Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Procedură civilă
Procedură civilă
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

Ghid de bune practici în expertiza judiciară civilă din Uniunea Europeană
05.03.2021 | JURIDICE.ro

Secţiuni: Content, Drept civil, Procedură civilă, Selected
JURIDICE - In Law We Trust

Vineri, 5 martie 2021, Corpul Experţilor Contabili și Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR) și site-ul ABCJuridic au dat publicității următorul comunicat, semnat de prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova, expert contabil – preşedinte CECCAR și avocat Alexandru Șerban – coordonator general ABCJuridic: „Ne face o deosebită plăcere să vă prezentăm și să vă punem la dispoziție Ghidul de bune practici în expertiza judiciară civilă din Uniunea Europeană (scanând Codul QR de mai jos), elaborat de European Expertise &Expert Institute (EEEI) în cadrul unui program cofinanțat de Programul pentru Justiție Civilă al Uniunii Europene.

Ghidul de bune practici în expertiza judiciară civilă din Uniunea Europeană este rezultatul muncii profesioniştilor europeni ale căror obiective au fost îmbunătăţirea și armonizarea unor practici foarte diferite oferind astfel definiția unui model european puternic, democrat, care este în serviciul cetăţenilor și al companiilor europene.

Având drept obiectiv contribuirea la modernizarea sistemului judiciar din România prin promovarea și susținerea celor mai bune practici existente, Corpul Experţilor Contabili și Contabililor Autorizaţi din România (CECCAR), în calitate de membru al European Expertise & Expert Institute (EEEI), în parteneriat cu site-ul ABCJuridic, a revizuit și publicat traducerea Ghidului în limba română pentru a facilita accesul tuturor profesioniştilor implicaţi în sistemul judiciar din România la recomandările de bune practici pe care acesta le conține. ABCJuridic, un concept de publicație online sub forma unui site web înființat sub coordonarea conf. univ. dr. Silviu Gabriel Barbu, se adresează profesioniştilor în domeniu, studenților viitori juriști dar și publicului larg. CECCAR reprezintă profesia contabilă reglementată din România de 100 de ani.

European Expertise & Expert Institute, cu membrii din toate categoriile implicate în funcţionarea sistemului judiciar precum înalte Curți de Casație și Justiție, Curți de Apel, Judecătorii, Tribunale, Asociații profesionale din Franța, Belgia, Italia, Spania, România etc., este un forum pentru cercetătorii și practicienii din domeniul expertizei judiciare ce are drept obiectiv facilitarea activităţilor de cercetare în acest domeniu și susținerea modernizării sistemelor legale și juridice, pe baza unei abordări consecvente la nivel european. Misiunea și obiectivele EEEl vizează în principal evaluările judiciare și extrajudiciare furnizate de specialiștii din diverse domenii, printre care și experții contabili, în contextul provocărilor generate de mediile sociale și economice în continuă schimbare.

Recomandările din acest ghid au ca scop sporirea încrederii judecătorilor, a părților implicate în litigii și a avocaților și în general a cetăţenilor din Uniunea Europeană în opiniile furnizate de experții judiciari din Europa, îmbunătățirea calității deciziilor judiciare și asigurarea unui sistem interoperabil între statele membre. Pentru a atinge aceste obiective, recomandările intenționează să asigure recunoașterea, în întreaga Uniune, a expertizelor întocmite de experţii judiciari din statele membre și armonizarea normelor aplicabile expertizei judiciare și statutului expertului.”

:: Ghidul

Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti