Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drepturile omului
Drepturile omului
DezbateriToate evenimenteleCărţi

Powered by LIVESCU & ASOCIAŢII

CEDO. X și Y c. România. Absența unei proceduri clare și previzibile de recunoaștere legală a identității de gen. Prof. univ. dr. Iulia Motoc, membru în completul de judecată
10.03.2021 | Georgiana UNGHIANU

Secţiuni: Articole, CEDO, Content, Dreptul Uniunii Europene, Drepturile omului, Jurisprudență, Selected
JURIDICE - In Law We Trust
Georgiana Unghianu

Georgiana Unghianu

Prof. univ. dr. Iulia Motoc, judecătorul României la CEDO, a fost membru în completul de judecată.

În fapt

Reclamanții persoane transgen au invocat încălcarea articolelor 6, 8, 12, 13 și 14 din Convenție prin respingerea cererilor lor de rectificare, în documentele de identitate, a mențiunilor privitoare la sexul, prenumele și codul numeric personal, respingere întemeiată de către organele administrative și judiciare naționale pe necesitatea dovedirii de către solicitant, spre a-și justifica cererea, a faptului că a fost supus unei intervenții chirurgicale de schimbare a sexului. Cei doi reclamanți au fost înscriși de la naștere în registrul de stare civilă ca fiind de sex feminin, dar au început să se identifice cu sexul masculin de la vârste fragede, comportându-se ca atare în anumite relații sociale și profesionale. Ambii au fost diagnosticați cu tulburare de identitate de gen sau sindrom de transsexualism și au urmat tratamente psihoterapeutice și hormonale de conversie sexuală.

Procedura judiciară demarată de către cel dintâi reclamant a debutat cu acțiunea având ca obiect autorizarea de către instanțele naționale a modificării sexului din feminin în masculin, a modificării administrative a prenumelui și a codului numeric personal, precum și obligarea consiliului local să efectueze modificările necesare în registrul de stare civilă și să emită un nou certificat de naștere menționând noul prenume și sexul masculin. Instanța a respins ca inadmisibil primul capăt de cerere și ca premature celelalte capete de cerere, reținând faptul că reclamantul ar fi trebuit înainte să solicite autorizarea unei intervenții chirurgicale de schimbare a sexului. A apreciat instanța că în jurisprudența Curții, cu referire în special la Cauza Christine Goodwin împotriva Regatului Unit, a fost criticat refuzul autorităților naționale de a proceda la modificarea stării civile a unei persoane, însă după ce aceasta a fost supusă unei intervenții de schimbare a sexului, nu și înainte, nefiind posibilă o astfel de modificare exclusiv în baza diagnosticului de transsexualism. Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat[1], fiind reținute aceleași considerente ca ale primei instanțe. Ulterior, reclamantul se stabilește în Regatul Unit unde, în temeiul unei declarații unilaterale (deed poll) de modificare a prenumelui într-unul masculin, reușește să obțină permis de conducere, să deschidă un cont bancar și să obțină o diplomă de interpret în administrație publică, toate sub noua sa identitate de gen. Cu toate acestea, cel dintâi reclamant se găsește în imposibilitatea de a se înscrie și de a susține examenul de definitivat prin echivalență pentru profesia de avocat ca urmare a lipsei actelor de identitate care să ateste prenumele masculin pe care l-a utilizat în examinările prealabile. Deși acesta obține, de asemenea pe teritoriul Regatului Unit, un certificat de recunoaștere a identității de gen (Gender Recognition Certificate) care să ateste îndeplinirea condițiilor necesare pentru recunoașterea judiciară a genului, documentul nu poate fi folosit ca și act de identitate.

Cel de-al doilea reclamant a demarat procedura judiciară în fața instanțelor naționale cu o cerere având ca obiect atât recunoașterea genului, cât și autorizarea unei operații de modificare a sexului. Instanța, admițând acest din urmă capăt de cerere, a respins în rest acțiunea ca fiind prematură, motivat de faptul că odată autorizată și realizată operația de schimbare a sexului, reclamantul va fi în drept să solicite modificarea prenumelui și a registrelor de stare civilă. O a doua cerere a fost introdusă de către acest reclamant pe rolul instanțelor naționale în vederea recunoașterii genului, fără a se supune încă intervenției chirurgicale de schimbare a sexului, cerere care a fost însă respinsă în considerarea faptului că solicitantul nu a urmat procedura care implică schimbarea sexului autorizată anterior, astfel încât între documentele de stare civilă și starea fizică a persoanei există concordanță încă. Hotărârea primei instanțe a rămas definitivă prin respingerea apelului formulat, după ce în prealabil instanța superioară a repus cauza pe rol pentru precizări suplimentare. În cele din urmă, acest reclamant se supune intervenției chirurgicale și, în consecință, instanța admite cererea sa și autorizează modificarea în cadrul documentelor de identitate a mențiunilor referitoare la sex, prenume și cod numeric personal, obligând consiliul local să procedeze la efectuarea mențiunilor necesare în registrul de stare civilă și la eliberarea unui nou certificat de naștere în concordanță.

Ambii reclamanți critică Statul Român, mai întâi, pentru lipsa unui cadru legal clar pentru recunoașterea legală a schimbării de sex. În același timp, aceștia apreciază că obligația care le-a fost impusă pentru a obține modificarea stării civile, aceea de a se supune unei intervenții chirurgicale de schimbare a sexului, intervenție care ar putea conduce la sterilitatea acestora, reprezintă o încălcare a dreptului lor la viață privată și o ingerință fără temei juridic, care nu urmărește un scop legitim și nu este necesară într-o societate democratică. Așadar, susțin o încălcare a articolului 8 din Convenție. Cel dintâi reclamant invocă și o încălcarea a articolului 3 din Convenție, referitor la tratamente inumane. De asemenea, primul reclamant susține și încălcarea articolului 6 și 13 din Convenție, ca urmare a modificării obiectului acțiunii sale ce a condus la o negare a justiției și la lipsa unui remediu eficient pentru a denunța încălcarea articolelor 3 și 8 din Convenție. În egală măsură, acesta invocă și o încălcare a articolului 14 din convenție, apreciind condiționarea persoanelor transgen, de realizarea unei operații de schimbare a sexului în vederea modificării mențiunilor de gen, discriminatorie în raport cu persoanele cisgen, al căror sex este recunoscut legal la naștere, fără nicio altă condiție. Nu în ultimul rând, acest reclamant invocă și încălcarea articolului 12 din Convenție, având în vedere consecințele de infertilitate pe care le poate avea intervenția chirurgicală de schimbare a sexului pe care autoritățile naționale au solicitat-o ca și condiție pentru recunoașterea judiciară a genului.

Dispoziții legale pertinente și jurisprudență națională

Curtea a reținut ca fiind incidente dispozițiile art. 98 C.civ., conform cărora „Starea civilă este dreptul persoanei de a se individualiza, în familie și societate, prin calitățile strict personale care decurg din actele și faptele de stare civilă”, precum și cele ale art. 100 alin. (1) și (3) care prevăd posibilitatea de modificare a stării civile în baza unei hotărâri judecătorești definitive.

Au fost reținute, de asemenea ca dispoziții pertinente, cele ale art. 43 lit. i) din Legea nr. 119/1996 referitoare la actele de stare civilă[2], care stabilesc faptul că în actele de stare civilă se înscriu modificări cu privire la starea civilă a persoanei în cazul schimbării sexului, după rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești. Totodată, dispozițiile art. 57 alin. (1) din același act normativ reiterează necesitatea unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru modificarea actelor de stare civilă, în temeiul alin (2) persoana interesată putând sesiza instanțele judecătorești din raza teritorială a domiciliului său.

Sunt avute în vedere și dispozițiile art. 4 alin. (2) lit. l) din O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice[3], care stabilesc faptul că sunt întemeiate cererile de schimbare a numelui atunci când „(…) l) persoanei i s-a încuviințat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă și solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia”.

Nu în ultimul rând, sunt reținute și dispozițiile art. 19 lit. i) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români[4], conform cărora un nou act de identitate se eliberează în cazul schimbării sexului.

Din perspectiva practicii judiciare, Curtea a reținut cum instanțele naționale, în hotărârile pronunțate, au avut în vedere, înainte de analiza fondului, faptul că dreptul român nu prevede o procedură specială pentru recunoașterea juridică a schimbării de sex, așa încât le revine sarcina de a verifica pentru fiecare caz specific dacă Statul are o obligație pozitivă de a recunoaște această schimbare, iar în caz afirmativ, care ar fi sfera acesteia de aplicare. De asemenea, Curtea a observat în jurisprudența națională soluții diferite adoptate de către instanțe, pornind de la recunoașterea doar a unei proceduri administrative pentru modificarea actelor de stare civilă, astfel cum este prevăzută de O.G. nr. 41/2003, necesitând o expertiză medico-legală din care să rezulte sexul solicitantului, până la complinirea lacunei legislative și aplicarea directă a Convenției, cu admiterea cererilor de modificare a stării civile.

Este avută în vedere și Decizia Curții Constituționale nr. 530/2008 prin care s-a concluzionat asupra caracterului constituțional al dispozițiilor art. 44 lit. i) din Legea nr. 119/1996 și asupra posibilității de recunoaștere a modificării sexului printr-o hotărâre judecătorească.

Aprecierea Curții

Argumentele Curții, sub aspectul aplicabilității articolului 8 din Convenție, pun accentul pe obligația pozitivă a Statului în respectarea vieții private. Astfel, se reamintește că, deși scopul principal al art. 8 este acela de a proteja individul împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice, nu este suficient ca Statul să se abțină de la astfel de ingerințe. Din contră, acestei obligații negative i se alătură și obligația pozitivă a Statului, de a garanta cetățenilor săi dreptul la respectarea efectivă a vieții private. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că această obligație poate implica crearea unui cadrul legal care să protejeze drepturile indivizilor la viață privată, adoptarea unor măsuri specifice ori a unor proceduri eficiente și accesibile în acest scop, precum și punerea în aplicare a acestor măsuri, acolo unde se impune (Cauza Hämäläinen împotriva Finlandei, cererea nr. 37359/09, Hotărârea din 16 iulie 2014, par. 63 și urm.).

Este adevărat că în prezenta cauză, reclamanții susțin atât neîndeplinirea obligației pozitive de către Statul Român, prin absența unui cadru legislativ adecvat care a permis autorităților să condiționeze admiterea cererilor lor de realizarea unei operații de schimbare a sexului, cât și existența unei ingerințe arbitrare din partea acelorași autorități. Cu toate acestea, în cauze similare, Curtea a apreciat că se impune analizarea cererilor referitoare la refuzul de modificare a sexului din perspectiva obligațiilor pozitive de garantare a respectării dreptului la viață privată al solicitanților (Idem., par. 62-64). De altfel, se reamintește că principiile generale aplicabile în analiza îndeplinirii obligațiilor pozitive sunt asemănătoare cu cele care se aplică în evaluarea obligațiilor negative, în sensul în care vor fi puse în balanță interesele generale și cele personale ale solicitantului în cauză (Idem., par. 65-66). De asemenea, Curtea subliniază importanța deosebită pe care o prezintă unele aspecte ale vieții private, cum este și identitatea sexuală în speță, domeniu în care Statele beneficiază de o marjă de apreciere limitată (Cauza A.P., Garçon și Nicot împotriva Franței, cererea nr. 79885/12, 52471/13 și 52596/13, Hotărârea din 6 iulie 2017, par. 123).

Așadar, în ceea ce privește existența unui cadru legal pentru recunoașterea legală a modificării sexului, Curtea a constatat că în dreptul român nu există o procedură specială în acest sens, fapt reținut și de către instanțele naționale în hotărârile pronunțate. Totuși, s-a reținut că dispozițiile legale invocate, respectiv art. 43 lit. i) din Legea nr. 119/1996 și art. 4 lit. l) din O.G. nr. 41/2003, au permis persoanelor transgen, în anumite cazuri, să obțină recunoașterea pe cale judecătorească a schimbării sexului, așa cum rezultă din analiza practicii judiciare naționale. În egală măsură, a fost avută în vedere și hotărârea Curții Constituționale nr. 530/2008, prin care s-a concluzionat asupra posibilității recunoașterii schimbării de gen pe cale judecătorească, dând eficiență acestor dispoziții legale.

Cu toate acestea, Curtea a apreciat că lipsa reglementării unei proceduri speciale, care să stabilească în concret condițiile în care poate fi recunoscută pe cale judecătorească modificarea sexului, a făcut ca instanțele naționale să întâmpine reale dificultăți în a tranșa astfel de chestiuni sensibile. Prin urmare, a reținut practica neunitară și ezitările instanțelor atât în privința competenței autorităților în cazul recunoașterii modificării sexului, cât și a procedurii ce trebuie urmate ori a calității procesuale active în astfel de cauze. De asemenea, a fost pus accentul pe jurisprudența divergentă în privința cerinței referitoare la intervenția chirurgicală de schimbare a sexului, pe care unele instanțe au considerat-o ca fiind impusă de dispozițiile Legii nr. 119/1996 și cele ale O.G. nr. 41/2003, în timp ce altele nu.

Din această din urmă perspectivă, a cerinței intervenției chirurgicale de schimbare a sexului, anterior modificării actelor de stare civilă, Curtea a subliniat ab initio că prezervarea principiului indisponibilității statutului personal, a garanției de fiabilitate și coerență a stării civile și, în sens larg, a cerinței de securitate juridică este în interesul general și justifică stabilirea unor proceduri riguroase, în special în verificarea motivelor care stau la baza unei cerere de modificare a identității (Cauza A.P., Garçon și Nicot împotriva Franței, par. 132).

S-a reținut că, deși au constatat că reclamanții sunt persoane transgen din informațiile referitoare la starea lor psihologică, a stilului de viață și a tratamentelor de conversie sexuală pe care le-au urmat, instanțele naționale au respins cererile de modificare a mențiunilor privitoare la sex, prenume și cod numeric personal, motivat de faptul că nu au fost parcurse și intervențiile chirurgicale de schimbare a sexului. Cu alte cuvinte, instanțele au apreciat ca fiind insuficient principiul autodeterminării. Aici, situația este similară cu cea a reclamanților din Cauza A.P., Garçon și Nicot împotriva Franței, în care recunoașterea modificării sexului a fost condiționată de realizarea unei intervenții chirurgicale sau a unui tratament de sterilizare, pe care solicitanții nu au dorit să le urmeze. Diferit însă de această din urmă speță este faptul că reclamanții din prezenta cauză nu au insistat și nu au pus accentul pe aspectul sterilității, deși au arătat că intervenția chirurgicală impusă de către autoritățile naționale ar fi putut conduce la un astfel de rezultat. În orice caz, Curtea reiterează faptul că cerințele pentru recunoașterea identității sexuale sunt problematice atunci când acestea produc consecințe asupra integrității fizice a persoanei în cauză.

Revenind, Curtea a reținut și faptul că instanțele naționale, în raționamentul lor, nu au arătat care este natura exactă a interesului general ocrotit, care nu a permis recunoașterea modificării sexului în cazul celor doi reclamanți, și nu au pus în balanță, în limita marjei de apreciere acordate, acest interes general cu cel personal, de recunoaștere a identității sexuale, al solicitanților. S-a apreciat, de asemenea, că motivele invocate de către Guvern nu sunt de natură a compensa omisiunea instanțelor naționale.

Nu în ultimul rând, Curtea vorbește despre rigiditatea raționamentului de recunoaștere a modificării identității sexuale, care a pus reclamanții, pentru o perioadă nerezonabilă și continuă, în postura care să le inspire sentimente de vulnerabilitate, umilință și anxietate (Cauza Christine Goodwin împotriva Regatului Unit, cererea nr. 28957/95, Hotărârea din 11 iulie 2002, par. 77). Totodată, se face referire la punerea reclamanților în fața unei „dileme imposibile” în care, fie acceptă să fie supuși unei intervenții chirurgicale pe care nu o doresc și astfel renunță la dreptul la respectarea integrității lor fizice, care derivă din dreptul la respectarea vieții private garantat de articolul 8, dar este garantat și de articolul 3, fie renunță la recunoașterea identității lor sexuale, care de asemenea derivă din dreptul la respectarea vieții private. Astfel, Curtea apreciază aceasta ca fiind o ruptură a justului echilibru pe care Statele sunt obligate să îl mențină între interesul general și cel personal al solicitanților în cauză.

Desigur că s-a procedat și la o cercetare comparativă detaliată, la nivelul legislației Statelor Membre, în privința necesității realizării în prealabil a unei intervenții chirurgicale de schimbare a sexului, ca și cerință pentru recunoașterea identității de gen. Rezultatul acestei analize a arătat că numărul statelor care impun o astfel de condiție este în continuă scădere.

În ceea privește solicitarea de constatare a încălcării articolelor 6, 12, 13 și 14 din Convenție, Curtea a apreciat că, în circumstanțele prezentei cauze, nu se impune analizarea lor și adoptarea unei soluții distincte pentru acestea, având în vedere concluzia la care a ajuns cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție.

Concluziile Curții

Curtea a constatat, așadar, încălcarea articolului 8 din Convenție prin absența unei proceduri clare și previzibile de recunoaștere legală a identității de gen, care să permită modificarea sexului și, în consecință, a prenumelui și a codului numeric personal, de o manieră transparentă și accesibilă. De asemenea, a constatat că, prin refuzul autorităților de a recunoaște identitatea masculină a reclamanților, nu s-a asigurat un just echilibru, pe care Statul trebuie să îl mențină, între interesul general și cel personal al solicitanților din prezenta cauză.

:: Hotărârea


[1] Prin apelul formulat, reclamantul invocă, printre altele, o modificare a obiectului cererii sale, arătând că nu a urmărit și nu a solicitat obținerea unei autorizații pentru realizarea unei intervenții chirurgicale de schimbare a sexului, ci doar o autorizare de modificare în cadrul actelor de stare civilă a mențiunilor referitoare la identitatea sa de gen;
[2] Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, publicată în Monitorul Oficial nr. 339 din 18 mai 2012;
[3] O.G. nr. 41/2003 privind dobândirea și schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial nr. 68 din 2 februarie 2003;
[4] O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, publicată în Monitorul Oficial nr. 719 din 12 octombrie 2011;


Jud. Georgiana Unghianu, Judecătoria Sectorului 1
Stagiar – Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Cuvinte cheie: , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

JURIDICE CORPORATE
JURIDICE MEMBERSHIP
Juristi
JURIDICE pentru studenti









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti