« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia animalelorProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Necesitatea reglementării unor măsuri preventive alternative în procedura de executare a mandatului european de arestare
08.03.2021 | Raul Alexandru NESTOR

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice
Raul Alexandru Nestor

Raul Alexandru Nestor

Abstract

The current period, characterized by pandemic-specific travel restrictions, has led to several difficulties in the area of international judicial cooperation in criminal matters. As a consequence of travel restrictions, there have been cases where national courts have ordered the pre-trial detention of persons for surrender under a European warrant, but these persons have not been handed over to the issuing authorities and have been released on the expiry of the 180 days. Given the impossibility of organizing take-over missions, precisely because of travel restrictions, we believe that the national legislature should also regulate the possibility of alternative preventive measures in the procedure for executing the European arrest warrant issued for surrender

I. Considerații generale asupra modificărilor normative impuse de evoluția pandemiei

Având în vedere evoluția situației epidemiologice internaționale determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 la nivelul a peste 150 de țări, precum și declararea „Pandemiei“ de către Organizația Mondială a Sănătății, la data de 11.03.2020, la nivelul mai multor state, inclusiv la nivelul statelor Uniunii Europene au intrat în vigoare modificări legislative în diverse domenii de activitate, legiuitorul național aflându-se pentru prima oară în acest secol în situația extrem de dificilă impusă de necesitatea sistării cu desăvârșire a unor activități sau de impunerea unor restricții extrem de dure în exercitarea altora.

Inițial, prin Decretul nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României[1] au fost luate mai multe măsuri, inclusiv în domeniul activității judiciare. Referitor la activitatea de judecată a cauzelor penale, Decretul nr. 195/2020 prevede că procesele penale aflate în curs pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv cele aflate în procedură în camera preliminară, se suspendă de drept pe durata stării de urgență, cu excepția celor în care urgența se justifică prin scopul instituirii stării de urgență la nivel național, a altor cauze urgente apreciate ca atare de judecător sau instanța de judecată, decretul menținând expres și cauzele în care au fost dispuse măsuri preventive.

În completarea prevederilor Decretului nr. 195/2020, Consiliul Superior al Magistraturii a emis Hotărârea nr. 417 din 24 martie 2020[2]având ca scop asigurarea unei practici unitare cu privire la modul de stabilire a cauzelor care se judecă pe durata stării de urgență.

În acest sens, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că în materie penală, în completarea cauzelor exceptate de la suspendare prin Decretul nr. 195/2020, se vor judeca următoarele cauze:

a) cauze în materia amânării sau întreruperii executării pedepsei ori a măsurii educative privative de libertate;

b) cauze în materia liberării condiționate;

c) cauze având ca obiect schimbări privind măsura educativă a internării într-un centru educativ sau într-un centru de detenție;

d) contestațiile împotriva încheierilor judecătorului de supraveghere a privării de libertate prevăzute de Legea nr. 254/2013.

e) contestații la executare;

f) cereri având ca obiect schimbări în executarea unor hotărâri;

g) cereri având ca obiect înlăturarea sau modificarea pedepsei;

h) cereri privind menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurilor de siguranță cu caracter medical;

i) cauze având ca obiect infracțiuni (inclusiv flagrante) care privesc aplicarea Decretului nr. 195/2020 sau măsurile de prevenire/combatere a pandemiei COVID-19;

j) căi de atac extraordinare apreciate ca urgente;

k) cereri de strămutare, conflicte de competență și incidente procedurale în cauzele care se soluționează pe durata stării de urgență.

Suplimentar față de lista limitativă prevăzută mai sus, este important de subliniat faptul că Hotărârea CSM nr. 417 din 24 martie 2020 a oferit judecătorilor posibilitatea de a soluționa pe durata stării de urgență și alte tipuri de cauze care nu necesită citarea părților.

Inclusiv în cazul acestor cauze prezumate a fi urgente, Decretul a prevăzut o serie de măsuri derogatorii de la procedura obișnuită. Astfel, când este posibil, instanțele judecătorești dispun măsurile necesare pentru desfășurarea ședinței de judecată prin videoconferință și procedează la comunicarea actelor de procedură prin telefax, poștă electronică sau prin alte mijloace ce asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia.

Deși în procedura obișnuită participarea la judecată a suspectului sau inculpatului aflat în stare de deținere era obligatorie, cu excepția cazului în care persoana aflată în stare de deținere își exprima acordul de a nu participa, încălcarea acestei obligații fiind sancționată de Codul de procedură penală, pe durata stării de urgență, audierea persoanelor private de libertate se face prin videoconferință la locul de deținere sau în spații corespunzătoare din punct de vedere sanitar, fără a fi necesar acordul persoanei private de libertate.

Întrucât situația medicală nu a cunoscut o îmbunătățire până la finalul perioadei inițiale a stării de urgență, prin Decretul nr. 240/2020[3], Președintele României a prelungit starea de urgență cu încă 30 de zile, începând cu data de 15 aprilie 2020.

Prin articolul 63 din Decret s-a hotărât menținerea măsurii ca, de principiu, instanțele să procedeze la suspendarea de drept a cauzelor, pe toată durata stării de urgență și continuarea judecății în aceeași perioadă doar a cauzelor de „urgență deosebită”, corelativ cu art. 42 alin. 1 din Anexa 1 la primul Decret. Suspendarea se va dispune de drept, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură – art. 63 alin. (11) din Anexa 1 la Decret.

După încetarea stării de urgență, judecarea cauzelor se reia din oficiu – în termen de 10 zile -, instanța urmând a lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților [art. 63 alin. (13) din Anexa 1 la Decret].

Ca și consecință a celor două Decrete privind instituirea și prelungirea stării de urgență pe teritoriul României, legiuitorul a adoptat Legea nr. 120/2020[4] pentru completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, prin care a impus, practic o suspendare ope legis a activității de judecată pe durata stării de urgență și de asediu.

Astfel, potrivit art. 111 din Legea nr. 304/2004, introdus prin această lege:

(1) Activitatea de judecată se suspendă pe perioada decretării stării de asediu sau a stării de urgenţă, în condiţiile art. 93 din Constituţia României.

(2) Pe durata stării de asediu sau astării de urgenţă, activitatea de judecată poate continua doar în situaţii excepţionale, de urgenţă deosebită, temeinic justificate, referitoare la protecţia relaţiilor de familie şi la măsurile dispuse prin decret emis de Preşedintele României cu privind la instituirea stării excepţionale.

(3) Cauzele care se vor judeca pentru fiecare categorie de instanţe vor fi stabilite, în mod exhaustiv, doar de Consiliul Superior al Magistraturii, după consultarea colegiilor de conducere ale curţilor de apel, pentru curţile de apel, tribunale şi judecătorii, respectiv a Colegiului de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

(4) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, în cauzele în care s-a dispus măsura arestării preventive sau în cauzele în care părţile execută pedeapsa în regim privativ de libertate, şedinţele de judecată se vor desfăşura prin videoconferinţă.

(5) Pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă, termenele de prescripţie, cele procedurale şi cele de decădere nu încep să curgă, iar, dacă au început să curgă, se suspendă.

Deși contextul epidemiologic menţionat a justificat adoptarea unor măsuri și de către statele membre ale Uniunii Europene pentru prevenirea răspândirii infecţiei cu coronavirus COVID-19, ceea ce a presupus inclusiv restricţii privind circulaţia persoanelor, la nivelul legislației naționale privind executarea mandatelor europene de arestare, legiuitorul nu a optat pentru reglementarea unor modificări, nici măcar a unor modificări aplicabile temporar, respectiv doar în perioada stării de urgență sau a stării de alertă. Condițiile pandemiei au impus modificări legislative de mare amplitudine la nivelul procedurilor interne de judecată, însă, deși existența pandemiei a afectat în egală măsură şi cooperarea judiciară internaţională în materie penală, în special în ceea ce priveşte procedurile de predare în baza Deciziei-cadru 2002/584/JAI, legiuitorul național nu a apreciat că s-ar justifica o eventuală modificare a cadrului normativ, mai ales că o intervenție în acest segment de activitate judiciară ar fi impus și analiza impactului unor astfel de modificări legislative prin raportare la sistemele de drept ale altor state implicate în asemenea proceduri.

Potrivit Rezoluției Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene cu privire la impactul COVID-19 asupra cooperării judiciare în materie penală, pe baza informaţiilor furnizate de statele membre şi prelucrate de către Eurojust şi Reţeaua Judiciară Europeană[5], statele Uniunii Europene nu au suspendat cu titlu general predarea persoanelor solicitate, însă în anumite cazuri a fost imposibil de realizat predarea efectivă a persoanei către statul emitent în contextul măsurilor adoptate la nivel naţional pentru combaterea infecţiei cu COVID-19, cum ar fi: anularea sau restricţionarea zborurilor, impunerea de restricţii vizând persoanele din alcătuirea  escortei ce trebuie să însoţească persoana solicitată, în unele state fiind necesară pentru realizarea predării și existenţa unui rezultat negativ la testul COVID-19 efectuat persoanei solicitate, etc.

În concluzie, dispozițiile normative incidente în contextul pandemiei, impun instanțelor de judecată naționale soluționarea cererilor de predare a persoanelor solicitate, judecarea unor asemenea cauze al căror temei de drept este Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, operând atât în perioada stării de urgență cât și sub imperiul stării de alertă. Judecarea cererilor de emitere a mandatului european de arestare nu este suspendată nici în perioada stării de urgență, instanța emitentă urmând a proceda la citarea persoanei solicitate, precum și la asigurarea tuturor celorlalte garanții specifice procedurii de predare a unui resortisant român către autoritatea judiciară străină emitentă.

Persoana solicitată, de regulă cetățean român cercetat sau condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni pe teritoriul statului solicitant, este adusă la procurorul competent din cadrul unui parchet de pe lângă o curte de apel, îi este adus la cunoștință motivul prezentării sale și îi este remis un exemplar al mandatului european de arestare, fiind apoi trimisă în stare de reținere în fața judecătorului de la curtea de apel competentă teritorial. Desigur că poate fi întâlnită și ipoteza în care persoana solicitată este arestată în altă cauză sau aflată în executarea unei pedepse, caz în care se va analiza de către instanță incidența unei amânări a predării către autoritatea judiciară străină până la executarea integrală sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate de autoritățile judiciare române.

Am intenționat să facem această precizare tocmai pentru a demonstra că procedura de predare a persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare, se desfășoară în contextul în care persoana solicitată este privată de libertate, fie prin ordonanța de reținere, fie prin starea de arest dispusă în altă cauză, asemenea cauze fiind judecate în regim de urgență, inclusiv în perioada stări de urgență.

II. Aspecte de practică judiciară relative la procedura de predare în baza unui mandat european de arestare în perioada stării de alertă

Confruntate cu cereri de executare a mandatelor europene de arestare având ca obiect predarea unor persoane solicitate, în condițiile stării de urgență instituite la începutul perioadei pandemiei, având în vedere că restricțiile impuse au făcut practic imposibilă predarea, autorităţile judiciare de executare din statele membre au pronunțat inclusiv soluții în sensul amânării predării, fiind invocate în acest sens  dispozițiile art. 23 din Decizia-cadru.

Conform art. 23 din Decizia cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene:

Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate.

Aceasta este predată în termen de cel mult 10 zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare.

 În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alineatul (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită.

 În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de 10 zile de la noua dată astfel convenită.

La expirarea termenelor prevăzute la alineatele (2)–(4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate.”

Soluții prin care unele state membre s-au pronunțat în sensul amânării predării persoanei solicitate s-au întemeiat pe forța majoră, reținută în temeiul art. 23 alin (3) din Decizia-cadru sau pe motivele umanitare serioase menționate de art. 23 alin. (4) din Decizia-cadru, în funcţie de specificul fiecărui caz.

Pornind de la soluțiile pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene, având în vedere însă și cadrul normativ incident în România, pentru ipotezele în care procedura de predare a persoanei solicitate a fost dispusă  anterior instituirii stării de urgenţă, dacă termenele de predare prevăzute de art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004[6] republicată s-au împlinit în timpul acesteia, nerespectarea termenelor a justificat la punerea în libertate a persoanei solicitate.

Pentru situațiile în care punerea în executare a mandatului european de arestare a fost soluţionată în timpul stării de urgenţă şi s-a dispus amânarea predării, în temeiul prevederilor art. 58 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, respectiv până la încetarea motivelor care au determinat amânarea predării, cu menţionarea – de regulă – a unei durate maxime de 3 luni, persoanele solicitate au fost puse în libertate, urmând ca mandatele de arestare în vederea predării să fie puse în executare la data încetării motivelor care au amânat predarea.

Fără a intra în alte detalii, vom reține că în perioada stării de urgență, instanțele naționale au constatat incidența dispoziţiilor art. 113 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 şi a prevederilor art. 23 alin (5) din Decizia – cadru. În condițiile în care a fost stabilită o primă dată a predării în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a sentinței prin care s-a dispus punerea în executare a mandatului european prin predarea persoanei solicitate, iar această dată nu a putut fi respectată în contextul măsurilor restrictive, autorităţile au stabilit o nouă dată a predării. Dacă nici această dată nu a putut fi respectată din aceleaşi motive, instanțele naționale au refuzat menţinerea în detenţie dispunând punerea în libertate a persoanei solicitate după expirarea perioadei în care s-au fixat cele două termene pentru realizarea predării, fără a putea fi dispuse măsuri preventive mai puțin restrictive, chiar fără caracter custodial în vederea evitării riscului de fugă şi fără a fi efectuate alte demersuri pentru a se stabili o nouă dată a predării.

În aceste situații întâlnite în intervalul stării de urgență nu numai la nivelul instanțelor române, ci și la nivelul altor state membre, deși a fost dispusă punerea în executare a unui mandat european de arestare și predarea persoanei solicitate către autoritatea judiciară străină, fiind luată măsura arestării preventive în vederea predării, ca urmare a imposibilității respectării datelor stabilite pentru predare, unica posibilitate oferită de cadrul normativ existent a constat în revocarea măsurii arestării și punerea în deplină libertate a persoanei solicitate.

O asemenea soluție, deși pe deplin justificată de cadrul normativ existent în materia măsurilor preventive, având susținere și în incertitudinea unei predări în intervalul maxim în care se poate menține măsura arestării preventive dispusă în vederea predării persoanei solicitate, conduce totuși la o lăsare nesoluționată a cererii formulate de autoritățile judiciare străine, nefiind reglementate și procedurile la care autoritățile judiciare ar putea recurge pentru o nouă cerere de predare. Desigur că, în situația în care mandatul a fost emis în vederea executării unei hotărâri definitive pronunțate de instanța străină, autoritățile judiciare solicitante ar putea reveni cu o solicitare de recunoaștere pe cale principală a hotărârii străine în România, iar în alte faze ale procesului penal desfășurat în străinătate, se poate apela și la soluția unui transfer de procedură. Aceste instituții reglementate distinct în Legea nr. 302/2004 pot forma obiectul unor solicitări adresate autorităților române, în funcție și de aspecte a căror apreciere este de competența autorităților străine, motiv pentru care nu pot reprezenta un remediu pentru situația punerii în libertate a persoanei solicitate ca urmare a imposibilității de predare din cauza consecințelor specifice pandemiei.

Analiza unor soluții pronunțate de instanțele române în procedura de executare a mandatului european de arestare, demonstrează că dificultățile de predare intervenite în perioada stării de urgență au fost întâlnite și ulterior datei de 15 mai 2020, deci după instituirea stării de alertă, în condițiile în care unele dintre state au înțeles să ridice în mod semnificativ restricțiile impuse anterior.

Pentru asemenea situații, legiuitorul nu a reglementat o procedură distinctă și nici nu a mai putut fi invocată starea de urgență ca motiv de amânare a predării persoanei solicitate, existând situații în care persoana solicitată a fost arestată preventiv în vederea predării, punerea în libertate a acesteia prin revocarea măsurii intervenind totuși după o durată substanțială de timp, perioadă în care autoritățile judiciare străine au comunicat periodic că doresc stabilirea unui nou termen de predare deoarece din cauza lock-down-ului nu s-a reușit realizarea unei misiuni de preluare.

Prin sentinţa penală nr. 50 din data de 18 iunie 2020[7], pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 274/42/2020, a fost admisă sesizarea formulată de autorităţile judiciare din Grecia prin intermediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind executarea mandatului european de arestare nr. ThF08/63 emis la data de 22 martie 2018 de autorităţile judiciare ale Republicii Elene, respectiv de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel din Creta, faţă de persoana solicitată D. M.

Persoana solicitată a consimţit să fie predată autorităţilor judiciare din Republica Elenă, în baza art. 104 alin. (7) din Legea 302/2004, republicată, a fost autorizată predarea persoanei solicitate D. M. către autorităţile judiciare din Republica Elenă, pentru executarea unei pedepse de 8 (opt) ani închisoare, aplicată prin hotărârea judecătorească nr. 47/2014 a Curţii de Apel din Creta – Grecia pentru săvârşirea în perioada 11 februarie – 12 februarie 2008, pe teritoriul Greciei, a unei infracţiuni de „furt calificat săvârşită de două sau mai multe persoane care s-au unit pentru a comite fapte repetate ca profesie şi în mod obişnuit”, prevăzută şi pedepsită de Codul penal grec, cu respectarea drepturilor conferite de regula specialităţii prev. de art. 117 din Legea nr.302/2004 republicată, exclusiv pentru faptele menţionate în mandatul european de arestare.

Conform art. 104 alin. (10) din Legea nr. 302/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a fost dispusă arestarea persoanei solicitate D. M. pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 19 iunie 2020 până la data de 18 iulie 2020, inclusiv, şi predarea acesteia către autoritatea judiciară din Republica Elenă, cu respectarea termenelor prev. de art. 112 din Legea nr. 302/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare a afecţiunilor grave cu care persoana solicitată a fost diagnosticată, s-a dispus încarcerarea acesteia într-o unitate spital din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, fiind aşteptată data organizării misiunii de transport către autorităţile judiciare din Republica Elenă.

La data de 08.07.2020, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a solicitat menţinerea măsurii arestării în vederea predării, învederând că până la acest moment, persoana solicitată nu a putut fi predată autorităţilor din Republica Elenă, data la care o asemenea misiune ar putea fi îndeplinită fiind 20 iulie 2020. S-a mai arătat că această situaţie a fost determinată de regimul curselor aeriene între România şi Grecia, existând un număr relativ redus de curse, precum şi necesitatea ca transportul persoanei solicitate în Grecia să fie asigurat prin prezenţa la bordul aeronavei a unui medic, tocmai ca urmare a afecţiunilor medicale extrem de severe cu care persoana solicitată a fost diagnosticată.

Prin încheierea de şedinţă pronunţată la termenul din 10 iulie 2020[8], a fost admisă sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. 3816/II/5/2020, cu privire la persoana solicitată D.M. şi, în baza art. 104 alin. (9) şi (11) din Legea nr. 302/2004 s-a dispus menţinerea măsurii arestării provizorii în vederea predării către autorităţile judiciare din Republica Elenă a persoanei solicitate, pentru o perioadă de 30 zile, de la 19.07.2020 până la 17.08.2020, inclusiv.

Prin documentele înaintate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a solicitat prelungirea măsurii arestului preventiv faţă de persoana solicitată D. M., avându-se în vedere evoluţia epidemiei de COVID-19 pentru care a fost decretată starea de urgenţă şi ulterior instituită starea de alertă, autorităţile judiciare ale statului solicitant învederând că nu pot proceda la preluarea persoanei solicitate anterior datei de 20 iulie 2020, fiind în continuare în vigoare mai multe restricţii în materia transportului transfrontalier, astfel încât transferul persoanei solicitate nu este posibil în intervalul pentru care anterior a fost dispusă măsura restrictivă de libertate. Astfel, autorităţile elene au solicitat ca predarea persoanei solicitate să aibă loc la data de 20 iulie 2020, dată la care însă nu s-a realizat predarea.

Din verificările efectuate pe cale telefonică la data de 28 iulie 2020 nu a rezultat că ar fi fost stabilit un nou termen pentru predarea persoanei solicitate, iar pe de altă parte, având în vedere starea de sănătate extrem de precară a persoanei solicitate, prin mesajul primit de la Biroul SIRENE Grecia la data de 13 iulie 2020, autorităţile judiciare elene au solicitat următoarele informaţii:

– dacă persoana solicitată doreşte să execute în România pedeapsa aplicată de autorităţile judiciare din Grecia;

– care este opinia autorităţilor judiciare din România cu privire la posibilitatea executării pedepsei în România;

– dacă executarea pedepsei în România poate conduce la protejarea stării de sănătate, precum şi la reabilitarea socială a persoanei solicitate.

Ca urmare a acestei adrese, instanța de executare a solicitat opinii ale instituţiilor implicate -Ministerul Justiţiei, Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Spital Dej, persoana solicitată opunându-se executării pedepsei în România, susținând împrejurarea că în Republica Elenă este incidenţă prescripţia executării pedepsei, conform unor modificări legislative intervenite în anul 2016.

În concluzie, s-a reţinut că nu a fost stabilită o nouă dată pentru predare, autorităţile judiciare străine fiind în aşteptarea unui răspuns al autorităţilor române care ar putea determina formularea unei cereri de recunoaştere a hotărârii pe cale principală.

Prin încheierea din data de 29 iulie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie s-a constatat că deşi în acest stadiu al procedurii legea specială nu reglementează posibilitatea dispunerii unor măsuri preventive alternative stării de arest preventiv, lipsa unei noi date convenite pentru predare, ca şi posibilitatea formulării unei cereri de recunoaştere a hotărârii străine, justifică lipsa unei situaţii certe a persoanei solicitate, motiv pentru care, măsura arestării preventive nu poate fi prelungită în temeiul posibilităţii formulării unei cereri ulterioare de recunoaştere a hotărârii şi nici în absenţa unei date noi de preluare de către autorităţile solicitante, necunoscându-se data până la care ar fi necesară menţinerea stării de arest.

Totodată, s-a reţinut că măsura arestării preventive, ce poate fi menţinută până la împlinirea termenului de 180 de zile, se impune a fi raportată la situaţia medicală extrem de dificilă a persoanei solicitate, care a pierdut un membru inferior şi este practic nevăzătoare, având dificultăţi serioase de a se deplasa în absenţa unui însoţitor. Astfel, deşi privarea de libertate a persoanei solicitate prin arest preventiv s-a întemeiat la început pe necesitatea de a asigura buna desfăşurare a procedurii de transfer şi evitarea riscului ca persoana solicitată să se sustragă de la proces sau să încerce comiterea altor fapte de natură penală, la acest moment al procedurii, s-a considerat că judecătorul este obligat să analizeze necesitatea continuării detenţiei sau luării unei măsuri preventive alternative, care să fie aptă să asigure prezenţa în cazul procedurii ulterioare.

În urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei, ţinând cont de conduita procesuală a persoanei solicitate, datele care circumstanţiază persoana acesteia, starea de sănătate fiind extrem de deteriorată, prima instanță a apreciat că apărarea ordinii publice şi asigurarea procedurii iniţiate se pot realiza şi pe calea unei măsuri mai puţin intruzive în substanţa dreptului la libertate, iar riscul exercitării unor presiuni asupra unor martori sau al influenţării bunei desfăşurări a procesului penal, pericolul de sustragere de la proceduri şi riscul săvârşirii unor noi infracţiuni pot fi eliminate şi prin incidenţa măsurii preventive a arestului la domiciliu.

Soluția de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu a fost atacată pe calea contestației de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, contestatorul învederând  în esenţă, că, din economia dispoziţiilor Legii nr. 302/2004, rezultă că arestarea în vederea predării este singura măsură ce se poate dispune în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare. S-a arătat în acest sens că art. 104 alin. (6) din Legea nr. 302/2004  stipulează că, în cazul prevăzut la alin. 5, dacă nu este incident vreunul dintre motivele de refuz al executării prevăzute la art. 99, judecătorul se poate pronunţa prin sentinţă, potrivit art. 109, deopotrivă asupra arestării şi predării persoanei solicitate.

Prin Decizia nr. 457/04 august 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. 274/42/2020[9] evaluând încheierea contestată prin prisma dispoziţiilor legale incidente în cauză, s-a constatat caracterul nelegal al acesteia, reţinând în acest sens, prioritar, că arestarea persoanei solicitate şi, subsecvent, menţinerea acestei măsuri în vederea predării este obligatorie în situaţia dată, în care s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare, iar prin măsura arestării se asigură predarea şi prezenţa persoanei solicitate în faţa autorităţilor judiciare străine. Mai exact, în opinia instanței de control judiciar, persoana solicitată trebuie să fie în custodia statului pentru a se asigura desfăşurarea cu celeritate şi în bune condiţii a procedurii punerii în executare a mandatului european de arestare emis pe numele acesteia, iar măsura arestării în vederea predării este una complementară care asigură, aşa cum s-a arătat, punerea în executare a predării persoanei solicitate.

În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție a mai arătat că predarea către autoritatea judiciară emitentă, ca o consecinţă directă a admiterii solicitării privind mandatul european de arestare, presupune implicit privarea de libertate a persoanei solicitate, menţinerea sa în custodia statului, căci numai astfel organele de poliţie însărcinate cu executarea hotărârii pot proceda la remiterea acesteia către autorităţile judiciare ale statului solicitant. Or, contrar aprecierilor instanţei de fond, prin punerea persoanei solicitate D. M. în stare de libertate nu se poate asigura o custodie sub autoritatea statului care să faciliteze predarea acesteia către autorităţile judiciare din Grecia, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 104 alin. (9) coroborat cu art. 104 alin. (10) şi (11) teza finală cu referire la art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată.

Deşi autorităţile elene nu au stabilit o nouă perioadă de preluare, dispoziţiile legale în materie prevăd în sarcina statului solicitat doar posibilitatea menţinerii măsurii arestării provizorii în vederea predării persoanei solicitate până la predarea efectivă sau până la împlinirea celor 180 de zile de detenţie, motiv pentru care, în contextul epidemiei de COVID-19 şi a măsurilor ce se impun pentru evitarea răspândirii virusului, instanţa de control judiciar a stabilit că este necesară continuarea procedurii de executare a mandatului european de arestare şi de predare a persoanei solicitate.

Deopotrivă, s-a arătat că motivele invocate de autorităţile elene au caracter obiectiv, au la bază o situaţie pandemică care afectează întreaga lume, sunt justificate de măsurile impuse de state pentru a înlătura sau micşora riscul de răspândire a epidemiei de COVID-19 şi de asigurare a securităţii persoanelor care sunt implicate în procedura de predare. În opinia instanței de control judiciar, acest aspect trebuie coroborat cu diligentele depuse de autorităţile elene de a stabili un termen de predare relativ apropiat de momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care s-a stabilit predarea persoanei solicitate, termen care nu justifică stoparea actualei proceduri şi reluarea acesteia la o altă dată.

Pe de altă parte, referitor la existenţa unor motive independente de voinţa autorităţilor române sau ale statului emitent, care împiedică efectuarea predării, s-a reținut că legiuitorul a reglementat în mod expres această situaţie, fiind cuprinse menţiuni clare în dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr.302/2004 care prevăd prelungirea termenului cu 10 zile în astfel de cazuri, iar situaţia la nivelul celor două state generată de epidemia de COVID-19 reprezintă un motiv temeinic care să împiedice efectuarea predării. Cu toate acestea, s-a constatat că, faţă de persoana solicitată D. M., nu a fost depăşit termenul maxim de predare, fiind astfel aplicabile dispoziţiile art. 113 alin. (2) din Legea nr. 302/2004.

Totodată, s-a constatat că menţinerea măsurii arestării persoanei solicitate D. M. în vederea predării este în concordanţă şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, prin care s-a statuat, în interpretarea art. 23 alin. (3) din Decizia-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009 că „autorităţile implicate trebuie să convină asupra unei noi date a predării, în temeiul acestei dispoziţii, şi în cazul în care predarea persoanei căutate, în termenul de 10 zile de la o primă nouă dată a predării convenită în temeiul dispoziţiei menţionate, este împiedicată de un caz de forţă majoră” (Cauza C-640/15, Hotărârea din 25 ianuarie 2017). Noţiunea de forţă majoră trebuie să fie înţeleasă, astfel cum a fost stabilită în jurisprudenţa constantă a Curţii, în sensul de „împrejurări străine celui care le invocă, neobişnuite şi imprevizibile, ale căror consecinţe nu ar fi putut să fie evitate”, în pofida diligentei manifestate de autorităţile implicate în procedura predării persoanei solicitate.

Prin urmare, în contextul pandemic actual, predarea persoanei solicitate nu s-a putut realiza din motive independente de voinţa autorităţilor solicitate, respectiv solicitante, motive care se circumscriu împrejurărilor relevate anterior, iar durata detenţiei persoanei solicitate D. M. nu are un caracter excesiv, fiind, totodată, inferioară limitei maxime prevăzute de lege.

În raport de această concluzie, s-a considerat că devin aplicabile dispoziţiile art. 104 alin. (9) şi (10) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar în contextul anterior descris, persoana solicitată aflându-se în executarea mandatului european de arestare în vederea predării, Înalta Curte a apreciat că se impune menţinerea arestării persoanei solicitate D.M. în vederea predării către autorităţile elene.

Sintetic, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis calea de atac exercitată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și a apreciat că se impune menținerea stării de arest preventiv, pe motiv că termenul maxim de 180 de zile nu a expirat, iar în procedura de executare a mandatului european de arestare emis în vederea predării persoanei solicitate, nu este posibilă dispunerea unei alte măsuri preventive mai puțin intruzive, persoana solicitată trebuind să se afle în custodia statului, tocmai în scopul de asigurare a predării în condiții optime.

Măsura arestării preventive a fost dispusă în mod succesiv până în cursul lunii noiembrie 2020, când apărătorul desemnat din oficiu a formulat o cerere scrisă de revocare a măsurii arestării preventive, iar prin încheierea pronunțată de Curtea de Apel Ploiești la termenul din 18 noiembrie 2020 în dosarul nr. 274/42/2020[10] a fost admisă această cerere de revocare a măsurii arestării preventive.

În justificarea soluției de revocare a măsurii arestării provizorii, instanța de executare a mandatului european de arestare a reținut că, deși  atât administrația locului de detenție cât și instanța sesizată cu punerea în executare a mandatului european de arestare au făcut mai multe demersuri pentru a verifica în ce măsură mai este posibilă o misiune de preluare a persoanei solicitate de către autoritățile judiciare solicitante, până în prezent nu a fost primit niciun răspuns, mesajul Biroului SIRENE Grecia fiind înaintat Curții de Apel Ploiești la data de 13 noiembrie 2020, când ultima perioadă pentru care fusese verificată măsura arestării provizorii ar fi expirat la data de 15 noiembrie 2020 (într-o zi nelucrătoare). Conform acestui mesaj, cel puțin până pe data de 30 noiembrie 2020, ca urmare a situației existente în Grecia (lock down) nu se poate organiza o misiune de preluare a persoanei solicitate.

Fiind arestată în vedere predării către autoritățile judiciare elene, persoana solicitată nu a fost preluată nici până la data de 18 noiembrie 2020, nefiind organizată nicio misiune în acest sens. Ca urmare a stării sale de sănătate, persoana a fost internată o perioadă îndelungată de timp în Penitenciarul Spital Dej, beneficiind de condiții adecvate de tratament, fiind apoi transferat în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliției al Județului Prahova, tocmai în vederea organizării unei misiuni de preluare din România

Persoana solicitată D. M. a fost diagnosticat cu o afecțiune medicală extrem de severă, fiind aproape nevăzător și având amputat un membru inferior, situație în care se confruntă cu probleme mari inclusiv în momentul în care dorește să folosească grupul sanitar, având nevoie permanentă de sprijin. Or, în condițiile în care autoritățile elene cunoșteau starea de sănătate a persoanei solicitate nu au efectuat demersuri nici pentru preluarea mai rapidă a acesteia și nici pentru solicitarea recunoașterii pe cale principală a soluției de condamnare pronunțate de autoritățile judiciare din Grecia, măsura arestării provizorii nemaiputând fi prelungită după data de 18 decembrie 2020.

Chiar dacă situația internațională actuală este dominată de situația măsurilor dispuse în vederea combaterii pandemiei, începând cu data de 19 iunie 2020 au existat perioade în care căile de transport aerian către Republica Elenă au fost deschise, iar lipsa unei misiuni de preluare a condus la situația unei mențineri a stării de arest provizoriu a unei persoane cu probleme grave de sănătate. Este adevărat că în cauză a fost formulată o solicitare prin care autoritățile emitente au dorit să afle mai multe informații despre posibilitatea executării pedepsei în România de către persoana solicitată, însă chiar după comunicarea unui răspuns primit de la structurile specializate (Administrația Națională a Penitenciarelor și Penitenciarul Spital Dej), nu a fost formulată o cerere de recunoaștere pe cale principală a hotărârii pronunțate de Curtea de Apel din Creta, Biroul SIRENE Grecia comunicând constant doar că nu se poate organiza o misiune de preluare din cauza măsurilor dispuse în Grecia pentru combaterea pandemiei.

Așa cum s-a stabilit în mod constant în jurisprudența Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, executarea unui mandat european de arestare trebuie amânată dacă există un risc real de tratament inuman sau degradant din cauza condițiilor de detenție ale persoanei în cauză în statul membru emitent al mandatului.

În cauzele reunite Aranyosi şi Căldăraru[11], Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis că executarea unui mandat european de arestare trebuie amânată dacă există un risc real ca persoana solicitată să fie supusă unor tratamente inumane sau degradante din cauza condiţiilor de detenţie în statul de emitere. Analiza Curţii s-a axat iniţial pe a arăta caracterul esenţial al principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce pentru cooperarea judiciară în materie penală în spaţiul de libertate, securitate şi justiţie al Uniunii Europene. Principiul recunoaşterii reciproce obligă statele membre să execute un mandat european de arestare, motivele de refuz obligatorii sau facultative fiind expres prevăzute în art. 3 şi 4 ale Deciziei-cadru.

Desigur că speța prezentată nu au existat nici minime indicii conform cu care, odată ajunsă pe teritoriul statului solicitant, persoana solicitată să fie supusă unor tratamente inumane sau degradante din cauza condiţiilor de detenţie, însă prelungirea unei arestări provizorii în România pentru executarea mandatului european de arestare pe durată de aproape șase luni (durata maximă pe care poate fi dispusă măsura preventivă în asemenea cazuri), fără a se stabili o dată de preluare plasează persoana solicitată într-o situație extrem de dificilă, aceasta prezentând dificultăți extrem de mari de adaptare la viața într-un mediu de detenție, fiind lipsită de alte instrumente procesuale pe care persoanele condamnate definitiv și aflate în executarea pedepsei le au în asemenea situații (cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive de ordin medical).

Deși printr-un mesaj expediat de instanța din România chiar la data de 13 noiembrie 2020, s-a solicitat autorităților judiciare elene să precizeze dacă mențin mandatul european de arestare emis sau doresc retragerea acestuia, dat fiind că măsura arestării provizorii ar fi încetat oricum de drept la data de 18 decembrie 2020, existând posibilitatea unei solicitări de recunoaștere a hotărârii străine pe cale principală, în cauză nu a fost primit vreun răspuns.

Prin încheierea pronunțată la termenul din 18 noiembrie 2020, instanța de executare a mandatului european de arestare a reținut că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la data dispunerii măsurii arestării provizorii, neexistând nici măcar minime informații cu privire la posibila executare a unei misiuni de preluare a persoanei solicitate de pe teritoriul României, sens în care s-a dispus revocarea măsurii arestării provizorii și punerea în libertate a persoanei solicitate la data rămânerii definitive a încheierii, de sub puterea mandatului de arestare emis de Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 274/42/2020.

Încheierea prin care măsura arestării preventive a fost revocată a rămas definitivă prin respingerea contestației exercitate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, iar ulterior nu a fost înregistrată o nouă solicitare de predare și nici o cerere de recunoaștere pe cale principală a hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de Apel din Creta.

III. Concluzii și propuneri de lege ferenda

Desigur că soluția pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în sensul admiterii căii de atac exercitate de parchet și respingerii cererii de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu, este pe deplin fundamentată pe dispozițiile normative incidente în speță. Față de persoana solicitată D. M. autoritățile judiciare din Republica Elenă, respectiv Curtea de Apel din Creta, au dispus în mod definitiv o soluție de condamnare, fiind emis în executarea acesteia și mandatul european de arestare. Având în vedere că autorităților de executare din România le-a fost înaintat mandatul european de arestare în vederea predării, în absența unor motive de refuz, singura măsură preventivă permisă de Legea nr. 302/2004 era măsura arestării preventive, Înalta Curte de Casație și Justiție reținând în mod neechivoc că numai o asemenea măsură care plasează persoana solicitată în custodia efectivă a statului, poate fi dispusă în vederea predării sub escortă, autorităților judiciare ale statului solicitant.

La momentul dispunerii măsurii arestării față de persoana solicitată D.M., pe teritoriul României nu mai era în vigoare starea de urgență, iar autoritățile solicitante nu aveau cunoștință de starea de sănătate a persoanei solicitate. Atât în opinia primei instanțe cât și a instanței de control judiciar, în cauză nu erau incidente dispozițiile normative relative la amânarea predării, iar restricțiile de călătorie către Grecia cunoscuseră o diminuare, tocmai ca urmare a promovării sezonului estival.

Starea de sănătate a persoanei solicitate se deteriora vizibil, condițiile de adaptare la viața în detenție fiind extrem de vitrege pentru o persoană aproape nevăzătoare, fără un picior, diagnosticată şi cu afecțiuni multiple de ordin cardiac. Ca și consecință a acestor afecțiuni extrem de grave, persoana solicitată a fost inițial prezentată direct instanței, fiind prezentă personal în sala de ședință (nu prin videoconferinţă), administrația locului de deținere optând pentru încarcerare numai în temeiul unei hotărâri judecătorești, nu în baza ordonanței de reținere emise în cauză anterior prezentării la sediul Curții de Apel Ploiești. Ulterior dispunerii măsurii arestării preventive în vederea predării, persoana solicitată a fost încarcerată într-un spital penitenciar, având nevoie de tratamente și de o supraveghere adecvată afecțiunilor extrem de grave cu care fusese diagnosticată, fiind însă adusă în mod sistematic la sediul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă din mun. Câmpina pentru eventualitatea unei predări sub escortă către autoritatea solicitantă. Așa cum s-a arătat anterior, predarea nu a avut loc în cele 30 de zile stabilite inițial ca durată a măsurii arestării preventive și nici ulterior, la data de 18 noiembrie 2020 fiind dispusă revocarea măsurii arestării preventive.

Față de dispozițiile imperative ale Legii nr. 302/2004, singura măsură preventivă care putea fi dispusă în cauză este măsura arestării preventive, însă acest act normativ, atât în momentul redactării inițiale cât și la data ultimei modificări, nu a avut în vedere restricțiile de transport specifice perioadei pandemiei, respectiv existența unei împrejurări obiective de natură să împiedice predarea persoanei solicitate. În speța la care ne-am referit anterior, imposibilitatea obiectivă de predare a fost dublată de necesitatea asigurării unor condiții personalizate de detenție pentru persoana solicitată, Biroul SIRENE Grecia comunicând că, față de starea deteriorată de sănătate a persoanei solicitate, în alcătuirea escortei care se va deplasa în România, va trebui să fie cooptat și un cadru medical.

Prin urmare, având în vedere nevoia acută de servicii de ordin medical în perioada pandemiei, se poate deduce și motivul pentru care autoritățile judiciare străine nu au organizat o misiune de preluare, persoana solicitată executând aproape șase luni de arest preventiv în așteptarea de a fi predată.

În ceea ce privește obligația de a menține o persoană cu probleme locomotorii extrem de grave în custodia efectivă a statului, desigur că Legea nr. 302/2004 nu oferă un răspuns, reglementând doar posibilitatea dispunerii arestării preventive, însă această lege a fost adoptată în considerarea unor termene scurte pentru predare, nefiind anticipată o perioadă în care restricțiile de transport să devină regula iar perioadele petrecute în stare de arestă să devină nejustificat de lungi, mai ales pentru persoanele diagnosticate cu afecțiuni medicale severe.

Fără a avea un argument normativ la dispoziție, credem totuși că, pentru asemenea categorii de persoane, în cazul în care intervine o imposibilitate de organizare a misiunii de predare – preluare sub escortă, menținerea în custodia efectivă a statului se poate realiza și prin intermediul unei alte măsuri preventive, tot cu caracter custodial, însă mai puțin restrictivă. Menținerea unei persoane având un picior amputat în stare de arest pentru o perioadă excesiv de mare, în vederea executării obligației de predare, nu se justifică, garanțiile specifice obligației de predare putând fi asigurate și în stare de arest la domiciliu, sub controlul strict al organelor de poliție. Măsura este tot o măsură privativă de libertate cu caracter custodial, iar riscul de fugă al persoanei solicitate este inexistent, neavând capacitatea fizică de a recurge la un asemenea gest.

În jurisprudența instanței de contencios constituțional, a fost analizată în mod detaliat natura juridică a măsurii arestului la domiciliu, inclusiv prin raportarea acestei măsuri la măsura arestării preventive. În acest sens, Curtea Constituțională a apreciat că ”stabilirea naturii măsurii preventive a arestului la domiciliu în sensul că aceasta este o măsură preventivă privativă de libertate determină faptul că aceasta trebuie însoţită de ansamblul garanţiilor recunoscute în cazul măsurii preventive privative de libertate a arestului preventiv. Această concluzie se impune, având în vedere, pe de-o parte, similitudinea celor două măsuri din perspectiva naturii şi a substanţei acestora, aspect stabilit atât de Curtea Constituţională, cât şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, şi, pe de altă parte, principiul ce rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, potrivit căruia norma constituţională a art. 23 trebuie interpretată în sens larg, cu referire la toate măsurile preventive privative de libertate.” (DECIZIA nr. 22 din 17 ianuarie 2017[12] referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 220 alin. (1) din Codul de procedură penală)

Desigur că și în contextul similitudinii între cele două măsuri, nu se poate pune semnul egalității între arestul la domiciliu și măsura arestării preventive, însă garanțiile referitoare la necesitatea menținerii în custodia statului a persoanei solicitate, în anumite cazuri ar putea fi asigurate și prin arest la domiciliu, mai ales în situația în care obligația de predare nu poate fi executată ca urmare a unor restricții severe impuse de evoluția pandemiei, nefiind cunoscut nici măcar cel mai apropiat termen la care o asemenea misiune de preluare ar putea fi organizată, iar persoana încarcerată se află într-o stare precară de sănătate care pune probleme serioase inclusiv administrației locului de detenție.

Așa cum am arătat însă anterior, o asemenea posibilitate impune intervenția promptă a legiuitorului național, acesta având posibilitatea unei reglementări temporare a posibilității instanței de a dispune o altă măsură preventivă în ipoteza în care predarea persoanei solicitate nu a intervenit în termenul convenit inițial din cauza restricțiilor de călătorie impuse de pandemie. O asemenea modificare legislativă ar putea fi adoptată numai pentru perioada stării de alertă, respectiv numai pentru intervalul în care libertatea de circulație este restricționată și numai pentru ipoteza în care predarea persoanei solicitate nu a intervenit în termenul pentru care a fost dispusă inițial măsura arestării preventive. După un termen de 30 sau de 60 de zile petrecut în stare de arest preventiv, în absența unor măsuri concrete de mobilizare în vederea preluării sub escortă a persoanei solicitate, măsura arestării preventive poate dura până la 180 de zile, însă lipsa unei posibilități concrete de dispunere a unei alte măsuri preventive pe acest interval poate pune inclusiv o problemă de constituționalitate. Persoane cercetate pentru fapte extrem de grave pot fi plasate în arest la domiciliu sau chiar puse sub control judiciar, în timp ce față de persoane arestate în baza unui mandat european de arestare în vederea predării (indiferent de faptele pentru care sunt cercetate) nu poate fi luată decât măsura arestării preventive, indiferent vârstă, de starea de sănătate, de antecedente precum și de alte criterii analizabile în procedura prin care este dispusă o măsură preventivă.

Perioada petrecută în stare de arest preventiv în executarea unui mandat european de arestare preventivă emis în scopul predării persoanei solicitate pentru executarea pedepsei, se va computa cu siguranță din durata totală a pedepsei aplicate de autoritatea judiciară străină, însă garanțiile reglementate de legea procesuală pentru celelalte categorii de persoane condamnate nu pot fi incidente în privința persoanei solicitate. Chiar dacă starea de sănătate ar fi atât de deteriorată încât ar justifica o soluție de întrerupere a executării pedepsei, persoana solicitată nu ar putea formula o solicitare în acest sens decât în statul solicitant și cu respectarea legislației acestuia, neavând nicio altă posibilitate decât să se afle maximum 180 de zile sub puterea mandatului european de arestare. Chiar dacă o asemenea soluție ar apărea ca deplin justificată pentru situații în care nu există restricții de călătorie și deci obligația de predare ar putea fi îndeplinită fără dificultate, situația actuală a demonstrat că un număr mare de persoane au petrecut o perioadă semnificativă de timp în executarea unor mandate europene de arestare, fără a interveni predarea acestora către autoritățile solicitante, cazul prezentat anterior nefiind singular nici la nivelul Curții de Apel Ploiești.

Restricțiile specifice pandemiei au avut ecou inclusiv în procedurile de executare a mandatelor europene de arestare, existând și în continuare un cadrul normativ adecvat pentru menținerea sau intensificarea unor asemenea restricții cu scopul de împiedica pe cât posibil contaminarea.

În condițiile în care obligația de predare a persoanelor solicitate devine incertă uneori ca și termen de executare, existând mai multe situații în care termenul de 180 de zile a expirat iar persoanele au fost puse în libertate prin constatarea încetării de drept a măsurii preventive, credem că legiuitorul ar putea să se aplece mai mult asupra acestor situații, precum și asupra cadrului normativ corespunzător pentru executarea măsurii arestului la domiciliu.

Deși sunt remarcate eforturile consistente de a depăși o situație medicală mondială cu urmări tragice, rezultatele par a rămâne încă așteptate, existând riscul unei prelungiri a perioadei ale cărei trăsături esențiale sunt restricțiile. Oricând de mult ne-am dori revenirea la stilul de viață anterior pandemiei, este foarte posibil ca restricțiile de călătorie să mai persiste multă vreme. Legiuitorul național va avea obligația de a găsi acele metode necesare atât pentru a nu suspenda efectiv într-o asemenea perioadă orice formă de cooperare judiciară internațională, cât și pentru a evita ținerea unor persoane inutil sub imperiul unei măsuri preventive extrem de intruzive. În situația unor persoane solicitate a căror stare de sănătate impune condiții personalizate de detenție, neexecutarea obligației de predare într-un termen rezonabil ar putea justifica reglementarea posibilității organelor judiciare române de a dispune o măsură cu caracter custodial, mai puțin restrictivă, respectiv măsura arestului la domiciliu. Credem că pentru aceste categorii de persoane, o asemenea măsură, în conținutul căreia ar intra și supravegherea electronică a libertății de mișcare cu ajutorul unui dispozitiv electronic de tip ”brățară”, ar asigura în cel mai eficient mod executarea unei obligații de predare, persoana solicitată rămânând practic tot în custodia statului, putând fi imediat preluată și predată escortei străine. Fiind vorba de persoane cu grave probleme de ordin medical, (persoana solicitată D.M. având un picior amputat și fiind aproape nevăzător) riscul de sustragere de la executarea măsurii arestului la domiciliu ar fi iluzoriu și depistabil imediat ca urmare a posibilităților tehnice de supraveghere constantă.

Menținerea acestor categorii de persoane în stare de arest, numai pe motivul că Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională nu prevede posibilitatea dispunerii unei măsuri alternative, nu reprezintă altceva decât ignorarea criteriilor complementare ce se impun a fi avute în vedere în decizia luată sub aspectul măsurii preventive. Vârsta persoanei solicitate, starea de sănătate, anturajul, antecedentele penale nu mai par a avea vreun rol în cântărirea deciziei de arestare provizorie în vederea predării. Or, așa cum susținut anterior, dacă o asemenea reglementare este adaptată unor perioade în care restricțiile de transport lipsesc (regula fiind predarea în maxim 10 zile de la data arestării), în prezent au fost înregistrate mai multe cazuri de persoane solicitate care au petrecut perioade semnificative în stare de arest, fiind puse în libertate la expirarea termenului de 180 de zile.

Având în vedere aceste aspecte întâlnite în ultima perioadă, apreciem că în situația în care, din cauza unor restricții de călătorie impuse de pandemie, nu a fost posibilă predarea unei persoane solicitate în termenul de 30 de zile, pentru care a fost inițial dispusă arestarea preventivă, legea ar trebui să prevadă posibilitatea dispunerii unei măsuri alternative până la expirarea termenului de 180 de zile. În acest fel ar fi posibilă oricând în acest termen executarea obligației de predare, fiind dispusă și o măsură preventivă adecvată stării de sănătate sau vârstei persoanei solicitate.


[1] Monitorul Oficial nr. 212 din 16 martie 2020;
[2]Accesabilă aici;
[3] Monitorul Oficial nr. 311 din data de 14 aprilie 2020;
[4] Monitorul Oficial nr. 608/10.07.2020;
[5] Disponibil aici; documentul este actualizat la data de 15.05.2020;
[6] Republicată în Monitorul Oficial nr. 411 din 27 mai 2019;
[7] Accesabilă la adresa portal.just.ro;
[8] Accesabilă la adresa portal.just.ro;
[9] Nepublicată;
[10] Accesabilă la adresa portal.just.ro;
[11] Cauzele conexate C-404/15 și C-659/15 PPU, Hotărâre ECLI:EU:C:2016:198;
[12] Monitorul Oficial nr. 159 din 3 martie 2017


Judecător Raul Alexandru Nestor, Curtea de Apel Ploiești

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Secţiuni/categorii: Articole, Covid 19 Legal React, Drept penal, Dreptul internetului, Dreptul Uniunii Europene, Procedură penală, RNSJ, SELECTED TOP LEGAL, Studii, _CONTENT

Pentru toate secţiunile JURIDICE.ro click aici
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD