
Ioan Iancu
Când mi-am pierdut și ultima speranță,
În alb, în nins și puritate sufletească…
Ne-am îmbrăcat cu toți zăpada, ca o alianță,
De suflete ce-au obosit să mai bolească.
S-au luminat, în fuga asta, grea întunecată,
De cariere, bani și faimă de-o secundă…
Să ne schimbăm ne trebuie zăpada toată,
Să fim mai albi și fără goană furibundă.
Ne-om preschimba și-n oameni de omăt,
Măcar o clipă fără ceas, vom fi din nou copii…
Maturitate grea, de am uitat al vieții freamăt,
Și-apoi om rătăci pustiul alb și fără pârtii.
Zăpada primelor iubiri a revenit, primordial,
Și astăzi cerne fulgi ce i-am iubit în tinerețe…
Doar s-a topit puțin un an, concediu existențial,
Când noi ne-am despărțit, copii cu visele răzlețe.
Va ninge mult, ca-n vremuri vechi, uitate,
Noi mai căutăm iubirea, supremul ideal…
Printre troiene și înghețați în simplitate,
Cu un sărut și haine ninse, în albul ireal.
Reșița
15 decembrie 2018
* Poezia, publicată de noi în această zi de Dragobete, face parte din volumul Ioan Iancu – „Blocat în priza vieții” (Editura „Pro Marketing”, 2019).
Clipul video ilustrând versurile a fost realizat de autor și familia sa pe 14 februarie a.c., de Valentine’s Day, și surprinde peisaje hibernale din Banatul montan (de la Gărâna, Văliug și Semenic). Melodia coloanei sonore a clipului, intitulată „Scrisoare la-nceput de iarnă„, este creată și interpretată de Ducu Bertzi, versurile aparținându-i lui Tudor Zegrea.
Av. Ioan Iancu
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi
aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi
Condiţiile de publicare,
Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail
redactie@juridice.ro!