Secţiuni » Barouri
UNBR. INPPA. Barouri
Official partner: Uniunea Naţională a Barourilor din România

UNBR: Avocații din organele de conducere a profesiei de avocat au pozițiile rezervate în perioada când exercită demnități publice
26.02.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: UNBR+INPPA+Barouri
JURIDICE - In Law We Trust

Potrivit unei decizii interpretative a Consiliului Uniunii Naționale a Barourilor din România publicate de UNBR (Decizia nr. 119 din 29-30 ianuarie 2021) a fost clarificată situația în care un avocat, membru al organelor de conducere, exercită, cu caracter temporar, o demnitate publică în cadrul aparatului executiv, precum cea de ministru, secretar de stat etc., și funcția de prefect și subprefect, astfel:

Pe durata imposibilității temporare de exercitare a acestei calități de membru al unui organ colectiv de conducere, acestea vor funcționa prin numirea, pe perioada imposibilității de exercitare a mandatului, a unui supleant în persoana avocatului care a obținut numărul de voturi imediat următor ultimului membru ales în organul colectiv. În cazul în care există balotaj sau se constată că nu există membrii supleanți, Consiliul Baroului, la nivel local, respectiv, Consiliul UNBR, la nivel central va decide procedura de urmat.

La încetarea cauzei care determină imposibilitatea temporară de exercitare a funcției, se va relua activitatea în cadrul organelor de conducere din cadrul profesiei de avocat, dacă încetarea intervine în cursul mandatului, pentru restul de mandat rămas de exercitat. De aceasta se va lua act, după caz, de Consiliul Baroului sau de Consiliul U.N.B.R.

În cazul în care încetarea cauzei care determină imposibilitatea temporara de exercitare a funcției intervine după trecerea duratei mandatului suspendat, avocatul nu va avea dreptul să exercite alt mandat sau rest de mandat în virtutea mandatului suspendat.

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti