« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Noile reguli privind vânzarea terenurilor agricole extravilane, în contradicţie cu Directiva 2006/123. Jurisprudenţa recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene într-o cauză similară
24.02.2021 | Adrian-Petru STEPAN, Marco POSOCCO

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Adrian Petru Stepan

Adrian Stepan

Marco Posocco

Marco Posocco

În vara anului trecut, parlamentul modifica semnificativ Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, prin instituirea unor noi categorii de preemptori, dar şi prin impunerea unor condiţii restrictive pentru aceştia. În vederea aplicării sale, Guvernul a publicat în data de 8 februarie anul curent Normele metodologice.

Totuşi, din perspectiva Directivei 2006/123 privind serviciile în cadrul pieţei interne, o atare reglementare pare a încalca prevederile art. 9, 10 e 14 din acest act, astfel cum a decis recent Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-206/19 în privinţa Letoniei.

Dar să vedem mai întâi articolele din legea naţională care contravin dreptului Uniunii prin crearea unui statut discriminatoriu pentru resortisanţii altor state membre UE.

Astfel, în cazul titularilor dreptului de preempţiune în cazul vânzării terenurilor agricole situate în extravilan, persoanele fizice trebuie să facă dovada domiciliului sau a reşedinţei situate pe teritoriul national pe o perioadă de 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare. În cazul în care o persoană juridică este titular al dreptului de preempţiune, deţinătorii de participaţii societare care deţin controlul societăţii trebuie să facă dovada sediului social/secundar situate pe teritoriul national stabilit pe o perioadă de 5 ani anteriori.

Mai mult, în cazul în care titularii dreptului de preempţiune nu îşi manifestă intenţia de a cumpăra terenul, înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se poate face către persoanele fizice care îndeplinesc următoarele condiţii:

a) să aibă domiciliul/reşedinţa situat/situată pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;

b) să desfăşoare activităţi agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării acestei oferte;

c) să fie înregistrate de autorităţile fiscale române cu minimum 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

În cazul persoanelor juridice aflate în această din urmă situaţie, adică acelea care pot cumpăra în cazul în care preemptorii nu îşi exercită dreptul de preempţiune, acestea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii cumulative:

a) să aibă sediul social şi/sau sediul secundar situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel putin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare;

b) să desfăşoare activităti agricole pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel puţin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan;

c) să prezinte înscrisurile din care să reiasă că, din venitul total al ultimilor 5 ani fiscali, minimum 75% reprezintă venit din activităţi agricole, asa cum sunt prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, clasificate conform codului CAEN prin ordin al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale;

d) asociatul/acţionarul care deţine controlul societăţii să aibă domiciliul situat pe teritoriul naţional pe o perioadă de cel putin 5 ani anterior înregistrării ofertei de vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan.

Acum să analizăm raţionamentul Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-206/19, “KOB” SIA împotriva Madonas novada pasvaldibas Administrativo aktu stride komisija.

KOB este o societate cu sediul în Letonia şi obiect de activitate agricol. Reprezentantul său legai este un resortisant german. Societatea încheiase un contract de vânzare a unui teren agricol şi a cerut autorităţilor naţionale să autorizeze această achiziţie. Comisia pentru soluţionarea plângerilor administrative din cadrul Primăriei Madona a refuzat validarea achiziţiei. KOB a formulat acţiune împotriva acestei decizii, iar instanţa competentă a solicitat CJUE să clarifice dacă reglementarea letonă aplicabilă condiţiilor de aprobare a achiziţiei terenurilor agricole este contrară interzicerii discriminării în funcţie de cetăţenie sau naţionalitate şi libertăţi fundamentale consacrate de articolele 18, 49 şi 63 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Instanţa de trimitere a arătat că, potrivit dreptului leton, o persoană juridică poate achiziţiona terenuri agricole, însă, atunci când aceasta este reprezentată sau controlată de către un resortisant al altui stat membru, trebuie îndeplinite două condiţii. Astfel, acesta trebuie să se înregistreze ca şi cetăţean al Uniunii în Letonia, ceea ce presupune că el are intenţia de şedere în această ţară pentru mai mult de trei luni, iar, pe de altă parte, el este obligat să demonstreze că atinge nivelul “B2” de cunoaştere a limbii letone.

În consecinţă, instanţa naţională letonă a învestit CJUE cu următoarea întrebare preliminară:

„Dreptul Uniunii, în special articolele 18, 49 şi 63 TFUE, se opune legislaţiei unui stat membru care impune persoanelor juridice, pentru a putea dobândi proprietatea asupra terenurilor agricole, în cazul în care asociatul sau asociaţii care reprezintă împreună mai mult de jumătate din capitalul cu drept de vot al respectivei societăţi şi toate persoanele cu drept de reprezentare a societăţii sunt resortisanţi ai altor state membre ale Uniunii Europene, obligaţia de a prezenta un certificat de înregistrare ca cetăţean al Uniunii pentru aceştia şi un document doveditor al cunoaşterii de către aceştia a limbii oficiale cel puţin la nivelul B2?”

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a tranşat problema prin raportare la prevederile Directivei 2006/123 privind serviciile în cadrul pieţei interne. Astfel, în respectiva speţă, aceasta consideră că, în cazul în care o persoană juridică ce doreşte să achiziţioneze un teren agricol în Letonia ar fi controlată sau reprezentată de resortisanţi ai altor state membre, iar aceştia sunt nevoiţi să se înscrie ca rezidenţi în Letonia şi de a dovedi cunoaşterea limbii oficiale a acestui stat membru atât timp cât aceste condiţii nu se aplică cetăţenilor letoni este supusă unui tratament discriminatoriu.

De asemenea, în optica Curţii, articolul 14 din Directiva 2006/123 prevede că statele membre nu pot condiţiona accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia pe teritoriul lor de respectarea cerinţelor indicate de acesta ca fiind discriminatorii. În special, în conformitate cu punctul 1 al acestui articol, sunt interzise cerinţele discriminatorii bazate direct sau indirect pe cetăţenie, precum şi condiţia ca persoanele care deţin capitalul social sau membrii organului administrativ sau a celor de supraveghere să aibă reşedinţa pe teritoriul respectiv.

Astfel, reglementarea în discuţie în litigiul principal supus judecăţii Curţii implică o discriminare directă pe motiv de cetăţenie sau naţionalitate, ceea ce vine în contradicţie cu articolele 9, 10 şi 14 din Directiva 2006/123.

Art. 9 din Directivă este cât se poate de clar în privinţa regimului de autorizare a prestării unei anumite activităţi, limitarea printr-o autorizare prealabilă trebuind să îndeplinească cumulativ câteva condiţii pentru a putea fi impusă:

– Nu trebuie să fie discriminatorie pentru prestatorul în cauză.
– Autorizarea se justifică printr-un motiv imperativ de interes general.
– Obiectul urmărit nu poate fi atins printr-o măsură mai puţin restrictivă.

Nu trebuie uitat că prin această Directivă s-a urmărit tocmai eliminarea oricăror bariere în privinţa circulaţiei transfrontaliere a serviciilor, a libertăţii de stabilire a acestora în oricare dintre statele membre, acestea fiind esenţiale pentru o piaţă comună competitivă, creştere economică şi crearea de locuri de muncă.

Pentru claritate, redăm textul articolului 14 al Directivei amintit mai sus care este cât se poate de clar:

Statele membre nu condiţionează accesul la o activitate de servicii sau exercitarea acesteia pe teritoriul lor de oricare din următoarele cerinţe:

(1) cerinţe discriminatorii bazate direct sau indirect pe cetăţenie, sau, în cazul societăţilor, pe situarea sediului social, incluzând, în special:

(a) cerinţa de cetăţenie pentru prestator, personalul acestuia, persoanele care deţin capital social sau membrii organelor de administrare sau de supraveghere ale prestatorului;

(b) cerinţa ca prestatorul, personalul acestuia, persoanele care deţin capital social sau membrii organelor de administrare sau de supraveghere ale prestatorului să aibă reşedinţa pe teritoriul respectiv;

(2) interdicţia de a fi stabilit în mai mult de un stat membru sau de a fi înscris în registre sau în ordine sau asociaţii profesionale din mai mult de un stat membru;

(3) restricţii asupra libertăţii unui prestator de a alege între a se stabili cu titlu principal sau secundar, în special obligaţia prestatorului de a se stabili cu titlu principal pe teritoriul acestora, sau restricţii asupra libertăţii de a alege între stabilirea sub formă de agenţie, de sucursală sau de filială;

(4) condiţii de reciprocitate cu statul membru în care prestatorul este deja stabilit, cu excepţia condiţiilor de reciprocitate prevăzute de instrumentele comunitare în ceea ce priveşte energia;

(5) aplicarea de la caz la caz a unui test economic care constă în supunerea acordării autorizaţiei dovezii existenţei unei nevoi economice sau a unei cereri a pieţei, unei evaluări a efectelor economice potenţiale sau curente a activităţii, sau unei evaluări a adecvării activităţii în raport cu obiectivele planificării economice stabilite de autorităţile competente; această interdicţie nu se referă la cerinţele de planificare care nu vizează obiective economice, ci ţin de motive imperative de interes general;

(6) intervenţia directă sau indirectă a operatorilor concurenţi, inclusiv în cadrul organismelor consultative, în acordarea autorizaţiilor sau în adoptarea altor decizii ale autorităţilor competente, cu excepţia ordinelor şi asociaţiilor profesionale sau a altor organizaţii în calitate de autoritate competentă; această interdicţie nu vizează consultarea organizaţiilor precum camere de comerţ sau parteneri sociali în alte aspecte decât cererile individuale de autorizare, sau o consultare a publicului larg;

(7) obligaţia de a constitui sau participa la o garanţie financiară sau de a încheia o asigurare la un prestator sau organism stabilit pe teritoriul lor. Aceasta nu aduce atingere posibilităţii statelor membre de a solicita asigurare sau garanţii financiare în sine şi nici cerinţele referitoare la participarea la un fond colectiv de compensare, de exemplu pentru membrii ordinelor sau organizaţiilor profesionale; (8) obligaţia de a fi înscris în prealabil, pentru o anumită perioadă în registrele ţinute pe teritoriul acestora sau de a fi exercitat în prealabil acea activitate pentru o anumită perioadă pe teritoriul acestora.

Or, din analiza textului normativ intern care impune preemptorilor sau persoanelor “eligibile” a fi cumpărători condiţii de stabilire a sediului/reşedinţei pe teritoriul României cu cinci ani înainte de data înregistrării ofertei de vânzare a terenului agricol extravilan rezultă fără putinţă de tăgadă încălcarea interdicţiei prevăzute expres în art. 14 punctul 1 al Directivei 2006/2013.

Considerăm că, de lege ferenda, legiuitorul roman trebuie să armonizeze prevederile actuale ale Legii nr. 17/2014 cu normativa comunitară cât de curând posibil prin eliminarea condiţiilor discriminatorii pentru persoanele fizice străine sau persoanele juridice gestionate de asemenea persoane fizice, fără a mai aştepta pronunţarea unei hotărâri a Curţii în acest sens.

Adrian Stepan, CROWE România
Marco Posocco, CROWE România

Cuvinte cheie: , ,
Secţiuni/categorii: Articole, CJUE, Drept civil, SELECTED TOP LEGAL, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD