MAE. Ocuparea posturilor vacante pentru funcții de execuție | Proiect. UPDATE: Publicarea în Monitorul Oficial
23.03.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 290 din 23 martie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 338/2021 privind aplicarea prevederilor art. III alin. (11) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.

Condiţii pentru ocuparea posturilor prevăzute pentru funcții de execuție specifice MAE:
– persoana se bucură de toate drepturile politice și civile prevăzute în Constituția României;
– persoana are cetățenia română;
– cunoaște limba română, scris și vorbit;
– are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
– are capacitate deplină de exercițiu;
– îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor posturilor scoase la concurs;
– cunoaște cel puțin o limbă străină, potrivit cerințelor posturilor scoase la concurs;
– are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată prin act medical de specialitate;
– nu a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care l-ar face incompatibil cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

Concursul constă în parcurgerea următoarelor probe succesive:
– proba depunerii și selecției dosarelor;
– proba testului-grilă;
– proba interviului;
– proba scrisă;
– proba verificării dosarelor – confruntarea documentelor în original, prezentate în format fizic, cu cele depuse electronic;
– testarea medicală și psihologică și obținerea avizului ORNISS, pentru accesul la informațiile clasificate.

Anunțul privind posturile pentru care se organizează concurs, modalitatea de desfășurare a probelor de concurs, condițiile specifice de ocupare a posturilor și bibliografia de concurs se publică pe pagina de internet a MAE, cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data-limită de depunere a dosarelor de concurs.

Intrare în vigoare: 23 martie 2021

***

Miercuri, 24 februarie 2021, Ministerul Afacerilor Externe a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordin pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea şi desfăşurarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante prevăzute pentru funcții de execuție specifice în Ministerul Afacerilor Externe.

:: Proiectul
:: Referat de aprobare

 
Secţiuni: Content, Lege 9, Monitorul Oficial al României, Proiecte legislative, Varia (alte arii de practica) | Toate secţiunile
Cuvinte cheie:
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD