite (prevăzute în codul de procedură penală) rapoartele de constatare ori expertiză cuprind explicaţii detaliate referitoare la aspectele constatate (de pildă, descrierea fiecărei leziuni în parte, comentarii în legătură cu aspectele exterioare şi de conţinut al mijloacelor materiale de probă, în general al materialului în litigiu supus examinării, sau cu privire la stările, situaţiile ori împrejurările de fapt supuse examinării ştiinţifice), analizarea din punct de vedere ştiinţific a obiectului expertizei din perspectiva întrebărilor formulate de organul judiciar, indicarea mijloacelor şi metodelor de examinare ori a experimentelor realizate, şi, în final, concluziile la care s-a ajuns, ceea ce sintetic este exprimat prin cele trei părţi ale unui raport: partea introductivă (preambulul şi istoricul faptelor), partea descriptivă (sau demonstrativă) şi partea de sinteză, respectiv concluziile specialistului sau expertului la problemele ridicate în rezoluţie sau ordonanţă, de organul judiciar.

Integrarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică sau medico-legală şi a expertizei judiciare în ansamblul probator administrat în cauza investigată parcurge un proces complex constând în reverificarea sa sub aspect formal şi al conţinutului ştiinţific, evaluarea din punct de vedere al valorii probante şi, în final, valorificarea concluziilor, activitatea ce se realizează de către organul judiciar, prin raportare la prevederile legale în materie şi relativarea rezultatului procedeelor probatorii tehnice la care se impun a fi administrate ulterior depunerii raportului şi determinate de conţinutul acestuia.

93.2. Verificarea raportului de constatare tehnico-ştiinţifică ori medico-legală şi de expertiză judiciară de către organul judiciar

Prima etapă constă în verificarea de către organul judiciar a condiţiilor formale prevăzute de Codul de procedură penală şi reglementările legale în materia expertizelor judiciare, respectiv a regularităţii condiţiilor de numire ale specialistului, expertului ori institutului sau laboratorului de expertiză medico-legală sau criminalistică; dacă nu există vreunul din cazurile de incompatibilitate prevăzute de codul de procedură penală faţă de specialiştii sau experţii care au efectuat efectiv lucrarea ori eventuale motive de recuzare invocate de părţile din proces; dacă s – au formulat răspunsuri clare, precise şi complete la toate întrebările adresate de organul judiciar şi/sau părţi; dacă s-au respectat condiţiile de participare la efectuarea lucrării de către expertul desemnat de parte şi admis de organul judiciar; dacă raportul este datat şi semnat de specialiştii sau experţii autori.

Dacă la expertiza medico-legală a participat şi un expert numit de organele judiciare la cererea părţilor, se va verifica dacă acesta este înscris pe listele întocmite de institutele de medicină legală, cu avizul Consiliului superior de medicină legală[278]; dacă nu a eliberat un certificat medico-legal în acelaşi caz; dacă a fost desemnat oficial să efectueze expertiza în aceeaşi cauză; dacă a fost martor în cauza respectivă; dacă a declarat că se abţine[279]. În ce priveşte activitatea experţilor recomandaţi de părţile din proces, aceştia pot asista la lucrări şi la examinarea persoanei, pot solicita investigaţii complementare, iar în cazul expertizei pe documente pot lucra individual, în paralel cu experţii oficiali, au acces numai la datele medicale şi medico-legale din dosarul de urmărire penală ori al instanţei, iar accesul la datele din arhivele instituţiilor medico-legale se poate face numai cu acordul scris al conducătorului instituţiei medico-legale, prezenţa acestora se consemnează în partea introductivă a raportului, iar obiecţiile şi contribuţia lor se consemnează în raportul medico-legal.[280]

În mod similar celor arătate mai sus, cu particularităţile corespunzătoare ce le diferenţiază de instituţiile abilitate pentru efectuarea expertizei oficiale, se procedează şi în cazul celorlalte categorii de expertize judiciare, respectiv cele tehnice şi contabile, referitor la participarea experţilor recomandaţi de părţi şi evidenţierea participării şi contribuţiei lor.

Apreciem că în această etapă, organul judiciar trebuie să verifice dacă între experţii autori ai lucrării şi părţile implicate în cauza investigată nu există sau nu s-a creat o legătură de interese – directă sau prin interpuşi -, pentru a se elimina orice fel de eventuală suspiciune privind lipsa de obiectivitate sau de altă natură, în ce priveşte modul de efectuare şi, cel mai important, concluziile raportului de expertiză. Mijloacele şi metodele de verificare, funcţie şi de eventualele informaţii, date şi indicii parvenite din diferite surse, fac parte din arsenalul avut la îndemână de organul judiciar.

O altă etapă în procesul derulat de organul judiciar vizează verificarea substanţială, şi anume a problemelor de fond ale raportului de expertiză, ocazie cu care trebuie avute în vedere atât partea de constatări sau demonstrativă (descriptivă) cât şi a concluziilor formulate. Această verificare, în aprecierea noastră, este limitată la acele elemente care sunt la îndemâna organului judiciar, mai puţin la caracterul ştiinţific propriu-zis al metodelor, procedeelor şi mijloacelor de examinare, a modalităţii de lucru şi al concluziilor formulate, care aparţin în exclusivitate capacităţii sale profesionale şi de specialitate, şi reprezintă tocmai considerentul pentru care s-a apelat la cunoştinţele sale.[281]

Chiar dacă organul judiciar ar dispune de cunoştinţe solide de specialitate (de exemplu, organul judiciar fie a funcţionat ca expert criminalist, fie are studii superioare medicale sau tehnice) aprecierile critice personale nu pot contrabalansa demonstraţia de specialitate decât tot prin apelarea la cunoştinţele unui specialist în domeniu, pe calea unui supliment sau, eventual, o nouă expertiză judiciară ori constatare, după cum este cazul, el neputându-se transforma din organ judiciar în expertul desemnat în cauza investigată. Desigur, în asemenea situaţii de excepţie, aprecierile critice ale organului judiciar în discuţie nu pot decât să profite cauzei.[282]

La latitudinea organului judiciar este de a verifica dacă specialistul sau expertul a avut în vedere toate detaliile stării, situaţiei, împrejurării de fapt, ale materialului supus examinării; dacă materialele de comparaţie puse la dispoziţie au fost examinate şi, în caz contrar, ce explicaţii sunt date în legătură cu cele excluse de la examenul comparativ; dacă au fost luate în calcul toate ipotezele posibile în raport de urmele relevate în actele de urmărire penală depuse pentru efectuarea expertizei; dacă s-a ţinut seama de observaţiile, eventual obiecţiile, părţilor sau experţilor recomandaţi de părţi. În sfârşit, organul judiciar are drept element de comparaţie, constatările, demonstraţiile şi concluziile contrare sau divergente expuse şi formulate de experţii recomandaţi de părţi, acolo unde este cazul.

Orice neclaritate, neînţelegere, nelămurire (de exemplu: terminologia folosită şi neexplicată într-un limbaj accesibil, neilustrarea sau ilustrarea necorespunzătoare ori nesugestivă, nemenţionarea mijlocului, metodei, procedeului ori experimentului utilizat în demonstraţie), după cum şi inexactităţile, erorile perceptibile ori evidente[283], ce pot fi reperate de organul judiciar fie datorită cunoştinţelor proprii din specialitatea respectivă, fie în baza criteriilor de logică formală, a relatării greşite a faptelor în conţinutul raportului de expertiză, ori a folosirii greşite, eronate sau imperfecte a unor termeni de către expert, fie obiecţiunilor formulate de părţi, avocaţi, consilierii acestora ori experţilor recomandaţi de ele; fie, în sfârşit, a puternicelor contradicţii sau divergenţe între concluziile raportului şi realitatea faptică rezultată obiectiv din celelalte probe administrate în cauză, sunt de natură să conducă organul judiciar fie la audierea expertului, fie la dispunerea unui supliment de expertiză ori a unei noi expertize. În cazul expertizelor medico-legale, uneori, devine necesară exhumarea.

Depistarea de către organul judiciar a unor erori sau contradicţii cu celelalte probe administrate în cauză, în demonstraţia sau concluziile rapoartelor de constatare sau expertiză înlătură posibilitatea îmbrăţişării unor versiuni de lucru greşite şi, în final, evitarea unor grave erori judiciare prin inculparea unor persoane nevinovate.

Într-o cauză s-au întocmit trei rapoarte succesive în legătură cu scriptorul unui bilet ce conţinea menţiuni olografe: în raportul de constatare tehnico-ştiinţifică grafoscopică s-a concluzionat cu certitudine că autorul menţiunilor este T. I. – persoană cuprinsă în cercul de bănuiţi; în expertiza criminalistică grafică întocmită de fostul Laborator Central de Expertize Criminalistice din cadrul Ministerului Justiţiei persoana respectivă era exclusă cu certitudine de a fi scriptorul menţiunilor în litigiu; iar cel de-al doilea raport de expertiză realizat la Institutul de Criminalistică al I.G.P. concluziona drept scriptor cert pe acelaşi T.I. Ulterior, experţilor de la nivelul Laboratorului Central de Expertize Criminalistice le-a fost depus ca material de comparaţie piese provenite de la o altă persoană – S. D. –, concluzionându-se cu certitudine că acesta este autorul menţiunilor în litigiu.[284]

Organul judiciar nu a fost convins de demonstraţia specialiştilor şi experţilor grafoscopi în ce priveşte analiza comparativă a grafismelor, întrucât nu au fost interpretate convingător asemănările şi deosebirile în construcţia grafismelor şi direcţia de mişcare a instrumentului scriptural.

Într-un alt caz, verificarea atentă de către organul judiciar a locului de unde a fost transferată pe hârtia folio urma papilară din câmpul infracţiunii (prin suprapunerea conturului hârtiei folio, pe urmele create prin transferarea urmelor papilare de pe diferite obiecte purtătoare de astfel de urme care au fost relevate cu praf de culoare contrastantă) a rezultat că urma în discuţie fusese ridicată dintr-un loc accesibil persoanei care a creat-o, deşi raportul de constatare menţiona că urma provine dintr-un loc unde persoana în cauză nu ar fi avut acces decât prin comiterea actului de omucidere investigat.[285] În mod evident, în timpul examinării dactiloscopice s-a produs o confuzie cu privire la locul de provenienţă a urmei papilare, întrucât pe versoul acesteia nu era individualizat acest loc, ci numai un număr ce semnifica “proba nr. …”, greşeala aparţinând deopotrivă membrilor echipei de cercetare la faţa locului, procurorului care a dispus efectuarea constatării grafoscopice şi nu a individualizat corespunzător materialul în litigiu prezentat specialistului, precum şi autorilor constatării criminalistice care nu au solicitat explicaţiile necesare de la beneficiarul lucrării.

93.3. Evaluarea valorii probante a concluziilor procedeelor probatorii tehnice de către organul judiciar

Odată ajuns în posesia beneficiarului – organul judiciar – şi supus verificărilor formale şi substanţiale expuse anterior – raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, medico-legală ori de expertiză judiciară urmează a fi apreciat din punct de vedere al valorii probante ce o reprezintă pentru investigaţia în derulare.

În acest context aprecierea evaluativă vizează concluziile raportului din perspectiva ansamblului probator administrat în cauză, respectiv din prisma probelor existente şi din a acelora care se prefigurează a fi administrate, urmare a pistelor dezvăluite şi, pe cale de consecinţă, a noilor versiuni posibile de elaborat, de rezultatul oferit de respectivele concluzii ştiinţifice.

Sistemul probator de drept penal românesc nu cunoaşte o ierarhizare a probelor, fiind consacrată teoria liberei aprecieri a probelor[286], astfel că valoarea probantă a mijloacelor de probă tehnice este egală cu a celorlalte mijloace de probă prevăzute de codul de procedură penală.

În pofida faptului că mijloacele de probă tehnice, întemeindu-se pe un fundament şi o demonstraţie ştiinţifică prezintă un grad de obiectivitate ridicat în raport de posibilele elemente de subiectivitate ce însoţesc uneori probele testimoniale, ele nu au valoare probantă dinainte stabilită, neputând fi absolutizate – în sens negativ sau pozitiv –, ci este necesar a se armoniza – într-un întreg reprezentat de ansamblul probator, în care ele constituie o parte, ce se relativizează cu şi la celelalte mijloace de probă administrate în cauză.

Concluziile rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, medico-legale şi ale expertizelor judiciare se pot prezenta sub forma unor concluzii certe /categorice pozitive şi negative[287], când prezintă caracteristicile şi valoarea unui adevăr ştiinţific şi trebuie considerate ca atare[288]; concluzii de probabilitate, respectiv o părere dirijată în sens afirmativ sau negativ, dar într-un mod incert[289], exprimând un grad mai mic de certitudine[290]; şi concluzia de imposibilitate de rezolvare a problemei, datorată insuficienţei cantitative şi valorice, fie a obiectului în litigiu, supus examinării, fie a materialului de comparaţie remis specialistului.

Receptate şi însuşite de către organul judiciar, concluziile categorice oferite de procedeele probatorii tehnice devin parte integrantă a ansamblului probator şi se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, confirmând sau infirmând stări, situaţii, împrejurări a căror desluşire a fost solicitată prin dispunerea lor.

De pildă, proiectilul supus examinării balistice judiciare provine din arma corp delict, ridicată de la persoana cercetată pentru comiterea unui atentat, ceea ce se coroborează cu probele testimoniale din care rezultă că persoana respectivă a fost văzută în apropierea victimei atentatului; sau explozia produsă la parterul clădirii unde se află amplasat sediul reprezentanţei unui stat străin s-a realizat cu un D.E.I. telecomandat, cu aparatul de telecomandă găsit cu ocazia percheziţiei corporale efectuate inculpatului, surprins de agenţii de pază ai ambasadei; ori incendiul de la locul în care se deţin documente cu caracter secret de stat se datorează unui scurt circuit la instalaţia de electricitate, împrejurare confirmată de urmele de natură criminalistică descoperite cu prilejul cercetării locului faptei şi de datele tehnice oferite de distribuitorul reţelei de electricitate din zonă.

În alte situaţii, organul judiciar nu numai că îşi însuşeşte concluziile raportului, dar, mai mult, preia din partea de constatare sau demonstrativă a acestuia date pe care le exploatează în investigaţia întreprinsă, prin elaborarea unor noi versiuni de anchetă.

Identificarea generică exprimată în concluziile specialistului este de natură de a-i releva organului judiciar că un obiect, substanţă, urmă aparţine unui anumit gen, grupă ori categorie, ceea ce serveşte la dirijarea demersului investigativ într-o anumită direcţie, prin formularea unor ipoteze a căror verificare prin celelalte mijloace de probă sunt de natură să restrângă cercul de persoane sau obiecte suspecte, până la posibilitatea obţinerii, prin examene comparative realizate de specialist a unei identificări individuale.

La rândul lor, concluziile de probabilitate, recunoscute în literatura de specialitate ca admisibile şi utile procesului penal[291], reprezintă ipoteze ştiinţifice emise de specialist ori expert, ce deschid posibilităţi organului judiciar, ca prin confruntarea şi corelarea cu datele şi elementele desprinse din celelalte mijloace de probă, să-şi însuşească una sau alta din variantele oferite.

În sprijinul alegerii uneia sau alteia din supoziţiile ştiinţifice exprimate de specialist sau expert, organul judiciar are la îndemână verificarea fiecăreia, prin efectuarea fie de experimente, fie de reconstituiri judiciare ori prin lămurirea contradicţiilor existente în declaraţiile persoanelor ascultate în procesul penal.

În nici un caz, în pofida garanţiilor deosebite de competenţă şi obiectivitate ce însoţesc concluziile specialiştilor şi experţilor în mod firesc, organul judiciar nu va putea acorda o valoare probatorie absolută procedeelor probatorii tehnice, de altfel însuşirea lor neavând un caracter obligatoriu, ci au rolul de a contribui, în contextul celorlalte probe administrate în cauză, la formarea unei convingeri corecte cu privire la problemele de clarificat ale unei investigaţii.

Chiar în situaţia în care, concluzia specialistului sau expertului, constituie proba unică, uneori decisivă (ca de pildă, identificarea autorului unei infracţiuni contra securității naţionale după urma papilară lăsată la locul faptei sau a scriptorului unui înscris, semnificativ în aflarea adevărului) aceasta nu poate fi supraapreciată de organul judiciar, căruia îi revine sarcina de a amplifica procesul de administrare a probatoriului, până la documentarea, fără nici un fel de dubiu, a tuturor împrejurărilor săvârşirii infracţiunii.

În ce priveşte concluziile de imposibilitate exprimate în rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică, medico-legală ori de expertize judiciare, organului judiciar îi rămân la dispoziţie celelalte mijloace, metode ori procedee investigative şi probatorii, pentru a soluţiona legal şi sub toate aspectele problemele de clarificat ale investigaţiei.

93.4. Valorificarea constatărilor tehnico-ştiinţifice, medico-legale şi a expertizelor judiciare

Concluziile şi, uneori, constatările exprimate în rapoartele prin care se materializează procedeele probatorii tehnice se valorifică prin integrarea lor în ansamblul probator al investigaţiei întreprinse, ţinând seama de verosimilitate, pertinenţa şi concludenţa lor.

În faza de urmărire penală efectuată față de faptă – in rem -, constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-legale profită elaborării versiunilor de anchetă în legătură cu modalităţile concrete faptice de comitere a infracţiunilor şi cu privire la autorii acestor manifestări ilicite, conducând fie la identificarea lor, fie la eliminarea suspecţilor din cercul de bănuiţi, iar în continuarea procesului investigativ penal, procedeele probatorii tehnice se alătură celorlalte mijloace de probă cu încărcătura de obiectivitate conferită de argumentele ştiinţifice, în comparaţie cu nota de subiectivitate oferită, uneori, de probele testimoniale, supuse factorilor obiectivi şi subiectivi de distorsiune.


[1] Reprezintă reluarea, revizuirea, adnotarea și completarea după Doru Ioan Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, Ed. Solness Timișoara, 2004 (capitolul IV, secțiunile 5); Doru Ioan Cristescu, Victor Cătălin Enescu, Practica investigativă penală și judiciară în cazul infracțiunilor contra securității naționale și de terorism. Elemente de tactică criminalistică, vol. 1, Ed. Solness, Timișoara, 2017 (capitolul IX).
[2] În situații deosebite care impun înlăturarea unor pericole iminente pentru securitatea națională, organele de stat specializate cu atribuții în domeniu pot efectua activitățile prevăzute de art. 20, fără autorizare menționată de prezenta lege, urmând ca solicitarea să fie înaintată de îndată ce este posibil, dar nu mai târziu de 48 de ore.
[3] Este vorba de autodenunțarea stipulată de prevederile art. 410 alin. 3 ori 411 din NCP ori de situația de împiedicare săvârșirii infracțiunii, prevăzută de art. 51 din NCP sau cea menționată de art. 367 din NCP ori, în situația concursului de infracțiuni cu infracțiunea prevăzută de art. 7 din Legea nr. 39/2003, de împrejurarea stipulată de art. 9 din Legea nr. 39/2003
[4] Humint, adică utilizarea în scopul culegerii de informații a surselor umane.
[5] Sigint, adică tehnicile specifice reprezentând calea exclusiv tehnică de adunarea informațiilor fără știința ori cooperarea țintelor (după Jaques Baud, Encyclopedie du renseignemets et de services secrets, Ed. Lavanzelle, Paris, 1997).
[6] Astfel s-a prezentat situația în dosarul nr. 77/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, (dos. nr. 7459/59/2006 al Curții de Apel Timișoara, sent. pen. nr. 166/PI/15.11.2007, definitivă) privind pe inculpatul L.I.F, cercetat în stare de arest preventiv și condamnat definitiv pentru săvârşirea infracţiunilor de terorism şi tentativă la infracţiunea de terorism, fapte prev. de art. 20 alin. 1 C.p., comb. cu art. 32 alin. 1 lit. a, c din Legea nr. 535/2004 şi art. 33 alin. 1 lit. a şi e din Legea nr. 535/2004, cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. precum şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, faptă prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. a C.p.
Din rechizitoriul cauzei cităm: „ inculpatul L. F. – I. a săvârşit acte concrete de pregătire a săvârşirii infracţiunii de act de terorism. Astfel, acesta a pus în executare un plan minuţios gândit, acela care ar fi avut ca punct final curmarea de vieţi omeneşti, vătămarea corporală a cât mai multe persoane precum şi distrugerea de bunuri şi crearea de panică şi teamă, cu scopul de a atrage atenţia autorităţilor statului român, aliat al NATO şi partener al statelor occidentale democratice. Punctul final urmărit de către inculpat nu a putut realizat datorită unei împrejurări independente de voinţa sa, şi anume intervenţia promptă şi hotărâtă a organelor abilitate de lege să lupte în prevenirea, combaterea şi pedepsirea săvârşirii unor asemenea infracţiuni. Art. 32 alin. 5 din Legea nr. 535/2004 prevede că se consideră tentativă şi producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum şi luarea de măsuri în vederea săvârşirii infracţiunilor prevăzute la alin. 1 al aceluiaşi articol, astfel încât faptele comise de către inculpat se încadrează în textul de lege amintit. Activităţile întreprinse de inculpatul L.F. – I. reprezintă acţiuni care prezintă pericol public şi afectează securitatea naţională, fiind săvârşite premeditat şi motivate de concepţii şi atitudini extremiste, ostile faţă de autorităţile şi instituţiile publice şi populaţia civilă şi au vizat factori umani şi materiali asupra cărora intenţiona să atenteze grav şi să producă stări cu un puternic impact psihologic asupra populaţiei, menit să atragă atenţia asupra scopului urmărit, şi anume acela de a pedepsi, în înţelesul propriu al persoanei inculpatului, autorităţile şi populaţia civilă din România pentru că înţeleg să facă parte din grupul statelor democratice ale lumii, care luptă împotriva terorismului şi a tot ceea ce este legat de acest concept.
Cu privire la infracţiunea prev. de art. 33 alin. 1 lit. a din Legea nr. 535/2004, procurarea şi deţinerea de către inculpat a dispozitivului explozibil improvizat şi a celor două butelii, în scopul de a comite un act de terorism de natură să pună în pericol sănătatea oamenilor ori mediul înconjurător, face ca fapta sa să se încadreze în prevederile legale amintite”.
[7] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, Constatarea infracţiunii flagrante, în “Tratat de tactică criminalistică”, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 293.
[8] Care începe din momentul sesizării organelor de urmărire penală și se finalizează odată cu epuizarea fazei de judecată.
[9]Aceste date, indicii și informații nu sunt încă suficiente – cantitativ și calitativ – pentru a constitui bănuieli rezonabile, pentru ca persoana/ele care săvârșește/sc activitățile respective să poată fi declarată/e ca suspectă/e în înțelesul prevederilor legii (art. 77 din c.p.p.) și nici pentru a se putea dispune începerea urmăririi penale (art. 305 c.p.p.), dar nici nu pot fi ignorate, dar, chiar mai mult, se impune ca activitățile ilicite în discuție să fie atât obstaculate, cât și dovedite, ocazie cu care, implicit, se petrece și un proces de verificare a respectivelor date, indicii și informații.
[10] În 31 ianuarie 1989, cunoscându-se – din activitatea de supraveghere operativă – că urmează să aibă întâlnire cu un agent al unei puteri străine, M.R., director adjunct al Direcţiei America de Nord din Ministerul Afacerilor Externe al României, a fost surprins în flagrant în timp ce se îndrepta spre reşedinţa ambasadorului SUA din Bucureşti, unde avea loc o acţiune protocolară, având asupra sa documente conţinând informaţii referitoare la întâlnirea unor experţi din statele membre ale Tratatului de la Varşovia, pe spatele cărora scrisese de mână aprecieri privind situaţia din ţară (rolul nefast al cultului personalităţii, arestarea unui grup de la cotidianul “România liberă” etc.). M.R. se afla în supravegherea organelor de informaţii care stabiliseră prin “mijloace specifice” că, timp de circa 14 ani (perioada 1974 – 1985), cu intenţie, a furnizat date, informaţii şi documente integrale având caracter secret şi strict secret, cunoscute în virtutea atribuţiilor de serviciu, pe care le-a transmis serviciului american de informaţii. CIA îl recrutase pe când se afla în misiune permanentă la Ambasada Româna din Washington. (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, sentinţa penală nr. 39/20.07.1989 – nepublicată. N.A.: în 23.10.2000, Curtea Supremă de Justiţie l-a achitat pe M.R. pentru acuzaţia de trădare prin transmitere de secrete, cu motivarea că “analizând documentele care au constituit, în concepţia instanţei, obiectul material al infracţiunii, se constată că nici unul nu conţine informaţii a căror dezvăluire să pună în pericol securitatea statului. Înscrisul găsit asupra inculpatului în momentul reţinerii este o informare privind şedinţa grupei multilaterale de informare reciprocă curentă a reprezentanţilor statelor participante la Tratatul de la Varșovia, care avusese loc la Bucureşti, în zilele de 17 – 18 ianuarie 1989”).
[11] Asemenea infracţiuni se circumscriu infracţiunilor de trădare prin transmitere de secrete, spionaj, divulgarea secretului care periclitează securitatea naţională.
[12] Astfel de manifestări ilicite pot constitui infracţiunile de atentat care pune în pericol securitatea naţională ori infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecţie internaţională;
[13] Acţiunile de acest gen îmbracă elementele constitutive ale infracţiunii de acțiuni contra ordinii constituționale ori la regimul armelor şi muniţiilor;
[14] Acțiunile de acest gen se pot circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 535/2004 sau infracțiuni contra persoanelor care se bucură de protecție internațională.
[15] Categoriile de informaţii care se pot obţine urmare a derulării „activităţilor specifice” sunt de la cele mai puţin semnificative până la informaţii de „gradul zero”, care nu mai necesită nici un fel de verificare, analizare, prelucrare întrucât au un conţinut bogat, suficient calitativ şi cantitativ pentru a fi exploatate din punct de vedere al muncii de informaţii, dobândind în acest fel finalitate. În general, informaţiile obţinute suferă un proces de verificare, pe mai multe paliere şi prin diferite căi, apoi de prelucrare şi coroborare cu alte date existente în baza de date a organului de informaţii, cu informaţii din locurile, mediile pretabile sau de la persoanele aflate în proximitatea celora din care provin, cu informaţiile obţinute pe alte canale, pentru ca, în final, ca într-un joc de puzzle, să se poată închega un tablou, un ansamblu, care să ecraneze situaţia operativă reală.( a se vedea în acest sens D. I. Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, Ed. Solness, Timișoara, 2004, p. 163 și urm.).
[16] Aşa a fost cazul merceologului G.M. de la o întreprindere de importat produse chimice din Bucureşti, care se afla în supravegherea informativă a fostelor organe de securitate datorită relaţiilor în care se anturase cu reprezentantul unei firme străine, K.W. Activităţile specifice derulate cu referire la ţinta G.M. au relevat că numitul K.W. i-a cerut merceologului să-i furnizeze date orientative despre concurenţă, intenţiile şi posibilităţile partenerului de afaceri, deci ale întreprinderii de produse chimice româneşti, date cu caracter secret privind necesităţile de schimb ale întreprinderii, ofertele făcute de alte firme, preţuri, condiţii de livrare, hotărâri privind importul de produse, reduceri sau majorări de plan, plafoane valutare etc. Într-una din zile informatorul (sursa informativă), plantat pe lângă G.M. de organele de informaţii, a înştiinţat aceste organe că, merceologul G.M. va preda în cursul acelei zile lui K.W. o notă cu aprobarea rezolutivă a Ministerului Comerţului Exterior, privind importul de produse de la firma reprezentantului în decursul unui an, cu motivarea necesităţilor, cifra fondului valutar, cantităţile şi sortimentele, ceea ce a determinat organele de informaţii să realizeze surprinderea în flagrant a merceologului şi reprezentantului firmei străine K.W. Dacă s-ar fi produs transmiterea documentului respectiv, patronii lui K.W. puteau să-şi susţină în deplină cunoştinţă de cauză pretenţiile şi, în consecinţă, să fie fermi în menţinerea preţului la un nivel cât mai ridicat, fără să le fie teamă de consecinţă sau că ofertele lor nu erau acceptate.( Caz relatat de I. Păcurariu, G. Constantin, Războiul patronilor, Ed. Militară, Bucureşti, 1976, p. 90).
[17] Reprezintă o activitate similară cu cea efectuată în vederea ascultării suspectului (inculpatului), dar cu particularităţi proprii. În ce priveşte asemănările celor două activităţi, a se vedea: I. Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 273; E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p.458; I. Ursu, I.D. Cristescu, Elemente de anchetă penală, Ed. Helicon, Timişoara, 1993, p.28; I. Mircea, Posibilitatea cunoaşterii personalităţii făptuitorului prin unele activităţi tactice, în Anale, vol. III, seria Drept, Ed. „Augusta”, Timişoara, 1998, p. 10.
[18] Întrucât din activitatea de culegere generală de informaţii a rezultat că H.G., inginer la compartimentul proiectare al uzinei A.G., dintr-o localitate situată pe malul Dunării, întreţine relaţii strânse cu un cetăţean străin, B.R., funcţionar economic al unei ambasade din Bucureşti, organele de informaţii au declanşat supravegherea operativă a acestuia şi interceptarea convorbirilor telefonice. Dintr-una din conversaţiile telefonice avute cu B.R. a reieşit că acesta îl va vizita la domiciliu cu scopul de a intra în posesia “celor discutate”. S-a intuit că este vorba de predarea unui obiect, înscris sau document cu o semnificaţie deosebită şi, monitorizarea acţiunilor lui H.G. a condus la surprinderea acestuia, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în timp ce multiplica la xeroxul din atelierul unde lucra, mai multe proiecte ce conţineau informaţii clasificate şi secrete privind planurile de alimentare cu energie electrică şi termică a uzinei. Pentru a accede în incinta unităţii în timpul nopţii, H.G. a motivat pazei că are de realizat o lucrare urgentă. (Caz relatat de I. Păcurariu, G. Constantin, op. cit.)
[19] V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, vol. I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p. 33,139, 193.
[20] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., p. 295.
[21] Astfel s-au petrecut lucrurile în cazul privind atentatul asupra ambasadorului Israelului acreditat la Bucureşti când, profitând de absenţa din camera de hotel, unde erau cazaţi, a membrilor celor două comandouri palestiniene, organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale au efectuat o pătrundere secretă, iar specialiştii din cadrul echipei operative au pilit percutoarele de la arme, iar cuiele percutoarelor de la grenade au fost scoase, după care au repus armamentul în ascunzătoarea din cameră. Mai mult, pentru evitarea oricărui risc posibil (eventual folosirea unor alte arme), cunoscând că teroriştii urmau să se deplaseze cu un taxi până în faţa ambasadei Israelului la Bucureşti, din care să sară brusc şi apoi să lichideze personalul de pază şi să forţeze intrarea în sediul ambasadei, lucrători operativi ai organelor de informaţii, disimulaţi în lucrători ai Primăriei Capitalei, au scos cu un greder pietrele pavajului străzii unde se afla poarta de acces în ambasadă, simulând lucrări de reparaţii stradale. În acest fel, teroriştii nu au mai putut pătrunde cu taxiul pe strada respectivă, fiind nevoiţi să parcurgă – cu armele asupra lor – o porţiune de la capătul străzii până la intrarea în ambasadă, context în care au putut fi reţinuţi de echipele operative . (apud Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a serviciilor de informaţii şi securitate de regimului comunist din România, Ed. “Elion”, Bucureşti, 2003, p. 73-74.)
[22] Exemplificăm din rechizitoriul emis în dos. nr. 58/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Structura centrală (dos. nr. 5797/2/2009 al Curții de Apel București, sent. pen. nr. 189/18.06.2010, definitivă, nepublicată), privind pe cetățeanul român, militarul A.F. și cetățeanul bulgar Z.P.M.: „Cetățeanul bulgar Z. P. M. colabora din 5 iulie 2008 cu Serviciul Român de Informații, după ce fusese abordat, înainte, de doi agenți sub acoperire care se prezentaseră drept reprezentanții unui ONG străin. Agenții SRI îl aveau in vizor pe Z.P. M. încă din anul 2005.”.
[23] Exemplificăm din rechizitoriul emis în dos. nr. 77/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, (dos. nr. 7459/59/2006 al Curții de Apel Timișoara, sent .pen. nr. 166/PI/15.11.2007, definitivă, nepublicată) privind pe inculpatul L.I.F: „Pentru a identifica şi stabili dacă inculpatul L. F. – I. are, într-adevăr înclinaţii şi preocupări radical extremiste legate de terorism în virtutea ideologiei musulmane pe care o îmbrăţişa, şi pentru a detensiona potenţialul pericol pe care îl prezenta persoana acestuia, în baza autorizaţiei nr…, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 508/2004, în cauză a fost autorizată folosirea colaboratorului acoperit sub nume de cod „Al Fahad”. Acesta a intrat în legătură cu inculpatul L. F. – I., ca fiind ,,trimis” al lui Ameer Hakim. Colaboratorul acoperit Al Fahad a avut o serie de întâlniri cu inculpatul L. F. – I., care a început să i se destăinuie acestuia. Inculpatul a susţinut că este adept al religiei islamice, că soţia şi sora sa fuseseră ucise (decapitate) în Bosnia, unde ar fi luptat şi el, aspect care însă nu a putut fi ancorat în realitate. În schimb, inculpatul a afirmat că urăşte poporul american şi tot ce are legătură cu acesta, precum şi popoarele evreu şi sârb.” Situație similară este și în dosarul nr. 654/59/2014 al Curții de Apel Timișoara, în care s – a pronunțat sentința penală nr. 225/PI/16 decembrie 2014.
[24] D. I. Cristescu, Operaţiuni mascate. Compatibilitate cu legea română, în Revista Juridică nr. 8/1996, editată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara; în acelaşi sens, D. I. Cristescu, Folosirea investigatorilor acoperiţi, în revista Pro Lege nr.1/2001, p. 26-53.
[25] D. Voinea, I. Botoş, Marcările chimice în probarea corupţiei, în revista Criminalistica, nr. 2/2001, p.6.
[26] Exemplificăm din rechizitoriul emis în dos. nr. 77/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, (dos. nr. 7459/59/2006 al Curții de Apel Timișoara, sent. pen. nr. 166/PI/15.11.2007, definitivă) privind pe inculpatul L.I.F: „ în cauză a fost autorizată folosirea investigatorului acoperit sub nume de cod Dragomir Marius, care să culeagă date cu privire la preocupările inculpatului L. F. – I.”.
[27] În acelaşi sens, dat fiind similitudinea cu operaţiunile de “livrări supravegheate”, în interiorul ţării din domeniul traficului de droguri, a se vedea V. Bercheşan, C. Pletea, Cercetarea infracţiunilor săvârşite la regimul produselor şi substanţelor toxice sau stupefiante, în Tratat de metodică criminalistică, vol. I, Ed. Carpaţi, Craiova, 1994, p.300; V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, Ed. Paralelea 45, Piteşti, p. 270; G. Antoniu şi C. Păun, în comunicarea de la simpozionul “Crima organizată. Conceptul. Conţinutul. Formele de manifestare şi de combatere a crimei organizate”, organizat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, la Bucureşti, 10.11.1994.
[28] V. Bercheşan, Metodologia investigării infracţiunilor, vol.I, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p.32, 138, 193, 234, 277, 328; şi în vol.II, p. 75, 353.
[29] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. E. Sandu, op. cit., p. 296.
[30] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I.E. Stancu, op.cit., p. 296.
[31] Sediul organelor implicate în acţiunea de surprindere în flagrant.
[32] C. Aioniţoaie, şi alţii, op. cit., p. 298.
[33] A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi 1996, p. 319.
[34] Conform prevederilor Convenţiei de la Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, art.41 punctul 3 dacă o procedură penală este intentată contra unui funcţionar consular (orice persoană, inclusiv şeful de post consular, însărcinat în această calitate cu exceptarea funcţiilor consulare), acesta este obligat să se prezinte în faţa autorităţilor competente. Totuşi, procedura trebuie să fie dusă cu menajamente, care se cuvin funcţionarului consular în virtutea poziţiei sale oficiale şi în asemenea mod încât ea să jeneze cât mai puţin posibil executarea funcţiilor consulare. Tratamentul este identic şi pentru funcţionarii consulari onorifici, ca şi pentru funcţionarii ONU şi alţii, potrivit, aşa cum am arătat mai sus, convenţiilor şi tratatelor la care România este parte şi le-a ratificat.
[35] A se vedea D.I. Cristescu, Sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile contra siguranţei statului, revista Pro Lege nr. 2/2002., p. 2-25.
[36] Pentru detalii, a se vedea E.Bianu “Tactica şi tehnica percheziţionării”, Bucureşti, 1941, p. 80-81; I. Mircea, op.cit., p. 299; A. Ciopraga, op. cit., p. 126; E. Stancu, op.cit., p. 523-524; C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 222.
[37] Ca de exemplu: cele care conţin informaţii clasificate – secrete de stat –; arme, muniţii, materiale explozive, dispozitive de interceptarea comunicaţiilor, precum şi valorile sau sumele de bani, CEC-uri, carduri, însemnări privind numărul de cont bancar şi banca în care au fost virate sume de bani etc.; primite urmare a săvârşirii faptei.
[38] I. Mircea, op.cit., p. 299.
[39] E. Stancu, op.cit., p.508-509; C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, Percheziţia, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 209.
[40] Sunt cunoscute cazurile în care spionii anilor 1950 aveau asupra lor fiole cu cianură de potasiu sau alte substanţe letale pe care le strângeau în dinţi, profitând de neatenţia organelor de stat în momentul surprinderii, care conduce la efectul letal.
[41] Sau, i se cere percheziţionatului să se aşeze în genunchi şi să ţină mâinile ridicate (A. Ciopraga, op.cit., p. 124).
[42] C. Aioniţoaie, V. Bercheşan, I. Boţoc, op.cit., p. 222, opinează că percheziţia îmbrăcămintei să se facă la sediul organului de stat, întrucât presupune examinarea minuţioasă a fiecărei piese din vestimentaţia celui percheziţionat.
[43] M. Basarab, Criminalistica, Litografia Universităţii Babeş-Bolyai, Cluj, 1969, p. 301. Sunt cunoscute cazuri de spionaj în care mesajul secret era scris pe pielea capului tunsă, apoi părul lăsat să crească.
[44] În anul 1967, centrul de ştiinţă şi tehnologie al C.I.A. a realizat proiectul pisicii Cyborg care urmărea transformarea pisicilor în spioni patrupezi prin efectuarea unei lobotomii şi scoaterea unei părţi din creier în scopul instalării în cutia craniană a unor dispozitive de urmărire şi supraveghere. A se vedea şi E. Stancu, op.cit., p. 525.
[45] I. Vochescu, V. Bercheşan, Bancnota şi falsificatorii de bancnote, Ed. Şansa SRL, Bucureşti, 1996, p.200.
[46] V. Bercheşan, C. Pletea, Drogurile şi traficanţii de droguri, op.cit., p. 271.
[47] Trafic ori deţinere de stupefiante, deţinere şi trafic ori contrabandă cu arme, muniţii, materii explozive, material nuclear, deţinere de bancnote false şi alte infracţiuni.
[48] Excepţia o reprezintă conform Convenţiei de la Viena din 1961 şi 1964, localurile misiunilor, arhivele şi documentele misiunilor, locuinţa particulară a agentului diplomatic, documentele sale, corespondenţa sa sunt inviolabile; localurile consulare, arhivele şi documentele consulare, sunt inviolabile, nefiind permis agenţilor statului acreditar să pătrundă în ele numai cu consimţământul şefului misiunii sau al postului consular.
[49] Doru Ioan Cristescu, Investigarea criminalistică a infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, Ed. Solness Timișoara, 2004 (capitolul 7); Doru Ioan Cristescu, Victor Cătălin Enescu, Practica investigativă penală și judiciară în cazul infracțiunilor contra securității naționale și de terorism. Elemente de tactică criminalistică, vol. 1, Ed. Solness, Timișoara, 2017 (capitolul VI).
[50] Versiunea reprezintă o presupunere logică, o explicaţie plauzibilă, obiectiv posibilă şi provizorie dată situaţiilor şi împrejurărilor legate de un demers investigativ în legătură cu o faptă concretă (I. Mircea, op. cit., p. 223; V. Bercheşan, op. cit., p. 245; A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, p. 21; Em. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p.376. C. Aioaniţoaie şi Em. Stancu, op. cit., p.17.) care constituie sau poate constitui ameninţare la adresa securității naţionale.
[51] I. Mircea, op. cit., p. 224.
[52] A. Ciopraga, op. cit., p. 18.
[53] Idem, p. 16-17.
[54] Marcel Le Clere, în lucrarea Manuel de police technique, Ed. Police Revue, Paris, 1974, p.225-226, face referire şi la “formula celor 7W” din limba germană: wer?, was?, wo?, womit?, warum?, wie?, wann?; E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p.374, în acelaşi sens şi A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p.17.
[55] A. Ciopraga, op. cit., p. 18.
[56] A se vedea pe larg, Dan Constantin Mâță, Securitatea națională. Concept.Reglementare.Mijloace de ocrotire., Ed. Hamangiu, București, 2016, p. 29 – 43.
[57] Decizia Curții Constituționale a României nr. 462/2003, publicată în Monitorul Oficial nr. 63 din 26 ianuarie 2004.
[58] Adr. Pârlog, Abordări ierarhice structurale și în rețea ale conceptului de Securitate, în Sergiu Medar (coord.), Capabilități ale serviciilor modern de informații militare, Ed. Centrul Tehnic – Editorial al Armatei, București, 2007, p.84, citat de Dan Constantin Mâță, op.cit., p. 44.
[59] Decizia Curții Constituționale a României nr. 872/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 433 din 28 iunie 2010.
[60] În raport de modalitatea faptică de comitere a infracţiunii, organului judiciar îi revine sarcina încadrării juridice, adică a aplicării normei de incriminare la cazul concret. (G. Antoniu, „Reflecţii asupra normei de incriminare” în Revista de Drept Penal, nr. 3/1998, p.11-19).
[61] V. Dongoroz, în lucrarea colectivă, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol.III, partea specială, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974, p. 14.
[62] https://dexonline.ro/definitie/trăda sursa: DEX ’98 (1998)
[63] sursa: DEX ’09 (2009)
[64] Gh. Diaconescu, C. Duvac, op.cit., p. 6
[65] I. Chiș, în V. Dobrinoiu și colectiv, Noul cod penal comentat, vol. II, partea specială, Ed. Universul juridic, București, 2012, p. 1033.
[66] Idem.
[67] V.Păvăleanu, în G.Antoniu și Tudorel Toader (coord.), op.cit., p. 162.
[68] Adică, fapte care echivalează cu o provocare formală de război (de exemplu: uciderea sau maltratarea reprezentanţilor oficiali ai statului nostru, provocarea unor incidente de frontieră, comiterea unor acţiuni violente împotriva navelor sau aeronavelor aparţinând statului român). În orice caz, aceste acţiuni trebuie să aibă, în împrejurările în care au fost săvârşite, aptitudinea de a provoca un război, adică fiecare acţiune să constituie un aşa-zis “casus-belli”. [I. Fodor, în V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ed.Academiei României, București, 1971, p. 36].
[69] Adică, fapte care contribuie, ajută la realizarea ocupaţiei militare străine pe întregul teritoriu sau pe o parte din teritoriul ţării, putând consta nu numai în fapte care contribuie material la realizarea ocupaţiei, dar şi în fapte care ar justifica necesitatea ocupaţiei. [I. Fodor, în V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ed.Academiei României, București, 1971, p. 36].
[70] Cum ar fi fapte de natură a slăbi sau dezorganiza economia naţională, indiferent dacă ele vizează economia naţională în ansamblu, sau vreo ramură importantă a acesteia (industria, agricultura, comerţul exterior, sistemul monetar etc.); fapte de natură să submineze din punct de vedere politic statul, ca de pildă, dezorganizarea aparatului de stat, discreditarea organelor supreme ale statului. Aceste acţiuni de subminare constituie, de regulă, prin ele însele infracţiuni contra securităţii naţionale (de exemplu: infracţiunea de subminare a puterii de stat, de acte de diversiune). [I. Fodor, în V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ed.Academiei României, București, 1971, p. 36].
[71] Respectiv fapte îndreptate împotriva suveranităţii şi independenţei statului, care pot fi de ordin politic, adică să constea în subordonarea politicii interne sau externe a statului intereselor unei puteri străine, ori în promovarea unor asemenea interese în politica statului sau de ordin economic şi să constea în subordonarea întregii economii naţionale a ţării, ori numai a unora sau a unei ramuri ale acesteia, intereselor unei puteri străine. [I. Fodor, în V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ed.Academiei României, București, 1971, p. 36].
[72] Ce pot consta în săvârşirea unei sau unor infracţiuni contra securităţii naţionale, în acordarea unui ajutor material pentru înlesnirea activităţii duşmănoase, în crearea unei agenturi sau în recrutarea de agenţi pentru o asemenea activitate, în favorizarea agenţilor străini (ajutorul este socotit acordat unei puteri străine, chiar şi atunci când este destinat unui agent al puterii străine în vederea desfăşurării unei activităţi ostile, îndreptate împotriva securităţii naţionale, fiind suficientă chiar şi o singură faptă care contribuie la desfăşurarea unei activităţi duşmănoase). [I. Fodor, în V. Dongoroz (coord.), Explicații teoretice ale codului penal român, partea specială, vol. III, Ed.Academiei României, București, 1971, p. 36].
[73] Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ed Academiei, Bucureşti, 1975, p. 905.
[74] Adică orientarea activităţii unităţii, din cele prevăzute de art 176 cod penal, într-o direcţie dorită (V. Dongoroz, op cit., vol III, p.118) constând într-o folosire abuzivă, neraţională a unităţii, care este de natură să conducă la slăbirea economiei naţionale, prin dezorganizarea sau distrugerea acelei unităţi (Gh Mateuţ, Drept penal special, sinteză de teorie şi practică judiciară, vol I, Ed Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 41).
[75] Respectiv crearea voită a unor dificultăţi, punerea cu ştiinţă a unor piedici în activitatea unităţii, fie prin neluarea unor măsuri ca această activitate să se desfăşoare normal, fie prin luarea unor măsuri necorespunzătoare (de exemplu, neasigurarea aprovizionării cu materii prime, acordarea unor credite preferenţiale contrar regulamentelor, regulilor şi ordinelor instituite în cadrul unităţii, destituirea ori desfacerea contractului de muncă a unor angajaţi etc.) (În acelaşi sens, Gh Mateuţ, Drept penal special, op. cit., p.41).
[76] Protecţia juridică, protecţia prin măsuri procedurale, protecţia fizică, protecţia personalului desemnat să asigure securitatea şi accesul la informaţiile clasificate.
[77] Cuvântul “scop” nu reflectă în contextul prevederii legale atitudinea psihică a făptuitorului (element care ţine de intenţia făptuitorului), ci exprimă doar o componentă a laturii obiective (actul exterior de conduită), indicând destinaţia pe care o are documentul sau obiectul secret de stat ori purtător al unui secret de stat. (O. A. Stoica, Drept penal, partea specială, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 32.)
[78] Monografia S.R.I., op.cit., p. 122 – 123.
[79] Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 138/17 august 1954 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 54.
[80] Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, decizia nr. 432/1953 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, op. cit., p.51: “la 26.08.1944, inculpata B.P. a furnizat trupelor germane, în retragere, informaţii referitoare la locul unde erau încartiruiţi ostaşi români, locul de ascundere a armelor din dotarea postului de jandarmi din com. Strejnic – Prahova ş.a”.
[81] Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 1088/02 iulie 1951 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, op. cit., p.52.
[82] Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, secţie fond: dosarul nr. 197/1980, sentinţa penală 46/17 mai 1980; dosarul nr. 77/1980, sentinţa penală nr. 125/17 martie 1980; dosar nr. 85/1981, sentinţa penală nr. 14/23 februarie 1981; dosar nr. 315/1981, sentinţa penală nr. 125/29 iunie 1981; Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, secţia recurs, dosar nr. 421/1983, sentinţa penală nr. 68/31 octombrie 1983; (toate nepublicate) făptuitorii, ofiţeri ai fostei D.I.E., cu acoperire diplomatică, au fost trimişi în diferite ţări, cu misiuni speciale, având asupra lor documente strict secrete de importanţă deosebită ce trebuiau predate ambasadorului român din ţara respectivă, dar nu s-au prezentat la sediul ambasadelor şi s-au predat serviciilor de informaţii străine, cărora le-au transmis informaţiile secrete de stat. Au fost condamnaţi pentru trădare prin transmitere de secrete, dezertare şi refuz de înapoiere în ţară.
[83] Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, secţia fond, dosar nr. 263/1989, sentinţa nr. 39/20 iulie 1989 (nepublicată): inculpatul R.M. transmitea informaţiile pe coli de foiţă, fiind surprins în flagrant în timp ce le-a înmânat funcţionarului unei ambasade străine la Bucureşti.
[84] Transmiterea datelor secrete utilizându-se sistemul informaţional, ca de exemplu Internet-ul, reprezintă o modalitate simplă şi sigură; a se vedea în acest sens articolul: “Internet-ul – o armă redutabilă” (Interviu realizat cu M. Gheordunescu, adjunct al directorului S.R.I., în “Planeta Internet”, nr. 10/1997, pag. 40 şi urm.), citat de I. Vasiu, op. cit., p. 44.
[85] Înțelesul expresiilor utilizate în conținutul textului încriminator este explicat în literatura și doctrina juridică: I. Fodor, în lucrarea colectivă sub coordonarea V.Dongoroz și colectiv, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol. III, partea specială, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974, p. 45 si urm., I. Chiș, în V. Dobrinoiu și colectiv, Noul cod penal comentat, vol. II, partea specială, Ed. Universul juridic, București, 2012, p. 1046, Dan Constantin Mâță, op.cit., p.  231 – 233,
[86] Predarea înseamnă punerea categoriilor respective la dispoziţia inamicului, cedarea lor ori înlesnirea ocupării sau luării acestora în stăpânire. Predarea poate fi comisivă, prin cedare, sau omisivă prin abandonare (I. Fodor, în lucrarea colectivă sub coordonarea V.Dongoroz și colectiv, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol. III, partea specială, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974, p. 45).
[87] Ceea ce înseamnă recrutare de oameni pentru inamic.
[88] Pot constitui acţiuni care sunt de natură să favorizeze activitatea inamicului:
– „acte prin care se înlesnesc fie operaţiile militare ale duşmanului [ex: semnalizări, informaţii false date trupelor române, luarea în mod deliberat, cu întârziere a deciziilor sau transmiterea tardivă a ordinelor pentru contracararea acţiunilor inamicului; lăsarea unor obiective militare sau economice, precum şi a unor elemente ale suprastructurii teritoriale (căi de comunicaţie, centre de telecomunicaţii etc ) în stare de funcţionare în zonele (raioanele) ocupate de inamic, acţiunea voit lentă sau inoportună pe linia asigurării logistice];
– alte activităţi folositoare duşmanului (ex: ascunderea sau adăpostirea emisarilor, agenţilor sau prizonierilor inamici, servirea de călăuză acestora, procurarea de mijloace de deghizare);
acţiuni care sunt de natură să slăbească puterea de luptă a armatei române sau a armatelor aliate; orice acte de demoralizare a armatei române, ca şi actele de compromitere a cadrelor de comandă, de dezorganizare a aprovizionării armatei; furnizarea de informaţii inamicului pentru desfăşurarea unor operaţiuni militare;
actele de defetism constând în: lansarea, răspândirea sau publicarea de zvonuri false, exagerate sau tendenţioase, relative la situaţia militară, economică, politică sau socială a ţării” (I. Fodor, op. cit., p. 46).
[89] Curtea Marţială a Armatei a II-a, decizia nr. 33 din 26.02.1917, citată de C. Neagu, Fapte din umbră, vol. II, Ed. Politică, Bucureşti, 1977, p. 89-92.
[90] Tribunalul Suprem, Colegiul militar, decizia nr. 389 din 19 iunie 1953 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, Ed. „Oscar Print”, Bucureşti, 1997, p. 46.
[91] Tribunalul Suprem, Colegiul militar, decizia nr. 446/1953 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, op. cit., p.48.
[92] Cum a fost cazul în timpul războiului din Golf din 1991, a se vedea, pentru detalii, Războiul din Golf, Ed. Militară, Bucureşti, 1991.
[93] Aşa cum s-a întâmplat cu prilejul evenimentelor din decembrie 1989 din Bucureşti, când forţe, neidentificate până în prezent, au montat în diferite locuri simulatoare, care creau zgomote asemănătoare focurilor de arme militare automate, ceea ce a condus la declanşarea unor veritabile lupte între formaţiunile de luptă ale M.Ap.N şi M.I. şi chiar civili înarmaţi; anunţarea pe postul naţional TV că apa a fost otrăvită, existenţa unei bombe nucleare în subsolurile Casei Poporului, iminenţa unor explozii la marile combinate petrochimice etc. (pentru detalii, a se vedea, Parlamentul României, Raportul comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989).
[94] Tudorel Toader, Drept penal român, partea specială, ed. A 7 – a revizuită și actualizată, Ed. Hamangiu, București, 2012, p. 14
[95] Sursa: http://www.sri.ro/presa/_0202071456/html.; Monografia S.R.I. 1990 – 2015, Ed. RAO, București, 2015, p. 90 – 92.
[96] Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dosar nr. 415/1985 (nepublicată).
[97] Monografia S.R.I., op.cit., p. 120.
[98] Gh.Diaconescu, C. Duvac, op.cit., p. 29.
[99] Dan Constantin Mâță, op. cit., p. 282.
[100] Dan Constantin Mâță, op. cit., p. 283.
[101] Idem.
[102] Gh.Diaconescu, C. Duvac, op.cit., p. 30.
[103] Idem.
[104] Gh.Diaconescu, C. Duvac, op.cit., p. 30.
[105] Potrivit Dicţionarului diplomatic, Ed. Politică, Bucureşti, 1979, p. 745, prin relaţii internaţionale se înţelege ansamblul tuturor acţiunilor de politică, externă, al raporturilor politice, juridice, economice, culturale, militare etc. dintre state, efectuate pe cale bi sau multilaterală, al fenomenelor şi problemelor cu caracter universal, instrumentul de înfăptuire fiind diplomaţia.
[106] Dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de combaterea crimei organizate, privind pe O.I. şi M.C., soluţionat în decembrie 2002 (nepublicat).
[107] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, op. cit., p. 98.
[108] I. Vasiu, Drept penal român, partea specială, vol. I, Ed. Albastră, Cluj Napoca, 1997, p. 67-68.
[109] Conceptele enumerate sunt explicate în detaliu în I. Deleanu, Constituţia României, comentată şi adnotată, Regia Autonomă, Monitorul Oficial, Bucureşti, 1992, p. 25 şi I. Deleanu, Drept constituţional şi instituţii politice, vol. II, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1996, p. 84-85.
[110] Cum a fost cazul în situaţia lui S.G., care a publicat manifestul “M-am săturat de România” şi al documentului “România – Procesul de descentralizare”, fiind acuzat de Fundaţia Europeană “Iosif Constantin Drăgan” că urmăreşte destrămarea teritorială a statului unitar şi reîmpărţirea acestuia pe criterii administrativ-teritoriale, ceea ce a condus la declanşarea unor verificări a plângerii penale formulate.(Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, dosar nr. 115/P/2002).
[111] În care, pe fondul unor descrieri privind istoria României, sunt prezentate hărţi care nu cuprind părţi din teritoriul stabilit şi consacrat legitim şi legal, în Constituţia României şi legislaţia internă şi tratatele internaţionale (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosar nr. 80/P/2002).
[112] I. Vasiu, op. cit., p. 68.
[113] Gh. Diaconescu, op. cit., p. 69.
[114] Concept, utilizat în doctrinele politice şi sociologice. A se vedea și P. Dungan, T.Medeanu, V. Pașca, Manual de drept penal.Partea specială, vol. II, În conformitate cu noul Cod penal, Ed. Universul juridic, București, 2011, p. 429.
[115] Curtea Supremă de Justiţie, Secţia penală, decizia nr. 486/1999 (dosarul penal instrumentat de fostul Serviciu de combaterea crimei organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, în care inc. M.C. şi alţii a fost condamnat pentru infracţiunea de subminare a puterii de stat).
[116] Prin „structuri informative” se înţelege o alcătuire ordonată, un mod de organizare a două sau mai multe persoane într-un grup al cărui scop şi activităţi constau în culegerea, evaluarea şi valorificarea informaţiilor specifice sistemului în care este integrată această structură.
Structurile informative cuprind:
– sisteme de culegere şi/sau de obţinere de informaţii,
– sisteme de analiză, de sinteză şi de evaluare a informaţiilor dobândite şi
– sisteme de valorificare a informaţiilor prin mijloace proprii de informare
şi pot acţiona, la vedere sau în secret, înfiinţate fiind, în interiorul sau pe lângă organizaţii sau grupări terorist-diversioniste, partide ori formaţiuni politice, agenţi economici sau diverse firme private, cu scopul rezolvării, pe căi şi prin mijloace ilegale, a unor probleme politice, economice ori de altă natură. (Gh. Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, Ed. Sirius, Bucureşti, 1994, p. 13-14).
[117] Organizarea înseamnă a face un grup social să funcţioneze sau să acţioneze organic, repartizându-se însărcinările şi coordonându-le unui plan adecvat, în condiţii de disciplină şi ordine. (Dicţionar Explicativ al limbii române, Ed. Academiei Române, 1975, p.727). A se vedea și Dan Constantin Mâță, op. cit., p. 324.
[118] Prin constituire se înţelege acţiunea de “a (se) constitui”, adică a alcătui, a forma, a înfiinţa, a întemeia, a organiza (DEX, op.cit., p. 215).
[119] Structura informativă trebuie să fie ilegală, textul incriminator nefăcând referire la structurile informative legal constituite (adică cele arătate în Legea nr. 51/1991: S.R.I., S.I.E., S.P.P., precum şi structurile interne specializate din cadrul MapN, MI şi MJ), adică să fie constituite pe lângă anumite organizaţii, interne sau externe, cu caracter terorist-diversionist, în cadrul unor formaţiuni politice, organizaţii economice ş.a. (A. Ungureanu, A. Ciopraga, Dispoziţii penale din legi speciale române, vol. VI, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1996, p. 126).
[120] Adică, acţiunea ilicită să se desfăşoare, în totul sau în parte, pe teritoriul României, în înţelesul art. 142 şi 143 din Codul penal (pentru detalii, a se vedea, V. Roşca, în lucrarea colectivă sub coordonarea lui V. Dongoroz, Explicaţii teoretice ale codului penal român, op. cit., vol. II, p. 434-435.
[121] A. Ungureanu, A. Ciopraga, op. cit., p. 128.
[122] DEX, p. 246.
[123] I.Chiș, op.cit. p. 1106.
[124] Aceasta înseamnă că se efectuează activitățile prevăzute de art. 14 alin. 2 din Legea nr. 51/1991, fără a exista mandatul emis de către magistratul anume desemnat.Art. 26 din Legea nr. 51/1991.
[125] Art. 27 din Legea nr. 51/1991.
[126] Aprecierea, dacă acţiunea comisivă sau omisivă întreprinsă de făptuitor are aptitudinea de a constitui o infracțiune contra securităţii naţionale, incumbă magistratului, şi se realizează prin raportarea informaţiilor conţinute de documentele şi actele, ce constituie obiectul material al infracţiunii la categoria de clasificare menţionată în art. 17 lit. a – n din Legea nr. 182/2002 şi impactul produs sau posibil, în domeniul vizat. Asemenea raportare are loc prin examinarea riguroasă şi evaluarea exactă a caracterului documentului sau actului precum şi a implicaţiilor – momentane şi de perspectivă – ce izvorăsc din divulgarea ori deţinerea lor în afara cadrului legal.
[127] Art. 407 din c. p. Funcţie de categoria de informaţii clasificate, atunci când acestea nu sunt din cele enumerate în art.17 lit. a-n din Legea nr. 182/2002, acţiunile de deţinere ori divulgare, în afara cadrului legal, pot să constituie divulgarea secretului economic ori neglijenţă în păstrarea secretului de stat.
[128] Tribunalul Suprem, Colegiul militar, sentinţa nr. 46 din 07 martie 1972 (nepublicată).
[129] Curtea de Apel Timişoara, secţia penală, dosar nr. 614/P/1994, sentinţa penală nr. 2 din 25 octombrie 1994; dosarul nr. 9/P/1993 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (nepublicate).
[130] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, op. cit., p. 119.
[131] Art. 410 din c. p.
[132] O. A.Stoica, Drept penal, partea specială, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1978, p. 251; autorul precizează că obligaţia de denunţare instituită de lege are în vedere doar fapta altuia, nu şi cea a făptuitorului.
[133] Tribunalul Suprem, Colegiul militar, sentinţa nr. 151/01 septembrie 1954 (nepublicată), citată de Gh. Diaconescu, op.cit., p. 124.
[134] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, op. cit., p. 122.
[135] Idem, p. 124.
[136] Potrivit prevederilor Legii nr. 284/2010, Anexa la Capitolul IV.
[137] Gh. Diaconescu, C. Duvac, Tratat de drept penal, partea specială, Ed. C.H.Beck, București, 2009, p. 67;
[138] Conform Convenției privind prevenirea și sancționarea infracțiunilor contra persoanelor care se bucură de protecție internațională, inclusiv agenții diplomatici, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. la 14 decembrie 1973, ratificată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 254 din 10 iulie 1978, citată de Dan Constantin Mâță, op.cit. p. 315.
[139] Precizăm că se află în plină ascensiune, cercetările ştiinţifice referitoare la studiul victimei – o nouă ramură a criminologiei, victimologia, al cărui obiect îl constituie studierea rolului victimei, a particularităţilor şi capacităţilor bio-psiho-sociale şi comportamentale ale acesteia în geneza infracţiunii concrete.(V.Ursa, Criminologie, Ed Argonaut, Cluj-Napoca, 2000, p.267). Pentru detalii în acest sens, a se vedea, Ezzat Abdel Fattah, “La victimologie: Qu’est-elle, et quel est son avenir?”, în Revue internationale de criminologie et de police technique, 1967, nr. 2, p.121 şi urm.; Szabo Denis, La victimologie, tendances et applications, Troisième Symposium International de Victimologie, Münster-Westphalie, 1979.
[140] Bolnavul psihic cu sindrom prezidenţial (prezintă tulburări de personalitate, idei delirante, dedublare, grandomanie, îşi imaginează adesea că poate să-şi asume rolul de lider ori chiar se consideră o personalitate marcantă), apar intempestiv în locuri unde se află demnitari – cazul F.I care în timpul alegerilor generale din anul 2000, l-a acostat pe preşedintele statului în exerciţiu E.C. -, penetrează dispozitivele de pază şi protecţie, fără să conştientizeze pe deplin actele ce le înfăptuiesc. Gh. Arădăvoaice şi colectiv, op.cit., p. 106.
[141] Cum a fost cazul celor cinci terorişti aparţinând grupării Babbar Khalsa a Frontului de Eliberare a Khalistanului (organizaţie extremistă care luptă pentru crearea unui stat sikh independent în Punjab, India), care l-au ucis la 19 august 1991, pe ambasadorul indian la Bucureşti (sursa: http://www.sri.ro/presa_0202071450html) sau al cetăţeanului palestinian A.M.A.Al-H, care, din însărcinarea organizaţiei “Septembrie Negru”, l-a ucis, la 4 decembrie 1984, la Bucureşti, pe consilierul Ambasadei Regatului Haşemit al Iordaniei (Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, dosar nr. 415/1985, nepublicat).
[142] Aceste elemente, alături de altele, reprezintă “indici de ameninţare” pentru serviciile de pază şi protecţie (Gh. Arădăvoaice, op, cit., p. 43).
[143] M. Basarab, Drept penal, partea generală, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 161.
[144] Pentru semnificaţia conceptelor am utilizat explicaţiile oferite de I. Fodor, în lucrarea colectivă, Explicaţii teoretice ale codului penal român, vol III, partea specială, Ed. Academiei, Bucureşti, 1979, p. 44 – 46.
[145] Care poate însemna un stat străin, sau chiar o formaţiune statală străină, indiferent dacă a dobândit sau nu recunoaşterea internaţională.
[146] Care poate semnifica orice entitate străină constituită (asociaţie, partid, uniune, societate, organizaţie suprastatală, organizaţie particulară, fundaţie) care au caracter naţional sau internaţional, guvernamental sau neguvernamental, cu condiţia necesară de a înfăptui scopul urmărit de subiectul activ cetăţean român, sau persoană fără cetăţenie domiciliată pe teritoriul statului român.
[147] Adică o persoană fizică, ce desfăşoară activităţi remunerate sau nu, pentru o putere sau organizaţie străină, temporar sau permanent, indiferent de cetăţenie (agent diplomatic, consular sau comercial, însărcinat special, mediator, reprezentant ori împuternicit) indiferent dacă este membru sau nu al organizaţiei străine, dacă are sau nu documente scrise privind însărcinarea sa.
[148] În acelaşi sens, Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, op.cit., p. 80.
[149] Cu prilejul „mineriadei” din septembrie 1991, au fost aduse pagube importante clădirilor Guvernului României, Ministerului Afacerilor Externe, Companiei de Librării S.A., Parlamentului României, Preşedinţiei, Primăriei Capitalei şi Televiziunii Naţionale precum şi mijloacelor de transport ale SNCFR (decizia nr. 486/1991 a Curţii Supreme de Justiţie – secţia penală).
[150] Gh Diaconescu, Infracţiunile în legi speciale şi legi extrapenale, op.cit., p. 26.
[151] M. Basarab, Drept penal, partea generală, vol. I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997, p. 152.
[152] Calitatea apatrid este definită Convenția O.N.U. din 28 septembrie 1954 privind statutul apatrizilor (1954), publicată în Monitorul Oficial nr. 1.146 din 19 decembrie 2005, intrată in vigoare la data de 19 decembrie 2005 și înseamnă o persoană care nu este considerată cetăţean al nici unui stat, conform legii naţionale a acestuia.
[153] G. Antoniu, C. Bulai, G. Chivulescu, Dicţionar juridic penal, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p.61.
[154] Prezentând caracterele formale ale complicităţii.
[155] De pildă, există coautorat dacă mai mulţi atentatori, potrivit unei înţelegeri anterioare, au executat foc, cu arme diferite şi din puncte diferite, chiar dacă numai proiectilul uneia dintre arme a avut rezultatul letal; acţionând simultan, cu aceeaşi intenţie de a ucide şi completându-se unul pe altul, făptuitorii sunt coautori (în acest sens, a se vedea şi G. Antoniu, Participaţia, în G.Antoniu, C.Bulai ş. a., Practica judiciară penală, vol I, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1988, p. 90).
[156] În cazul coautoratului nu se cere ca autorul nemijlocit şi coautorul să fi desfăşurat o activitate identică, fiind suficient ca activităţile lor materiale de executare, chiar diferite, să se fi completat reciproc în îndeplinirea scopului propus (simultan sau succesiv, în acest din urmă caz actele de executare înlănţuindu-se în complexul activităţii prin care s-a realizat fapta).
[157] V. Papadopol, Consideraţiile generale ale participaţiei penale, în R.R.D., nr.5/1970, p. 44-45.
[158] Pe parcursul investigaţiei criminalistice este esenţial să se stabilească activitatea volitivă a complicelui, în sensul dovedirii că acesta a avut în vedere nu numai fapta proprie – dorinţa de a ajuta pe autor -, ci şi fapta autorului, respective dorinţa obţinerii unui anumit rezultat prin intermediul activităţii acestuia. (G. Antoniu, în G.Antoniu, C. Bulai ş.a., op.cit., p. 108).
[159] M. Basarab, op. cit., vol. I, p. 73.
[160] Care sunt: şeful misiunii sau unul din membrii personalului diplomatic al misiunii (ambasadorii, miniştrii plenipotenţionari, consilierii, secretarii, ataşaţii de ambasadă sau legaţie, curierii diplomatici şi familiile acestora) – conform art. 1 lit. e, 29 şi 34 pct. 1 din Convenţia de la Viena, 1961; personalul tehnic şi administrativ (membrii personalului misiunii, angajaţi în serviciul tehnico-administrativ al misiunii, pentru actele legate de misiunea lor), (art. 1 lit. f din Convenţia de la Viena, 1961).
[161] Convenţia de la Viena, 1963.
[162] Potrivit art. 19 din Statutul Curţii Internaţionale de Justiţie.
[163] D. Ciuncan, “Răspunderea penală a parlamentarilor şi a membrilor guvernului”, în Dreptul nr. 1/1995, p.48; D. I. Cristescu, “Sesizarea organelor de urmărire penală în legătură cu infracţiunile contra siguranţei statului şi privind siguranţa naţională” în Pro Lege nr. 2/2002, p. 22-25.
[164] Impunitatea se referă doar în ceea ce privește infracțiunea de nedenunțarea unor infracţiuni contra securităţii naţionale, prevăzută de art. 410 din c. p., nu și despre alte infracțiunii contra securității naționale., conform prevederilor art. 410 alin. 3 din c. p. ( “Nu se pedepseşte persoana care, înainte de punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unei persoane pentru săvârşirea faptei nedenunţate, încunoştinţează autorităţile competente despre aceasta sau care, chiar după punerea în mişcare a acţiunii penale, a înlesnit tragerea la răspundere penală a autorului şi a participanţilor”).
[165] Art. 410 alin. 2 din c. p. „Nedenunţarea săvârşită de un membru de familie nu se pedepseşte”.
[166] Art. 411 din c. p. “Cauze de reducere a pedepsei. Dacă persoana care a săvârşit una dintre infracţiunile prevăzute în prezentul titlu înlesneşte, în cursul urmăririi penale, aflarea adevărului şi tragerea la răspundere penală a autorului sau a participanţilor, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate”.
[167] Art. 394-412 din c. p., precum şi infracţiunile prevăzute de Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României, republicată, cu completările ulterioare; infracţiunile prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările şi completările ulterioare; conform art. 11 alin. 1 pct. 2 din O.U.G. nr. 78/2016.
[168] Art. 15 din O.U.G. nr. 78/2016.
[169] Prin decizia nr. 33/26.02.1917 a Curţii Marţiale a Armatei a II-a, au fost condamnaţi col. Alex. Sturza şi lt. H. Wachmann, pentru că, primul în calitate de comandant de brigadă, iar cel de-al doilea, de adjutant, prin modul neloial de exercitare a actului de conducere a operaţiunilor, a cedat în faţa unor forţe inamice inferioare celor pe care le conducea, după care s-au pus la dispoziţia trupelor germane, aflate pe teritoriul României (C. Neagu, Fapte din umbră, vol. II, Ed. Politică, Bucureşti, 1977, p. 89-92).
[170] Prin decizia nr. 389 din 19.06.1953, Tribunalul Suprem, Colegiul Militar (nepublicată) l-a condamnat pe D. A., înrolat în “Armata Naţională de Eliberare” condusă de Horia Sima, pe teritoriul Germaniei, care fiind numit ulterior comandant al unei subunităţi din Regimentul I Infanterie, cu care a fost trimis de statul român pe frontul Odenului, la 2 mai 1945, s-a predat trupelor americane.
[171] D. N., căpitan în cadrul forţelor armate, în iunie 1949, a procurat şi transmis lui T.A., ofiţer englez, acte şi informaţii privind garnizoanele în care se aflau trupe sovietice, copie după codul de cifrare a corespondenţei secrete etc., contra unor sume de bani (Tribunalul Suprem, Colegiul militar, decizia nr. 253/03.03.1953, nepublicată).
[172] Aşa a fost cazul căpitanului I. N. H din U.M. 0544 (sentinţa penală nr. 46/17.05.1980, pronunţată în dosarul nr. 197/1980 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti); N. T. – lt. maj. din M.I. (sentinţa penală nr. 125/17.03.1980, pronunţată în dosarul nr. 77/1980 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti); căpitanul de rangul I, L. A., ataşat militar aero şi naval al R. S. România în R. p.Bulgaria (sentinţa nr. 14/23.02.1981, pronunţată în dosarul nr. 85/1981 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti); lt. col. V. N. din U.M. 0503 (sentinţa penală nr. 125/29.06.1981, pronunţată în dosarul nr. 315/1981 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti); gl. I.M.P., director adjunct D.I.E. (sentinţa penală nr. 52/17.08.01978, dosar nr. 60/1978 al Tribunalului Suprem, secţia militară) şi alţii. A se vedea și C. Troncotă, op.cit., p. 166 – 172 ( cu referire la defectorii români din Securitate) și p. 172 – 179 (cu referire la „cârtițele” din Armată).
[173] M.R., consilier în MAE (sentinţa nr. 39/20.07.1989, dosar nr. 263/1989 al Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti).
[174] De pildă, T. K. nu a avut legături directe cu agenţi ai unei puteri străine, dar cunoscând relaţiile lui B.I. cu o legaţie străină din Bucureşti, precum şi activitatea de culegere de informaţii secrete cu caracter economic derulată de acesta, i-a dat acestuia rapoarte privind planul strategic economico-financiar şi de dezvoltare de perspectivă al unităţii unde lucra (ce erau clasificate strict secret), realizând astfel complicitatea la infracţiunea de trădare prin transmiterea de secrete (Trib. Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 140/19.08.1954 – nepublicată).
[175] D.M., în funcţia deţinută în conducerea Ministerului de Interne, a dat ajutor şi protecţie unor autori ai infracţiunii de trădare, urmăriţi de organele de stat sau aflaţi în anchetă, cu scopul de a zădărnici cercetările ori de a-i sustrage de la aceasta (Tribunalul Suprem, Col. Militar, sentinţa nr. 16/01.02.1955 – nepublicată).
[176] Pentru detalii a se vedea John Ranelagh, C.I.A. – ascensiunea şi declinul, Ed. All, Bucureşti, 1997; Ronald Koehler, Stasi – faţa ascunsă a poliţiei est-germane, Ed. Omega, Bucureşti 2001; Peter Maas, Aldrich Ames – ucigaşul de spioni, Ed. Antet, Oradea, 1998, V. Ostrovsky, C. Hay, Mossad – top secret, Ed. Globus, Bucureşti, 1993, Ronald Payne, Mossad – istoria secretă, Ed. Coloseum, Bucureşti, 1996 şi altele.
[177] De exemplu, M. Z., şeful serviciului de contrainformaţii polonez, a fost condamnat în 1981 de instanţele americane pentru spionaj, şi ulterior a fost “schimbat”, alături de alţi spioni est-europeni, contra a 25 de agenţi de informaţii occidentali, deţinuţi în fostele state comuniste (Gh. Diaconescu, op.cit., p. 59).
[178] De pildă, C.V., V.N., C.A. şi B.M.G., cetăţeni români, au fost recrutaţi de o agenţie de spionaj din Turcia, iar P.N. de serviciul de spionaj al Nunciaturii Apostolice. Primii patru au primit nume conspirative şi au fost instruiţi ca să expedieze informaţii la Istanbul, prin intermediul lui P.N. Ulterior, aflând că Nunciatura Apostolică era în legătură cu spionajul anglo-american, au cules şi transmis informaţii militare, economice şi politice importante, contra unor sume de bani şi acestor servicii de spionaj. Inculpatul K.A., cetăţean turc, încadrat în serviciul de spionaj turc, a cules informaţii de ordin militar, politic şi economic interesând apărarea teritoriului României, făcând legătura cetăţenilor români susarătaţi cu reprezentanţi ai spionajului turc, predându-le mijloace de spionaj (cerneală simpatică) şi înmânându-le sume de bani pentru informaţiile predate de aceştia. (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, decizia nr. 216/20 februarie 1953 – nepublicată).
[179] “În 1993, trei membri ai Armatei Roşii Japoneze (ARJ) au intrat în România. Unul dintre ei, Maria Yamamura Galvez, a iniţiat o afacere în Bucureşti. În cooperare cu agenţiile de informaţii din Japonia, investigatorii Brigăzii Antiteroriste s-au infiltrat în anturajul acesteia şi au descoperit că identitatea sa reală era Yukiko Ekita, membru ARJ, dat în urmărire generală de către Interpol pentru acte teroriste comise între 1974 şi 1975. Respectiva fusese eliberată dintr-o închisoare japoneză în 1977, împreună cu Norio Sasaki şi Ayako Daidoji, în cadrul unui schimb de ostatici. La 21 martie 1995, autorităţile române au expulzat-o pe Ekita în Japonia (Monografia S.R.I. 1990 – 2015, Ed. RAO, București, 2015, p. 121.
La sfârşitul anului 1996, ofiţerii din Brigada Antiteroristă au depistat prezenţa în România a lui Ali Safwan Mohsen, membru Hezbollah, care a făcut parte din grupul de comando implicat în deturnarea în 1995 a cursei companiei TWA care lega Atena de Roma, şi l-au expulzat.” (sursa: http://www.sri.ro/presa/html).
[180] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în codul penal român, op. cit., p. 79.
[181] Este cazul M.C. şi O.I., membri ai unei asociaţii, ASPEC (Asociaţia pentru Educaţie Cetăţenească), învinuiţi de organele de urmărire penală sub aspectul infracţiunii în discuţie, constând în aceea că, în luna ianuarie 2002, pe adresa e-mail a mai multor cotidiane centrale, au comunicat ştirea cunoscută sub numele de “Raportul Armaghedon –2”, în care, printre altele, se făcea referire expresă la aspecte din viaţa publică şi privată a primului ministru al României (dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de combaterea criminalităţii organizate şi antidrog în anul 2002).
[182] Categoria de astfel de persoane este strict delimitată de prevederile legii nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi HGR nr. 585/2002, privind aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.
[183] Este cazul generalului în rezervă I.S. (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 46/07 martie 1972); ofiţerului în rezervă D.C. (sentinţa penală nr. 2/25.10.1994, pronunţată în dosarul nr. 614/9/1994 al Curţii de Apel Timişoara; dosarul nr. 9/P/1993 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara).
[184] Sentinţa penală nr. 220/1975 a Tribunalului Militar Cluj; decizia penală nr. 362/1975 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, nepublicate).
[185] Gh. Nistoreanu, Al. Boroi, I.Molnar, V.Dobrinoiu, I.Pascu şi V.Lazăr, Drept penal partea specială, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997, p. 84,87.
[186] Dan Constantin Mâță, op.cit.,p. 194.
[187] Imaginaţia, ca “proces de elaborare a unor reprezentări şi idei noi, prin combinarea într-o formă originală a datelor experienţei cognitive a omului” (A. Chircev, Imaginaţia, în Psihologie generală, Ed. didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1976, p. 350), în afara faptului că reprezintă un aspect pozitiv, constructiv al procesului psihologic, poate fi utilizată şi în sens negativ, adică în plănuirea şi punerea în executare a unor manifestări ilicite, reprezentând amprenta modului de operare folosit la comiterea unei infracţiuni (a se vedea, în acelaşi sens, I. Dogaru, Valenţele juridice ale voinţei, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1986, p. 254).
[188] I. Mircea, Vinovăţia în dreptul penal român, op. cit., p. 86-89.
[189] Adică izbucniri deosebit de puternice, dar de scurtă durată (Al. Roşca, în Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 402).
[190] I. Mircea, Vinovăţia în dreptul penal român, op. cit., p. 89.
[191] Formate din trăirile trecute şi prezente ale subiectului în raport de valorile subsumate conceptului de siguranţă naţională şi ocrotite ca atare de legea penală (a se vedea şi I. Mircea, op. cit., p. 87).
[192] Formate din perspectiva a ceea ce urmează să se producă în viitor, în concepţia subiectului. “Scopul, spre deosebire de motive, prezintă un caracter concret, subiectul având imaginea faptei materiale – cu modul, mijloacele şi circumstanţele de săvârşire – prin care îşi poate realiza total ori parţial, cerinţele sale materiale ori spirituale”. (I. Mircea, op. supracitată, p. 87).
[193] I. Mircea, op. supracitată, p. 89.
[194] C.Delcea, Psihologia teorismului, Ed. Albastră, Cluj Napoca, 2004, p. 53.
[195] C. Arseni, Psihoneurologie, Ed.Academiei, Bucureşti, 1983, p. 281.
[196] C. Arseni, op. cit., p. 278.
[197] Al. Roşca, Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1975, p. 430-438.
[198] Paul Popescu Neveanu, E. Fischbein, Psihologie generală, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1971, p. 211.
[199] A se vedea, G. Antoniu, Bazele neurofiziologice şi psihologice ale corelaţiei dintre fapta ilicită şi autor, în Vinovăţia penală, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 40-41.
[200] M. Basarab, op. cit., vol. I, p. 196.
[201] G.Antoniu, Vinovăţia penală, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 1995, p. 113, care menţionează în continuare că:”prioritatea stabilirii faptei este impusă şi de împrejurarea că manifestarea externă odată stabilită, pe baza probelor dezvăluie, într-o anumită măsură, procesele psihice ale subiectului, contribuind hotărâtor la identificarea vinovăţiei autorului”.
[202] M.Basarab, op.cit., vol.I, p.177; Delimitarea dintre intenţia directă şi indirectă este dată atât de factorul intelectiv (în cazul ambelor modalităţi de intenţie, subiectul cunoaşte că aduce atingere prin fapta sa unor valori ocrotite de legea penală, însă la intenţia directă acesta prevede producerea rezultatului urmărit ca certă, în timp ce la intenţia indirectă el prevede doar posibilitatea realizării rezultatului socialmente periculos), cât şi de factorul volitiv (în cazul intenţiei directe, acesta se manifestă cu voinţa hotărâtă de a comite infracţiunea şi cu dorinţa realizării urmării socialmente periculoase, pe când în cazul intenţiei indirecte, constă în voinţa subiectului de a săvârşi fapta şi nedorinţa producerii urmărilor periculoase social, însă acceptă, totuşi, survenirea lor. (I. Mircea, Consideraţii despre conţinutul vinovăţiei, în Studia Universitatis “Babeş-Bolyai”, Cluj Napoca, Series Jurisprudentia, Cluj-Napoca, 1970, p. 138).
[203] Aşa a fost cazul în situaţia atentatului consumat împotriva ambasadorului indian la Bucureşti, din 20 martie 1991, pe care membrii grupării extremiste l-au împuşcat întrucât fusese şeful poliţiei dintr-o regiune, unde doreau crearea unui stat sikh.
[204] Cum a fost cazul mişcării revendicative sindicale conduse de M. C. transformată într-o acţiune armată destinată subminării puterii de stat, în septembrie 1991.
[205] I.Fodor, op.cit., p. 59, 82, 89, 97, 105, 120.
[206] T.Vasiliu, C.Antoniu şi colectiv, Codul penal comentat şi adnotat, partea generală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p.63.
[207] M.Basarab, op.cit., vol.I, p. 187-188.
[208] M.Basarab, op.cit., vol.II, p. 118.
[209] V. Dongoroz, în lucrarea colectivă Explicaţii teoretice ale Codului penal român, partea generală, vol.I, Ed.Academiei Române, 1969, p. 422.
[210] G. Antoniu, Vinovăţia penală, op.cit., p. 311.
[211] T. Vasiliu, C. Antoniu şi colectiv, Codul penal comentat şi adnotat, partea generală, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972, p. 378-379.
[212] I.Mircea, Criminalistica, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, p. 222-223.
[213] V.Bercheşan, Cercetarea penală (Criminalistică – teorie şi practică), Ed. Icar, Bucureşti, 2001, p. 90; marea majoritate a autorilor nu includ acest principiu, între principiile specifice planificării urmăririi penale, apreciind că face parte din regulile fundamentale ale procesului penal, însă, personal, consider că, dat fiind specificul investigării infracţiunilor contra securităţii naţionale, acesta îşi are locul şi trebuie respectat şi cu ocazia realizării planificării. În acelaşi sens, a se vedea şi C. Aioniţoaie şi Emilian Stancu, “Planificarea urmăririi penale”, în Tratat de tactică criminalistică, Ed. Carpaţi, Craiova, 1992, p. 18.
[214] Gh. Diaconescu, Infracţiunile în Codul penal român, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 47.
[215] A. Ciopraga, Criminalistica – tratat de tactică, Ed. Gama, Iaşi, 1996, p. 14.
[216] E. Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, Bucureşti, 2001, p. 372.
[217] S.A. Golunski, op.cit., p. 251-252.
[218] Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, secţia fond, Dosar nr. 197/1980 (nepublicată).
[219] A.Ciopraga, op.cit., p.14-15; T. Medeanu, Accidentele de muncă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1999, vol. 1, p. 85.
[220] Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia parchetelor militare, dosar nr. 28/P/2003 (nepublicat).
[221] E.Stancu, op.cit., p. 371.
[222] “Planificarea este un proces continuu, care începe cu verificarea datelor iniţiale, elaborarea pe baza acestora – a unor versiuni, efectuarea în continuare a activităţilor necesare şi adunarea de noi date, urmate de elaborarea altor versiuni şi de verificarea lor – până la stabilirea completă a împrejurărilor în care s-a comis infracţiunea.” arată N. Zaharachescu, în “Precizări cu privire la organizarea şi planificarea urmăririi penale – planul de urmărire penală” – revista Problema de criminalistică şi criminologie, nr. 2/1981, p. 86, deşi nu consideră că această continuitate ar reprezenta un principiu al planificării activităţii de urmărire penală.
[223] V.Bercheşan, Cercetarea penală (criminalistică – teorie şi practică), Ed. „Icar”, Bucureşti, 2001, p.91; în acelaşi sens C. Aioniţoaie şi E. Stancu, op.cit., p. 19.
[224] Este vorba de activităţile cuprinse în acţiunea denumită „Meliţa” şi după 1980, operaţiunea „Eterul” desfăşurate de organele fostei Direcţii de Informaţii Externe şi apoi Direcţia I-a din DSS, în perioada 1956-1989. Pentru detalii, a se vedea M. Pelin, DIE – culisele spionajului românesc, Ed. Evenimentul românesc, Bucureşti, 1997, p. 221-222.
[225] V.Bercheşan, Cercetarea penală, op.cit., p. 91.
[226] I. Mircea, op.cit., p. 224.
[227] N. Bracaciu, Gh. Zaharachescu, lucrare cit., p. 30.
[228]Organizarea activităţii de anchetă penală” elaborată de Institutul de Criminalistică al Procuraturii României, Bucureşti, 1964, p.24; A. Ciopraga şi I. Iacobuţă, Criminalistica, Ed. Chemarea, Iaşi, 1997, p.227; C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972, p. 499.
[229] E.Stancu, op.cit., p. 373.
[230] Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, enumeră în art. 17 lit.a-n care anume informaţii constituie secrete de stat, pe niveluri de secretizare.
[231] Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), sau Autoritatea Desemnată de Securitate (ADS) respectiv Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Protecţie şi Pază, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale.
[232] Acte şi informaţii privind garnizoanele în care se găsesc trupe sovietice, transmise de D.N., ofiţer activ al armatei române, în luna iunie 1949, ofiţerului englez T.N., odată cu copia codului de cifrare a corespondenţei secrete, tabelul cu indicativele telefoanelor din raza Regiunii I-a Militară, regulamentul de luptă al infanteriei sovietice şi situaţia personală a comandanţilor Regiunilor I şi a II-a Militară (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, decizia nr. 253 din 03.03.1953 – nepublicată).
[233] Însemnări olografe privind mobilizarea trupelor în situaţie de război, atribuţiile de acţionare a patrulei de cercetare, modul de transmitere a unei radiograme după harta planificată, obiectivele misiunilor de cercetare notarea semnelor convenţionale, organizarea în detaliu, pe timp de pace şi război, a diviziei 18 mecanizate “Decebal”, însumând 60 pagini, divulgate de lt.maj. (în rezervă) D.C., unui ziarist, în timp ce se afla în Germania, în anul 1991 (dosar nr. 9/P/1993 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara).
[234] Hartă conţinând însemnări privind dispunerea în teritoriu a unor unităţi militare şi a unor depozite de muniţii, deţinută de generalul S.I., după trecerea în rezervă (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa penală nr. 46 din 07 martie 1972 – nepublicată).
[235] Transmise de C.I. şi R.M., prin foştii reprezentanţi ai Societăţii Româno-Americană, serviciului de spionaj al unei ţări vestice (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 145 din 20 august 1955 – nepublicată), sau de T.K., Legaţiei americane din Bucureşti şi patronilor firmei CIME (Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 40 din 19 august 1954 – nepublicată).
[236] Semnificaţia importanţei în sistemul economiei naţionale este conferită de locul şi rolul ocupat de obiectivul respectiv în ansamblul ramurii economice ori sociale din care face parte (industrie, agricultură, transporturi, telecomunicaţii), de aportul economic şi financiar pe care şi-l aduce în realizarea Produsului Intern Brut şi la exportul României, de contribuţia adusă la un anumit moment dat în domeniul ştiinţific, militar etc., prin materiile prime produse ori prin mijloacele realizate şi puse la dispoziţie unuia sau altuia din domeniile vieţii economice, militare, ecologice ş.a.m.d.
[237] I. Mircea, op. cit., p. 223
[238] În dosarul nr. 60/1978 al Tribunalului Suprem, secţia militară, privind pe IMP, referitor la dispariţia lui IMP, aflat în misiune oficială în R.F. a Germaniei, în faza iniţială a investigaţiei, s-au emis versiunile că acesta a fost răpit de un serviciu de informaţii al unei alte ţări, a decedat sau a dezertat, refuză să se înapoieze în ţară ori a trădat în favoarea unei puteri străine. La momentul emiterii acestor versiuni exista doar comunicarea Ambasadei României din Köln, din care rezulta că generalul IMP nu s-a mai prezentat la sediul misiunii diplomatice, nu se află nici la hotelul unde era cazat, nemaiexistând nici o legătură cu acesta.
[239] A.N. Vasiliev (redactor responsabil), Kriminalistika, Izd. Moskovskaya Universiteta, 1971, p. 246, citat de I. Mircea, op. cit., p. 223.
[240] Referitoare la modalităţile în care făptuitorul a intrat în contact cu agentul unei puteri străine (din proprie iniţiativă, urmare a unei acţiuni de şantaj la care a fost supus, în vederea obţinerii unor avantaje materiale sau alte foloase, din convingeri politice etc.) sau modul de procurare ori producere a unor dispozitive de interceptarea comunicaţiilor (prin trecere ilegală peste frontieră, prin sustragere, producere artizanală etc.) ori luarea unor măsuri necesare săvârşirii infracţiunii (amenajarea unui spaţiu prin montarea unor instalaţii de interceptare ambientală, cum a fost cazul V. Gh. zis Gigi Kent, care a montat astfel de instalaţii la hotelul Cota 1400 de pe raza localităţii Sinaia).
[241] Ca de pildă, tăinuirea ori favorizarea făptuitorului de către alte persoane, realizate pentru ascunderea acestuia sau zădărnicirea urmăririi penale.
[242] I. Mircea, op. cit., p. 223
[243] A. Ciopraga, op. cit., p. 16-17
[244] Această constatare reprezintă rodul “activităţilor specifice” derulate de organele răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale şi se adresează organului de urmărire penală competent. Sunt modalităţi circumscrise sesizării din oficiu a organului judiciar în legătură cu existenţa unei infracţiuni contra securităţii naţionale sau acte de terorism.
[245] Cum ar fi, de exemplu, presupunerea că un tânăr intenţionează virusarea sistemului electronic al unui serviciu de informaţii, doar pentru simplul fapt că a reuşit, datorită capacităţilor sale, penetrarea respectivului sistem, fără a exista alt indiciu în legătură cu persoana în cauză.
[246] V. Bercheşan, Cercetarea penală, op. cit., p. 94-95.
[247] În decursul timpului au existat mai multe situaţii în care autovehiculele ce făceau parte dintr-o coloană oficială în care se aflau demnitari au suferit coliziuni cu alte autovehicule, unele datorate culpei, altele realizate în scop de atentat: în cursul anului 2001 un autovehicul din coloana oficială a preşedintelui României a suferit un accident rutier în Elveţia; în 1998, în timp ce se deplasa pe autostrada Bucureşti – Piteşti, maşina antemergătoare a Poliţiei, care deschidea coloana oficială a primului ministru R. V. a fost lovită de un autoturism ce se deplasa din contrasens şi nu a ţinut seama de avertizările sonore şi luminoase ale coloanei oficiale; în luna mai 2001, aflat într-o vizită oficială în România, comandantul Academiei Forţelor Terestre din Armata Greciei, generalul Xiros Alexandros, se deplasa la Sibiu, cu un autoturism Dacia 1310, care s-a ciocnit frontal, pe raza comunei Câineni (jud. Vâlcea) cu o autoutilitară marca Toyota, care a intrat brusc pe contrasens. Urmare a coliziunii frontale oficialul grec a decedat, la fel şi pasagerii din autoutilitară. În exemplele sus-citate evenimentele s-au datorat culpei, dar până la stabilirea cu certitudine a acestei împrejurări, în mod firesc, una dintre versiunile logic posibile era şi aceea a unei acţiuni intenţionate.
[248] În cazul B.F. (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba-Iulia, dosar nr. 87/P/1997, nepublicat) au fost elaborate iniţial versiunile că învinuitul a sustras documente secrete de stat, deci sub aspectul infracţiunii de sustragere de înscrisuri, şi cealaltă versiune că învinuitul a divulgat secrete care periclitează securitatea naţională, prin care s-a prevăzut ca activitate de întreprins şi cercetarea locului de unde B.F. a luat documentele cu caracter secret, pentru a se verifica versiunea secundară privind posibilităţile de acces la locul unde erau deţinute respectivele documente. În urma cercetării locului faptei s-a descoperit o instalaţie de supraveghere electronică (audio – video) de interior, în sala de consiliu şi camerele de protocol ale U.M. Cugir, unde se desfăşurau întâlniri ale unor persoane oficiale şi a altor deţinători de secrete. S-a elaborat o altă versiune principală, privind infracţiunea de desfăşurarea unor activităţi care pun în pericol siguranţa naţională.
[249] Astfel de supoziţii au fost frecvent exprimate mai ales în presă şi susţinute în plângeri penale, dar nefiind însoţite de elemente faptice verosimile, decât simple aprecieri subiective (zgomote oarecare în timpul convorbirilor telefonice, fenomenul de microfonie etc.), nu îndeplinesc condiţiile şi cerinţele de a fi cotate drept versiuni de urmărire penală, ca fiind infracţiunea de nerespectarea regimului juridic al activităţilor informative săvârşită de un lucrător din cadrul organelor răspunzătoare cu aplicarea legii în domeniul securităţii naţionale.
În asemenea situaţii organul judiciar procedează, de îndată ce a primit plângerea ori denunţul penal, la verificarea afirmaţiilor cuprinse în actul de sesizare, fără a mai elabora versiuni (cercetarea la faţa locului, verificarea de înscrisuri aflate în evidenţele organelor desemnate cu autorizarea interceptării comunicaţiilor) şi numai după ce se confirmă sau se infirmă alegaţiunile persoanelor vătămate, purcede la investigaţiile care se impun. De abia în aceste momente se pune problema emiterii unor versiuni (în acest fel s-a procedat în cazurile sesizărilor formulate de primarii Gh. F, I. G. şi fostul preşedinte al României, E.C.).
[250] Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, dosar nr. 9/P/1993 (nepublicat).
[251] Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, dosar nr. 8/P/1996 (nepublicat).
[252] N. Bracaciu, “Elaborarea şi verificarea versiunilor în cadrul activităţii de urmărire penală”, în Probleme de criminologie şi criminalistică, nr. 1/1979, p. 65.
[253] V. Bercheşan, Metodologia investigării criminalistice a omorului, Ed. Paralela 45, Piteşti, 2000, p. 255.
[254] Dosarul penal nr. 50/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T. – Structura centrală.
[255] Ca de exemplu, evenimentul din 1978, de la Combinatul Petrochimic Piteşti, constând într-o explozie urmată de incendiu, soldat cu 100 de morţi, pierderea a 21 tone de produse petroliere; sau cel din 1985 de la Combinatul Petrochimic Teleajen – secţia de dezasfaltare; ori explozia de gaze urmată de incendii simultane în 7 puncte, în zona instalaţiei de izopropilen-fenol-acetonă, din iulie 1978, de la Combinatul Petrochimic Borzeşti (cazuri citate de I. Crăciun., S. Calotă, V. Lencu, Stabilirea şi prevenirea cauzelor de incendii, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999).
[256] Cum a fost cazul în situaţia unor accidente colective de muncă, de la unităţi miniere din subordinea Regiei Autonome a Huilei Petroşani: la 02.11.1972, la mina Uricani; la 21.11.1980, la mina Livezeni; la 22.03.1986, la mina Vulcan etc. (citate de T. Medeanu, Accidentele de muncă, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998, p. 251-257).
[257] Spre exemplu, accidentul aviatic de la Mogoseşti – Iaşi, din 01.09.1995, analizat din punct de vedere al cauzelor, în articolele „Anchete ce revin în actualitate – Catastrofa de la Mogoşeşti-Iaşi”, autori V. Lăpăduşi, G. Istoder şi F. Bobin; „Consideraţii privind cauzele accidentului aviatic de la Mogoşeşti”, autor N. Lupulescu; ambele publicate în revista Criminalistica, nr. 5/2000, p.24 şi nr. 1/2001, p. 22.
[258] Cum a fost, de pildă, incendiul din 11.07.1976 de la centrala atomo-electrică Phoenix (Franţa); cel din martie 1977, izbucnit la Centrala electrică nucleară din Browns Ferry din Alabama (S.U.A.); ambele citate de I. Crăciun, S. Calotă, V. Lencu, op.cit., p. 77.
[259] Cum ar putea fi S.N.Nuclearelectrica.
[260] De la unităţi militare, arsenale, unităţi a căror angajaţi au în dotare armament, cum a fost cazul în timpul evenimentelor din decembrie 1989 sau cu prilejul insurecţiei din 1997 din Albania. ori cazul de la Ciorogârla în România.
[261] Procuratura Militară Timişoara, dosar nr. 292/P/1981 (nepublicat): acţiunea de sustragere de armament, luarea de ostatici, uciderea unora dintre aceştia, a fost realizată în scopul obţinerii unei sume de bani în valută şi a unui avion, prin constrângerea autorităţilor, în scopul de a trece fraudulos frontiera pentru a ajunge într-o ţară din Europa occidentală.
[262] Sursa: http://www.sri.ro/presa_0202071450.html. A se vedea și Monografia S.R.I., op.cit., p. 90 – 92.
[263] Caz preluat din Gh. Diaconescu, Infracţiunile în Codul penal român, Ed. Oscar Print, Bucureşti, 1997, p. 126.
[264] Tribunalul Suprem, Colegiul Militar, sentinţa nr. 46 din 07.03.1972 (nepublicată).
[265] Cu prilejul căreia s-a găsit o hartă topografică militară cu caracter secret militar.
[266] A rezultat că informaţiile divulgate erau din categoria acelora la care avea acces prin natura atribuţiilor de serviciu: înfiinţarea şi amplasarea a două mari unităţi mecanizate pe care guvernul român nu intenţiona să le subordoneze Tratatului de la Varşovia; date referitoare la concepţia întrebuinţării unor divizii din Dobrogea şi Bărăgan; planul de reacţie al Armatei române în cazul în care aliniamentul Prutului ar fi fost forţat asemănător invaziei din Cehoslovacia (sursa: M. Pelin, D.I.E. – Culisele spionajului românesc, Ed. Evenimentul Românesc, Bucureşti, 1997, p. 98, şi C. Troncotă, Duplicitarii. Din istoria serviciilor de informaţii şi securitate ale regimului comunist din România, Ed. „Elion”, Bucureşti, Ediția a II -a revăzută și adăugită, 2014, p. 173 și urm.).
[267] A se vedea C.Troncotă, op.cit., p. 173 -174.
[268] Dos. nr. 77/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara (nepublicat).
[269] Prelucrare din Rechizitoriul emis în dos. nr. 77/D/P/2005 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara
[270] Dos. nr. 654/59/2014 al Curții de Apel Timișoara (dosar penal nr. 163/D/P/2013 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara) (nepublicat)
[271] Prelucrare din Rechizitoriul emis în dosarul penal nr. 163/D/P/2013 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara.
[272] Dosar nr. 5797/2/2009 al Curții de Apel București (sentința penală nr. 189 din 18.06.2010, rămasă definitivă prin Decizia penală a I.C.C.J. – Secția penală nr. 4489 din 13.12.2010) (nepublice) (dos. nr. 58/D/P/2009 al D.I.I.C.O.T. – Structura centrală)
[273] „Viorel” a prezentat calitatea de angajat al unei O.N.G., nerezidente în România, ce are ca obiect de activitate evaluări pe teme geopolitice, economice și sociale din spațiul ex sovietic, iar „George”, drept partener al primului la aceeași organizație nonguvernamentală.
[274] Prelucrare din sentința penală nr. 189 din 18.06.2010, pronunțată în dos. nr. 5797/2/2009 al Curții de Apel București.
[275] În caz excepţional, nu se exclude şi verificarea succesivă a versiunilor în funcţie de ordinea evenimentelor sau iniţial versiunea principală şi apoi versiunile secundare. (în acelaşi sens, L. Ionescu, Criminalistica, Note de curs litografiat, Universitatea Creştină “Dimitrie Cantemir”, Facultatea de ştiinţe juridice şi administrative, Bucureşti, 2003, p. 129).
[276] Art. 1811 din c. p. p. Raportul de constatare cuprinde descrierea operaţiilor efectuate de specialist, a metodelor, programelor şi echipamentelor utilizate şi concluziile constatării.
[277] Art. 178 alin. (1) – (4) din c. p. p.
[278] Nu este exclusă posibilitatea ca între momentul în care organul judiciar a admis participarea expertului şi momentul redactării şi depunerii raportului de expertiză, respectivul expert să fi fost radiat ori să i se fi interzis – definitiv sau temporar – activitatea.
[279] Împrejurări reglementate de HGR nr. 774/07.09.2000 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 1/2000 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, art. 32, 35 şi 36.
[280] Idem, art. 33.
[281] T. Pop, Drept procesual penal, partea generală, vol. III, Tipografia Naţională S.A. Cluj, 1947, p. 364, considera că “ar fi absurd a conferi judecătorului dreptul de a dirija şi controla în sens tehnic expertiza, când acesta a numit expert şi a apelat la luminile lui fiindcă el nu avea capacitatea sau competenţa tehnică necesară.”
[282] În sensul celor de mai sus, opinia că organul judiciar nu este în măsură să execute un control asupra însuşi caracterului ştiinţific al constatării sau expertizei a fost exprimată şi de L. Ionescu, D. Sandu, Identificarea criminalistică, op. cit., p. 211.
[283] Autorul I. Anghelescu, în Tratat practic de criminalistică, vol. IV, Ed. Ministerului de Interne, Bucureşti, 1982, p. 275-287, enumeră detaliat un număr de 13 categorii de erori ce pot apărea în expertiza criminalistică: 1) erori produse ca urmare a ridicării şi ambalării necorespunzătoare a urmelor sau a corpurilor delicte; 2) erori produse prin neexaminarea probelor în aceleaşi condiţii; 3) erori produse prin neexaminarea originalului; 4) erori produse prin compararea urmei cu obiectul creator de urme; 5) erori produse ca urmare a nefolosirii tuturor mijloacelor şi metodelor de expertize; 6) erori produse în procesul constatării şi interpretării caracteristicilor identificatoare; 7) erori produse din cauza aprecierii necorespunzătoare a detaliilor nesemnificative; 8) erori de măsurare şi calcul; 9) erori de logică; 10) erori produse prin aprecieri subiective; 11) erori produse prin examinarea unui scris sau a unei voci, în limbi străine; 12) erori produse prin neefectuarea experimentelor; 13) erori produse ca urmare a imperfecţiunii unor metode de expertiză criminalistică. Respectând particularităţile expertizei medico-legale şi tehnice, categoriile susenumerate de erori, ca posibilitate de producere, se pot extinde şi în ce priveşte aceste expertize.
[284] Comunicare prezentată de D.I. Cristescu, la lucrările Consfătuirii procurorilor criminalişti cu tema “Probleme actuale privind cercetarea infracţiunilor contra vieţii, a celor privind traficul de stupefiante şi a accidentelor de muncă din sectorul minier”, Parchetul General, Bucureşti, 5-7 octombrie 1992, publicat în Buletin de Criminologie şi Criminalistică nr. 1-2/1993, p. 84-87.
[285] Procuratura Judeţeană Timiş, dosar nr. 19/P/1994 (procesul verbal de cercetare la faţa locului, rezoluţii, ordonanţe, rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică şi expertize criminalistice şi rechizitoriul, publicate în D.I. Cristescu, I. Popa, Culegere de materiale documentare – criminalistică, op. cit., p. 70-92).
[286] N. Volonciu, Tratat de procedură penală, partea generală, ediţia a III-a revizuită şi adăugită, vol.I, Ed. Paideia, Bucureşti, 1997, p.333, 336-337.
[287] L. Ionescu, D. Sandu, op.cit., p. 200.
[288] A. Frăţilă, A.D. Vasilescu, Concluzia raportului de expertiză criminalistică, Ed. Continent XXI, Bucureşti, 2001, p. 23.
[289] L. Ionescu, D. Sandu, op.cit., p. 201.
[290] A. Frăţilă, A.D. Vasilescu, op.cit., p. 26.
[291] M. Basarab, „Concluziile expertului criminalist şi rolul lor în procesul penal”, în “Studia Universitas Babeş-Bolyai”, Seria Jurisprudentia, 1967, p. 140.


Dr. Doru Ioan Cristescu

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn LinkedIn JURIDICE.ro WhatsApp WhatsApp Channel JURIDICE Threads Threads JURIDICE Google News Google News JURIDICE

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.

 
Homepage J JURIDICE   Cariere   Evenimente   Dezbateri   Profesionişti   Lawyers Week   Video
 
Drepturile omului
Energie
Fiscalitate
Fuziuni & Achiziţii
Gambling
Health & Pharma
Infrastructură
Insolvenţă
Malpraxis medical
Media & publicitate
Mediere
Piaţa de capital
Procedură civilă
Procedură penală
Proprietate intelectuală
Protecţia animalelor
Protecţia consumatorilor
Protecţia mediului
Sustenabilitate
Recuperare creanţe
Sustenabilitate
Telecom
Transporturi
Drept maritim
Parteneri ⁞ 
Specialişti
Arii de practică
Business ⁞ 
Litigation ⁞ 
Protective
Achiziţii publice
Afaceri transfrontaliere
Arbitraj
Asigurări
Banking
Concurenţă
Construcţii
Contencios administrativ
Contravenţii
Corporate
Cyberlaw
Cybersecurity
Data protection
Drept civil
Drept comercial
Drept constituţional
Drept penal
Dreptul penal al afacerilor
Dreptul familiei
Dreptul muncii
Dreptul Uniunii Europene
Dreptul sportului
Articole
Essentials
Interviuri
Opinii
Revista de note şi studii juridice ISSN
Note de studiu ⁞ 
Studii
Revista revistelor
Autori ⁞ 
Publicare articole
Jurisprudenţă
Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene
Curtea Constituţională a României
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Dezlegarea unor chestiuni de drept
Recurs în interesul legii
Jurisprudenţă curentă ÎCCJ
Curţi de apel
Tribunale
Judecătorii
Legislaţie
Proiecte legislative
Monitorul Oficial al României
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Flux noutăţi
Selected
Comunicate
Avocaţi
Executori
Notari
Sistemul judiciar
Studenţi
RSS ⁞ 
Publicare comunicate
Proiecte speciale
Cărţi
Condoleanţe
Covid-19 Legal React
Creepy cases
Life
Povestim cărţi
Poveşti juridice
Războiul din Ucraina
Wisdom stories
Women in Law

Servicii J JURIDICE   Membership   Catalog   Recrutare   Talent Search   Comunicare   Documentare   Evenimente   Website   Logo   Foto   Video   Partnership