« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Acțiunea în tăgada paternității
05.03.2021 | Simona VĂCARU SORA, Mihai VĂCARU SORA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Simona Văcaru Sora

Simona Văcaru Sora

Mihai Văcaru Sora

Mihai Văcaru Sora

Încercând a realiza o prezentare a acestei acțiuni, trebuie să remarcăm, în introducere că, filiația față de tată este, de fapt, legătura juridică între tatăl și propriul copil. Legiuitorul instituie o prezumție de paternitate: pater is est quem nuptiae demonstrant. Prezumția aceasta „își păstrează legitimitatea, cu toate că la noi, la fel ca în mai toate sistemele de drept europene, prin extinderea cercului de persoane titulare ale dreptului în dezavuarea paternității și prin rescrierea regimului juridic al demersurilor titularilor dreptului la acțiune – îndeosebi sub aspectul prescripției dreptului la acțiune – s-a marcat intrarea într-o etapă de declin a acestei reguli.”[1]Astfel, art. 408 alin. 2 NCC stabilește că „filiația față de tatăl din căsătorie se stabilește prin efectul prezumției de paternitate.”

„Pentru copilul din căsătorie, prezumția de paternitate este singurul mod de stabilire a filiației față de tată și operează ope legis. Atunci când nu există acoperire în realitatea biologică, paternitatea prezumată poate fi înlăturată, dar exclusiv pe cale judiciară, printr-o acțiune în tăgada paternității. Dacă o asemenea acțiune este admisă, copilul devine din afara căsătoriei, iar raportul de filiație paternă va putea fi stabilit după regulile aplicabile acestei categorii de copii.”[2]

„Tăgada paternității este acțiunea care are ca scop răsturnarea prezumției de paternitate atunci când este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului. Această acțiune este diferită de acțiunea în contestarea filiației față de tatăl din căsătorie, prin care se urmărește înlăturarea prezumției de paternitate aplicate greșit unui copil care nu este nici conceput și nici născut în timpul căsătoriei mamei sale.”[3]

Este evident că fiind vorba despre prezumția de paternitate, aceasta având caracter relativ, dacă dorim a dovedi că este cu neputință ca soțul mamei să fie tatăl copilului, trebuie să formulăm o cerere de chemare în judecată, care trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru o astfel de cerere, sediul materiei fiind articolul 194 Cod procedură civilă.

„Deși doctrina a susținut aproape unanim necesitatea de a permite și altor persoane interesate să introducă acțiunea, cel puțin în situațiile în care soțul mamei nu putea sau nu înțelegea să introducă acțiunea, schimbarea opticii legiuitorului în această materie a venit târziu, mult după ce, sub influența Curții Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională[4] a declarat neconstituțional art. 54 C.fam. în măsura în care acesta nu recunoaște decât tatălui, iar nu și mamei și copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acțiunea în tăgăduirea paternității.”[5]

Noul Cod Civil a extins sfera persoanelor care pot introduce o cerere de chemare în judecată, astfel, art. 429 Cod Civil, care constituie sedes materiae, atestă că „(1) Acţiunea în tăgada paternităţii poate fi pornită de soţul mamei, de mamă, de tatăl biologic, precum şi de copil. Ea poate fi pornită sau, după caz, continuată şi de moştenitorii acestora, în condiţiile legii.
(2) Acţiunea se introduce de către soţul mamei împotriva copilului; când acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva mamei sale şi, dacă este cazul, a altor moştenitori ai săi.
(3) Dacă soţul este pus sub interdicţie, acţiunea poate fi pornită de tutore, iar în lipsă, de un curator numit de instanţa judecătorească.
(4) Mama sau copilul poate introduce acţiunea împotriva soţului. Dacă acesta este decedat, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor lui.
(5) Tatăl biologic poate introduce acţiunea împotriva soţului mamei şi a copilului. Dacă aceştia sunt decedaţi, acţiunea se porneşte împotriva moştenitorilor.”

„Indiferent cine a promovat acțiunea în tăgada paternității, admiterea ei printr-o hotărâre judecătorească definitivă produce o modificare în starea civilă a copilului, întrucât acesta pierde statutul de copil din căsătorie și devine copil din afara căsătoriei cu filiația nestabilită față de tată. Această modificare de stare civilă se înscrie, la cererea persoanelor interesate, prin mențiune pe marginea actului de naștere al persoanei a cărei paternitate a fost tăgăduită.”[6]

În rândurile următoare, urmează a se analiza dreptul la acțiune al soțului mamei, al mamei copilului, al copilului și al tatălui biologic.

Dreptul la acțiune al soțului mamei sau acțiunea introdusă de moștenitorii acestuia. Acțiunea se va îndrepta automat împotriva copilului. Se pune în discuție dacă moștenitorii pot avea interes în a formula o astfel de cerere de chemare în judecată. Răspunsul nu poate fi decât unul afirmativ, întrucât prin interes înțelegem „folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia”[7]. Astfel, în cauză, interesul trebuie să fie determinat, legitim, născut și actual și personal. Orice posibilitate de a critica dreptul moștenitorilor de a introduce o astfel de acțiune în justiție este eliminată prin faptul că „Drepturile și obligațiile pot fi transmise în cursul procesului, ceea ce echivalează cu o transmisiune a calității procesuale, active sau pasive. În cazul persoanelor fizice, transmisiunea legală se realizează pe calea moștenirii, moștenitorii care acceptă succesiunea preluând poziția procesuală pe care o avea de cuius, cu excepția cazurilor în care legea nu permite aceasta, deoarece este vorba de drepturi legate nemijlocit de persoană sau prevede o altă soluție în caz de deces al unei părți.”[8]

Trebuie să avem în vedere și situația în care copilul a predecedat, motiv pentru care, conform art. 429 alin. 2 C.Civ, acțiunea se poate porni „în contradictoriu cu mama sau, dacă este decedată, cu alți moștenitori”. De asemenea, art. 439 C.Civ., dacă moștenirea este vacantă, acțiunea poate fi introdusă împotriva comunei, orașului sau, după caz, municipiului de la locul deschiderii moștenirii. Citarea în proces a renunțătorilor, dacă există, este obligatorie.

Prescripția dreptului la acțiune va interveni, inevitabil, în termen de 3 ani, socotit fie de la data când a luat la cunoștință că în privința sa operează o prezumție de paternitate, fie de la data când a aflat că prezumata sa paternitate nu corespunde adevărului. Înțelegem să ne raliem punctului de vedere al unei cunoscute autoare care învederează: „Cât privește faptul cunoașterii de către soțul mamei a împrejurării că este prezumat tatăl copilului, credem că legiuitorul are în vedere situația în care soțul mamei a aflat de nașterea copilului la o dată ulterioară evenimentului, iar nu aceea în care, din necunoașterea legii, nu avea cunoștință de consecințele calității de soț asupra paternității copilului născut din căsătorie. De asemenea (…) faptul cunoașterii incidenței prezumției de paternitate prezintă interes în cazul fostului soț al  mamei din căsătoria desfăcută, declarată nulă sau anulată – al cărui drept la acțiune nu este consacrat explicit – mai cu seamă în situația acțiunii în cascadă a prezumțiilor de paternitate, avem în vedere cazul mamei recăsătorite care a născut mai înainte de a se fi împlinit 300 de zile de la desfacerea, nulitatea sau anularea căsătoriei anterioare, iar paternitatea soțului din căsătoria actuală fiind înlăturată, s-a reactivat prezumția de paternitate a soțului din căsătoria anterioară.”[9]

Relevantă în acest sens, este o speță din practica judiciară: „În motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamantul și pârâta sunt căsătoriți de mult timp, având copii majori din căsătorie. Se precizează că pe data de 01.09.2011, anul concepției minorei, reclamantul a plecat la muncă în Italia, iar când s-a întors după 6 luni, în luna februarie, soția (…) de fapt era însărcinată.

În ziua de 24.06.2012, în timp ce se afla la muncă în Italia, reclamantul a fost sunat de fiica părților (…), care i-a spus că mai au o fetiță. Cealaltă fiică (…), care a fost la maternitate la mama sa, i-a spus reclamantului că a auzit doctorii vorbind că fetița s-a născut prematur, având greutatea de doar 2500 gr. la naștere. Se precizează minora (…) a fost declarată fiica legitimă născută din căsătorie, fiind trecut reclamantul la rubrica tată în certificatul de naștere. Mai precizează reclamantul că în perioada concepției minorei era mai tot timpul plecat de acasă, muncea în Italia cu contract de muncă, uneori venea la 6 luni acasă, alteori și mai târziu.

Reclamantul arată că încă de la început avea suspiciuni asupra paternității, dar nepricepându-se la calculul perioadei concepției, a acceptat că ar fi posibil și a zis să crească minora în sânul familiei alături de celelalte fete.

Soțul mamei poate introduce acțiunea în tăgada paternității în termen de 3 ani, care curge fie de la data la care soțul a cunoscut că este prezumat tată al copilului, fie de la o dată ulterioară, când a aflat că prezumția nu corespunde realității. În cazul de față, minora s-a născut la data de 24.06.2012, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 01.09.2015. Potrivit cererii de chemare în judecată, reclamantul a recunoscut că avut suspiciuni în legătură cu paternitatea minorei încă din ziua nașterii, când a fost sunat și i s-a adus la cunoștință că soția sa a născut-o prematur pe minoră. Prin urmare, instanța va constata că termenul de prescripție de 3 ani a început să curgă de la momentul nașterii minorei (…), respectiv de la data de 24.06.2012. Faptul că reclamantului i s-au confirmat aspecte privind relațiile extraconjugale ale soției abia în anul 2015 nu sunt de natură să determine curgerea termenului de prescripție de la momentul confirmării acestora.”[10]

Conform 430 alin. 3 Cod Civil, „Dacă soţul a murit înainte de împlinirea termenul menţionat la alin. (1), fără a porni acţiunea, aceasta poate fi pornită de către moştenitori în termen de un an de la data decesului” așa cum este consacrată și dispoziția art. 429 alin. 1 Cod Civil, moartea soțului survenită în timpul judecății atrage posibilitatea moștenitorilor de a continua acțiunea pornită de autorul lor.

Dreptul la acțiune al mamei copilului poate aparține acesteia, precum și moștenitorilor ei, dobândind calitatea de reclamantă.[11] Astfel, prin Sentința Civilă a Judecătoriei Săliște s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că este cu neputință ca pârâtul să fie tatăl copilului, sentință la care s-a ajuns în urma declarației martorei coroborată cu recunoaștea pârâților. Nu apreciem că legiuitorul a dorit, prin conferirea posibilității mamei de a introduce o cerere de chemare în judecată, să condiționeze stabilirea adevăratei paternități. În egală măsură, nu apreciem că s-ar încălca principiul interesului superior al copilului prin „nedezvăluirea” adevăratei paternități. Astfel, cum în mod corect s-a afirmat, „fiecare copil este unic, la fel și situația lui, de aceea, pot exista similitudini, nu și suprapuneri perfecte de situații, astfel că interesul superior al unui copil nu coincide cu interesul superior al altui copil, nici ca reper și nici ca argument în luarea unei măsuri”[12]. De asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 439 Cood Civil, urmează a se realiza corespunzător.

Dreptul la acțiune exercitat de mamă, în numele copilului, este conferit de lege și mama, poate exercita acest drept, în calitate de reprezentant legal. Conform art. 433 alin. 2 Noul Cod Civil, dreptul la acțiune nu se prescrie în timpul vieții copilului.

Atât în cazul incapacității soțului mamei, cât și a mamei copilului, dreptul la acțiune se poate exercita în termen de 3 ani de la data ridicării interdicției.

Dacă avem în vedere hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului, Hotărârea Ostace c. României este relevantă în spețe la nivel național privind stabilirea filiației. În acest sens „Curtea a constatat încălcarea art. 8 din Convenție ca urmare a imposibilității reclamantului de a obține revizuirea unei hotărâri ce stabilea că acesta este tatăl unui minor, ca urmare a acțiunii în vederea stabilirii filiației, introduse de mama acestuia.

Pentru a constata încălcarea, Curtea a reținut că, printr-o hotărâre din anul 1981, minorului H.A. i s-a stabilit filiația față de reclamant pe baza declarațiilor unor martori care atestau legătura dintre acesta și mama minorului, în ciuda faptului că expertiza medico-legală efectuată în vederea comparării grupelor sanguine ale celor doi nu a dovedit cu certitudine că minorul este copilul reclamantului. Ulterior, în anul 2003, reclamantul a cerut revizuirea acestei hotărâri, pe baza unei expertize medico-legale extrajudiciare, realizată cu acordul lui H.A., care stabilea cu certitudine că nu este tatăl minorului.

Cu toate acestea, dar cererea sa de revizuire a fost declarată inadmisibilă pe motiv că documentele pe care se bazează aceasta trebuia să fi existat la momentul primei proceduri, și nu să fi fost constituite ulterior acesteia.

Curtea a reamintit că, deși scopul art. 8 este de a proteja individul de ingerințele arbitrare ale puterii publice, Statul nu are doar obligația de a se abține de la astfel de ingerințe, ci de a-și îndeplini și obligațiile pozitive care îi incumbă în vederea protejării efective a dreptului la viață privată. Astfel, Curtea poate admite, cu titlu general, că absența unui mecanism juridic prin care reclamantul să fi putut contesta decizia de paternitate este justificată de interesul general de a apara securitatea raporturilor juridice, stabilitatea legăturilor familiale și interesul superior al copilului. Cu toate acestea, Curtea a conchis în sensul că, în circumstanțele particulare ale acestei spețe, respectiv având în vedere că toți cei interesați urmăreau stabilirea reală a paternității prin efectuarea unui test ADN, nu s-a respectat justul echilibru dintre interesul privat al reclamantului și cel general al societății. Mai mult, decizia de inadmisibilitate a revizuirii dată de instanța națională nu a fost conformă nici cu evoluția dreptului român, raportată la prevederile noului Cod civil în domeniul filiației, care s-a arătat favorabilă prevalenței realității biologice asupra ficțiunilor juridice, evoluție care nu a putut profita reclamantului.”[13]

Dreptul la acțiune al copilului există și este recunoscut de legea română, conform art. 429 alin. 4 C.Civ, acesta urmând a chema în calitate de pârât pe cel prezumat a fi tatăl copilului, adică pe soțul mamei (fostul soț) sau pe moștenitorii acestuia, iar dacă moștenirea este vacantă, făcând aplicarea art. 439 C.Civ, unitatea administrativ-teritorială. În timpul minorității sale, acțiunea se introduce prin reprezentant legal, căci, de altfel „reprezentarea legală este un procedeu tehnico-juridic prin care o persoană, numită reprezentant, încheie acte juridice în numele și pe seama altei persoane, numită reprezentant, în așa fel încât acele acte creează drepturi și obligații direct pentru cel reprezentant. Acest procedeu răspunde unor nevoi practice.”[14]

Înțelegem să împărtășim punctul de vedere care include în categoria reprezentanților legali ai copilului pe „oricare dintre părinți, inclusiv tatăl prezumat, care, până când paternitatea sa prezumată nu este înlăturată prin hotărâre definitivă este, alături de mama copilului, cotitular al autorității părintești și, ca regulă, exercită autoritatea părintească în comun cu mama, inclusiv după desfacerea căsătoriei și, prin analogie, consecutiv constatării nulității sau anulării căsătoriei”. [15]Tot în categoria reprezentanților legali intră și tutorele, acesta posedând această calitate doar până când minorul împlinește vârsta de 14 ani, iar, atunci când copilul se află sub interdicție judecătorească, acțiunea se poate intenta de către tutore sau de un curator care se va numi de către instanța de tutelă, competentă din punct de vedere general, material și teritorial.

Nu în ultimul rând, tatăl biologic poate să formuleze o cerere de chemare în judecată îndreptată împotriva soțului mamei și a copilului său (sau, chiar și împotriva moștenitorilor acestuia). Ca în toate cazurile, se va putea introduce, când există o moștenire vacantă, împotriva unității administrativ-teritoriale.

Din acest punct de vedere, apreciem oportună intervenția legiuitorului, deoarece tatăl biologic nu putea introduce o astfel de cerere sub imperiul Codului Familiei. Astfel, din moment ce legiuitorul instituie principiul egalității în fața legii, care semnifică faptul că „toate persoanele au o vocație egală de a fi judecate de aceleași instanțe judecătorești și după aceleași reguli de procedură, fără nicio discriminare”[16]. De asemenea, ideea introducerii ca titular al acțiunii în tăgada paternității pe tatăl biologic este luată în raport cu interesul superior al copilului, acesta „fiind deopotrivă opozabil părinților și autorităților învestite cu puterea de a lua măsuri privitoare la copil ”[17], precum și în raport cu necesitatea protejării familiei.

O cerință indispensabilă pentru admiterea unei astfel de acțiuni în ceea ce îl privește pe tatăl biologic este, conform art. 432 alin. 1 C.Civ, să se facă dovada paternității față de copil. „Pe scurt, paternitatea prezumată a soțului mamei nu poate fi înlăturată, la inițiativa sau în numele tatălui biologic, decât în cazul în care, concomitent cu pierderea paternității prezumate a copilului, are loc și stabilirea paternității din afara căsătoriei ”[18]. În acest sens, printr-o Sentință Civilă[19], s-a admis cererea de chemare în judecată a reclamantului în contradictoriu cu pârâta (mama minorului) și cu pârâtul (tatăl prezumat, urmare a căsătoriei mamei), constatându-se, din recunoașterea pârâtului, a pârâtei, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar din care rezultă că soții erau despărțiți, în fapt, la data conceperii minorului, timpul legal al concepțiunii fiind cuprins între 300-180 zile dinaintea nașterii copilului, potrivit art. 412 C.Civil, că pârâtul nu este tatăl minorului și față de recunoașterea paternității minorului. Din aceleași probe administrate, s-a constatat că reclamantul este tatăl minorului, stabilindu-se paternitatea în favoarea lui.

Cu privire la incapacitatea pretinsului tată biologic, acțiunea se poate porni, ținând cont de art. 432 alin. 3 NCC și 429 alin. 3 NCC, de către tutore/curatorul numit de către instanța de tutelă.

Având în vedere aceste posibilități de a formula o astfel de cerere, instanța va trebui să se pronunțe prin hotărâre. Soluția evidentă, în cazul admiterii acțiunii, se va modifica statutul copilului, care o să dobândească statut de copil din afara căsătoriei. Interesantă este ipoteza prezentată „dacă mama s-a căsătorit a doua oară înainte de a se fi împlinit 300 de zile de la încetarea, desființarea sau desfacerea căsătoriei precedente, copilul a cărui paternitate a fost tăgăduită cu succes va beneficia de prezumția de paternitate față de primul soț al mamei și, doar în ipoteza în care și acesta tăgăduiește cu succes paternitatea, va deveni copil din afara căsătoriei.”[20]

Această acțiune conferă posibilitatea soțului mamei să nu mai datoreze întreținere pentru viitor, iar întreținerea prestată benevol sau, în temeiul hotărârii judecătorești, se va supune unei restituiri. Dar care este temeiul restituirii? Dacă ne aplecăm asupra materiei obligațiilor, aceasta este plata nedatorată, căci „orice plată presupune o datorie, iar ce s-a plătit fără a fi debit, obligă pe cel care a primit prestația să o înapoieze (…). Prin urmare, plata nedatorată este faptul licit de a plăti o datorie care nu există, cu efectul obligării a celui care a primit zisa plată la restituirea ei.”[21]

În concluzie, prin prezentarea de mai sus, noi am dorit să realizăm o interpretare cât mai corectă a textului legii, întrucât „verba intentioni, non e contra, debent inservire”(cuvintele trebuie interpretate potrivit intenției, nu împotriva ei”). Sperăm că prin acest articol, am readus în lumină această interesantă acțiune de dreptul familiei, pusă la dispoziția noastră prin mijlocirea legiuitorului.


[1] E. Florian – Filiația: între obsesia adevărului biologic și mistificare legală, disponibil aici
[2] E. Florian – „Dreptul familie. Căsătoria. Regimuri matrimoniale. Filiația”, ediția a 6-a, editura C.H. Beck, București, 2018, pag. 397
[3] C. C. Hageanu – „Dreptul familiei și actele de stare civilă”, editura Hamangiu, București, 2012, pag. 217
[4] Prin Decizia nr. 349/2001
[5] C. C. Hageanu, op. cit., pag. 217
[6] I. Reghini, Ș. Diaconescu, P. Vasilescu – „Introducere în drept civil”, editura Hamangiu, București, 2013, pag. 241
[7] G. Boroi, M. Stancu – „Drept procesual civil”, editura Hamangiu, București, 2020, pag. 43
[8] Ibidem, pag. 51
[9] E. Florian, op. cit., pag. 403-404
[10] Judecătoria Liești, secția civilă, sentința civilă nr. 173 din data de 24.03.2016, disponibilă aici
[11] În acest sens, Sentința Civilă pronunțată de Judecătoriei Săliște nr. 476/2017
[12] E. Florian, op. cit., pag. 17
[13] Hotărârea Ostace c.României, text preluat și disponibil aici
[14] I. Reghini, Ș. Diaconescu, P. Vasilescu, op. cit., pag. 181
[15] E. Florian, op. cit., pag. 407
[16] V. M. Ciobanu – „Tratat teoretic și practic de procedură civilă”, vol. I, Editura Național, București, 1996, pag. 47
[17] E. Florian, op. cit., pag. 17
[18] E. Florian, op. cit., pag. 411
[19] Sentința Civilă nr. 429/2019 pronunțată de Judecătoria Săliște
[20] C. C. Hageanu, op. cit., pag. 219
[21] P. Vasilescu – „Drept Civil. Obligații”, editura Hamangiu, București, 2017, pag. 226


Jud. Simona Văcaru Sora, Președinte Judecătoria Săliște
Student Mihai Văcaru Sora, Facultatea de Drept a Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Articole, Drept civil, Dreptul familiei, Procedură civilă, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD