Secţiuni » Articole » Opinii
OpiniiPovestim cărţiImaginarul dreptului
Condiţii de publicare

Revizuirea hotărârilor judecătorești inexistente
10.03.2021 | Andra-Roxana TRANDAFIR (ILIE)

JURIDICE - In Law We Trust
Andra Trandafir

Andra Trandafir

În cadrul dezbaterii cu tema „Hotărârile judecătorești (civile) pot fi desființate în procesul penal?”[1], am identificat, împreună cu invitații care au participat la discuții, trei ipoteze în care s-ar putea pune problema desființării unei hotărâri judecătorești în procesul penal.

În esență, distincția se face între desființarea întemeiată pe dispozițiile art. 25 alin. (3) C.pr.pen. coroborat cu dispozițiile art. 397 alin. (3) și ale art. 404 alin. (4) lit. g) C.pr.pen. (acestea din urmă dacă desființarea ar putea fi văzută ca o formă de restabilire a situației anterioare[2]) ori în procedura prevăzută de art. 5491 C.pr.pen. (desființarea unui înscris în cazul clasării), care vizează, așa cum știm, doar înscrisul în sens de instrumentum și revizuirea hotărârilor judecătorești, întemeiată pe dispozițiile art. 452 și urm. C.pr.pen. sau, după caz, pe cele ale art. 509 și urm. C.pr.civ., care poate conduce la desființarea (în sensul comun al termenului) a unei hotărâri judecătorești (mai exact, la anularea hotărârii, potrivit art. 462 alin. (1) C.pr.pen. ori la schimbarea sau anularea acesteia, în conformitate cu dispozițiile art. 513 alin. (4) C.pr.civ.).

Cele trei ipoteze sunt următoarele:

1. O persoană – alta decât un judecător – falsifică o hotărâre judecătorească, în sensul că plăsmuiește un înscris având aparența unei astfel de hotărâri, conținând toate elementele care îi dau un astfel de caracter;

2. Un judecător plăsmuiește (în totalitate) o hotărâre judecătorească, eventual cu complicitatea grefierului său. Ipoteza se ramifică în trei variante de concepere a faptei, pe care le vom analiza în secțiunea dedicată acestei probleme;

3. Hotărârea judecătorească este pronunțată în cadrul unui dosar real, care s-a judecat după toate cerințele prevăzute de lege, dar ea cuprinde informații necorespunzătoare adevărului (de exemplu, ca urmare a faptului că judecătorul a primit mită ori a comis infracțiunea de represiune nedreaptă – o primă situație) ori doar aprecieri factuale eronate (a doua situație).

Cu privire la cea de-a treia ipoteză (care nu a mai ajuns să facă obiectul dezbaterii, din lipsă de timp), consider că, în principiu, hotărârea va putea fi desființată (în sensul comun al termenului) doar prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege (apel sau, după caz, revizuire). Totuși, în situația în care judecătorul a primit mită sau a comis infracțiunea de represiune nedreaptă, dacă este cercetat și pentru infracțiunea de fals intelectual[3], există posibilitatea desființării parțiale a hotărârii (în sensul de instrumentum), numai cu privire la aspectele atestate în mod nereal (de exemplu, dacă judecătorul a menționat în hotărâre că inculpatul și-a recunoscut vinovăția, deși nu există o astfel de recunoaștere, cu intenția de a-i crea o situație favorabilă și de a-i putea aplica o pedeapsă mai mică sau dacă a rezumat o declarație de martor inexistentă pentru a se întemeia pe aceasta la pronunțarea hotărârii în favoarea uneia dintre părți). Această desființare parțială, pronunțată de instanța penală ori de judecătorul de cameră preliminară, nu va avea ca efect și nulitatea hotărârii, calea de atac fiind indispensabilă în acest sens. În situația în care judecătorul doar a apreciat eronat situația de fapt, fără a se pune problema săvârșirii unei infracțiuni, hotărârea va putea fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege.

Prima și (mai ales) cea de-a doua ipoteză – din fericire, rar întâlnite în practică – au suscitat însă discuții aprinse în cadrul respectivei întâlniri. Voi încerca, în cele ce urmează, să expun concluziile la care am ajuns, cu mențiunea că, în domeniul dreptului civil, mă aflu totuși pe nisipuri mișcătoare și că aceste idei s-au cristalizat în urma discuțiilor cu o serie de profesioniști ai dreptului, cărora le mulțumesc pentru timpul și răbdarea pe care le-au avut cu mine.[4]

1. Despre desființarea unui înscris care poartă denumirea de „hotărâre judecătorească” falsificat de o persoană care nu are calitatea de judecător

Cu privire la situația în care o persoană plăsmuiește un înscris pe care îl intitulează încheiere/sentință/decizie și în care inserează toate elementele care dau aparența unei hotărâri judecătorești (ex. număr de dosar, numărul hotărârii, numele judecătorilor, considerente, dispozitiv etc.), consider că singura cale de desființare a acestuia este în cursul procesului penal, în condițiile art. 25 alin. (3) sau, după caz, ale art. 5491 C.pr.pen. ori, eventual, în condițiile art. 308 C.pr.civ.[5]

Cu privire la acest din urmă text de lege, el este incident dacă, în urma clasării cauzei, procurorul nu sesizează judecătorul de cameră preliminară în procedura prevăzută de art. 5491 C.pr.pen.; aceasta înseamnă că, dacă a dispus clasarea, procurorul nu poate promova o acțiune civilă care să urmărească desființarea înscrisurilor falsificate, competența în această situație aparținându-i exclusiv judecătorului de cameră preliminară. Procedura prevăzută de art. 304-308 C.pr.civ. este deci accesibilă doar părților din procesul civil (iar art. 308 C.pr.civ. poate fi invocat pe cale principală doar dacă, așa cum am arătat, nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 5491 C.pr.pen.). O altă ipoteză în care art. 308 C.pr.civ. ar putea fi incident ar fi când, în caz de achitare – de exemplu, în cazul prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. c) C.pr.pen. – instanța nu poate desființa înscrisul respectiv; evident, și în această situație, falsul poate fi invocat doar de părți în fața instanței civile, iar nu și de procuror.

Revenind la desființarea înscrisului respectiv în cadrul procesului penal, așa cum menționam în articolul redactat în coautorat[6], singura lectură corectă a art. 25 alin. (3) C.pr.pen. este aceea că în procesul penal instanța este obligată să dispună desființarea totală sau parțială a unui înscris (când falsificarea unui înscris sau folosirea unui înscris fals constituie obiectul acțiunii penale). Cu alte cuvinte, respectivul înscris va fi desființat doar dacă instanța penală este sesizată cu o infracțiune de fals (în acest caz, fals material în înscrisuri oficiale sau/și uz de fals). Aceleași considerente sunt valabile și în procedura prevăzută de art. 5491 C.pr.pen.

O eventuală cerere de revizuire a unei astfel de „hotărâri” nu ar putea fi primită, întrucât lipsește tocmai premisa la care se referă art. 452 C.pr.pen. ori art. 509 C.pr.civ. adică o hotărâre judecătorească. Un înscris plăsmuit, declarat „hotărâre judecătorească” doar prin voința făptuitorului, chiar dacă este introdus în circuitul civil și produce efecte juridice, nu poate conduce la o revizuire, soluția într-o astfel de situație trebuind să fie respingerea cererii ca inadmisibilă.

Deși pare superfluu, menționez și că invocarea falsului în cadrul revizuirii, în temeiul art. 453 alin. (1) lit. c) C.pr.pen.[7] sau al art. 509 alin. (1) pct. 3 teza a doua C.pr.civ.[8] se referă la înscrisul numit „hotărâre judecătorească” plăsmuit doar dacă el a stat la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești reale, cea a cărei revizuire se cere. Nu este vorba, așadar, de revizuirea hotărârii plăsmuite, ci de cea a unei hotărâri reale, întemeiate pe un înscris plăsmuit.

2. Despre desființarea unei hotărâri judecătorești plăsmuite de judecătorul al cărui nume este menționat în hotărâre 

În legătură cu această problemă, în cadrul dezbaterii au fost discutate trei ipoteze de comitere a faptei, în funcție de care au fost exprimate opinii diferite cu privire la procedura de urmat în vederea desființării respectivului înscris:

A. Numărul de dosar este fictiv (inventat de autorii infracțiunii), hotărârea plăsmuită fiind dată în cadrul acestui dosar inexistent;

B. Numărul de dosar este real, înregistrat în registrele instanței respective de autorii infracțiunii, deși niciun act din respectivul „dosar” (cerere de chemare în judecată, probe, încheieri etc.) nu este real;

C. Numărul de dosar este unul real, așa cum sunt și cererea de chemare în judecată[9], probele și unele încheieri din dosar, dar hotărârea este în întregime plăsmuită, termenul acordat pentru soluționarea cauzei fiind fictiv, părțile nefiind de fapt citate la soluționarea cauzei;

S-a exprimat, așadar, opinia potrivit cu care, în ipoteza prevăzută la lit. A de mai sus, revizuirea nu este incidentă, întrucât nu ne aflăm în prezența unei hotărâri judecătorești reale, situația fiind similară cu cea menționată anterior la pct. 1. Dimpotrivă, în legătură cu ipotezele menționate la lit. B și C, s-a arătat că înscrisul respectiv nu poate fi desființat de instanța penală (ori judecătorul de cameră preliminară), chiar dacă ar fi cercetat falsul, ci doar pe calea revizuirii întemeiate pe motivul privind condamnarea unui membru al completului de judecată (art. 453 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. sau art. 509 alin. (1) pct. 3 teza întâi C.pr.civ.). În susținerea acestui punct de vedere au fost invocate prevederile art. 405 C.pr.civ.”, precum și argumente ce țin de securitatea raporturilor juridice.

În opinia mea, este lipsit de relevanță dacă numărul de dosar este real ori este fictiv, după cum este lipsit de relevanță dacă autorul infracțiunii este un judecător al cărui nume figurează în hotărâre și o semnează sau o persoană care nu are această calitate, dacă înscrisul este complet plăsmuit (deci în ambele ipoteze prevăzute la lit. A și B de mai sus), așa cum voi arăta în cele ce urmează (2.1). Pentru cea de-a treia ipoteză, deși răspunsul ar trebui să fie, în principiu, același, se impun unele precizări suplimentare (2.2).

2.1. Ipoteza unei cauze fictive

În legătură cu primele două ipoteze, consider că, dacă judecătorul este cercetat pentru o infracțiune de fals, instanța penală, constatând existența infracțiunii, poate – și chiar trebuie – în temeiul art. 25 alin. (3) C.pr.pen. să desființeze înscrisul falsificat (plăsmuit complet). Lăsarea unui astfel de înscris în circuitul civil, doar pentru a se putea formula o eventuală revizuire, ar produce efecte cu mult mai grave. Aceeași ar fi situația și în cazul în care judecătorul de cameră preliminară ar fi sesizat cu desființarea înscrisului (constatându-se, de pildă, că a intervenit prescripția răspunderii penale), în procedura prevăzută de art. 5491 C.pr.pen. Acesta nu ar putea respinge solicitarea pe motiv că există o altă cale de atac, respectiv revizuirea.

Prevederile art. 405 C.pr.civ., potrivit cu care „nulitatea unei hotărâri nu poate fi cerută decât prin căile de atac prevăzute de lege, în afară de cazul când legea prevede în mod expres altfel”, nu sunt aplicabile în aceste situații, întrucât ele au în vedere aceeași premisă amintită anterior: existența unei hotărâri judecătorești reale, iar nu a unui înscris plăsmuit în integralitate[10]. Nici măcar împrejurarea că acel înscris ar putea cuprinde unele mențiuni reale (numele instanței, al judecătorului și al grefierului) nu pot transforma înscrisul într-unul parțial adevărat, care să conducă la desființarea sa parțială, câtă vreme nu a existat acel dosar și acea ședință de judecată ori cele consemnate în cuprinsul „hotărârii”.

În același sens s-a pronunțat instanța supremă într-o cauză ce se pliază pe ipoteza menționată la lit. B de mai sus, în care au fost trimise în judecată mai multe persoane – judecători și grefieri – care au plăsmuit diverse cereri din dosarele aflate pe rolul instanței, precum și hotărâri judecătorești, fiind condamnate pentru mai multe infracțiuni de abuz în serviciu, fals intelectual și uz de fals.

De exemplu, în sarcina unei inculpate, judecător, s-a reținut că „a efectuat menţiuni nereale pe patru cereri de preschimbare termen, pretins formulate de reclamanţii (…), consemnând acordarea termenului în cunoştinţa părţilor, în condiţiile în care acestea nu au fost prezente în realitate; a pronunţat ca preşedinte de complet încheierile de şedinţă din cele patru dosare, prin care a admis cererile de preschimbare a termenului de judecată, acordând noul termen în aceeaşi zi a soluţionării lor de către completul său; a emis trei încheieri finale în primele trei dosare prin care se menţiona în mod nereal că reclamanţii – prezenţi în instanţă – au renunţat la judecarea cauzelor; a adoptat în cel de-al patrulea dosar sentinţa civilă nr. (…) prin care a admis cererea pretins formulată de reclamantul (…) în contradictoriu cu pârâtele (…) şi (….), de constatare a nulităţii absolute parţiale a unui partaj judiciar, hotărâre în care s-a consemnat neadevărat prezenţa părţilor, ascultarea lor, cercetarea judecătorească şi dezbaterile”, ceea ce ”întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de fals intelectual prevăzută de art. 289 alin. 1 C.pen. rap. la art. 17 lit. „c” din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen. (12 acte materiale).” Cele patru dosare fuseseră create în urma unor cereri de chemare în judecată care erau la rândul lor false, dar care fuseseră înregistrate în evidențele instanței ca dosare civile, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti.

Răspunzând criticilor uneia dintre inculpate privind dispoziţia de anulare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în respectivele dosare civile, aceasta susținând că o astfel de dispoziție este nelegală, deoarece singurul remediu legal l-ar constitui formularea unei cereri de revizuire, instanța, soluționând apelul, a reținut că „revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, de retractare, un remediu pentru înlăturarea erorilor de fapt, ce dă posibilitatea instanţei care a pronunţat hotărârea să revină asupra ei şi să rejudece cauza. Situația din speță este cu totul diferită.”

Astfel, în primul rând, s-a arătat că dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 3 C.pr.civ. se aplică „atunci când se constată comiterea de către judecătorii care au pronunţat hotărârea sau care au participat la soluţionarea procesului civil, a unor infracţiuni în legătură cu respectivul proces, care infirmă imparțialitatea acestora și pun la îndoială corectitudinea soluției, fie referitor la aflarea adevărului, fie la respectarea legii. Este vorba despre anumite acte concrete, ce au legătură cu soluționarea cauzei, și nu despre fapte de gravitatea, amploarea și repetabilitatea celor din speță, care au afectat desfășurarea în totalitate a procesului civil. Dispoziția legală mai sus menționată reglementează un remediu procedural ce are în vedere un proces civil real, generat în mod legal, pe când, în speţă, întreaga procedură s-a desfăşurat în mod fictiv, fără să se pună problema reluării judecăţii în respectivele cauze civile, în condițiile în care, în unele dintre ele, nu fuseseră formulate nici măcar cereri de chemare în judecată”.

În al doilea rând, a arătat instanța supremă, cazul de revizuire referitor la înscrisurile false „nu privește actele întocmite în cursul procedurii judiciare, ci mijloacele de probă ce au fundamentat soluția. Spre deosebire de această situație, în speță, este vorba despre hotărârile pronunţate în mod nelegal în cauzele civile, ce constituie chiar obiectul material al infracţiunilor de fals, așa încât se impunea desființarea acestora potrivit dispozițiilor de drept penal, astfel cum instanța de fond a dispus conform art. 348 C.pr.pen.”[11]

Menționăm totodată că, fiind vorba de un înscris oficial[12], pentru care forma scrisă este cerută ad validitatem, efectul desființării înscrisului va fi nulitatea operațiunii juridice pe care o constată[13], adică chiar a soluției pronunțate, nefiind necesară introducerea unei noi acțiuni la instanța civilă în acest sens. Desigur, dacă o astfel de acțiune – în constatarea nulității înscrisului respectiv – ar fi introdusă, aceasta ar putea fi admisă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere art. 405 C.pr.civ., aplicabil, așa cum am arătat, doar în cazul în care există o hotărâre judecătorească reală. Tot astfel, dacă nulitatea este invocată pe cale incidentală, o asemenea apărare trebuie să fie admisă.

Pe lângă toate cele de mai sus, admisibilitatea revizuirii într-o astfel de ipoteză ar conduce și la consecințe practice imposibil de rezolvat, precum soluția ce ar trebui să fie pronunțată de instanță, având în vedere că art. 462 alin. (1) C.pr.pen. menționează că „dacă se constată că cererea de revizuire este întemeiată, instanța anulează hotărârea, în măsura în care a fost admisă revizuirea, sau hotărârile care nu se pot concilia și pronunță o nouă hotărâre potrivit dispozițiilor art. 395-399, care se aplică în mod corespunzător”, iar art. 513 alin. (4) C.pr.civ. menționează că „dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, ea va schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată (…)”. Or, dacă nu există o judecată reală, instanța nu ar avea ce hotărâre să schimbe sau ce să rejudece.

2.2. Ipoteza în care cauza este reală, dar hotărârea judecătorească este fictivă

Deși mai puțin probabilă în practică, ipoteza prevăzută la lit. C de mai sus are în vedere existența unei cauze reale, în care judecătorul pronunță hotărârea „în biroul său”, fără a cita părțile, inventând astfel un termen de judecată în cadrul căruia ar fi avut loc dezbaterile și consemnând în hotărârea pe care o pronunță conținutul acestora (care nu au existat în realitate)[14]. Menționăm că, în această ipoteză, a plăsmuirii complete a înscrisului, falsul nu va fi unul parțial, ci total, fiind afectat chiar negotium juris[15]. Chiar dacă unele mențiuni sunt adevărate (numele instanței, numele judecătorului etc.) și chiar dacă actul de judecată este rezultatul deliberării judecătorului (aspect ce, în sine, nu poate fi fals), inexistența ședinței de judecată și a celorlalte aspecte privind respectivul termen fac ca hotărârea (sentința/decizia) să fie falsă în întregime.[16]

Într-o astfel de situație, toate cele arătate mai sus privind desființarea înscrisului respectiv ar trebui să-și păstreze valabilitatea: dacă judecătorul este cercetat pentru fals intelectual, instanța sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară poate desființa respectivul înscris, în conformitate cu art. 25 alin. (3) sau art. 5491 C.pr.pen. O astfel de soluție nu înfrânge principiul securității raporturilor juridice, întrucât deja s-a constatat faptul că respectivul judecător a comis o faptă prevăzută de legea penală (poate chiar o infracțiune). De altfel, desființarea se pronunță tot de un magistrat independent și imparțial.

Problema care se pune este ce se întâmplă dacă împotriva unei astfel de hotărâri se declară apel sau dacă, fiind vorba de o hotărâre definitivă, se formulează contestație în anulare pe motivul prevăzut la art. 426 alin. (1) teza întâi C.pr.pen. (când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți) sau art. 503 alin. (1) C.pr.civ. (contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata) ori poate chiar revizuire întemeiată pe art. 453 alin. (1) lit. d C.pr.pen. sau art. 509 alin. (1) pct. 3 teza întâi C.pr.civ. (în esență, condamnarea unui membru al completului de judecată pentru o infracțiune în cauza a cărei revizuire se cere).[17]

Într-o astfel de situație, indiferent de faptul că înscrisul respectiv a fost desființat în totalitate, iar efectul desființării acestuia este nulitatea soluției astfel pronunțate, pentru a se putea efectua judecata cu respectarea dispozițiilor legale, calea de atac ar trebui să fie admisă, o soluție contrară lipsind partea respectivă de posibilitatea de a obține o soluție legală. Desigur, deși aceasta este singura soluție posibilă potrivit prevederilor legale în vigoare, s-ar putea discuta în ce măsură este oportun să admitem că poate fi folosită una dintre căile de atac ordinare sau extraordinare împotriva unei hotărâri fictive și dacă nu cumva o acțiune în nulitate (ca în cazul oricărui alt înscris) ar fi mai potrivită. Posibilitatea introducerii unei acțiuni în nulitate de drept comun există, de exemplu, în cazul tranzacției constatată pe cale judecătorească (art. 2278 C.civ.), chiar dacă ipoteza este diferită, fiind vorba de o hotărâre pronunțată ca urmare a unui contract al părților. Oricum ar fi, esențială este intervenția instanței pentru ca judecata să fie reluată, iar în prezent, așa cum am arătat, doar căile de atac „clasice” ar fi admisibile.

***

Așa cum se observă din cele de mai sus, deși ipotezele analizate sunt mai degrabă teoretice, există încă numeroase probleme ce țin de instituția desființării înscrisurilor în procesul penal. La aceasta contribuie atât reglementarea defectuoasă a problemei în art. 25 alin. (3) C.pr.pen., cât și doctrina săracă în materie și jurisprudența de multe ori oscilantă cu privire la obiectul și condițiile desființării. O clarificare a acestor aspecte este cu atât mai importantă cu cât, după cum rezultă din cele de mai sus, instituția poate avea puncte importante de legătură și cu căile de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, cele două categorii neexcluzându-se reciproc. Ca de obicei, m-aș bucura dacă aș putea contribui la dezbaterea în această materie, fiind deschisă mai ales la opinii contrare cu privire la cele aici exprimate.


[1] Dezbaterea a fost organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București la data de 9 februarie 2021.
[2] A se vedea, pentru aceste aspecte, I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.R. Trandafir, Desființarea înscrisurilor și anularea actelor juridice în procesul penal, publicat în R.R.D.P. nr. 4/2018, disponibil și aici; C. Ghigheci, V. Neagoe, Procedura desfiinţării unui înscris în cazul clasării, în Dreptul nr. 7/2020, disponibil și aici.
[3] În general însă, dacă nu se pune problema infracțiunii de luare de mită, astfel de fapte sunt încadrate ca favorizarea făptuitorului ori abuz în serviciu, fără a se reține și o infracțiune de fals, caz în care desființarea parțială nu poate funcționa.
[4] Mulțumirile mele se îndreaptă către proc. dr. Irina Kuglay, conf. univ. dr. Radu Rizoiu, jud. Lucia Rog, jud. dr. George-Alexandru Lazăr, lector univ. dr. Laura Toma-Dăuceanu, cons. jur. Cristian Samoilă, jud. drd. Roxana Stanciu, conf. univ. dr. Liviu Zidaru, care mi-au clarificat multe aspecte în această materie. Răspunderea pentru ideile aici exprimate îmi aparține însă în totalitate.
[5] Pentru aspectele legate de competența instanței civile de a cerceta falsul în contextul art. 308 C.pr.civ., a se vedea G. Boroi, M. Stancu, Drept procesual civil, ediția 5 revizuită și adăugită, Ed. Hamangiu, București, 2020, p. 554-556; a se vedea, de asemenea, I.C.C.J., Decizia nr. 31/2019 privind examinarea sesizării formulate de Curtea de Apel București – Secția a IV-a civilă în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept (în special jurisprudența instanțelor naționale – par. 79 și urm.); a se vedea și C.C.R., decizia nr. 166/2015, M.Of. nr. 264 din 21 aprilie 2015 (în special par. 54).
[6] A se vedea I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.R. Trandafir, loc. cit.
[7]un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză”
[8]un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul ori în urma judecății, când aceste împrejurări au influențat soluția pronunțată în cauză. În cazul în care constatarea infracțiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanța de revizuire se va pronunța mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenței sau inexistenței infracțiunii invocate. În acest ultim caz, la judecarea cererii va fi citat și cel învinuit de săvârșirea infracțiunii”
[9] Pentru o altă ipoteză, în care o grefieră ar fi falsificat cererile de chemare în judecată, creând aparența că acestea ar fi fost cele din dosarele reale, a se vedea https://www.pna.ro/comunicat.xhtml?id=10265.
[10] În același sens ar putea fi invocată și teoria actelor inexistente, deși aceasta nu este îmbrățișată de majoritatea doctrinei de drept civil și se poate susține că nu se pliază în integralitate pe ipotezele avute aici în vedere, întrucât hotărârile plăsmuite nu sunt afectate de vicii manifeste de formă. A se vedea, pentru mai multe aspecte privind actele inexistente, A. Nicolae, Relativitatea și opozabilitatea efectelor hotărârii judecătorești, Ed. Universul Juridic, București, 2008, p. 274 și urm. și doctrina acolo citată.
[11] A se vedea I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 140/A din 17 aprilie 2015.
[12] Potrivit definiției din art. 178 alin. (2) C.pen.
[13] A se vedea I. Kuglay, L. Toma-Dăuceanu, A.R. Trandafir, loc. cit.
[14] Ipoteza este diferită de pronunțarea hotărârii fără citare, caz în care suntem (doar) în prezența unei greșeli de judecată, ce poate fi remediată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege, hotărârea nefiind falsă.
[15] A se vedea, pentru efectele falsului intelectual, C. Rotaru, în C. Rotaru, A.R. Trandafir, V. Cioclei, Drept penal. Partea specială II. Curs tematic, ediția 5, ed. CH Beck, București, 2021, p. 387 și urm. și doctrina acolo citată.
[16] Dacă falsul privește doar încheierea de dezbateri, fiind amânată pronunțarea, atunci desființarea va viza doar această încheiere, cu privire la sentință/decizie putându-se eventual declara parțial falsul, urmând să fie exercitată calea de atac prevăzută de lege pentru a se putea constata nulitatea hotărârii.
[17] Dacă procesul penal este în curs, se poate dispune suspendarea cauzei, în conformitate cu art. 413 alin. (1) pct. 2 C.pr.civ.


Conf. univ. dr. Andra-Roxana Trandafir
Facultatea de Drept, Universitatea din București

Secţiuni: Drept penal, Opinii, Procedură penală, Selected | Toate secţiunile

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti
SERVICII JURIDICE.RO