« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale [art. 155 alin. (1) Cod penal]. Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale, lex tertia și interpretarea prin analogie în defavoarea persoanei acuzate
04.03.2021 | Cătălin ONCESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Cătălin Oncescu

Cătălin Oncescu

I. Decizia nr. 297/2018 a Curții Constituționale – decizie simplă, interpretativă sau „interpretabilă”?

Potrivit dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal (intrate în vigoare la 1 februarie 2014), cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act de procedură în cauză. Fiind învestită printr-o excepție de neconstituționalitate care viza aceste dispoziții, Curtea Constituțională a pronunțat  Decizia nr. 297/2018[1] prin care a stabilit următoarele:

Admite excepția de neconstituționalitate (…) și constată că soluția legislativă care prevede întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea ”oricărui act de procedură în cauză”, din cuprinsul dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, este neconstituțională.”

Prin urmare, după publicarea deciziei, art. 155 alin. (1) Cod penal a dobândit următoarea formă care, așa cum se poate observa, nu mai are niciun sens:

(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea.

De aceea, pentru a fi interpretate, înțelese și aplicate, dispozițiile actuale ale art. 155 alin. (1) Cod penal trebuie raportate la Decizia nr. 297/2018 care, la rândul ei, trebuie interpretată. Altfel spus, analizând Decizia nr. 297/2018 în integralitatea sa (considerente și dispozitiv), opinia noastră este aceea că nu avem de-a face nici cu o decizie „simplă”, dar nici cu o decizie „interpretativă”.

Dacă ar fi fost o decizie „simplă”, Curtea Constituțională ar fi consemnat simplu și clar în dispozitiv că dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal sunt neconstituționale.

Pe de altă parte, dacă ar fi fost o decizie „interpretativă”, nu ar mai fi fost necesar să avem în vedere atât dispozitivul, cât și considerentele hotărârii (așa cum se poate observa din analiza jurisprudenței și a doctrinei, sunt extrem de multe trimiteri către considerente, diferitele interpretări vizând în principal doar această parte a deciziei). Iar în cuprinsul considerentelor, nu poate fi identificat niciun paragraf în conținutul căruia să fie interpretată de Curtea Constituțională sintagma „oricărui act de procedură în cauză” sau soluția legislativă declarată neconstituțională. Dacă ar fi fost oferită o interpretare de către curte, cu siguranță am fi regăsit una dintre următoarele formulări:

– prin sintagma „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul art. 155 alin. (1) Cod penal se înțelege „actul care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal”;

– sintagma „oricărui act de procedură în cauză” din cuprinsul art. 155 alin. (1) Cod penal este constituțională numai în măsura în care „îndeplinirea actului de procedură este însoțită și de comunicarea actului către suspect sau inculpat”.

– „soluţia legislativă cuprinsă în 155 alin. (1) din Codul penal este constituțională numai în măsura în care se referă la îndeplinirea unor acte de procedură care, în mod obligatoriu, au fost comunicate suspectului sau inculpatului”.

De aceea, opinia noastră este aceea că Decizia nr. 297/2018 este una „interpretabilă”, deoarece Curtea Constituțională nu oferă o interpretare soluției legislative declarate neconstituționale, ci lasă cititorul să aplice propriile raționamente logico-juridice, prin raportare atât la dispozitiv, cât și la considerentele deciziei.

Prin urmare, Decizia CCR nr. 297/2018 trebuie interpretată de practicienii dreptului pentru a fi înțeles mesajul transmis de instanța de contencios constituțional, dat fiind că acesta nu este unul clar și direct. Poate, din acest motiv, există și cele două opinii contradictorii:

(i) cursul prescripţiei răspunderii penale nu se mai întrerupe, având în vedere că art. 155 alin. (1) din Codul (fără sintagma „oricărui act de procedură în cauză”) nu mai poate fi aplicat;

(ii) cursul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe dacă actul de procedură a fost comunicat suspectului sau inculpatului [aplicându-se așadar soluția legislativă prevăzută de art. 123 alin. (1) din Codul penal anterior].

Mărturie a faptului că avem de-a face cu o decizie „interpretabilă” sunt și sesizările transmise către Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a solicitatat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a unor chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, ca urmare a Deciziei CCR nr. 297/2018. Este adevărat că Înalta Curte de Casație și Justiție (prin Decizia nr. 5/2019[2]) a refuzat în mod elegant să se pronunțe, sesizările fiind respinse ca inadmisibile, însă simplul fapt că instanțe din România[3] au formulat aceste sesizări dovedește că suntem în prezența unei decizii „interpretabile”.

Din punctul nostru de vedere, aceasta nu este prima (și cu siguranță nu va fi nici ultima) decizie „interpretabilă” pronunțată de Curtea Constituțională. Avem, spre exemplu, Decizia nr. 257/2017[4] prin care s-a stabilit că sintagma „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)” din cuprinsul art. 21 alin. (1) Cod procedură penală este neconstituţională. Pe scurt, potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (1) din Codul de procedură penală, introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile, în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1) Cod de procedură penală. Iar acest termen prevăzut de art. 20 alin. (1) este „până la începerea cercetării judecătoreşti”.

Nici în această situație, Curtea Constituțională nu a oferit o interpretare textului art. 21 alin. (1) sau sintagmei „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)”, iar forma art. 21 alin. (1) Cod procedură penală, rămasă după eliminarea sintagmei „în termenul prevăzut la art. 20 alin. (1)”, este următoarea: „Introducerea în procesul penal a părţii responsabile civilmente poate avea loc, la cererea părţii îndreptăţite potrivit legii civile”. Practic, dacă acceptăm că aceasta este forma finală, fără a interpreta și considerentele Deciziei nr. 257/2017, s-ar ajunge la o situație și mai gravă decât cea anterioară declarării neconstituționalității.

Însă, în urma interpretării Deciziei nr. 257/2017 (în integralitatea sa), s-a ajuns la concluzia unanimă că partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal cel mai târziu în cursul procedurii camerei preliminare, asigurându-se astfel respectarea dreptului său la apărare prin opțiunea de a formula cereri şi excepţii cu privire la legalitatea sesizării instanţei, legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală.

La fel ca și în cazul Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională nu a oferit o interpretare clară textului, singura soluție fiind aceea ca decizia să fie interpretată. De aceea, considerăm că trebuie făcută în mod clar distincția între următoarele noțiuni:

– interpretare pe care o oferă Curtea Constituțională prin decizie;

– interpretare pe care practicienii dreptului o oferă deciziei Curții Constituționale.

Comparativ, Decizia CCR nr. 405/2016[5] (care a vizat infracțiunea de abuz în serviciu) este una ”interpretativă” deoarece s-a arătat în mod clar că prin sintagma „îndeplineşte în mod defectuos” din cuprinsul textelor legale analizate se înţelege „îndeplineşte prin încălcarea legii”. La fel, prin Decizia CCR nr. 508/2014[6] s-a arătat că dispoziţiile art. 159 alin. (3) Cod penal sunt constituţionale „în măsura în care se aplică tuturor inculpaţilor trimişi în judecată înaintea datei intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depăşit”. Sau, prin Decizia CCR nr. 651/2018[7] s-a constatat că „soluţia legislativă cuprinsă în art. 4 din Codul penal, care nu asimilează efectele unei decizii a Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme de incriminare cu cele ale unei legi penale de dezincriminare, este neconstituţională”.

Revenind la Decizia CCR nr. 297/2018, care vizează dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal, având în vedere că aceasta este o decizie ”interpretabilă”, problema care se pune este aceea de a stabili care dintre cele două interpretări contradictorii, enunțate mai sus, este cea corectă.

II. Lex tertia

Analizând considerentele Deciziei nr. 297/2018, se observă că motivarea oferită de Curtea Constituțională este cuprinsă de paragrafele 19 – 34, la final regăsindu-se următoarea concluzie:

34. Având în vedere considerentele mai sus arătate, Curtea constată că soluția legislativă anterioară, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969, îndeplinea condițiile de previzibilitate impuse prin dispozițiile constituționale analizate în prezenta cauză, întrucât prevedea întreruperea cursului prescripției răspunderii penale doar prin îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuia comunicat, în cauza în care persoana vizată avea calitatea de învinuit sau inculpat.”

Raportându-se la considerente deciziei Curții Constituționale, una dintre cele două interpretări contradictorii oferite de practicienii dreptului a fost aceea că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal actual trebuie interpretate, înțelese și aplicate prin preluarea „soluției legislative anterioare, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969”, deoarece așa ar fi spus chiar Curtea Constituțională.

Or, această interpretare nu conduce decât la combinarea normelor penale actuale cu cele anterioare, fiind încalcată în mod evident o hotărâre precedentă a Curții Constituționale, respectiv Decizia CCR nr. 265/2014[8]. Amintim că, potrivit acestei decizii, instanța de contencios constituțional a subliniat foarte clar că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile şi nicio autoritate nu poate ignora înţelesul constituţional astfel stabilit.

Mai rău decât atât, așa cum vom arăta la punctul următor, interpretarea la care facem referire nici măcar nu „compune” o lege penală mai favorabilă persoanei acuzate, ci evident defavorabilă. Iar ideea că nu este permisă combinarea prevederilor din legi succesive pentru a fi creată o „lege penală mai favorabilă”, dar combinarea ar fi admisă pentru a fi obținută o „lege penală mai defavorabilă” este atât de greșită fundamental, încât o excludem de plano.

De altfel, prin considerentele Deciziei nr. 265/2014, Curtea Constituțională a arătat că în general nu se pot combina prevederi din vechea și noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art. 61 din Constituția României, ar permite judecătorului să legifereze. Amintim că art. 61 din Constituție arată că Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Și așa cum se poate observa, respectiva interpretare a dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal are exact acest rezultat: prin combinarea prevederilor legale actuale cu cele anterioare, s-a ajuns la crearea unei lex tertia. Practic, este ca și cum am admite că instanța de contencios constituțional a interzis în 2014 combinarea prevederilor legi penale succesive, dar în 2018 s-ar fi răzgândit și a spus că este permisă cu privire la întreruperea cursului prescripţiei răspunderii penale.

Exemplu concret: această interpretare a Deciziei CCR nr. 297/2018 conduce către ideea că întreruperea cursului prescripției se realizeaza prin aplicarea normelor Codului penal vechi (îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului), dar se consideră ca termenul prescripției speciale este oferit de Codul penal actual (termenele depășite cu încă o dată vor fi socotite îndeplinite).

În esență, respectiva interpretare permite ca normele penale actuale să fie grefate cu o soluție legislativă prevăzută de normele penale anterioare; or, exact această chestiune a fost interzisă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 265/2014.

De aceea, este mai mult decât evident că Decizia nr. 297/2018 nu poate fi interpretată în sensul că art. 155 alin. (1) din Codul penal trebuie interpretat, înțeles și aplicat prin intermediul „soluției legislative anterioare, prevăzută la art. 123 alin. 1 din Codul penal din 1969”, deoarece se creează o lex tertia care încalcă jurisprudența precedentă a Curții Constituționale (Decizia nr. 265/2014). Și, așa cum a ținut să sublinieze Curtea Constituțională prin această decizie anterioară, „nicio autoritate nu poate ignora înţelesul constituţional astfel stabilit”. Deci, nici măcar Curtea Constituțională nu avea posibilitatea să invite practicienii dreptului să interpreteze Decizia nr. 297/2018 în sensul de a combina prevederi din legile succesive privind Codul Penal.

III. Interpretarea legii penale nu se poate realiza în defavoarea persoanei acuzate

Prin Decizia nr. 297/2018, Curtea Constituțională a statuat că prescripția aparține dreptului penal material (parag. 25). Iar la acest moment, având în vedere pasivitatea legiuitorului, este cert că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal trebuie supuse unei interpretări extinse, mult mai complexă decât o interpretare normală a unui text de lege clar, complet și neechivoc.

Așa cum am arătat mai sus, fiind invocate anumite paragrafe din considerentele Deciziei CCR nr. 297/2018, există cele două interpretări contrare:

(i) cursul prescripţiei răspunderii penale nu se mai întrerupe, având în vedere că soluția legislativă cuprinsă de art. 155 alin. (1) Cod penal a fost declarată neconstituțională;

(ii) cursul prescripţiei răspunderii penale se întrerupe dacă actul de procedură a fost comunicat suspectului sau inculpatului (aplicându-se soluția legislativă prevăzută de Codul penal anterior).

Este lesne de observat că a doua interpretare este clar defavorabilă persoanei acuzate (in malam parte), dat fiind că prescripţia răspunderii penale nu mai intervine la împlinirea termenelor generale de prescripție stabilite de art. 154 alin. (1) Cod penal.

Mai mult decât atât, a doua interpretare se realizează prin metoda analogiei. Așa cum s-a arătat în doctrină[9], interpretarea legii penale prin analogie este acea metodă prin care interpretul stabilește voința legiuitorului exprimată în norma penală interpretată cu sprijinul altei norme penale ce reglementează un caz asemănător cu cel descris de norma interpretată, dar care nu este la fel de clară (de similibus ad similia).

Mai precis, analogia aplicată la cazul analizat se realizează prin interpretarea dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal actual cu sprijinul altei norme penale ce reglementează un caz asemănător cu cel descris de norma interpretată [respectiv, art. 123 alin. (1) Cod penal 1969], dat fiind că dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal nu mai sunt la fel de clare ca urmare a intervenției Deciziei CCR nr. 297/2018.

Însă, așa cum bine se cunoaște, analogia în defavoarea inculpatului (analogia in malam parte) este unanim considerată ca fiind inadmisibilă (principiul legalităţii se opune întotdeauna aplicării legii penale prin analogie)[10]. Rezultă astfel că cea de-a doua interpretare, care folosește metoda analogiei, este clar nelegală.

În susținerea celor de mai sus, dorim să facem trimitere și la jurisprudența Curții europene a Drepturilor Omului care interzice, de principiu, interpretarea în defavoarea persoanei acuzate, fiind oferit chiar exemplul analogiei. Astfel, în cauza Kokkinakis c. Greciei[11], Curtea a subliniat că articolul 7 parag. 1 din Convenție nu se limitează doar la interzicerea aplicării retroactive a legii penale în dezavantajul unui acuzat. Pe lângă această regulă, articolul 7 parag. 1 din Convenție încorporează și principiul conform căruia legea penală nu trebuie interpretată și aplicată în detrimentul acuzatului, de exemplu prin analogie. Iar aceste concluzii ale Curții europene pot fi identificate și în alte cauze: Scoppola c. Italei (Nr. 2)[12], Coeme ș.a. c. Belgiei[13], Sud Fondi SRL ș.a. c. Italiei[14] și Achour c. Franței[15].

Prin urmare, a considera că Decizia CCR nr. 297/2018 invită organele judiciare să aplice o soluție legislativă anterioară, prin analogie, este o interpretare vădit greșită a acestei hotărâri a Curții Constituționale, deoarece ar încălca regula potrivit căreia analogia in malam parte este interzisă. Una este ca legiuitorul să stabilească în mod clar și neechivoc cum trebuie aplicate anumite norme penale și cu totul altceva este să considerăm că Decizia nr. 297/2018 ar reprezenta o interpretare prin analogie a normelor art. 155 alin. (1) Cod penal. Deci, este exclus să considerăm că Decizia nr. 297/2018 oferă posibilitatea ca norme penale sau soluții legislative regăsite în Codul penal anterior să fie aplicate tale quale, prin analogie în defavoarea persoanei acuzate.

Evident, odată ce legiuitorul va pune în acord dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal cu normele Constituției României, nu se va mai discuta despre o interpretare atât de complexă a acestor norme și nici despre o interpretare a Deciziei CCR nr. 297/2018. Însă, până la acel moment, orice interpretare trebuie realizată în favoarea persoanei acuzate și, sub nicio formă, vechile dispoziții ale Codului penal nu pot fi aplicate prin analogie.

În concluzie, raportat la cele de mai sus, având în vedere că Decizia CCR nr. 297/2018 este una „interpretabilă”, apreciem că interpretarea acesteia nu se poate realiza pentru a fi creată o lex tertia prin combinarea normelor penale actuale cu anumite norme penale precedente. Totodată, nici nu se poate considera că instanța de contencios constituțional oferă practicienilor dreptului posibilitatea de a aplica prin analogie norme sau soluții legislative prevăzute de Codul penal anterior, câtă vreme această analogie este în defavoarea persoanei acuzate (fiind clar încălcat principiul legalității). De aceea, până la o intervenție a legiuitorului asupra dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal, singura interpretare legală a Deciziei CCR nr. 297/2018 și, implicit a normelor art. 155 alin. (1) Cod penal actual, este aceea că nu mai există cauza de întrerupere a cursului prescripţiei răspunderii penale. O interpretare contrară a Deciziei CCR nr. 297/2018 ar conduce la crearea unei lex tertia si la o interpretare prin analogie in malam parte.

IV. Posibile explicații privind lipsa de reacție a legiuitorului

Dorim să subliniem că nu excludem posibilitatea ca, odată ce legiuitorul va interveni, dispozițiile art. 155 alin. (1) din Codul penal să dobândească următoarea formă:

„(1) Cursul termenului prescripţiei răspunderii penale se întrerupe prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat suspectului sau inculpatului în desfăşurarea procesului penal.”

La fel de bine, nu excludem nici posibilitatea ca viitoarele dispoziții ale art. 155 alin. (1) Cod penal să dobândească altă formă. Spre exemplu, chiar dacă soluția legislativă anterioară preciza că întreruperea intervine „prin îndeplinirea oricărui act care, potrivit legii, trebuie comunicat”, observăm că aceasta nu înseamnă neapărat că actul (chiar dacă a fost îndeplinit de organele judiciare și trebuie comunicat, potrivit legii) a și fost efectiv comunicat persoanei în cauză.

De altfel, aceasta este și problema care a condus la pronunțarea Deciziei CCR nr. 297/2018, în sensul că a fost declarată neconstituțională soluția legislativă actuală care prevedea întreruperea cursului termenului prescripției răspunderii penale prin îndeplinirea „oricărui act de procedură în cauză”, chiar și atunci când nu era comunicat (parag. 28: „A accepta soluția contrară înseamnă a crea, cu ocazia efectuării unor acte procedurale care nu sunt comunicate suspectului sau inculpatului și care au ca efect întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, pentru persoana în cauză o stare de incertitudine perpetuă.”).

De aceea, apreciem că trebuie ținut cont și de faptul că soluția legislativă anterioară ce constă în „îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat” [regăsită în art. 123 alin. (1) Cod penal 1969] nu echivalează automat cu „îndeplinirea unui act care, potrivit legii, trebuie comunicat și a fost efectiv comunicat”. Nimic nu oprește legiuitorul să ofere garanții suplimentare celor la care Curtea Constituțională face trimitere, odată ce vor fi modificate dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal.

Apoi, în parag. 24 al Deciziei nr. 297/2018, Curtea Constituțională a subliniat că „întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale devine eficientă, producându-și efectele, într-o manieră completă, doar în condițiile existenței unor pârghii legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție”. Prin urmare, plecând de la această cerință, legiuitorul trebuie să se asigure în primul rând că aceste pârghii legale există în cuprinsul Codului de procedură penală actual; iar dacă nu există, atunci Codul de procedură penală trebuie modificat în mod corespunzător.

Spre exemplu, emiterea ordonanței de punere în mișcare a acțiunii penale nu poate constitui în sine o cauză de întrerupere a cursului prescripției, câtă vreme acuzația și calitatea de inculpat nu au fost efectiv comunicate persoanei în cauză.

Pe de altă parte, legiuitorul va trebui să ia în calcul și ce se întâmplă cu termenul de prescripție în situația în care a fost îndeplinit un act care, potrivit legii, nu trebuia comunicat suspectului sau inculpatului, dar organele judiciare au ales să comunice respectivul act. Spre exemplu, în cursul urmăririi penale, constituirea ca parte civilă se formulează oral de persoana îndreptățită, iar organele de urmărire penală au obligaţia de a consemna acest act procesual într-un proces-verbal. Considerând că suspectul sau inculpatul, după caz, are dreptul să se apere și în latura civilă a procesului penal, organele de urmărire penală il citează pe acesta și îi comunică o copie a procesului-verbal respectiv, aducându-i totodată la cunoștință prevederile art. 23 Cod procedură penală care vizează tranzacţia, medierea şi recunoaşterea pretenţiilor civile.

De aceea, chiar dacă textul vizat direct prin Decizia CCR nr. 297/2018 este conținut de Codul penal, nu trebuie omis că actualul Cod de procedură penală este diferit de cel anterior din mai multe puncte de vedere, întreaga structură a procesului penal fiind modificată, rolul organelor judiciare fiind de asemenea restructurat.

Astfel, prin Expunerea de motive care a însoțit Proiectul Legii privind actualul Cod de procedură penală s-a arătat că acest cod „îşi păstrează caracterul predominant continental european, dar ca noutate, introduce multe elemente de tip adversial, adaptate corespunzător la propriul nostru sistem legislativ”, fiind „introduse o serie de soluţii noi, care se concentrează în esenţă pe facilitarea unui proces de decizie rapid şi eficient într-o cauză penală”. De asemenea, pentru a răspunde cerinţei de desfăşurare cu celeritate a procesului penal, proiectul a propus „o simplificare a etapei de urmărire penală, inclusiv prin prisma reaşezării rolului procurorului de a conduce şi supraveghea această activitate”. Și tot prin Expunerea de motive se menționează că „regândirea etapei urmăririi penale aduce ca element de noutate faptul că urmărirea penală se desfăşoară în două faze distincte: faza de investigare a faptei şi faza de investigare a persoanei”.

În același sens, nu poate fi omisă opinia prof. Anastasiu Crişu, exprimată în materialul intitulat „În ce condiții poate fi întrerupt cursul prescripției răspunderii penale potrivit deciziei Curții Constituționale nr. 297/2018”[16]:

Rezolvarea acestei chestiuni prin revenirea pur și simplu la accepțiunea anterioară a întreruperii cursului prescripției nu este însă lipsită de dificultăți, întrucât, contextul procesual prin care se realizează această condiție – îndeplinirea unui act care, potrivit legii trebuie comunicat suspectului sau inculpatului – este altul decât cel din reglementarea anterioară.

În cadrul procesual penal actual, nuanțat altfel decât cel anterior în ceea ce privește începerea urmăririi penale, atribuirea calității de suspect sau inculpat, aplicarea automată a deciziei CCR, contravine logicii juridice a întreruperii cursului prescripției răspunderii penale.

Cât timp legiuitorul nu va interveni și nu va clarifica momentele procesuale care pot determina întreruperea prescripției, aplicarea automată a vechii reglementări, la care CCR face doar face trimitere, și nu o impune, va determina o rezolvare greșită a actului de justiție.”

Totodată, Curtea Constituțională arată prin Decizia nr. 297/2018 că actualul Cod penal „modifică sfera de aplicare a instituției răspunderii penale, în favoarea unui regim juridic mult mai permisiv al organelor judiciare, nu doar prin reglementarea regulii conform căreia orice act de procedură îndeplinit în cauză are ca efect întreruperea cursului termenului de prescripție a răspunderii penale, ci și prin majorarea termenului prescripției speciale, conform art. 155 alin. (4) din Codul penal, la dublul termenului de prescripție prevăzut pentru fiecare categorie de infracțiuni, comparativ cu dispozițiile art. 124 din Codul penal din 1969, care prevedeau împlinirea termenului prescripției speciale dacă termenul de prescripție era depășit cu încă jumătate.” (parag. 32).

În concluzie, odată cu modificarea viitoare a Codului penal, care poate viza și reglementarea prescripției speciale [art. 155 alin. (4) Cod penal], și nu doar întreruperea cursului prescripției [art. 155 alin. (1) Cod penal], trebuie corelate și o serie de texte din Codul de procedură penală, astfel încât să existe certitudinea că, dacă legea va arăta că un act trebuie comunicat suspectului sau inculpatului, atunci comunicarea să fie îndeplinită în mod efectiv. Așa cum a arătat instanța de contencios constituțional, trebuie să existe „pârghiile legale de încunoștințare a persoanei în cauză cu privire la începerea unui nou termen de prescripție”. Cel mai probabil, de aceea există această reticență a legiuitorului în a modifica dispozițiile art. 155 alin. (1) Cod penal. Și, la fel de probabil, acestea sunt și motivele pentru care Curtea Constituțională s-a ferit să ofere o interpretare dispozițiilor art. 155 alin. (1) Cod penal prin Decizia nr. 297/2018, fiind aleasă varianta unei decizii „interpretabile”.


[1] Publicată în Monitorul Oficial nr. 518 din 25.06.2018.
[2] Publicată în Monitorul Oficial nr. 381 din 15.05.2019.
[3] Curtea de Apel Constanţa și Curtea de Apel Cluj.
[4] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 472 din data de 22 iunie 2017.
[5] Publicată în Monitorul Oficial nr. 517 din 8 iulie 2016.
[6] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 843 din data de 19 noiembrie 2014.
[7] Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 1083 din data de 20 decembrie 2018
[8] Publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014
[9] M.A. Hotca, Manual de drept penal. Partea generală, ed. Universul Juridic, București 2017, op.cit., p. 81.
[10] F. Streteanu, D. Nițu, Drept penal. Partea generală, Volum I,  ed. Universul Juridic 2014, op.cit., p. 43.
[11] Kokkinakis c. Greciei, 25/05/1993
[12] CEDO, cauza Scoppola c. Italei (Nr. 2), hotărârea din 17.09.2009
[13] CEDO, cauza Coeme ș.a. c. Belgiei, hotărârea din 22.06.2000
[14] CEDO, cauza Sud Fondi SRL ș.a. c. Italiei, hotărârea din 20.01.2009
[15] CEDO, cauza Achour c. Franței, hotărârea din 29.03.2006
[16] Disponibil aici


Av. dr. Cătălin Oncescu

 
Secţiuni: Articole, CCR, Content, Drept penal, Jurisprudență, RNSJ, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD