« Newsletter
Flux noutăţi
AnunţuriSistemul judiciarUNBR BarouriNotariatExecutoriUniversitariaInternaţionalJURIDICE.ro

Ziua protecției civile din România
28.02.2021 | Cristi DANILEȚ

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Cristi Danileț

Cristi Danileț

Pe 28 februarie, în fiecare an, aniversăm Ziua Protecţiei Civile din România. Este ziua în care, prin Decretul Regal nr. 468/1933, s-a aprobat „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive contra atacurilor aeriene”.

Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă arată că aceasta privește măsurile de prevenire și reducere a riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populației, bunurilor și mediului împotriva efectelor negative ale situațiilor de urgență, conflictelor armate și înlăturării operative a urmărilor acestora și asigurării condițiilor necesare supraviețuirii persoanelor afectate.

Din partea Ministerului de Interne, coordonarea în domeniul protecției civile se asigură de către Departamentul pentru Situații de Urgență. Asistența tehnică de specialitate se asigură, la nivel central, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la nivel local, de către inspectoratele județene și Inspectoratul pentru Situații de Urgență București Ilfov. Managementul protecției civile se asigură de către componentele Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Cetățenii se pot înscrie ca voluntari în serviciile de urgență. Au dreptul la despăgubiri pentru pagube create prin dezastre/război/intervenție de urgență. Au obligația: să aplice normele de protecție civilă stabilite de autorități, să anunțe la telefon 112 situațiile de urgență și descoperirea de muniție, să întrețină adăposturile, să aibă acasă trusă sanitară, rezerve de apă și alimente, să accepte evacuarea cerută de autorități.

Platforma națională FIIPREGĂTIT.RO este destinată pregătirii populației pentru situații de urgență. Aici se găsesc ghiduri pentru acordarea primului ajutor, intervenție în caz de ger/viscol, inundație, cutremur, alunecare de teren, avalanșă, furtună, tornadă, caniculă, incendiu, terorism, electricitate, accident nuclear, violență copii, violență domestică, furt de mașini, furt din locuință, furt din buzunare, manifestări sportive.

Avertizările și atenționările se transmit populației sub forma unor coduri: Codul verde, Codul galben, Codul portocaliu, Codul roşu. Semnalele acustice impun adăpostirea în locurile special convenite pentru astfel de situații. Le găsiți detaliate în aplicația de educație juridică pentru mobil „Lege-n-Dar”.

Sistemul RO-ALERT permite furnizarea unor atenționări pe telefoanele mobile aflate într-o anumite zonă. Este folosit în situații majore în care viața și sănătatea cetățenilor sunt puse în pericol, cum ar fi fenomene meteo extreme, inundații amenințătoare, atac terorist.

Judecător dr. Cristi Danileț

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: Legal Days, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD