« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 

Ministerul Justiţiei. Propuneri ref. conformarea Codului civil cu Decizia CCR nr. 601/2020
09.03.2021 | JURIDICE.ro

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Marţi, 9 martie 2021, Ministerul Justiţiei a dat publicităţii următorul comunicat: „În perspectiva preconizatului demers legislativ vizând punerea de acord a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, constatate ca fiind neconstituționale, cu Decizia Curții Constituționale nr. 601/2020 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27.01.2021) și cu prevederile din Constituția României, republicată, Ministerul Justiției supune atenției unele propuneri preliminare de reglementare, care vizează, în primă etapă, modificarea Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Propunerile formulate vor fi incluse într-un demers legislativ mai amplu – care vizează și amendarea corespunzătoare a legislației speciale – în care au fost deja cooptate de Ministerul Justiției, într-un proces de largă consultare, o serie de instituții cu competențe în materiile care vor suferi intervenții legislative cu ocazia preconizatului demers.

Propunerile formulate nu realizează o analiză exhaustivă a legislației civile și procesual-civile de drept comun, având drept scop conturarea incipientă a unei noi viziuni de reglementare în materie.

Ulterior consolidării și definitivării propunerilor de reglementare, inclusiv prin prisma valorificării contribuțiilor celorlalte instituții cu competențe în materiile ce vor face obiectul preconizatului demers legislativ, Ministerul Justiției urmează a pune în dezbatere publică proiectul de act normativ având ca obiect conformarea cu Decizia Curții Constituționale sus-amintită, însoțit de instrumentul său de prezentare și motivare.”

:: Propuneri preliminare de reglementare

 
Secţiuni: Content, Drept civil, Lege 9, Procedură civilă, Proiecte legislative, Sistemul judiciar | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD