« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
10 comentarii

Prohodul Educației la români
02.03.2021 | Matei LADEA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Matei Ladea

Matei Ladea

La 24 februarie 1960 debutează procesul lotului Noica-Pillat, apogeu al terorii regimului comunist la adresa intelectualilor. Despre modul în care proletariatul comunist a tratat educația, știința, intelectualitatea și pe cei ce s-au dedat la practici în disensiune cu orânduirea socialistă s-a scris și s-a citit insuficient, drept dovadă prezenta dezbatere.

Nu putem vorbi de pace cu un trecut rușinos dacă în Anno Domini 2021 opinia publică este consternată de respectarea regulilor și a legilor ce guvernează (sau ar trebui să) sistemul educațional universitar, însă nu ar trebui să ne mire democrația absurdului. Sunt indivizi cu pretenții care susțin că Pământul este plat. De ce nu li s-ar permite și studenților Facultății de Drept să copieze la examene în mod organizat, iar, odată prinși, să se sindicalizeze împotriva „Sistemului corupt” care ii asuprește?

S-a scris și se va mai scrie despre asperitatea pedepsei și proporționalitatea față de faptă, multă cerneală va curge în ton generic și lipsit de conținut despre sistemul educațional, vom trece în recensământ ultimii 30 de ani, politica, miniștrii și caracterul corpului profesoral. Ba chiar în lipsă de temă sau argumente, știm prea bine, juriștii, jurnaliștii și păreriștii vor ataca “la persoană”, căci colții-n carne se ascut. Dar filosofia din spatele fraudei și a reacției publicului cui o lăsăm?

Fraus omnia corrumpit. Ce este atins de fraudă nu este compromis? Este de mirare că elevii sau studenții încearcă uneori să fraudeze procesul examinator? Cel mai probabil toți ne-am gândit la asta la un anumit moment. Nu este, cum nu este nici faptul că elevii sau studenții prinși încearcă să se salveze. S-ar contesta și Gravitația de nu ne-ar pironi la sol. Ce este însă cu adevărat reprobabil este volumul atenției alocate subiectului și încercarea de subminare a fermității corpului academic.

Să alocam spațiu de dezbatere temei, să ne întrebăm dacă este justificată măsura, să mutăm atenția asupra calificărilor corpului profesoral și să ne agățăm de can-can-uri universitare este la fel de condamnabil ca însăși frauda. Filosofia din spatele reacției este blamabilă. Petiționarea pentru modificarea regulamentelor, a normelor și a legilor pentru a scăpa făptuitorii de urmări este damnabilă.

Atenția acordată celor ce își doresc să evolueze și să promoveze în însăși profesia Dreptului și a apărării Dreptății prin fraudă, prin manopere dolosive generând incomensurabilul cost social, acesta ar trebui să fie subiectul discuției și a oprobiului. În schimb, fraudatorii, prin „opinia publică”, primesc spațiu pentru linsaj mediatic la adresa arbitrilor, fapt care ne spune mai multe decât am vrea să recunoaștem despre filosofia din spatele fraudei, devenită normalitate.

Faptul că ne-a consternat reacția Facultății de Drept a Universității din București ar trebui să ne sperie. O reacție de altfel normală a ajuns sa ne împartă în tabere. Oare pentru că furtul intelectual nu e fraudă? Oare pentru că este doar un examen? Oare pentru că este Facultate și nu Barou, INM sau Rezidențiat? Oare pentru că sperăm, ba chiar ne așteptăm ca furtul mărunt să fie ignorat? Oare pentru că suntem într-un modus operandi al scurtăturilor și matrapazlâcurilor? Oare pentru că toate cele de mai sus formează o zeamă a micro- sau macro-fraudei ce ne înconjoară și ne permite să trecem prin viață ca gasca prin apă?

Am ajuns în punctul în care ne răzvrătim împotriva normalității, împotriva regulilor, împotriva perseverenței celor care respectă sistemul de învățământ, împotriva celor care fac efortul de a învăța, de a studia, de a cerceta, de a inova și de a-și aduce contribuția la evoluția Educației ca ocupație. În tot acest timp devalorizăm sistemul de învățământ, îl golim de conținut, degradăm calitatea profesiilor ce necesită studii superioare și ridicăm la rang de unică lege Contestația. Contestația rezultatului, contestația regulii, contestația legii, contestația normalității și a gravitației.

Prin exmatricularea celor 45 de studenți ce au fraudat în mod organizat sistemul de examinare Facultatea de Drept a Universității din București a redat valoare procesului educațional și rezultatului obținut de cei ce i-au fost studenți. În loc să ne mire și să ne consterneze, ar trebui să ne bucure acest punct de cotitură, întrucât ne redă speranța unei reforme a Învățământului. Într-o societate cu puternice repere populiste, curajul Facultății de Drept – UB demonstrează tărie de caracter și respect față de însuși sensul, scopul și misiunea corpului academic care educă aspiranții la profesii juridice.

Matei Ladea – mândru absolvent al Facultății de Drept a Universității din București

Cuvinte cheie: ,
Secţiuni/categorii: Life, Opinii, SELECTED TOP LEGAL, UNIVERSITARIA, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Au fost scrise până acum 10 de comentarii cu privire la articolul “Prohodul Educației la români”

  1. Fiind vorba despre drept trebuie să vorbim despre legalitatea mijloacelor de probă și despre proporționalitate – înainte de orice altceva. Deoarece suntem la Facultatea de Drept și nu la Facultatea de Etică. Totodată, și la Facultatea de Etică de-am fi, am fi – până la urmă – într-un stat de drept și nu stat de etică.

    Ca atare, nu prea înțeleg eu părerile exprimate mai ales pe pagini juridice, dedicate dreptului, dacă ele nu conțin mai ales o trimitere la jurisprudența instanțelor cu privire la legalitatea mijloacelor de probă și cu privire la proporționalitatea sancțiunii. Cui ajută astfel de păreri ce exclud din discuție chiar dreptul incident prioritar? Că trăim totuși în state de drept și discutăm totuși despre drept.

    Drept urmare, regret să observ doar un pasaj vag în toată opinia dumneavoastră despre reacții la fapte sancționate juridic:

    S-a scris și se va mai scrie despre asperitatea pedepsei și proporționalitatea față de faptă

    Dar redau eu măcar doar câteva pasaje din acea jurisprudență (*din comoditatea dată de faptul că motorul de căutare al CJUE e foarte bun am trimis la jurisprudența CJUE, aceasta nu înseamnă că am fi chiar în domeniul de aaplicare al dreptului Uniunii, dar jurisprudență analoagă găsim la nivelul CEDO și la nivelul CCR iar rațiunea e aceeași) ce ar trebui cunoscută și diseminată mai ales de cei care predau dreptul ca să nu mai poată fi posibilă ignorarea faptului că într-un stat de drept, membru CEDO și UE, nu mai poate să se afirme dogmatic Dura Lex, Sed Lex și cu atât mai mult nu se mai poate mai întâi discuta din punct de vedere etic, sau nu se mai poate susține că etica se aplică cu prioritate sau morala sau mai știu eu ce alte noțiuni – și aici mai ales când excludem să subliniem mai întâi dreptul cu adevărat incident care ar anihila orice regula contrară aplicată de orice facultate de drept și chiar de-ar fi unanimitate în rândul facultăților de drept (*nu înțeleg acest obiter dicta despre etică, moralitate acolo unde lipsește orice ratio decidendi aprioric cu trimitere la dreptul aplicabil prioritar):

    31 Cu toate acestea, principiul proporționalității se impune nu numai în ceea ce privește determinarea elementelor constitutive ale unei încălcări, ci și în ceea ce privește stabilirea regulilor referitoare la intensitatea amenzilor și la aprecierea elementelor care pot fi luate în considerare în vederea fixării acestora (Hotărârea din 31 mai 2018, Zheng, C‑190/17, EU:C:2018:357, punctul 40 și jurisprudența citată).

    32 În special, măsurile administrative sau represive permise de o legislație națională nu trebuie să depășească limitele a ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor urmărite în mod legitim de această legislație (Hotărârea din 31 mai 2018, Zheng, C‑190/17, EU:C:2018:357, punctul 41 și jurisprudența citată). (hotărâre CJUE ce a anihilat o legislație DURA LEX din România)

    sau

    38 Prin urmare, trebuie să se arate că norma în cauză în litigiul principal reflectă cerințele enunțate la punctele 35-37 din prezenta hotărâre, în sensul că impune instanței naționale să înlăture din procedura penală elementele de probă, precum interceptarea convorbirilor telefonice, care necesită o autorizare judiciară prealabilă în cazul în care această autorizație a fost emisă de o autoritate judiciară necompetentă.

    39 În consecință, dreptul Uniunii nu poate impune instanței naționale să înlăture aplicarea unei astfel de norme de procedură, chiar dacă utilizarea elementelor de probă colectate nelegal ar permite sporirea eficacității urmăririi penale permițând autorităților naționale să sancționeze, în anumite cazuri, nerespectarea dreptului Uniunii (a se vedea prin analogie, în ceea ce privește normele de procedură naționale care conferă autoritate de lucru judecat unei decizii judiciare, Hotărârea din 24 octombrie 2018, XC și alții, C‑234/17, EU:C:2018:853, punctul 53, precum și jurisprudența citată).

    40 În această privință, este lipsit de importanță faptul, subliniat de instanța de trimitere, că nelegalitatea săvârșită este determinată de caracterul imprecis al dispoziției tranzitorii de competență în discuție în litigiul principal. Astfel, cerința potrivit căreia orice restrângere a exercitării dreptului conferit de articolul 7 din cartă trebuie să fie prevăzută de lege presupune ca temeiul juridic care permite respectiva restrângere să fie suficient de clar și de precis (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 decembrie 2015, WebMindLicenses, C‑419/14, EU:C:2015:832, punctul 81). Este de asemenea lipsită de importanță împrejurarea că, în cazul unuia dintre cei patru inculpații din litigiul principal, numai interceptarea convorbirilor telefonice efectuată pe baza autorizațiilor acordate de o autoritate necompetentă poate să dovedească vinovăția acestuia și să justifice o condamnare. (hotărâre CJUE ce a anihilat o legislație DURA LEX din Bulgaria)

  2. Frauda e fraudă. Punct. Orice încercare de a relativiza frauda sau de a normaliza escrocheria este o josnicie mai mare decât frauda însăşi.
    Aceşte persoane nu au ce căuta în sistemul de justiţie.
    Un om care e dispus să fure la un examen fără consecinţe (am înţeles că era drept antic, roman), va fi mult mai înclinat să fure hotărâri judecătoreşti.
    Nicio milă, nicio compasiune.
    Apelurile publice la compasiune faţă de fraudatori sunt condamnabile.
    O atitudine foarte bună a Facultăţii. De mult aşteptată.

    • Sa ceri ca o fapta sa fie dovedita cu respectarea drepturilor fundamentale, se cheama drept neiluzoriu.

      Sa ceri ca o fapta, chiar dupa ce e dovedita, sa fie sanctionata proportional, se cheama drept corect.

      Sa ceri sa se respecte principiul egalitatii cand aplici sanctiuni pentru fapte similare, se cheama iar drept si chiar ratiunea pentru care inventaram dreptul.

      Sa ceri ca discutiile din partea unor facultati specializate in drept sa fie, mai ales, si inainte de toate, juridice, se cheama sa ceri sa se faca dreptate, nu morala.

      Sa stii ca exista mai multe standarde de morala, si ca morala e si mai relativa decat dreptul, se cheama sa fi citit pe bune cartile de specialitate aferente.

      Sa stii ca e iluzoriu sa porti discutii in contradictoriu pe morala cu cei specializati in drept, inseamna sa stii ce inseamna ultra vires.

      Sa ceri sa ti se respecte dreptul tau de a fi pe bune educat, garantat de chiar CEDO, se cheama sa stii drept aplicabil cu prioritate, si deci drept constitutional – anul I.

      Sa spui ca frauda e frauda!, ca si cum vorbim deja de o speta care a fost judecata definitiv si irevocabil care a stabilit ca fu frauda, cu termenul la CEDO epuizat si cu CEDO ce a declarat cererea inadmisibila, e sa faci eroare logica si sa te supui riscului de a fi nevoit sa platesti daune morale celor fata de care afirmi ca au fraudat desi – repet – inca nu s-au epuizat caile de atac aferente.

      E trist, e trist pentru ca sunt nevoita sa revin pe acest subiect ce pare ca nu e clar nici macar pentru persoanele specializate – adica juristi, nu non-juristi. Va dati seama cum ar fi sa stau eu acum sa caut pe HUDOC jurisprudenta CEDO pe dreptul la educatie si sa insist sa vorbim mai intai despre acest aspect inainte sa spunem: frauda e frauda!?

      Sau sa reiterez ce inseamna sanctiune proportionala cu fapta?

      Sau sa explic, inca o data, ca fapta nu exista din punct de vedere juridic daca nu e dovedita juridic in conformitate cu standardele impuse de drepturile fundamentale? Si ca acest aspect e esential ca sa ne pazeasca de arbitrariu, si deci de vointa unui om pentru ca asa s-a trezit el?

      Adica aceste aspecte ar trebui sa fie evidente mai ales pentru cei care predau dreptul viitoarelor generatii si astfel macar sa se abtine de la a face astfel de declaratii pana nu avem o pronuntare definitiva si irevocabila – mai ales ca sunt judecatori morali in propria cauza actionand astfel!

      De ce nu se poate admite ca pentru a se respecta dreptul neiluzoriu se putea da un comunicat in care se afirma: „45 de studenti sunt presupusi a fi fraudat un examen. Am considerat ca singura sanctiune proportionala e excluderea. Au dreptul sa conteste masura in X zile. Pana atunci, aplicand cutare regula, ii vom suspenda. Au dreptul sa conteste, in conformitate cu regula Y, inclusiv suspendarea. Semnat: Facultatea de Drept, cu regret pentru situatia descoperita, si vom reveni cu analize morale (pentru ca se pare ca nu reusim fara) dupa ce speta va fi solutionata definitiv”

      Si de ce nu se poate admite ca reactia publicului vine mai ales ca reactie la modul in care a ales sa reactioneze Facultatea de Drept?

      Inca mai sper in drept inainte de toate, si in discutii mai ales despre drept pe pagini dedicate dreptului, fara sa fiu judecata moral – de persoane ce nu sunt nici macar specializate in morala (Alasdair MacIntyre sa ma salveze!) – pentru ca le fac!

      Insist sa consider ca discutiile despre moralitate – realizate de persoane specializate in moralitate – sunt cel mult obiter dicta. La fel si caracterizarile care sunt implicit tot discutii morale.

      • Faptele de fraudă la examinare sunt dovedite şi necontestate.
        Au fost chiar admise de către studenţi.
        Şi eu am primit cereri online de la studenţii delincvenţi pentru a oferi soluţii în apărarea lor, bazându-mă pe experienţa străină. I-am refuzat cu scârbă.
        Niciunul nu a tăgăduit că a furat, ci doar doreau să găsească şmecherii pentru a scăpa de pedeapsă.
        Plagiatorii şi fraudatorii la examinare sunt incompatibili cu cerinţele de onorabilitate şi demnitate aferente profesiilor juridice.
        În anii trecuţi au existat şi procurori prinşi cu tehnică de comunicaţii pentru fraudare examene de promovare. Unii sunt în închisoare şi acum, cred.
        În ce priveşte proporţionalitatea, eu găsesc că exmatricularea se potriveşte perfect faptei. Cei care au primit burse sau au intrat pe locuri fără plată ar trebui să achite contravaloarea educaţiei.
        Ceea ce au făcut este atât ilegal cât şi imoral.
        Este regretabilă apologia perpetuă făcută în favoarea fraudatorilor şi această relativizare gen propagandă rusească, „drepturile omului”, etc. de tipul „Toţi furăm, toţi suntem hoţi”, „Ia uite la ăia cum fură, noi de ce să nu furăm”.
        De bine de rău, Facultatea de Drept din Bucureşti e cea mai bună din România şi are tot dreptul să-şi protejeze integritatea academică.
        Frauda la examene este de neiertat. Expune un caracter hoţesc, un caracter lipsit de demnitate.
        Aşa că nu mai da citate savante. Aici avem un furt, nu există ambiguităţi nici legale, nici morale.
        Sunt pungaşi, găinari.
        În Europa, pedepsele sunt mult mai aspre ca la noi. Aşa ceva nu se tolerează niciodată.

        • Ma voi opri la primele dumneavoastra fraze care fac erori logice ce stiu ca – atunci cand doriti – le puteti detecta si singur:

          Faptele de fraudă la examinare sunt dovedite şi necontestate.
          Au fost chiar admise de către studenţi.

          Detectarati erorile?

          „Dovedite” inseamna dovedite in conformitate cu drepturile fundamentale incidente? Nu neaparat. De ce nu spuneti pana la capat, pentru ca eu despre drepturi fundamentale incidente discutam anterior? Spuneti, va rog: Faptele au fost dovedite cu respectarea drepturilor fundamentale incidente referitor probe. Puteti spune asta? Nu puteti. Si aici avem greseala.

          Spuneti: Au fost chiar admise de studenti.

          DAR nu spuneti: Au fost chiar admise de studenti, si fiind admise de studenti inseamna ca putem renunta la orice critica din perspectiva juridica cu privire la proportionalitate sanctiune fapte chiar si recunoscute.

          Asta nu spuneti. Pentru ca ar fi incorect juridic sa afirmati ca doar pentru ca cineva recunoaste, atunci ii dispar drepturile ce trebuiau sa-i fie respectate si garantate ex officio intr-un stat de drept. De aceea si pana si acordul de recunoastere a vinovatiei trebuie verificat – de cine? – de o instanta.

          Vedeti? nu spuneti pana la capat frazele ce ar trebui sa fie afirmatii din perspectiva juridica pentru ca suntem pe un site juridic si discutam drept.

          De ce nu spuneti? Pentru ca probabil asa s-ar fi detectat foarte simplu eroarea logica pe care stiu ca aveti capacitatea sa o detectati si dumneavoastra.

          Nu continui pentru ca atunci cand observ ca persoane respectabile fac erori logice atat de evidente, sunt sanse mari ca sa nu mai avem prezenta buna-credinta. Si atunci dialogul e iluzoriu pentru ca devine evident ca nu mai e prezenta o aparenta obiectivitate sau lipsa de partialitate.

          Admit ca daca au recunoscut toti cei 45, nu vor putea cere daune morale pentru afirmatia ca au fraudat.

          • Ok, când spui că fac erori logice, trebuie să menţionezi ce eroare logică am făcut. Altfel pui o concluzie fără motivare şi îmi răpeşti dreptul de a te contrazice.
            De fapt, lipsa de motivare este pecinginea juristului nostru.
            El doar spune dar nu ştie să justifice.

            Faptele din scandalul „Fraudă la examinare” sunt fapte flagrante, vădite, indubitabile, dovedite conform standardului „dincolo de orice îndoială”.
            Ca să nu mai spun că aici nu avem proces penal pentru a aplica acest standard. Dar de dragul discuţiei…

            Atunci când făptaşii recunosc faptele, nu se mai discută de „dovedire”, judecătorul (aici conducerea facultăţii) consideră acuzaţiile ca fiind recunoscute, faptele ca fiind stabilite.
            Normal că studenţii s-au grăbit să recunoască frauda, sperând că vor beneficia de clemenţă.

            Când invoci drepturile fundamentale, trebuie să menţionezi clar la ce te referi. Din nou mă simt frustrat de dreptul de a replica deoarece habar nu am la ce drepturi fundamentale te referi. Doar spunerea fără motivare este concluzivă, doar vorbe-n vânt.

            Întotdeauna când mă critici, e bine să critici ce am spus, nu ce nu am spus.
            Atunci când te arunci în ipoteze, e bine să formulezi ipoteza mai întâi şi apoi să spui că-ţi aparţine şi că de fapt tu critici propriile tale gânduri, nu ale mele.
            Asta e o tactică destul de primitivă de argumentare. Inventezi o afirmaţie, care vine din capul tău, mi-o atribui mie şi apoi te agiţi s-o critici. E tehnica „omul de paie”.

            Apoi, mergi mai departe. După ce ai creat un om de paie alcătuit din paiele din capul tău, tragi concluzia că omul de paie e de rea-credinţă şi că dialogul e „iluzoriu”, lipsit de obiectivitate şi lipsit de imparţialitate.

            Corect. Printr-un raţionament greşit, ai ajuns totuşi la concluzia corectă, care este următoarea:
            Când vorbeşti cu vocile din capul tău, dialogul este iluzoriu, subiectiv şi parţial.

            Mă simt flatat că am devenit o voce care trăieşte în capul tău, dar să ştii că eu exist şi în realitate şi dacă vrei să dialoghezi cu mine, am un număr de telefon şi chiar email.
            Nu e nevoie să visezi la mine cu ochii deschişi şi să imaginezi dialoguri cu mine despre drept.

            Iar ca fraudatorii să aibă tupeul să spusă că sunt defăimaţi e culmea nesimţirii. Nu există dreptul fraudatorilor DE A NU FI NUMIŢI şi repudiaţi public ca infractori.
            Doar persoanele onorabile au dreptul la onorabilitate.
            Chiar reabilitaţi, infractorii rămân infractori toată viaţa.
            Sau, mă rog, delincvenţi-fraudatori, tot aia.

            Frauda academică este extrem de gravă, pentru că pe lângă încălcarea legii, are o componentă de josnicie morală, greu de şters.

  3. Radu RIZOIU spune:

    Sunt perfect de acord cu ce spune doamna Mazilu-Babel! Morala nu este drept (deși încă mă întreb ce caută art. 11 în Codul civil sau art. 53 în Constituție); dreptul este despre justiție nu despre dreptate (deși mă întreb dacă proporționalitatea nu este o „emanație” a echității). Tot din această cauză sunt încredințat că orice discuție în „cheie” juridică înainte să avem o soluție definitivă („cale de atac declarată inadmisibilă la CEDO”) din partea celor implicați ar fi lipsită de onestitate.
    Dar mă întreb și eu, ca omul care nu prea știe jurisprudența relevantă pe art. 10 CEDO, de ce nu se pot face comentarii morale despre o situație de actualitate? Sau cum am putea (oare?) să interzicem dialogul pornit pe anumite forumuri publice (rețele de socializare) de către „cealaltă parte”? Eu, cel puțin, am ales să nu discut despre drept (deși mă întreb dacă o discuție despre reguli nu este și despre preeminența dreptului sau „supremația legii” ori „statul de drept” cum au înțeles europenii de pe Continent să traducă). Ce aceea întrebarea pusă de mine a fost dacă pornim de la aceleași valori (și nu, nu am încercat să justific o decizie administrativă încă nedefinitivă) pentru a putea apoi construi un set de reguli acceptabile de către majoritatea celor implicați (inclusiv proporționalitatea). Dacă veți compara Regulamentul în vigoare al Facultății (ăla care este contrat UE și CEDO) și cel modificat în iulie 2020 (de către subsemnatul) dar neintrat în vigoare (la insistența reprezentanților studenților), veți observa că s-au implementat toate „dorințele” din comentariul de mai sus. Nu s-a putut însă trece peste alt text „de lege”: „neretroactivitatea” unui text neintrat în vigoare…
    Doriți să discutăm despre dreptul „aplicabil cu prioritate”? Oferiți-vă să formulați cerere de interpretare prejudicială la CtEDO pentru cei nedreptățiți și să vedem ce ne spune „la bouche de la loi”.
    Până atunci, va rămâne întrebarea despre morală și valori. Pentru că în lipsa lor, absolut orice stat va fi un stat de drept pentru că, nu-i așa, dreptul (pozitiv) este produsul (instituțiilor) statului. Iar atunci CEDO și-ar pierde rațiunea de a fi, cea exprimată în preambulul Convenției de la Roma…

    • Dreptul civil trebuie interpretat in conformitate cu celelalte garantii si trebuie, mai ales, evitata analogia in malam parte mai ales ca stim experienta cu dreptul consumatorilor.

      Doar pentru ca exista niste notiuni in fiecare ramura a dreptului ce ar invita la considerente ce ar parea prima facie ca sunt de natura pur morala, nu inseamna ca putem sustine ca o lege ce pare dura (adica in limbaj juridic: o lege ce impune o sanctiune disproportionata prin raportare la fapta si la criteriile obiective stabilite ca fiind necesar a fi avute in vedere) trebuie sa fie in continuare aplicata pentru ca e lege si ca nu o putem critica si ca nu ii putem conferi o interpretare in acord cu principiul proportionalitatii, si ca astfel nu trebuie – mai ales – sa ne concentram pe analiza proportionalitatii si a implicatiilor aferente.

      (La fel cum nici nu are cum sa insemne ca mai intai discutam moral, si cu preponderenta moral, noi – juristi specializati in drept si deloc specializati in morala – desi nici macar nu epuizaram o prima cale de atac in Justitie)

      Aceasta e diferenta majora dintre statul legalist si statul de drept. In statul legalist se putea spune fara niciun DAR, ca Dura Lex, Sed Lex. In statul de drept exista mecanisme ce permit corectarea lui Dura Lex inainte de interventia legiuitorului ce uneori pare mai lent ca Judecata de Apoi (iar e jurisprudenta CJUE si CEDO enorma pe acest aspect). Plus ca am putea avea surpriza sa descoperim ca doar aparent avem o Lex Dura. Pentru ca Lex, intr-un stat de drept, doar aparent e formata numai din regula ce stabilea exmatricularea)

      Consider ca in statul de drept nu ne mai putem pitula nedreptatea (din facerea de dreptate), adica faptul ca simtim disproportia, dupa Dura Lex. Instantele – ele mai ales – nu mai au scuza aceasta de cand cu art. 20 si art. 148 din Constitutie. Iar cand suntem clar in domeniul dreptului Uniunii, aceasta scuza nu mai e posibila nici entitatilor publice ce par a fi o emanatie a statului – aici inclusiv Facultatea de Drept a Universitatii Bucuresti (a se vedea obligatia Costanzo si chiar o cauza ajunsa pe rolul CJUE impotriva Facultatii de Drept din Sibiu).

      De acolo si uimirea mea sa observ ca incheiati un articol cu aceasta dogma Dura Lex, Sed Lex.

      V-as fi comentat la articolul dumneavoastra, domnule profesor, dar acolo nu sunt permise comentariile (stiu ca nu are legatura cu vreo cenzura, dar faptic asa este) si am comentat unde am putut, vazand o legatura intre subiecte.

      Multumesc pentru dialog,
      Mihaela

    • Păi studenţii fraudatori au încălcat legea, nu morala.
      Frauda la examinare este ilegală.
      Discuţiile despre moralitate, în contextul fraudei, sunt cireaşa de pe tort. Adică nu sunt doar infractori, ci avem infracţiuni de turpitudine morală, cele mai grave.
      Studenţii la drept sunt campionii dreptăţii. Când campionii sunt, de fapt, hoţi… ei nu au dreptul să fie studenţi.
      Facultatea de Drept este o şcoală a campionilor dreptăţii, nu este o şcoală de hoţi.
      Au greşit şcoala.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD